Lucian CULDA
Devine tot mai evident că problematica securităţii sociale a oamenilor se cere investigată nu doar la nivelul naţiunilor sau al statelor. Între situaţia oamenilor, situaţia naţiunilor, situaţia continentelor şi situaţia omenirii se ţes conexiuni tot mai numeroase. Ele sunt consecinţe derivate din diversificarea interacţiunilor, diversificare posibilă prin fructificarea noilor posibilităţi oferite de cercetările teoretice şi, în prelungirea lor, de noile tehnologii, de modificările pe care îndeosebi informatica, telecomunicaţiile, microfizica şi microbiologia le induc în tot mai multe domenii ale existenţei sociale.
În noile condiţii teoretice, posibilităţile de acţiune se diversifică, îndeosebi pentru că oamenii pot să se raporteze la niveluri ale existenţei biofizice anterior inaccesibile. Prin folosirea acestor posibilităţi, situaţiile sociale se complică, necesităţile de adoptare a deciziilor se diversifică şi se referă la aspecte tot mai ample şi mai puţin accesibile direct (în limitele gândirii empirice).
Situaţia semnalată face ca din decizii să decurgă consecinţe sociale mult diferite de cele scontate. Cu cât din intervenţiile în spaţiile tehnologice decurg modificări şi mai mari în modalităţile în care oamenii interacţionează pentru satisfacerea necesităţilor, în organizările sociale şi în procesele care le întreţin se produc reorganizări mai ample, iar ele devin surse ale altor evoluţii.
În astfel de situaţii, acţiunile generează tensiuni tot mai mari în existenţa socială. Ele subminează procesele socializante, produc comportamente deviante şi organizări sociale alternative, care sfidează organizările publice. Polarizările sociale, “poluările” generate de utilizarea fără precauţii a rezultatelor cercetărilor ştiinţifice, amplificarea presiunilor migratorii, noile forme de manifestare a criminalităţii sunt consecinţe ale aplicării ideologiilor neoliberale.
Dacă intervenţiile în domenii ale existenţei biofizice sunt ghidate de teorii şi se investeşte tot mai mult pentru a se produce teorii tot mai performante, cu convingerea că limitele teoriilor dau limitele succeselor, intervenţiile în existenţa socială sunt determinate de interese particulare, urmăresc să obţină modificări în social care să fie favorabile unor grupuri restrânse, fără a se lua cu seriozitate în atenţie consecinţele derivate ale modificărilor ce se induc în social. Ideologiile liberale chiar justifică situaţia, susţinând că socialul nici nu există, totul reducându-se la existenţa oamenilor.
S-a dovedit deja că analizele de tip cauzal nu pot fi adecvate; ele nu pot să identifice şi să modeleze nici procesele ce decurg din interacţiuni, nici organizările sociale, organizări care “nu se reduc la suma părţilor componente” deoarece sunt produse şi întreţinute cu concursul unor procese sinergice. Interogările interacţioniste pot fi adecvate, dar numai pentru cazurile în care se încearcă doar înţelegerea unor interacţiuni; singure, ele nu pot produce explicaţii cuprinzătoare ale organizărilor şi proceselor sociale.
Din consideraţiile expuse, sumare, dar suficiente logic, rezultă că, dacă decidenţii publici solicită studii fără a lua în considerare distincţia între cele patru genuri de abordări enumerate, nu pot să obţină diagnoze şi proiecte de intervenţie în social performante. Se riscă să se obţină studii care, deşi pot fi mai bune ca deciziile adoptate empiric, nu sunt cele care pot fi obţinute dacă se folosesc baze teoretice adecvate pentru a interpreta o existenţă socială evident tensionată de procese organizante şi dezorganizante.
Dacă acceptăm că deciziile induc procese sociale nepredictibile pe termen mediu şi lung, că majoritatea modelărilor efectuate în ultimii treizeci de ani au fost infirmate de evoluţiile reale, atunci trebuie să acceptăm afirmaţia: deciziile sunt cu atât mai insecurizante cu cât, fiind concepute în orizonturi cognitive nesatisfăcătoare, produc consecinţe sociale „perverse” mai ample, la mai multe niveluri ale existenţei sociale.
Aspectele aduse în atenţie sunt suficiente logic pentru a se susţine necesitatea unor reconsiderări de fond în interpretarea strategiilor de securitate. În cadrul de interpretare a existenţei sociale, pe care l-am schiţat, devine şi posibilă, şi necesară, trecerea de la interpretări înguste ale conceptului de securitate la interpretarea cea mai cuprinzătoare a securităţii. Securitatea nu mai poate fi doar “militară”, cum nu mai poate fi doar “economică”; dar ea nu mai poate fi nici doar securitatea unei naţiuni, cu atât mai mult când este concepută în detrimentul altor naţiuni.
Consider aspectele menţionate relevante pentru orientarea pe care ar trebui să o capete studiile ce caută alternative la concepţiile de securitate folosite curent de decidenţii politici. Luarea lor în considerare poate fundamenta analize producătoare de soluţii care să constituie alternative reale la actualele concepţii de interpretare a securităţii şi, ca urmare, la actualele modalităţi de elaborare a strategiilor de securitate, inclusiv a celor care se referă doar la naţiuni sau la state.
