Visarion NEAGOE

One of the major changes produced in the Romanian society after 1989 has undoubtedly been the new approach to international relations which reshaped the manner of Romania’s involvement in solving various problems of international community. In this context, our country’s determination to join the Euro-Atlantic security structures and, as a consequence, to support the efforts of international organizations to promote the principles of freedom and democracy around the world has enhanced the national security within NATO and European Union framework. Romania had also acknowledged that belonging to such security systems offer benefits and require obligations to be assumed. Our country – along with allies – has gradually become a security generator, being actively involved through armed forces in an increasingly wide range of international missions.
Even if before 1989 our country “proudly” used to claim the fact that the Romanian armed forces with some exceptions had never been deployed beyond national boundaries, nowadays the Romanian soldiers are part of different multinational operations on several continents and they are conducting particular missions along side with their allies, realizing benefits and taking risks.
Romania was probably the first former communist country which sent military personnel to act as UN and OSCE observers in different conflict zones. Later on, as NATO partner country or as a full member of the Alliance, Romania increased participation in multinational operations assuming new commitments to international organizations or coalitions-led missions such as those in Iraq or Afghanistan.
Romania’s defense policy before 1990 had been shaped to address mainly against traditional threats. After 1991 the national defense policy was developed in a broader framework shifting from a territorial defense approach to an approach meant to protect and promote national interests out of the country based on a revised role of the Romanian Armed Forces. This step pinpointed the beginning of Romania’s involvement in peace support missions, starting with the participation in the 1991 Gulf War, missions in Somalia and Angola and continuing with the involvement in the missions in Afghanistan and Iraq.

The Romanian Armed Forces Contribution to Military Operations in Iraq

Una dintre schimbările majore produse în societatea românească după 1989 a fost, fără îndoială, noua abordare a relațiilor internaționale, care a remodelat modul de implicare al României în rezolvarea diverselor probleme ale comunității internaționale. În acest context, determinarea țării noastre de a adera la structurile de securitate euro-atlantice și, în consecință, de a sprijini eforturile organizațiilor internaționale de a promova principiile libertății și democrației în întreaga lume, a sporit securitatea națională în acest cadru al NATO și  Uniunii europene. România a recunoscut, de asemenea, că aparținerea de astfel de sisteme de securitate oferă avantaje și necesită să fie asumate obligații. Țara noastră – alături de aliați – a devenit, treptat, un generator de securitate, fiind implicată în mod activ prin intermediul forțelor armate într-o gamă tot mai largă de misiuni internaționale.
Chiar dacă înainte de 1989 țara noastră “cu mândrie” a obişnuit a afirma faptul că forțele armate române, cu unele excepții, nu au fost niciodată dislocate dincolo de granițele naționale, în prezent soldații români fac parte din diferite operații multinaționale pe mai multe continente, iar acestea desfășoară misiuni speciale cu aliații lor, realizând beneficii și asumând riscuri.
România a fost, probabil, prima fostă țară comunistă care a trimis personalul militar să acționeze în calitate de observatori ONU și OSCE în diferite zone de conflict. Mai târziu, în calitate de țară parteneră NATO sau în calitate de membru cu drepturi depline al Alianței, România a crescut participarea la operații multinaționale asumându-şi noi angajamente către organizații internaționale sau misiuni conduse de coaliții, cum ar fi cele din Irak sau Afganistan.
Politica de apărare din România înainte de 1990 a fost modelate pentru a se adresa în principal împotriva amenințărilor tradiționale. După 1991 politica de apărare națională a fost dezvoltată într-un cadru mai larg trecând de la o abordare de apărare teritorială la o abordare menită să protejeze și să promoveze interesele naționale în afara țării bazată pe rolul revizuit al Armatei României. Acest pas a indicat cu exactitate începutul implicării României în misiuni de sprijinire a păcii, începând cu participarea la Războiul din Golf din 1991, misiuni în Somalia și Angola și continuând cu implicarea în misiunile din Afganistan și Irak.