Raksts PILSETAS

„Lai miers dvēselē laikos un mūžīgi ar visiem
kristīgiem ļaudīm […], kuri šo rakstu lasīs!
Lai top zināms tagadējām un nākamajām paaudzēm,
ka pilsoņu tiesības […] arī mēs […] esam
lēmuši stingri ievērot. Jo vēlamies […] vienas tiesības
ir kā svešzemniekiem, tā pilsētniekiem.”

Social structures of the Middle Ages were strictly regulated and organized in three levels. Benedictine monk Aelfric (Aelfric, ~955 – ~ 1010/20) in his work “Life of the Saints” wrote: “There are three social groups (endebyrdnysse) in this world: laboratores, oratores, bellatores (…). Laboratores are those who are working and by their work they ensure our existence, oratores are those who pray God for us, bellatores are those who protect our towns and lands against invading armies (…)” In the 11th century in the medieval environment due to various socio-economic conditions, the fourth social, economic and political structure – medieval town – developed.
Regardless of diversity of opinions, it must be admitted that populated areas became towns only when they were granted town privileges. Several authors claim that a town can be named town and differentiated from countryside or village only when it has obtained town privileges. Town privileges include rights developed on the basis of land, traffic and market rights, as well as the privileges and rights of main families. Due to continuous development process of towns, these rights were supplemented constantly and were completed only at the moment when written statutes of a town were issued. Thus the respective group of authors emphasizes the significance of town and citizen rights determining the status of populated area. In view of the abovementioned, a populated area could be considered a town only if the legal town privileges principle could be applied as it still serves as one of the most explicit criteria regarding the town. The centre of non-agrarian economy as a significant element characterizing environment along with the legal principle was also of great importance in Livonia.
In the 13th century along with the expansion of Christianity in the region of the Baltic Sea the present-day territory of Estonia and Latvia experienced radical change of social relationships and political division. During the invasion of the territories and after it land governors (Riga archbishop and Livonian branch of the German Order) had to implement a new administrative system. Establishment of towns was one of the instruments to create a new system, as initially towns existed only as areas populated by German merchants and local inhabitants. The Western European conception of a town was implemented in Livonia, therefore development of town privileges was of importance, as after implementing the town privileges a town was able to obtain the town status. Buildings in the populated areas of Livonia were constructed according to more or less the same principles and socially these areas were mixed, however, the functions of various towns differed significantly. Functions were determined by both the location of a populated area and its seignior. It is clear that the most significant development sector of a populated area was trade, as a result of which the populated area usually obtained town status and it was granted town privileges. In general the development process of towns in Livonia was complicated and mainly based on socio-economic, political and religious conditions.

Înfiinţarea de oraşe în Livonia: concepţie şi semnificaţie

Structurile sociale ale Evului Mediu erau strict reglementate și organizate în trei niveluri. Călugărul benedictin Aelfric (Aelfric, 955 ~ – ~ 1010-1020), în lucrarea sa “Viața Sfinților” a scris: “Sunt trei grupuri sociale (endebyrdnysse) în această lume: laboratores, oratores, bellatores (…) Laboratores sunt cei care lucrează și prin munca lor, ei asigură existența noastră, oratores sunt cei care se roagă lui Dumnezeu pentru noi, bellatores sunt cei care protejează orașele și pământurile noastre împotriva armatelor invadatoare (…) “, În secolul al XI-lea în mediul medieval din cauza a diferite condiții socio-economice, a patra structură socială, economică și politică – orașul medieval – s-a dezvoltat.
Indiferent de diversitatea opiniilor, trebuie admis că zonele populate au devenit orașe numai atunci când au fost acordate privilegii orașului. Mai mulți autori au susținut că un oraș poate fi numit oraș și diferențiat de zona rurală sau sat numai atunci când a obținut privilegii ale orașului. Privilegiile orașului includ drepturi dezvoltate pe baza drepturilor funciare, de trafic și de piață, precum și privilegiile și drepturile familiilor principale. Ca urmare a procesului de dezvoltare continuă a orașelor, aceste drepturi au fost suplimentate în mod constant și au fost finalizate abia în momentul în care au fost emise legi scrise ale orașului. Astfel, grupul respectiv de autori subliniază importanța drepturilor orașelor și ale cetățenilor care determină statutul zonei populate. Având în vedere cele menționate mai sus, o zonă populată poate fi considerată un oraș numai în cazul în care principiul legal al privilegiilor orașului ar putea fi aplicat, deoarece încă mai servește ca unul dintre criteriile cele mai explicite în ceea ce privește orașul. Centrul de economie non-agrară ca un element semnificativ ce caracterizează mediul, împreună cu principiul juridic a fost, de asemenea, de o mare importanță în Livonia.
În secolul al XIII-lea, împreună cu extinderea creștinismului în regiunea Mării Baltice, teritoriul actual al Estoniei și Letoniei a înregistrat o schimbare radicală a relațiilor sociale și a diviziunii politice. În timpul invaziei teritoriilor și după guvernatorii teritoriului (Arhiepiscopul de la Riga și ramură Livoniană a Ordinului german) au trebuit să pună în aplicare un nou sistem administrativ. Înființarea orașelor a fost unul dintre instrumentele pentru a crea un nou sistem, așa cum inițial orașe existau doar ca zone populate de comercianți germani și locuitori locali. Concepția vest-europeană a orașului a fost implementată în Livonia, prin urmare, dezvoltarea privilegiilor orașului a fost de importanță, întrucât după punerea în aplicare a privilegiilor orașului un oraș a fost în măsură să obțină statutul de oraș. Clădiri în zonele populate ale Livonia au fost construite în conformitate cu mai mult sau mai puțin aceleași principii și social s-au amestecat aceste zone, cu toate acestea, funcțiile diferitelor orașe au diferit în mod semnificativ. Funcțiile au fost determinate atât de localizarea unei zone populate și de nobilul acesteia. Este clar că sectorul de dezvoltare cel mai important al unei zone populate a fost comerțul, ca urmare a căruia suprafață populată a obținut, de obicei, statutul de oraș și au fost acordate privilegii orașului. În general, procesul de dezvoltare a orașelor în Livonia a fost complicat și, în principal bazat pe condițiile socio-economice, politice și religioase.