Dr. Octavian Sergentu

Abstract:

This study examines the contextual aspects of global trends through the lens of critical geopolitics. The current stage of international development is characterized by a fundamental transformation of the global governance system, driven by revolutionary changes in information technology. For the purposes of this study, the global governance system is understood as the array of institutions, norms, and supranational forms of interaction among states and international or transnational organizations aimed at developing coordinated solutions to global challenges.

The current stage of international development is characterized by a process of fundamental transformation of the global governance system, driven by revolutionary changes in information technology. The global governance system is understood as an ensemble of supranational institutions, norms, and mechanisms through which states and international or transnational organizations interact, all aimed at formulating reliable solutions to global challenges.

In the new geopolitical landscape, the level of development of artificial intelligence (hereinafter referred to as AI) technologies is becoming a critical factor for national competitiveness and strategic autonomy, shaping new forms of international relations and the global security architecture.

European states have recognized the strategic importance of artificial intelligence (AI) technologies and are proactively formulating visions for AI development, integrating it into public administration and military planning systems. This process is significant in the context of intensifying geopolitical competition and aims to ensure technological sovereignty in an emerging multipolar world.

Key words:critical geopolitics, artificial intelligence, Ukraine, Russia, global order, geopolitical isobars.

Rezumat:

Studiul se apleacă pe aspectele contextuale ale tendindențelor în globalitate, în registrul geopoliticii critice. Etapa actuală a dezvoltării internaționale este caracterizată de o transformare fundamentală a sistemului de guvernanță globală sub influența schimbărilor revoluționare din tehnologia informației. În contextul acestui studiu, sistemul de guvernanță globală este înțeles ca ansamblul de instituții, norme și forme supranaționale de interacțiune dintre state și organizații internaționale/ transnaționale, menite să dezvolte soluții coordonate la provocările globale.

Actuala etapă de dezvoltare internațională se caracterizează printr-un proces de transformare fundamentală a sistemului de guvernanță globală, sub influența schimbărilor revoluționare din tehnologia informației. Sistemul de guvernanță globală este înțeles ca un ansamblu de instituții, norme și mecanisme supranaționale prin care interacționează state, organizații internaționale/transnaționale,care sunt menite să enunțe soluții fiabile la adresa provocările globale.

În noul mediu geopolitic, nivelul de dezvoltare al tehnologiilor de inteligență artificială (denumită în continuare IA) devine un factor critic în cadrul competitivității naționale și a autonomiei strategice, proiectând noi forme în cadrul relațiilor internaționale și în arhitectura securității globale.

Statele europene au recunoscut importanța strategică a tehnologiilor de inteligență artificială (IA) și formulează proactiv viziuni ce țin de dezvoltarea inteligenței artificiale, integrând-o în sistemele de administrație publică și planificare militară. Procesul este relevant în contextul intensificării competiției geopolitice și în scopul asigurării suveranității tehnologice într-o lume multipolară emergentă.

Cuvinte cheie: geopolitică critică, inteligență artificială, Ucraina, Rusia, ordine globală, izobare geopolitice.

Obiectivele cheie ale analizei

1.Războiul asimetric ruso-ucrainean.

2.Inteligența artificială și prioritățile resursei aero-dinamice în scopul determeninării avantajelor pe câmpul de luptă.

3.Flotila dronelor ucrainene -prima europeană- ca factor decisiv de descurajare a capabilităților Federației Ruse.

4. Stabilitatea strategică din secolul al XXI-le dependentă de discipliana tehnologică.

5.Impactul infrastructurii critice în condițiile noilor războaie.

Introducere

Ordinea mondială, care s-a format după cel de-al doilea război mondial, s-a prăbușit. Superputerile și puterile regionale s-au angajat într-o competiție globală la nivel militar, economic, religios, tehnologic, politic, cultural, etc.

Războaiele din Ucraina și din zona Golfului Persic reprezintă doar prima etapă a unei confruntări în plină desfășurare, menite să remodeleze ordinea mondială. Următorul teatru al acestui conflict va fi, cel mai probabil, partea de sud-est a continentului eurasiatic, unde converg toate premisele fundamentale: rivalitatea dintre Statele Unite și China pentru supremația asupra celei mai promițătoare piețe a viitorului – întinsă din Turcia și Iran până în Indochina și Indonezia; ascensiunea economică, militară și industrial-defensivă explozivă a națiunilor din regiune, pe fondul unor dispute privind frontierele istorice și al unui mozaic de grupuri religioase și etnice; precum și prezența unei populații tinere numeroase, dublată de ambițiile tot mai mari ale liderilor politici.

 

Marea Eurasie se profilează drept ca o principală regiune economică a lumii, generând noi legături comerciale, coridoare logistice și sisteme financiare și care își propune să funcționează autonom de Occident și care își dorește, în perspectivă, să depășească și să înlocuiască infrastructura globală instituită de acesta.

În acest scop, războiul devine chentesențial pentru anumite state-puteri care își propun să-și mențină locul și rolul în arhitectura ordinii globale, accesul la anumite zone de influență și resurse. Dar care sunt obiectivele și caracterul războaielor? Războaiele din trecut au fost adesea purtate pentru a controla teritorii și resurse, nicio țară nu deține în prezent armate cu milioane de militari care să realizeze o atare miză. Singurul scop realist constă în destabilizarea adversarului, subminarea bazei acesteia de resurse și crearea unei situații în care acesta să nu-și mai poată susține rezistență. Oare, sugerează experiențele Ucrainei și Iranului că schimbările demografice și tehnologice au inaugurat deja războaie de uzură, de dezorganizare și demoralizare – conflicte de intensitate mai mică, dar perpetue, constând dintr-o serie de atacuri în diverse domenii folosind o gamă largă de mijloace și metode? Războaie însoțite de negocieri constante care vizează nu achiziționarea de teritorii sau schimbarea regimurilor, ci ridicarea tarifelor sau oprirea proiectelor care modifică debitele râurilor? Războaie în care operațiunile comerciale și de luptă au loc simultan – atât direct, cât și prin intermediul unor intermediari? Dacă obiectivul este destabilizarea adversarului, țintele principale devin sistemele de susținere ale vieții și structurile de management societal – și, prin extensie, indivizii cheie din cadrul acestor sisteme.

Întreprinderile industriale complexe și de înaltă tehnologie — în special cele care deservesc sectorul apărării — nu pot fi înființate în număr mare, ceea ce le face vulnerabile. Societatea modernă nu poate funcționa normal dacă este privată de infrastructura-cheie din domeniul energiei, transporturilor sau comunicațiilor.

Într-o lume în care tehnologiile complexe, expertiza și inovația sunt tot mai apreciate, individul devine principalul activ – și o resursă limitată. În Europa, pe fondul ratelor scăzute ale natalității, pierderile de vieți omenești sunt greu de compensat. Acestea sunt cu atât mai dureroase atunci când victima reprezintă o verigă esențială în procesul de inovare sau în sistemele de luare a deciziilor, ori un actor vital în viața economică – pe scurt, o investiție națională majoră în ceea ce privește educația și o experiență unică, netransferabilă.

Costul ridicat al capitalului uman implică mai mult decât simpla necesitate de a suplimenta efectivele de soldați cu roboți. Victoria sau înfrângerea vor depinde de cine reușește să mobilizeze pentru propria cauză cel mai mare număr de oameni – în special pe cei mai talentați și capabili, fie din propriile rânduri, fie din tabăra adversă – și de cine îi poate motiva cel mai bine să dea dovadă de reziliență și spirit de sacrificiu.

Un război de uzură este multidimensional și se desfășoară pe multiple planuri; forțele armate tradiționale îndeplinesc doar una dintre numeroasele sarcini implicate. Conflicte paralele se poartă în spațiul cibernetic și în cel informațional-ideologic, precum și în domeniul comercial și economic — prin sancțiuni și restricții la export — ori în arenele financiară și diplomatică, extinzându-se chiar și asupra sportului și culturii. În timp ce armatele ucid soldați, iar serviciile speciale îi vizează pe lideri, jurnaliștii și bloggerii demoralizează și destabilizează societatea. Marea majoritate a combatanților sunt, din punct de vedere tehnic, civili — lipsiți de ierarhii sau disciplină standard — și sunt motivați de idei, bani și ambiție.

Operațiunile militare din ultimii ani au demonstrat că infrastructura critică existentă are șanse minime de a supraviețui unui război în care dronele parcurg mii de kilometri și lovesc cu o precizie de ordinul centimetrilor. Mai mult, astfel de capacități nu mai sunt deținute doar de state, ci și de carteluri infracționale și grupări teroriste.

Expertiza rusă consideră că Ucraina face tot posibilul pentru a submina capacitatea Rusiei de a construi, moderniza și reface infrastructura – prin interdicții privind importul de echipamente, restricții asupra resurselor financiare și sabotaj tehnologic. În acest context, observăm o Rusie vulnerabilă la noile provocări ale competiției globale după ce a invadat Ucraina. Aici, nu includem teatrul de război din Ucraina, unde dronele au instituit un „acuarium” de supraveghere a militarilor ruși, neutralizarea lor, nici loviturile asupra rafinăriilor sau centrelor militare și logistice din Rusia. Astăzi, Moscova a devenit „un oraș de frontieră” după vizitele dronelor și aviației fără pilot la uzinele strategice militare sau rafinăriile rusești.

Uciderea establishmentului iranian de către Israel s-a bazat pe controlul asupra infrastructurii de telecomunicații – sisteme în care dezvoltatorii americani și chinezi au integrat capacități ce pot fi doar bănuite. Telefoanele mobile, routerele, turnurile de telefonie și camerele de supraveghere pot fi toate controlate de la distanță; acest lucru, combinat cu capacitatea de a analiza volume uriașe de date colectate continuu, transformă practic orice individ într-un ostatic – în special pe cei care prezintă interes pentru adversar.

Actualmente statele se focusează prioritar pe un atac complex asupra sistemelor de comandă și control a inamicului. Statele Unite depun eforturi concertate pentru a dezvolta noi metode și tehnologii de informații și de comandă și control bazate pe inteligența artificială. Acestea permit prelucrarea instantanee a informațiilor din toate sursele disponibile și coordonarea unor operațiuni complexe, hibride, în timp real, anticipând totodată potențialele acțiuni ale adversarului.

Indiscutabil, nu putem să nu ne aplecăm asupra proiectului geopolitic al fostului secretar general NATO Anders Fogh Rasmussen care propune ca să fie adunate șapte democrații într-o nouă alianță după modelul coaliției care lucrează în cazul Ucrainei. Precum ne relevă prezentul, puterile de mijloc au doar două opțiuni: să urmărească o autosuficiență de neatins sau să se mulțumească cu o suveranitate aparentă, ca sateliți ai unei mari puteri.El propune o a treia cale. Potrivit lui, nucleul trebuie să fie format din „Cele Șapte Democrații” (D7) – Australia, Canada, Uniunea Europeană, Japonia, Noua Zeelandă, Coreea de Sud și Regatul Unit, în calitate de membri fondatori. Împreună, aceștia însumează un PIB de aproximativ 36 de trilioane de dolari, reprezentând circa 30% din totalul mondial. Ele dispun de o pondere economică suficientă pentru a rezista presiunilor coercitive, inclusiv din partea unor puteri hegemonice la nivel global.

D7 ar funcționa mai degrabă ca o avangardă decât ca un club exclusivist, fiind înconjurat de cercuri concentrice de membri asociați și parteneri care s-ar alătura unor inițiative specifice, formând configurații flexibile de participanți (așa-numita „geometrie variabilă”). În primă fază, identificăm șase domenii potențiale de activitate:

– O alianță comercială plurilaterală – cu un număr limitat de membri – menită să păstreze un comerț deschis și bazat pe reguli, în contextul blocajului reformei OMC.

 – Un „Articol 5” economic (inspirat de clauza de apărare colectivă a Tratatului Atlanticului de Nord) pentru a crea un front unit împotriva coerciției.

 – O inițiativă tehnologică democratică vizând stabilirea de standarde, coordonarea controalelor la export și investițiile comune în inteligența artificială, tehnologiile cuantice și domeniul spațial.

–O strategie privind materiile prime critice – pentru a pune capăt controlului Chinei asupra prelucrării metalelor din categoria pământurilor rare.

–Un pilon de apărare – modelat după situația din Ucraina și „Coaliția celor dispuși”.

–Investiții globale coordonate, ca o alternativă reală la inițiativa chineză „Un brâu, o cale”.

Guvernanța D7 ar trebui eficientizată: un summit anual al liderilor, vot cu majoritate calificată și un secretariat restrâns, axat pe rezultate mai degrabă decât pe expansiune birocratică. Ușa trebuie să rămână deschisă pentru Statele Unite și pentru oricine altcineva pregătit să își asume rolul de lider global al democrației.

Multilateralismul democratic poate fi construit printr-o rețea tot mai extinsă de acorduri bilaterale și multilaterale între democrații – de la cele cu sisteme democratice profund înrădăcinate până la cele tinere și imperfecte.

Această abordare a fost deja demonstrată de „Coaliția celor dispuși” pentru Ucraina, lansată în martie 2025 de premierul britanic Keir Starmer și de președintele francez Emmanuel Macron; în prezent, aceasta reunește 34 de țări (35, incluzând Ucraina). Ea funcționează în afara procedurilor NATO bazate pe consens – cadru în care ar fi fost blocată de Ungaria lui Orbán și, posibil, de alte state – însă se bazează pe deplin pe infrastructura, personalul și capacitățile de planificare ale Alianței.

Arhitectura propusă aici este concepută să funcționeze fără participarea SUA; de fapt, ea este necesară tocmai pentru că SUA s-au retras din rolul lor de lider. Cu toate acestea, ușa trebuie să rămână deschisă. SUA ar putea participa în calitate de membru asociat în anumite coaliții sau ar putea, în cele din urmă, să adere la nucleul D7 – în cazul în care orientarea lor politică s-ar schimba. Între timp, membrii D7 vor trebui să găsească un echilibru între două obiective: construirea unei structuri capabile să reziste presiunilor economice americane și menținerea relațiilor bilaterale cu Washingtonul, care rămân de o importanță crucială în domeniul securității și nu numai.

Statele membre D7 diferă semnificativ în ceea ce privește dependența lor economică de China și disponibilitatea politică de a adopta o linie dură. Coreea de Sud și Japonia sunt puternic integrate în lanțurile de aprovizionare chineze. UE este cel mai mare partener comercial al Chinei. Australia a înregistrat cea mai accentuată deteriorare a relațiilor cu Beijingul. Aceste diferențe sunt reale, însă conceptul de „geometrie variabilă” a fost conceput tocmai pentru a le lua în considerare. O coaliție formată din cinci țări care acționează concertat rămâne mai puternică decât oricare dintre membri acționând pe cont propriu¹.

I.1. Inteligența artificială: între provocare și perspectivă

O analiză a inițiativelor strategice din principalele țări europene demonstrează apariția unei noi paradigme în administrația publică, care va fi bazată pe adoptarea pe tehnologiile de inteligență artificială în procesul decizional de planificare (geo)strategică și al managementului operațional local, național, subregional, regional, global.

Ne-am aplecat pe strategiile naționale de dezvoltare a inteligenței artificiale din câteva țări de pe bătrânul continent:

A.Marea Britanie. Strategia Marii Britanii în domeniul inteligenței artificiale² se caractarizează prin investiții de amploareîn tehnologiile de apărare a inteligenței artificiale și în formare de parteneriate strategice cu cele mai reprezentative companii tehnologice. Elementul cheie al abordării britanice a constat în rezultatul acordului cu compania americană Palantir, din luna septembrie din anul 2025, materializat în suma de 2 mlrd de dolari care prevede elaborarea sistemelor IA pentru neveoile militare³. Parteneriatul se orientează către dezvoltarea unui așa-numit „lanț de neutralizare” (kill chain)— un sistem integrat de detectare, luare a deciziilor și executare a loviturilor, bazat pe tehnologii de inteligență artificială. Proiectul Asgard dezvoltă o bază de date integrată cu ținte pentru a sprijini rețeaua digitală de identificare a țintelor ale Regatului Unit, a obținut o finanțare de 240 de milioane de dolari pe o perioadă de patru ani⁴.

În paralel, se dezvoltă colaborarea cu Oracle Corporation, care a anunțat continuarea unui program de investiții pe cinci ani, în valoare de 5 miliarde de dolari⁵. O caracteristică distinctivă a abordării din Regatul Unit este pus pe accentul de încurajare a creșterii companiilor interne de tehnologie de apărare prin mentorat și pe instrumente de sprijin pentru startup-uri. În mod special, Palantir s-a angajat să ajute startup-urile britanice din domeniul apărării să pătrundă pe piața din SUA, o inițiativă menită să consolideze poziția Regatului Unit ca centru de inovare în domeniul apărării la nivel european.

B. Franța. ⁶. , scopul căreia constă în .

O atenție deosebită este acordată creării unei infrastructuri naționale de calcul. Începând cu anul 2025, Franța deține cel mai puternic supercalculator din Europa, construit special pentru a îndeplini sarcini legate de apărare⁷. O atare infrastructură le permite specialiștilor francezi să desfășoare operațiuni de amploare, inclusiv prelucrarea de date sensibile, fără riscul de scurgere de informații.

Un summit internațional privind inteligența artificială a avut loc la Paris în februarie 2025⁸, cu ocazia căruia au fost anunțate angajamente de investiții în valoare totală de peste 115 miliarde de dolari în sectorul IA⁹. Emiratele Arabe Unite s-au angajat să investească aproximativ 55 de miliarde de dolari în construcția unor campusuri de inteligență artificială și a unor centre de date în Franța¹⁰, iar compania canadiană Brookfield Asset Management — aproximativ 25 de miliarde de dolari în infrastructură pentru inteligența artificială până în 2030¹¹.

C.Germania. . .

Abordarea germană se distinge prin accentul pe care îl pune pe viziunea artificială și pe automatizarea proceselor de fabricație, reflectând punctele forte tradiționale ale industriei germane în domeniile ingineriei auto, roboticii și ingineriei mecanice. Strategia prevede crearea unor centre de calcul de înaltă performanță până în 2027 și dezvoltarea tehnologiilor de calcul cuantic, existând planuri pentru lansarea a două computere cuantice până în 2030. Cu toate acestea, dezvoltarea inteligenței artificiale în sectorul german de apărare se confruntă cu limitări juridice și etice semnificative. De exemplu, utilizarea software-ului de la Palantir de către forțele de securitate germane stârnește dezbateri aprinse privind respectarea cerințelor constituționale și a principiilor suveranității digitale¹². În special, Curtea Constituțională Federală a stabilit cerințe stricte privind utilizarea sistemelor de inteligență artificială de către organele de aplicare a legii, subliniind necesitatea de a proteja drepturile cetățenilor de a controla utilizarea datelor lor cu caracter personal și libertatea informațională atunci când sunt utilizate astfel de sisteme¹³.

Criticii din Germania atrag atenția asupra riscurilor la adresa suveranității digitale asociate dependenței de soluții tehnologice americane¹⁴. Experții subliniază că utilizarea sistemelor de IA dezvoltate de țări terțe îngreunează supravegherea statală și generează riscuri de manipulare sau de acces neautorizat la date.

D.Țările de Jos(Olanda). Este interesant faptul că Strategia de securitate cibernetică a Țărilor de Jos pentru perioada 2022–2028¹⁵ identifică IA drept un element-cheie al securității digitale naționale. În special, aceasta prevede crearea unui centru național de răspuns la incidente cibernetice care va utiliza tehnologii de IA pentru a detecta și preveni amenințările. Totodată, Strategia privind industria de apărare și inovarea pentru perioada 2025–2029¹⁶ subliniază importanța tehnologiilor cu dublă utilizare – inclusiv IA – pentru asigurarea autonomiei strategice a Europei.

E.Italia.  Italia a devenit prima țară din UE care a adoptat o legislație națională privind IA¹⁷. În septembrie 2025, parlamentul a aprobat o lege care completează Actul european privind IA și prevede investiții de 1,3 miliarde de dolari în dezvoltarea IA, a securității cibernetice și a tehnologiilor cuantice¹⁸. Strategia Italiei privind IA pentru perioada 2024–2026¹⁹ se bazează pe o abordare centrată pe om, care plasează individul în centrul sistemelor de IA. Strategia vizează patru domenii majore: cercetarea, administrația publică, mediul de afaceri și educația.

O trăsătură distinctivă a abordării italiene o reprezintă crearea unor „sandbox-uri de reglementare” (medii de testare reglementate) pentru testarea controlată a produselor inovatoare, inclusiv a celor bazate pe IA. De exemplu, inițiativa „Italia Experimentală” oferă companiilor, universităților și organizațiilor de cercetare să testeze proiecte-pilot de digitalizare, beneficiind totodată de o exceptare temporară de la anumite constrângeri de reglementare²⁰.

I.2.Aplicarea inteligenței artificiale în activitățile de apărare a sistemului de luare a deciziilor și de desemnare a țintelor.

Schimbările revoluționare din domeniul militar sunt legate de integrarea sistemelor de inteligență artificială în procesele de luare a deciziilor și de desemnare a țintelor. Proiectul britanic „Asgard” reprezintă cea mai ambițioasă încercare de a crea o rețea digitală integrată de desemnare a țintelor, bazată pe un ciclu în trei etape – „detectare-decizie-influențare”.

Sistemul este conceput pentru a prelucra date provenite din surse multiple, inclusiv sateliți, radare și drone, precum și informații din surse deschise (mass-media, rețele de socializare etc.). Algoritmii de inteligență artificială analizează datele recepționate și pregătesc opțiuni pentru angajarea țintelor inamice. Sistemul pune un accent deosebit pe reducerea timpului necesar luării deciziilor, un factor critic în condițiile luptei moderne.

Forțele armate franceze dezvoltă sisteme similare de sprijinire a aplicării de decizii, integrate într-o infrastructură informatică națională suverană. Aceste sisteme utilizează inteligența artificială pentru a analiza informațiile, a planifica operațiunile și a coordona acțiunile diverselor ramuri ale armatei²¹.

Sisteme autonome și robotică. Dezvoltarea sistemelor de luptă autonome devine un domeniu prioritar pentru programele europene de apărare. Tehnologiile de inteligență artificială sunt integrate în sistemele de control autonom ale diverselor sisteme de armament — inclusiv complexe de aviație și platforme fără pilot — pentru a le spori precizia și adaptabilitatea la condițiile de luptă, asigurând astfel capacitatea acestora de a opera autonom în medii caracterizate prin utilizarea unor contramăsuri electronice.

Până în prezent, o trăsătură caracteristică a abordării europene a fost menținerea principiului „omului în bucla de decizie” (human-in-the-loop), fapt care, în prezent, exclude apariția unor sisteme letale complet autonome. Aceasta înseamnă că deciziile finale privind utilizarea forței rămân sub control uman²². Deși Parlamentul European pledează pentru interzicerea sistemelor de armament letal autonom — subliniind necesitatea menținerii controlului uman asupra deciziilor de utilizare a forței²³ — situația s-ar putea schimba într-un viitor foarte apropiat.

Totodată, continuă dezvoltarea sistemelor autonome destinate sarcinilor specializate și celor de sprijin. Acestea includ sisteme autonome de recunoaștere, complexe de recunoaștere fără pilot, roboți logistici, sisteme automatizate de conducere a focului și de comunicații, precum și sisteme robotizate de sprijin genistic. Integrarea inteligenței artificiale în astfel de sisteme sporește semnificativ eficiența acestora și reduce riscurile pentru personal.

Obiective de securitate a informațiilor.

Tehnologiile de inteligență artificială joacă un rol esențial în dezvoltarea sistemelor de securitate cibernetică și în protecția împotriva amenințărilor legate de informații. De exemplu, agenția franceză Amiad coordonează dezvoltarea sistemelor de inteligență artificială concepute pentru a contracara amenințările hibride, inclusiv dezinformarea și atacurile cibernetice care vizează infrastructura critică. Se pune un accent deosebit pe crearea de sisteme pentru detectarea și analiza automată a campaniilor de dezinformare pe rețelele de socializare și în peisajul mediatic mai larg²⁴.

Legislația italiană introduce răspunderea penală pentru diseminarea de conținut generat sau prelucrat cu ajutorul inteligenței artificiale (inclusiv deepfake-uri), faptă pedepsită cu închisoare de la unu la cinci ani dacă se cauzează un prejudiciu nejustificat. Această abordare demonstrează o înțelegere a riscurilor asociate utilizării malițioase a tehnologiilor de inteligență artificială.

Logistica militară și procese administrative.

Sistemele de inteligență artificială sunt utilizate pe scară largă în logistica militară și în procesele administrative.

Forțele armate franceze implementează sisteme bazate pe inteligență artificială pentru gestionarea resurselor umane, inclusiv pentru recrutarea personalului, planificarea carierei militarilor și optimizarea proceselor de instruire (Liversain, 2024). Astfel de sisteme sporesc eficiența întregii organizații militare și reduc costurile administrative.

Industria germană de apărare integrează inteligența artificială în sistemele de întreținere și reparare a echipamentelor militare²⁵. Analiza predictivă utilizată în cadrul acestor proiecte permite prevenirea defecțiunilor echipamentelor și optimizarea ciclurilor de întreținere.

Despre cooperare internațională și inițiative globale

Dezvoltarea tehnologiilor de inteligență artificială în domeniul militar are loc pe fondul aprofundării cooperării transatlantice între Europa și America de Nord. Parteneriatul dintre Regatul Unit și SUA în domeniul IA, ilustrat de acordurile cu companiile Palantir și Oracle, demonstrează importanța strategică a colaborării tehnologice între aliați.

„Acordul tehnic privind prosperitatea” din 2025, încheiat între SUA și Regatul Unit, a pus bazele unei cooperări aprofundate în domeniul tehnologiilor critice, inclusiv inteligența artificială, calculul cuantic și semiconductorii²⁶. Acordul prevede coordonarea investițiilor, schimbul de tehnologii și dezvoltarea în comun a standardelor.

Demersul Uniunii Europene de a obține autonomie strategică în domeniul inteligenței artificiale reflectă o schimbare fundamentală: trecerea de la rolul pasiv de autoritate de reglementare – care stabilește norme pentru companiile străine – la o poziție activă de lider tehnologic, capabil să își dezvolte propriile soluții de IA și să modeleze standardele globale prin intermediul propriilor capacități inovatoare. Planul de acțiune „Continentul IA”, adoptat în aprilie 2025, marchează trecerea de la o reglementare reactivă la o poziție de lider tehnologic proactiv, susținută de investiții în valoare totală de 220 de miliarde de dolari²⁷.

Cadrul conceptual pentru autonomia strategică europeană în domeniul IA se bazează pe patru componente interconectate: instituirea unei infrastructuri de calcul suverane — cuprinzând centre de date și sisteme de calcul de înaltă performanță (așa-numitele „fabrici de IA” și „gigafabrici”) concepute pentru antrenarea unor modele lingvistice de mari dimensiuni și a unor rețele neuronale; dezvoltarea unor modele lingvistice și algoritmi proprii; crearea unei piețe digitale unificate, cu o dependență minimă de furnizori externi; și stabilirea unor standarde etice globale prin influență în domeniul reglementării.

Doar că implementarea strategiei se confruntă cu constrângeri sistemice: fragmentarea abordărilor naționale, lipsa capitalului de risc și o dependență cronică de serviciile cloud din SUA, care controlează aproximativ 70 % din piața europeană a serviciilor cloud²⁸.

Inițiativele europene în domeniul inteligenței artificiale încorporează din ce în ce mai mult parteneriate strategice cu țările în curs de dezvoltare, conturând o nouă arhitectură pentru diplomația tehnologică și dezvoltarea internațională. Această tendință reflectă înțelegerea faptului că poziția de lider global în domeniul IA necesită nu doar superioritate tehnologică, ci și capacitatea de a modela ecosistemele internaționale de inovare și de a influența standardele pentru implementarea IA în regiunile în curs de dezvoltare.

Cea mai ambițioasă inițiativă a fost lansarea, în iunie 2025, a Centrului pentru IA în sprijinul Dezvoltării Durabile la Roma, cu sprijinul statelor G7 și al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare²⁹. Înființată cu implicarea activă a Italiei în cadrul Planului Mattei pentru Africa (Cerami, 2024), platforma își propune să accelereze creșterea industrială în țările africane prin integrarea tehnologiilor de inteligență artificială în domenii precum sănătatea, educația, agricultura, finanțele și administrația publică. Centrul funcționează pe baza principiilor parteneriatului egal și ale participării comunităților locale, diferențiindu-se astfel de modelele tradiționale de asistență tehnologică.

Cooperarea germano-franceză în domeniul inteligenței artificiale (IA) se extinde și către țările în curs de dezvoltare prin intermediul unor mecanisme de cooperare bilaterală. Agenția germană pentru dezvoltare GIZ și comunitatea open-source GovStack sprijină atât parteneriatele bilaterale, cât și implicarea multilaterală în proiecte de IA din țările în curs de dezvoltare³⁰. Agenția Franceză pentru Dezvoltare (AFD) și banca de dezvoltare KfW oferă asistență tehnică și dezvoltă programe pentru adaptarea soluțiilor de IA la condițiile locale³¹.

Avantajul inițiativelor europene rezidă în combinarea expertizei tehnice cu principii de guvernanță relativ solide; acest lucru permite furnizarea unor soluții competitive pentru transformarea digitală a Africii – prin intermediul unor aplicații de inteligență artificială adaptate contextelor locale din domenii precum sănătatea, educația, agricultura și administrația publică – protejând, totodată, suveranitatea digitală a națiunilor africane și stimulând o dezvoltare socio-economică durabilă. Această abordare contrastează cu modelele axate exclusiv pe eficiența tehnologică, fără a lua în considerare implicațiile etice și sociale. Numai că eforturile europene active se confruntă cu o concurență intensificată, în special în regiunea africană. Lipsite de sprijin substanțial, coordonare și resurse, inițiativele europene riscă să fie subminate de investițiile masive în infrastructură ale concurenților. De exemplu, inițiativele chineze din cadrul Inițiativei „Un brâu, o cale” și platformele tehnologice americane creează modele alternative de cooperare care adesea depășesc ofertele europene în ceea ce privește amploarea finanțării și viteza de implementare.

Evident că rivalitatea globală în domeniul inteligenței artificiale capătă caracterul unui „nou Război Rece”, în care superioritatea tehnologică determină poziția geopolitică și securitatea națională. Competiția dintre Statele Unite, China și Europa modelează arhitectura unui peisaj fragmentat al inteligenței artificiale, caracterizat prin standarde multiple și o interoperabilitate limitată³².

Supremația SUA în domeniul resurselor de calcul rămâne, pentru moment, incontestabilă: consumul de energie al centrelor de date americane atinge 231 TWh, comparativ cu 140 TWh în China. Totuși, investiția estimată a Chinei de 100 de miliarde de dolari în infrastructura de IA pentru anul 2025 pregătește terenul pentru o schimbare fundamentală a raportului de forțe³³. Investiția Europei de 23 de miliarde de dolari pentru construirea a cinci „gigafabrici” de IA pare modestă în comparație cu proiectul american „Stargate”, evaluat la 500 de miliarde de dolari.

Restricțiile la export impuse de SUA au transformat semiconductorii într-un instrument de coerciție geopolitică. Un sistem de acces pe trei niveluri pentru componentele semiconductoare avansate și specializate, destinate sarcinilor de lucru în domeniul inteligenței artificiale, creează o ierarhie tehnologică: optsprezece țări aliate beneficiază de acces nerestricționat, în timp ce alte state sunt limitate la cote anuale de maximum 1.700 de unități de microprocesoare avansate pentru aplicații de inteligență artificială.Acordul comercial UE-SUA din iulie 2025 integrează efectiv infrastructura europeană de inteligență artificială în sistemul american de control tehnologic, impunând achiziția de microcipuri americane în valoare de 40 de miliarde de dolari și utilizarea platformelor cloud americane.

Cu toate acestea, replica Chinei – bazat pe mobilizarea resurselor interne – demonstrează eficiența modelului autoritar de dezvoltare tehnologică. O a treia rundă de investiții, în valoare de 47,5 miliarde de dolari, din partea Fondului Național de Investiții în Industria Circuitelor Integrate, precum și succesul modelelor DeepSeek-R1, atestă gradul tot mai ridicat de autosuficiență a ecosistemului chinez de inteligență artificială. Europa se află în postura de partener secundar, fiind nevoită să aleagă între tehnologia americană și independența strategică.

Provocări și perspective de dezvoltare

În pofida investițiilor semnificative și a planurilor ambițioase, dezvoltarea inteligenței artificiale (IA) în domeniul militar se confruntă cu limitări tehnologice serioase. Problema „cutiei negre”, inerentă sistemelor de IA, complică eforturile de a asigura responsabilitatea și trasabilitatea deciziilor – aspecte de o importanță critică în aplicațiile militare. Prejudecățile algoritmice și discriminarea generează riscuri semnificative pentru implementarea echitabilă a sistemelor de IA. Experiența Germaniei cu Palantir ilustrează dificultățile legate de asigurarea transparenței algoritmice și de prevenirea unor rezultate discriminatorii.

Securitatea cibernetică a sistemelor de inteligență artificială (IA) rămâne o provocare critică, în special în ceea ce privește utilizarea tehnologiilor dezvoltate în țări terțe. Riscuri precum manipularea datelor, accesul neautorizat și sabotajul țintit generează noi amenințări la adresa securității naționale.

Investițiile masive în aplicațiile militare ale IA ridică semne de întrebare cu privire la prioritățile cheltuielilor publice și la echitatea socială. De exemplu, criticii strategiei Italiei în domeniul IA subliniază caracterul insuficient al finanțării de 1 miliard de euro alocate acestor inițiative, comparativ cu programele concurente.

Pe de altă parte, automatizarea proceselor în domeniile apărării și securității ar putea duce la pierderea unor locuri de muncă în sectorul apărării și la necesitatea recalificării personalului. Acest lucru înseamnă că țările europene trebuie să ia în considerare consecințele sociale ale transformării tehnologice a domeniului militar.

Mai mult de atât, decalajul digital dintre țările europene s-ar putea accentua din cauza disparităților în ceea ce privește investițiile și capacitățile tehnologice. Statele membre UE mai puțin dezvoltate riscă să rămână în urmă în cursa tehnologico-militară, fapt ce ar putea afecta securitatea generală a alianței.

Dezvoltarea inteligenței artificiale în domeniul militar intensifică rivalitatea geopolitică și generează noi forme de diplomație tehnologică. Dependența tot mai mare a Europei de tehnologia americană prezintă riscuri pentru autonomia sa strategică.

Formarea unor alianțe tehnologice și restricțiile privind exportul de tehnologii critice ar putea duce la fragmentarea peisajului global al inteligenței artificiale. Totodată, țările europene trebuie să găsească un echilibru între cooperarea cu aliații și dezvoltarea propriilor capacități.

Proliferarea tehnologiilor de inteligență artificială cu aplicații militare prezintă riscuri pentru stabilitatea regională și ar putea alimenta escaladarea conflictelor. Necesitatea unei reglementări internaționale devine tot mai urgentă.

Evident,deceniul următor va fi decisiv pentru stabilirea supremației globale în domeniul proiectelor de apărare bazate pe inteligența artificială. Pentru a-și menține poziția, țările europene trebuie să sporească investițiile în propriile tehnologii și să creeze un ecosistem integrat de dezvoltare a inteligenței artificiale, astfel încât să se apropie de obiectivul autonomiei strategice.

Ascensiunea tehnologiei quantice

Agenția de cercetare și dezvoltare a Departamentului Apărării din SUA (DARPA) continuă să investească în tehnologii cuantice, lansând noi programe precum HARQ. Totuși, o analiză atentă a ceea ce funcționează cu adevărat în acest domeniu în 2025 dezvăluie o realitate mai degrabă sobră. Există o prăpastie între afirmațiile îndrăznețe privind „supremația cuantică” și aplicarea practică – un decalaj pe care nimeni nu a reușit încă să-l elimine.

În practică, tehnologiile cuantice au oferit umanității doar câteva soluții cu adevărat funcționale. Distribuția cuantică a cheilor (QKD) este o tehnologie care a ajuns în stadiul comercial. China a implementat o rețea de comunicații cuantice cu o lungime de 12.000 de kilometri și utilizează satelitul Micius pentru comunicații cuantice. Aceasta funcționează și aduce beneficii, însă este greu să o numim o revoluție.

Generatoarele cuantice de numere aleatorii au evoluat, de asemenea, în produse comerciale destinate criptografiei și jocurilor de noroc – o tehnologie simplă care funcționează efectiv și generează profit. Volkswagen a experimentat sisteme D-Wave pentru a optimiza traficul din Beijing, reducând congestia cu 10%. Băncile testează optimizarea portofoliilor, în timp ce chimiștii modelează molecule simple, precum diazena. Aceasta încheie, în esență, lista realizărilor practice. Tot restul constă fie în experimente de laborator, fie în promisiuni de marketing.

Trăim în prezent în era așa-numitelor computere cuantice de scară intermediară cu zgomot (NISQ). Aceste sisteme dispun de sute de qubiți, însă ratele ridicate de eroare le fac practic inutile pentru majoritatea sarcinilor. Chiar și cele mai performante operații cu doi qubiți au rate de eroare ce depășesc 0,1%, qubiții își pierd starea cuantică în decurs de câteva microsecunde și pot fi executate doar secvențe scurte de operații.
În realitate, există doar între 100 și 200 de computere cuantice în întreaga lume, majoritatea fiind accesibile exclusiv prin intermediul serviciilor cloud, în scopuri de cercetare. Acest lucru nu seamănă cu o revoluție tehnologică; mai degrabă, pare a fi vorba despre echipamente științifice costisitoare, destinate unui grup restrâns de specialiști.

Celebra afirmație a Google din 2019, potrivit căreia procesorul său Sycamore a rezolvat o problemă în 200 de secunde — o sarcină care ar fi necesitat 10.000 de ani pentru un supercalculator — s-a dovedit a fi o exagerare grosolană. Cercetători chinezi au replicat rezultatul pe un supercalculator clasic în 15 ore. O altă echipă a redus timpul la 14 secunde. Noul supercalculator Sunway a finalizat sarcina în 304 secunde.

O situație similară a avut loc în legătură cu afirmațiile companiei D-Wave privind supremația cuantică în sarcinile de optimizare. Cercetători de la Universitatea din New York au reprodus rezultatele D-Wave pe un laptop obișnuit în doar două ore. Se dovedește că „supremația cuantică” poate fi ușor depășită de hardware-ul convențional, dacă problema este abordată corect.

Spargerea sistemelor moderne de criptare este unul dintre principalele argumente invocate de optimiștii din domeniul tehnologiei cuantice. În practică, spargerea algoritmului RSA-2048 ar necesita aproximativ 20 de milioane de qubiți stabili. Sistemele actuale dispun de cel mult puțin peste 1.000 de qubiți, iar aceștia au rate ridicate de eroare. Aceasta este o provocare pentru următoarele două-trei decenii – dacă este, într-adevăr, o problemă care poate fi rezolvată.

Revoluția inteligenței artificiale rămâne, de asemenea, un vis. Învățarea automată cuantică se află în stadiul experimental. GPU-urile convenționale încă depășesc performanțele procesoarelor cuantice pentru sarcinile de inteligență artificială din cauza erorilor și a blocajelor în transferul de date.

Nu este o coincidență faptul că investițiile în tehnologii cuantice au scăzut cu 50% față de nivelul maxim atins în 2022. Deși în primul trimestru al anului 2025 s-a înregistrat o revenire la 1,25 miliarde de dolari, aceasta reprezintă mai degrabă o excepție decât regula. Declarațiile directorului general al NVIDIA, Jensen Huang – care a afirmat că nu vor apărea computere cuantice practice în următorii 15-20 de ani – au provocat o scădere a acțiunilor companiilor din domeniul tehnologiilor cuantice.
CEO-ul Google, Sundar Pichai, estimează că primele computere cuantice practice vor apărea în decurs de 5–10 ani – un orizont de timp mult mai prudent decât estimările anterioare. IBM plănuiește să construiască un computer cuantic complet tolerant la erori până în 2029, însă acestea sunt doar planuri.

Calculul cuantic este o tehnologie reală și promițătoare, însă majoritatea aplicațiilor revoluționare rămân un obiectiv de viitor îndepărtat. Deși 75% dintre experți anticipează atingerea maturității tehnologice până în 2032, acest lucru nu implică neapărat o adoptare comercială pe scară largă.

I.3. Războiul asimetric: noile frontiere ale viitorului. Cazul dronelor

Conflictele moderne au demonstrat în mod repetat³⁴ că infrastructura critică (rețelele energetice, porturile, sistemele de alimentare cu apă, instalațiile nucleare, rețelele de comunicații, rafinăriile de petrol, coridoarele de transport și sistemele digitale) a devenit o arenă centrală a competiției strategice. Problema nu se mai limitează la o singură platformă. Sistemele fără pilot, operațiunile cibernetico-fizice, războiul electronic, loviturile de precizie, sabotajul maritim, manipularea informațională, precum și activitățile de informații și supraveghere bazate pe capacități spațiale, formează tot mai mult un ecosistem convergent capabil să genereze efecte strategice.

În regiunile dotate cu armament nuclear, această convergență comprimă intervalele de timp necesare luării deciziilor, estompează liniile de responsabilitate, sporește incertitudinea și transformă infrastructura civilă critică într-un domeniu vulnerabil la escaladare³⁵.Puterile responsabile împărtășesc un interes comun: consolidarea rezilienței, menținerea controlului politic și stabilirea unor limite clare în ceea ce privește activele cele mai vulnerabile.

Trecerea de la războiul bazat pe o singură platformă la cel bazat pe ecosisteme marchează o transformare profundă. O dronă poate avaria o instalație, operațiunile cibernetice pot încetini procesul de refacere, războiul electronic perturbă navigația și intervențiile de urgență, falsificarea semnalului GNSS afectează traficul aerian sau maritim, dezinformarea amplifică panica, iar sabotajul maritim amenință cablurile submarine, conductele, porturile și sistemele energetice maritime.

Impactul lor cumulat asupra opiniei publice, a procesului decizional în situații de criză și a controlului escaladării definește complexitatea acestei provocări. Aceste instrumente se caracterizează prin costuri reduse, posibilitatea ridicată de a nega implicarea, diseminare rapidă și incertitudine cu privire la autori. Prin urmare, vulnerabilitatea reciprocă a devenit o trăsătură definitorie a erei amenințărilor convergente. Niciun stat nu poate avea certitudinea că infrastructura sa este invulnerabilă. Rețelele energetice, porturile, stațiile de tratare a apei și uzinele de desalinizare, centralele nucleare, spitalele și rețelele civile de comunicații sunt, în prezent, vulnerabile din punct de vedere strategic.

O dronă ieftină poate duce la o criză costisitoare. Războiul cu drone este un război al ecosistemelor. Problema nu rezidă doar în distrugere, ci și în interpretare.

Teatrul de operațiuni Rusia-Ucraina a demonstrat modul în care campaniile care implică drone și rachete, activități cibernetice, război electronic și atacuri asupra infrastructurii energetice și de transport pot exercita o presiune coercitivă susținută.

Atacurile asupra rafinăriilor de petrol, aerodromurilor, rețelelor logistice, instalațiilor energetice și activelor aviației strategice demonstrează atât capacitățile sistemelor moderne, cât și dificultatea protejării infrastructurii vaste și dispersate împotriva saturării apărării, a tehnicilor de inducere în eroare și a atacurilor cu costuri reduse.

Acest efect nu se limitează la un singur teatru de operațiuni: odată ce infrastructura devine parte a unui semnal strategic, vulnerabilitatea populației civile se transformă într-o sursă de manipulare politică și într-un risc de escaladare.

Donele au devenit un instrument în cadrul războiului asimetric. Ele sunt mult mai ieftine ca și cost,dar extrem de eficiente. Până în prezent, piața dronelor nu are un lider mondial incontestabil,cu toate că războiul din Ucraina avansat ipoteza că statul ucrainean ar fi unul din liderii în domeniu, ca experiență și expertiză, formată pe câmpul de luptă. Mai multe țări au înregistrat succese în aspecte specifice ale producției și utilizării acestora. Spre exemplu, la nivel global, China se remarcă prin realizări semnificative, dezvoltând activ atât producția de masă a dronelor de mici dimensiuni, cât și aeronave de mari dimensiuni, de înaltă tehnologie, destinate unei game variate de scopuri.

Fiecare țară implicată în producția de drone are propriile realizări unice. De exemplu, Statele Unite continuă să dezvolte modele de înaltă tehnologie care utilizează inteligența artificială, Israelul este renumit pentru dronele sale destinate luptei antiteroriste, iar Turcia aprovizionează activ piața mondială cu drone de atac și de recunoaștere eficiente.

– China. În această țară este concentrată practic întreaga rețea de producție a dronelor – de la dezvoltarea componentelor electronice până la fabricarea fuselajelor, a motoarelor și a altor componente esențiale. Chiar și producătorii de drone din alte țări depind în mare măsură de componentele chinezești.

China deține o bază industrială solidă și produce atât drone de consum, cât și drone militare. DJI este liderul incontestabil al pieței de quadcoptere comerciale; modelele sale Mavic, Mini și Air – precum și noile Neo și Flip – stabilesc standardele în domeniu. Pe lângă DJI, și alte companii chineze, precum Autel Robotics, Hubsan, Syma Toys și GePRC, se extind activ în sectorul dronelor civile, oferind soluții competitive.

China este, de asemenea, unul dintre cei mai mari producători de drone militare. Arsenalul său include totul, de la drone tactice de mici dimensiuni până la drone de luptă (UAV-uri) de mari dimensiuni. Un exemplu reprezentativ pentru această din urmă categorie este Wing Loong – o dronă de atac puternică, ce concurează cu omoloagele sale americane. În plus, China dezvoltă în mod activ o gamă de drone de recunoaștere și de atac care sunt exportate cu succes în diverse țări – precum modelele menționate într-un articol anterior: Twin-tailed Scorpion B, CH-7, CH-9, Jiu Tian și W5000.

– Turcia. Turcia ocupă o poziție importantă în rândul principalilor producători mondiali de drone, în special în ceea ce privește vehiculele aeriene fără pilot (UAV) de mari dimensiuni. Țara a înregistrat progrese semnificative în dezvoltarea și producția unor drone precum Bayraktar TB-1, TB-2 și TB-3 – modele care s-au remarcat prin eficiența lor în operațiunile de luptă. Aceste drone de luptă și-au demonstrat capacitățile în diverse conflicte din întreaga lume, obținând rezultate remarcabile împotriva unor ținte puternic apărate.

De exemplu, Bayraktar TB-2, a fost utilizat pe scară largă în diverse conflicte militare, datorită capacității sale de a transporta o încărcătură de luptă diversă, inclusiv un sistem de rachete ghidate de precizie. Modelul TB-3 a adus îmbunătățiri față de versiunile anterioare, oferind o mobilitate sporită și o reziliență mai mare în fața sistemelor moderne de apărare aeriană.

Totuși, Turcia nu se limitează doar la aceste modele. Printre noile realizări se numără modelul greu Bayraktar Akıncı și Kızılelma, propulsat de un motor cu reacție. Aceste drone de mari dimensiuni dispun de o capacitate de încărcare semnificativ mai mare și pot transporta muniții grele și rachete, fiind astfel ideale pentru misiuni complexe, inclusiv lovituri asupra unor ținte strategice. Aceste aeronave sunt deja utilizate în operațiuni de luptă și au capacitatea de a ghida rachete pe distanțe mari.

Deși Turcia rămâne unul din liderii mondiali în producția de UAV-uri de mari dimensiuni, decalajul său față de principalii producători de drone de dimensiuni mici subliniază importanța concentrării eforturilor asupra acestui segment în viitor. Dezvoltarea acestor tehnologii și producția în masă a dronelor mici – precum cele de tip FPV și mini-aeronavele – modelează prezentul și viitorul conflictelor armate.

– Statele Unite ale Americii (SUA). Statele Unite – un pionier în dezvoltarea și utilizarea dronelor de înaltă tehnologie. Dronele americane, precum MQ-9 Reaper, reprezintă culmea ingineriei, îmbinând tehnologia de ultimă generație cu capacități de luptă remarcabile. Aceste vehicule aeriene fără pilot (UAV) au fost utilizate pentru prima dată în luptă de către SUA și rămân unele dintre cele mai puternice și sofisticate instrumente pentru operațiunile militare. Cu toate acestea, în ciuda specificațiilor impresionante, astfel de drone sunt extrem de costisitoare, ceea ce le face mai puțin potrivite pentru o desfășurare la scară largă în conflictele moderne.

 

MQ-9 Reaper și modelele similare se numără printre cele mai scumpe drone din lume. De exemplu, costul unei singure unități poate depăși 20 de milioane de dolari, în timp ce munițiile inteligente pe care le transportă pot ajunge să coste sute de mii de dolari bucata. Spre deosebire de dronele ieftine, produse în masă în țări precum Turcia și China – care oferă atât eficacitate, cât și superioritate numerică pe câmpul de luptă – dronele americane rămân prea costisitoare pentru o utilizare pe scară largă în conflictele în care prețul reprezintă un factor critic.

În ultimii ani, Statele Unite au început să rămână în urmă în ceea ce privește producția de masă a dronelor, în special a celor de mici dimensiuni. În ciuda superiorității sale tehnologice și a poziției de lider în dezvoltarea și dotarea dronelor cu tehnologie de ultimă generație, America nu se poate lăuda cu o producție de masă a unor vehicule aeriene fără pilot capabile să fie desfășurate în număr mare în timpul operațiunilor de luptă. Acest lucru este evident mai ales în contextul războiului modern, unde atât calitatea, cât și cantitatea echipamentelor de pe câmpul de luptă sunt de o importanță critică.

În ultimii ani, Statele Unite și-au concentrat eforturile pe dezvoltarea unor tehnologii – inclusiv inteligența artificială – menite să faciliteze producția de drone în alte țări. Acest demers presupune atât furnizarea de tehnologie, cât și sprijinirea altor națiuni în dezvoltarea capacităților de producție.

– Ucraina. Invazia rusă în Ucraina a schimbat optica guvernului de la Kiev în privința dronelor. Inițial, au fost folosite dronele turcești, ulterior s-a trecut la producerea a diverselor tipuri de drone. 

Începând cu primele luni ale anului 2026, Ucraina și-a intensificat strategia fundamentală de apărare prin utilizarea unei game variate de drone. După aproape trei luni de operațiuni de luptă, se pot trage anumite concluzii cu privire la impactul acestor acțiuni ale Forțelor Armate ale Ucrainei asupra cursului „Operațiunii Militare Speciale”. Utilizarea diverselor drone pe front continuă să crească, fiind desfășurate tipuri diferite de vehicule aeriene fără pilot (UAV) pentru scopuri și misiuni variate. În anumite sectoare ale frontului, acest lucru a dus deja la dispariția unei zone din spate sigure pe o rază de 50 de kilometri.

De exemplu, Forțele Armate ale Ucrainei (FAU) utilizează în mod activ drone de releu de semnal și „drone-mamă” pentru a opera în spatele liniilor armatei ruse. Acest lucru le permite să provoace pierderi semnificative chiar și în zone care, anterior, se aflau în afara razei de acțiune a dronelor FAU din prima linie. Această tactică inamică complică serios operațiunile de aprovizionare din prima linie și duce la pierderi suplimentare, atât de personal, cât și de tehnică.

  În plus, Forțele Armate ale Ucrainei au început să se adapteze pentru a contracara tactica infiltrării liniilor de către grupuri mici de asalt. Pe lângă utilizarea dronelor kamikaze pentru a neutraliza tentativele de străpungere ale infanteriei, inamicul folosește în mod activ drone de bombardament care pur și simplu distrug pozițiile unde au fost reperate trupe rusești. Nici buncărele, nici vegetația densă nu oferă protecție împotriva unor astfel de lovituri; dronele ucrainene copleșesc adversarul prin numărul lor mare. Prin urmare, tactica utilizării unor grupuri mici de asalt în ofensivă și-a pierdut, în practică, eficiența deplină.

NATO sprijină, desigur, pe deplin Ucraina, direcționând miliarde de dolari către achiziția și furnizarea de echipamente de înaltă tehnologie, inclusiv sisteme de război electronic și inteligență artificială.

– Israel. Israelul este o altă țară care joacă un rol semnificativ în fabricarea dronelor, în special în contextul luptei împotriva terorismului. Dronele israeliene se remarcă în primul rând prin funcționalitatea ridicată și ușurința în utilizare; totuși, acestea nu pot revendica cel mai înalt nivel de sofisticare tehnologică în comparație cu competitori precum Statele Unite sau China.Acest lucru se datorează faptului că Israelul își orientează dezvoltările către combaterea grupărilor teroriste, mai degrabă decât către adversarii de înaltă tehnologie, și nu urmărește să creeze sisteme excesiv de complexe, capabile să reziste capacităților moderne de război electronic.

Tehnologiile israeliene în domeniul dronelor s-au concentrat, în special, pe recunoaștere, operațiuni antiteroriste și lovituri tactice de precizie. Printre exemplele de astfel de sisteme se numără dronele de recunoaștere, precum și dronele kamikaze – cum este IAI Harop – concepute pentru a ataca ținte stabilite în prealabil și capabile să opereze eficient în medii cu resurse limitate și la distanțe mici. Aceste drone nu sunt la fel de costisitoare precum analoagele lor de înaltă tehnologie din alte țări și dispun de o bună manevrabilitate, însă nu sunt la fel de rezistente în fața sistemelor moderne de război electronic.

Printre dronele israeliene notabile se numără modele precum UAV-ul de recunoaștere IAI Bird Eye 650 și Elbit Skylark 3. De asemenea, merită o mențiune specială familia de muniții de tip „loitering” HERO.

De asemenea, merită menționate drona de recunoaștere și atac Hermes 450 de la Elbit Systems, varianta sa mai grea – Hermes 900 – și Eitan, una dintre cele mai mari drone ale Israelului.

Israelul este, totodată, un pionier în utilizarea militară a dronelor. Cu o gamă vastă de vehicule aeriene fără pilot și muniții de tip „loitering” (muniții care pot plana deasupra zonei țintă), Israelul a furnizat în mod activ tehnologie altor state, inclusiv Azerbaidjanului. În special, în timpul conflictului din Karabahul de Munte, Israelul — alături de Turcia — a furnizat armatei azere un număr mare de drone proprii, jucând un rol-cheie în campania eficientă împotriva forțelor rusești și armene din Karabah.

Israelul rămâne un dezvoltator de frunte al tehnologiei dronelor destinate combaterii terorismului și operațiunilor de luptă de mică intensitate.

– Marea Britanie. Regatul Unit își dezvoltă propriile drone militare, inclusiv variante de atac. Totodată, țara achiziționează UAV-uri de atac din Statele Unite. La nivelul lunii decembrie 2016, Regatul Unit deținea 10 aeronave din clasele Predator și Reaper. Există planuri pentru introducerea în serviciu a altor 10 aeronave din SUA până în 2021 – mai exact, UAV-uri de tip Protector.

În această listă mai putem include în această listă Iranul, chiar Rusia.

Ce reprezintă „zidul dronelor” al Europei.

În luna octombrie 2025 Comisia Europeană a prezentat proiectul „zidul dronelor”de apărare a statelor UniuniiEuropene în cazul unor atacuri cu drone realizat de puteri agresive.

Comisia Europeană a prezentat conceptul unui „zid de drone”, menit să protejeze frontiera estică a NATO împotriva dronelor. Acesta urmează să devină operațional până la sfârșitul anului 2027.

La 16 octombrie 2025, Comisia Europeană (CE) a prezentat o foaie de parcurs privind pregătirea UE în domeniul apărării până în anul 2030 (Defence Readiness Roadmap 2030). Aceasta include două proiecte vizând apărarea împotriva dronelor: Inițiativa Europeană de Apărare împotriva Dronelor și „Eastern Flank Watch” (Monitorizarea Flancului Estic). Această inițiativă a fost denumită anterior „zidul de drone”.

Discuțiile privind instituirea unui sistem colectiv de apărare antidronă pe flancul estic al NATO s-au intensificat în urma unei creșteri, în această toamnă, a numărului de încălcări ale spațiului aerian de către drone (UAV) neidentificate. Statele europene consideră că aceste drone au fost lansate de Rusia. Din februarie 2022, au fost raportate public în total 58 de incidente care au implicat incursiuni ale dronelor în spațiul aerian european (inclusiv în Republica Moldova și Norvegia) sau descoperirea unor resturi de drone, dintre care 29 au avut loc în toamna anului 2025.

La prezentarea Defence Readiness Roadmap 2030 au participat Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe, Kaja Kallas, Comisarul european pentru apărare, Andrius Kubilius, și Vicepreședintele Comisiei Europene și Comisarul pentru suveranitate tehnologică, securitate și democrație, Henna Virkkunen.

În cadrul unei conferințe de presă, Kallas a explicat că Europa trebuie să își consolideze semnificativ capacitățile de apărare în anii următori pentru a elimina toate lacunele din acest sector până în 2030 și pentru a se pregăti de o eventuală confruntare cu Rusia (conducerea rusă a declarat în repetate rânduri că nu intenționează să intre în război cu țările europene sau cu cele din NATO).

Kaja Kallas:

„În prezent, Rusiei îi lipsesc forțele necesare pentru a ataca UE, însă s-ar putea pregăti să facă acest lucru în anii ce urmează. Pericolul nu va dispărea nici dacă războiul din Ucraina se va încheia”.

Potrivit foii de parcurs, „European Drone Defence Initiative”(Inițiativa Europeană de Apărare împotriva Dronelor) este un sistem stratificat de contracarare a dronelor care utilizează tehnologii moderne pentru a detecta, urmări și neutraliza vehicule aeriene fără pilot, oferind totodată capacitatea de a executa lovituri de precizie asupra țintelor terestre cu ajutorul dronelor.

De asemenea, UE și-a unit forțele cu Ucraina creând „Alianța dronelor”, care este finanțată printr-un împrumut de 6 miliarde de euro în cadrul programului ERA (Accelerarea Veniturilor Extraordinare) – o inițiativă comună a G7 menită să sprijine Ucraina. „Aceasta este o oportunitate pentru Europa de a adopta abordarea ucraineană privind inovarea tehnologică militară”, se menționează în document³⁶.

UE a creat o „Alianță a dronelor” cu Ucraina, în cadrul programului ERA (Accelerarea Veniturilor Extraordinare) – o inițiativă comună a G7 menită să sprijine Ucraina. „

În cadrul proiectului „Eastern Flank Watch”, UE, în strânsă coordonare cu NATO, intenționează să instituie un sistem european de apărare complex pentru a contracara o gamă largă de amenințări, inclusiv operațiunile hibride, activitățile „flotei tenebre” a Rusiei și riscul unei agresiuni armate. Proiectul presupune integrarea unor sisteme de supraveghere stratificate, a tehnologiilor antidronă, a capacităților de război electronic și a sistemelor de lovire de precizie. Inițiativa vizează consolidarea frontierelor estice ale UE – terestre, aeriene și maritime – și va fi implementată în toate statele situate de-a lungul graniței de est a Uniunii, inclusiv la frontierele terestre și maritime cu Rusia și Belarus.Proiectul va fi funcțional până la sfârșitul anului 2028.

În martie 2025, Uniunea Europeană a prezentat „Cartea albă pentru apărarea europeană — Pregătire 2030”³⁷. Acest document servește drept cadru pentru planul „ReArm Europe” de reînarmare a blocului comunitar, cu o valoare totală de 800 de miliarde de euro. Mai exact, documentul prezintă motivele pentru care UE este obligată să își intensifice achizițiile în domeniul apărării; acestea includ „amenințarea fundamentală” reprezentată de Rusia, care a stârnit temeri în cadrul blocului comunitar cu privire la un „război major, de mare intensitate” pe continentul european.

Cum ar trebui să funcționeze „zidul dronelor” și cât de eficient va fi?

Proiectul european „zidul dronelor” constă de obicei din următoarele trei elemente:

sistem de detectare — radare cu rază lungă de acțiune, detectoare RF (radiofrecvență), camere cu termoviziune și senzori acustici pentru detectarea timpurie a țintelor;

sistem de clasificare — inteligență artificială pentru recunoașterea automată a tipurilor de drone și identificarea obiectelor proprii și a celor ostile;

sistem de interceptare și neutralizare — sisteme de rachete sol-aer cu efectori kinetici, drone interceptoare și sisteme de război electronic (bruiaj).

Autoritățile ruse și-au propus să dezvolte aviația fără pilot/de drone și suveranitatea tehnologică, încă din anul 2023. În aces sens, a fost aprobată „Strategia de dezvoltare a aviației fără pilot până în anul 2030”. Documentul vizează instaurarea suveranității tehnologice în acest sector și acoperă domenii precum dezvoltarea, fabricarea, producția de componente, securitatea informațională și stimularea cererii, printre altele³⁸.

I.4.Tehnologiile ucrainene modifică chipul războiului

Încă de la începutul invaziei ruse la scară largă în Ucraina, la începutul anului 2022, principalul avantaj militar al Moscovei a fost însăși amploarea sa: o armată regulată masivă, rezerve vaste și moștenirea unui sistem militar sovietic care, multă vreme, a plasat-o în rândul celor mai mari armate ale lumii. Totuși, după mai bine de patru ani de război, acest avantaj este tot mai mult pus sub semnul întrebării.

Forțele ucrainene au demonstrat că superioritatea numerică, în sine, nu mai este suficientă pentru succesul pe câmpul de luptă: tehnologia dronelor a neutralizat în mare măsură avantajul demografic al Rusiei și transformă natura războiului modern – și nu doar în Ucraina.

Astăzi Ucraina a produs „revoluția dronelor”. Ceea ce a început în 2022 ca o încercare disperată a trupelor și voluntarilor ucraineni de a adapta „dronele de nuntă” civile pentru sarcini militare a dus în cele din urmă la un eveniment fără precedent: o poziție inamică a fost capturată folosind exclusiv sisteme robotizate, forțând soldații ruși să se predea.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat în aprilie că sistemele robotice terestre au efectuat peste 22.000 de misiuni pe linia frontului în primele trei luni ale anului 2026.

Potrivit autorităților ucrainene, Rusia pierde în prezent între 30.000 și 35.000 de militari pe lună – uciși sau grav răniți. „Până la 90% din aceste pierderi sunt cauzate de dronele ucrainene”, a spus Zelenski³⁹.

Forțele Kievului efectuează atacuri de precizie asupra depozitelor rusești de muniție și combustibil, precum și asupra posturilor de comandă. Făcând acest lucru, Ucraina obligă unitățile rusești să își mute resursele din spate mai departe de linia frontului, sporind astfel presiunea asupra logisticii deja suprasolicitate și complicând comanda și controlul trupelor.

Ministrul ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, a declarat că această strategie de „interdicție logistică” are scopul de a „crește presiunea asupra armatei ruse din spatele acesteia și de a priva inamicul de capacitatea de a desfășura operațiuni ofensive susținute”⁴⁰.

Prin combinarea atacurilor cu rază lungă de acțiune asupra infrastructurii petroliere a Rusiei, Kievul provoacă o criză a combustibilului cu consecințe militare grave.

În ciuda ratelor de interceptare de aproximativ 90% pentru drone și de până la 80% pentru rachetele de croazieră, persistă o lacună majoră în sistemul de apărare aeriană al Ucrainei: lipsa capacităților de apărare antirachetă balistică.

Deocamdată, sistemele americane Patriot rămân singura formă eficientă de apărare împotriva rachetelor balistice rusești. Totuși, având în vedere politicile Washingtonului față de Ucraina și conflictul în care este implicat Iranul, există o penurie evidentă a acestor sisteme.

Moscova este pe deplin conștientă de acest lucru și lansează atacuri asupra Ucrainei folosind zeci de rachete balistice într-un interval de doar câteva ore.

Conflictul din Ucraina a devenit primul adevărat război al dronelor, iar evoluția tehnologiilor fără pilot avansează într-un ritm accelerat. În timp ce apărătorii drepturilor omului și reprezentanții ONU pledează pentru limitarea utilizării armelor autonome, specialiștii ucraineni – confruntați cu un agresor mult mai puternic – sunt nevoiți să se apropie tot mai mult de dezvoltarea unor astfel de sisteme și a munițiilor cu autoghidaj. Unele pot fi controlate cu ajutorul unui controller de jocuri PlayStation, relatează The New York Times (NYT), ai cărui jurnaliști au asistat la teste cu noi arme și au discutat cu aproximativ cincisprezece antreprenori, ingineri și militari ucraineni. „Avem nevoie de o automatizare maximă”, a declarat pentru ziar Mykhailo Fedorov, ministrul Transformării Digitale. „Aceste tehnologii sunt fundamentale pentru victoria noastră”⁴¹.

Dronele autonome au fost deja utilizate în luptă pentru a lovi ținte rusești, potrivit oficialilor ucraineni și unor înregistrări video verificate de The New York Times. Printre acestea se numără dronele produse de compania Vyriy; cofondatorul și directorul executiv al acesteia, Oleksii Babenko, a făcut o demonstrație de funcționare în fața jurnaliștilor. El s-a urcat pe o motocicletă în timp ce colegii săi lansau drona; odată ce camera dispozitivului a fixat ținta- drona nu a mai avut nevoie de operatorul Babenko, fiind controlată în schimb de un program informatic.

Dezvoltarea tehnologiei militare ridică semne de întrebare serioase cu privire la nivelul admisibil de automatizare. Deocamdată, experții sunt de acord că implicarea umană – cel puțin în ceea ce privește stabilirea țintelor – este esențială. Cu toate acestea, soldații ucraineni își exprimă deja îngrijorarea că dronele autonome care funcționează defectuos i-ar putea ataca. Unii oficiali americani se tem, de asemenea, că astfel de sisteme ar putea ajunge pe mâna teroriștilor în viitor.

Ucraina a „demonstrat clar avantajele armelor autonome”, afirmă Stuart Russell, profesor la Universitatea din California, Berkeley, și specialist în inteligență artificială (IA) care a avertizat cu privire la pericolele utilizării acestora ca arme:

„Vor apărea arme de distrugere în masă care sunt ieftine, scalabile și ușor accesibile pe piețele de armament din întreaga lume”.

Este dificil pentru o națiune de 40 de milioane de locuitori – Ucraina – să reziste în fața unui agresor cu o populație cu 100 de milioane mai mare, a cărui conducere urmărește să-și atingă obiectivele fără a ține seama de pierderile umane, inclusiv în rândul propriilor soldați. Situația de pe front nu avea să iasă din impas până când Ucraina nu ar fi obținut un avantaj tehnologic, afirma toamna trecută Valeri Zalujnîi, pe atunci comandantul-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei.

Roboneers a dezvoltat un nou tip de armament: o mitralieră montată pe un vehicul terestru fără pilot, menită să sprijine soldații în timpul ofensivelor sau al schimbărilor rapide de poziție. Potrivit directorului general al Roboneers, Anton Skripnik, această aplicație a sporit necesitatea utilizării sistemelor de ochire automată bazate pe inteligență artificială.

Iar în luna mai 2025, militarul rezervist Iuri Klontsak instruia soldați în Donbas să utilizeze o armă futuristă, de ultimă generație: o turelă cu mitralieră de calibru mare, dotată cu sistem de ochire autonom și controlată prin intermediul unei console PlayStation și al unei tablete.

Arma, supranumită „Wolly” datorită asemănării sale cu robotul din filmul de animație *WALL-E*, poate viza automat ținte aflate la o distanță de până la 1.000 de metri și se poate deplasa între poziții preprogramate pentru a acoperi rapid o zonă extinsă. Dezvoltatorul său, DevDroid, creează, de asemenea, un sistem de ochire automată pentru a urmări și angaja ținte în mișcare.

Deocamdată, producătorii de armament nu permit ca astfel de mitraliere să tragă fără ca o persoană să apese un buton – chiar și de la distanță. Totuși, aceștia afirmă că realizarea unei arme capabile să funcționeze complet autonom nu ar fi dificilă.

Se lucrează la drone autonome nu doar în Ucraina, însă situația de acolo le permite forțelor armate din alte țări să învețe lecții valoroase. În luna martie, Pentagonul a anunțat că va aloca un miliard de dolari programului „Replicator”, vizând producția unui număr mare de drone autonome maritime și aeriene.

Amiralul Samuel Paparo, care a preluat recent comanda Comandamentului Indo-Pacific al SUA, a explicat că acestea ar putea fi utilizate pentru a descuraja China. În cazul în care navele chineze ar acționa pentru a prelua controlul asupra Taiwanului, SUA ar desfășura mii de drone pentru a câștiga timp, permițând astfel forțelor aliate să pregătească un răspuns adecvat.

Armata rusă este în urma celei ucrainene în ceea ce privește utilizarea dronelor, deși depune eforturi pentru a recupera decalajul. Voluntarii joacă un rol important în inițiativele legate de drone de ambele părți. Totuși, în timp ce startup-urile din Ucraina au fost rapid integrate în sistemul de aprovizionare a frontului gestionat de stat – iar în 2024 a fost înființată o nouă ramură a armatei, Forțele Sistemelor fără Pilot – soldații ruși de pe front sunt adesea nevoiți să se organizeze pe cont propriu, colaborând cu entuziaști din spatele frontului.

Multe dintre aceste dispozitive se dovedesc a fi de slabă calitate, iar conducerea nu le înțelege importanța; prin urmare, din cauza lipsei de coordonare, numeroase drone rusești cad victime „focului” electronic al propriilor forțe⁴².

Numai că Rusia este o țară imensă, astfel că un număr mare de voluntari sunt implicați în producția de drone, afirmă Samuel Bendett, specialist în sisteme rusești fără pilot care oferă consultanță think-tank-ului militar CNA și Centrului pentru o Nouă Securitate Americană (Center for a New American Security). În ansamblu, el consideră că Rusia ar putea depune eforturi și mai mari pentru dezvoltarea și fabricarea dronelor de mici dimensiuni – utilizate, printre altele, pentru misiuni de recunoaștere și pentru lansarea de muniție.

Însă, chiar dacă voluntarii ruși reușesc să asambleze peste 100.000 de drone FPV (First-Person View – aeronave controlate din perspectiva pilotului) pe lună, „multe dintre acestea suferă, de fapt, din cauza calității slabe și a lipsei unei asamblări standardizate; nu vor putea zbura la distanțe mari de la prima lansare și se vor pierde din cauza războiului electronic și a altor contramăsuri”, afirmă Bendett.

Operatorii ucraineni de drone FPV se pot lăuda cu o rată de reușită a loviturilor cuprinsă între 20% și 50%, notează Bendett. În ceea ce privește practicile rusești, acesta citează canalul „Z” al lui Ceadaev⁴³: Situația în care un operator lansează 30–40 de drone pe zi, dar nu înregistrează nicio lovitură reușită, este una destul de tipică. Și, în niciun caz, nu este întotdeauna vorba despre o pregătire deficitară (deși și acest lucru se întâmplă); mai des, problema ține de modul în care operatorul este utilizat și integrat în sistemul de luptă per ansamblu.

Bendett afirmă:

Bloggerii și voluntarii ruși remarcă faptul că unii comandanți încă nu realizează valoarea dronelor și nici nu înțeleg modul în care o astfel de tehnologie și unitățile mici de drone se integrează în structura generală a forțelor, opunându-se uneori unei utilizări mai extinse a acestei tehnologii la nivel tactic.

Există o vorbă pe frontul din Ucraina: un camion de drone ucrainen împotriva unui camion de ostași ruși. Potrivit Ministerului apărării din Ucraina estimativ 80 de mii de militari compun unitățile militare destinate dronelor. Estimativ 25-40 de mii de piloți drone activează pe front, femei și bărbați integrați în toate formațiunile militare. Cifra reală nu este divulgată de statul ucrainean. Danemarca este prima țară care a finanțat producerea dronelor ucrainene. Ulterior, a fost creată o companie mixtă ucraineano-daneză. Mai apoi,Germania a urmat exemplul. Marea Britanie, România și Franța au elaborat proiecte comune cu Ucraina în sfera dronelor. În cele din urmă, Uniunea Europeană a inaygurat alianța dronelor cu Ucraina⁴⁴.

În alt context, SUA urmăresc să introducă în dotare o flotă de vehicule echipate cu sisteme laser pentru a contracara dronele de tip „Shahed”, care reprezintă în prezent o provocare majoră. Statele Unite se concentrează tot mai mult pe armamentul laser ca soluție supremă de contracarare a vehiculelor aeriene fără pilot; după eșecul vehiculului blindat Stryker echipat cu laser – care nu a reușit să convingă armata americană – SUA s-au orientat către integrarea sistemelor laser pe platforme de dimensiuni mai mici, precum vehiculul de tip buggy ISV(Infantry Squad Vehicle) чи бронеавтомобіля JLTV (Joint Light Tactical Vehicle)⁴⁵.

Trebuie spus că, în prezent, peste 80% din totalul livrărilor de ajutor militar către Ucraina sunt coordonate de Alianța Nord-Atlantică. Această declarație a fost făcută de ambasadoarea Ucrainei la NATO, Aliona Hetmanciuk, într-un interviu acordat publicației *European Pravda*.

Potrivit diplomatului, deși anterior NATO furniza Ucrainei doar ajutor neletal, în prezent coordonează și livrarea de ajutor letal. „Începând de anul trecut, NATO a început efectiv să coordoneze și ajutorul militar letal pentru Ucraina. Iar astăzi, prin intermediul NSATU de la Wiesbaden, NATO coordonează peste 80% din toate livrările de ajutor militar către Ucraina”, a precizat Hetmanciuk⁴⁶.

În decursul celor patru ani de război, Vladimir Putin a reușit în mare măsură să-i protejeze pe ruși de consecințele economice ale războiului din Ucraina. Dar acest lucru s-a schimbat, actualmente.

Atacurile ucrainene cu rachete și drone asupra infrastructurii energetice cheie din ultimele săptămâni au transformat războiul dintr-o pacoste relativ minoră pe care majoritatea rușilor o puteau ignora într-o criză imediată și din ce în ce mai acută a combustibilului⁴⁷.

Două treimi din cele 83 de regiuni ale Rusiei raportează probleme legate de aprovizionarea cu combustibil, ceea ce afectează milioane de oameni și reprezintă o amenințare imediată la adresa viabilității multor afaceri. Situația este deosebit de critică în Crimeea, unde autoritățile au instituit starea de urgență și au interzis vânzarea de combustibil.

Unul dintre factorii-cheie al succesului Ucrainei a fost absența restricțiilor privind utilizarea armamentului. Principalul avantaj al rachetelor și dronelor ucrainene cu rază lungă de acțiune constă nu doar în costul lor scăzut, ci și în lipsa totală a constrângerilor politice referitoare la zonele în care acestea pot fi aplicate pe teritoriul rus. În consecință, Rusia a devenit vulnerabilă până dincolo de Urali. Un exemplu elocvent îl constituie racheta de croazieră „Flamingo”, de proveniență ucraineană, care are o rază de acțiune de până la 3.000 de kilometri. Cu un cost de producție sub un milion de dolari, aceasta demonstrează o eficiență remarcabilă în comparație cu rachetele americane, precum Tomahawk, care costă 2,5 milioane de dolari, care au o rază de acțiune mai mică (2.500 km).

Pe de altă parte, Ukraine și-a consolidat statutul de lider mondial incontestabil în domeniul tehnologiei dronelor. În prezent, 95% dintre dronele folosesc sunt fabricate pe plan intern. Volumele de producție sunt atât de mari, nu doar acoperă necesarul lunar masiv de pe front, ci permis și exporturi parțiale. State importante, inclusiv Statele Unite, se orientează acum către Kiev pentru a prelua expertiza acesteia și multe soluții tehnologice pentru utilizare.

I.5. Moscova, între „spiritul Ancorage” și impredictibilitate

”Spiritul  Anchorage” de la Alasca, din luna august 2025, când s-au întâlnit președintele american Donald Trump și liderul de la Kremlin Vladimir Putin a stârnit dezbateri în zona propagandistică rusă, diplomația rusă, prin vocea ministrului de externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov ce invoca un acord destinat războiului din Ucraina. Astăzi Putin declară că nu a existat nici un acord la Anchorage. În luna iulie Putin a recunoscut, pentru prima dată, că nu s-a ajuns la nicio înțelegere privind încheierea războiului din Ucraina în timpul summitului cu Donald Trump de la Anchorage. Președintele rus Vladimir Putin a admis public, în premieră, că nu a fost încheiat niciun acord pentru a pune capăt războiului din Ucraina în cadrul summitului de anul trecut cu președintele american Donald Trump, desfășurat la Anchorage. În timpul summitului G7, Trump a recunoscut că Ucraina „se descurcă destul de bine” în război. În prezent, însă, președintele SUA nu este sigur dacă Rusia va reuși să învingă Ucraina.

Publicația Axios amintește că în cadrul așa-numitelor „acorduri de la Anchorage”, SUA au acceptat solicitarea Rusiei de a controla regiunea ucraineană Donbas ca parte a oricărui acord de pace. Totuși, intensificarea atacurilor ucrainene asupra Rusiei l-a determinat pe Trump să-și revizuiască evaluarea privind puterea Moscovei⁴⁸. Publicația a mai menționat că unii analiști se îndoiesc în prezent dacă intensificarea atacurilor asupra Rusiei va impulsiona negocierile de pace. Potrivit acestora, există o probabilitate ridicată ca acest lucru să consolideze, în cadrul Rusiei, convingerea că este necesar să se poarte un război împotriva Ucrainei și ca aceasta să fie învinsă.

Nu s-a ajuns la niciun acord între Trump și Putin în Alaska.

Secretarul de Stat american Marco Rubio a declarat anterior că nu s-a ajuns la niciun acord privind Ucraina în timpul întâlnirii dintre președintele american Donald Trump și liderul rus Vladimir Putin din Alaska, din 15 august anul trecut. Această declarație contrastează puternic cu afirmațiile anterioare ale oficialilor ruși, care susținuseră timp de luni de zile că bazele unei viitoare „acorduri de pace” au fost puse exact în acel moment⁴⁹.

Președintele SUA, Donald Trump, nu a avut niciodată intenția de a ajuta Ucraina să obțină victoria. Cu toate acestea, s-ar putea să fi făcut exact acest lucru, scrie jurnalistul Bill Browder.

Browder explică faptul că, renunțând la controlul american asupra Kievului, liderul de la Casa Albă a oferit Ucrainei libertatea de a muta războiul pe teritoriul rus. Jurnalistul amintește cum, în timpul campaniei sale prezidențiale, Trump a promis în repetate rânduri că va pune capăt războiului din Ucraina în decurs de 24 de ore.

Victoria electorală a lui Donald Trump în SUA a declanșat inițial un val de euforie în rândul adepților liniei dure din Rusia, care anticipau că o sistare completă a sprijinului american ar permite Moscovei să distrugă, în cele din urmă, statalitatea ucraineană.

Noua administrație de la Casa Albă a blocat, într-adevăr, ajutorul financiar și militar acordat Kievului, însoțind această măsură de presiuni politice intense. Totuși, așa cum observă Ryan Cooper, analist al publicației „The American Prospect”, în loc de o capitulare inevitabilă, lumea a asistat la un fenomen inedit: Ucraina a preluat inițiativa⁵⁰.

Datorită mobilizării partenerilor europeni, reformei radicale a armatei și unui salt fără precedent al propriului complex militar-industrial, Kievul nu doar că a rezistat, ci a început să provoace Federației Ruse înfrângeri strategice sistemice.

Subiectul negocierilor privind războiul din Ucraina – lipsă de pe agendă timp de șase luni – pare să revină în actualitate: Trump a declarat că va aborda din nou această chestiune imediat după soluționarea conflictului cu Iranul, în timp ce Zelenski, pe fondul atacurilor cu drone asupra Moscovei, i-a adresat o scrisoare deschisă lui Putin, propunând încetarea imediată a războiului. Totuși, Putin însuși nu pare prea dornic să revină la masa negocierilor, întrucât poziția sa este mult mai slabă decât în ​​urmă cu un an. Cu toate acestea, principalii destinatari ai demersului lui Zelenski nu sunt Putin, ci Trump și elitele ruse care, în noile circumstanțe, ar putea începe să exercite presiuni asupra liderului de la Kremlin.

Această situație a reprezentat o provocare majoră pentru Ucraina și aliații săi europeni. Începând cu primele luni ale anului 2025, întreaga dinamică diplomatică legată de război a fost modelată de acțiunile și declarațiile Casei Albe. Deși inițiativele lui Trump puteau părea, uneori, contradictorii sau chiar complet nerealiste, Washingtonul a rămas principalul mediator și singura forță capabilă să exercite o presiune semnificativă atât asupra Kievului, cât și asupra Moscovei.

Așa cum era de așteptat, cele mai semnificative schimbări au avut loc pe linia frontului. De la începutul anului, ofensiva rusă a stagnat în toate sectoarele. Deși armata rusă își menține superioritatea numerică în ceea ce privește efectivele și echipamentele – și obține succese locale în anumite zone – ritmul înaintării sale se dovedește a fi mult mai lent decât estimările făcute în toamna și iarna trecute.

O încetinire a ofensivei ruse după sărbătorile de Anul Nou a fost observată atât în ​​2024, cât și în 2025. Totuși, în anii precedenți, forțele ruse au obținut străpungeri operaționale în luna mai și au recâștigat inițiativa până la venirea iernii. În 2026, acest lucru nu s-a întâmplat.

Un factor care a contribuit la această situație este robotizarea tot mai accentuată a conflictelor armate. Utilizarea pe scară largă a dronelor de toate tipurile transformă treptat linia frontului într-o zonă de supraveghere și luptă continuă. Concentrarea forțelor – fie pentru ofensive majore, fie chiar pentru cele mai mici operațiuni – devine tot mai dificilă. Orice deplasare de echipamente sau de militari este detectată rapid, iar frecvența atacurilor cu drone a crescut semnificativ în ambele tabere.

Situația din spatele frontului rus s-a schimbat, de asemenea. În ultimele luni, raza de acțiune, frecvența și eficacitatea loviturilor ucrainene în profunzime au crescut semnificativ. Printre ținte se numără instalații ale industriei de apărare, rafinării de petrol, noduri logistice, depozite de muniție, aerodromuri militare și componente ale infrastructurii energetice.

Deși daunele economice directe nu ar trebui încă supraestimate, penuria generalizată de benzină și motorină a devenit deja o realitate cotidiană pentru rușii de rând. Perturbările frecvente ale activității aeroportuare, închiderea unor fabrici și costurile suplimentare legate de securitate și de reparațiile instalațiilor impun poveri tot mai palpabile asupra economiei ruse.

Capacitatea Ucrainei de a purta războiul tot mai adânc pe teritoriul rus are un impact tot mai vizibil asupra stării de spirit a populației. Multă vreme, autoritățile au reușit să convingă cetățenii că războiul rămânea ceva îndepărtat, fără aproape nicio influență asupra vieții cotidiene. Astăzi, devine tot mai greu ca această idee să fie luată în serios.

Pe acest fundal, se răspândesc rapid informații pe care mulți observatori le interpretează drept semne ale unei nemulțumiri tot mai mari în interiorul Rusiei. Desigur, nu se poate vorbi încă despre o rezistență organizată față de linia adoptată de Kremlin. Cu toate acestea, apar tot mai multe semnale prudente din partea mediului de afaceri, a elitelor regionale și chiar a unor membri ai establishmentului federal, îngrijorați de consecințele unui război prelungit⁵¹.

Rusia pregătește terenul pentru un eventual eșec în Ucraina?! După declarațiile oligarhului Konstantin Malofeev care a fost unul din artizanii anexării Crimeei la Rusia că „nu este o rușine o eventuală înfrângere în fața Ucrainei pentru că suntem aceeași națiune, articolul lui Dmitriy Krasnov din ziarul adorat de Putin „Mosskovskiy Komsomoletz”, care poartă titlul -„Înfrângeri uimitoare: când pierderile geopolitice pot fi mai benefice decât victoriile strălucite”-ne arată că un eventual scenariu de eșec în Ucraina este luat în calcul de Moscova.

Cităm, fragmente, chiar dacă este invocat, de nenumărate ori, Petru I:

„Mecanismul traiectoriei istorice a Rusiei a transformat întotdeauna înfrângerea în victorie.

Societatea preferă să se mândrească cu victoriile și să uite înfrângerile – sau, dacă și le amintește, să o facă cu un sentiment firesc de amărăciune. Totuși, în Rusia, tocmai războaiele pierdute și armistițiile umilitoare au fost cele care au impulsionat periodic noi valuri de progres, reforme și – în mod surprinzător – victorii proaspete.

Istoria nu operează cu ipoteze de tipul „ce-ar fi fost dacă”, iar nimeni nu știe cum ar fi evoluat civilizația dacă evenimente precum Bătălia de la Tsushima sau Campania din Crimeea ar fi fost evitate. Astfel de „istorii alternative” țin de domeniul scriitorilor de literatură științifico-fantastică; noi, însă, nu putem decât să analizăm faptele și evenimentele, examinându-le succesiunea și interconexiunile.

Analizând istoria propriu-zisă a Patriei noastre, este greu să nu observăm un tipar care nu prea atrage interesul omului de rând: marile eșecuri geopolitice s-au dovedit, uneori, mai benefice decât victoriile răsunătoare. Departe de a distruge Rusia, fiecare înfrângere militară și fiecare „pace rușinoasă” au întărit, de fapt, țara, pregătind terenul pentru viitoarea expansiune teritorială și pentru consolidarea poziției sale.

Poate cea mai cumplită înfrângere — transformată, în fapt, într-o debandadă totală și în sclavie — a fost invazia mongolă, care a culminat cu un jug de trei sute de ani. Părea că nimic nu putea fi mai rău: pierderea completă a suveranității, umilința națională și plata umilă a tributului(...).

În Rusia, orice înfrângere pe timp de război sau „pace rușinoasă” a declanșat invariabil tocmai acest gen de reforme: restructurarea elitelor și o mai mare libertate pentru populație. Iar rezultatul a fost, de fiecare dată, același: națiunea învinsă își recăpăta rapid forța. Poate că cel mai bun exemplu privind modul în care o înfrângere din prezent poate fi transformată într-o victorie viitoare este Războiul Crimeii și Tratatul de la Paris – în urma căruia Rusia a rămas fără flota sa din Marea Neagră.

Cea mai frapantă și revoluționară schimbare — și una de neconceput pentru Rusia — a fost abolirea iobăgiei; milioane de ruși au încetat să mai fie simple obiecte de proprietate. Dar asta nu a fost tot: au fost înființate *zemstvele* (organisme de autoadministrare locală) deschise tuturor categoriilor sociale, precum și instanțe judecătorești prevăzute cu juriu și avocați ai apărării. Toate acestea au dat o lovitură regimului absolutist și stilului de viață fastuos al elitei. Acestora li s-a adăugat serviciul militar obligatoriu universal, care îi obliga pe tinerii nobili să suporte povara stagiului militar în condiții de egalitate cu țărănimea. Elitele au protestat vehement, însă Rusia a ieșit victorioasă, zdrobindu-i pe turci și recâștigându-și poziția în Balcani și la Marea Neagră.

Mecanismul din spatele tiparului istoric rusesc – care transformă înfrângerea în victorie – rezidă în dorința nestăvilită a oricui obține fie și o fărâmă de putere sau de bogăție de a-și extinde poziția. Fiecare țară și cultură își dezvoltă propriile metode de a ține în frâu lăcomia și setea de putere. În Rusia, a apărut un tipar ciclic: relaxarea controalelor și activarea mobilității sociale – formarea unor noi elite – blocarea mobilității sociale – umflarea excesivă a elitelor – stagnare – înfrângere – începutul unui nou ciclu… Ce este aceasta, dacă nu o rețetă pentru înfrângere?

Țăranii deveniți soldați nu aveau nicio dorință de a-și da viața pentru moșieri; muncitorii deveniți soldați nu voiau să moară pentru cei care, în loc de pâine și dreptate, îi întâmpinaseră cu salve de mitralie și foc de artilerie tras de aproape în „Duminica Sângeroasă”. Există puțin entuziasm pentru a lupta „pentru interesele altora”. Mai mult, dacă strângi șurubul până la limită, filetul cedează inevitabil, iar țara este sortită eșecului – nu în fața suedezilor, turcilor sau japonezilor, ci în fața propriilor elite, gata să-și vândă și patria, și poporul, doar pentru a-și perpetua stilul de viață: unul al luxului și belșugului trăit în trândăvie.

Privind dincolo de o eventuală înfrângere, se conturează câteva scenarii teoretice: dezintegrarea totală, un revanșism periculos sau asimilarea într-o altă cultură, sub statutul de domeniu ori colonie. Din fericire, în repetate rânduri — încă din epoca jugului mongol — Rusia a ales calea salvării: temperarea elitelor scăpate de sub control și acordarea unei libertăți sporite populației.

Cu toate acestea, a existat cel puțin un caz în care statul a decis să tempereze elitele înainte de a suferi o înfrângere. Este probabil ca Petru cel Mare să fi dobândit acest titlu tocmai pentru că a reușit să ia decizia corectă după pierderea unei singure bătălii, și nu a războiului în ansamblu.

Deși învins de suedezi, în deceniul premergător bătăliei de la Poltava a reușit să desființeze sistemul „mestnicestvo”(nepotismul-n.n.), să introducă „Tabelul Rangurilor” și să transforme iobagul de ieri în recrut – iar pe recrut, într-un potențial nobil. A rupt ciclul rusesc tradițional, făcând din reformă un răspuns imediat la un eșec inițial. O singură lovitură primită la Narva a fost suficientă pentru a înțelege ceea ce alții au realizat abia după pierderea Sevastopolului, a Port Arthur-ului sau a unor provincii întregi prin Tratatul de la Brest-Litovsk”⁵².

Concluzii finale

Un studiu privind experiența europeană în aplicarea inteligenței artificiale în administrația publică și planificarea militară relevă apariția unei paradigme fundamental noi a administrației publice, care transformă semnificativ conceptele tradiționale de securitate națională și dezvoltare internațională.

Această paradigmă se caracterizează prin trei elemente-cheie: investiții masive, publice și private, în infrastructura de IA; crearea unor platforme digitale suverane; și instituționalizarea parteneriatelor public-privat în sectorul apărării.

Amploarea angajamentelor investiționale ale statelor europene demonstrează înțelegerea faptului că „factorul IA” este esențial pentru competitivitatea națională. Statul trece de la rolul de reglementator pasiv al proceselor tehnologice la cel de investitor activ și achizitor de soluții avansate de IA.

Crearea unor platforme digitale suverane reflectă orientarea statelor europene către independența tehnologică, pe fondul intensificării competiției geopolitice. Această abordare diferă fundamental de modelul anterior, bazat pe dependența de platformele tehnologice globale, și pune bazele fragmentării peisajului digital mondial.

Instituționalizarea parteneriatelor public-privat în sectorul apărării marchează sfârșitul erei monopolului de stat asupra tehnologiilor militare. Integrarea companiilor private de inteligență artificială în procesele de planificare militară și de comandă operațională creează un model hibrid de inovare în domeniul apărării, în care instituțiile guvernamentale asigură planificarea strategică și finanțarea, în timp ce companiile private furnizează soluții tehnologice și capacitate de inovare. Totuși, un astfel de model generează noi riscuri asociate cu dependența funcțiilor critice de actori privați și potențiale conflicte de interese.

Principalele concluzii ale studiului indică o transformare fundamentală a abordărilor tradiționale de asigurare a securității naționale, determinată de integrarea cuprinzătoare a inteligenței artificiale în procesele decizionale, de achiziție a țintelor și de planificare strategică.

Proiectul britanic „Asgard” și sistemele franceze de IA operațională demonstrează o tranziție de la procese de comandă și control militar centrate pe factorul uman către cele mediate algoritmic. Această transformare modifică fundamental parametrii temporali ai operațiunilor militare, comprimând ciclurile de luare a deciziilor de la ore la minute sau secunde; deși acest lucru generează noi avantaje strategice, sporește simultan riscul de escaladare a conflictului.

Integrarea inteligenței artificiale în sistemele de ochire și selectare a țintelor reprezintă cel mai revoluționar aspect al acestei transformări. Crearea unor lanțuri automatizate de tip „detectare-decizie-impact” modifică fundamental natura planificării militare moderne, sporindu-i dependența de calitatea datelor, de precizia algoritmilor și de securitatea cibernetică. Conceptele tradiționale ale artei militare, bazate pe intuiția și experiența umană, sunt completate sau înlocuite de algoritmi informatici capabili de analiză predictivă și de recunoaștere automatizată a tiparelor.

Și planificarea strategică trece printr-o transformare similară, prin implementarea sistemelor de inteligență artificială pentru modelarea scenariilor, prognozarea amenințărilor și optimizarea alocării resurselor. Experiența franceză în utilizarea IA pentru analiza informațiilor și planificarea operațională demonstrează potențialul de a îmbunătăți calitatea deciziilor strategice prin prelucrarea unor volume uriașe de date și identificarea unor tipare care nu sunt evidente.

Costituirea unei alianțe europene de inteligență artificială în domeniul militar intensifică presiunea tehnologică asupra Rusiei și subliniază necesitatea accelerării dezvoltării capacităților interne de inteligență artificială în sectorul apărării. Integrarea sistemelor europene de inteligență artificială militară cu platformele americane creează un ecosistem transatlantic unificat de tehnologii militare bazate pe inteligență artificială.

Cu toate acestea, diferențele dintre abordările SUA și ale UE privind dezvoltarea și supravegherea tehnologiilor de inteligență artificială creează un potențial punct de divergență în relațiile transatlantice, care ar putea deveni subiect de analiză a politicilor internaționale și de atenție diplomatică. Dezbaterile din Germania privind constituționalitatea utilizării sistemelor Palantir și aspirațiile Franței de a-și asigura suveranitatea tehnologică demonstrează posibilitatea ca abordările europene și americane în domeniul IA militare să urmeze direcții divergente.

În contextul mediului internațional actual, marcat de escaladarea tensiunilor cu Occidentul, investițiile europene în inteligența artificială (IA) militară ar trebui privite ca parte a unei strategii pe termen lung de confruntare tehnologică cu Rusia. Planurile britanice și franceze de a integra experiența de luptă din conflictul din Ucraina în sistemele de planificare militară bazate pe IA creează avantaje asimetrice pentru aliații europeni ai Ucrainei consideră zona analitică rusă.

Perspectivele pe termen lung privind dezvoltarea inteligenței artificiale (IA) militare europene indică apariția unui model al relațiilor internaționale determinat tehnologic, în care deținerea unor capacități avansate de IA devine un factor decisiv pentru influența geopolitică. Rezultatele cercetărilor arată că integrarea IA în sistemele de guvernare statală și de planificare militară este ireversibilă, impunând tuturor actorilor internaționali o adaptare strategică la aceste noi realități tehnologice.

Succesul în procesul de adaptare va determina poziția statelor în cadrul sistemului emergent de guvernanță globală și capacitatea acestora de a-și asigura securitatea națională în contextul celei de-a patra revoluții industriale.

Când vorbim despre Ucraina trebuie spus că obiectivele inițiale ale dictatorului rus Vladimir Putin în războiul împotriva Ucrainei s-au schimbat semnificativ pe parcursul invaziei la scară largă. În timp ce, în 2022, Kremlinul își declara intenția de a cuceri Kievul și de a realiza așa-numita „demilitarizare” și „denazificare” a Ucrainei, prioritatea Rusiei se orientează acum tot mai mult către protejarea propriului teritoriu și a infrastructurii critice. Acestea sunt concluziile unui articol semnat de analistul Jack Buckby⁵³.

Declarațiile lui Putin privind disponibilitatea pentru negocieri semnalează o schimbare de accent, deși Kremlinul continuă să insiste că pacea este posibilă doar în propriile sale condiții. În mod concret, Buckby citează declarația dictatorului din 23 iunie: „Rusia este pregătită pentru negocieri de pace cu Ucraina – pe baza acordurilor convenite la Istanbul”.

Totodată, așa cum observă analistul, Putin a impus și condiții: negocierile trebuie să țină cont de „realitățile din teren”. În opinia autorului, prin aceasta, Kremlinul se referă la propria sa versiune asupra situației de pe front. Și asta în ciuda faptului că, în realitate, autoritățile ruse se confruntă cu presiuni economice și politice tot mai mari pe plan intern.

Între timp, organizatorii „Dronnitsa” – o conferință anuală dedicată producătorilor și operatorilor de drone din Rusia – au declarat că unul dintre obiectivele principale ale reuniunii din acest an este „pregătirea pentru un război major cu NATO”. Potrivit Newsweek, „Dronnitsa” se va desfășura pe parcursul a două zile, la sfârșitul lunii august 2026 , în orașul Veliki Novgorod din vestul Rusiei⁵⁴. Conferințele anterioare au abordat aspecte precum îmbunătățirea instruirii operatorilor ruși de drone, constituirea unor unități care utilizează drone și elaborarea unor strategii pentru remedierea „erorilor” comise de armata rusă în utilizarea acestora. Publicația a subliniat că Ucraina a avertizat în repetate rânduri că și alte țări europene ar putea deveni ținte ale atacurilor rusești, odată ce sutele de mii de militari ruși aflați în prezent pe câmpul de luptă vor deveni disponibili în urma unui acord de pace.

De la „perla” coroanei imperiale a lui Vladimir Putin la un ghimpe în coasta sa, anexarea Crimeei din 2014 devine din nou o fantomă care îl urmărește, pe măsură ce războiul Rusiei în Ucraina ajunge într-un impas⁵⁵. Autoritățile instalate de Rusia în Crimeea au declarat „stare de urgență” la 26 iunie 2026, după ce atacurile ucrainene au dus la penurie de combustibil, întreruperi ale alimentării cu energie electrică și restricții privind viața cotidiană a populației civile din peninsula ocupată.

Indiscutabil, Europa își regândește abordarea privind războiul, pe fondul amenințării din partea Rusiei. În special, oficialii militari subliniază impactul semnificativ al inteligenței artificiale asupra vitezei de procesare a datelor și a gestionării operațiunilor de luptă. Aliații europeni trebuie să își reconfigureze capacitățile de apărare pentru o nouă eră a conflictelor armate – în mod concret, prin orientarea către armament produs în masă și cu costuri mai reduse, precum și prin adoptarea unor tehnologii de ultimă generație. Oficiali militari occidentali de rang înalt din regiune au făcut aceste declarații pe fondul amenințării tot mai mari reprezentate de Rusia⁵⁶. De exemplu, John Stringer, adjunctul Comandantului Suprem al Forțelor Aliate din Europa, a subliniat necesitatea orientării către utilizarea unor sisteme de armament cu costuri reduse și fabricate în masă – în special drone și interceptoare – reducând totodată dependența de platforme de înaltă tehnologie și costisitoare, a căror fabricație poate dura ani de zile.

Printre alte priorități, el a menționat capacitatea de a executa lovituri de mare precizie la mare distanță și de a purta război electronic, precum și consolidarea apărării antiaeriene – în special pentru a contracara sisteme de armament cu o rază de acțiune de câteva mii de kilometri.

„Amenințarea cu care ne confruntăm este multidimensională. Trebuie acum să ne concentrăm mult mai mult pe direcția nordică, unde suntem nevoiți să înfruntăm aviația rusă cu rază lungă de acțiune și amenințări redutabile de la suprafață și din submersie – provenind în primul rând de la Flota de Nord a Marinei Ruse”, a declarat Stringer.

După cum subliniază oficialii militari, războiul prelungit din Ucraina și conflictul din Orientul Mijlociu au evidențiat necesitatea revizuirii strategiei de apărare

Generalul-locotenent al armatei germane Christian Freuding a declarat că conflictele moderne demonstrează o schimbare fundamentală în natura războiului terestru. El a subliniat că, pe lângă creșterea cheltuielilor și accelerarea achizițiilor, însăși abordarea desfășurării operațiunilor de luptă trebuie să se schimbe.

Oficialii militari remarcă, de asemenea, că inteligența artificială influențează deja în mod semnificativ prelucrarea datelor de pe câmpul de luptă.

Există o reală amenințare reală a Federației Ruse la adresa Alianței Nord Atlantice?!

Ministrul polonez de Externe, Radosław Sikorski, a declarat anterior că Rusia ar putea pune la cale o provocare pe propriul teritoriu pentru a lansa un atac împotriva unei țări NATO. În opinia sa, NATO ar trebui să îi transmită clar și din timp dictatorului rus Vladimir Putin că „alianța îi înțelege intențiile și își va apăra fiecare centimetru din teritoriu”.

Secretarul General al NATO, Mark Rutte, a transmis, de asemenea, un mesaj adresat lui Putin, subliniind că NATO va răspunde oricărei „mișcări nechibzuite”. El a evidențiat totodată avantajul NATO în domeniul producției de apărare.

Într-o lume multipolară care se confruntă cu o convergență tehnologică accelerată, statele responsabile au interesul de a se asigura că noile instrumente servesc stabilității, mai degrabă decât coerciției nestăvilite. Reziliența este acum o cerință strategică pentru stabilitate.

Disciplina tehnologică trebuie să rămână subordonată unor politici responsabile. Diplomația preventivă, o descurajare fermă și normele pragmatice privind infrastructura civilă critică oferă o bază pentru gestionarea crizelor viitoare și contribuie la prevenirea escaladării necontrolate a acestora.

Noile crize se vor desfășura mai rapid decât diplomația. Prin urmare, descurajarea trebuie să fie credibilă înainte de declanșarea unei crize, disciplinată odată ce aceasta a început și comunicativă înainte ca situația să scape de sub control.