Valentin M. IONESCU
Abstract. In 2026, asymmetric interdependencies between states, market fragmentation, and rivalry between economic blocs are accentuated. Rival financial markets are formed (BRICS financial architecture versus IMF and IBRD), which reshape monetary policies and financial flows. “Hybrid warfare” between countries and the expansion of economic blocs are shaping a multipolar world different from the world of the 20th century. Russia is predictable, seeking to restore its empire and position as a global power by relying on force and an economy that partially recovered after 1990, but which has not undergone structural changes. In a multipolar world, countries such as the US, China, or economic blocs (European Union, RCEP1), compete or cooperate according to their national interests and to gain influence.
În 2026 se accentuează interdependenţele asimetrice între state, fracturarea pie–ţelor şi întărirea rivalităţii intre blocurile economice. Se formează pieţe financiare rivale (arhitectura financiară BRICS versus FMI şi BIRD), care remodelează politicile monetare şi fluxurile financiare.
„Războiul hibrid” între ţări şi expansiunea blocurilor economice conturează o lume multipolară diferită de lumea sec. XX. Marile puteri economice caută să utilizeze efectul de levier / leverage effect pentru a determina alte state să se conformeze unui anumit tip de relaţii comerciale, ori să se schimbe intern, pe când ţările mijlocii şi mici încearcă fie să valorifice propria vulnerabilitate cu un avantaj (cazul ţărilor, care deţin metale rare), fie să diminueze din interdependenţele asimetrice în relaţiile cu alte state. Acest tip de comportament în relaţiile internaţionale nu diferă substanţial de cel întâlnit în sec. XX, cu diferenţa că s-au constituit blocuri şi meta-blocuri. O parte din aceste blocuri contestă aranjamentul instituţional creat după 1945 (ONU, BIRD, FMI) sau Consensul de la Washington de la începutul anilor 90’ (pieţe libere şi globalizare). Pe de altă parte, schimbările în instituţiile politice ale statelor nu ţin pasul cu schimbările tehnologice, care sunt foarte rapide şi tind să bulverseze pe termen mediu modelele politice liberale şi dictatoriale, în egală măsură.
SUA înregistrează paşi înapoi în plan politic întrucât noua administraţie caută să înlocuiască modelul „puterii structurale” cu o putere bazată pe forţă / „compulsory power”, cum era în sec. XX, şi să impună un tip de tranzacţii de tip distributiv, în care jocul este în sumă nulă, ceea ce constituie sursa unor conflicte viitoare, atât în plan intern, cât şi în relaţiile internaţionale. O întoarcere la tranzacţii politice sau comerciale, în care o parte câştiga proporţional cu pierderea celorlalţi, nu mai este acceptabilă de majoritatea sta-telor lumii, cu excepţia Chinei şi Rusiei.
Uniunea Europeană depăşeşte cu greu faza unei „relative indeterminări struc-turale”, în sensul că propriile sale instituţii politice se ajustează lent. Uniunea Europeană îşi sufocă pieţele prin supra-reglementare şi birocraţie, ceea ce încetineşte dezvoltarea şi expansiunea rapidă a tehnologiilor înalte, mai cu seamă ITC, şi deteriorează semnificativ competiţia unor industrii tradiţionale europene (de ex. sectorul auto) la scară globală.
Pe de altă parte, Uniunea Europeană păstrează un model unic de guvernanţă de tip „interguvernamental”, în care se îmbină puterea structurală „structural power” cu „puterea productivă” / „productive power”, în care tranzacţiile sunt de tip integrativ. Este un avantaj într-un orizont mare de timp, dar un dezavantaj pe termen scurt, întrucât de-ciziile în Uniunea Europeană se iau lent, bazându-se pe negociere şi compromis. Uniunea Europeană pierde un tempo într-o competiţie globală, în care câştigă cel ce investeşte rapid şi se impune în piaţa ITC şi a industriilor avansate.
Modelul de putere în Uniunea Europeană se află în totală contradicţie cu cel pe care îl impune administraţia Trump. Întrucât Uniunea Europeană şi administraţia Trump văd în mod diferit modelul de tranzacţii, care stau la baza relaţiilor internaţionale, există deja o ruptură UE – SUA, dar nu atât de puternică, încât să le separe definitiv. Relaţiile economice între SUA şi Uniunea Europeană, deşi sunt marcate de divergenţe, sunt inseparabile şi atenuează din neînţelegerile, care au apărut la nivel politic, care nu se limitează punctual la comerţul cu anumite bunuri sau modul, în care trebuie gestionat războiul din Ucraina. Este o relaţie, în care coexistă cooperarea şi conflictul, aflate într-o balanţă destul de fragilă.
Rusia este predictibilă, căutând să-şi refacă imperiul şi poziţia de putere globală, mizând pe forţă şi pe o economie, care parţial s-a refăcut după 1990, dar care nu a trecut prin schimbări structurale. Rusia calcă în picioare toate normele de drept internaţional şi este dispusă să-şi rişte propria existenţă pentru a-şi recăpăta rolul pierdut în urmă cu 35 ani. Războiul din Ucraina, pe care l-a provocat, are un efect de bumerang, întrucât Rusia este împinsă la un statut de putere regională, cu o economie falimentară, care tre-ptat tinde să fie controlatş de marele său rival din Extremul Orient: China, singurul be-neficiar al războiului ruso-ucrainean.
Evoluţia economiei la scară globală nu este influenţată doar de relaţia SUA cu Uniunea Europeană, ci în egală măsură de evoluţia impredictibilă a relaţiilor SUA – China, unde punctele de blocare / „chokepoint” influenţează mişcările / deciziile fiecăruia (mai cu seamă în taxe vamale, semiconductoare şi exploatarea metalelor rare) şi SUA – Rusia. Tocmai, de aceea, creşterea economică la nivel global încetineşte în 2026, atât din cauza impredictibilităţii relaţiilor SUA cu rivalii săi tradiţionali (Rusia, China), cât şi pe fondul menţinerii fragmentării comerciale şi competiţiei pentru resurse, care stau la baza dezvoltării AI.
Creşterea economică decelerează de la 3,2% în 2025 la aprox. 2,9% în 2026 (Sursa OECD). Creşterea Produsului Intern Brut al SUA va fi de aprox. 1,7% faţă de 2,0% în 2025. În zona euro, creşterea economică vă fi destul de fragilă, situându-se la 1,2% în 2026. Creş–terea Chinei este proiectată să decelereze de la 5% în 2025 la 4,4% în 2026 (sursa OECD).
Se aşteaptă că în ţările OECD băncile centrale să relaxeze ratele dobânzilor, în con-diţiile, în care inflaţia vă scădea, ceea ce poate conduce la stimularea cererii agregate interne. Pe de altă parte, politica fiscală (pe latura cheltuielilor) tinde să se înăsprească în ţările OECD, să fie relativ restrictivă în ţările în curs de dezvoltare / emergente şi neschim-bată în China şi India.
Valoarea comerţului mondial este robustă (aprox. 35 trilioane US$ în 2025), în ciuda fragmentarii pieţelor, instabilităţii politice, disfuncţionalităţilor în sursele de apro-vizionare cu anumite materii prime (de ex. infrastructura la gaz lichefiat, metale rare) şi relansării protecţionismului în SUA.
Prognoza OMC / WTO privind volumul comerţului mondial cu mărfuri în 2025 este de +2,4%, în timp ce perspectivele pentru 2026 sunt de 0,5%. Volumul exporturilor de servicii înregistrează o creştere de 4,6% în 2025 şi aşteptările pentru 2026 sunt de +4,4%. Creşterea comerţului mondial a fost mai mare în prima jumătate a anului 2025 şi a început să decelereze în a doua jumătate a anului, pe măsură ce politica tarifară americană a început să-şi facă efectele, iar creşterea economică în multe ţări a început să încetinească. În ţările OECD, producţia a încetinit, ceea ce a antrenat o diminuare a absorbţiei forţei de muncă şi o deteriorare a veniturilor. Politica tarifară a administra-ţiei Trump a avut un efect puternic în relaţia cu Canada şi Mexic, un impact moderat în cazul Chinei, care şi-a reorientat exporturile în zona asiatică şi marginal în restul lumii. Ponderea SUA în comerţul global este de aprox. 9%, păstrând prima poziţie ca exportator mondial de servicii şi a doua poziţie la exporturi de bunuri, după China.
Deşi într-un uşor declin, investiţiile directe (FDI) în 2026 şi următorii ani se con-centrează spre sectorul IT (centre de date şi semiconductori), mai cu seamă în ţările OECD şi China. Statele Unite investesc puternic în centre de date + semiconductori (237 mld US$ în semestrul I 2025) şi deţin deja 43% din capacitatea instalată la nivel global, urmată de China cu 25% şi Europa cu 16%. (IEA, 2025a). Se aşteaptă o creştere a investiţiilor în apărare, minerale rare, industrii manufacturiere avansate (robotică, 3D printing, materiale compozite), care nu marchează doar 2026, ci următoarele decenii. Cursa AI este un maraton, în care câştigă cel ce investeşte cel mai mult şi este mai bine organizat. Este o cursă, în care cei ce se desprind de pluton cu greu mai pot fi prinşi, drept pentru care decalajele de dezvoltare industrială şi putere militară (hard power) se măresc substanţial.
Tendinţele geoeconomice, pe care le vedem de cel puţin 10 ani, se menţin.
FRAGMENTARE ŞI MULTIPOLARITATE
Ordinea internaţională bazată pe regulile ONU şi pe Consensul de la Washington nu mai este valabilă decât pentru ţările, care sunt sau doresc să facă parte din lumea de-mocratică occidentală. Este drept că o parte din regulile şi recomandările Consensului de la Washington nu mai sunt respectate nici măcar de SUA (de ex. liberalizarea co-merţului: eliminarea / reducerea taxelor vamale).
Într-o lume multipolară, ţări precum SUA, China sau blocuri economice (Uniunea Europeană, RCEP) concurează sau cooperează în funcţie de interesele lor naţionale şi pentru a căpăta influenţă. Regulile se schimbă, iar coordonarea între state este slabă, dacă este în contradicţie cu interesele naţionale. În plan economic se accentuează intervenţionismul statului şi protecţionismul, mai cu seamă în ţările BRICS, utilizarea pe scară largă a subvenţiilor la produse industriale (India: Atmanirbhar Bharat) sau tehnologii înalte (China), menţinerea controlului asupra cursului monetar. Asemenea politici afectează competiţia şi sectoare întregi industriale din lumea occidentală sunt afectate, întrucât nu au luat decizii adecvate.
S-au conturat cinci blocuri cu un viitor mai mult sau mai puţin cert: Uniunea Europeană plus (cu Marea Britanie şi ţările AELS / EFTA), America de Nord – Pacific, ASEAN, pieţele emergente, MERCOSUR (încă minor) şi trei meta-blocuri: blocul occidental (aprox. 66% din Produsul Intern Brut Mondial: UE +, America de Nord – Pacific, Mercosur, Australia, Noua Zeelanda, Japonia, Canada, Mexic), BRICS+ (36% din PIB-ul global) şi RCEP – Regional Comprehensive Economic Partnership (30% din PIB-ul global). Sunt ţări, care fac parte din mai multe blocuri sau meta-blocuri, cum este cazul Chinei (BRICS + RCEP), care a câştigat în ultimii ani multă influenţă pe un areal geografic mare, ori Brazilia. Deşi membră BRICS, Rusia a fost scoasă din joc în zona ASEAN şi pierde teren în ţările central asiatice, care de 3 ani încep să graviteze spre China.
PROTECŢIONISMUL NORD-AMERICAN
ŞI PRACTICILE COMERCIALE INCORECTE ALE CHINEI
Administraţia Trump a majorat tarifele cu dublu scop: pe de o parte se foloseşte ca armă politică în negocieri bilaterale şi încearcă să distrugă acordurile multilaterale, iar pe de altă parte vrea să atragă investiţii străine în sectorul industrial în SUA, ori să stimuleze repatrierea capitalului / reshoring. Cu excepţia Chinei, nicio ţară afectată de majorările de tarife nu a trecut la măsuri de retaliere directă, ca să se evite situaţia din anii ’30 ai sec. XX, când în acest mod s-a intrat în depresiune. China a introdus restricţii în aprilie 2025 la exportul de metale rare, dar în toamnă a suspendat controlul pentru un an, ca urmare a negocierii cu SUA. Este rezultatul punctelor de blocare / „chokepoint”.
Şocul produs de majorarea tarifelor s-a resimţit începând cu trimestrul II 2025, mai cu seamă în Canada, Mexic şi Uniunea Europeană, dar nu a fost atât de puternic în restul lumii. Contrar aşteptărilor, impactul nu s-a resimţit în mod semnificativ în China, întrucât această ţară a compensat scăderea exporturilor în SUA cu vânzări în ţările ASEAN şi Uniunea Europeană. China a exportat în 11 luni mărfuri în valoare de 1 trilion de US$, constând în telefoane, circuite integrate, computere, automobile şi echipament industrial.
China susţine puternic exporturile cu subvenţii, scutiri de taxe şi finanţare (pentru programul „Made în China 2025”) în high-tech şi tehnologii „verzi”.
O asemenea politică distorsionează semnificativ concurenţa în sectoare industriale, unde ţările occidentale până nu demult aveau un avantaj competitiv. Acest avantaj al firmelor occidentale s-a anulat. Sectoarele industriale occidentale sunt puternic afectate, mai cu seamă pe piaţa auto şi IT, dar din păcate nu au un răspuns agresiv, cu excepţia SUA. Legislaţia americană introdusă în 2025 (Legea privind neutralizarea subvenţiilor injuste la exporturile chinezeşti / Neutralizing Unfair Chinese Export Subsidies Act) urmăreşte contracararea subvenţiilor chinezeşti, dar este prematur să ne pronunţăm asupra efi-cienţei sale. Uniunea Europeană are un răspuns slab.
Protecţionismul are un efect negativ în ceea ce priveşte circulaţia mărfurilor şi coo-perarea industrială, dar poate avea şi un efect pozitiv, dacă sunt aplicate măsuri, care să contracareze politicile incorecte de susţinere a exporturilor, cum procedează China. Lumea occidentală, mai cu seamă Japonia, Coreea de Sud (care au investit semnificativ în China) şi Uniunea Europeană evită să aplice măsuri, care să limiteze accesul Chinei la tehnologii occidentale (cercetare-dezvoltare, inovare), nu împiedică cercetători şi ingineri occidentali să-şi ofere serviciile firmelor chinezeşti, nu interzice preluările de firme occidentale, unde chinezii au acces direct la tehnologii occidentale.
China susţine de mulţi ani cercetarea între universităţi occidentale şi cele chine-zeşti, având acces la informaţii, finanţează Programul „O Mie de Talente”, pentru a atrage oameni de ştiinţă şi ingineri chinezi şi non-chinezi, obligă firmele străine, care investesc în China, să formeze joint-venture pentru a dobândi tehnologii, cumpără patente, practică furtul de proprietate intelectuală prin spionajul industrial, care atinge valori de sute de miliarde de dolari anual, foloseşte de decenii „reverse engineering”, prin care reproduce echipamentul industrial al unei firme occidentale în cele mai mici detalii.
Răspunsul lumii occidentale este inadecvat, ceea ce permite Chinei să susţină economia prin exporturi şi să investească masiv în sectorul militar. Deşi, în lumea occi-dentală există un control formal asupra exporturilor de tehnologii critice, acestea nu sunt interzise. Accesul la patente occidentale nu este interzis. De asemenea, nu s-a realizat o decuplare de structurile de cercetare chineze. În schimb, în ultimii s-a accentuat o miş-care de „reshoring” / relocare a capitalului fie mai aproape de locul de origine, fie în India, Vietnam sau Mexic.
INVESTIŢIILE ÎN CENTRE DE DATE, MICROPROCESOARE ŞI AI
DEVIN PRIORITARE LA NIVEL NAŢIONAL ÎN SUA, CHINA, UE
SUA, Uniunea Europeană şi Marea Britanie se bazează pe politici, care încurajează dezvoltarea rapidă a IA generative cu investiţii public-privat, în care inovaţia este con-dusă de firme private, cu o interferenţă minimă a guvernului. Uniunea Europeană pune accent pe etică şi securitate, dar riscă să piardă cursa. China are o politică dirijistă şi agresivă, prin care caută să folosească IA generativă în scopuri politice, economice şi militare, care să-i asigure poziţia de lider tehnologic global, în care manipulează infor-maţia la scară naţională şi globală.
IA generativă va produce transformări în instituţiile politice din lumea liberă, dar nu se poate măsură magnitudinea acestora şi nici termenul, în care se vor produce. Dar acest drum pare să se contureze. Procesul este relativ îndelungat. În acelaşi timp, inte-ligenţa artificială generativă va susţine instituţiile captive în ţările dictatoriale sau cu democraţii fragile, deoarece facilitează controlul social şi politic în rândul oamenilor, precum şi conservarea sistemului de extragere a rentelor. În ţările cu democraţie fragilă, IA devine o problema de risc pentru securitatea naţională, în lipsa unor politici de rezi-lienţă şi a unor pârghii de monitorizare, control şi de limitare a atacurilor cibernetice lansate de Rusia sau China în mod direct sau prin intermediari. În ţările dictatoriale, IA generativă devine un „panopticon”.
CONCURENŢA PENTRU PRODUCŢIA, EXTRAGEREA RESURSELOR CRITICE ŞI DIVERSIFICAREA SURSELOR DE APROVIZIONARE
Concurenţa geopolitică se intensifică nu doar pentru accesul la minerale critice, ci şi pentru diversificarea surselor de aprovizionare şi procesare.
SUA şi Uniunea Europeană caută să diminueze controlului Chinei asupra procesării metalelor rare (control 86% asupra procesării). Un asemenea obiectiv necesită un parte–neriat public – privat în orice ţară, întrucât instalaţiile sunt scumpe (depăşesc în anumite cazuri 500 mil US$). De asemenea, odată construite aceste capacităţi se confruntă cu probleme de mediu, la fel de costisitoare, şi cu costurile de producţie. China poate manipula preţurile în piaţă. Prin urmare există risc ca o investiţie să fie nerentabila, fie ca urmare a manipulării preţurilor de către China, care are un monopol asupra producţiei, fie din cauza costurilor de capital.
Estonia este singura ţară, care deţine o instalaţie de procesare a pământurilor rare în afara Chinei. Capacitatea de rafinare este de 368 de tone metrice (0,6% din producţia globală) dintr-un total de 66.100 de tone metrice rafinate la nivel global. SUA depune eforturi atât pentru construirea de capacităţi de rafinare, cât şi pentru diversificarea lanţului de aprovizionare.
POZIŢIA RUSIEI
Rusia păstrează o influenţă politică în lumea occidentală, precum şi în unele ţări din Centrul şi Estul Europei, unde desfăşoară pe scară largă un război hibrid de mulţi ani. De asemenea, relaţia aparent privilegiată cu administraţia Trump menţine Rusia pe o linie de plutire şi îi permite să poarte războiul contra Ucrainei, chiar dacă economia intră în risc de faliment.
Rusia îşi erodează influenţa în Orientul Mijlociu pe fondul ofensivei Turciei şi a Israelului. Influenţa să în această regiune, pe care a construit-o în aproape 80 ani, se reduce considerabil, limitându-se la Iran. Evoluţii similare au loc în America Latină, unde relaţiile Rusiei cu dictatori locali se prăbuşesc, sub presiunea SUA. Relaţiile Rusiei în Orientul Mijlociu şi America Latină nu i-au adus profit şi nici nu i-au asigurat accesul la tehnologii înalte, de care are nevoie în sectorul militar.
Suportul Iranului şi al Chinei este insuficient pentru modernizarea armatei, dar încă suficient să susţină războiul în Ucraina câţiva ani. Economia rusă se prăbuşeşte lent, în condiţiile, în care sancţiunile economice, vânzări forţate de active ruseşti (Rosfnet, Lukoil) combinate cu îngrădirea exportului de petrol prin flota fantomă încep să-şi facă efectele. Economia rusă nu mai beneficiază de capital financiar, expertiză şi tehnologii în relaţia cu lumea occidentală.
China speculează din plin această situaţie, încercând să pătrundă puternic în eco-nomia statelor central asiatice, care pe termen mediu se vor rupe definitiv de Rusia. China întreţine o relaţie economică strânsă cu Rusia, cât timp poate să-şi procure resurse ener-getice la un preţ scăzut, dar nu are interesul să susţină întărirea economiei ruseşti.