Gabriel-Cătălin SANDU^

dr. ing. Dan IOACHIM^

Abstract. We are living in a world dominated by crises, either we refere to armed conflicts or it is about natural, social or economical disasters. United Nations is coordinating peacekeeping and crisis management activities such as UNDP. Their main target is to interconect humanitarian aid, security and sustainable development programs. In this sense it was developed UNSDG strategy.

There are a lot of steps to be accomplished such as: democratic policy regime foundation, decentralized governance, market liberalization, national natural resources turn into value, local workforce involvement.

The transition between conflict or crisis affected area to peaceful and stability zone represents a long lasting and complex process, under permanent risk of recurrence to the initial crisis.

Wihin this sustainable development strategy, a crucial role is represented by supply chain resilience. This aspect is esential not only for humanitarian organizations but also for crisis affected population. The resilience consist on the ability to anticipate, to prepare for unknown scenarios, so that to work properly regardless of the considered crisis and also to be capable of an optimal flow of goods and services.

To this end, a lot of specialised companies developed different procedures such as risk management. Their goal is to obtain proficient supply chains working without major disruptions. The state of the art is the AI which includes machine learning, natural language processing, and computer vision, enabling predictive analytics and decision-making in supply chain operations. Also, BDA helps process and analyse vast amounts of data that improve supply chain responsiveness.

Cuvinte cheie: lanţuri de aprovizionare, zone defavorizate, situaţii de criză, zone de conflict, dezvoltare durabilă, Organizaţia Naţiunilor unite, managementul riscurilor, mecanisme de rezilienţă

IMAGINEA ÎN ANSAMBLU A POPULAŢIILOR AFLATE ÎN SITUAŢII DE CRIZĂ

De-a lungul istoriei, civilizaţia umană a avut parte de o multitudine de calamităţi şi crize majore precum: războaie planetare sau conflicte de mai mică anvergură, dezastre naturale precum cutremure, uragane, incendii, inundaţii, sau crize politice, economice şi alimentare, ce au condus la înfometarea şi moartea a zeci şi sute de milioane de oameni. Toate aceste dezastre, ce nu au putut fi stopate în ciuda nivelului avansat al ştiinţei şi tehnologiei, au avut consecinţe catastrofice, influenţând ireversibil societatea umană şi comunităţile, care au fost nevoite să le înfrunte.

Dacă este să ne referim la dezastrele naturale, se poate sublinia faptul că unele dintre acestea sunt fenomene ciclice. Odată la câţiva ani acestea revin, manifestându-se cu o şi mai mare intensitate decât în trecut.

Este clar, omenirea nu poate împiedica apariţia unui cutremur, a unui uragan sau a secetei, dar poate lua măsuri de diminuare a efectelor acestora. Din păcate, puţine sunt comunităţile, care să adopte planuri şi strategii viabile în această privinţă.

Un alt factor, apărut în ultimele decenii, care vine să amplifice efectul devastator al dezastrelor, este reprezentat de urbanizarea accelerată şi creşterea populaţiei. Dacă pe tot parcursul secolului XX au fost raportate aproximativ 2,5 milioane de decese, doar pentru prima jumătate a secolului XXI sunt estimări că această cifră va fi cu mult depăşită.¹

De asemenea, unele dintre dezastrele naturale precum valurile ucigătoare de căl-dură, inundaţiile sau chiar şi tornadele au cunoscut în ultima perioadă o creştere atât în intensitate, cât şi ca frecvenţă şi de pe urma schimbărilor climatice.

Merită discutat despre un fenomen aflat sub observaţie în ultimii ani şi care se află într-o continuă evoluţie, creând îngijorare în rândul specialiştilor. Este vorba despre fenomenul numit Gulf Stream, care, deşi în forma sa iniţială este benefic ecosistemului, sub efectul încălzirii globale accelerate poate conduce la o topire majoră a calotei glaciare din Emisfera Nordică.

Altfel spus, până în 2100 se estimează o creştere a nivelului oceanului planetar cu peste 50 centimetri. Inundaţiile astfel produse ar avea efecte catastrofale, cu consecinţe nemaiîntâlnite. Concomitent ar putea avea loc şi efecte secundare precum amplifica-rea uraganelor şi a taifunelor.²

Concluzia este că, în loc să avem un trend favorabil şi o speranţă de viaţă în condiţiile date mai ridicată, umanitatea se îndreaptă către o direcţie opusă, paradoxal, avându-se în vedere evoluţia tehnologică.

Scenariul se repetă şi în cazul conflictelor intra sau inter-statale.

Ca exemplu: de la începutul Războiului din Ucraina, până în August 2025, au murit aproximativ 2,5 milioane de militari şi o sută de mii de civili, valori, care situează acest conflict printre cele mai sângeroase din întreaga istorie a umanităţii. Iar aici vorbim de un conflict între două state, nicidecum de unul la nivel planetar.³

Un alt exemplu de semnalat îl reprezintă intervenţia israeliană din Fâşia Gaza (pentru eliberarea ostatecilor şi pedepsirea autorilor masacrului din 7 octombrie 2024 – n.ed). Deşi, la modul absolut, numărul total de victime este de aproximativ 80.000, la nivelul lunii august, suprafaţa restrânsă de de-sfăşurare a conflictului – doar 260 kilome-tri pătraţi şi procentul uriaş de victime din rândul civililor – peste 60 de procente, îi conferă un statut aparte în lista pierderilor umane.⁴

Trebuie menţionat faptul că în majoritatea conflictelor cea mai mare parte a de-ceselor nu are loc pe linia frontului, ci în spatele acesteia. Fie că vorbim de personalul combatant sau de personal auxiliar, lipsa îngrijirii de calitate a răniţilor este cauza celor mai multe decese. Trebuie de asemenea amintite victimele colaterale – civilii, a căror pon-dere reprezintă de cele mai multe ori peste 30% din totalul pierderilor de vieţi omeneşti.

Analizând statisticile diferitelor tipuri de dezastre şi evenimente distructive asupra civilizaţiei umane, putem remarca faptul că direcţia spre care se îndreaptă umanitatea este una nefavorabilă, iar viteza de evoluţie în această direcţie nefastă este în creştere.

Se impune astfel identificarea de mecanisme şi strategii, care, dacă nu pot împiedica apariţia fenomenelor amintite anterior, cel puţin să ofere soluţii de minimizare a efectelor produse, atât din punctul de vedere al pierderilor de vieţi omeneşti, cât şi al pagubelor materiale produse.

OBIECTIVELE ŞI MISIUNILE ONU
ÎN RAPORT CU POPULAŢIILE AFLATE ÎN SITUAŢIE DE CRIZĂ

Odată cu sfârşitul Războiului Rece, dar în special începând cu debutul secolului XXI, marcat prin Războiul din Afganistan şi Irak, Organizaţia Naţiunilor Unite a făcut eforturi considerabile de creare a unor organisme instituţionale şi politici de apărare a păcii. În anul 2005 a fost înfiinţată sub egida ONU Comisia de consolidare a păcii. Această instituţie are ca prim obiectiv interconectarea sectoarelor de ajutor umanitar, securitate şi dezvoltare.

Trebuie menţionat faptul că atât zonele de conflict, cât şi comunităţile afectate de dezastre naturale sunt definite printr-un complex proces de tranziţie, ce nu presupune doar simpla evoluţia de la starea de război sau criză la cea de pace. Etapele sunt multiple şi presupun printre altele: adoptarea unui regim politic democratic, o guvernare descen-tralizată, liberalizarea pieţei, punerea în valoare în interesul ţării în cauză a resurselor naturale şi implicarea în acest proces a forţei de muncă autohtone.

Trecerea de la statutul de teritoriu marcat de conflicte şi crize profunde la unul manifestat prin stabilitate şi pace reprezintă un proces de complexitate şi durată ridicată, ce este permanent supus riscului de revenire la scenariul iniţial de criză.

Din acest motiv Organizaţia Naţiunilor Unite a creat un organism intern numit UNDP (United Nations Development Programme), ce are o serie de direcţii şi obiective:⁵

• Stabilirea unor proceduri standard de acţiune în caz de criză, prin intermediul cărora să poată fi coordonate diferitele Organizaţii Guvernamentale şi Nonguver-namentale ce doresc să se implice în ajutorarea populaţiei afectate;

• Dezvoltarea de centre în peste 170 de ţări cu scopul de a avea reprezentanţi ONU în potenţialele zone afectate nu doar după instalarea situaţiei de criză, ci chiar înaintea apariţiei acesteia. Structura astfel creată va fi folosită ca fundament şi totodată va putea oferi sprijin în domeniul financiar şi al resurselor umane pentru diferite alte organizaţii, ce vor activa în timpul şi după încheierea crizei.

• Prin intermediul oficiilor create în majoritatea ţărilor de pe glob, precum şi a reţelei extinse la nivel internaţional, UNDP are capacitatea de intervenţie rapidă, atât din punct de vedere umanitar cu diferite ajutoare materiale, cât şi cu peste 6.000 de specialişti în diferite domenii, care să ofere consiliere populaţiei locale şi instituţiilor implicate în gestionarea crizei.⁶

• Una din marile probleme, ce apar în momentele imediat după încheierea con-flictului sau a dezastrului apărut, este reprezentată de blocajul şi congestionarea fluxului de ajutoare venite din exterior. Pentru a manageria eficient această etapă, UNDP a înfiinţat centre şi laboratoare pilot în mai multe ţări. Acestea au scopul de a derula studii şi activităţi specifice pentru dezvoltarea celor mai performante pro-ceduri şi soluţii în vederea gestionării şi corelării nevoilor interne ale populaţiei afectate cu ajutorul oferit de factorii externi.

• Pentru a asigura o permanentă continuitate şi totodată o pregătire de specialitate superioară în rândul propriilor experţi, UNDP a înfiinţat o instituţie de învăţământ post universitar numită Academia de Crize. În cadrul acesteia este oferită cea mai temeinică instruire teoretică şi practică în domenii multidisciplinare precum: inginerie, economie, resurse umane, medical etc. aplicat strict pe aria de activitate în situaţii de criză. Specialiştii, ce urmează studiile acestei instituţii, sunt recuno-scuţi la nivel internaţional ca fiind cei mai bine pregătiţi pentru gestionarea şi coordonarea diferitelor scenarii din categoria celor discutate.

STRATEGIA DE DEZVOLTARE DURABILĂ
A ZONELOR DEFAVORIZATE DIN PERSPECTIVA UNSDG

În accepţiune teoretică sustenabilitatea sau, după cum mai este definită în limbaj academic – dezvoltarea durabilă, reprezintă caracteristica societăţii sau a unui sistem distinct de a îşi îndeplini şi satisface nevoile prezente fără a afecta şansa generaţiilor viitoare de a avea acces la cel puţin aceleaşi resurse naturale, economice şi sociale. Aceste trei caracteristici reprezintă de altfel şi caracteristicile fundamentale, pe care se bazează noţiunea de sustenabilitate.⁷

În acest scop Organizaţia Naţiunilor Unite a dezvoltat ideea UNSDG, ce se traduce prin Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale Naţiunilor Unite. UNSDG, având la bază aceleaşi trei caracteristici: sistemul economic, sistemul social şi mediul natural, a definit o serie de obiective specifice:⁸

1. Eradicarea sărăciei

Se urmăreşte eradicarea sărăciei în toate formele de manifestare ale acesteia la nivel planetar. Abordarea acestui obiectiv ambiţios se doreşte a fi făcută prin identificarea cauzelor primare şi asigurarea pentru toate categoriile sociale, în special cele vulnerabile, a accesului în mod echidistant la resursele economice şi servicii de bază.

Totodată se are în vedere crearea unui sistem de protecţie socială, a unui sistem de educaţie şi a unuia de sănătate gratuite, în special pentru categoriile aflate la un prag de sărăcie severă.

O altă strategie abordată în acest scop este recomandarea către diverşii factori implicaţi, de la structuri guvernamentale până la companii private, să implice în activităţile derulate un procent cât mai ridicat din forţa de muncă autohtonă, în detrimentul anga-jaţilor străini. În acest scop UNSDG intenţionează să asigure cursuri de calificare gratuite pentru populaţia locală, în diferite domenii, funcţie de nevoile pieţei forţei de muncă.

2. Eradicarea subnutriţiei

Acest obiectiv se doreşte a fi atins printr-o serie de măsuri precum: iniţierea de politici, care să asigure siguranţa alimetară, preţuri fără adaosuri comerciale la produsele primare şi dezvoltarea unei agriculturi durabile.

Întrucât nu am găsit menţionat în documentele UNSDG, considerăm necesar a com–pleta cu următoarele propuneri de măsuri: promovarea agriculturii autohtone, încurajarea micilor producători, diminuarea ratei de comercializare a suprafeţelor agricole către persoane sau capitaluri străine.

3. Îmbunătăţirea stării de sănătate şi a nivelului de trai

În varianta ideală, dar utopică totuşi, acest obiectiv doreşte atingerea unui nivel satisfăcător al stării de sănătate, precum şi al traiului pentru populaţia globului indiferent de rasă, naţionalitate, vârstă, religie.

Raportat la realitatea lumii actuale, primele măsuri ce pot fi luate vizează:

– reducerea mortalităţii infantile la mai puţin de 0,01% până la finele anului 2030;

– prevenirea totală a deceselor în rândul copiilor de peste 3 ani;

– combaterea bolilor contagioase şi a diferitelor epidemii;

– dezvoltarea şi creşterea eficienţei serviciilor medicale de urgenţă.

4. Creşterea calităţii sistemului de învăţământ

Acest obiectiv vizează pe de o parte extinderea numărului de unităţi de învăţământ în zonele defavorizate, pe de altă parte ridicarea nivelului de performanţă în cadrul uni-tăţilor deja existente.

În afara dezvoltării sistemului de învăţământ primar şi mediu se urmăreşte extin-derea programelor de învăţământ superior, precum şi de specializare pe anumite domenii. În acest fel, forţa de muncă locală va putea fi înalt calificată şi i se va permite accesul la funcţii superioare din cadrul diferitelor companii şi instituţii publice, ocupate la momentul dat de personal străin.

5. Egalitatea de gen

Acest obiectiv, care în ultimii ani a cunoscut o amploare nemaiîntâlnită, se ba-zează pe o serie de măsuri precum:

– eliminarea barierelor ideologice, care au împiedicat accesul femeilor la educaţie;

–diminuarea diferenţelor de venit între bărbaţi şi femei prin asigurarea echidistantă a accesului la locuri de muncă;

–dezvoltarea unor sisteme legislative, care să asigure drepturi egale şi protecţie socială.

6. Crearea unui sistem juridic şi instituţii publice performante

Dezideratul vizează o serie de etape precum accesul tuturor la justiţie, servicii publice transparente şi în slujba cetăţeanului, eliminarea corupţiei, implicarea activă a comunităţii în luarea deciziilor de interes public.

MECANISME DE ADAPTARE LA PROVOCĂRILE GLOBALE
ALE LANŢULUI DE APROVIZIONARE

Una dintre cele mai importante caracteristici ale unui lanţ de aprovizionare este rezilienţa acestuia, permiţându-i continua adaptare şi funcţionarea eficace în condiţii de crize economice, politice sau sociale.

În acest sens, cele mai importante funcţii ale unui lanţ de aprovizionare sunt:

–flexibilitatea: Vizează capacitatea de adaptare şi reglaj la continua fluctuaţie a cererii, respectiv ofertei diferitelor produse în condiţii dificile ale pieţei.

–redundanţa: Implică crearea de mecanisme de back-up (stocuri, contracte mul-tiple, produse echivalente) pentru a putea gestiona riscul de întrerupere a furnizării produselor cerute.

–viteza de adaptare: Face referire la viteza de răspuns, pe care lanţul de aprovizio-nare o poate avea la schimbări ale pieţei.

–vizibilitatea: O bună vizibilitate asupra întregului lanţ de aprovizionare permite diferitelor organizaţii şi companii implicate să monitorizeze în timp real activi-tăţile derulate, nivelul de stocuri aflate în depozite, fluxul de mărfuri în tranzit, precum şi variaţia continuă a cererii respectiv ofertei.

–interconectarea cu alte mecanisme şi factori: Presupune existenţa unor contracte multiple cu diferiţi furnizori, cu companii de transport, cu depozite de stocare, precum şi cu instituţii publice şi organizaţii guvernamentale. În acest fel, orice perturbări în circuitul lanţului de aprovizionare vor putea fi gestionate fără riscuri majore.

Toate aceste funcţii, menţionate anterior, permit adaptarea lanţului de aprovizio-nare la o serie de factori şi provocări globale:

–factorii interni: Aceştia au un rol foarte important în definirea redundanţei, fiind reprezentaţi de: procedurile de management al riscului, capabilităţile şi instrumen-tele tehnologice şi informatice, nivelul de pregătire al personalului, care gestionează fluxul de activităţi, capacitatea de monitorizare în timp real a întregului proces.

–factorii externi: Sunt o multitudine de factori, care frecvent apar succesiv sau chiar se întrepătrund. Dezastre naturale, conflicte armate, pandemii, crize economice sau sociale. Oricare dintre acestea poate provoca întreruperi sau întârzieri ale fluxului, creşteri neaşteptate ale preţurilor sau chiar dificultăţi în identificarea unor pro-duse alternative.

–complexitatea şi interconectarea lanţurilor de aprovizionare: Reprezintă atât un aspect favorabil prin asigurarea unei multitudini de posibilităţi alternative şi de back-up, dar poate fi un potenţial factor de risc. Toate aceste reţele şi conexiuni complexe nu conduc tot timpul la eficienţă şi reducerea costurilor, ci pot determina şi blocaje de aprovizionare sau furnizarea de produse neconforme.

–dependenţa de furnizori străini: Poate expune companiile implicate în proces, pre-cum şi consumatorul final la o serie de riscuri precum întreruperi ale fluxului, creşteri ale preţurilor sau scăderea calităţii produselor. Trebuie subliniat cu această ocazie importanţa deosebită de încurajare şi dezvoltare a producătorilor locali.

–norme, cerinţe şi politici de reglementare: De multe ori standardele şi cerinţele impuse produselor sau serviciilor furnizate sunt fie prea drastice, fie nu sunt co-relate cu nevoile consumatorului, fie nu sunt corect aplicate, reieşind astfel o serie de dificultăţi şi bariere, pe care lanţul de aprovizionare trebuie să le depăşească.

–factori geopolitici şi economici: Tensiunile geopolitice, precum şi relaţiile economice dificile atât între diferite ţări, cât şi în cadru intern au un impact negativ major asupra lanţurilor de aprovizionare.

Putem oferi ca exemplu o serie de cazuri concrete:

1. Pandemia COVID-19: A reprezentat un fenomen fără precedent, multitudinea şi amploarea evenimentelor apărute fiind unice până la acel moment. Multe pieţe au fost blocate pe termen lung odată cu interzicerea circulaţiei oamenilor, forţa de muncă în sectoare precum agricultura sau industriile a ajuns la un minim istoric. În schimb, interesul pentru anumite produse, precum cele de resort medical, a crescut exploziv, ajungându-se la preţuri nejustificate în contextul lichidării sto-curilor. Deşi s-au căutat soluţii pentru contracararea dificultăţilor apărute, precum prestarea de servicii online, foarte puţine dintre acestea au fost şi viabile. Perioada 2020-februarie 2022 a demonstrat întregii umanităţi redundanţa foarte scăzută, precum şi gradul ridicat de risc, la care societatea este expusă cel puţin din punctul de vedere al lanţurilor de aprovizionare.⁹

2. Războiul din Ucraina: Deşi în ultimul deceniu între Rusia şi Ucraina a existat un conflict relativ permanent, cu perioade de vârf în 2014, precum şi după februarie 2022, situaţia actuală este una de o complexitate ridicată. Pe de o parte avem starea de război cu consecinţele inerente precum: scăderea drastică a forţei de muncă, diminuarea capacităţii financiare atât a factorului guvernamental, cât şi a populaţiei, plecarea investitorilor străini, diminuarea producţiei diferitelor articole necesare traiului în detrimentul producţiei de armament etc.

Pe de altă parte avem şi consecinţe indirecte precum tranzitul cerealelor recoltate în Ucraina prin ţări vecine precum Romania urmare a blocadei navale ruseşti pe mare. Deşi pentru Ucraina (cel mai mare producător de grâne din Europa) acest flux este vital, a creat României foarte multe probleme. Putem aminti blocarea traficului în special în zonele adiacente ariilor portuare, dar mai ales anihilarea agricultorilor români şi implicit a economiei României. Nu în ultimul rând trebuie menţionată calitatea scăzută a produselor provenite din Ucraina dat fiind gradul ridicat de modificare genetică.¹⁰

SOLUŢII APLICATE ÎN SCOPUL CREŞTERII REZILIENŢEI

Crearea unor lanţuri de aprovizionare reziliente este esenţială nu doar pentru companiile implicate în proces, ci şi pentru societăţile, în care acestea îşi desfăşoară activitatea. Rezilienţa presupune capacitatea de anticipare, de pregătire pentru situaţiile neprevăzute astfel încât să poată funcţiona indiferent de crizele, cu care se confruntă, asigurând un flux optim de produse şi servicii. În acest scop, companiile de profil şi-au creat propriile strategii şi scenarii de gestionare a riscurilor şi de creştere a rezilienţei.¹¹

Se pot astfel menţiona o serie de asemenea strategii:

1. Crearea unor surse alternative de aprovizionare cu produse. Prin diversificarea furnizorilor se poate reduce dependenţa de aceştia, obţine un preţ concurenţial şi totodată se poate atinge un nivel optim de flexibilitate şi siguranţă a fluxului. Pentru implementarea acestei soluţii este nevoie de crearea unor conexiuni extinse cu diferiţi factori economici, politici şi sociali, precum şi de o evaluare profesionistă a acestora.

2. Extinderea operaţiunilor economice în ţări adiacente. Pe de o parte se va putea obţine economie de timp şi financiară prin faptul că transportul diferitelor produse va fi făcut în mod centralizat, în cantităţi mari. Pe de altă parte beneficiarul va avea un timp de aşteptare a produsului comandat mai scurt. Totodată furnizorul va avea mai multă vizibilitate în rândul populaţiei din ţara vecină. Nu în ultimul rând această soluţie reprezintă şi o variantă de back-up în cazul în care apar situaţii de criză majoră în circuitul de aprovizionare anterior.

3. Crearea unor stocuri şi rezerve tampon. Acest mecanism are un rol vital în men-ţinerea funcţională a lanţului de aprovizionare în situaţii de criză, ce ameninţă blocarea sau întreruperea sa. Nu doar atât, ci prezintă şi o funcţiune de echilibrare a fluxului cerere – ofertă în momentele de vârf. Evident apar şi o serie de riscuri, precum stocarea unor cantităţi prea mari de produse, care în timp se pot degrada sau nu mai prezintă interes, fapt ce poate conduce la pierderi financiare majore.

4. Adoptarea de tehnologie digitală. În ultimii ani inteligenţa artificială şi serverele cu baze de date au fost recunoscute ca fiind instrumente revoluţionare în gestio-narea lanţurilor de aprovizionare în situaţii de criză, caracterizate prin lipsa de predictibilitate a cererii, eficienţa scăzută a circuitului logistic, resurse limitate şi ameninţări asimetrice. Avantajele aduse ţin de înlocuirea factorului uman de de-cizie cu aplicaţii informatice, ce au o capacitate de reacţie, înţelegere şi obţinere a soluţiilor mult superioare. Totodată, accesul la bazele de date atât ale benefi-ciarului final, cât şi ale furnizorilor facilitează permanenta actualizare a fluxului de produse,precum şi tipul şi specificul acestora funcţie de schimbarea preferinţelor clienţilor.

De asemenea, inteligenţa artificială este întrebuinţată şi pentru identificarea fac-torilor de risc şi gestionarea acestora.

5. Stocarea bazelor de date în aplicaţii informatice tip cloud. Permanenta transfor-mare digitală a condus la apariţia acestei soluţii. Marile avantaje ţin de schimbul facil, în timp real şi totodată protejat de informaţii între diverşii factori ai lanţului de aprovizionare, cu un grad scăzut de risc în ceea ce priveşte pierderea de date. Prin arhitectura software, în care au fost create, aceste instrumente permit inter-conectarea cu diverse aplicaţii informatice de contabilitate, logistice sau de alte natură, care preiau datele primare ale procesului direct din cloud.¹²

ANALIZA DE RISC CA INSTRUMENT INOVATIV FOLOSIT ÎN CADRUL MANAGEMENTULUI LANŢURILOR DE APROVIZIONARE UMANITARE

După cum am menţionat şi în capitolul anterior, în ultimii ani a fost dezvoltată o întreagă serie de instrumente cu scopul ameliorării performanţelor proceselor logistice şi în particular ale lanţurilor de aprovizionare.

Unul dintre aceste instrumente şi probabil cel mai larg răspândit în domeniu este managementul de risc.

Dat fiind specificul activităţii de aprovizionare, îndeosebi în zone de conflict sau dezastre naturale, riscurile sunt multiple, atât probabilitatea de apariţie, cât şi gravitatea acestora putând atinge niveluri maximale.¹³

Cele mai întâlnite riscuri pot fi încadrate în patru categorii majore: geopolitice, economice, sociale sau de mediu. La rându-le, fiecare categorie poate fi divizată într-un număr foarte mare de scenarii, după modelul arborelui de riscuri, al arborelui de defec-ţiuni sau al diagramei Ishikawa.

Putem lua ca exemplu situaţia Intervenţiei Israeliene din Gaza. Populaţia palesti-niană la momentul dat (august 2025) necesită îngrijiri medicale, furnizare de alimente şi produse de primă necesitate, asistenţă socială, locuinţe sau cel puţin nişte adăposturi provizorii. Lista poate continua nedefinit.

Organizaţia Naţiunilor Unite alături de alte organizaţii guvernamentale sau nong-uvernamentale încearcă să vină în sprijinul palestinienilor, însă se confruntă cu urmă-toarele obstacole, pe care le vom numi elemente de risc:

1. Riscuri geopolitice: Forţele israeliene nu permit decât un flux minimal şi cu între-ruperi frecvente al ajutoarelor umanitare. Se înţelege prin acesta faptul că, deşi atât cererea, cât şi oferta de produse este ridicată (foarte multe instituţii şi companii de stat sau particulare dorind să vină în sprijinul sinstraţilor) totuşi palestinienii nu pot beneficia de produsele oferite.

O posibilă soluţie la acest scenariu, real de altfel, o reprezintă intervenţiile diplo-matice sau chiar sancţiuni internaţionale pentru Israel.

Un alt exemplu de risc geopolitic pentru situaţia dată este refuzul ţărilor vecine (Siria, Egipt, Liban, Iordania) de a permite tranzitul sau azilul politic pentru refugiaţii pa-lestinieni. Practic, acest scenariu este unul fără ieşire pentru populaţia palestiniană. Pe de o parte asediul şi represiunea israeliană (în urma masacrului din 7 octombrie 2024 – n.ed), pe de altă parte acesteia nu i se permite refugierea în alte state. Şi în acest caz cea mai viabilă soluţie o reprezintă intervenţia organizaţiilor internaţionale precum ONU.¹⁴

2. Riscuri economice: Unul dintre cele mai plauzibile scenarii de risc economic în situaţia dată este diminuarea fluxului de ajutoare umanitare pentru populaţia palestiniană sau blocarea acestora, fapt care este de altfel şi realizat într-o oarecare măsură de forţele israeliene. De menţionat că la momentul dat multe dintre ţările arabe, inclusiv Turcia, oferă sprijin financiar sau cu produse de primă necesitate. Probabilitatea ca acestea să îşi sisteze sprijinul pentru palestinieni este una foarte scăzută, de aceea şi riscul în sine nu are o valoare ridicată. Rămâne de găsit soluţii viabile ca aceste ajutoare să şi ajungă la cei cărora le sunt destinate.¹⁵

3. Riscuri de mediu: Suplimentar faţă de conflictul în desfăşurare, se poate lua în calcul riscul de apariţie al unui seism. Dat fiind gradul ridicat de distrugere al clădirilor în urma bombardamentelor, nu este nevoie ca seismul să aibă o intensitate mai mare de 6 pe grada Richter pentru a produce pagube semnificative. Nu se cunoaşte o modalitate de diminuare a probabilităţii de apariţie a acestui factor de risc. În schimb, se pot aplica o serie de măsuri pentru reducerea gravităţii consecinţelor.

4. Riscuri sociale: Pe fondul lipsei infrastructurii critice (apă curentă, canalizare, salubritate) putem lua în considerare scenariul de apariţie a unor focare de boli contagioase, care să degenereze în adevărate epidemii. Lipsa spitalelor, a medicamentelor, a condiţiilor minimale de trai şi alimentaţie ar putea determina în condiţiile amintite o amplificare exponenţială a numărului de victime.

De menţionat faptul că aceşti factori de risc sunt prezenţi în Gaza în proporţii variabile, iar cei mai afectaţi şi implicit numărul cel mai mare de victime este în rândul copiilor.

Ca soluţii de diminuare a probabilităţii de apariţie a acestor riscuri putem aminti: intervenţii diplomatice şi politice internaţionale pentru a convinge guvernul israelian să permită tranzitul de ajutoare către palestinieni, sporirea numărului de reprezentanţi ai Crucii Roşii, evacuarea de urgenţă în alte state a populaţiei civile aflată în stare critică.

Cele patru categorii majore, fiecare având mai multe scenarii, conform exempli-ficărilor anterioare, pot fi analizate şi identificate soluţii de gestionare apelând la metodele specifice Managementului Riscurilor. Dintre cele mai întrebuinţate putem menţiona: PHA – preliminary hazard analysis, arborii de riscuri, arborii de defecţiuni, arborii funcţionali, FMEA – Analiza modurilor de defectare şi a efectelor defectării (Failure mode and effect analysis).

În cadrul oricărei analize de risc, ce vizează un anumit sistem dinamic complex, nu se va folosi o singură metodă. În scopul creşterii preciziei şi a eficienţei rezultatului se va apela la mai multe instrumente, ce vor fi iterate în mod ciclic.

Evident, analiza va fi făcută utilizând aplicaţii informatice dedicate. De asemenea, un rol tot mai extins în cadrul acestor procese îl va avea inteligenţa artificială, ce are o capacitate mult superioară celei umane de a gestiona fluxuri de date, de a învăţa şi a se actualiza permanent şi de a avea predicţia următoarelor evenimente.

În cadrul analizei de risc aplicată la nivelul lanţurilor de aprovizionare în situaţii de criză, dar nu numai, un instrument de mare importanţă este Procesul de ierarhizare analitică (Analytic Hierarchy Process – AHP). Acest proces constă în descompunerea unui scenariu (precum cele patru exemple menţionate anterior) într-o ierarhie. Consi-derăm obiectivul urmărit ca fiind în vârful ierarhiei, criteriile de ierarhizare la nivelele intermediare ale ierarhiei, iar alternativele decizionale la baza ierarhiei.

Analiza se desfăşoară de la nivelul cel mai de jos, până la vârf. Aceasta constă în efectuarea de comparaţii pe perechi între criteriile existente şi definirea unor ponderi de importanţă relativă a unui criteriu faţă de oricare alt criteriu.¹⁶

Prin apelarea la metodele amintite, folosindu-se ca date primare de intrare în proces informaţiile stocate în serverele cu baze de date şi gestionarea acestora întrebuinţând inteligenţa artificială, specialiştii în domeniu vor putea să coordoneze cu maxim de eficienţă activităţile logistice de aprovizionare în zonele afectate de crize.

CONCLUZII

Crizele profunde traversate de lumea actuală, ce produc anual milioane de victime, reprezintă unul din obiectivele majore ale Organizaţiei Naţiunilor Unite. Acestea au ca prim interes interconectarea sectoarelor de ajutor umanitar, securitate şi dezvoltare.

Din acest motiv s-a implementat strategia de dezvoltare durabilă a zonelor defa-vorizate din perspectiva UNSDG. Trecerea de la statutul de teritoriu marcat de conflicte şi crize profunde la unul manifestat prin stabilitate şi pace reprezintă un proces de com-plexitate şi durată ridicată, ce este permanent supus riscului de revenire la scenariul iniţial de criză.

Pentru ca aceste strategii de dezvoltare durabilă să aibă succes se impune cre-area unor lanţuri de aprovizionare reziliente, aspect esenţial nu doar pentru organizaţiile umanitare, ci şi pentru societăţile afectate. Rezilienţa presupune capacitatea de anticipare, de pregătire pentru situaţiile neprevăzute, astfel încât să poată funcţiona indiferent de crizele, cu care se confruntă, asigurând un flux optim de produse şi servicii.

Din acest motiv companiile de profil au adoptat o serie de mecanisme precum managementul riscurilor, care să permită funcţionarea lanţurilor de aprovizionare cât mai eficient. Suplimentar, folosindu-se ca date primare de intrare în proces informaţiile stocate în serverele cu baze de date şi gestionarea acestora întrebuinţând inteligenţa artificială, specialiştii în domeniu vor putea să coordoneze cu maxim de eficienţă acti-vităţile logistice de aprovizionare în zonele defavorizate.

Acest articol se remarcă faţă de celelalte lucrări din domeniu prin analiza holi-stică asupra contextului studiat. Dacă alţi autori tratează distinct fie zonele post conflict, fie populaţiile afectate de dezastre naturale, autorii acestei lucrări au urmărit o analiză complexă, care să înglobeze scenarii multiple, ce îşi fac apariţia în situaţii de criză. Trebuie subliniat faptul că rareori, într-o situaţie dată, se manifestă un singur factor per-turbator. De cele mai multe ori crizele sunt multiple, se succedă sau chiar se întrepă-trund. Considerăm că, fără a avea o perspectivă de ansamblu asupra întregului scenariu aflat în analiză, eforturile depuse pentru gestionarea crizei nu vor avea rezultatul scontat.

Din acest motiv recomandăm specialiştilor ca în demersul de dezvoltare şi imple-mentare a diferitelor soluţii şi instrumente să acorde atenţie fiecărei secvenţe, ce caracterizează situaţia de criză.