Gl.bg.(rz.) dipl. dr. Mihai – Liviu DĂNILĂ, membru al CD AORR
Centrul de Excelență al UMC pentru Securitatea Cyber Maritimă, Constanța, https://www.cysec.center/about/
Rezumat:
Sistemul de guvernanță promovat de statele democratice se fundamentează pe aplicarea deplină a dreptului internațional, inclusiv a dreptului internațional umanitar și a legislației internaționale privind drepturile omului în toate domeniile sociale, completat de norme de conduită responsabilă a statelor membre, care constituie un aquis al conduitei statale în domeniu și mențin caracterul deschis și liber al fluxului informațional. Sfera amenințării hibride este o noțiune emergentă în studiile internaționale privind războaiele și conflictele, cu referire la utilizarea metodelor neconvenționale ca parte a unei abordări de luptă multi-domeniu, pentru a perturba și dezactiva acțiunile unui adversar, fără a se angaja în ostilități deschise. Dezinformarea reprezintă o serie de informații false sau înșelătoare, create, prezentate și diseminate pentru a obține un câștig sau pentru a induce publicul în eroare, în mod deliberat și care pot provoca prejudicii publice.
Abstract:
The system of governance promoted by democratic states is based on the full application of international law, including international humanitarian law and international human rights law in all social domains, complemented by norms of responsible state conduct, which constitute an acquis of member state conduct and maintain the open and free flow of information. The hybrid threat sphere is an emerging notion in international war and conflict studies, referring to the use of unconventional methods as part of a multi-domain war-fighting approach to disrupt and disable the actions of an adversary without engaging in open hostilities. Disinformation is false or misleading information that is deliberately created, presented, and disseminated for gain or to deliberately mislead the public and that may cause public harm.
Introducere
Sistemul de guvernanță promovat de statele democratice (și nu numai) se fundamentează pe aplicarea deplină a dreptului internațional, inclusiv a dreptului internațional umanitar și a legislației internaționale privind drepturile omului, în contextul actual mai ales în spațiul cyber, completat de norme de conduită responsabilă a statelor membre în toate domeniile sociale, agreate prin consens în cadrul Organizației Națiunilor Unite, care constituie un aquis al conduitei statale în domeniu și mențin caracterul deschis și liber al fluxului informațional în acest spațiu. Calea de rezolvare și de reglementare a problemei se poate gestiona de palierul ONU – principalul cadru de negocieri al problematicii.
Acest articol examinează doar o mică parte din cadrul evoluției Uniunii Europene pentru protejarea democrației în fața amenințărilor interne și externe tot mai mari, cu un accent special pe viitorul Scut al Democrației Europene (EDS), prezentând doar câteva instrumente existente, posibile lacune în materie de reglementare și punere în aplicare pentru consolidarea rezilienței democratice. Articolul se bazează pe o parte a legislației UE, a documentelor de politică și a datelor empirice recente, ținând cont de poziționări publice ale unor experți, precum și surse secundare.
Reforma democratică
Democrația în UE se află sub presiunea constantă a amenințărilor hibride, în special manipularea și interferența informațională străină (FIMI), dezinformarea și atacurile cibernetice. Aceste provocări s-au intensificat în ultimii ani, după cum o demonstrează alegerile pentru Parlamentul European (PE) din 2024 și multiple competiții naționale, care au fost ținta unor operațiuni coordonate de influențare. Deși s-au evitat perturbări la scară largă, persistența activităților maligne subliniază vulnerabilitatea sistemelor democratice, în special în sfera digitală. IA generativă a amplificat aceste riscuri, permițând crearea rapidă de conținut înșelător, în timp ce polarizarea societății și scăderea încrederii în instituții agravează problema.
Din perspectiva problematicii sale, amenințările hibride au dobândit, pe fondul instabilității actuale a mediului internațional, o amploare și complexitate fără precedent. În mod specific, s-a manifestat atenția asupra utilizării, în contextul războiului de agresiune al RU împotriva UA, a unui set de instrumente din ce în ce mai diverse și sofisticate menite să influențeze opinia publică și deciziile autorităților din statele membre UE și NATO, precum și din țările partenere. Ca exemplificare putem aprecia multitudinea de forme pe care amenințările de tip hibrid le îmbracă inclusiv la adresa statului și societății românești: manipulare, dezinformare, presiuni diplomatice, provocări de securitate, atacuri cyber etc.; componenta războiului hibrid a fost plasată în contextul crizelor multiple și al războiului dus de RU în UA, în special din perspectiva impactului agresiunii de tip hibrid asupra R.Md, dar și asupra statelor din regiunea Mării Negre și Balcanilor de Vest.
Pentru a combate FIMI, UE ar trebui să-și perfecționeze metodologiile de detectare și să pună în aplicare un protocol FIMI dedicat, care să completeze setul de instrumente existent. Crearea unei rezerve FIMI a UE, după modelul rezervei pentru securitate cibernetică, ar consolida capacitățile de pregătire și de reacție. Acțiunea externă ar putea fi consolidată prin detașarea de atașați specializați în delegațiile UE și printr-un angajament mai profund în cadrul multilateral.
UE a trecut treptat de la o agendă centrată pe reforma democratică la una care acordă prioritate protecției democratice. În ultimul deceniu, în special prin pachete cuprinzătoare precum Planul de acțiune european pentru democrație (2020) și pachetul privind apărarea democrației (2023), UE a dezvoltat un set amplu de instrumente care combină instrumente legislative și nelegislative. Printre primele, etapele cheie includ Legea privind serviciile digitale (DSA), care impune obligații platformelor online foarte mari și motoarelor de căutare pentru a atenua riscurile sistemice; Legea europeană privind libertatea presei (EMFA), care introduce dispoziții pentru protejarea libertății și independenței presei, și Regulamentul privind transparența și orientarea publicității politice, care sporește transparența și responsabilitatea în spațiul informațional.
În ciuda acestor progrese, există în continuare lacune semnificative. Aplicarea legislației existente este inegală. Există întârzieri în punerea în aplicare a unor dispoziții ale DSA și în transpunerea Directivelor privind securitatea rețelelor și a informațiilor 2 (NIS2) și privind reziliența entităților critice (CER).
Respectarea DSA și a codului său de conduită – cunoscut anterior sub denumirea de Codul de bune practici privind dezinformarea – de către marile platforme digitale rămâne parțială și inconsecventă. În mod similar, EMFA se confruntă cu provocări în ceea ce privește asigurarea independenței editoriale la nivel național.
Dincolo de domeniul digital, UE a consolidat măsurile de protejare a integrității electorale, de promovare a pluralismului mass-media și a competențelor digitale, precum și de încurajare a implicării cetățenilor și a societății civile. Cu toate acestea, participarea tinerilor rămâne scăzută, iar generațiile mai tinere sunt expuse în mod special la dezinformare prin intermediul rețelelor sociale. În același timp, acțiunea externă a UE s-a extins, în special prin măsuri restrictive care vizează actorii implicați în operațiuni hibride și prin includerea angajamentelor legate de FIMI în parteneriatele de securitate și apărare. Cu toate acestea, volatilitatea geopolitică complică răspunsurile colective.
Protecția democratică
În cele din urmă, arhitectura de guvernanță a UE pentru protecția democratică a devenit din ce în ce mai complexă, implicând multiple instituții și mandate care se suprapun. Deși acest lucru reflectă natura transversală a provocării, există și riscul duplicării eforturilor și al ineficienței. Viitoarea EDS oferă o oportunitate de a consolida eforturile, de a clarifica responsabilitățile și de a asigura resurse adecvate pentru punerea în aplicare.
EDS ar trebui să adopte o abordare duală, abordând atât amenințările hibride externe, cât și vulnerabilitățile democratice interne. Ar trebui să consolideze setul fragmentat de instrumente al UE într-o strategie coerentă, susținută de mecanisme clare de guvernanță și mecanisme solide de aplicare. O strategie hibridă pe cinci ani, aliniată la Compasul strategic revizuit, ar trebui să stabilească priorități pentru întreaga gamă de amenințări hibride, inclusiv FIMI, dezinformarea și riscurile cibernetice, și să fie însoțită de o foaie de parcurs aplicabilă, cu finanțare dedicată.
Consolidarea aplicării legii este esențială. Comisia ar trebui să accelereze procedurile de încălcare a dreptului comunitar împotriva statelor membre care nu pun în aplicare reglementările UE, oferind în același timp sprijin tehnic și financiar pentru a facilita respectarea acestora. În același timp, UE ar trebui să își consolideze capacitatea de a monitoriza și sancționa platformele care nu respectă normele, asigurându-se că obligațiile prevăzute în DSA și în instrumentele conexe sunt aplicate în mod eficient.
Pentru statele membre ale Uniunii Europene (UE), Alianței Nord Atlantice (NATO) și cele cu viziuni similare din afara spațiului euro-atlantic, extensia arealului de relații internaționale în spațiul cyber aduce cu sine extensia ordinii internaționale bazate pe reguli, așa cum ea este aplicabilă oricărui domeniu al interacțiunii statale. Ca și aspecte ale comunicării publice, eforturile de negociere a parametrilor conduitei responsabile a statelor în spațiul cyber nu pot produce rezultate decât dacă se fundamentează pe absența oricăror distincții dintre obligațiile juridice aplicabile statelor în interiorul și în afara spațiului cyber.
Reziliența societății trebuie să devină un pilon central al EDS. Ar trebui lansată o inițiativă electronică paneuropeană privind alfabetizarea media și digitală, destinată în special tinerilor, ca inițiativă comună a instituțiilor UE și a statelor membre, susținută de următorul cadru financiar multianual. Aceasta ar trebui completată de investiții susținute în mass-media independentă și societatea civilă, precum și de măsuri de protejare a jurnaliștilor împotriva proceselor strategice și a supravegherii.
Abordând la nivel de perspective, combaterea amenințărilor hibride și, îndeosebi, creșterea rezilienței reprezintă arii substanțiale de interacțiune între UE și NATO. Cel mai recent, stabilirea unui Dialog structurat UE – NATO pentru reziliență (2022) și lansarea, la 16.03.2023, a unui task-force UE-NATO privind reziliența infrastructurii critice, reflectă interesul față de cooperarea în aceste domenii. La nivelul UE, au fost inițiate o serie de politici și măsuri de creștere a rezilienței și dezvoltare a capabilităților de abordare a amenințărilor hibride în domenii specifice.
UE ar trebui să trateze infrastructura electorală ca fiind critică, incluzând-o în mod explicit în cadrele CER și NIS2. Acest lucru ar asigura un nivel ridicat de protecție împotriva amenințărilor cibernetice și hibride, în special în perioadele electorale. În același timp, inițiativele de democrație deliberativă ar trebui evaluate pentru a se asigura că acestea asigură o participare semnificativă mai mult decât un angajament simbolic.
EDS reprezintă o oportunitate esențială de a trece de la o atitudine reactivă la una proactivă în apărarea democrației. Prin integrarea măsurilor legislative, operaționale și sociale într-un cadru coerent, UE poate să-și consolideze reziliența și să mențină integritatea sistemelor sale democratice într-un mediu informațional din ce în ce mai contestat.
Este esențial ca statele să lucreze împreună pentru a aborda această provocare complexă și care evoluează rapid, o dată cu evoluțiile în domeniile cyber, tehnologic și al tehnicilor de comunicare. România susține întărirea puterii normative a UE pentru dezvoltarea de norme internaționale în domenii-cheie, care să fie instrumentalizate pentru combaterea amenințărilor hibride (dezinformare, instrumente cyber și economice, intimidare militară etc.), urmărind să influențeze comportamentul hibrid al adversarilor și să descurajeze comportamentele ostile. Totodată România sprijină întărirea posturii de reziliență și descurajare a UE și cooperarea cu partenerii like-minded, cum este NATO, prin dialog politic, schimburi de informații și analize, coerența comunicării strategice, cu scopul de a facilita răspunsuri comune la amenințările hibride;
Conflictul din Ucraina a evidențiat utilizarea tot mai consistentă a amenințărilor hibride ca instrument de stat, subliniind astfel necesitatea unui răspuns cuprinzător și coordonat din partea comunității internaționale.
Dorința UE să elimine orice zone gri între Rusia și UE
UE consideră că Rusia va rămâne o putere revizionistă și expansionistă.
Potrivit comisarului von der Leyen, „ținta Rusiei nu este doar Donbas, ținta nu este doar Ucraina, ținta este stabilitatea în Europa și întreaga ordine internațională de pace”. Din acest motiv, UE dorește să elimine orice zone gri între Rusia și UE. Aceasta este o indicație clară a unei noi gândiri geopolitice sau, cel puțin, a unei noi retorici. De aceea, în primăvara anului 2022, Bruxelles a oferit foarte repede Ucrainei, Georgiei și Moldovei perspectiva unei viitoare aderări. Astfel, a semnalat Moscovei că aceste țări pot aparține Occidentului (blocului occidental) dacă doresc acest lucru. UE împărtășește perspectiva NATO că Rusia poate fi descurajată.
Descurajarea și pregătirea sunt concepte cheie ale strategiei UE de combatere a amenințărilor rusești, în actualul context de reașezare a zonelor de influență.
Sancțiuni și izolare.
UE consideră sancțiunile ca un mijloc de slăbire economică a Rusiei și, prin urmare, de reducere a capacității acesteia de a prelungi războiul. Deși nu urmărește o strategie de schimbare a regimului, UE încearcă să izoleze Rusia atât la nivel global, cât și regional. În același timp, salută apelul Ucrainei către țările din Sudul Global de a adopta o poziție, dacă nu împotriva Rusiei, atunci cel puțin ne-pro-rusă.
În consecință, UE consideră că, pentru o lungă perioadă de timp, relațiile sale cu Moscova vor fi caracterizate nu numai de un dialog și contacte foarte limitate, ci și de neîncredere și necooperare. Scopul final este de a ține Rusia sub control și de a o confrunta acolo unde este necesar.
Pe plan economic, se preferă sancțiunile și decuplarea continuă pentru a minimiza riscul unei dependențe viitoare, nu în ultimul rând în ceea ce privește securitatea energetică. Cu toate acestea, unele guverne ale UE ar putea să facă presiuni pentru „normalizare” din motive pur economice și comerciale (sau chiar politice), începând cu relaxarea sancțiunilor împotriva Rusiei și reluarea comerțului și investițiilor bilaterale.
Politica UE privind Ucraina: extindere și sprijin militar
Politica UE privind Ucraina – sprijin militar, asistență pentru reconstrucție și integrare politică și socio-economică cu Europa – vizează ancorarea Ucrainei în UE ca (viitor) membru.
Extinderea ca măsură de menținere a rezultatelor de etapă.
Pentru prima dată, următoarea rundă de extindere a UE va avea ca scop aducerea la stadiul inițial al Rusiei și contracararea intereselor și pretențiilor declarate ale Kremlinului. Acest lucru contrastează puternic cu extinderea „Big Bang” din 2004, când atât UE, cât și NATO au căutat să pună în aplicare măsuri menite să consolideze încrederea între Occident și Moscova și au făcut gesturi în acest sens. În conformitate cu o politică de extindere mai tradițională, UE susține aderarea Ucrainei și a Moldovei, dar fără scurtături sau condiții speciale de aderare. Integrarea treptată are scopul de a atenua dilema dintre urgența geopolitică a extinderii și abordarea bazată pe merite, care condiționează extinderea de îndeplinirea tuturor obligațiilor de aderare. Cu toate acestea, aceste țări se vor confrunta cu incertitudine în ceea ce privește perspectivele lor în UE și securitatea lor pentru o perioadă de timp.
Angajamente în materie de cooperare în domeniul securității.
UE nu mai consideră Ucraina ca un stat tampon, așa cum o făcea la momentul adoptării PEV și al Parteneriatului estic. Ea conștientizează că, în realitate, această țară face deja parte din sistemul de securitate al NATO/UE. Acest lucru are implicații serioase. Prima este că garanțiile de securitate pentru Ucraina vor fi furnizate fie de NATO (prin aderare sau echivalentul articolului 5 din Tratatul NATO), fie printr-un grup de țări dispuse să descurajeze agresiunea rusă și să apere Ucraina împotriva viitoarelor atacuri din partea Rusiei. Acordul de cooperare în materie de securitate dintre UE și Ucraina din iunie 2024 nu include un echivalent al garanțiilor sau angajamentelor prevăzute la articolul 5. În schimb, acesta oferă un mecanism de consultări rapide în cazul unei viitoare agresiuni din partea Rusiei sau a altor țări ostile (nenumite), similar acordurilor bilaterale pe care Ucraina le-a semnat cu statele membre ale UE.
Sprijin militar și integrare treptată.
UE a creat și dezvoltat o serie de mecanisme și instrumente pentru a sprijini Ucraina din punct de vedere militar.
Facilitatea europeană pentru pace (EPF) este principalul mecanism de furnizare a echipamentului militar letal și neletal Ucrainei; mai mult de jumătate din bugetul său actual de 17 miliarde EUR este alocat Ucrainei. În plus, UE a înființat Misiunea de asistență militară în sprijinul Ucrainei. În cadrul EUMAM Ucraina, soldații ucraineni beneficiază de instruire pe teritoriul UE în cadrul unor exerciții combinate luptele armate și utilizarea sistemelor de armament occidentale.
În plus, Legea privind sprijinirea producției de muniție (ASAP), care face parte din planul UE în trei direcții privind muniția, vizează creșterea capacităților industriilor de armament din statele membre și accelerarea producției de muniție și rachete. În ciuda deficiențelor sale, ASAP poate fi considerat un proiect emblematic care răspunde nevoilor iminente ale Ucrainei și, în același timp, consolidează industriile de apărare ale statelor membre prin angajamente financiare.
Una din concluzii ne arată că UE recunoaște că invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia semnifică prăbușirea ordinii de securitate comună a Europei, în instituirea căreia Uniunea a jucat un rol esențial și din care a obținut beneficii considerabile. Rusia reprezintă o provocare existențială, nu în ultimul rând deoarece amenință funcționarea și legitimitatea ordinii politice din UE și din statele sale membre prin dezinformare și manevre hibride.
Planul de acțiune pentru democrația europeană (2020) și Busola Strategică (2022) prevăd elaborarea unui instrumentar pentru combaterea FIMI (Foreign Information Manipulation and Interference), un prim pas în acest sens fiind adoptarea Concluziilor Consiliului privind FIMI – 2022. Instrumentele de combatere a FIMI pot fi grupate în patru dimensiuni:
• Conștientizarea situației: o înțelegere aprofundată a amenințării este o condiție prealabilă cheie, pentru a informa care răspunsuri și care răspuns sunt cele mai adecvate.
• Consolidarea rezilienței: exemplele includ comunicările strategice, cooperarea în cadrul Sistemului de alertă rapidă al UE sau eforturile de informare și de sensibilizare, care sunt în desfășurare permanentă.
• Perturbare și reglementare: eforturile de a spori încrederea, transparența și siguranța în mediul informațional, cum ar fi Legea privind serviciile digitale, sunt instrumente permanente care modelează mediul în care sunt luate răspunsurile la FIMI.
• Măsuri legate de acțiunea externă și răspunsurile diplomatice: această dimensiune deschide instrumente în domeniul politicii externe și de securitate, cum ar fi cooperarea internațională, mecanismul de răspuns rapid al G7 sau sancțiunile aplicate instituțiilor controlate de Kremlin, precum „Russia Today” și „Sputnik”.
Chiar dacă UE este reticentă în privința luării de decizii privind formarea unei noi ordini de securitate europene fără participarea directă a „Europei”, îi este dificil să-și afirme influența și rolul său de contribuitor semnificativ la ordinea de securitate în evoluție. În prezent, sunt evidente doar contururile inițiale ale acestei noi ordini, alături de punctele nevralgice în ceea ce privește gândirea sau implementarea a ceea ce se înțelege prin „Pax Europeae”. Cu toate acestea, un lucru este clar: UE dorește să fie ancora viitoarei arhitecturi de securitate.
Idei concluzive
Multe se întâmplă în fiecare zi. Alianțele se schimbă, liderii se schimbă, iar conflictele izbucnesc. Se pare că, în prezent, noua ordine de securitate europeană va avea multe similitudini cu cea din perioada Războiului Rece, când politica blocurilor era predominantă. Cu toate acestea, există o diferență majoră, și anume faptul că SUA sunt acum un actor nesigur și imprevizibil și nu mai reprezintă coloana vertebrală a unei Europe libere.
În plus, natura și amploarea viitoarelor relații dintre SUA și Rusia rămân incerte. După cum o demonstrează asistența militară acordată Ucrainei, UE și statele sale membre se opun instaurării unei hegemonii rusești, care se extinde până la delimitarea unor sfere de influență exclusive în Europa. Capacitatea UE de a integra periferia instabilă din est și sud-est va fi un test pentru Uniune în calitate de garant al securității.
Acum nu este momentul ca UE să caute o poziție echidistantă între Washington și Moscova. Mai degrabă, prioritatea majorității statelor membre ale UE este menținerea alianței cu SUA cât mai mult timp posibil (probabil printr-un pilon european mult mai puternic în cadrul NATO). În contextul tensiunilor geopolitice actuale, incertitudinea predominantă nu va face decât să intensifice presiunea asupra țărilor europene pentru a se uni și a accelera eforturile de a atinge nivelul de pregătire militară necesar pentru a deveni mai independente de Washington.
În faza de tranziție actuală, aceste eforturi vizează descurajarea agresiunii ruse și asigurarea menținerii prezenței SUA în Europa.
Între timp, cel puțin unele state membre ale UE ar putea să-și aprofundeze cooperarea/integrarea și să se apropie de Regatul Unit și de alți aliați pentru a promova autonomia strategică și suveranitatea europeană.
Un NATO mai puternic este esențial pentru menținerea păcii prin descurajare și apărare, abordând în același timp provocările și amenințările la adresa securității cu care se confruntă comunitatea transatlantică.
Democrația funcțională, atât a Europei, cât și a Ucrainei, a fost întotdeauna o caracteristică cheie care a diferențiat continentul european de Rusia autoritară. Așteptarea larg răspândită în prezent este că războiul, în loc să servească drept scuză pentru oprirea reformelor democratice, ar trebui să fie tratat ca un declanșator pentru modernizarea și consolidarea în continuare a instituțiilor de guvernare, făcându-le mai puțin vulnerabile la influența malefică a Moscovei.
Reflectând imperativul de a lupta pe ambele fronturi, factorii de decizie urmăresc un răspuns integrat care poate fi descris drept reziliență democratică totală. Concentrându-se pe reformele democratice ca parte a rezistenței întregii societăți la atacurile Rusiei, UE și Ucraina au adoptat o abordare mult mai largă a rezilienței decât există în prezent în multe state ale lumii.
Este posibil ca multe activități asociate amenințărilor hibride să nu fie obiectivul principal al forțelor lor militare naționale, ci să revină altor actori din domeniul securității naționale – agenții de informații naționale sau internaționale, poliție sau alte agenții guvernamentale. Aceste diviziuni ar trebui să fie cartografiate ca parte a procesului de elaborare a cursului de acțiune și, acolo unde este posibil, ar trebui consultați experți din aceste alte agenții, dacă nu sunt implicați direct în furnizarea materialelor relevante. Conceptualizarea amenințărilor hibride și oferirea unei imagini de ansamblu a potențialilor vectori de amenințare hibridă, într-o mare varietate de domenii, trebuie să fie o nouă formă de pregătire a tuturor decidenților.
Bibliografie:
• Strategia Națională de Apărare a Țării;
• Andrew Korybko, „Hybrid wars: the indirect adaptive approach to regime change”, Moscova, 2015;
• Referințe, „2nd EEAS Report on Foreign Information Manipulation and Interference Threats, A Framework for Networked Defence”, ianuarie 2024;
• Sauli Niinistö, Raport: „Safer Together, Strengthening Europe’s Civilian and Military Preparedness and Readiness”, COM UE, noiembrie 2024;
• SEAE, „Operation False Façade: Insights from a FIMI, Information Laundering Scheme”, TECHNICAL REPORT ON FIMI THREATS / April 2024;
• Silviu Nate, open acces, „Ukraine’s Journey to Recovery, Reform and Post-War Reconstruction, A Blueprint for Security, Resilience and Development”, Springer, 2024;
• Ref. WK 13656/2024, Secretariatul General al CONS UE, Brussels, 29 October 2024;
• Studiile Institutului German de afaceri și securitate internațională, noiembrie 2025;
• Studiul Parlamentului European, Comitetul Special EUDS, octombrie 2025.
Webliografie:
• https://carnegieendowment.org/europe/strategic-europe/2024/12/taking-the-pulse-are-information-operations-russias-most-potent-weapon-against-europe?lang=en, articol;
• https://www.nato.int/nato_static_fl2014/assets/pdf/2024/7/pdf/241007-hybrid-threats-and-hybrid-warfare.pdf;
• https://www.mae.ro;
• https://geopoliticalfutures.com;
• https://worldview.stratfor.com.