dr.Corneliu Bocai

Abstract

“Today, economically, CHINA could aspire to world number one, but not militarily. The status of world power is not limited only to the economic point of view, but necessarily also to the military. When a nation combines mastery of the seas with continental power and permanent air support, regardless of the conflict zone, as is the USA, it becomes practically invincible”

Cuvinte cheie: strategie, război, putere mondială

De câțiva ani buni, tot mai mulți analiști, politici, militari, economici, pe baza propriilor analize, studii și cercetări, afirmă că până în anul 2030 locul SUA, de lider autoritar mondial va fi luat de CHINA. Evident ca afirmațiile acestora se bazează, în principiu, pe puternica ascensiune și creștere economică a acestei țări (actualmente este considerată a doua putere economică, după SUA și a treia din punct de vedere militar, după SUA și RUSIA) dar și pe dorința CHINEI de a se implica în soluționarea anumitor probleme globale, ce vizează și interesele sale. Aparent aș fi tentat să le dau dreptate, având în vedere faptul că afirmațiile lor se bazează pe date și cifre oficiale, necontestate de nimeni, iar CHINA ar fi îndreptățită să revendice poziția numarul unu în lume. Voi încerca în continuare să îmi exprim punctul de vedere care să combată aceste afirmații. Personal nu cred că va fi posibil așa ceva, curând , adică în maxim 20 de ani. Deocamdată, conducerea chineză este preocupată să-și întărească poziția de lider regional (în special în cele două mări, a CHINEI de sud și a celei de est) în zona de mare importanță strategică, delimitată de cele două mări. Numai că în această zonă CHINA are mari probleme cu vecinii săi (din punct de vedere a resurselor de energie, din punct de vedere economic și geostrategic) astfel:

• cu JAPONIA – litigiu privind insulele SENKAKU (DIAOYU) – dispută privind apartenența acestora și implicit apele teritoriale aferente lor, în subsolul cărora sunt resurse de petrol și gaz consistente și necesare economiei CHINEI în ascensiunea preluării poziției de lider mondial;

• cu FILIPINE – pentru reciful SCARBOROURGH- în principiu din aceleași motive;

• cu VIETNAM și FILIPINE – pentru insulele SPRATLY (NANSHA);

• cu VIETNAM – pentru insulele PARACEL (XISHA) și implicit mărirea apelor teritoriale.

Dobândirea acestor insule de către CHINA (deocamdată încearcă prin metode pașnice, dar până când vor fi valabile?) ar crește suprafața apelor teritoriale, oferindu-i posibilitatea exploatării, fără restricții, a resurselor submarine și nu numai. La acestea se mai adaugă problemele cu TAIWAN-ul, privind recunoașterea CHINEI, sau cele cu MALAYESIA și BRUNEI, legate de regimul mării libere! Cu alte cuvinte CHINA are probleme cam cu toate țările din zona sud-estică a Asiei! Pe măsură ce aceste dispute nu se pot tranșa favorabil de către CHINA, pe cale diplomatică, aceasta e posibil să recurgă la o politică de intimidare, prin demonstrații de forță, încălcarea principiilor de drept internațional și chiar amenințarea cu forța armată pentru a-și realiza obiectivele.

Având în vedere aceste constatări, apreciez că R.P. CHINEZĂ nu va putea ajunge la statutul de mare putere (așa cum o văd unii) întrun viitor destul de apropiat înlocuind acest statut al SUA din următoarele considerente:

1. CHINA nu cred că își dorește (cel puțin deocamdată) să domine lumea, așa cum a făcut-o și încă o face, SUA. Cred că se va mulțumi să domine zona sa de interes, eventual chiar zona Pacificului și a Indianului (nu în totalitatea cea din urmă, deși aspirații de acest gen are), ori va găsi o altă modalitate, respectiv, calea economică, de a se impune (în principiu de a influența politicile țărilor respective), diferită de cea a forței (folosită de SUA);

2. poziția de lider, din punct de vedere militar (susținută de o economie puternică) s-a obținut de regulă în urma unui conflict (război) major câștigat (așa cum s-a întamplat în R 2 mondial, în urma căruia SUA s-a impus, dar și în urma războiului rece, când tot SUA a triumfat). În momentul de față în orice conflict major din zona Asiei de sud-est, CHINA se va ciocni inevitabil de statele din Asia de sud-est, sprijinite substanțial de SUA, iar deznodământul va fi greu de anticipat;

3. din punct de vedere economic, apreciez că deocamdată CHINA nu va putea susține o situație de criză prelungită (declanșată de un posibil conflict major) resursele sale limitate și nivelul de trai al celor peste un miliard de locuitori, nu îi vor permite așa ceva, la război; nemulțumirile maselor de oameni se pot repede transforma în proteste violente la adresa guvernului comunist;

4. din punct de vedere diplomatic, CHINA este aproape izolată în SE Asiei. Nu are niciun vecin aliat, sau loial (cu excepția Myanmar-ului, Republicii Koreea de Nord, Pachistanului) așa cum are SUA, deși încearcă să câștige, prin politici de apropiere și bunavoință, influență și deschidere în vederea unei cooperări, în special pe plan economic dar și militar cu țări din Africa, continent care nu prezintă interes prea mare, ca să nu zic deloc, pentru SUA și nici pentru unele state europene;

5. existența unei stări de încordare relativă în zonă, cu vecinii cei mai apropiați, JAPONIA, VIETNAM, nu este benefică CHINEI din perspectiva unui posibil conflict (istoria atrocitaților comise de armata imperială japoneză, în Manciuria, în anii ‘30 nu a fost uitată);

6. existența unei probleme interne a societății chineze (ținută deocamdată sub control) în regiunile minoritățior din TIBET și UIGURIA – cele mai mari provincii, ca suprafață, la care se mai adaugă relațiile încă nesigure și neclare cu INDIA ( sunt probleme la frontiera cu regiunea Tibet, unde două teritorii destul de mici sunt revendicate de ambele state ) o determină să fie mai prudentă;

7. –resursele CHINEI ( în special petrol, gaze și minereuri de toate tipurile) sunt insuficiente pentru avantul și ritmul său de dezvoltare, fapt ce o determină să importe masiv din Orientul Mijlociu (Arabia Saudita, Qatar, Iran) Rusia, Kazahstan, dar și din Africa (Sudanul de Sud, Nigeria, Angola, Congo) unde CHINA și-a impus o politică de ajutorare a statelor africane (profitând că nicio altă putere nu îi face, deocamdată concurentă) prin ștergerea datoriilor unor state sau prin investiții în domeniul infrastructurii feroviare, rutiere (Kenya, Tanzania), deschiderea unor exploatări de minereuri ( Sudanul de Sud ) în principal din cele necesare Chinei, mergând chiar până la asistență militară!!;

8. prăbușirea URSS și ulterior a federației RUSE, în perioada 1991-2000, a dat impresia CHINEI că îi va ocupa rapid și fară probleme, locul lăsat liber (din punct de vedere militar); Rusia, însă cu o conducere fermă și autoritară, începând din 2001, s-a “trezit“ și a reușit în mai puțin de 20 de ani să-și recâștige locul, în primul rând din punct de vedere militar, pentru că din punct de vedere economic este mult în urma Chinei (exportul rusesc se bazează în principal, pe petrol, gaz și armament); Rusia încearcă să se apropie mai mult de CHINA, căutând prin aceasta să contrabalanseze politica SUA în zona Pacificului, deși interesul major al RUSIEI, apreciez că este, tot in Europa (mai precis estul Europei);

9. actuala armată populară a CHINEI, beneficiază de o experiență de luptă destul de redusă ( ultimul conflict în care armata a fost implicată a fost cel din Vietnam și Cambogia în anii ‘70 (China a evitat să se implice în Balcani sau în Orientul Mijlociu în anii ‘90) comparativ cu cea a SUA, care s-a implicat în războaiele din Golf (în 1991, 2003) în Afganistan, Siria etc.;

10. din punct de vedere al dotării armatei, CHINA posedă armament și tehnică de luptă în curs de perfecționare, mai puțin performante, comparativ cu SUA sau RUSIA. Pentru a produce descurajarea unui stat e nevoie de tehnică militară performantă și credibilă pe care, în general, adversarul nu o posedă. Cu două portavioane din dotare (din care unul achiziționat de la ucrainieni și recondiționat) și al treilea în faza finală de construcție cum are CHINA, față de cele 11 ale SUA, nu poți să domini lumea! La celelalte capitole, adică distrugatoare, fregate, submarine, aviație strategică, CHINA s-a mulțumit să sporească numărul lor și abia acum încep să devină performante;

11. are o alianță oficială doar cu COREEA DE NORD, un parteneriat strategic cu PACHISTANUL și o cooperare în domeniul apărării cu RUSIA, precum și alte forme de cooperare, cu unele state, dar de mai mica anvergură! Spre exemplu SUA are angajamente oficiale în domeniul apărării, plus patreneriate strategice cu 62 de state de pe glob, plus apartenența la NATO, în calitate de națiune conducatoare;

12. lipsa unor baze militare/navale pe teritoriul altor state, care să le asigure posibilitatea de a interveni rapid și eficient, îi afectează credibilitatea și capabilitatea operativă (se profilează ceva în Grecia – portul Pireu, în Spania și R.Djibuti). Va trebui să își poziționeze forțele navale în puncte sensibile de unde să controleze traficul naval, așa cum face o mare putere navală; SUA, spre exemplu, are 702 baze militare în 130 de țări, de pe toate continentele, cu suficiente forțe pentru a controla întreaga planetă dacă interesele o impun;

13. libertatea limitată și controlul strict al societății, de către conducerea comunistă, consider ca sunt piedici evidente în evoluția de ansamblu a societății chineze, care în momente de criză, mă refer la un conflict de anvergură, nu se știe cum și în ce mod va reacționa;

14. este puternic dependentă de infrastructura de transport de mare capacitate, cu referire la avioanele de transport armament și personal, ce provin în special din Franta și Rusia.

CONCLUZII

Așadar dacă din punct de vedere economic, CHINA ar putea să aspire la locul unu mondial (deși nici celelalte puteri pretendente nu staționează), dar din punct de vedere militar nu cred deocamdată, în așa ceva. Statutul de putere mondială nu se limitează doar din punct de vedere economic ci în mod obligatoriu și militar. Când o națiune combină “stăpânirea mărilor“ cu puterea continentală, și cu un sprijin aerian permanent, indiferent de zona de conflict, așa cum e cazul SUA, este practic aproape invincibilă. Ori în acest moment la China, încă nu se poate vorbi de o astfel de situație. E cu totul altceva să ai 10 portavioane (operative din 11) pe care le poți disloca, concomitent, în orice mare sau ocean și să îți impui politica și interesele printro strategie adecvată ,și alta e să ai doar două pe care nu știi unde să le disloci mai degrabă. China se impune nu prin folosirea forței (HARD POWER) ci prin expansiunea economică (SOFT POWER). Nu înseamnă că argumentele mele sunt invincibile! La cum evoluează societățile, lumea și știința ne putem aștepta la orice, chiar la răsturnări spectaculoase, în domeniul strategiei și geopoliticii mondiale.

Bibliografie

1. Naumescu Valentin –”Războiul pentru supremație SUA-CHINA și cele cinci forțe care schimbă lumea” –Ed.Polirom, București-2022

2. Black Jeremy – “Strategia Militar o istorie globală” – Editura Litera, București, 2024

3. MacMillan Margaret – “Războiul cum ne-au modelat conflictele” – Ed.Trei, București 2022

4. Kaplan D. Robert – “Răzbunarea Geografiei ce ne spune harta despre conflictele viitoare și lupta împotriva destinului” – Ed. Kronica, București, 2023

5. Pillsbury Michael – “Maratonul de o sută de ani; strategia secretă a Chinei de a înlocui SUA ca superputere globală„ Ed. Niculescu, București, 2020