Ing. Dumitru MANEA, Prof. dr. Ionuț I. PURICA

Ionel I. Purica, fiul lui Ioan I. și Sofia Purica (Necșulescu), a văzut lumina zilei în urmă cu 100 de ani, într-o familie de intelectuali, în comuna Naipu, Vlașca, la 12 martie 1925 [1]. Tatăl său, administrator de moșie, era un om cu o pregătire intelectuală deosebită, care promova o agricultură științifică.

După absolvirea școlii elementare în comuna natală, părinții l-au încurajat să se înscrie la cunoscutul Liceu militar „Mănăstirea Dealu” [2], celebru liceu la acea vreme, ale cărui cursuri le urmase și Regele Mihai.

Ca „mănăstirean” a căpătat bazele unei culturi generale deosebite dar, mai ales, bazele unor valori morale de viaţă de o probitate desăvârşită [3]. Clădirile acestui liceu, care înlocuiseră edificiile fostei mănăstiri, s-au prăbuşit la cutremurul din 1940, astfel încât Ionel I. Purica și-a terminat studiile la Liceul „Sfântul Sava” din București [4].

Și-a continuat studiile la Institutul Politehnic București, Facultatea de Electromecanică, pe care a absolvit-o în anul 1949. În același an își începe activitatea de inginer electromecanic în cadrul Societății Generale de Electricitate (SGE) București, fosta Societate Generală de Gaz și de Electricitate (SGGE) București, societate înființată prin Decizia Ministerului Industriei, dată în baza Decretului nr. 140/10.07.1948 pentru înființarea întreprinderilor industriale de stat, prin naționalizare [5].

Datorită competențelor tehnice deosebite își continuă activitatea în cadrul Ministerului Energiei Electrice și al Industriei Electrotehnice (1949–1955), în cadrul Serviciului Tehnic, condus de Călin Mihăileanu. Aici iși aduce contribuția, alături de specialiști de marcă, la refacerea sistemului energetic național ca urmare a distrugerilor importante suferite în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

În anul 1955 și-a continuat studiile, ca doctorand în fizica reactoarelor nucleare la Universitatea din Moscova iar în anul 1967 și-a dat doctoratul în fizică la București.

Din anul 1955 a lucrat în activitatea de cercetare la Institutul de Fizică al Academiei Române de la Măgurele, care în anul 1956 a devenit Institutul de Fizică Atomică (IFA), sub conducerea marelui fizician academician prof. Horia Hulubei, unde s-a remarcat în scurt timp, devenind unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai acestuia.

Institutul de Fizică al Academiei fusese înființat în a doua jumătate a anului 1949, când acad. prof. Horia Hulubei a reușit să își împlinească visul său de o viață, acela de a înființa în România un institut de cercetare în domeniul fizicii nucleare. Primul sediu al institutului a fost într-un conac de la Măgurele, donație a lui Ioan Oteteleșanu (figura 1) [6].

Debutul activității de cercetare în domeniul fizicii nucleare în România s-a produs la 22 ianuarie 1955 când membrii Biroului Politic al Comitetului Central al PMR au aprobat formarea unui colectiv pe lângă Consiliul de Miniștri care să se ocupe cu organizarea acestei activități.

Adoptarea hotărârii respective a fost urmată de vizita în Uniunea Sovietică, în perioada 30 martie – 23 aprilie 1955, a unei delegaţii alcătuite din inginerii Gheorghe Gaston Marin (prim-vicepreşedinte al Comitetului de Stat al Planificării) şi Stoica Popa (locţiitor al ministrului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice), profesorii Horia Hulubei (directorul Institutului de Fizică al Academiei Române), Şerban Ţiţeica (directorul secţiei de fizică teoretică din Institutul de Fizică), Valeriu Novacu (membru corespondent al Academiei Române, director adjunct al secţiei de fizică teoretică din Institutul de Fizică) ș.a..

Fig. 1. Primul sediu al IFA

Fig. 2. Clădirea reactorului nuclear de cercetare în anul 1957 [7]

Prima şedinţă de lucru a celor două părţi a avut loc la Moscova, la 1 aprilie 1955. Cu acel prilej, delegaţia sovietică a propus acordarea unui ajutor tehnico-ştiinţific pe termen lung pentru România, astfel:

– construirea de către U.R.S.S., în România, a unui reactor nuclear științific VVR-S, răcit cu apă distilată şi care avea o putere termică de 2.000 kW. Acesta urma să fie primul reactor nuclear de cercetare aprobat a fi construit în afara granițelor U.R.S.S.;

– construirea de către U.R.S.S., în România, a unui accelerator de tip electrostatic de 2,5 MeV sau a unui ciclotron U-120 de 25 MeV pentru particule alfa, care să poată funcţiona atât în regim de ciclotron cât şi în regim de fazotron;

– pregătirea în Uniunea Sovietică a 3-4 specialişti români, începând de la 1 septembrie 1955, timp de maxim şase luni de zile, pentru a învăţa modul de lucru cu acceleratorul electrostatic, precum şi circa 10 persoane care să se pregătească în U.R.S.S. pentru a fi în măsură să opereze apoi, în două schimburi, reactorul nuclear care se achiziţiona de statul român.

Încă de atunci, Gheorghe Gaston Marin a indicat clar localitatea Măgurele pentru amplasarea celor două instalaţii dorite de fizicienii din România iar Ionel I. Purica a fost primul specialist român trimis la Universitatea din Moscova pentru a se specializa în domeniul operării reactoarelor nucleare de cercetare VVR-S [8].

Construcția reactorului nuclear și a clădirii aferente acestuia (figura 2) a avut loc în perioada 1955–1957, etapă la care Ionel I. Purica a fost implicat direct alături de specialiștii sovietici. Garanţia acestei colaborări a reprezentat-o participarea părţii româneşti la înfiinţarea şi conducerea Institutului Unificat de Cercetări Nucleare de la Dubna, în U.R.S.S.. Modelul clădirii reactorului, reactorul nuclear și toate dotările aferente au fost importate din U.R.S.S. Reactorul nuclear a devenit critic la data de 29 iulie 1957, în figura 3 fiind prezentată sala principală a reactorului în faza premergătoare punerii în funcțiune.

România devenea astfel a noua țără din lume cu un reactor nuclear în funcțiune și a doua țară socialistă, după U.R.S.S., creându-și astfel premisele de a ocupa un loc în Consiliul Guvernatorilor Agenției Internaționale pentru Energia Atomică (AIEA), înființată în anul 1956.

Fig. 3. Reactorul VVR-S, 1957

Fig. 4. Ionel Purica în camera de comandă a ciclotronului, 1957

Ionel I. Purica a fost numit șeful Departamentului de fizica reactorului nuclear și faptul că reactorul a funcționat fără incidente timp de 25 de ani se datorează în mare parte colectivului de specialiști condus de acesta [9]. Timp de un sfert de secol reactorul a fost utilizat pentru a forma cadre de ingineri și fizicieni specializați în domeniul nuclear, a permis dezvoltarea cercetărilor de fizică nucleară și de fizica neutronilor și a produs radioizotopii necesari pentru medicină și industrie.

În aceeași perioadă a avut loc și construcția ciclotronului U-120. Ciclotronul a fost livrat în anii 1956–1957 de către Institutul de Cercetãri Aplicative din Leningrad, ca accelerator clasic cu energie fixã de 6,25 MeV / nucleu și a fost inaugurat la începutul anului 1958 (figura 4) [10]. Acesta a devenit cel mai performant din seria U-120 dintre toate acceleratoarele puse în funcțiune în aceeași perioadă la institute similare din Cracovia (Polonia), Dresda (R. D. Germană), Rjej-Praga (R. S. Cehoslovacia) și Beijing (China).

Astfel, în 1957–1958 România avea în funcțiune un reactor nuclear și un ciclotron operat de specialiști români, cercetarea în domeniul nuclear din țara noastră începând să se facă simțită prin publicarea de lucrări nu numai în revistele științifice din România și în cele din SUA și U.R.S.S. [11].

Un pas important în vederea cunoașterii realizărilor specialiștilor români l-a constituit participarea delegației române, din care a făcut parte și Ionel I. Purica, la cea de-a doua Conferință internațională privind utilizarea pașnică a energiei nucleare, organizată de ONU, ce s-a desfășurat la Palatul Națiunilor din Geneva în perioada 1-13 septembrie 1958. La aceasta au participat 2.692 de reprezentanți din 69 de state și nouă agenții specializate, la care s-au adăugat 3.651 de observatori din mediul academic, reprezentanți ai industriei și ai organizațiilor neguvernamentale, fiind prezentate 2.135 de lucrări [12]. Printre acestea s-a numărat și lucrarea „Predeterminarea comportamentului în condiții tranzitorii a reactorului de 2.000 kW de la Institutul de Fizică Atomică din Bucureşti”, elaborată de Ionel I. Purica [13].

Începând cu anul 1960 în România s-a pus problema construirii de centrale nuclearoelectrice, Ionel I. Purica fiind unul dintre inițiatorii acestui program. La acea dată erau în funcțiune o centrală nucleară la Obninsk, în U.R.S.S., și una la Shippingport, SUA, ambele având reactori cu apă sub presiune, funcționând cu uraniu îmbogățit, provenind de la submarinele cu propulsie nucleară. În același timp în Canada începuse dezvoltarea sistemului CANDU, care folosea uraniu natural și apă grea ca moderator.

Între 10-11 noiembrie a avut loc la București Conferința internațională de fizica și tehnica reactorilor experimentali la care au participat reprezentanți ai tuturor țărilor socialiste din Europa dar și din R. P. Chineză și R. D. Coreeană [14]. Ionel I. Purica, în acel moment inginer șef al reactorului nuclear de la IFA, s-a numărat printre organizatorii conferinței.

Printre participanți s-au numărat și prof. Heinz Barwich, Laureat al Premiului Nobel, Director adjunct al Institutului Unificat de Cercetări Nucleare din Dubna și prof. V. V. Goncearov, laureat al Premiului Lenin, director adjunct al Institutului de Energie Atomică „I. V. Kurceatov” (figura 5).

Cu acest prilej, prof. V. V. Goncearov a ținut să sublinieze performanța deosebită a colectivului condus de Ionel I. Purica, specialiștii români reușind să ridice puterea termică a reactorului nuclear VVR-S la 3.000 kW, adică cu 50% peste puterea proiectată. Cu ocazia vizitei efectuată la reactorul nuclear de la IFA, acesta a apreciat și soluția realizată de cercetătorii români conduși de Ionel I. Purica pentru obținerea izotopilor cu activitate specifică mare (cum ar fi sursele de cobalt și iridiu) prin crearea unor așa numite „coloane termice interne” ale unor zone în care fluxul de neutroni termici crește mult peste valoarea medie. În acest fel, la reactorul de la IFA se puteau iradia substanțe realizând o productivitate egală cu cea a unui reactor de 10.000 kW, o realizare de mare importanță, deoarece economisea timp în procesul de iradiere, făcând ca sursele nucleare produse să fie mult mai ieftine [15].

Încă de atunci Ionel I. Purica își punea întrebarea „care este tipul de reactor nuclear cel mai bun?” și a întreprins cercetări cu ansamble subcritice, în care reacția în lanț nu poate avea loc decât prin utilizarea unor surse exterioare de neutroni. Astfel, acesta a demarat la IFA cercetări de fizica reactorilor cu un ansamblu subcritic special în care se utilizau bare de uraniu de același tip ca la reactorul VVR-S, dar ca moderator se utiliza grafit sau lichide organice (difenil, tiofenil). Aceste studii și cercetări au avut ca scop furnizarea de informații necesare asupra tipului optim de reactor nuclear și au reprezentat un prim pas spre introducerea energiei nucleare în România [16, 17]. Caracteristica esențială a vieții profesionale a lui Ionel I. Purica a fost prezența continuă în avangarda științei și tehnicii românești.

Până în 1962, specialiștii români, printre care și Ionel I. Purica, au analizat diversele opțiuni de reactoare nucleare, în contextul în care România deținea importante rezerve de minereu de uraniu și nu se dorea dependența uraniu îmbogățit drept combustibil, care nu putea fi obținut decât din U.R.S.S.

Cercetările echipei de la IFA au fost făcute cunoscute pe plan internațional prin participările lui Ionel I. Purica la Conferința Internațională de fizica și tehnica reactoarelor nucleare de cercetare, desfășurată la Praga în aprilie 1963 [18] și la Simpozionul organizat de AIEA la Amsterdam în perioada 2-6 septembrie 1963 [19].

În cadrul preocupărilor privind alegerea filierei pentru centrala nucleară din România, în vederea cunoașterii tehnologiei nucleare britanice (tehnologia Magnox, dezvoltată în Marea Britanie și Franța) și analizării posibilităților de a construi astfel de centrale și la noi în țară, o delegație de specialiști români, din care a făcut parte și Ionel I. Purica, a efectuat o deplasare, în perioada 13-14 februarie 1964, la Associated Electrical Industries Ltd. (AEI) din Manchester (figura 6 și figura 7) [11]. Promotorul intensificării schimburilor de experiență și a vizitelor specialiștilor români la companii sau asociații din domeniul energetic din Europa de Vest a fost Adrian Georgescu, ministru adjunct la Ministerul Energiei Electrice în acea perioadă [20].

Fig. 6. Delegaţia română participantă la vizita la Associated Electrical Industries Ltd.
În primul rând, de la stânga la dreapta: F .R. Harris, Ionel I. Purica, Martin Bercovici, Adrian Georgescu, H. H. Jones, Horia Hulubei, Vasile Nitu, Cornel Burducea, F. E. Baumann [21]

Fig. 7. Delegaţia română la centrul de cercetări nucleaare al AEI. Ionel I. Purica – primul din stânga [21]

În luna mai 1964, Gheorghe Gaston Marin, Președintele Comitetului de Stat al Planificării, a prezentat la Washington o cerere privind construirea în România a unei centrale nuclearoelectrice americane, acesta fiind însă doar o strategie pentru obținerea în condiții cât mai avantajoase a unui ajutor din străinătate pentru construirea în România a unei astfel de centrale. De aceea, s-a hotărât la nivel înalt amânarea vizitei delegației române condusă de academicianul Horia Hulubei, la invitația lui Glenn Theodore Seaborg, Președintele Comisiei pentru Energia Atomică a SUA, scopul vizitei fiind documentarea asupra instalațiilor care funcționează pe bază de energie nucleară în scopuri pașnice [22].

De asemenea, pentru a se informa asupra realizărilor în domeniul proiectării, construcției și exploatării centralelor nucleare sovietice, în perioada 1-16 septembrie 1965 o delegație de specialiști români, condusă de acad. Horia Hulubei și Adrian Georgescu, adjunct al ministrului energiei electrice, s-a deplasat în U.R.S.S. Conducerea U.R.S.S. a afirmat încă din acea perioadă că specialiştii sovietici vor oferi un model de reactor nuclear pentru producerea de energie electrică atât pentru U.R.S.S., cât şi pentru ţările socialiste care doreau aşa ceva.

Fig. 8. Ionel Purica în camera de comandă Fig. 9. Împreună cu echipa de cercetători a reactorului,1966 la reactor, 1966

În anul 1967, Ionel I. Purica a fost singurul participant din România la simpozionul IAEA „Neutron Thermalization and Reactor Spectra”, care s-a desfășurat în perioada 17-21 iulie 1967 la Ann Arbor, Michigan, SUA, simpozion la care a prezentat lucrarea „Determinarea timpului de termalizare în grafit prin metoda caracteristicii de frecvență” [23].

Cu această ocazie Ionel I. Purica a efectuat vizite de documentare la Argonne National Laboratory și la centrala nuclearoelectrică Dresden, lângă orașul Morris, de 192 MW, cu reactor de tip BWR (Boiling Water Reactor) [24].

A purtat de asemenea discuții privind domeniile de colaborare viitoare la sediul American Nuclear Society cu Octave Du Temple, Director Executiv al acesteia. Este demn de menționat faptul că Octave du Temple a deținut această poziție începând cu anul 1958, timp de 32 de ani.

Fig. 10. Scrisoarea lui Octave Du Temple [21]

Într-o scrisoare adresată lui Ionel I. Purica de către Octave du Temple după vizita în SUA (figura 10), acesta își manifestă dorința de a avea și alte întâlniri în viitor și îi transmite o copie a articolului publicat în numărul din luna septembrie 1967 al „Nuclear News”, editat de American Nuclear Society, privind vizita efectuată de acesta în SUA [24].

În anul 1967 Ionel I. Purica a fost trimis și în Canada pentru a avea un prim contact cu industria nucleară din această țară. Cu această ocazie au fost stabilite contacte importante atât cu reprezentanții industriei nucleare cât și cu guvernul canadian, Ionel I. Purica punând bazele colaborării româno-canadiene în domeniul nuclear. Vizita din Canada a coincis cu celebrarea a 100 de ani a Confederației Canadiene.

Contactele cu Canada au continuat și în anul 1968 când Ionel I. Purica a vizitat fabrica de apă grea din New Scotland (figura 11).

Fig. 11 La fabrica de apă grea, New Scotland, Canada, 1968 [21]

Un pas important pentru dezvoltarea energeticii nucleare în România l-a constituit înființarea, prin Hotărârea Președintelui Consiliului de Miniștri nr. 1301/13.06.1968 a Comitetului pentru Energia Nucleară. Acad. Horia Hulubei a fost numit Președintele acestui Comitet iar Vicepreședinte a fost numit Ioan Ursu [25]. Ionel I. Purica a fost numit membru al acestui Comitet, în această calitate contribuind la luarea tuturor deciziilor care au dus la dezvoltarea programului nuclear în România.

Problema importantă care trebuia rezolvată era acceptarea de către SUA a transferului de tehnologie nucleară occidentală unei țări din Pactul de la Varșovia din care România făcea parte.

În acest scop, în luna noiembrie 1968, o delegație formată din acad. Horia Hulubei – Președintele Comitetului de pentru Energia Nucleară, Ionel I. Purica – Inginer șef al reactorului nuclear de la IFA și Marius Petrașcu – Șeful Laboratorului de reacții nucleare, au participat al conferința internațională organizată de Societatea Americană pentru Energia Nucleară (ANS), la invitația acesteia (figura 12) [21]. Conferința, având ca temă „Utilizări constructive ale energiei atomice”, a avut loc la Washington DC, în perioada 10-15 noiembrie. Delegația română a sosit la Washington în ziua de 11 noiembrie 1967, a participat la Forumul Atomic Industrial în zilele de 12-13 noiembrie precum și la o serie de sesiuni ale conferinței. Delegația română a prezentat la conferință lucrări de un nivel profesional și științific ridicat, care au stârnit interesul comunității științifice internaționale prezente.

Misiunea delegației române în SUA includea de asemenea întâlniri cu conducerea AEC și vizite la o serie de instalații nucleare, universități și laboratoare de cercetare din Washington, San Francisco, Chicago, Boston, New York și Oak Ridge: Lawrence Radiation Laboratory-Berkeley, Stanford Linear Accelerator Center, General Electric din Vallecitos și San Jose, Argonne National Laboratory, University of Chicago, Oak Ridge National Laboratory, Massachusetts Institute of Technology, Cambridge Electron Accelerator și Brookhaven National Laboratory. Programul vizitei a fost aprobat de către Comitetul pentru Energie Atomică al Congresului SUA [26].

În ziua de 22 noiembrie 1968, delegația română a avut întâlniri și discuții cu conducerea US Atomic Energy Commission (AEC), entitatea care controla în acel moment dezvoltarea întregului program nuclear din SUA. Discuțiile s-au purtat la cel mai înalt nivel, cu Glenn Theodore Seaborg, Președintele Comisiei (figura 12) [21].

Glenn Theodore Seaborg (19 aprilie 1912-25 februarie 1999) era laureat al Premiului Nobel pentru chimie din anul 1951, pentru contribuția sa la sinteza, descoperirea și investigarea a 10 elemente trans-uraniu, printre care și plutoniul [27].

Acesta era o personalitate care avea o mare influență nu numai în știință, dar și în administrația americană, părerile sale fiind ascultate de Congresul SUA.

Cu această ocazie a avut loc semnarea „Memorandumului de Cooperare privind utilizarea pașnică a energiei atomice” între US Atomic Energy Commission (AEC) și Comitetul pentru Energie Nucleară din România, pentru perioada 1969–1970 (figura 14) [21].

Fig. 12. Marius Petrașcu și Ionel I. Purica cu Glenn T. Seaborg Fig. 13. Ionel I. Purica și Horia Hulubei

Fig. 14. Momentul semnării Memorandumului de Cooperare cu US Atomic Energy Commission

În scopul studierii realizărilor tehnico-științifice privind utilizarea pașnică a energiei atomice, părțile au agreat domeniile de cooperare, care includeau, printre altele: schimbul de informații și documentație privind cercetările de fizică nucleară, schimbul de informații privind cercetările privind izotopii stabili și aplicațiile acestora, materialele pentru reactoarele de cercetare (materiale combustibile, moderatori), controlul materialelor și materiale de protecție, efectele biologice ale radiațiilor ș.a. S-a convenit, de asemenea, schimbul regulat de specialiști în domeniile de cooperare incluse în Memorandum.

AEC a agreat să primească 2-3 tineri ingineri români, pe o durată de 15 luni, pentru efectuarea de cercetări în comun privind utilizarea pașnică a energiei atomice iar Comitetul pentru Energia Nucleară din România să primească vizita unor cercetători seniori americani, care să țină o serie de conferințe privind utilizarea pașnică a energiei atomice. S-a agreat, de asemenea, ca AEC să organizeze la București, în toamna anului 1969, expoziția „Atomii în acțiune”.

Memorandumul de Cooperare a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1969 și avea durata de doi ani. Acesta era cel de al doilea Memorandum de cooperare semnat de AEC, după cel semnat la Moscova, la 29 iulie 1968, cu Comitetul de Stat pentru Utilizarea Energiei Atomice al U.R.S.S.

În programul delegației române a figurat și vizita la Oak Ridge National Laboratory (ORNL), aceasta fiind prima delegație dintr-o țară socialistă care efectua o astfel de vizită la un laborator major în domeniul nuclear din SUA (figura 15 și figura 16).

  

Fig. 15. Marius Petrașcu, Horia Hulubei și Ionel I. Purica                                                                                                Fig. 16. Horia Hulubei, Ionel I. Purica și Marius

la Oak Ridge National Laboratory [21] Petrașcu semnând în cartea de onoare la reactorul cu grafit [28]

În zilele de 26-27 noiembrie 1968 delegația română a vizitat Brookhaven National Laboratory (BNL) din Upton – New York, unde au avut ocazia să vadă reactorul de cercetare HFBR (High Flux Beam Reactor), pus în funcțiune în 1965 și să discute cu cercetătorii care îl exploatau [29]. Reactorul a funcționat până în anul 1996 când a fost parțial dezafectat.

S-a efectuat o vizită și la Brookhaven Graphite Research Reactor (BGRR), acesta fiind primul reactor pentru scopuri pașnice, pus în funcțiune în SUA în anul 1950, al cărui principal scop era producerea de neutroni pentru experimente științifice. Acesta era nu numai singura sursă de neutroni din SUA ci și o excelentă locație pentru trainingul specialiștilor în domeniul nuclear.

Fig. 17. Delegația română în timpul vizitei în SUA, noiembrie 1968

Tot la BNL au fost efectuate vizite și s-au purtat discuții cu echipele de cercetători la acceleratorul electrostatic Tandem van der Graaff, de 15 mega Volt și la High Intensity Radiation Development Laboratory (HIRDL).

Ionel I. Purica a vizitat și Laboratorul de fizica reactoarelor nucleare, a purtat discuții cu echipa de conducere și a ținut o conferință cu tema „Câteva investigații experimentale ale valorilor proprii ale operatorului de termalizare Boltzmann pentru neutroni în medii finite”.

Toate aceste contacte au avut o importanță crucială în dezvoltarea relațiilor de cooperare în domeniul nuclear cu SUA, fiind primul pas către aprobarea de către Congresul american a transferului de tehnologie CANDU către România.

Vizitele delegației române au fost prezentate în Buletinul ORNL (figura 18) și Buletinul BNL (figura 19) [28, 29]. Buletinul ONRL cuprindea și un articol despre dezvoltarea sectorului energetic din România, inclusiv perspectivele de construcție de centrale nucleare.

 

Fig. 18. Buletinul ORNL din 26 noiembrie 1968

Fig. 19. Buletinul BNL din 25 decembrie 1968

La 13 mai 1969, în România a fost aprobat un program nuclear naţional în baza căruia la 30 decembrie 1969 s-a emis Decretul 870/1969 privind organizarea şi funcţionarea Comitetului de Stat pentru Energie Nucleară (CSEN). La conducerea noii instituţii a fost numit inginerul Ioan Ursu, iar ca Prim-vicepreşedinte a fost numit Adrian Georgescu, adjunctul de până atunci al ministrului Energiei Electrice.

Un alt pas important în acceptarea de către SUA a transferului de tehnologie nucleară l-a avut discuția purtată de Nicolae Ceaușescu cu Președintele SUA, Richard Nixon, cu ocazia vizitei acestuia la București, la 2 august 1969, când partea română a exprimat clar intenția de a utiliza energia nucleară numai în scopuri pașnice [30].

În perioada 1-28 octombrie 1969, în conformitate cu Memorandumul de Cooperare, AEC a organizat la București centrul de demonstrare științifică „Atomii în acțiune”, primul de acest fel din Europa de Est, deschiderea fiind făcută de Glenn Theodore Seaborg, Președintele AEC. Peste 90.000 de persoane au vizitat acest centru iar o serie de cercetători americani au ținut conferințe la universități din România.

În timpul vizitei în România (30 septembrie – 2 octombrie 1969), Glenn Theodore Seaborg, împreună cu alți specialiști americani, a efectuat vizite la Institutul de Fizică Atomică, fiind însoțit de Ionel I. Purica (figura 20).

Fig. 20. Ionel I. Purica cu Glenn Theodore Seaborg și alți specialiști americani la IFA, octombrie 1969

Fig. 21. Ionel I. Purica cu colectivul de cercetători la reactorul nuclear de la IFA în anul 1970 [21]

Cele două părți au purtat discuții privind cooperarea viitoare, partea română exprimându-și intenția de a cumpăra un reactor nuclear de cercetare și o uzină de apă grea din SUA pentru reactorul pe care România intenționa să îl cumpere din Canada.

Evenimentele urmau să se desfășoare rapid. La sfârșitul lunii octombrie, cu ocazia unui dineu la Ambasada României la Washington, oferit în onoarea delegaților US AEC care vizitaseră România, Glenn Theodore Seaborg a anunțat oficialitățile române că guvernul SUA a aprobat vânzarea către România a unei uzine de apă grea. Două săptămâni mai târziu, reprezentanții companiei Lumus Co. erau prezenți la București pentru primele discuții cu partea română.

În luna februarie 1970, o delegație a CSEN a purtat discuții cu Glenn Theodore Seaborg și a vizitat facilitățile Lumus din SUA, cu scopul de a demara negocierile preliminare pentru achiziția uzinei de apă grea al cărui cost se situa la cca. 100 milioane $ [30]. Însă, la 14 octombrie 1970, autoritățile române l-au informat pe Glenn Theodore Seaborg că au decis amânarea momentană a negocierilor privind achiziția uzinei de apă grea, fără a furniza explicații legate de această decizie.

Au continuat însă discuțiile privind furnizarea unui reactor nuclear de cercetare și, în iunie 1971, compania Gulf General Atomic, furnizorul reactorului TRIGA, a trimis în acest scop o delegație de specialiști la București.

La 20 septembrie 1971 Glenn Theodore Seaborg și Ioan Ursu au semnat la București prelungirea Memorandumului de Cooperare între SUA și România. Acesta prevedea nu numai transferul de materiale nucleare și know-how ci și instalații complete, cum era și reactorul TRIGA. Cu această ocazie Universitatea din București i-a acordat lui Glenn Theodore Seaborg titlul de Doctor Honoris Causa [31].

La scurt timp după aceasta, la 4 octombrie 1971, Henry A. Kissinger a confirmat acceptul Casei Albe pentru ca România să cumpere reactorul nuclear de cercetare TRIGA de la Gulf General Atomic. Acesta urma să fie instalat la nou înființatul Institut pentru Tehnologii Nuclere de la Pitești și a devenit critic la 18 noiembrie 1979 [32].

După aprobarea de către Congresul SUA a transferului de tehnologie CANDU către România, în 1971 trebuia să se înceapă construirea a două unități de câte 300 MW, similare cu cele puse de curând în funcțiune în India și Pakistan, dar datorită unor evenimente internaționale România a reluat abia în 1977 discuțiile cu partea canadiană, de data aceasta pentru patru unități CANDU de câte 600 MW.

Împreună cu prof. Ioan Ursu, Ionel I. Purica a efectuat în anul 1973 o vizită de documentare la aceste instalații nucleare de tip CANDU din India (figura 22).

Fig. 22. Ionel I. Purica cu Ioan Ursu în India, 1973 [21]

Toate acestea au constituit o încununare a acțiunilor lui Ionel I. Purica, cel ce pusese bazele cooperării româno-canadiene cu 10 ani în urmă, fapt care a condus la realizarea centralei nuclearoelectrice de la Cernavodă.

În perioada 6-16 septembrie 1971 a avut loc la Geneva cea de a patra Conferință internațională privind utilizarea pașnică a energiei atomice. Pentru a realiza importanța pe care România începea să o arate energeticii nucleare, este demn de menționat faptul că la această conferință delegaţia României, condusă de prof. Ioan Ursu, Președintele Comitetului de Stat pentru Energie Nucleară (CSEN), a fost formată din 25 de persoane, printre care și Ionel I. Purica. Printre delegați s-au mai aflat personalități marcante din cadrul CSEN, Comitetul de Stat al Planificării, Institutul de Fizică Atomică, ISPE, ICPET, ICPE, Institutul de izotopi stabili din Cluj și Trustul de Metale Rare din cadrul Ministerului Minelor, Petrolului și Geologiei: Adrian Georgescu, Ion Mânzatu, Dumitru Stoian,Victor Mercea, Cornel Burducea, Teofil Popovici ș.a. Delegații români au prezentat patru comunicări în cadrul conferinței, la una dintre acestea Ionel I. Purica fiind coautor [33].

Ceea ce a impresionat în mod deosebit în activitatea lui Ionel I. Purica a fost tendința de autodepășire, de lărgire a orizontului cunoașterii, care l-au format ca un adevărat savant [34]. Ideile sale asupra obținerii fluxurilor mari de neutroni prin coloane termice interne și de optimizare a reactoarelor nucleare prin teoria jocurilor se utilizează, în mod curent în marile centre nucleare de cercetare din lume. Experimentele propuse de acesta privind utilizarea neutronilor ultracritici pentru detectarea particulelor specifice câmpului gravitațional, au făcut obiectul unor programe de cercetare de la Institutul Unificat de Cercetări Nucleare de la Dubna și ale Organizației Europene de Cercetare Nucleară (CERN).

Ionel I. Purica a avut o abordare originală a conversiei energiei nucleare direct în energie electrică, ceea ce a condus la creșterea eficienței celulelor de conversie realizate în țară [35].

Contribuțiile sale nu s-au oprit aici. Principiul „acțiunii ireversibile minime”, introdus de Ionel I. Purica în teoria termodinamicii neliniare, a deschis perspective deosebite de optimizare a ciclurilor termodinamice ale instalațiilor termice de conversie a energiei.

Era, de asemenea, prezent la dezbaterile și conferințele Academiei Române alături de marii profesori și savanți ai timpului (figura 23).

Fig. 23. Octav Onicescu, Florin Teodor Tănăsescu, Remus Răduleț și Ionel I. Purica la Academia Română, 1978 [21]

Crearea unui nucleu de specialiști cu nivel profesional ridicat, care au lucrat sau încă lucrează astăzi în programul nuclear românesc, precum și în centre nucleare din întreaga lume, în probleme de fizică a reactoarelor nucleare, se datorează în mare parte talentului de pedagog al profesorului Ionel I. Purica.

A înființat și condus „Școala internațională de date nucleare pentru reactori și fizica reactorilor”, care își desfășura activitatea la IFA, dar care organiza și cursuri de vară la care participau ingineri, fizicieni și cercetători din mai multe țări, cărora le împărtășea din cunoștințele sale (figura 24).

Fig. 24. „Școala internațională de date nucleare pentru reactori și fizica reactorilor”,  Predeal, 30.08 – 9.09.1972 [21]

Începând cu anul 1967, Ionel I. Purica și-a început și activitatea didactică la Institutul Politehnic București, unde, în cadrul Facultății de Energetică se înființase secția de specializare în centrale nuclearoelectrice, în anul 1970 fiind titularizat conferențiar la catedra de Centrale Electrice. Pe lângă cursurile de „Teoria reactoarelor nucleare” și „Securitate nucleară” predate aici, profesorul Ionel I. Purica a predat cursul „Construcția reactoarelor nucleare” la Facultatea de Fizică a Universității București, precum și cursul „Filosofia științei” la Universitatea Culturală București.

Fig. 25. Profesorul Ionel I. Purica alături de prof. Costin Moțoiu, Aureliu Leca și Victor Athanasovici în mijlocul promoției 1972, la aniversarea a 10 ani de la absolvire [21]

Fig. 26 . Prof. Ionel I. Purica alături de profesorii Costin Moțoiu, Nicolae Pănoiu, Constantin Neaga, Virgil Mușatescu și Victor Athanasovici la întâlnirea de 10 ani de la absolvire a promoției 1974 a Facultății de Energetică [36]

Fig. 27. Prof. Ionel I. Purica în mijlocul studenților promoției Facultății de Energetică 1974 la 15 ani de la absolvire (iunie 1989), printre care și Dumitru Manea (al doilea din rândul trei dreapta) [36]

Dumitru Manea a avut marele privilegiu de a-l avea profesor timp de trei ani, în perioada 1971–1974 la Secția „Centrale nuclearoelectrice” a Facultății de Energetică la cursurile: „Procese termice în reactoarele nucleare”, „Teoria reactoarelor nucleare”, „Teoria ecranării și securității nucleare”, „Construcția și tehnologia reactoarelor nucleare”, cursuri care s-au remarcat prin claritatea și calitatea expunerii și nivelul tehnic ridicat al informațiilor, precum și la practica efectuată la IFA în anul V de studii. A fost un profesor foarte apropiat și iubit de studenții săi.

Din anul 1969 până în anul 1990, profesorul Ionel I. Purica a condus peste 20 de teze de doctorat, în inginerie și fizică, în domeniul nuclear. Timp de 23 de ani, profesorul Ionel I. Purica a format promoţii de ingineri şi fizicieni nuclearişti şi calitatea lor certifică existenţa unei şcoli de fizică şi ingineria reactorilor nucleari al cărei nivel este printre cele mai bune din lume.

Pe lângă cele peste 100 de articole publicate în reviste din țară și din străinătate și numeroasele lucrări științifice prezentate la conferinţe naționale sau internaționale, profesorul Ionel I. Purica a publicat și o serie de cărți: „The Laws of Modal Thought on which are founded the Experimental Sciences” (Editura IFA, 1977), „Reactorii nucleari și natura” (Editura Științifică și Enciclopedică, 1978), „Energia astăzi și mâine” (Editura Științifică și Enciclopedică, 1979), „Legile gândirii modale în științele experimentale” (Editura Academiei, 1990), altele apărute post mortem: „Ordo Ab Chao. Structuri de ordine in fizica si societate” (Editura Tehnică, 1996) și „Fizica reactoarelor nucleare” (Editura AGIR, 2017), unele dintre acestea fiind prezentate în figura 27.

Fig. 27. Cărți publicate de profesorul Ionel I. Purica

Lucrările sale de filosofia ştiinţei, epistemologie, teoria creativităţii, publicate în reviste internaţionale, culminează cu cartea „Legile gândirii modale în științele experimentale”, care pune bazele unei interpretări globale, de mare profunzime, a logicii experimentatorului în interacţie cu natura, deschizând calea unei noi interpretări a proceselor cuantice. Sintetizarea teoriilor ştiinţifice într-un „Cod Ontic” aduce un punct de vedere sinergetic în abordarea acestui domeniu.

Profesorul Ionel I. Purica nu s-a limitat la a scrie lucrări de nivelul cel mai înalt ci a contribuit la răspândirea şi popularizarea ideilor şi conceptelor ştiinţifice în cele mai diverse medii sociale din ţară. Colaborator mereu prezent al revistei „Știință și tehnică” și al ziarului „Magazin”, își făcea mereu timp să participe la manifestările organizate de acestea în țară pentru popularizarea științei, sau la cursurile organizate de Universitatea Populară București, cu subiecte din filosofia științei, încurajând tinerii să abordeze subiecte care, la prima vedere, ar putea inspira teamă, precum problematica nucleară.

Activitatea sa deosebită a fost încununată cu obținerea, în anul 1964, a Premiului pentru fizică al Academiei Române și a Ordinului „Meritul Științific” în anul 1969.

Profesorul Ionel I. Purica a fost Președintele Consiliului Științific pentru utilizarea reactoarelor nucleare de cercetare (CMEA – 1972), membru al Societății Europene de Fizică, al American Nuclear Society, British Nuclear Energy Society și a făcut parte din mai multe comisii ale Academiei Române.

A fost numit Membru de Onoare Post-Mortem al Academiei Oamenilor de Știință din România.

Activitatea prestigioasă pe care a desfășurat-o a făcut ca biografia profesorului Ionel I. Purica să fie inclusă în dicţionare ştiinţifice internaţionale sau în monografii publicate în țară, precum: „World Who’s Who in Science: A Biographical Dictionary of Notable Scientists from Antiquity to the Present – First Edition” – Editura Marquis Who’s Who Inc., Chicago, SUA (1968) [1], „Who’s Who in Atoms” – Vallancey Press, Londra, Marea Britanie (1969) [37], „Dictionary of International Biography” – Melrose Press Ltd, First Edition (1973) [38], „Men of Achievement” – Seventh Edition, International Biographical Centre, Cambridge, Marea Britanie (1980) [39], „Enciclopedia marilor personalități: din istoria, ştiinţa şi cultura românească de-a lungul timpului” – Editura Geneze, București (1999) [40], „Personalități din energetica românească” – Editura IRE, București (2007) [41], „Universul oamenilor de știință români – Vol. 1. Științe inginerești” – Editura Academiei Oamenilor de Știință din România, București (2010), „Monografia Comitetului Național Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME) – 90 de ani de brand energetic românesc” – Editura AGIR, București (2014) [42] și „Tezaurul energeticii – o istorie trăită a sistemului energiei electrice și termice din România. Vol. V”, Editura AGIR, București, 2020 [11].

Fig. 28. În anul 1984 la aniversarea a 40 ani de la terminare liceului „Sf. Sava” (Ionel Purica pe rândul de sus, mijloc) [21]

S-a stins din viață, la numai 65 de ani, la data de 2 august 1990.

În semn de omagiu pentru activitatea savantului Ionel I. Purica, în anul 1992 a fost instituit „Premiul Ionel Purica”, premiu care a fost acordat începând cu anul 1993 acelei personalități din domeniul cercetării, învățământului sau producției, care contribuie la dezvoltarea domeniului energeticii nucleare. Printre personalitățile care au fost distinse cu acest premiu se numără: prof. dr. ing. Aureliu Leca, acad. Marius-Sabin Peculea, prof. dr. ing. Nicolae Dănilă, dr. ing. Ionel Bucur, dr. ing. Lucian Biro, prof. dr. ing. Șerban-Constantin Valeca, ing. Constantin Mingiuc (figura 29), dr. ing. Teodor-Minodor Chirica, ing. Iosif-Constantin Bilegan, ing. Dragoș Gabor ș.a.

Fig. 29. Constantin Mingiuc primind premiul „Ionel Purica” de la Ionuț I. Purica și Ioan Rotaru la FOREN -16.06.2004

La 5 ani de la trecerea în eternitate a profesorului Ionel I. Purica, Academia Română a organizat, pe 12 octombrie 1995, un Seminar omagial dedicat personalității acestuia.

În mesajul adresat cu acest prilej de prof. univ. dr. Oliviu Gherman, Președintele Senatului României, se subliniau următoarele [21]: „Prodigioasa-i activitate de cercetare, din cadrul Institutului de Fizică Atomică, care a creat condițiile pentru situarea României în rândul țărilor cu un program nuclear complet, de la fabricarea de combustibil și apă grea, la o centrală nucleară gata de punere în funcțiune, a fost dublată de o fructuoasă muncă didactică, la catedră, la Institutul Politehnic București, unde a contribuit la formarea unor generații de studenți și doctoranzi, ce s-au afirmat cu strălucire în știința și energetica românească. Comemorarea Profesorului Ionel Purica, reprezintă nu numai un omagiu în memoria celui dispărut ci și un imbold pentru tinerii savanți români, de a se implica tot mai amplu în activitatea de cercetare și în materializarea programelor economice, care să situeze România în rândul țărilor avansate ale lumii, țel căruia Profesorul Ionel Purica i-a consacrat toată viața” (figura 30).

Fig. 30. Mesajul Președintelui Senatului la comemorarea a 5 ani de la trecerea în eternitate a profesorului Ionel I. Purica

La 15 ani de la trecerea în neființă și cu prilejul aniversării a 80 de ani de la naștere, la Universitatea „Politehnica” București – Facultatea de Energetică, a avut loc o manifestare de omagiere a celui care a fost profesorul și omul de știință Ionel I. Purica. Cei care l-au evocat au arătat și calitățile sale umane, generozitatea – ajuta pe toată lumea care avea nevoie – cultura enciclopedică și bunătatea infinită. Ca om de știință s-a spus despre el că „a văzut invizibilul și a atins imposibilul”. Cu acest prilej, în fața Facultății de Energetică a fost dezvelit bustul profesorului Ionel I. Purica (figura 31).

Fig. 31. Bustul prof. Ionel I. Purica în fața Facultății de Energetică din București

Spiritul său va rămâne viu în mintea și inima tuturor, iar numele său va rămâne dincolo de funcții și titluri: IONEL I. PURICA.

BIBLIOGRAFIE

[1] *** – World Who’s Who in Science: A Biographical Dictionary of Notable Scientists from Antiquity to the Present – First Edition. Marquis Who’s Who Inc., Chicago, SUA, 1968, pag. 383

[2] *** – https://adevarul.ro/stiri-locale/targoviste/povestea-liceului-militar-de-la-manastirea-dealu-1629759.html

[3] Cândea V. ș.a. – Universul oamenilor de știință români – Vol. 1. Științe inginerești. Editura Academiei Oamenilor de Știință din România, București, 2010, pag. 185-191

[4] Olteneanu M. – Ionel I. Purica (1925 – 1990) – Unul dintre inițiatorii programului nuclear românesc. În revista „Univers ingineresc”, Editura AGIR, București, nr. 16, august 2005, pag. 1

[5] Stan P. ș.a. – Dezvoltarea sistemului energetic al României. Editura N-Energo, Galați, 1995

[6] Zamfir N. V. – 60 de ani de IFA. În revista „Curierul de fizică”, Publicația Fundației Horia Hulubei și a Societății Române de Fizică, București, Anul XX, nr. 1 (64), august 2009, pag. 1-2

[7] Dragomir N. – Reactorul Nuclear – „inima” Institutului de Fizică Atomică, „avanpostul” cercetărilor și aplicațiilor în domeniul nuclear din a doua jumătate a secolului XX în România. În revista „Curierul de fizică”, Publicația Fundației Horia Hulubei și a Societății Române de Fizică, București, Anul XXIX, nr. 1 (84), mai 2019, pag. 20-25

[8] Gheorghe R. E. – Atomic Politics: Romania’s Cold War Nuclear Acquisition Strategy, 1962-1979. PhD Thesis, University of Oxford, Marea Britanie, 2014

[9] Purica I. Ionuț – Fabricația de echipamente pentru CNE. Memorii personale. Editura AGIR, București, 2021

[10] Dragomir N. – Acceleratorul Ciclotron U-120 de la Măgurele – 50 de ani –. În revista „Curierul de fizică”, Publicația Fundației Horia Hulubei și a Societății Române de Fizică, București, Anul XIX, nr. 3 (62), decembrie 2008, pag. 12-13

[11] Vasiliu Z. H. (coordonator) – Tezaurul energeticii – o istorie trăită a sistemului energiei electrice și termice din România. Vol. V – Sursele energetice ale sistemului energiei electrice şi termice din România. Termoenergetică și energetică nucleară. Editura AGIR, București, 2020, pag. 576-581

[12] *** – Report of the Secretary-General. The Second United Nations International Conference on the Peaceful uses of Atomic Energy, ONU, Geneva, 16 octombrie 1958

[13] *** – Proceedings of The Second United Nations International Conference on the Peaceful uses of Atomic Energy. ONU, Geneva, Vol. 33 – Index of the Proceedings, 1958

[14] Hulubei H. – O întâlnire rodnică. În revista „Știință și tehnică”, București, nr. 1, ianuarie 1962, pag. 8-9

[15] Goncearov V. V. – Realizări interesante. În revista „Știință și tehnică”, București, nr. 1, ianuarie 1962, pag. 9

[16] Purica I. Ionel – Predeterminarea comportării în regimuri tranzitorii a reactorului de 2000 kW al Institutului de Fizică Atomică al Academiei R.P.R. În revista „Studii și cercetări de fizică”, București, Vol. X, nr. 1, 1959, pag. 19-36

[17] Purica I. Ionel ș.a. – Un ensemble sous-critique pour des études dans le domaine de la physique des réacteurs nucléaires. În revista „Revue de Physique”, Supl. VI, Bucureşti, 1961

[18] Purica I. Ionel – Sur l’étude du comportement des neutrons thermiques dans les milieux finis avec la méthode de la caractéristique de fréquence. Raport IFA-35-FR, Conferința internațională de fizica și tehnica reactorilor nucleari de cercetare, Praga, Cehoslovacia, 1963

[19] Purica I. Ionel ș.a. – Étude d’un ensemble sous-critique par la méthode de la caractéristique de fréquence. Proceedings of IAEA Symposium „Exponential and Critical Experiments”, Amsterdam, Olanda, 2-6 septembrie 1963, Vol. III, Vienna, pag. 86

[20] Manea D. – In memoriam Adrian Georgescu. În revista „Energetica”, București,Vol. 69, nr. 3, martie 2021, pag. 228-244

[21] *** – Din arhiva și colecția personală Ionuț I. Purica

[22] *** – https://www.contributors.ro/?s=Primii+pa%C5%9Fi+%C3%AEn+proiectul+nuclear+ rom%C3%A2nesc+de+ob%C5%A3inere+a+energiei+electrice+%281955-1970%29+%286%29 (accesat în 02.03.2025)

[23] Purica I. Ionel ș.a. – Determination of the thermalization time in graphite by the frequency characteristic method. Proceedings of IAEA Symposium on Neutron Thermalization and Reactor Spectra, 17-21 iunie 1967, Ann Arbor, Michigan, SUA, Vol. II, pag. 479-502

[24] *** – Nuclear News, Vol. 10, nr. 9-12, septembrie 1967, pag. 15

[25] *** – Hotărârea nr. 1301/1968 privind componenţa Comitetului pentru Energia Nucleară (13 iunie 1968). Consiliul de Miniștri, În: „Buletinul Oficial”, nr. 77, 18 iunie 1968

[26] *** – Hearings before the Subcommittee on Agreements for Cooperation of the Joint Committee on Atomic Energy Congress of the United States Ninetieth Congress on International Agreements for Cooperation -1967-68. U.S. Government Printing Office, Washington, SUA, 1969, pag 389-392

[27] *** – https://en.wikipedia.org/wiki/Glenn_T._Seaborg

[28] *** – Oak Ridge National Laboratory News, Vol. 21, nr. 23, Oak Ridge, Tennessee, SUA, 27 noiembrie 1968, pag. 1

[29] *** – Romanians Visit BNL under Exchange Plan. În „Bulletin Board”, BNL Public Relations Office, Vol. 22, nr. 49, 5 decembrie 1968, pag. 1

[30] Gheorghe E. – Peace for Atoms. US Non-Proliferation Policy and the Romanian Role in the Sino-American Rapprochement, 1969–1971. În revista „The International History Review”, Taylor & Francis Group, Londra, Marea Britanie, Vol. 40, nr. 5, 2018, pag. 1049-1072

[31] *** – https://unibuc.ro/despre-ub/istoric/doctor-honoris-causa/?lang=en

[32] *** – https://nuclear.ro/aniversare-45-de-ani-de-la-prima-criticitate-a-reactorului-triga-stationar/

[33] Purica I. Ionel ș.a. – Utilization and role of the research reactor in the development of nuclear technology in Romania. Proceedings of the Fourth International Conference on the Peaceful Uses of Atomic Energy held in Geneva, 6-16 September 1971. International Atomic Energy Agency, Viena, Austria, 1972, pag. 337-346

[34] Peculea M. – In memoriam Ionel Purica. În revista „Știință și tehnică”, București, nr. 4, apilie 1999, pag. 4

[35] Purica I. Ionel – Un nou principiu în conversia energiei termice. În revista „Energetica”, Vol. 30, nr. 5, mai 1982, pag. 197-202

[36] *** – Din arhiva și colecția personală Dumitru Manea

[37] *** – Who’s Who in Atoms. Vol. 2, Vallancey Press, Londra, Marea Britanie, 1969, pag. 1250

[38] *** – Dictionary of International Biography – Part II. Melrose Press Ltd., First Edition, Cambridge, Marea Britanie, 1 ianuarie 1973, pag 763

[39] *** – Men of Achievement – Seventh Edition. International Biographical Centre, Cambridge, Marea Britanie, 1980

[40] Văduva-Poenaru I. – Enciclopedia marilor personalități: din istoria, ştiinţa şi cultura românească de-a lungul timpului. Vol. III – P – Z. Editura Geneze, București, 1999, pag. 163

[41] *** – Personalități din energetica românească. Editura IRE, București, 2007, pag. 146-147

[42] Bălan Gh. (coordonator), Vernescu V., Ratcu E., Golovanov N. – Monografia Comitetului Național Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME) – 90 de ani de brand energetic românesc. Editura AGIR, București, 2014

Prof. univ. dr. ing. & dr. ec. Ionuț I. PURICA, s-a născut la data de 20 noiembrie 1954, la București.

A urmat cursurile Colegiului Național „Sf. Sava” și apoi, în perioada 1974–1979, pe cele ale Institutului Politehnic București, Facultatea de Energetică, Secția Centrale Nucleare Electrice. În anul 1987 a obţinut titlul de doctor în inginerie nucleară iar în anul 2007 titlul de doctor în economie.

În perioada 1979–1990 a activat ca inginer pentru asigurarea calităţii la Fabrica de Echipamente pentru CNE din IMGB; inginer principal în cadrul Secției de cercetare şi experimentare tehnologii – control cu curenți turbionari şi analiză prin activare cu neutroni pentru materialele echipamentelor nucleare; conducător grup AECL-FECNE pentru ingineria calităţii la componentele canal combustibil, reactor nuclear CANDU Cernavodă, 1995–2001; cercetător asociat la Centrul Internațional de Fizică Teoretică de la Trieste şi la Agenția Guvernamentală Italiană de Noi Tehnologii, Energie şi Mediu, ENEA Roma, 1990–1992; şef serviciu cooperare internaţională, Regia Autonomă de Electricitate (RENEL), 1992–1996; Ofițer de Proiect pentru energie și infrastructură în cadrul Băncii Mondiale (IBRD, IFC), Misiunea Bucureşti, 1996–2000. A efectuat analize de risc și structurarea de tranzacții pentru USEA, JBIC, MARSH, ITOCHU, MVV etc. A participat la elaborarea strategiei de schimbări climatice a României (2014–2015), ca Senior Climate Change Specialist în Banca Mondială.

A lucrat, de asemenea, la Institutul de Prognoză Economică al Academiei Române şi a fost consilier al Ministrului Mediului și al Ministrului Economiei și expert asociat al Comisiei Parlamentare pentru Industrie și Servicii, precum și Preşedinte, cu rang de Secretar de Stat, al Agenției Nucleare și pentru Deșeuri Radioactive.

A desfășurat o bogată activitate de cercetare științifică în domeniile: sisteme neliniare, teoria catastrofelor, haos determinist, teoria deciziilor, analiza de risc; cercetător asociat la Centrul Internaţional Abdus Salam de Fizică Teoretică de la Trieste, Italia. Este profesor, predând un curs de Managementul riscului pentru masteranzi la Universitatea Politehnică din București și la Universitatea Hyperion.

Este autor a 7 cărți, publicate la edituri din România şi Marea Britanie (Imperial College Press, Academic Press, Elsevier), şi coautor la 6 cărți; a publicat peste 100 de articole științifice în reviste de specialitate din ţară şi din străinătate; a participat la peste 75 de manifestări științifice naţionale şi internaţionale.

Este membru corespondent al Academiei Oamenilor de Știință din România; membru al Asociaţiei Române pentru Energie Nucleară; European Nuclear Society; life member la IEEE (Institute of Electrical and Electronics Engineers) SUA; Academia de Ştiinţe din New York; Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME); Asociația pentru Politici Energetice din România (APER).

A fost distins cu Premiul Griffo d’Oro al Istituto Superiore per la Prevenzione e la Sicurezza del Lavoro (ISPESL) din Roma, Italia, diploma Institutului până european din Titlu, Finlanda, precum şi cu medalia CNR-CME şi cu diplome de onoare ale IPE şi FUMN şi cu diplome de merit şi medalii comemorative.

În prezent este Director Executiv al Centrului Consultativ pentru Energie și Mediu și Președinte al Asociației Române pentru Energie și Economie. Este membru al grupului de studiu WEC pentru scenarii energetice 2050 și 2060 și membru al Grupului Consultativ pentru Energie al Comisiei UE. De asemenea, este membru al Consiliului Consultativ pentru Dezvoltare Durabilă al Primului Ministru al României, iar din 8 mai 2025 până în noiembrie, a fost Președinte al Consiliului de Administrație al Nuclearelectrica SA.