Iulia MOISE, PhD^

Abstract. The Trump Administration 2.0 is expected to release a revised Nuclear Posture Review (NPR), which may mark a pivotal shift in the strategic balance within the transatlantic security architecture. This paper raises critical questions regarding the future of extended nuclear deterrence in Europe, as a cornerstone of transatlantic relation. It explores the strategic implications of a potential withdrawal of U.S. tactical nuclear weapons from Europe, assessing the consequences for US deterrence credibility and transatlantic cohesion. Special attention is devoted to the Allies on the Eastern Flank, particularly Romania.

Key concepts: Nuclear Posture, Extended Deterrence, United States, China, Russia, NATO, Romania

CE ESTE NPR ŞI DE CE E RELEVANT ACEST DOCUMENT STRATEGIC?

Dimensiunea nucleară a politicii externe americane constituie o componentă centrală a arhitecturii de securitate globală, reflectată şi adaptată periodic prin Nuclear Posture Review (NPR). Reevaluarea Posturii Nucleare a SUA este un document strategic elaborat de către Departamentul Apărării (DoD), de regulă în primul an de mandat al noii administraţii de la Casa Albă. Documentul este parte a unui proces integrat¹, care descrie viziunea fiecărei administraţii cu privire la mediul global de securitate şi ameninţările la adresa SUA, transpusă într-o serie de documente programatice, precum: Strategia de Securitate Naţională (National Security Strategy), Strategia Naţională de Apărare (National Defense Strategy) sau Postura de Apărare Antirachetă (Missile Defense Review).

În epoca post-Război Rece au existat 5 procese de revizuire a posturii nucleare americane (sub administraţiile Biden – 2022, Trump 1.0 – 2018, Obama – 2010, Bush – 2002, Clinton – 1994). Abia în 2010, sub administraţia Obama, DoD a publicat primul document de Reevaluare a Posturii Nucleare a SUA în forma neclasificată.

Principalul scop al acestui document este recalibrarea politicilor nucleare ale SUA în raport cu schimbările intervenite în mediul de securitate global. În termeni simplişti, documentul stabileşte limitele şi condiţiile utilizării capabilităţilor nucleare la dispoziţia forţelor armate americane, precum şi necesarul în ceea ce priveşte ar-senalul nuclear pentru a asigura securitatea SUA şi a aliaţilor săi, în faţa ameninţărilor globale sau regionale pe dimensiunea nucleară.

În termeni de specialitate, NPR detaliază viziunea politico-strategică nucleară americană, cu accent pe evaluarea ameninţărilor nucleare globale, strategia de descurajare nucleară, precum şi orientările privind dezvoltarea capabilităţilor nucleare al SUA. Este un document esenţial pentru stabilirea modului, în care SUA abordează stabilitatea strategică şi descurajarea nucleară, dar şi angajamentele pentru regimul de control şi neproliferare şi cele asumate în cadrul relaţiei transatlantice. Astfel, NPR are implicaţii directe şi posturii de descurajare nucleară a NATO², din perspectiva conceptului de extended deterrence³ în cadrul politicii de nuclear-sharing⁴.

CONTEXT STRATEGIC

Deşi există multă incertitudine privind calculul strategic al preşedintelui Trump (caracterizat de impredictibilitate şi ambiguitate), bazându-ne pe precedentul primului mandat (2017-2021), se anticipează o continuitate a viziunii de politică externă marcată de dominaţia principiilor de factură realistă în ceea ce priveşte urmărirea intereselor naţionale şi cristalizată în jurul celor două concepte centrale: „America First” şi „Make America Great Again” (MAGA).

Prima Administraţie Trump a adus cu sine un plus de pragmatism în abordarea priorităţilor strategice, în care interesele naţionale americane sunt mai degrabă definite în mod pragmatic şi tranzacţional, iar deciziile de politică externă sunt luate în paradigma utilităţii, fiind influenţate din ce în ce mai mult de calculele strategice în termenii câştigurilor relative.

În această lumină trebuie analizate şi cele trei provocări de securitate, pe care trebuie să le abordeze următoarea postură nucleară americană:

• Menţinerea stabilităţii strategice SUA – Rusia şi problema arsenalului nuclear tactic (nonstrategic), care iese din paradigma descurajării, prin posibilitatea angajării efective în teren pe câmpul de luptă

Conform estimărilor Stockholm International Peace Research Institute (SIPRI), Rusia deţine aproximativ 1.500-2.000 de arme nucleare tactice⁵. Acestea includ o gamă largă de sisteme, de la rachete balistice scurte şi medii de rază, până la mine, bombe aeriene şi rachete de croazieră lansate de pe diverse platforme. În contrast se estimează că Statele Unite deţin aproximativ 200 de arme nucleare tactice, jumătate din acestea fiind dislocate în baze din Europa.

Washington-ul este conştient de diferenţele calitative şi cantitative (Rusia ar avea un avantaj de zece la unu) oferite de arsenalul nuclear tactic, iar această chestiune a revenit în prim-plan odată cu invazia rusă în Ucraina. În contextul războiului din Ucraina, Rusia a adoptat o retorică nucleară agresivă – reflectată în ameninţările repetate ale Kremlinului cu „prima lovitură nucleară” (first nuclear strike) în Ucraina – şi a actualizat doctrina sa nucleară⁶, reducând pragul de utilizare a armelor nucleare ca răspuns la un posibil atac convenţional, care ameninţă suveranitatea Rusiei, fiind eliminată condiţia privind pericolul la adresa existenţei statului⁷.

• Apariţia unei superputeri nucleare chineze (nuclear peer) şi necesitatea de a include China într-un viitor cadru normativ de control al armamentelor strategice

China are arsenalul nuclear cu cea mai rapidă creştere şi menţine cel mai scăzut nivel de transparenţă în ceea ce priveşte programul său de dezvoltare a forţelor nucleare⁸. Beijing ar deţine în prezent aproximativ 600 de focoase şi bombe nucleare, dar se estimează că va depăşi 1.000 până în 2030⁹ şi ar putea avea chiar până la 1.500 până în 2035.

• Activităţile de proliferare nucleară şi programele balistice ale Iranului şi ale Coreei de Nord şi implicaţiile pentru stabilitatea regională

Aşadar, pentru prima dată în istorie, SUA se confruntă cu un mediu strategic caracterizat de doi competitori nucleari majori: puterile revizioniste Rusia şi China (care deţin propriile triade nucleare¹⁰), la care se adaugă provocările regionale generate de statele „paria” Iran şi Coreea de Nord.

NPR 2018 – ADMINISTRAŢIA TRUMP 1.0

Trump a acordat şi în primul mandat un rol central politicii nucleare în strategia de securitate naţională a SUA. NPR 2018 a reprezentat un punct de cotitură în politica declaratorie în materie de arme nucleare a SUA (raportat la viziunea idealistă a Ad-ministraţiei Obama), recunoscând oficial apariţia unui nou competitor la orizont: China. Documentul reflecta întocmai schimbarea de percepţie fundamentală¹¹ privind riscurile majore la adresa SUA de la terorism la relansarea competiţiei geostrategice la nivel global.

Revizuirea Posturii Nucleare din 2018 muta, astfel, centrul de greutate al posturii nucleare pe conceptul de descurajare flexibilă şi prevedea un amplu program de mo-dernizare a întregii triade strategice, dar şi dezvoltarea unor arme nucleare tactice pentru a răspunde mai eficient la ameninţările regionale.

Astfel, NPR2018 sublinia necesitatea înlocuirii aeronavelor F-16, care transportă bombele nucleare B61 în cadrul programului NATO de nuclear sharing cu F-35A¹² pentru misiuni nucleare în Europa. Această decizie a fost motivată de faptul că F-16 se apropie de sfârşitul duratei de viaţă operaţională. Începând cu 2023-2024, F-35A este certificat oficial pentru misiuni nucleare (a fost testat şi omologat pentru B61, iar din 1 iunie 2024 Olanda a înlocuit complet F-16 cu F-35A pentru aceste misiuni, devenind astfel prima ţară europeană, care face această tranziţie).

De asemenea, NPR 2018 a introdus modificări semnificative în strategia nucleară a Statelor Unite, concentrându-se pe adaptarea / suplimentarea arsenalului nuclear nonstrategic, cu opţiuni nucleare reduse (low yield) pentru a răspunde ame-ninţărilor emergente şi pentru a întări descurajarea extinsă, în special în Europa. Rupând tradiţia Administraţiilor precedente (Obama, Bush, Clinton), NPR 2018 pro-punea dezvoltarea a două noi tipuri de armament nuclear tactic (nonstrategic), prin:

• Modificarea unui număr limitat de focoase W76 pentru a crea o variantă cu randament scăzut (W76-2), instalată pe rachete balistice lansate de submarine (SLBM)

Astfel, chiar dacă este lansată de pe un vector din triada startegică (SLBM), încărcătura nucleară W76-2 are un rol tactic, fiind considerată o armă nucleară cu randament scăzut. W76-2 au fost instalate pe rachetele Trident II D5 ale submarinelor nucleare de clasă Ohio, fiind operaţionale începând cu 2020.

• Introducerea unei arme nucleare noi: o rachetă de croazieră modernă, lansată pe mare, cu încărcătură nucleară (SLCM-N) Această rachetă a fost propusă pentru a oferi o opţiune suplimentară de descurajare nucleară în faţa adversarilor regionali. Prin revizuirea din 2022, Administraţia Biden a decis să anuleze programul de dez-voltare a SLCM-N.

NPR TRUMP 2.0 – ELEMENTE DE CONTINUITATE SI SCHIMBARE

Teoretic, preşedintele Trump are un avantaj imens faţă de orice alt preşedinte modern, prin faptul că a trecut deja prin experienţa unui proces de revizuire a posturii nucleare în primul mandat şi – cel puţin teoretic – ar trebui doar să actualizeze documentul din 2018. Teoretic, NPR ar trebui să fie un document de continuitate şi coerenţă în raport cu revizuirea din 2018, fără a produce surprize.

În ceea ce priveşte ce ajustări ar putea avea nevoie un posibil NPR din 2025, este util să ne uităm la versiunea publicată în 2022, sub Administraţia Biden. NPR-ul din 2022 a fost conceput sub o administraţie cu o abordare echilibrată şi o poziţie de prudenţă ofensivă faţă de ascensiunea nucleară a Chinei – menţinând superioritatea strategică, dar fără a provoca o cursă nucleară.

Pentru prima dată, strategia americană se concentrează pe contracararea expansiunii rapide a arsenalului nuclear al Chinei. De altfel, şi spre finalul mandatului, în martie 2024, Administraţia Biden a emis un nou document conţinând orientări privind ocuparea forţei de muncă în domeniul nuclear¹³, care îndrumă „ca Statele Unite să fie capabile să descurajeze simultan Rusia, China şi Coreea de Nord, pe timp de pace, criză şi conflict”. Astfel, sub Administraţia Biden, SUA au continuat investiţiile în cele trei componente ale triadei nucleare, dar s-a renunţat la dezvoltarea unei noi arme nucleare tactice navale (SLCM-N), propusă de administraţia Trump în 2018.

Totodată, NPR 2022 este un document de adaptare strategică (cu scopul de a răspunde noilor riscuri pe componenta cyber), care păstrează umbrela de descurajare şi ambiguitatea strategică: SUA nu exclud utilizarea armelor nucleare în „circum-stanţe extreme”¹⁴, dacă sunt ameninţate interesele vitale ale Americii sau ale aliaţilor săi. Ambiguitatea strategică din NPR 2022 permite, astfel, o oarecare flexibilitate, maximizează efectul de descurajare, păstrând totodată coeziunea transatlantică şi credibilitatea angajamentelor americane de securitate.

În ceea ce priveşte viitoarea postură nucleară sub al doilea mandat al Admini-straţiei Trump, se anticipează că documentul va reconfirma următoarele linii strategice:

• descurajarea strategică rămâne prioritară, dat fiind că armele nucleare oferă un factor de descurajare, pe care niciun alt element al puterii militare americane nu îl poate înlocui şi o descurajare nucleară credibilă stă la baza tuturor prio-rităţilor naţionale de apărare a SUA.

• este necesară continuarea procesului de modernizare a triadei strategice pe toate cele trei componente: rachete, care pot fi lansate de pe uscat, din aer si de pe mare, pentru a asigura o descurajare credibilă.

• SUA vor păstra opţiunea primei lovituri nucleare (first nuclear strike), precum şi opţiunea nucleară flexibilă: armele nucleare vor fi folosite în situaţii extreme, vizând descurajarea atacurilor nucleare, dar şi non-nucleare, chiar şi în cazul atacurilor, care nu se soldează cu victime umane.

• se va acorda atenţie întregului arsenal nuclear, atât strategic, cât mai ales sub-strategic / tactic.

Cu toate acestea, declaraţiile preşedintelui Trump după preluarea celui de-al doilea mandat¹⁵ sugerează o potenţială schimbare – una, care pune accent pe controlul armamentelor şi reducerile bugetului de apărare faţă de urmărirea de noi capacităţi nucleare. Aceasta ar putea marca o posibilă schimbare de direcţie în politica nucleară a SUA faţă de viziunea primului mandat a lui Trump. Rămâne de văzut dacă Trump va reactiva programele suspendate de Biden – SLCM – sau dacă va mai susţine dezvoltarea de arme nucleare tactice suplimentare.

În concluzie, ne putem aştepta la o postură nucleară mai agresivă şi ofensivă, orientată spre maximizarea avantajului naţional, reducerea angajamentelor colective şi flexibilizare în ceea ce priveşte utilizarea armelor nucleare, cu implicaţii directe în relaţia cu rivalii strategici, dar şi asupra coeziunii transatlantice. Cel mai probabil, se va acorda o atenţie din ce mai ridicată ameninţării din partea Chinei, fără a diminua atenţia asupra Rusiei. Obiectivul pe termen lung al SUA rămâne aducerea Chinei într-un cadru strategic trilateral, dat fiind ritmul accelerat de expansiune, modernizare şi diversificare a forţelor nucleare chineze.

IMPACT ASUPRA MEDIULUI DE SECURITATE EUROPEAN
ŞI POTENŢIALE IMPLICAŢII PENTRU ROMÂNIA

Abordarea tranzacţională a preşedintelui Trump şi modul, în care statele europene se vor poziţiona în ceea ce priveşte noua formă a parteneriatului transatlantic, reprezintă variabilele majore în ecuaţia de securitate europeană, cu impact direct asupra intereselor României.

Administraţia Trump a adus o schimbare semnificativă în modul, în care Statele Unite s-au raportat la aliaţii lor tradiţionali, în special în cadrul NATO. Caracterizată de tranzacţionalism şi adesea imprevizibilitate, viziunea de politică externă a preşedintelui Trump a generat incertitudine şi, mai ales, preocupare pentru statele de pe Flancul Estic al Alianţei, care depind de prezenţa militară americană în faţa ameninţării ruse pe fondul speculaţiilor privind o eventuală dezangajare a SUA din Europa.

În contextul actual al relaţiei transatlantice, pentru România, principale provocări derivă din erodarea coeziunii transatlantice şi necesitatea reconfirmării credibilităţii angajamentelor de securitate ale SUA privind descurajarea nucleară extinsă (extended deterrence) oferită aliaţilor europeni.

Pe acest plan, o atenţie deosebită trebuie acordată prezenţei nucleare americane în Europa. În prezent, Statele Unite menţin aproximativ 100 de bombe nucleare tactice B61¹⁶ staţionate în baze NATO, sub politica „nuclear sharing” (partajare nucleară) în cinci ţări europene: Germania, Belgia, Olanda, Italia şi Turcia.

Ţările în care sunt dislocate arme nucleare americane

• reasigurarea aliaţilor privind menţinerea umbrelei de securitate nucleare a SUA

Este primordial ca viitorul document să reitereze angajamentul clar şi ferm al SUA faţă de apărarea colectivă, inclusiv umbrela nucleară: în cazul unei escaladări nucleare, aliaţii NATO, inclusiv România, se pot baza pe o politică nucleară solidă şi credibilă din partea SUA. Să nu uităm că Rusia ar avea deja amplasate sisteme de rachete Iskander-M¹⁷, în diverse locaţii din Crimeea, iar România se află la o distanţă tactică faţă de capabilităţile ruseşti.

• coordonarea SUA cu aliaţii pentru menţinerea coerenţei dintre politica de descurajare a SUA şi postura de descurajare nucleară a NATO, cu evitarea riscului de fragmentare a consensului NATO privind doctrina nucleară

Nu se cunoaşte dacă Administraţia Trump 2.0 a iniţiat consultări bilaterale prealabile cu Aliaţii în perspectiva revizuirii posturii nucleare a SUA. Incertitudinea este alimentată şi în contextul iniţiativelor recente ale Franţei¹⁸ (martie 2025) de iniţiere a unui dialog strategic pe tema creării unui factor de descurajare nucleară la nivel european, propunere, care alimentează riscul de diviziune în rândul Aliaţilor, primind deja, la nivel declarativ, semnale pozitive din partea unora dintre aceştia¹⁹.

• menţinerea preocupărilor faţă de ameninţarea rusă şi consolidarea pre-zenţei americane în regiunea Mării Negre

În contextul discuţiilor privind redefinirea posturii militare globale a SUA, din perspectiva imperativului de a răspunde la provocările competiţiei dintre marile puteri, retorica preşedintelui Trump nu face decât să alimenteze şi mai mult temerile la nivelul Aliaţilor (mai ales de pe Flancul estic) cu privire la riscul retrogradării Europei din priorităţile de prim rang ale agendei de securitate a Washingtonului şi speculaţiile privind o posibilă retragere a prezenţei aliate a SUA din Europa.

Cel mai pesimist scenariu pentru ţara noastră ar fi acela în care, în perspectiva viitoarei posturi nucleare, o eventuală decizie a preşedintelui Trump de a prioritiza componenta nucleară tactică în detrimentul celei convenţionale²⁰ – pentru a contracara ameninţarea din partea Rusiei – ar conduce în lanţ la o reducere a efectivelor con-venţionale americane staţionate pe teritoriul RO sau al altor aliaţi pe Flancul Estic.

CONCLUZII

Reevaluarea posturii nucleare americane se profilează a fi un document creionat sub imaginea unui hegemon conştient de actuala tranziţie către o lume multipolară şi preocupat în primul rând de prezervarea supremaţiei. Cel mai probabil, NPR Trump 2.0 va păstra continuitatea cu viziunea politicilor nucleare din primul mandat. Se anticipează o întoarcere la o abordare mai agresivă şi flexibilă privind descurajarea nucleară, concentrându-se pe descurajarea simultană a mai multor adversari şi consolidarea capacităţilor nucleare.

În actualul context transatlantic, nu este exclusă reevaluarea umbrelei nucleare asupra Aliaţilor printr-o lentilă de tip „tranzacţional”: vă apărăm, dar să ne coste mai puţin (respectaţi angajamentele de creştere a resurselor alocate apărării).

Pentru România şi alte state NATO (mai ales pentru aliaţii de pe Flancul Estic), reiterarea angajamentelor nucleare ale SUA (consolidarea garanţiilor nucleare, prin descurajarea extinsă) în cadrul viitoarei NPR rămâne primordială.

Cea mai mare provocare survine din lipsa de predictibilitate, care caracterizează comportamentul SUA sub al doilea mandat al Administraţiei Trump. O eventuală decizie de repoziţionare a capabilităţilor nucleare, pe care SUA le are în Europa, sau chiar (worst-case scenario) de reducere a efectivelor convenţionale ar reprezenta o schimbare semnificativă în arhitectura de securitate a regiunii, cu impact direct asupra regiunii Mării Negre. Un astfel de scenariu ar plasa ţara noastră într-o poziţie de vulnerabilitate strategică accentuată.

Obiectivele prioritare ale României rămân circumscrise interesului de asigurare a securităţii în regiunea Mării Negre, cu accent pe menţinerea nivelului de prioritate al regiunii Mării Negre în atenţia decizionalilor de la Washington.