Florina-Denisa GHEORGHE
Anca-Florina HURMUZACHI

Abstract. In the context of hybrid warfare, propaganda has become a key tool used to manipulate public perception and undermine democratic societies. This paper explores the negative impact of propaganda on the individual’s capacity for critical thinking. By flooding the information space with disinformation, emotional manipulation, and contradictory narratives, propaganda weakens the individual’s ability to assess information objectively. As a result, individuals become more vul-nerable to manipulation and less able to engage in informed civic participation. The study highlights the importance of media literacy and critical thinking education as essential defenses against such psychological operations.

Keywords: propaganda, hybrid warfare, disinformation, emotional manipulation, critical thinking, media literacy, psychological resilience

INTRODUCERE

Propaganda reprezintă o formă de comunicare utilizată cu scopul de a influenţa sau a convinge un anumit public în vederea promovării unor idei, care pot fi subiective şi pot reprezenta selectiv faptele pentru a încuraja o anumită percepţie sau interpretare. Aceasta poate fi folosită pentru a genera o reacţie afectivă, nu una raţională, faţă de informaţiile prezentate.

De-a lungul timpului, termenul de „propagandă” a căpătat mai degrabă o conotaţie negativă decât una pozitivă, fiind asociată cu tehnicile de manipulare, însă, din punct de vedere istoric, propaganda avea un sens neutru, fiind orice material, care poate promova anumite opinii sau ideologii.

„Propaganda constă în acţiuni de comunicare persuasivă planificate, susţinute de un sponsor, având drept scop final influenţarea şi chiar modificarea atitudinilor şi com-portamentelor unei audienţe ţintă selectate, pentru satisfacerea unor interese politice ale sponsorului, folosind informaţii şi argumente false, parţial adevărate, denaturate şi exclusive, alături de cele adevărate şi însoţite de diverse forme de constrângere şi cenzură.” (Călin Hentea)

Propaganda se bazează pe mecanisme psihologice bine studiate, ce vizează slăbiciunile cognitive umane, astfel că printre cele mai relevante se numără: efectul de confirmare, prin care oamenii sunt înclinaţi să accepte informaţiile, care confirmă opi-niile lor anterioare; supunerea faţă de autoritate, prin care individul tinde să accepte mesajele venite de la surse percepute ca legitime; conformismul social, care apare în condiţii de incertitudine, indivizii adoptă opinia majorităţii; disonanţa cognitivă, prin apariţia disconfortului psihic când realitatea contrazice credinţele existente, duce la ne-garea sau reinterpretarea informaţiilor (Tucă, 2020). Aceste mecanisme sunt ţintite în mod sistematic prin campanii informaţionale menite să creeze haos cognitiv şi emoţional.

GÂNDIREA CRITICĂ

Gândirea critică este una dintre cele mai esenţiale abilităţi cognitive pentru funcţionarea eficientă a individului într-o societate democratică şi informaţională. Ea presupune analiza logică a informaţiilor, evaluarea raţionamentelor, capacitatea de a detecta erorile logice şi biasurile cognitive, precum şi formarea de opinii bazate pe evidenţe şi raţionamente coerente (Zimbardo & Gerrig, 2001). În contextul războiului hibrid, însă, această capacitate este sistematic erodată de acţiunile deliberate ale propagandei, care acţionează simultan la nivel cognitiv, emoţional şi social.

Unul dintre cele mai directe mecanisme, prin care propaganda slăbeşte gândirea critică, este prin supraîncărcarea informaţională. Într-o eră, în care informaţiile circulă cu o viteză fără precedent şi sunt accesibile dintr-o varietate de surse – adesea contradictorii –, individul se confruntă cu o „infodemie”, care provoacă stres cognitiv şi paralizie decizională. McQuail (2010) susţine că expunerea constantă la un flux dens şi haotic de informaţii conduce la epuizarea resurselor cognitive ale individului, deter-minându-l să apeleze la euristici simple sau la modele mentale preexistente în locul unei analize riguroase.

Această supraîncărcare informaţională nu este accidentală, ci este uneori cul-tivată deliberat de actorii, care folosesc propaganda ca armă. Prin generarea unei multitudini de narative alternative, chiar şi cele evident absurde, propagandiştii nu urmăresc neapărat să convingă, ci să creeze o stare de incertitudine şi neîncredere. În lipsa unei busole cognitive clare, individul devine vulnerabil la dezinformare, iar gândirea critică este înlocuită de reacţii instinctive, bazate pe emoţii şi asocieri superficiale.

Propaganda acţionează, de asemenea, asupra centrilor emoţionali ai creierului, declanşând reacţii afective puternice, care inhibă procesele cognitive superioare. Emoţii precum frica, furia, ura sau ruşinea sunt utilizate sistematic pentru a crea un climat psihologic de urgenţă, în care individul nu mai are timp sau energie să analizeze raţional situaţiile (Zimbardo & Gerrig, 2001).

Această activare emoţională este deosebit de eficientă, deoarece reduce gândirea deliberativă, bazată pe cortexul prefrontal, în favoarea unei reacţii rapide şi instinctive, controlată de sistemul limbic. De exemplu, o ştire falsă, care invocă o ameninţare iminentă, poate genera panică şi poate fi răspândită rapid, înainte ca veridicitatea ei să fie verificată. În acest context, raţionamentul critic este nu doar suspendat, ci chiar perceput ca un obstacol – o întârziere inacceptabilă într-un mediu, care solicită reacţii rapide.

În final, expunerea repetată la propagandă poate conduce la o formă de apatie cognitivă cunoscută sub numele de „cinism informaţional”. Acesta se manifestă prin pierderea încrederii în orice sursă de informaţie, inclusiv în cele tradiţional credibile, şi prin renunţarea voluntară la efortul de a distinge între adevăr şi minciună (Țucă, 2020). Această atitudine este cultivată de propaganda modernă nu doar prin difu-zarea dezinformării, ci şi prin cultivarea ideii că „toţi mint”, „adevărul nu există” sau „fiecare are propria realitate”.

Când acest tip de gândire se instalează, individul nu mai are motivaţia necesară pentru a exercita gândirea critică. În schimb, se refugiază în cinism, ironie sau chiar în pasivitate totală. În acest caz, propaganda nu mai are nevoie să convingă sau să modeleze opinii; este suficient să semene îndoiala şi să distrugă premisele episte-mologice ale cunoaşterii obiective.

În contextul complex al conflictelor moderne, caracterizate de o combinaţie de mijloace convenţionale şi neconvenţionale, mediul militar devine o ţintă prioritară a propagandei specifice războiului hibrid. Spre deosebire de conflictele clasice, unde linia frontului era clar delimitată, războiul informaţional pătrunde adânc în sfera psihologică a personalului militar.

Gândirea critică, esenţială pentru luarea deciziilor eficiente şi adaptative în con–diţii de stres şi incertitudine, este profund afectată de acţiunile propagandistice. Acest impact se manifestă prin mai multe dimensiuni-cheie: demoralizare, erori decizionale şi degradarea coeziunii de grup.

Demoralizarea este unul dintre cele mai vizibile şi directe efecte ale propa-gandei asupra forţelor armate. Campaniile informaţionale ostile tind să vizeze moralul militarilor, subminând încrederea acestora în legitimitatea misiunii, în eficienţa con-ducerii militare şi în sprijinul public. Potrivit lui Bar-Tal (2000), moralul trupelor este strâns legat de percepţia sensului misiunii şi a solidarităţii cu camarazii şi superiorii. Atunci când propaganda insinuează că misiunile sunt inutile, corupte sau condamnate eşecului, aceasta creează o ruptură între militar şi valorile instituţionale ale forţei armate.

Mai mult, în epoca reţelelor sociale, propaganda poate circula rapid chiar în interiorul bazelor militare sau în timpul desfăşurării misiunilor, prin intermediul dispozitivelor mobile. Astfel, un soldat aflat într-un teatru de operaţii poate fi expus zilnic la mesaje, care contrazic direct narativul oficial, provocând confuzie şi scăderea motivaţiei. În absenţa unor strategii de rezilienţă informaţională şi leadership psiho-logic activ, aceste efecte pot deveni sistemice şi pot conduce la scăderea performan-ţei operaţionale.

În mediul militar, deciziile trebuie adesea luate în timp scurt, în condiţii de stres intens şi cu informaţii incomplete. Într-un asemenea cadru, gândirea critică devine nu doar un avantaj, ci o necesitate. Însă propaganda afectează direct această capacitate, fie prin dezinformare, fie prin crearea unei stări de nesiguranţă genera-lizată. Conform modelului „firehose of falsehood” descris de Paul şi Matthews (2016), propaganda modernă nu urmăreşte neapărat să fie convingătoare prin coerenţă, ci prin abundenţă şi repetitivitate. Aceasta duce la apariţia unui climat, în care militarul nu mai poate distinge între sursele valide şi cele toxice.

Acest tip de ambiguitate informaţională poate afecta direct procesul decizional. Un militar expus la propagandă este mai predispus la ezitare, supraanaliză sau chiar inacţiune – toate acestea fiind incompatibile cu cerinţele unei reacţii eficiente în teren. De asemenea, dacă propaganda reuşeşte să discrediteze sursele oficiale (comandanţi, autorităţi, parteneri de coaliţie), deciziile pot fi luate pe baza unor narative false, ceea ce duce la erori operaţionale, pierderi de vieţi sau eşecuri strategice.

Una dintre cele mai periculoase implicaţii ale propagandei în medii militare este afectarea coeziunii de grup. Coeziunea este o variabilă psihosocială fundamentală în eficienţa unităţilor militare, influenţând moralul, încrederea şi performanţa colectivă. Conform cercetărilor lui Tismăneanu (2005), propaganda, care cultivă suspiciunea, neîncrederea şi ideea trădării interne este una dintre cele mai toxice forme de mani-pulare politică şi psihologică.

Prin introducerea de narative false privind loialitatea camarazilor sau compe-tenţa comandanţilor, propaganda poate genera fisuri în cadrul grupului militar. Suspi-ciunea alimentată de mesaje false sau trunchiate poate duce la conflicte interne, la scăderea colaborării sau chiar la acte de indisciplină. Aceste efecte sunt cu atât mai pe-riculoase în condiţii de luptă, unde supravieţuirea depinde în mare măsură de încre-derea reciprocă între membrii echipei. În mod paradoxal, unităţi perfect antrenate şi echipate pot deveni disfuncţionale în urma unui război informaţional bine orchestrat.

Pe lângă efectele punctuale asupra deciziilor sau coeziunii, propaganda contri–buie la crearea unei vulnerabilităţi psihologice generale în rândul militarilor. Această vulnerabilitate nu se manifestă doar prin simptome de stres, anxietate sau epuizare, ci şi prin apariţia unui climat mental, în care adevărul devine relativ, iar ideea de misiune devine discutabilă. Într-un asemenea climat, disciplina, onoarea şi loialitatea – valori fundamentale ale culturii militare – pot fi subminate din interior. Acest tip de eroziune psihologică este lent, dar profund, şi poate avea consecinţe de lungă durată asupra structurii şi funcţionării instituţiei militare.

În faţa ameninţărilor tot mai sofisticate aduse de propaganda specifică războiului hibrid, este esenţial ca societatea şi instituţiile sale – în special cele militare – să dezvolte strategii robuste de apărare psihologică. Aceste strategii trebuie să vizeze nu doar contracararea conţinutului propagandistic, ci şi consolidarea rezilienţei cognitive şi afective a indivizilor. Combaterea eficientă a efectelor propagandei implică intervenţii multidimensionale, atât la nivel educaţional, cât şi instituţional, menite să reducă vulnerabilităţile psihologice şi să întărească mecanismele de apărare socială şi orga-nizaţională.

Una dintre cele mai eficiente modalităţi de a reduce influenţa propagandei este promovarea educaţiei media şi a gândirii critice în rândul populaţiei generale, dar mai ales în cadrul structurilor militare. Educaţia media presupune alfabetizarea informaţională – capacitatea de a evalua sursele, de a detecta biasuri şi de a înţelege intenţiile ascunse ale mesajelor media. Potrivit lui Cialdini (2009), oamenii sunt susceptibili la manipulare atunci când nu înţeleg mecanismele psihologice folosite împotriva lor. Astfel, învăţarea principiilor de influenţare, a tehnicilor de manipulare şi a modului, în care funcţionează propaganda, reprezintă un pas fundamental în dez-voltarea unui „scut cognitiv”.

În mediul militar, instruirea în domeniul gândirii critice trebuie integrată în programele de formare profesională, ca parte din pregătirea psihologică şi operaţio-nală. Militarii trebuie antrenaţi nu doar pentru a executa ordine, ci şi pentru a evalua contextul, a detecta incongruenţele logice şi a acţiona raţional în faţa presiunii informaţionale. Acest tip de pregătire reduce dependenţa de automatisme cognitive şi creşte capacitatea de adaptare în situaţii complexe.

Un alt pilon fundamental în combaterea propagandei este întărirea rezilienţei psihologice. Rezilienţa, în sens psihologic, se referă la capacitatea individului de a face faţă adversităţilor, de a se adapta la stres şi de a-şi păstra funcţionarea optimă în condiţii ostile. Zimbardo şi Gerrig (2001) subliniază faptul că persoanele cu o bună cunoaştere de sine, cu un nivel ridicat de autoeficacitate şi cu suport social solid sunt mai puţin vulnerabile la manipulare emoţională.

În mediul militar, dezvoltarea rezilienţei trebuie să includă antrenamente psi-hologice specifice, precum expunerea controlată la situaţii simulate de stres, tehnici de autoreglare emoţională, antrenamentul atenţiei şi dezvoltarea unui cadru de sens personal în raport cu misiunea. Aceste intervenţii contribuie la reducerea efectelor disociative ale stresului şi la creşterea capacităţii de filtrare raţională a informaţiei chiar şi în medii ostile informaţional.

Propaganda reuşeşte să se infiltreze şi să aibă efecte destabilizatoare atunci când există un vid de informaţie sau o lipsă de transparenţă din partea instituţiilor. În acest sens, un alt instrument esenţial în combaterea propagandei îl reprezintă pro-movarea unei comunicări instituţionale clare, coerente şi credibile. McQuail (2010) argumentează că încrederea în instituţii este direct proporţională cu calitatea comu-nicării publice. Atunci când autorităţile oferă explicaţii transparente, admit greşelile şi comunică proactiv, spaţiul de manevră al propagandei se reduce considerabil.

În domeniul militar, transparenţa nu presupune divulgarea de informaţii ope-raţionale sensibile, ci menţinerea unei linii de comunicare oneste şi coerente cu personalul militar şi cu opinia publică. Aceasta înseamnă recunoaşterea pericolelor psihologice, explicarea deciziilor strategice şi asigurarea unui cadru de dialog intern. Militarii, care înţeleg clar misiunea şi care percep conduita liderilor ca fiind corectă, sunt mai puţin vulnerabili la narativele ostile.

Una dintre metodele cele mai directe de combatere a propagandei este con-struirea şi diseminarea de contra-narative – mesaje alternative, care oferă o versiune factuală şi coerentă a realităţii. Paul şi Matthews (2016) subliniază faptul că propa-ganda poate fi eficientă tocmai pentru că umple un gol narativ – în lipsa unor explicaţii convingătoare din partea autorităţilor, oamenii sunt tentaţi să accepte explicaţii alternative, chiar dacă sunt false. De aceea, este esenţial ca instituţiile să răspundă rapid, ferm şi argumentat în faţa mesajelor manipulative.

Contra-narativele eficiente nu se limitează la negarea informaţiilor false, ci oferă o poveste convingătoare, susţinută de fapte, care să redea sens şi coerenţă publicu-lui. În mediul militar, aceste narative trebuie să fie adaptate contextului operaţional, să includă elemente motivaţionale şi să restabilească încrederea în misiune, în echipă şi în leadership. Utilizarea mijloacelor moderne de comunicare, inclusiv platformele digitale, este esenţială în transmiterea acestor mesaje, pentru a contracara influenţa rapidă a propagandei online.

În concluzie, propaganda, ca instrument central în războiul hibrid, atacă în mod direct capacitatea individului de a gândi critic. Prin manipularea percepţiilor şi valorificarea slăbiciunilor psihologice, ea devine un factor destabilizator la nivel individual şi societal. În special în mediul militar, unde deciziile se iau rapid şi sub presiune, menţinerea gândirii critice este vitală. Educaţia, vigilenţa informaţională şi instruirea psihologică sunt esenţiale pentru apărarea împotriva acestui tip de ameninţare invizibilă, dar extrem de eficientă.

Bibliografie

1. Hentea, C. (2014), Propaganda în război, Editura Cetatea de Scaun, Bucureşti.

2. Zimbardo, P., & Gerrig, R. (2001). Psihologie generală (trad.). Harper Collins.

3. Cialdini, R.B. (2009). Influenţa. Ştiinţa şi practica persuasiunii (trad.). Business Tech International Press. (Lucrare originală publicată în 1984)

4. Bar-Tal, D. (2000). Shared beliefs in a society: Social psychological analysis. Sage Publications.

5. Țucă, A. (2020). Psihologia manipulării: Mecanisme, scopuri, efecte. Polirom.

6. Paul, C., & Matthews, M. (2016). The Russian “firehose of falsehood” propaganda model: Why it might work and options to counter it. RAND Corporation.

7. McQuail, D. (2010). McQuail’s mass communication theory (6th ed.). Sage Publications.

8. Tismăneanu, V. (2005). Fantasmele salvării. Democraţie, naţionalism şi mit în Europa postcomunistă. Humanitas.

9. https://ro.wikipedia.org/wiki/Propagandă