Andreea Gabriela ANGELESCU (UNGUREANU)^*

Abstract. This essay emphasizes the importance and complexity of hybrid warfare in the context of contemporary conflicts. Starting from the definition of hybrid warfare and moving through its historical evolution and current implications, it highlights the crucial role of psychological aspects in this type of conflict. Propaganda, informational manipulation, and social mobilization are key tactics used in hybrid warfare, and understanding them is essential for countering these threats. Developing critical thinking and promoting open dialogue are key tools for strengthening society’s resilience against psychological manipulation. Additionally, the role and impact of decisions made by military and political leaders in the conduct and outcome of hybrid conflict are emphasized, highlighting the influence of their personality, motivations, and individual experiences. In conclusion, the continued importance of research and development in the field of military psychology is underscored to effectively respond to the challenges of hybrid warfare and to build a more resilient and adaptable society to future threats.

Keywords: hybrid warfare, propaganda, manipulation, military psychology

În epoca contemporană a conflictelor globale, conceptul de război hibrid a devenit din ce în ce mai relevant şi semnificativ în domeniul militar şi psihologic. Acest termen, ce îşi are originea în teoriile strategice militare şi politice, descrie un tip de conflict, care combină tactici şi tehnici diverse, precum propaganda, dezinformarea, războiul informaţional, acţiuni cibernetice, camuflaj, utilizarea mercenarilor şi a altor agenţi non-statali, toate având scopul de a destabiliza şi de a submina adversarul, fără a declanşa oficial un conflict armat deschis (Arquilla, Ronfeldt, 2001).

Definiţia războiului hibrid este, prin urmare, una fluidă şi adaptabilă, reflectând natura sa complexă şi variabilă. În esenţă, este vorba despre un mod de conflict, care transcende graniţele tradiţionale ale războiului şi integrează multiple dimensiuni şi forme de agresiune, atât în domeniul fizic, cât şi în cel psihologic (Hoffman, 2009).

Semnificaţia războiului hibrid în context militar este profundă şi subliniază schimbările majore în paradigma războiului modern. În trecut, conflictele erau în mare parte concentrate pe teatrele de operaţiuni fizice, unde puterea militară era principalul factor de influenţă. Cu toate acestea, în era războiului hibrid, limitele dintre război şi pace sunt estompate, iar fronturile de luptă se extind în spaţiul cibernetic, informaţional şi social (Hoffman, 2009).

Psihologic, războiul hibrid exercită o presiune semnificativă asupra populaţiilor civile şi a decidenţilor politici. Propaganda şi manipularea informaţională sunt folosite intens pentru a influenţa opinia publică, pentru a crea diviziuni şi tensiuni în societate şi pentru a submina încrederea în instituţiile existente. Aceste tactici au capacitatea de a eroda coeziunea socială şi de a afecta stabilitatea politică, creând un

mediu favorabil pentru agresiune şi intervenţii externe (Arquilla, Ronfeldt, 2001).

În plus, războiul hibrid ridică numeroase provocări pentru strategiile de apărare şi securitate naţională. Capacitatea de a identifica şi de a contracara ameninţările asimetrice şi neconvenţionale devine esenţială, iar adaptabilitatea şi inovaţia sunt necesare pentru a face faţă unui inamic invizibil şi insidios.

O bună înţelegere a dimensiunii psihologice a războiului hibrid oferă numeroase avantaje strategice şi operaţionale. În primul rând, permite identificarea şi contracararea tacticilor de propagandă şi dezinformare utilizate de adversari pentru a manipula opinia publică şi a submina încrederea în instituţiile existente. Prin dezvoltarea unei rezistenţe psihologice şi a unei capacităţi de discernământ în faţa informaţiilor false sau manipulative, societatea poate deveni mai imună la influenţele nocive şi poate rămâne stabilă în faţa provocărilor externe (Howard, 2012).

În al doilea rând, înţelegerea psihologică a modului, în care indivizii şi grupurile reacţionează la diverse stimuli şi situaţii, poate facilita elaborarea şi implementarea de strategii eficiente de mobilizare şi susţinere a efortului de război. Astfel, se pot dezvolta campanii de comunicare şi acţiuni de influenţare, care să sporească coeziunea socială şi să stimuleze participarea activă a populaţiei la eforturile de apărare şi securitate naţională (Geltzer, 2015).

În plus, înţelegerea psihologică a liderilor militari şi politici este esenţială pentru evaluarea şi anticiparea deciziilor şi acţiunilor acestora în contextul războiului hibrid. Factori precum personalitatea, motivaţiile, credinţele şi experienţele individuale ale liderilor pot influenţa semnificativ procesele de luare a deciziilor şi direcţia strategiilor politice şi militare. Prin urmare, analiza psihologică a decidenţilor poate oferi o perspectivă valoroasă asupra intenţiilor şi comportamentelor acestora, permiţând elaborarea de răspunsuri şi contra-strategii eficiente (Geltzer, 2015).

Conceptul de război hibrid îşi are rădăcinile în schimbările semnificative din peisajul geopolitic şi strategic al secolului XX şi al începutului secolului XXI. Evoluţia acestui concept reflectă adaptarea continuă a tacticii şi strategiilor de conflict la noile realităţi şi ameninţări din mediul global (Kaldor, 2013).

Originea războiului hibrid poate fi identificată în moduri diverse de conflict şi agresiune, care au fost utilizate de-a lungul istoriei, dar care au devenit tot mai proeminente în epoca contemporană. În perioada post-Război Rece, odată cu creşterea complexităţii relaţiilor internaţionale şi cu apariţia actorilor non-statali şi a tehnologiilor avansate, conceptul de război hibrid a început să prindă contur. În special, implicaţiile evoluţiei tehnologiei informaţionale şi a comunicaţiilor au permis apariţia unor noi forme de agresiune, care nu se limitează la fronturile tradiţionale de luptă (Geltzer, 2015).

Un punct de cotitură important în evoluţia conceptului de război hibrid a fost începutul secolului XXI, odată cu evenimente precum Războiul din Irak din 2003 şi Revoluţiile Colorate din Europa de Est. Aceste evenimente au evidenţiat utilizarea extensivă a tacticii non-convenţionale şi a influenţei psihologice în contestarea puterii statale şi în destabilizarea regimurilor existente. Prin utilizarea unor mijloace precum propaganda, manipularea mediului informaţional şi mobilizarea socială, actorii non-statali şi statele au demonstrat capacitatea de a exercita o influenţă semnificativă asupra evenimentelor politice şi sociale (Kaldor, 2013).

O altă etapă importantă în evoluţia conceptului de război hibrid a fost intervenţia Rusiei în Ucraina şi anexarea Crimeei în 2014. Această campanie militară combinată cu operaţiuni de dezinformare, propagandă şi utilizarea agenţilor non-statali a demonstrat eficacitatea şi pericolul acestui tip de conflict pentru securitatea şi stabilitatea regională şi globală (Lerner, 1958).

În prezent, conceptul de război hibrid continuă să evolueze, odată cu apariţia unor noi tehnologii şi strategii de conflict. De la utilizarea intensivă a internetului şi reţelelor sociale pentru propagandă şi influenţă, până la dezvoltarea armelor cibernetice şi a altor tehnologii avansate, războiul hibrid rămâne o ameninţare complexă şi dinamică pentru securitatea internaţională (Kaldor, 2013).

În contextul războiului hibrid, înţelegerea şi aplicarea principiilor psihologiei militare joacă un rol crucial în strategiile de combatere şi contracarare a acestui tip de conflict. Mai multe teorii şi doctrine din domeniul psihologiei militare au influenţat înţelegerea şi abordarea războiului hibrid, oferind cadre conceptuale şi strategii practice pentru a face faţă ameninţării complexe şi dinamice, pe care o reprezintă (Lerner, 1958).

Teoria Comunicării şi Persuasiunii. Această teorie se concentrează pe modul, în care mesajele sunt transmise şi recepţionate în cadrul unei societăţi. În contextul războiului hibrid, teoria comunicării şi persuasiunii este esenţială pentru înţelegerea modului, în care propaganda şi dezinformarea sunt utilizate pentru a manipula percepţiile şi opiniile publicului. Principiile acestei teorii sunt aplicate în dezvoltarea şi implementarea de strategii de contrapropagandă şi de educare a populaţiei pentru a contracara influenţa adversarilor (Howard, 2012).

Teoria mobilizării sociale se concentrează pe modul, în care grupurile sociale şi comunităţile sunt mobilizate şi motivate să acţioneze în direcţia unor obiective comune. În contextul războiului hibrid, teoria mobilizării sociale este relevantă pentru înţelegerea modului, în care grupurile sociale pot fi manipulate şi influenţate pentru a susţine sau a opune anumite acţiuni sau politici. Principiile acestei teorii sunt aplicate în elaborarea de strategii de mobilizare şi construirea de alianţe pentru a contracara influenţele adverse (Lerner, 1958).

Teoria deciziei în context militar se concentrează pe procesul de luare a deciziilor în cadrul mediului militar, inclusiv factori, care influenţează deciziile liderilor şi comandanţilor. În contextul războiului hibrid, teoria deciziei în context militar este relevantă pentru înţelegerea modului, în care liderii militari şi politici iau decizii într-un mediu caracterizat de incertitudine şi ambiguitate. Principiile acestei teorii sunt aplicate în evaluarea şi anticiparea deciziilor adversarilor şi în dezvoltarea de strategii pentru a contracara acţiunile acestora (Pierce, Newstrom, 2010).

Doctrina psihologică militară se referă la setul de principii şi strategii psihologice utilizate în cadrul forţelor armate pentru a sprijini obiectivele operaţionale şi strategice. În contextul războiului hibrid, doctrina psihologică militară este esenţială pentru înţelegerea şi aplicarea principiilor psihologice în toate aspectele operaţiunilor militare, de la contrainformaţie şi contrapropagandă până la gestionarea comportamentelor populaţiei civile şi a deciziilor liderilor politici şi militari (Schmitt, 2015).

Astfel, teoriile şi doctrinele din domeniul psihologiei militare sunt fundamentale pentru înţelegerea şi abordarea războiului hibrid. Prin aplicarea principiilor şi strategiilor psihologice în cadrul operaţiunilor militare şi de securitate naţională, se poate contracara eficient influenţa adversarilor şi se poate asigura succesul în faţa provocărilor complexe şi dinamice ale acestui tip de conflict.

În cadrul războiului hibrid, manipularea şi propaganda reprezintă instrumente cheie folosite pentru a influenţa percepţiile, opiniile şi comportamentele indivizilor şi ale grupurilor sociale. Aceste aspecte psihologice sunt esenţiale în strategiile de destabilizare şi subminare a adversarului, contribuind la atingerea obiectivelor politice şi militare fără a recurge la acţiuni deschise de conflict armat (Howard, 2012).

Propaganda şi manipularea informaţională reprezintă două componente esenţiale ale războiului hibrid. Prin intermediul acestor tactici, actorii implicaţi încearcă să modeleze percepţiile şi să influenţeze comportamentul populaţiei civile şi al liderilor politici în direcţia dorită. Rolul propagandei este de a promova şi de a legitima mesajele şi acţiunile proprii, în timp ce manipularea informaţională vizează diseminarea de informaţii false sau distorsionate pentru a crea confuzie şi dezbinare în rândurile adversarului (Pierce, Newstrom, 2010).

În războiul hibrid, propagandei şi manipulării informaţionale li se acordă o importanţă deosebită, deoarece acestea pot avea un impact profund asupra societăţii civile şi asupra deciziilor politice şi militare. Prin manipularea discursului public şi prin controlul fluxului de informaţii, actorii implicaţi îşi pot consolida propria poziţie şi pot submina credibilitatea adversarului, fără a fi nevoie de utilizarea forţei militare directe (Schmitt, 2015).

Există o serie de tehnici psihologice utilizate în cadrul războiului hibrid pentru a influenţa opinia publică şi comportamentul indivizilor. Printre acestea se numără diseminarea de propagandă, care implică utilizarea mass-mediei şi a reţelelor sociale pentru a promova mesaje favorabile propriului scop şi pentru a discredita adversarul. Această tactică este completată de crearea deliberată de confuzie şi incertitudine prin răspândirea de informaţii false sau contradictorii, menite să inducă dezbinare şi neîncredere în rândul populaţiei. În acelaşi timp, manipularea emoţiilor este folosită pentru a influenţa percepţiile şi comportamentele individuale, prin inducerea fricii sau a sentimentelor de mânie pentru a mobiliza sau pentru a dezorienta publicul. Pe lângă acestea, utilizarea de tehnici de persuasiune este o componentă esenţială, strategii persuasive fiind aplicate pentru a câştiga susţinerea şi încrederea publicului în propria cauză, inclusiv prin folosirea liderilor de opinie sau a mesajelor adaptate la valorile şi credinţele specifice ale audienţei ţintă (Howard, 2012).

Psihologia grupurilor şi mobilizarea socială joacă un rol crucial în modul, în care populaţia şi comunităţile sunt influenţate şi manipulate pentru a susţine anumite agende politice sau militare. Prin utilizarea propagandei şi a manipulării psihologice, actorii implicaţi încearcă să modeleze opinia şi comportamentul grupurilor sociale în direcţia dorită, creând oportunităţi de subminare a adversarului şi de consolidare a propriei poziţii (Howard, 2012).

Grupurile sociale şi comunităţile sunt influenţate în mod substanţial de propagandă şi manipulare în contextul războiului hibrid. Prin intermediul acestor tactici, mesajele şi narativele sunt adaptate pentru a rezona cu valorile şi credinţele grupurilor sociale specifice, astfel încât să câştige susţinerea acestora şi să alimenteze sentimente de solidaritate şi apartenenţă. De asemenea, prin dezinformare şi crearea de controverse, adversarii pot să inducă diviziuni şi conflicte în rândurile populaţiei, slăbind coeziunea socială şi capacitatea de rezistenţă (Schmitt, 2015).

Pentru a contracara influenţa propagandei şi manipulării psihologice sunt necesare strategii eficiente de mobilizare socială şi construirea rezilienţei în rândul populaţiei. Educarea şi informarea publicului reprezintă un pilon fundamental în lupta împotriva manipulării şi propagandei. O populaţie bine informată şi educată este mai puţin vulnerabilă la tacticile de dezinformare şi manipulare psihologică. Prin promovarea gândirii critice şi cultivarea capacităţii de analiză obiectivă a informaţiilor, se poate construi o societate mai rezistentă la influenţele nocive. De asemenea, promovarea dialogului şi dezbaterilor deschise în cadrul societăţii poate contribui la combaterea polarizării şi extremismului şi la consolidarea coeziunii sociale. Prin încurajarea unui schimb liber de idei şi opinii şi prin promovarea respectului reciproc se pot depăşi diviziunile şi conflictele generate de propaganda şi manipularea psihologică. În plus, consolidarea sentimentului de identitate şi coeziune în cadrul comunităţilor poate dificulta manipularea şi influenţarea acestora. Prin întărirea legăturilor sociale şi promovarea solidarităţii între membrii comunităţii, se poate construi o bază solidă pentru rezistenţa împotriva tacticilor de dezbinare şi dezorientare (Schmitt, 2015).

Rolul şi deciziile liderilor militari şi politici sunt cruciale pentru rezultatul şi evoluţia conflictului. Impactul acestora este profund şi poate determina direcţia şi rezultatul final al întregului angajament. Factorii psihologici, precum personalitatea, motivaţiile şi experienţele individuale, joacă un rol semnificativ în procesul de luare a deciziilor în timpul conflictelor hibride, influenţând atât strategiile adoptate, cât şi reacţiile la provocări şi ameninţări (Pierce, Newstrom, 2010).

Deciziile liderilor militari şi politici au un impact profund asupra rezultatului războiului hibrid. Aceşti lideri sunt responsabili de elaborarea şi implementarea strategiilor de combatere a ameninţării hibride, de gestionarea resurselor şi de mobilizarea societăţii în sprijinul eforturilor de apărare şi securitate naţională. Deciziile lor determină direcţia şi eficacitatea acţiunilor întreprinse împotriva adversarului, iar greşelile sau eşecurile în luarea acestor decizii pot avea consecinţe semnificative asupra securităţii şi stabilităţii naţionale (Pierce, Newstrom, 2010).

De exemplu, deciziile politice privind gestionarea crizelor, diplomaţia şi relaţiile internaţionale pot influenţa modul, în care un stat răspunde la provocările hibride, precum şi modul, în care este perceput de către comunitatea internaţională şi de către propriul popor. În acelaşi timp, deciziile liderilor militari privind strategiile de contracarare şi operaţiunile tactice pot determina succesul sau eşecul operaţiunilor militare şi pot avea consecinţe durabile asupra securităţii şi integrităţii teritoriale ale unui stat (Pierce, Newstrom, 2010).

Personalitatea liderului militar sau politic poate exercita o influenţă semnificativă asupra modului, în care acesta percepe şi reacţionează la provocările şi ameninţările în cadrul conflictelor hibride. Un lider cu tendinţe autoritare sau agresive poate adopta strategii mai dure şi mai provocatoare în răspunsul la provocările hibride, în timp ce un lider mai pragmatic sau conciliant ar putea alege să adopte o abordare mai diplomatică şi de negociere. Motivaţiile şi interesele politice ale liderilor, precum şi experienţele anterioare şi perspectivele individuale sunt factori suplimentari, care pot influenţa direcţia şi priorităţile acţiunilor lor în timpul conflictelor hibride. De exemplu, un lider politic poate fi influenţat de dorinţa de a-şi menţine puterea şi prestigiul politic sau de a promova agenda sa personală, ceea ce poate determina adoptarea unor strategii mai agresive sau mai conservatoare în gestionarea conflictului. Experienţele anterioare ale liderilor în contextul conflictelor şi perspectivele lor individuale pot afecta modul, în care aceştia percep ameninţările şi opţiunile disponibile. Un lider, care a avut experienţe negative sau traumatice în trecut în contextul conflictelor, ar putea fi mai predispus să adopte o abordare mai fermă şi mai agresivă în gestionarea conflictului, în timp ce un lider, care a avut experienţe pozitive sau conciliante, ar putea fi mai deschis la dialog şi negocieri (Pierce, Newstrom, 2010).

În concluzie, războiul hibrid reprezintă o formă complexă şi dinamică de conflict, în care aspectele psihologice joacă un rol esenţial în determinarea rezultatului şi evoluţiei acestuia. Înţelegerea şi abordarea adecvată a psihologiei militare şi sociale sunt cruciale pentru dezvoltarea şi implementarea de strategii eficiente de contracarare a ameninţărilor hibride. De la manipularea şi propagandă până la mobilizarea socială şi luarea deciziilor liderilor, aspectele psihologice sunt interconectate şi influenţează în mod semnificativ desfăşurarea şi rezultatul conflictului. Prin promovarea educaţiei şi a informării publicului, consolidarea coeziunii sociale şi înţelegerea profundă a factorilor, care influenţează luarea deciziilor, se poate construi o societate mai rezistentă şi mai adaptabilă la provocările războiului hibrid. Astfel, este esenţială continuarea cercetării şi a dezvoltării în domeniul psihologiei militare pentru a răspunde eficient la ameninţările şi provocările viitoare ale conflictelor hibride.

Bibliografie

1. Arquilla, J., & Ronfeldt, D. (2001). The Advent of Netwar. Rand Corporation.

2. Geltzer, J. (2015). The Dilemma of Strategic Communication: Toward a Theory of Weapons of Mass Persuasion. Oxford University Press.

3. Hoffman, F.G. (2009). Conflict in the 21st Century: The Rise of Hybrid Wars. Potomac Books.

4. Howard, R.D. (2012). The Influence of Public Opinion on Post-Conflict Democratization. Palgrave Macmillan.

5. Kaldor, M. (2013). New and Old Wars: Organized Violence in a Global Era. Stanford University Press.

6. Lerner, D. (1958). The Passing of Traditional Society: Modernizing the Middle East. Free Press.

7. Pierce, J.L., & Newstrom, J.W. (2010). Leaders & The Leadership Process: Readings, Self-Assessments & Applications. McGraw-Hill Education.

8. Schmitt, M.N. (Ed.). (2015). Tallinn Manual 2.0 on the International Law Applicable to Cyber Operations. Cambridge University Press.