Contraamiral (rtr) dr. Constantin CIOROBEA^

Abstract. The collapse of the Soviet Union in the ’90s, the dissolution of the Warsaw Treaty on 3 March 1991, and NATO expanding eastwards, have had a particular impact on regional power relations. The US superpower status encouraged Western officials to reject warnings from their Eastern European counterparts regarding the threat posed by Russia and determined the Black Sea region to be abandoned by NATO and the EU.

Russia’s aggressive actions underline the need to change the security paradigm from a strictly regional to an interregional approach, with the direct involvement of all allied and partner states, with the US as catalyst and with the involvement of NATO and the EU.

The geopolitical changes in the Black Sea produced the regional geopolitical identity change and the redefinition of the regional order, and given that the security of the different regions is increasingly interconnected, the Black Sea and the Eastern Mediterranean can be analyzed in a common geopolitical space. A regional security construction can now be initiated, with the efforts of all those who can support such a project, starting with NATO that initiated a series of actions, then the US and France that also declared their open interest for this region, and the EU that can play an important role.

Romania have to prepare a document, approved at the parliament level, to promote our vision on Black Sea security, an aspect supported and promoted by the Admirals’ Club through the “Maritime Security Forum” from 2022, in order to support national interests at regional level.

Keywords: Strategia de Securitate a SUA pentru Marea Neagră; descurajare; schimbări geopolitice; securitate regională; asistenţă de securitate; grupare NATO la Marea Neagră; invazia Ucrainei

1. INTRODUCERE

Regiunea Mării Negre a reprezentat şi reprezintă o zonă aflată de foarte multă vreme sub influenţa echilibrului de putere dintre Rusia şi Turcia, iar securitatea zonală, negociată de cele două puteri regionale, a devenit principala caracteristică în regiune. În acest context, practic de la sfârşitul Războiului Rece, în Zona Extinsă a Mării Negre / ZEMN au avut loc cel mai mare număr de conflicte militare, Maximillian Hess (colaborator al Foreign Policy Research Institute) afirmând că: „un număr impresionant de zece războaie au avut loc pe sau în apropierea litoralului Mării Negre de la sfârşitul Războiului Rece, mai mult decât în oricare alt spaţiu maritim din lume¹”.

Menţinerea conflictelor îngheţate şi acţiunile hibride au făcut ca Rusia să redevină un actor important în regiune şi, odată cu anexarea Crimeii, a căpătat din nou control în Marea Neagră.

Marea Neagră a devenit importantă geostrategic, prin comerţul internaţional, comunicaţiile digitale, producţia şi transportul de energie, rutele de transport maritime, fluviale şi terestre între diferite regiuni pe axa nord-sud, dar din ce în ce mai important est-vest, dar mai ales prin atacul neprovocat al Rusiei asupra Ucrainei. Prin acţiunile sale din ultimul deceniu, prin războiul său împotriva Ucrainei şi revizionismul geopolitic din Marea Neagră, Rusia a schimbat unilateral arhitectura şi dinamica securităţii în regiune. Agresiunea rusă, indiferent sub ce formă se manifestă, încearcă să stabilească o hegemonie necontestată la nivel regional şi să faciliteze proiecţia influenţei dincolo de vecinătatea sa, în Balcanii de Vest, Caucazul de Sud, Mediterana de Est şi Orientul Mijlociu. Acest lucru ar permite Federaţiei Ruse să conteste securitatea şi stabilitatea la nivel internaţional, să pună sub semnul întrebării viabilitatea dreptului internaţional, care a guvernat lumea de la ultima conflagraţie mondială.

Complexitatea regiunii este determinată şi de faptul că statele din regiune sunt cuprinse, în contexte diferite, în rivalităţile strategice generate şi menţinute de Federaţia Rusă chiar şi după aderarea unora la NATO şi Uniunea Europeană.

2. SCHIMBAREA CONTEXTULUI GEOPOLITIC ÎN REGIUNEA MĂRII NEGRE

Colapsul Uniunii Sovietice în anii ’90, desfiinţarea Tratatului de la Varşovia la 3 martie 1991 şi procesul de extindere a NATO spre est au avut un impact deosebit asupra relaţiilor de putere la nivel global şi regional. Practic după aceste evenimente SUA a devenit singura superputere la nivel mondial şi a acţionat pentru intensificarea acţiunilor de promovare a unui sistem de valori liberale, democraţie şi comerţ liber, valori care au dobândit o prezenţă solidă în întreaga lume. Statutul de superputere a SUA a determinat extinderea la nivel UE a sentimentului că securitatea europeană nu mai reprezintă o prioritate, iar prevederile Articolul 5 din Carta NATO şi puterea militară a SUA reprezintă garanţii suficiente. În acest context au fost reduse treptat cheltuielile pentru apărare, industria de apărare a fost la rândul ei afectată, iar economia a devenit dependentă de energia ieftină din Federaţia Rusă. Această abordare la nivelul UE a determinat ca oficialii occidentali să respingă avertismentele omologilor din Europa de Est în ceea ce priveşte ameninţarea reprezentată de Rusia şi a determinat ca regiunea Mării Negre să fie abandonată de NATO şi UE şi să rămână în zona de influenţă a echilibrului de putere dintre Federaţia Rusă şi Turcia.

Regiunea Mării Negre este esenţială pentru Rusia şi tot mai importantă pentru ambiţiile de a fi recunoscută ca o mare putere. Rusia, după războiul din 2008 şi ocuparea Abhaziei, controlează două treimi din coasta georgiană şi prin atacarea Ucrainei intenţionează să preia controlul asupra ieşirii Ucrainei la Marea Neagră. Rusia sprijină activ regimul pro-rus din regiunea Transnistria şi simpatizanţii lor din Găgăuzia, pentru a exercita presiuni asupra guvernului din Moldova. Victoria în Ucraina devine tot mai importantă pentru statutul viitor al Rusiei la nivel internaţional, dar şi pentru impunerea intereselor geopolitice în regiunea Marii Negre. Pentru realizarea acestui obiectiv Rusia trebuie să ocupe în totalitate coasta ucraineană a Mării Negre, asigurând legătura terestră cu Crimeea, şi să îşi impună controlul asupra Odesei. Acest lucru ar permite Rusiei să domine geopolitic regiunea, să controleze comerţul maritim şi rutele energetice, să submineze independenţa şi statalitatea Ucrainei, iar prin legătura asigurată cu Transnistria să influenţeze evoluţia proeuropeană a Republicii Moldova. Regiunea Mării Negre devine şi mai importantă acum pentru Rusia, după ce practic a pierdut controlul în Marea Baltică, după ce Finlanda şi Suedia au aderat la NATO.

Acţiunile Rusiei de a domina şi controla Marea Neagră au determinat ţările din regiune să reacţioneze şi să iniţieze procese de apropiere de NATO şi UE, pentru a reduce influenţa Federaţiei Ruse asupra politicii lor interne şi de securitate. Acest proces a favorizat integrarea treptată, chiar şi parţială, a regiunii în sistemul politic şi de securitate occidental. Iar cele două procese paralele – acţiunile Rusiei de dominaţie în zonă şi apropierea ţărilor din regiune de NATO şi UE, au dus la o reducere a influenţei celor două puteri regionale, dar şi la o divizare tot mai profundă la nivel regional.

De asemenea ţările din regiune privesc cu îngrijorare acţiunile de război informaţional şi hibride, desfăşurate la limita legalităţii de Rusia în regiune, cum ar fi menţinerea pericolului de mine, care afectează libertatea de navigaţie, ameninţările cu acţiuni de sabotaj asupra infrastructurii critice dispuse la litoral sau off shore, precum şi sprijinirea corupţiei şi amestecul în viaţa politică. Ca răspuns la toate aceste provocări regionale, ţările din regiune au încercat integrarea în UE şi NATO. Trei dintre cele cinci state din regiune sunt deja membre NATO (Turcia, din 1952, Bulgaria şi România, din 2004) şi două (Georgia şi Ucraina) sunt aspirante, iar în mod similar, două (Bulgaria şi România) sunt membre ale UE, iar celelalte trei sunt state candidate. Pe de altă parte situaţia geopolitica regională este afectată de faptul că cei trei membri NATO (Bulgaria, România şi Turcia) au perspective strategice diferite asupra securităţii regionale, aspect care trebuie să fie schimbat.

România şi Bulgaria au încurajat şi susţinut consolidarea prezenţei SUA şi NATO pe teritoriile lor. Turcia începe să înţeleagă importanţa schimbărilor geopolitice regionale şi sprijină Ucraina cu armament şi muniţie, aprofundează cooperarea cu aliaţii NATO, cel mai bun exemplu este reprezentat de înfiinţarea recentă a Grupului Naval de acţiune antimină.

Situaţia Ucrainei este esenţială pentru Turcia şi pentru viitorul rol vizat de aceasta în regiune pentru a asigura diminuarea rolului Rusiei. Chiar dacă Ankara mai menţine relaţii strânse cu Moscova, funcţie de evoluţia conflictului aceste relaţii se pot reduce ca importanţă. Turcia şi Ucraina sunt în multe privinţe aliaţi fireşti, deoarece ambele resping dominaţia rusă asupra Mării Negre. Menţinerea de către Ucraina cel puţin a regiunii Odesa şi în acest fel a accesului la Marea Neagră este vitală pentru menţinerea unei Ucraine independente, sigure şi prospere şi pentru reconstrucţia postbelică.

Acţiunile agresive şi imprevizibile ale Federaţiei Ruse au pus presiune pe actorii internaţionali, care pentru a evita escaladarea au acceptat impunerea voinţei Federaţiei Ruse în regiune, iar în acest fel aceasta a redevenit un actor important în regiune. Europa a înţeles destul de târziu ameninţarea reprezentată de Federaţia Rusă faţă de securitatea europeană şi şi-a schimbat în mod decisiv abordarea numai după ce Rusia a invadat Ucraina. „Din cauza războiului lansat de Rusia împotriva Ucrainei, există un nou impuls, o revigorare a strategiei de extindere (a UE)”², a declarat Preşedintele Consiliului European, Charles Michel. Practic după 2022, UE este forţată să reevalueze arhitectura sa de securitate, să iniţieze decuplarea faţă de Rusia, să crească cheltuielile militare şi să înceapă restructurarea industriei sale de apărare. Aceştia reprezintă paşi semnificativi către o securitate europeană sporită, dar mai sunt încă provocări importante, mai ales cele legate în principal de lipsa unei viziuni comune pe termen lung.

De asemenea acţiunile Rusiei au determinat o schimbare de atitudine a Washing-tonului faţă de această regiune, şi este tot mai evident faptul că SUA recunoaşte valoarea şi importanţa Mării Negre. Astfel, în luna decembrie 2023, Congresul SUA a adoptat „Black Sea Security Act of 2023³ / Strategia de securitate la Marea Neagră”, un document cu valoare politică şi juridică, care susţine prezenţa americană în această regiune şi care practic ajută la implementarea politicii americane în regiune. Legea privind securitatea şi dezvoltarea la Marea Neagră face parte dintr-un pachet mai larg privind bugetului Apărării SUA. Astfel SUA aprobă un pachet cuprinzător, cu direcţii de acţiune pe domenii strategice: securitate şi apărare, economie, energie sau rezilienţă democratică, în coordonare cu aliaţii şi partenerii regionali, inclusiv NATO şi UE. Strategia are în atenţie consolidarea prezenţei SUA în regiune prin dislocarea de militari şi echipamente militare, contribuţia la dotarea forţelor armate ale statelor din regiune, investiţii şi angajamente diplomatice. Sunt încurajate proiecte de dezvoltare economică şi independenţă energetică, dar mai ales cele destinate sporirii conectivităţii, care ocolesc Rusia. Promovează rezistenţa democratică a tuturor statelor din regiune membre NATO sau partenere. Devine tot mai clar că administraţia SUA recunoaşte importanţa acestei regiuni, iar în ultima perioadă SUA a sprijinit eforturile de facilitare a cooperării regionale, inclusiv constituirea grupului naval de luptă antimină în Marea Neagră, format din nave militare din România, Bulgaria şi Turcia.

Mediul geopolitic regional este supus unor permanente provocări manifeste prin fragilitatea sistemelor democratice, performanţă economică inegală, dependenţă energetică, conflicte îngheţate sau deschise şi acţiunile agresive şi imprevizibile ale Rusiei. Până în prezent pentru a răspunde acestor provocări au fost folosite o serie de iniţiative, ale unor organizaţii internaţionale, pentru rezolvarea situaţiilor tensionate la nivel regional, cum ar fi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), Organizaţia de Cooperare la Marea Neagră (BSEC). Dar acţiunile acestor organizaţii nu au avut efectul dorit pentru că s-a dorit rezolvarea tensiunilor la nivel regional fără implicarea NATO sau UE, facilitând negocierile directe între Turcia şi Federaţia Rusă – cazul conflictului din regiunea Nagorno-Karabah, sau impunerea voinţei Rusiei în cazul zonelor considerate în sfera de influenţă a Rusiei.

De asemenea asistăm la o schimbare a mediului economic şi comercial în regiune. Exploatarea resurselor din Marea Neagră şi posibilitatea ca regiunea să devină o sursă de petrol şi gaze naturale contribuie la această schimbare. Clasicele transporturi nord-sud, importante mai ales pentru Federaţia Rusă şi Ucraina, sunt completate cu ruta est-vest, tot mai importantă pentru România, Bulgaria şi Georgia, la care putem adăuga şi fluviul Dunărea. Această rută devine tot mai importantă şi pentru China, care are intenţia de a dezvolta o rută a proiectului „Belt and Road Initiative / O centură, un drum”, prin regiune, în condiţiile în care transporturile maritime sunt tot mai mult şi des afectate de acţiunile agresive de la litoral în zona strâmtorilor şi a tranzitării comunicaţiilor maritime prin zone înguste. În plus, gurile Dunării au o importanţă militară strategică, iar securitatea lor este vitală pentru securitatea generală a regiunii.

Interconexiunea dintre Marea Neagră şi Marea Mediterană necesită o abordare strategică unificată, aşa cum a recunoscut UE în strategia sa maritimă actualizată adoptată în martie 2023. Având în vedere că Marea Neagră are un specific aparte privind accesul (prevederile Convenţiei de la Montreux), NATO nu va forţa o prezenţă navală în Marea Neagră, riscând o reacţie puternică a Turciei, aceasta fiind încă vitală pentru flancul sudic al NATO şi în condiţiile în care forţele NATO au capacitatea de a-şi proiecta puterea în regiune, din Marea Mediterană.

Acţiunile agresive şi imprevizibile ale Federaţiei Ruse şi războiul din Ucraina au determinat o schimbare a situaţiei geopolitice din regiune şi în aceste condiţii nu mai putem vorbi de o revenire la construcţia de securitate existentă înainte de conflict. Schimbările şi concurenţa geopolitică în Marea Neagră vor produce modificarea identităţii geopolitice la nivel regional, redefinirea ordinii regionale şi vor remodela relaţiile dintre state. De asemenea, în condiţiile în care securitatea diferitelor regiuni este tot mai interconectată, iar Marea Neagră şi Mediterana de Est devin tot mai legate într-un spaţiu geopolitic comun, consider că aceste schimbări vor elimina conceptul de echilibru regional între Turcia şi Rusia, care s-a dovedit ineficient.

3. DEZVOLTAREA UNEI ABORDĂRI MULTILATERALE A SECURITĂŢII
   ÎN REGIUNEA MĂRII NEAGRE

Marea Neagră a devenit o importantă zonă geostrategică, o regiune unde se intersectează interesele SUA, NATO şi UE cu Rusia şi în viitorul apropiat cu China. Dar regiunea continuă să fie considerată mai puţin importantă în cadrul Alianţei comparativ cu Marea Baltică, care în acest moment după aderarea Finlandei şi Suediei poate fi considerată o „Mare NATO”.

De aceea acum, când obiectivul Rusiei de a transforma din nou Marea Neagră într-un „Lac Rusesc” este evident, necesitatea unei strategii coerente pentru această regiune devine presantă. Iar Bulgaria, România şi Turcia ca ţări NATO la Marea Neagră trebuie să îşi coordoneze eforturile şi resursele în acest efort, concomitent cu dirijarea sprijinului Alianţei şi UE la acest efort. Aspect foarte bine subliniat în analiza situaţiei de securitate din regiune, realizată de New Strategy Center: „Un mesaj important pe care îl transmitem este că Bulgaria, România şi Turcia, în calitate de ţări membre NATO, ar trebui să lucreze mai activ împreună în analizarea situaţiei şi în căutarea unor abordări comune pentru creşterea securităţii regionale.”⁴

Comportamentul Turciei, care a pus pe primul plan dorinţa de a deveni un actor important regional, faţă de unii aliaţi regionali şi statele democratice din regiune, a fost contraproductiv şi a favorizat acţiunile agresive ale Rusiei, de aceea Turcia ar trebui să evite orice acţiuni, care ar putea încuraja Rusia. De asemenea întârzierea Turciei în ratificarea aderării Suediei şi Finlandei la NATO a subminat forţa alianţei, coeziunea şi capacitatea realizării unui răspuns internaţional unitar la războiul neprovocat al Rusiei în Ucraina. În acelaşi timp a determinat şi o poziţie mai rezervată a statelor NATO privind proiecte de securitate în regiune.

Cu toate acestea, aspectul privind poziţia Turciei în NATO trebuie analizat cu mare atenţie, având în vedere că Turcia depinde de NATO, care îi oferă garanţii de securitate. Iar „Criza Strâmtorilor turceşti din 1946”, moment în care Uniunea Sovietică şi-a sporit prezenţa militară la Marea Neagră şi a făcut presiuni, inclusiv teritoriale, asupra guvernului turc, reprezintă o astfel de situaţie. „Atitudinea agresivă a URSS, care, sub pretextul modificării statutului Strâmtorilor şi al revendicărilor teritoriale, dădea semne că doreşte să includă Turcia în sfera sa de influenţă, i-a determinat pe liderii politici de la Ankara să întreprindă o politică de apropiere rapidă de SUA şi Marea Britanie, care a dus, după adoptarea de către SUA a „Doctrinei Truman”, în martie 1947, la aderarea Turciei la NATO, în anul 1952”.⁵

Elementul determinant pentru a limita capacitatea Rusiei de a-şi atinge obiectivele, în acest moment, este reprezentat de Ucraina, iar grupul ţărilor care sprijină Ucraina ar trebui să acţioneze pentru consolidarea capacităţii militare a Ucrainei de a respinge agresiunea rusă. În viitor Ucraina se poate alătura proiectelor regionale de securitate şi ar putea contribui considerabil la limitarea expansionismului rus.

În paralel cu sprijinul pentru Ucraina, NATO şi UE se pot alătura proiectului SUA „Black Sea Security Act of 2023 / Strategia de securitate la Marea Neagră” privind securitatea în regiune, pentru a realiza o dezvoltare comună şi coerentă a proiectelor, concentrându-se pe creşterea securităţii şi apărare, economie, securitate energetică şi rezilienţă democratică, aprofundarea cooperării în domeniul securităţii între aliaţi şi partenerii regionali. Concomitent cu sprijinul pentru Ucraina, pentru a contracara acţiunile hibride ale Rusiei în regiune, UE şi NATO trebuie să menţină credibilă perspectiva de aderare pentru statele candidate şi partenere din regiune.

Prin elaborarea şi aprobarea „Black Sea Security Act of 2023 / Strategia de securitate la Marea Neagră”, chiar dacă vorbim mai mult despre un set principii, o viziune, SUA a transmis un puternic mesajul politic, privind interesul faţă de această regiune. Statele riverane ale Mării Negre, la rândul lor, sunt esenţiale în contracararea agresiunii Federaţiei Ruse şi contribuie la securitatea colectivă a NATO, arată documentul. Schimbarea de atitudine a SUA a apărut sub presiunea războiului declanşat de Rusia şi a evoluţiilor din regiune. Pe de altă parte acest semnal politic trebuie privit cu limitele lui.

SUA este interesată de securitatea Regiunii Mării Negre, dar trebuie să înţelegem că în acest moment principalul interes geostrategic al SUA este reprezentat de regiunea Asia-Pacific. De asemenea implicarea SUA în regiune înseamnă şi resurse, care sunt şi acestea limitate, de aceea sunt încurajate colaborările regionale şi iniţiativele, care favorizează îndeplinirea obiectivelor. Iar, nu în ultimul rând, politica Turciei, care pune în prim plan dorinţa de a deveni o putere regională, influenţează orice iniţiativă: „Nu putem să ne aşteptăm la o creştere semnificativă a prezenţei americane în Marea Neagră pentru simplul fapt că Turcia, care controlează strâmtorile şi care aplică prevederile Convenţiei de la Montreux, nu vrea o prezenţă mai mare aliată în Marea Neagră, unde se bucură de ceea ce eu numesc un condominion, un control reciproc cu ruşii, pe care vor să-l menţină, iar o prezenţă aliată mai mare din partea SUA, Marii Britanii şi a Franţei alterează echilibrul de putere din Marea Neagră, care avantajează Ankara în acest moment. Iar Turcia nu vrea să altereze acest echilibru de putere”⁶, subliniază domnul Marius Ghincea, lector la universitatea americană Syracuse University şi cercetător la Institutul Universitar European din Florenţa.

Statele Unite vor continua să lucreze în cadrul NATO şi cu aliaţii din NATO pentru a dezvolta o strategie pe termen lung, pentru a spori securitatea (asigurarea libertăţii de navigaţie în Marea Neagră, protejarea infrastructurii critice), pentru a stabili o prezenţă permanentă şi durabilă de-a lungul flancului estic al NATO şi care să consolideze rezilienţa democratică a aliaţilor şi partenerilor din regiune.

Personal consider că situaţia din Ucraina va determina SUA să se concentreze în continuare asupra Mării Negre, indiferent de rezultatul alegerilor din noiembrie, iar iniţiativele cuprinse în „Black Sea Security Act of 2023” vor fi susţinute în continuare.

Pe de altă parte este demn de subliniat angajamentul Franţei la nivel regional, în condiţiile extinderii către est a NATO şi UE, iar preşedintele Emmanuel Macron sublinia că „Este acest triplu risc existenţial pentru Europa noastră: un risc militar şi de securitate; un risc economic pentru prosperitatea noastră; un risc existenţial de incoerenţă internă şi perturbare a funcţionării democraţiilor noastre. Deci acestea sunt cele trei riscuri care s-au accelerat în ultimii ani, foarte puternic fără îndoială.”⁷

Privind interesele Franţei în regiunea Mării Negre, putem menţiona participarea la Războiul Crimeii 1853-1856, iar, în decembrie 1918, oraşul port Odesa a fost o provincie franceză pentru puţin peste 100 de zile. Priorităţile Franţei privind regiunea se bazează pe angajamentul ţării faţă de o ordine liberală bazată pe dreptul internaţional, iar privind securitatea regională optează din ce în ce mai mult pentru o abordare europeană colectivă, respectând în acelaşi timp formatul arhitecturii de securitate Euro-Atlantică.

Franţa menţine o diplomaţie activă în domeniul apărării în regiune, este angajată în consolidarea aliaţilor NATO din regiune, în România sunt staţionate trupe franceze, ca parte a unui grup de luptă NATO, iar furnizarea de arme către Ucraina reprezintă un semn al schimbării viziunii privind regiunea. De asemenea, implicarea Franţei în regiunea Mării Negre a deschis un nou capitol în domeniul cooperării cu România, cooperare care este benefică pentru stabilitatea regiunii, care se confruntă cu numeroase provocări de securitate. Privind războiul din Ucraina şi securitatea regională, poziţia preşedintelui Franţei este foarte clară: „Am un obiectiv strategic clar: Rusia nu poate câştiga în Ucraina. Dacă Rusia va câştiga în Ucraina, nu vom mai avea securitate în Europa. Cine poate spune că Rusia se va opri acolo? Ce securitate (va mai exista) pentru alte ţări învecinate, Republica Moldova, România, Polonia, Lituania şi multe altele? Şi în fond, ce credibilitate (vor mai avea) europenii care au cheltuit miliarde, care au declarat că acolo este în joc supravieţuirea continentului şi care nu şi-au oferit mijloacele de a opri Rusia? Deci da, nu trebuie să excludem nimic”.⁸

Privind contracararea acţiunilor hibride ale Rusiei, trebuie folosite toate oportunităţile pentru asigurarea securităţii, a dezvoltării durabile şi a stabilităţii politice, dar toate acestea pot deveni realitate doar prin angajarea NATO şi UE în aceste procese regionale şi mai ales prin reducerea influenţei Federaţiei Ruse în regiune. Fără o astfel de abordare regiunea va rămâne o zonă de conflict, unde dezvoltarea economică şi bunăstarea cetăţenilor se va face lent, sub ritmul de dezvoltare mondial, aflată constant la cheremul şi sub influenţa ameninţărilor puterilor regionale.

NATO şi UE ar trebui să reflecte cu acurateţe complexitatea riscurilor şi ameninţărilor din Marea Neagră în vederea luării măsurilor necesare pentru apărarea şi securitatea Aliaţilor regionali, într-un mod cuprinzător. Va fi nevoie de o forţă puternică de descurajare pe flancul estic al NATO, lucru care necesită dezvoltarea şi desfăşurarea de noi capacităţi militare. Pentru statele riverane Mării Negre, aliate şi partenere, este necesară asigurarea unui cadru regional de stabilitate, ancorat ferm în comunitatea euro-atlantică, unde suveranitatea statelor din regiune este respectată şi nu reprezintă un mijloc de negociere între puterile regionale, unde este asigurată libertatea de navigaţie şi comerţul internaţional poate înflori, iar rezistenţa politică este întărită.

4. DIRECŢII DE ACŢIUNE PENTRU ROMÂNIA PENTRU SUSŢINEREA
   INTERESELOR PROPRII LA NIVEL REGIONAL

Marea Neagră a devenit un pol de interes geopolitic şi geostrategic, iar, după cum afirma preşedintele Iohannis în scrisoarea, prin care a trimis Parlamentului Raportul de activitate al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) pe anul 2023, „Climatul de securitate în regiunea extinsă a Mării Negre a continuat să se deterioreze din cauza agresiunii militare a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei care a modificat fundamental natura şi mizele luptei pentru susţinerea democraţiei la nivel global”⁹.

România a încercat de foarte mult timp să prezinte pericolul reprezentat de acţiunile imprevizibile şi destabilizatoare ale Federaţiei Ruse în regiune, iar poziţia ţării noastre a fost fermă, privind o prezenţă mai semnificativă la Marea Neagră a aliaţilor din NATO, în sprijinirea eforturilor aliate în regiune, privind cooperarea la Marea Neagră, pentru asigurarea securităţii, siguranţei, stabilităţii.

Pe de altă parte dacă analizăm acţiunile concrete iniţiate sau coordonate de România la nivel regional, NATO sau UE, vom constata că nu putem vorbi de o acţiune clară, coerentă şi convingătoare, aspect subliniat şi de expertul în securitate Marius Ghincea, lector la universitatea americană Syracuse University şi cercetător la Institutul Universitar European din Florenţa, „Un oficial german care a fost recent la Bucureşti într-o vizită de lucru îmi spunea că atunci când îi întreba pe decidenţii români, politicieni, voluntari, care este viziunea lor cu privire la securitatea, cooperarea la Marea Neagră, politicienii români nu au putut să dea răspunsuri foarte concrete, foarte coerente, care să aibă substanţă.”¹⁰

În ceea ce priveşte strategia SUA la Marea Neagră şi dorinţa SUA de a aborda instabilitatea în creştere din regiune, aceasta poate reprezenta un bun început, dar trebuie avut în vedere că strategia în sine nu poate produce minuni sau un impact pozitiv imediat. România trebuie să înţeleagă că lucrurile se vor mişca cu sau fără noi, de aceea trebuie să acţionăm inteligent şi proactiv în promovarea acestei iniţiative, pentru susţinerea intereselor proprii la nivel regional şi pentru a beneficia de această oportunitate. De asemenea trebuie înţeles şi promovat interesul SUA în zonă, prezentarea beneficiilor, încurajarea prezenţei capitalului american, iar contribuabilul din SUA va accepta susţinerea ţărilor din regiune.

Un prim pas pentru a sublinia credibilitatea României privind proiectele regionale poate fi reprezentat de materializarea direcţiilor de acţiune prezentate de preşedintele Iohannis în scrisoarea prin care a trimis Parlamentului Raportul de activitate al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) pe anul 2023. „Pe cale de consecinţă, România îşi va adapta obiectivele de securitate naţională şi liniile majore de acţiune la noile realităţi din anul 2024, dar acestea vor fi, conceptual, sinergice cu cele ce decurg din statutul său de membru NATO şi membru al UE, de Partener strategic al SUA. Totodată, România va continua să fie un factor de stabilitate în regiune”¹¹, se evidenţiază în raport.

Trebuie acţionat pentru realizarea unei iniţiative regionale asemănătoare celei din Marea Baltică, Iniţiativa de Securitate a Regiunii Mării Baltice / Baltic Sea Region Security Initiative. Cele nouă ţări din regiunea Mării Baltice împărtăşesc legături strânse politice, de securitate şi de apărare, iar invazia Ucrainei în 2022 a evidenţiat importanţa acestor legături şi necesitatea construirii unei abordări mai cuprinzătoare a securităţii şi apărării regionale. În acest context, iniţiativa regională are în vedere să ofere o platformă pentru părţile interesate din regiune şi din afara acesteia pentru a dezvolta o înţelegere comună a evoluţiilor regionale, propune politici regionale pentru soluţionarea provocărilor, încurajează gândirea cu privire la viitorul regiunii şi promovează menţinerea în atenţia SUA a problemelor regiunii. Eficienţa unei astfel de iniţiative regionale este subliniată de aprobarea Congresului SUA a unui pachet de 228 milioane dolari SUA, pentru anul 2024, destinat asistenţei de securitate a ţărilor baltice, o creştere faţă de sprijinul similar oferit anul trecut.

Dar, personal consider că este necesară elaborarea unui document aprobat la nivelul Parlamentului care să prezinte viziunea României privind securitatea la Marea Neagră, aspect susţinut şi promovat de Clubul Amiralilor prin „Forumul Securităţii Maritime” încă din anul 2022. Document, în care să fie definite liniile directoare privind coordonarea cu NATO şi UE, colaborarea la nivel regional, aspectele de securitate, apărare, economie, conectivitate regională, securitate energetică, consolidarea democraţiei şi aspectul cel mai important: liniile de finanţare pentru aceste proiecte.

Un astfel de document va asigura o abordare unică la nivel naţional pentru guvern, sectorul privat şi chiar pentru organizaţiile neguvernamentale pe plan intern şi pe plan extern, dezvoltarea unor acţiuni pentru obţinerea susţinerii şi acordul actorilor regionali, care au interese diferite şi în unele situaţii chiar divergente. De asemenea va reprezenta baza iniţierii unor acţiuni diplomatice ferme pentru promovarea intereselor României în regiune.

Privind schimbările geopolitice la nivel regional poate că trebuie să promovăm ideea unui nou concept de structură de securitate regională şi anume Mediterana de Est, Balcani şi Marea Neagră şi să dezvoltăm un nou concept de cooperare şi securitate. Iar România trebuie să acţioneze pentru promovarea trecerii de la iniţiativele limitate la nivelul regiunii, care s-au dovedit ineficiente, la iniţiativele interregionale, cum este cazul „Iniţiativei celor 3 Mări” şi al „Forumului B9”.

Structurile existente de comandă şi control ale NATO au fost concepute pentru a conduce o forţă de patruzeci de mii de oameni în misiuni de intensitate redusă. De aceea NATO trebuie să-şi revizuiască acest sistem de comandă şi controlul pentru a lupta eficient împotriva unui eventual atac al Federaţiei Ruse. Mai probabil vor fi înfiinţate comandamente regionale, iar România trebuie să promoveze necesitatea constituirii unui comandament la Marea Neagră, responsabil cu activităţile de instruire, planificarea, pregătirea şi coordonarea tuturor activităţilor militare aliate şi partenere din regiune. De asemenea, consider că România trebuie să pledeze pentru stabilirea unei misiuni de patrulare maritimă, sub comandă NATO, în Marea Neagră, constituită în jurul Grupului naval regional de luptă contra minelor existent.

România trebuie să contribuie la îmbunătăţirea capacităţii NATO de a deplasa rapid un număr mare de forţe şi de a concentra aceste forţe în anumite raioane, prin facilitarea transportului pe fluviul Dunărea, căile ferate sau şosele. NATO are în vedere asigurarea unei forţe de o sută de mii de oameni pregătite în zece zile şi două sute de mii în zece până la treizeci de zile, iar elementul principal al realizării dispozitivului de apărare este reprezentat de posibilitatea poziţionării acestor forţe şi mijloace în timp scurt, acolo unde este nevoie. Forţe, care să permită executarea loviturilor în momentul, locul şi cu puterea de lovire dorită.

Dezvoltarea şi protejarea intereselor energetice şi a infrastructurii critice, esenţiale pentru independenţa energetică a statelor din regiune şi cooperarea dintre ţările membre NATO şi cele partenere în acest domeniu poate reprezenta o altă direcţie de acţiune. România trebuie să privească cu atenţie şi oportunităţile economice şi cele privind asigurarea independenţei energetice din decizia Congresului american. Privind securitatea energetică, trebuie avut în vedere că Rusia este hotărâtă să-şi păstreze dominaţia energetică şi nu pot fi excluse acţiunile de război informaţional destinate opririi proiectelor din acest domeniu. De aceea trebuie pregătit un răspuns eficient în cadrul comunicării strategice în situaţia apariţiei unor astfel de acţiuni, în care pot fi angajate organizaţii neguvernamentale, organizaţii de protecţia mediului, sau chiar organizarea de proteste împotriva anumitor proiecte, etc. Comunicarea strategică cu cetăţenii ţărilor din regiune reprezintă un aspect important în susţinerea acestor proiecte, de aceea trebuie realizată o bună informare la nivelul societăţii privind problemele de securitate regională şi proiectele aflate în derulare. Orice aspect de ambiguitate poate fi folosit de Federaţia Rusă în acţiunile sale hibride destinate influenţării încrederii populaţiei în proiectele regionale.

Un alt aspect important privind securitatea regională este determinat de faptul că Marea Neagră are un specific aparte privind accesul (prevederile Convenţiei de la Montreux), diferit de prevederile comune ale dreptului maritim internaţional. De aceea proiecte energetice şi de infrastructură critică dezvoltate la Marea Neagră trebuie apărate de statele riverane şi în mod inevitabil România trebuie să privească cu mai mare interes spre dotarea Forţelor Navale pentru a trece de la abordarea apărării la litoral, la proiectarea puterii în Marea Neagră şi de ce nu la litoralul adversarului.

5. CONCLUZII

Invazia ilegală a Ucrainei confirmă caracterul imprevizibil şi agresiv al Federaţiei Ruse faţa de ţările din regiune şi voinţa acesteia de a folosi forţa ca metodă principală pentru a-şi atinge obiectivele geopolitice. Ţările din regiunea Mării Negre sunt îngrijorate în mod justificat că ar putea fi, în viitorul nu prea îndepărtat, următoarele ţinte ale armatei ruse. În acest context cu o Rusie blocată în Ucraina şi supusă sancţiunilor economice şi financiare, este momentul oportun pentru România să propună şi să susţină o nouă strategie de securitate regională cuprinzătoare, pe termen lung, pentru a face faţă acestei noi realităţi, cu implicarea tuturor statelor din regiune, a NATO şi UE.

Strategia de Securitate a SUA pentru Marea Neagră şi interesul acordat de Franţa regiunii subliniază, pentru aliaţii şi partenerii din regiune, dar şi Rusiei, că această regiune este importantă pentru SUA şi Franţa. Abordarea directă, fermă şi fără echivoc prezentată de SUA, Franţa, NATO şi poate în viitor UE privind securitatea la Marea Neagră subliniază faptul că nu mai pot fi acceptate alte agresiuni ale Rusiei asupra statelor din regiune.

De aceea acum este unul din acele momente în care se poate iniţia o construcţie de securitate regională, chiar dacă va necesita costuri deosebite. Pentru succesul iniţiativei trebuie coagulate eforturile tuturor celor care pot susţine un astfel de proiect. Începând cu NATO, care a iniţiat o serie de acţiuni, apoi SUA şi Franţa, care de asemenea şi-au declarat interesul deschis pentru această regiune, dar şi UE, care poate juca un rol important. România trebuie să acţioneze pentru descurajarea Rusiei, limitarea influenţei echilibrului de putere la nivel regional susţinut de Turcia şi Federaţia Rusă şi să promoveze prezenţa UE, a NATO şi SUA în regiune. Această abordare multidimensională în proiectul de securitate la Marea Neagră poate atrage ţările partenere şi candidate, dar poate determina şi Turcia să colaboreze la nivel regional.

De asemenea trebuie promovat la nivel internaţional cât de important este ca Marea Neagră să fie liberă şi deschisă, lucru care facilitează realizarea securităţii şi stabilităţii regionale, dar reprezintă un element esenţial pentru dezvoltarea economică şi realizarea prosperităţii. În acelaşi timp un mediu de securitate stabil favorizează plasarea investiţiilor în regiune, transportul şi schimburile comerciale. Promovând beneficiile regionale şi un model de securitate la Marea Neagră, ţările foste parte a URSS din Asia, India şi de ce nu China vor fi interesate de susţinerea lui, de stabilitate regională.

Bibliografie

1. James Jay Carafano; “The U.S. perspective on Black Sea security”;
   https://www.gisreportsonline.com/r/u-s-black-sea/

2. Lucian Drăghici; 1946. „Criza strâmtorilor” reflectată în rapoartele informative ale secretarului biroului ataşatului militar român în Republica Turcia; Arhivele Militare Naţionale Române, Bucureşti; DOI: 10.55535/GMR.2023.1.11;
   https://gmr.mapn.ro/webroot/fileslib/upload/files/arhiva%20GMR/2023%20gmr/gmr%201/DRAGHICI.pdf

3. *** “Emmanuel Macron in his own words” / The French president’s interview with The Economist;
   https://www.economist.com/europe/2024/05/02/emmanuel-macron-in-his-own-words-english

4. *** “France’s Black Sea Strategy: Countering Russian Influence and Strengthening Regional Security”;
   https://www.newstrategycenter.ro/wp-content/uploads/2022/12/Frances-Security-Policy-in-the-Black-Sea-and-the-Mediterranean.pdf

5. *** “How geopolitical competition in the Black Sea is redefining regional order”;
   https://www.chathamhouse.org/2024/03/how-geopolitical-competition-black-sea-redefining-regional-order

6. *** Russian War against Ukraine, Lessons Learned, Curriculum Guide; Issued at NATO Headquarters Brussels December 2023;
   file://C:/Users/Pc/Downloads/231208-RusWar-Ukraine-Lessons-Curriculum_240429_2248 04.pdf

7. ”The Black Sea Region: Beyond NATO”; https://www.geostrategy.org.uk/research/the-black-sea-region-beyond-nato/

8. https://adevarul.ro/economie/cat-de-importanta-devine-romania-pentru-sua-prin-2358508.html

9. https://adevarul.ro/economie/cum-isi-intinde-moscova-tentaculele-ca-sa-sugrume-2360432.html

10. https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/cum-sa-i-facem-pe-aliatii-nato-sa-ne-sprijine-ca-2356393.html

11. https://www.atlanticcouncil.org/blogs/new-atlanticist/nato-should-establish-a-baltic-security-initiative-at-the-washington-summit/

12. https://www.geopolitic.ro/2024/04/bulgaria-near-future-prognosis-new-geopolitical-context/

13. https://www.global-focus.eu/wp-content/uploads/2024/01/Security-Cooperation-in-the-Wider-Black-Sea-Region.pdf

14. https://www.hotnews.ro/stiri-defense-26428189-prevede-documentul-privind-securitatea-marii-negre-adoptat-senatul-sua.htm