Cosmin Gabriel PĂCURARU, PhD^

Abstract. Schimbările din industria energetică sunt în curs şi nu se referă numai la cele geopolitice. Astfel avem o redesenare a traseelor energetice de aprovizionare, dar şi schimbări majore în teh-nologiile de producţia de energie termică, în energia folosită în transporturi şi în energia electrică.

Cuvinte cheie: tranziţie energetică, securitate energetică, geopolitică energetică

continuare din GeoPolitica nr. 101 (nr. 4/2023)

7. REPUBLICA POPULARĂ CHINEZĂ ÎN RĂZBOI HIBRID PENTRU ENERGIE

Energia securitară şi transporturile sunt cele mai importante. Ştim că Republica Populară Chineză se află în creştere economică de mulţi ani, ceea ce înseamnă creşteri substanţiale de consum de energie.

Să analizăm consumul mondial de energie primară:

  Fig. 18 – Consumul de energie primară

Sursa: ourworldindata.org¹

După cum se observă, cea mai importantă resursă este petrolul (31%), după care se clasează cărbunele (26%), gazele naturale (24,4%) şi la distanţă nuclearul (4,3%).

  Fig. 19 – Mixul energetic primar mondial

Sursa: forbes.com²

Concluzionăm că producerea de energie securitară, obţinută din cărbune, gaze şi nuclear este mult mai importantă decât producţia de energie regenerabilă inter-mitentă, care totalizează (cu hidro) doar 13,5%.

Astfel se reconfigurează traseele energetice.

  Fig. 20 – Harta noilor trasee (echilibrării presiunii cerere – ofertă) pentru cărbune

Sursa: prelucrare Cosmin Păcuraru

UE şi Statele Unite şi Canada renunţă treptat la cărbune. De asemenea şi Australia are această tendinţă. Cunoscând că India şi China au o cerere din ce în ce mai mare de energie şi că aceste două ţări nu respectă tratatele privitoare la mediu, fiind cei mai mari poluatori mondiali, este puţin probabil ca tendinţa de acoperire a cererii de energie să ţină seama de orice normă de poluare, prin urmare vor importa cărbune din toate ţările, care sunt dispuse să exporte. De asemenea China, cel mai mare consu-mator mondial de energie, a renunţat la importurile de cărbune australian³ în urma cererii Australiei de a investiga declanşarea pandemiei Covid 19. Exporturile de cărbune ale Federaţiei Ruse sunt îndreptate către China şi Australia s-a concentrat către India.

Gazele naturale, ca şi cărbunele, folosindu-se în industrie şi în generarea de energie electrică şi termică, au alte trasee.

  Fig. 21 – Harta noilor trasee (echilibrării de presiune cerere – ofertă) pentru gaze

Sursa: prelucrare Cosmin Păcuraru

  Fig. 22 – Harta noilor trasee (echilibrării presiunii cerere – ofertă) pentru petrol

Sursa: prelucrare Cosmin Păcuraru

Energia nucleară creează dependenţe certe faţă de China şi Rusia

Energia electrică obţinută din energie nucleară este cea mai puţin poluantă energie şi este cea mai rentabilă, având un factor de capacitate de peste 90%. Sunt puţine ţări, care deţin tehnologia, dar acest lucru nu înseamnă că deţin şi resursele şi tehnologiile de obţinere a combustibilului nuclear.

  Fig. 23 – Consumul de energie provenită din nuclear

Sursa: ourworldindata.org⁴

 Fig. 24 – Resursele de uraniu

Sursa: world-nuclear.org⁵

De la resursele de uraniu până la obţinerea de energie electrică este cale lungă. Resursele sunt distribuite neuniform şi sunt exploatate de cei, care deţin tehnologia de rafinare / prelucrare / îmbogăţire a uraniului în vederea obţinerii combustibilului nuclear. De asemenea mai intervin şi statele / companiile, care deţin tehnologia de transformare a combustibilului nuclear în energie electrică, care deţin tehnologia de construcţie a centralelor atomo-electrice şi de recuperare, depozitare şi distrugere sau refolosire a deşeurilor nucleare. Cu alte cuvinte o întreagă industrie scumpă este or-ganizată pe orizontală şi verticală.

Rusia şi China sunt jucători importanţi în lanţurile de aprovizionare cu combustibili nucleari, deţinând peste 57% din piaţă.

  Fig. 25 – Capacitatea mondială de îmbogăţire a uraniului

sursa: rferl.org⁶

  Fig. 26 – Ţările ce se află în contract cu Rosatom

Sursa: rferl.org⁷

Astăzi există 11 ţări, care au importat tehnologia rusească, între care se află Bulgaria, Republica Cehă, Ungaria şi Finlanda. Sunt ţări, care au în construcţie centrale nucleare (ruseşti), precum Egipt, Turcia şi Argentina.

Din cele 439 de reactoare aflate în funcţiune, 38 se află în Federaţia Rusă, 42 în afara Rusiei, exportate cu tehnologie rusească, la care adăugăm 15 în construcţie⁸.

Observăm că în acest moment Rusia şi China deţin controlul asupra a 57% din lanţurile de distribuţie a combustibilului nuclear.

Riscurile deţinerii acestor tehnologii sunt că se poate trece oricând de la in-dustria de pace la industria de război, putându-se construi fără mari dificultăţi arme nucleare.

  Fig. 27 – Harta ţărilor deţinătoare de focoase nucleare – anul 2022

Sursa: ourworldindata.org⁹

Rezultă că uraniul este o resursă minerală cu o componentă geopolitică, iar tehnologia de obţinere a combustibililor nucleari şi a transformării acestora în energie electrică are de asemenea componenta geopolitică, prin care se creează dependenţe.

Aceste dependenţe sunt dictate de alegerea blocului economic, din care face parte o ţară. Dacă, până acum câţiva ani, cele două mari blocuri economice, cel nord-atlantic şi cel sovietic erau bine delimitate, având ca lideri Statele Unite şi Uniunea Sovietică, astăzi, după mai bine de 30 de ani de la dezintegrarea blocului comunist, avem în formare o nouă alianţă de interese economice, alianţă, în care China se evidenţiază ca un posibil lider economic peste ţările BRICS şi peste ţările membre ale Tratatului de la Shanghai. În industria nucleară, China nu s-a evidenţiat printr-o tehnologie proprie, dar a construit centrale folosind şi tehnologiile occidentale şi tehnologia rusească.

Energia eoliană şi solară – mari riscuri geopolitice

Amintim că energia solară şi eoliană este intermitentă şi impredictibilă, de-pinzând de condiţiile meteo de vânt şi nori. De asemenea aceste tehnologii au ran-damente destul de mici, dacă generatorul eolian nu este aşezat într-o regiune cu potenţial de vânt sau panoul solar nu este aşezat într-o regiune însorită. Este cunoscut faptul că aproape 100% din tehnologia panourilor fotovoltaice şi peste 50% din teh-nologia obţinerii energiei din eolian folosesc pământuri rare. China deţine monopol asupra a peste 90% din rafinarea pământurilor şi a metalelor rare şi a peste 80% din zăcăminte, acestea aflându-se pe teritoriul său sau în alte regiuni ale globului, în special în Africa, zăcăminte ce au fost concesionate. Astfel şi-a dezvoltat capacităţi de extracţie şi rafinare a acestor elemente la nişte preţuri mici, ţărilor deţinătoare de resurse fiindu-le mai ieftin să transporte minereul extras în China, unde acesta este prelucrat şi din care se extrag şi se prelucrează metalele şi pământurile rare. Trebuie spus: China a concesionat majoritatea minelor de pe continentul african, asigurân-du-şi monopolul.

De asemenea China a început să fabrice de la componente până la capacităţi de producţie mari, livrate la cheie, asigurând peste 90% din cererea de pe piaţa mon-dială de panouri fotovoltaice şi turbine eoliene.

  Fig. 28 – Creşterea producţiei mondiale de energie electrică regenerabilă

Sursa: ourworldindata.org¹⁰

Amintim că această energie este considerată nepoluantă, dar fără a se face bilan–ţuri energetice şi de mediu asupra produselor finite şi neluându-se în calcul poluarea de după ieşirea acestora din perioada de viaţă. De altfel, singura posibilitate de a se produce energie termică din regenerabile este doar transformarea energiei electrice în termică. Dar folosirea acestor instalaţii de producere de energie electrică pune în pericol sistemele energetice, în care sunt integrate, dacă acestea nu sunt adaptate la intermitenţa generării. Astfel sistemele de management ale sistemelor electro-energetice nu sunt încă competitive, acest fapt făcând capacităţile de producţie de energie securitară să fie uzate la maxim prin porniri şi opriri extrem de dese necesare intrării în funcţiune a acestora atunci când capacităţile intermitente nu sunt disponibile.

Menţionăm că nu s-au făcut calcule economice pentru perioada de viaţă şi de funcţionare ale capacităţilor securitare, acestea fiind mult mai mici decât cele proiectate din cauza uzurii accelerate a acestora. Singurul calcul economic făcut este cel al fac-torului de capacitate: o instalaţie proiectată cu factor de capacitate de peste 90% ajungând să aibă un factor de capacitate de sub 50%.

Capacităţile de producţie de energie intermitentă nu îşi au sensul dacă în sis-temul electro-energetic, în care au fost integrate, nu există capacităţi de stocare, care să preia supraproducţia de energie electrică, să o stocheze şi pentru cazurile de sub-producţie să o elibereze. Singura tehnologie testată şi folosită pentru stocarea de mari capacităţi electrice este hidrocentala cu pompaj (CHEAP).

Balanţa geopolitică se schimbă spre un nou pol energetic mondial
China – Federaţia Rusă

Odată cu închiderea coridoarelor de transport de gaze prin conducte dinspre Federaţia Rusă spre Uniunea Europeană, rămânând funcţionale doar două – şi aceastea la o cincime din capacitatea proiectată, Turk Stream şi conductele, ce trec prin Ucraina, Kremlinul s-a orientat către exporturile către ţările asiatice, în special China şi India. Aceste exporturi de gaze se fac prin singura conductă, care leagă Federaţia Rusă de China, Power of Siberia Pipeline, şi prin rute maritime de LNG.

  Fig. 29 – Reţeaua de conducte Power of Siberia

Sursa: cnbc.com¹¹

Power of Siberia a fost dată în exploatare în 2019 şi în 2022 a livrat Chinei 15 mmc de gaz natural. De asemenea în 2022 China a mai importat din Rusia încă 100 mmc de gaze cu tancuri LNG. În acest moment se află în stadiu de construcţie o linie paralelă, care va creşte capacitatea de transport la 38 mmc a Power of Siberia 1. Fina–lizarea se doreşte a fi în 2025. În stadiu de studii de fezabilitate se află Power of Siberia 2 (traseul altaic, prin Mongolia), care se doreşte a avea o capacitate de 50 mmc/an.

China se mai aprovizionează cu gaze prin conducta Central Asia – China Gas Pipeline¹². Aceasta este formată din trei ramuri şi are o capacitate de transport de 55 mmc/an, urmând a fi mărită la 85 mmc/an.

  Fig. 30 – Central Asia – China Gas Pipeline

Sursa: scmp.com

În aprovizionarea cu gaze, China are o capacitate mai mare de aprovizionare din Turkmenistan – Uzbekistan – Kazahstan decât din Federaţia Rusă, dar capacitatea totală de consum nu este acoperită.

Sancţiunile economice asupra Federaţiei Ruse au mai vizat cărbunele, petrolul şi combustibilul nuclear. Acest fapt a făcut ca surplusul de rezerve energetice rezultat să fie îndreptat tot spre China şi India. În 2022 China şi-a dublat importurile de căr-bune, gaze şi petrol din Rusia, acestea trecând de 88 miliarde de dolari. Rusia reprezintă al doilea furnizor de petrol (35%), după Arabia Saudită.

Astfel în jurul alianţelor Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai şi BRICS se încheagă un nou pol de putere energetică, care coincide în mare măsură cu ţările, care nu s-au opus condamnării agresiunii asupra Ucrainei. În acest nou pol de putere energetică se află de fapt o mare parte din ţările, ce se declară împotriva NATO şi Statelor Unite. În acest nou pol energetic se evidenţiază cei doi mari consumatori de energie: China şi India, ceilalţi fiind producători de materii prime energetice.

Energia este o unealtă a Republicii Populare Chineze
în războiul hibrid dus cu restul lumii

Republica Populară Chineză vrea să fie noul hegemon. Avem trei piloni în noua geopolitică chineză: cum se vede China pe planiglob, cum se vede în istorie şi cum îşi proiectează puterea economică.

China a ieşit din „experimentul” economiei planificate comuniste, în ultimii 30 de ani aceasta a devenit din ce în ce mai puternică, trecând de la „manufactura lumii” la lider economic regional şi în ultimii ani la challenger al puterii economice mondiale. Pandemia din 2020 şi războiul din Ucraina au întărit-o, prin retrasarea liniilor co-merciale maritime şi după februarie 2022 prin retrasarea liniilor de aprovizionare cu energie.

Energia este o armă în războiului hibrid, pe care China l-a iniţiat cu restul lumii.

8. NOI TRASEE ENERGETICE PENTRU UE

Ţările estice ale UE, care în majoritatea lor sunt ţări foste comuniste, care cunosc mai bine comportamentele Federaţiei Ruse, îşi coagulează forţele pentru a crea noi coridoare energetice. Astfel „Iniţiativa celor trei mări” (3SI) încearcă a atrage fonduri de construcţie a traseelor energetice verticale.

Aceste noi trasee energetice se referă la tran-sportul de energie şi la micşorarea consumurilor de energie din transporturi.

Am amintit mai sus de: BRUA, conducta de gaze, care transportă gaze din Azerbaidjan, este în stadiul de a fi finalizată şi de proiectul cablului sub-marin de curent continuu, care va aduce energie electrică tot din Azerbaidjan.

La acestea se adaugă „Culoarul Verde” Grecia – Polonia¹³, care îşi propune să transfere energia regenerabilă, ce se află în abundenţă în sudul Eu-ropei către Nord, în Polonia.

Trebuie să amintim şi conducta de petrol Ale-xandroupoli – Burgas¹⁴, cu potenţial de extindere către România şi Republica Moldova, având ca scop reducerea dependenţei faţă de petrolul rusesc a acestor ţări. ¹⁵

Nu trebuie să neglijăm şi potenţialul energetic reprezentat de depozitele de gaze din Marea Neagră, aflat în zonele continentale ale teritoriilor ucrainene ocupate de Rusia, României, Bulgariei şi Turciei.

Dacă Turcia, care se află la o distanţă considerabilă de conflictul naval din Marea Neagră, a făcut paşi considerabili în extracţia acestor resurse de gaze naturale, resursele din dreptul Bulgariei nu sunt luate în calcul deocamdată. O situaţie aparte este în Romania: Black Sea Oil and Gas a început exploatarea unui zăcământ de mică adâncime, ceea ce a asigurat în 2023 peste 10% din producţia naţională. Autorităţile române doresc începerea exploatării resurselor de gaze aflate la mare adâncime, dar având în vedere că acestea se află în proximitatea zonei de conflict de pe coastele Crimeei şi unde sunt plantate mine navale, este posibil ca acest proiect să fie amânat până la încheierea conflictului şi îndepărtării pericolelor.

Pentru o eficienţă a transporturilor s-a proiectat Rail-2-Sea, un proiect im-portant, ce leagă porturile sudice europene din Salonic şi Constanţa de porturile nordice din Polonia şi Ţările Baltice pe cale ferată. Specificăm că ramura românească se numeşte „Via Carpathia”.

  Fig. 32 – Proiectul Rail-2-Sea cu ramura Via Carpathia

Sursa: universul.net¹⁶

Tot pentru eficientizarea transporturilor a fost creat Fair Way Danube, un program, care prevede reabilitarea şi întreţinerea căilor navigabile pe Dunăre.

  Fig. 33 – FairWay Danube

Sursa: fairwaydanube.eu¹⁷

TENDINŢE TEHNOLOGICE

UNIUNEA EUROPEANĂ
ÎNTRE BIROCRAŢI INCONŞTIENŢI ŞI REALITATEA ENERGETICĂ

În furtuna geopolitică, în care se află, Uniunea Europeană, ce are un război la graniţă şi o creştere a preţurilor la energie, este preocupată de interzicerea sclipiciului¹⁸.

Toate strategiile ruseşti şi chinezeşti au în vedere acapararea de teritorii, de putere economică, de putere militară şi de putere informaţională. Astfel UE este astăzi prizonieră între monopolul rusesc de gaze şi monopolul chinezesc asupra instalaţiilor şi tehnologiilor de obţinere de energie regenerabilă şi se expune monopolului asupra combustibilului nuclear sino-rus. Şi mai mult decât atât, continuând „tranziţia ener-getică”, este nepregătită de a dezvolta reţelele de energie electrică¹⁹, ce deja sunt supuse şocurilor generate de intermitenţa energiei regenerabile şi lipsa capacităţilor de stocare a acesteia.

Mai mult decât atât, în loc să se aplece asupra tehnologiilor de obţinere de ener-gie regenerabilă şi de stocare a acesteia, ce nu necesită folosirea metalelor şi pămân-turilor rare chinezeşti, UE insistă în dezvoltarea eolienelor şi a fotovoltaicelor.

Singura variantă tehnologică de stocare fără a folosi metalele şi pământurile rare este cea cu hidrocentrale cu pompare. Deci stocarea gravitaţională ar fi tendinţa în materie de stocare.

În ultima perioadă decidenţii UE se gândesc să abandoneze direcţiile date de documentele privind decarbonarea²⁰.

Motivarea ar putea fi, pe de o parte, oricât s-ar reduce consumul de energie în UE şi SUA, în Asia şi în special în China acesta este în creştere exponenţială, ceea ce face inutilă orice încercare de decarbonare în cele două zone geografice.

  Figura 34 – Evoluţia generării de energie electrică

Sursa: ourworldindata.org²¹

De asemenea consumul de energie primară pe plan mondial nu s-a schimbat în ultimii ani:

 Fig. 35 – Compoziţia consumului de energie primară

Sursa: texplore.com²²

Calculele Agenţiei Internaţionale a Energiei arată că maximul de consum de energie, implicit şi de consum de energie provenită şi din combustibili fosili se va înregistra în anul 2030²³.

Calculele făcute de specialişti arată că UE trebuie să cheltuiască 2.000 miliarde de euro pentru a ajunge la neutralitate climatică²⁴ proiectată.

Până astăzi, UE a arătat că nu poate renunţa la gaze. Astfel, gazele ruseşti au fost înlocuite de cele norvegiene²⁵ sau de cele importate sub forma de NLG²⁶.

Sigur gazele naturale vor mai fi folosite cel puţin până în 2050, deoarece acestea, fiind considerate de tranziţie, au un rol fundamental în producţia de energie termică pentru marile aglomerări urbane. Singura tehnologie fiabilă şi recunoscută de piaţă în a produce energie termică în marile aglomerări urbane este sistemul de alimentare centralizată cu energie termică (SACET), această tehnologie fiind recu-noscută în prezent de UE ca fiind singura posibilitate de decarbonare a producerii de energie termică.

Cu toate argumentele, Uniunea Europeană nu-şi va schimba fundamental op-ţiunile de mărire a producţiei de energie regenerabilă din fotovoltaic şi eolian. Există posibilitatea ca să fie introduse condiţionări pentru cei care doresc să dezvolte astfel de capacităţi, în sensul că ar putea deveni obligatorie asigurarea unor capacităţi de stocare corespunzătoare, care să nu creeze dezechilibre în reţelele de transport şi distribuţie. De asemenea aceste reguli se vor aplica şi prosumatorilor casnici, dar şi companiilor, care doresc să investească în autoconsum.

O altă tendinţă ar putea porni de la experienţa Ucrainei în contracararea ata-curilor ruseşti asupra sistemului energetic naţional. SEN-ul ucrainean asemănându-se mult cu (cel puţin) sistemele energetice ale Europei de est, adică cu producători mari şi sisteme de transport fragile către consumatori mari, a arătat că nu este sustenabil. Autonomia energetică locală sau regională s-ar putea impune ca tendinţă, acest lucru însemnând că pe baza resurselor locale s-ar putea crea o oarecare independenţă pentru o arie geografică, ceea ce va duce la o nouă arhitectură a sistemelor ener-getice naţionale.

Este posibil ca această autonomie energetică locală să aducă în prim plan resurse regenerabile precum deşeurile municipale solide, biomasa şi agrobiomasa.

Cea mai nouă tendinţă este cea care se referă la economia circulară şi redu-cerea consumului de energie prin reparare, refabricare, valorificare de componente şi valorificare energetică. Astfel deja Uniunea Europeana dezbate „dreptul la reparaţie”²⁷ a produselor electronice.

Micşorarea consumerismului înseamnă prelungirea duratei de viaţă a produ-selor²⁸ prin reparare. Dacă produsul nu mai poate fi reparat, acesta ar trebui predat fabricii pentru a fi „refabricat”, ceea ce nu reprezintă altceva decât repararea sau înlocuirea de componente în fabrică. După prelungirea timpului de utilizare a unui produs prin „refabricare” urmează prelungirea duratei de viaţă a componentelor sale prin valorificarea acestora, ceea ce înseamnă reciclare. Următorul pas pentru componentele, care nu mai pot fi utilizate, ar fi „valorificarea energetică”, adică recu-perarea materiilor prime şi eventual a energiei folosite pentru fabricare. Prin procesul, ce se numeşte gazeificare, se recuperează toate metalele şi pământurile rare, care au fost folosite la fabricarea produsului iniţial, şi de asemenea se poate recupera o parte din energia termică înglobată, ce poate fi transformată în energie electrică. Şi toate acestea duc la reducerea poluării.

Şi în transporturi avem o nouă tendinţă. Nu cea de folosire a acumulatorilor, ci cea de folosire a hidrogenului. Hidrogenul, oricum ar fi el obţinut, deja este folosit în transportul greu şi în transportul din marile aglomerări urbane pentru a reduce poluarea. Astfel se creează o infrastructură de producţie şi aprovizionare cu hidrogen pentru transportul pe căile ferate şi auto, urmând a fi dezvoltată şi pentru transportul maritim.

Tendinţele enumerate mai sus sunt valabile „pe timp de pace”. Apar în presă din ce în ce mai multe declaraţii ale oficialilor NATO şi UE, care ne avertizează de posibilitatea contaminării în toată Europa a conflictului ucrainean. Deja industriile grele, strategice şi de armament sunt repuse în funcţiune pentru a asigura continuitatea aprovizionării cu materiale esenţiale şi armament, în cazul, în care actualele căi de aprovizionare ar putea cădea în cazul inflamării unor conflicte regionale.

Ne aflăm aşadar într-o nouă perioadă tulbure, în care „Lumea începe să se reordoneze”, cum anticipează analistul George Friedman: „război, criză economică şi furie reciprocă”²⁹.

Bibliografie

Site-uri de institutii europene si guveramentale

1. Site-ul Consiliului Europei – www.consilium.europa.eu

2. Site-ul Parlamentului European – www.europarl.europa.eu

3. Site-ul CIA – cia.gov/the-world-factbook

4. www.eia.gov

5. www.fairwaydanube.eu

6. www.icgb.eu

Site-uri de companii

1. www.vmtg.md

2. energocom.md

3. www.sgc.az

Site-uri de organizatii neguvernamentale

1. www.bruegel.org

2. jamestown.org

3. www.esiweb.org

4. www.opec.org

5. world-nuclear.org

Site-uri de publicatii