Cosmin Gabriel PĂCURARU, PhD^

Abstract. Schimbările din industria energetică sunt în curs şi nu se referă numai la cele geopolitice. Astfel avem o redesenare a traseelor energetice de aprovizionare, dar şi schimbări majore în teh-nologiile de producţie de energie termică, în energia folosită în transporturi şi în energia electrică.

Cuvinte cheie: tranziţie energetică, securitate energetică, geopolitică energetică

INTRODUCERE

Schimbarea în geopolitica energiei este o necesitate după atacul din februarie 2022 al Federaţiei Ruse asupra Ucrainei. Exporturile energetice ruseşti se transformau în banii, care alimentau maşina de război rusească, astfel grupul ţărilor democratice au impus sancţiuni economice severe Federaţiei Ruse, reducând toate importurile. Conflictul s-a hibridizat, Rusia introducând noi „arme”, precum amorsarea de noi conflicte, care la prima vedere nu ar avea nicio legătură cu ea, având ca singur scop distrugerea ordinii mondiale. După doi ani de conflict armat în estul Europei, declan-şarea unui nou conflict în Fâşia Gaza între Israel şi forţele Hamas având potenţia-litate de mărire, constatăm că există un clivaj dintre blocul ţărilor democrate şi blocul autocraţiilor, ce se măreşte. Astfel au apărut tensiuni în zona Mării Roşii, în estul Asiei, în Africa şi chiar şi în America de Sud.

Uniunea Europeană şi Statele Unite nu au renunţat la ţintele proprii de decar-bonare şi strategiile lor energetice nu au fost schimbate mergând în continuare către renunţarea la tehnologiile poluante. Revigorarea energiei nucleare, accesarea resurselor de gaze naturale alternative celor ruseşti, crearea de noi trasee de aprovizionare cu energie şi schimbarea tehnologiilor şi eficientizarea proceselor de consum energetic industrial şi casnic au creat o nouă realitate energetică mondială.

Astfel s-a ajuns la noi tendinţe în industria energetică europeană şi mondială.

TENDINŢELE GEOPOLITICE

1. ECONOMIA FEDERAŢIEI RUSE SE DETERIOREAZĂ

Observăm că importurile (prin conducte) de gaze ale Uniunii Europene au scăzut de aproximativ 7 ori, situându-se la aproximativ 29 miliarde mc în anul 2023.

  Figura 1 – Evoluţia PIB-ului Federaţiei Ruse în perioada 2018-2023

Sursa: Consiliul Europei¹

Figura 2 – Scăderea veniturilor Federaţiei Ruse din vânzarea de petrol

Sursa: Consiliul Europei²

La acestea se mai adaugă totuşi importurile a 18 miliarde metri cubi (mmc) de LNG în 2023.

  Figura 3 – Situaţia importurilor de gaze naturale ale Europei din Federaţia Rusă

Sursa: bruegel.org³

  Figura 4 – Importurile de LNG în Europa

Sursa: bruegel.org⁴

Situaţia economiei Rusiei nu este tocmai bună, mai ales după ce 300 de miliarde de euro, ce aparţin rezervelor Băncii Centrale a Rusiei, sunt blocate numai în Uniunea Europeană, cu toate că valoarea exporturilor energetice încă este substanţială.

2. DESTABILIZARE ECONOMICĂ ŞI JAF ÎN UCRAINA

De fapt Federaţia Rusă a ocupat 20% din teritoriul Ucrainei. Pe acest teritoriu se află resurse energetice şi minerale semnificative. Ucraina deţine cele mai mari re-surse de titan şi fier din lume, dar şi zăcăminte semnificative de litiu. Oficialii ucrai-neni apreciază că peste două treimi din resursele totale ale ţării sunt concentrate în teritoriul ocupat de ruşi. La toate acestea se adaugă şi peste 10% din suprafaţa agricolă a Ucrainei, care este cunoscută ca cel mai bun teren agricol din Europa.

  Figura 5 – Producţia medie de grâu în Ucraina 2016-2020

Sursa: Washington Post⁵

Acţiunile Federaţiei Ruse se rezumă la blocarea accesului la bogăţia agricolă, minerală şi energetică a Ucrainei. Blocada impusă tuturor navelor din zona continen-tală a Mării Negre şi bombardarea asiduă a tuturor porturilor ucrainene apte de a exporta produse agricole se află printre acţiunile de scădere a veniturilor economiei ucrainene.

O analiză SecDev arată că valoarea zăcămintelor blocate în teritoriile anexate de Federaţia Rusă trece de 12,4 trilioane de dolari⁶, ceea ce reprezintă jumătate din valoarea celor 2.209 depozite analizate. Tot SecDev apreciază că în zona anexată de Federaţia Rusă se află 63% din resursele de cărbune, 11% din resursele de petrol, 20% din zăcămintele de gaze naturale, 42% din zăcămintele de metale şi pământuri rare, ceea ce înseamnă: 41 de zăcăminte de cărbune, 27 de site-uri de gaze naturale (metan), 14 zăcăminte de propan, 9 zăcăminte de petrol, 6 zăcăminte de minereu de fier, 2 situri de minereu de titan, 2 situri de minereu de zirconiu, un sit de stronţiu, un sit de litiu, un sit de uraniu, un zăcământ de aur şi o carieră semnificativă de calcar folosită anterior pentru producţia de oţel din Ucraina. Şi să nu uităm faptul că ocuparea Crimeei în 2014 a dus la imposibilitatea Ucrainei de a dispune de rezervele sale de gaz din Marea Neagră.

Sub teritoriul ucrainean ocupat se află 117 minerale şi metale utilizate de scară largă în noile tehnologii din cele 120 cele mai utilizate. UE se axează pe aceste noi tehnologii, iar aprovizionarea cu aceste minerale şi metale şi-a schimbat sursa către China. Cu alte cuvinte Chinei convenindu-i actuala conjunctură.

  Figura 6 – Dispunerea resurselor de cărbune şi metale ale Ucrainei

Sursa: Washington Post⁷

  Figura 7 – Dispunerea resurselor de gaze şi petrol ale Ucrainei

Sursa: Washington Post⁸

Agresiunea Federaţiei Ruse asupra Ucrainei are şi o componentă hibridă: distru-gerea economiei. Observăm blocarea tuturor căilor ucrainene de export, scoaterea din funcţiune sau distrugerea capacităţilor de producţie şi transport de energie elec-trică şi termică, ceea ce duce la imposibilitatea industriei ucrainene de a mai produce.

3. CONFLICTELE ÎNGHEŢATE DIN REGIUNEA EXTINSĂ A MĂRII NEGRE

Federaţia Rusă a amorsat câteva conflicte în imediata apropiere a resurselor sau a traseelor energetice alternative non-ruseşti către Europa. Următorul pas a fost „îngheţarea” acestora.

  Figura 8 – Conflictele îngheţate din jurul Mării Negre

Sursa: Cosmin Păcuraru

Primul astfel de experiment s-a petrecut la începutul anilor ’90 în Transnistria, urmat imediat de reîncălzirea zonei Nagorno-Karabah cu conflictul început în anii ’80, în perioada sovietică. Pe atunci traseele energetice non-ruseşti nu existau, motivaţia de atunci a fost doar menţinerea sub influenţa Kremlinului a Moldovei, Armeniei şi Azerbaidjanului. Experimentele s-au dovedit profitabile, deoarece prin Transnistria trecea o conductă importantă, care aproviziona sudul Europei prin Ucraina, Trans-nistria – ce aparţine Republicii Moldova, şi România (prin Dobrogea) către Bulgaria şi cu posibilitatea de bifurcare către Serbia şi Grecia, iar pe lângă Nagorno-Karabah erau proiectate cele mai mari ameninţări energetice: un traseu terestru de alimentare alternativă (Nabucco) din Azerbaidjan, prin Georgia, Turcia, Bulgaria, România, Ungaria, Austria, Germania şi unul, parte terestru, parte pe Marea Neagră (AGRI), ce pleca din Azerbaidjan, prin Georgia, unde gazul natural se lichefia, era transbordat în tancuri LNG şi adus la Constanţa, de unde exista posibilitatea construirii instalaţiilor de deliche-fiere şi injectare în sistemele de transport ale ţărilor din sudul şi centrul UE. Niciunul din aceste proiecte nu s-a realizat din cauza tensiunilor din zona caucaziano-caspică şi a activităţii agenţilor de influenţă ai Moscovei, în special din Austria, de unde OMV-ul a fost retras din Nabucco, urmând imediat şi MOL-ul maghiar. În 2008 Federaţia Rusă a aprins şi mai apoi a îngheţat două conflicte în Georgia: Osetia de Nord şi Abhazia. Cu aceste acţiuni, Federaţia Rusă şi-a păstrat cota de piaţă în furnizarea de gaze în Europa, mărindu-şi-o odată cu proiectarea, construcţia şi punerea în funcţi-une a coridorului sudic, South Stream – transformat ulterior în Turk Stream.

În zona extinsă a Mării Negre intră şi conflictele din Irak, ţară cu potenţial ener-getic mare, unde, după retragerea Statelor Unite, golul a fost umplut de companiile energetice ruseşti, şi conflictul din Siria, care are la rândul său rolul de a stopa trei trasee energetice cu punct de plecare din ţările din Peninsula Arabiei, plus Iran şi Irak şi punct terminus Europa, la care putem adăuga potenţiala blocare a resurselor de gaze naturale din estul Mării Mediterane, numit generic Zăcământul Leviatan.

În 2014 a urmat ocuparea Crimeii şi Donbasului, care au blocat multe rezerve din estul Ucrainei şi rezervele de gaze ale Ucrainei aflate pe platoul continental al Mării Negre.

  Figura 2 – Noul traseu de sud Turk Stream
şi noua împărţire a platoului continental din Marea Neagră

Sursa: prelucrare de Cosmin Păcuraru după rumaniamilitary.ro⁹

După aproape doi ani de război în Ucraina, putem trage următoarele concluzii: şantajul energetic la adresa Europei a reuşit în parte, deoarece a destabilizat puternic piaţa europeană de energie, care încă nu şi-a revenit şi încă importă prin Ucraina şi Turk Stream gaze ruseşti.

Important este că Azerbaidjanul şi Turcia, reuşind să pună în funcţiune traseul alternativ sudic de alimentare a Europei, cu alimentare din zăcământul caspic Shah Deniz, au salvat o parte din alimentarea cu gaze a sudului Europei după februarie 2022. Capacitatea TANAP Pipeline este de 31 miliarde mc/an, o parte din acestea rămâ-nând în Turcia, iar restul ajungând în Grecia şi Italia (prin TAP) şi Bulgaria, România şi Moldova (prin BRUA).

4. ŢINTA – REPUBLICA MOLDOVA ŞI AJUTORUL ROMÂNESC

După conflictul armat din 1991 şi o perioadă lungă de îngheţ între Tiraspol şi Chişinău, transnistrenii şi-au luat cetăţenia moldovenească şi de multe ori şi cea română pentru a putea ieşi în Occident. Au urmat companiile transnistrene, care s-au înregistrat la Chişinău, tot pentru beneficiile acordurilor cu UE. Cum exporturile către Federaţia Rusă au scăzut dramatic, producţia transnistreană s-a orientat către Uniunea Europeană. După 2014, adică anexarea Crimeii, comerţul cu vestul a crescut peste cel cu Rusia, ceea ce a făcut ca între cei aflaţi la conducerea de la Tiraspol să apară disensiuni, iar după perioada pandemiei şi după februarie 2022 a făcut ca „partida pro-occidentală” să câştige teren, făcând imposibilă implicarea trupelor ruseşti din regiune în Ucraina.

Relaţia energetică Tiraspol – Chişinău este una prin care Chişinăul este încă dependent de termocentrala de la Cuciurgan (2500 MW), care aparţine concernului rusesc Inter RAO şi care înainte de începerea conflictului din Ucraina furniza 85% din necesarul de energie electrică al Republicii Moldova¹⁰. Dar această termocentrală a funcţionat cu gaz rusesc vândut transnistrenilor la preţuri mult mai mici decât cele din piaţa europeană. Atacarea sistemului energetic ucrainean de către trupele ruseşti a dus la scumpirea gazelor şi la decuplarea parţială a termocentralei, ceea ce a dus în iarna 2022-2023 la întreruperea totală a alimentării cu energie electrică a Republicii Moldova. De asemenea a fost întreruptă şi furnizarea de gaz rusesc către consumatorii casnici din Moldova, de aici rezultând o mare criză energetică şi umanitară.

Astăzi, Transgazul românesc, prin subsidiara Vestmoldtransgaz¹¹, a scos mo-nopolul de transport Moldovatransgaz, care are acţionariat 50% Gazprom şi 13,4% administraţia transnistreană, preluând operarea, exploatarea, dispecerizarea şi trans-portul de gaze din sistemul moldovenesc¹², interconectându-l în sistemul european, începând cu septembrie 2023. Trebuie să specificăm că necesarul de consum al mol-dovenilor a fost de 1 miliard de metri cubi/an, incluzând termocentrala de la Cuciurgan. Cum în septembrie 2023 această termocentrală aprovizionează Republica Moldova cam cu 30%, este clar că necesarul de gaz a scăzut.

Pe partea de energie electrică, România a demonstrat că poate aproviziona cu 80% necesarul de consum al Republicii Moldova în perioada crizei din iarna 2022-2023. Consumul maxim de dincolo de Prut este de 1.000 MW. Cererea de peste Prut România o poate suplini cu mare greutate chiar şi în situaţia în care producţia autohtonă din solar şi eolian e mare. Interconexiunile dintre cele două maluri ale Prutului nu sunt dintre cele mai bune, dar Transelectrica şi Moldelectrica fac eforturi de a le dezvolta şi de a interconecta, inclusiv cu Ucraina. Un alt pas important, care se va face în următoarele luni, este unificarea pieţelor de energie, Energocom (companie de furnizare a statului moldovenesc)¹³ cumpără deja energie din România, OPCOM urmând să-şi deschidă o filială în Moldova. Rezultă că astăzi Chişinăul nu mai este sub monopolul energetic al Federaţiei Ruse şi are posibilitatea de a controla transportul şi distribuţia de energie electrică (şi gaze) către separatiştii de la Tiraspol¹⁴. Problema cu Tiraspolul este că nu se pot face mari schimbări atât timp cât forţele armatei ruseşti nu se retrag¹⁵ şi cât problema datoriilor istorice către Gazprom nu este rezolvată.

  Fig. 9 – Presiunea crizelor influenţate de Federaţia Rusă asupra Europei

5. TURCIA UN HUB ENERGETIC AL AUTOCRAŢIILOR OLIGARHICE

Recep Erdogan îşi doreşte să schimbe paradigma: Marea Neagră să nu mai fie „un lac rusesc” şi să devină un „lac turcesc”, folosindu-se inclusiv de poziţia geostra-tegică, prin care controlează strâmtorile de intrare – ieşire din Marea Neagră. Norocul său este că Ucraina a reuşit inimaginabilul: a mutat toate navele de război ruseşti din Crimeea pe coasta caucaziano-abhază.

La o analiză sumară putem spune că aproape tot ce şi-a propus Erdogan i-a reuşit, câştigând influenţă regională printr-un joc „dublu”, Turcia fiind o ţară NATO, aplicând sancţiuni asupra Federaţiei Ruse în funcţie de propriile interese.

Sumarizăm zonele unde Federaţia Rusă a intervenit după începerea războiului din Ucraina: Africa sub-sahariană – unde acţionează trupele Wagner, criza umanitară a armenilor din Nagorno-Karabah – de unde trupele ruseşti s-au retras, conflictul cu mare potenţialitate de escaladare din Kosovo dintre etnicii albanezi şi cei sârbi – unde cei sârbi sunt instigaţi de reprezentanţii Serbiei¹⁶, mari prieteni ai lui Vladimir Putin, războiul Israel – Hamas – unde conducătorii Hamas au avut întâlniri cu repre-zentanţi înalţi de la Kremlin¹⁷. La toate acestea adăugăm influenţarea de către Kremlin a liderilor din Ungaria şi Slovacia, dar şi a grupurilor naţionaliste sau musulmane ra-dicalizate din ţările occidentale.

Observăm o presiune a crizelor asupra Occidentului democratic, de care Fe-deraţia Rusă beneficiază şi care poate evolua într-un conflict global, conform şefului serviciului de informaţii militare ucrainean, Kirilo Budanov¹⁸.

Leadershipul occidental a scăpat din vedere multe efecte ale acţiunilor Turciei, care a făcut ca în rezolvarea crizelor existente Beijingul, Moscova, Teheranul şi Ankara să aibă un cuvânt de spus¹⁹.

Faptul că există o alianţă între Rusia, China şi Iran şi că Turcia, pe anumite pro-bleme punctuale, are interese comune cu cei trei jucători antioccidentali nu înseamnă că Ankara îi tratează ca aliaţi, deoarece Erdogan îşi doreşte o proiecţie a puterii dincolo de Caucaz, unde intră în coliziune cu interesele Moscovei şi interesele Beijingului şi o relaţie energetică cu Federaţia Rusă, care încă nu ştim cum se va rezolva.

  Fig. 10 – Traseele de conducte de gaze, care alimentează Turcia

Sursa: prelucrare Cosmin Păcuraru

Turcia îşi doreşte să devină un important hub energetic al Europei. Până azi în parte a reuşit, inclusiv cu sprijinul lui Vladimir Putin.

În Turcia în acest moment capacitatea de import de gaze naturale prin conducte este după cum urmează: TANAP – 23 mmc/an, BTE – 24 mmc/an, Turk Stream – 31,5 mmc/an şi Blue Stream – 16 mmc/an. Total: 94,5 mmc/an.

Nici nu încape în discuţie că industria Turciei este o mare consumatoare de energie, la care adăugăm şi un necesar mare de energie destinat uzului casnic al celor 85 milioane de cetăţeni.

Problema este că din cei 94,5 mmc/an, doar 47,5 mmc/an provin din Federaţia Rusă, restul din bazinul Caspic, din resursa Shah Deniz. Aceasta resursă este operată de compania SGC, un consorţiu cu următorii acţionari²⁰: British Petroleum (29,99%), compania rusească LUKOIL (19,99%), compania turcă TPAO (19%), compania azeră SOCAR (21,02%) şi compania iraniană INOC (10%). Cu alte cuvinte, pachetul majoritar (60,02%) al acestei companii aparţine statelor cu dictatură sau oligarhie autocratică.

Capacităţile de export însă sunt limitate: 10 mmc/an (ITB Interconnector spre Bulgaria – 3 mmc/an şi ITGI Interconnector spre Grecia – 7 mmc/an).

Dar Turcia mai deţine şi rezerve de gaze naturale off-shore în Marea Neagră (rezerva estimată de 320 mmc şi extracţie de 10 mmc/an²¹), din care a început să extragă, iar în Marea Mediterană sunt descoperite rezerve în zonele aflate în disputa cu Cipru²² şi din care Turcia speră să înceapă să extragă până în anul 2025, ceea ce este puţin probabil din cauza nerezolvării diferendelor.

Hub-ul de gaze nu este greu de realizat, problema este cine îl administrează. Dacă Turcia va ceda administrarea către Federaţia Rusă, înseamnă că şi-a pierdut con-trolul asupra sistemului naţional de transport al gazelor. De aici vine de fapt nefina-lizarea acestuia²³, dar este posibil ca cei doi preşedinţi să cadă cândva la o înţelegere.

O altă linie, pe care Turcia merge, este îmbunătăţirea relaţiilor cu ţările din Golful Persic. Pe lângă posibilitatea colaborării militare²⁴, sigur s-au discutat în spatele uşilor închise şi colaborări în energie, ceea ce i-ar crea mai multă influenţă asupra Europei.

Uniunea Europeană a înţeles că Turcia a devenit un pol energetic, ce o poate influenţa destul de mult, şi încearcă să riposteze. Prima acţiune este deschiderea terminalului LNG în Grecia, la Alexadropoulis²⁵, şi deschiderea interconectorului cu Bulgaria²⁶ de 3 mmc/an (cu posibilitate de mărire la 5 mmc/an).

A doua ripostă este rediscutarea proiectului AGRI. AGRI – Azerbaidjan – Georgia – România Interconector a fost gândit ca un traseu de conducte între resursele azere, prin Georgia, unde, pe malul Mării Negre, ar fi trebuit să se construiască o instalaţie de lichefiere, gazele lichefiate fiind îmbarcate pe tancuri LNG, transportate în România, la Constanţa, unde urmau a fi delichefiate şi introduse în sistemul de transport european. Capacitatea maximă de transport ar fi trebuit să fie de 8 mmc/an.

  Fig. 11 – Traseul AGRI

Sursa: Jamestown.org²⁷

A treia acţiune de a micşora influenţa Turciei în geopolitica energetică euro-peană este semnarea unui acord pentru construcţia unui cablu submarin, care să transporte „energie electrică regenerabilă” din Azerbaidjan²⁸, prin Georgia, pe sub Marea Neagră, ajungând în România (deci tot pe traseul AGRI).

Aici avem două probleme: Azerbaidjanul nu produce energie regenerabilă; aşadar Uniunea Europeană importă de fapt energie electrică obţinută din gazele din Shah Deniz cu acţionariat majoritar Azerbaidjan, Rusia, Iran şi Turcia, toate dictaturi sau oligarhii autocratice.

Fig. 12 – Capacităţile de producţie de energie electrică a Azerbaidjanului

Electricity generation sources

Fissil fuels 94.2% of total installed capacity (2020 est.)

Nuclear 0% of total installed capacity (2020 est.)

Solar 0.2% of total installed capacity (2020 est.)

Wind 0.4% of total installed capacity (2020 est.)

Hydroelectricity 4.4% of total installed capacity (2020 est.)

Tide and wave 0% of total installed capacity (2020 est.)

Geothermal 0% of total installed capacity (2020 est.)

Biomass and waste 0.8% of total installed capacity (2020 est.)

 

Sursa: CIA – World factbook²⁹

Şi a doua problemă: Europa crede că scapă de sub monopolul rusesc creându-şi dependenţe faţă de ţări aliate Kremlinului, care pot oricând să acţioneze exact la fel, uitând că Azerbaidjanul este al doilea stat turc. Cum s-a ajuns la astfel de decizii discutabile? Probabil „diplomaţia de caviar”³⁰ a azerilor va mai naşte un scandal în Parlamentul European sau în Comisia Europeană.

Dar să revenim la Turcia: acum doi ani preşedintele Erdogan spunea că în Turcia se produce doar 60% din energia electrică necesară³¹, ceea ce înseamnă o dependenţă. Acum câţiva ani Turcia era dependentă de gazele ruseşti în proporţie de 67%, după cum aflăm din site-ul ministerului turc de resort. Astăzi, după punerea în funcţiune a Turk Stream, această dependenţă a crescut. La aceasta mai adăugăm şi construcţia pe litoralul turcesc al Mării Mediterane a unei centrale atomo-electrice de către ROSATOM³² şi înţelegem că peste puţin timp dependenţa faţă de combustibilul nuclear rusesc va mări dependenţa energetică.

6. PIAŢA ENERGIEI
   ŞI POTENŢIALUL CONTAMINĂRII CONFLICTULUI ISRAEL – HAMAS

Conflictul Israel – Hamas poate contamina zona şi ar putea genera o furtună pe piaţa energetică mondială, piaţa, în care intră atât petrolul, cât şi gazele naturale lichefiate (LNG).

Istoria ne arată că orice tensiune din zonă are ca efect creşterea preţului petrolului. La două săptămâni de la începerea conflictului, piaţa a reacţionat, preţul petrolului crescând în medie cu 4,2%³³.

  Fig. 13 – Creşterea preţului petrolului

Sursa: OPEC³⁴

Israelul nu este un jucător în această piaţă, dar în zonă se află mari rezerve de petrol şi gaze şi trasee energetice importante.

În zonă se află cinci importante state OPEC: Irak, Iran, Kuwait, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite. De asemenea, Qatar a fost membru între decembrie 1961 şi ianuarie 2019.

Aceste state exportă prin Strâmtoarea Urmuz. Ca importanţă, strâmtoarea înseamnă traficul a aproximativ 20% din consumul zilnic de petrol şi produse secundare (20,4 milioane barili/zi), la care adăugăm 20% din volumul de export mondial de LNG provenit în special din Qatar, cel mai mare producător şi exportator din lume şi, în 2023, cel mai important exportator de LNG în Uniunea Europeană. (Chiar zilele trecute Italia şi Qatarul au încheiat un contract pentru 27 de ani³⁵.)

  Fig. 14 – Statele OPEC şi Strâmtoarea Urmuz

Sursa: Cosmin Păcuraru

Mult mai aproape se află Canalul Suez şi conducta Suez – Mediteranean (SUMED), declarate puncte critice de tranzit³⁶. Prin Canalul Suez trec aproximativ 1,75 mili-oane de barili de petrol şi rafinate din petrol/zi³⁷, în timp ce prin conducta SUMED trec 2,5 milioane barili/zi³⁸. De asemenea, prin Canalul Suez trece aproximativ 25% din producţia mondială de LNG³⁹, care se îndreaptă în special spre Europa.

  Fig. 15 – Traseele energetice din zona Mării Roşii

Sursa: Twitter⁴⁰

Israelul nu a fost un jucător pe piaţa de gaze naturale până acum câţiva ani. Abia în ultimii trei ani a început să exploateze câteva rezerve de gaze off-shore de mare adâncime aflate în largul coastei sale din Marea Mediterană.

În anul 2022 Israelul a produs 21,9 miliarde mc (mmc) de gaze, 11,4 mmc din depozitul Leviathan şi 10,2 mmc din depozitul Tanar. Din aceştia 12,7 mmc au fost consumaţi intern şi restul au fost exportaţi în Egipt (5,8 mmc) şi Iordania (3,4 mmc). În 2023 se preconizează să fie dată în funcţiune încă o conductă, care se va alimenta din depozitul Kadishsi, care va suplimenta producţia cu 6,5 mmc⁴¹.

Trebuie amintit că în 2023 Israelul a semnat cu Uniunea Europeană un contract de export de LNG. Traseul este prin ramura EMG a Arab Gas Pipeline până în Egipt, unde se lichefiază la Port Said şi este transbordat în tancurile specifice LNG, care ajung pe coasta europeană.

  Fig. 17 – Arab Gas Pipeline

Sursa: The National⁴²

Şi Egiptul este un producător de gaze provenite din marele depozit generic numit Leviathan (din care extrage şi Israelul), o parte din aceste gaze fiind folosite pe plan intern şi o parte fiind destinate exportului prin Arab Gas Pipeline şi lichefiate prin Port Said. Exporturile Egiptului către UE în 2022 au fost de aproape 10 mmc. Probabil că o parte din acestea provin şi din Israel.

Analizând hărţile, observăm că în eventualitatea contaminării şi extinderii conflictului din zonă toate rezervele şi traseele energetice de petrol şi gaze, ce străbat zona, vor fi afectate. Acest lucru înseamnă apariţia unor crize energetice în Israel şi ţările riverane, în Europa şi în Asia. Amintim că cei mai mari consumatori, deci şi importatori de produse energetice, sunt China şi India. De aici ar rezulta o creştere a preţurilor tuturor produselor energetice pe toate pieţele. Concluzionăm ca Federaţia Rusă este câştigătoare, vânzându-şi mai scump produsele energetice şi, având interese comune cu Iranul, va câştiga din haosul generat din toate conflictele, pe care le-au iniţiat împreună sau separat: Nagorno-Karabah, Africa subsahariană, Bosnia sau orice destabilizare a guvernelor occidentale, în care se organizează fel de fel de mari proteste anti-Israel.

continuarea în GeoPolitica nr. 102 (nr. 1/2024)

Bibliografie

Site-uri de instituţii europene şi guveramentale

1. Site-ul Consiliului Europei – www.consilium.europa.eu

2. Site-ul Parlamentului European – www.europarl.europa.eu

3. Site-ul CIA – cia.gov/the-world-factbook

4. www.eia.gov

5. www.fairwaydanube.eu

6. www.icgb.eu

Site-uri de companii

1. www.vmtg.md

2. energocom.md

3. www.sgc.az

Site-uri de organizaţii neguvernamentale

1. www.bruegel.org

2. jamestown.org

3. www.esiweb.org

4. www.opec.org

5. world-nuclear.org

Site-uri de publicaţii

1. washingtonpost.com

2. rumaniamilitary.ro

3. contributors.ro

4. financialintelligence.ro

5. ipn.md

6. adevarul.ro

7. romania.europalibera.org

8. ziare.com

9. spotmedia.ro

10. forbes.ro

11. zf.ro

12. evz.ro

13. economedia.ro

14. energynomics.ro

15. digi24.ro

16. theconversation.com

17. agerpres.ro

18. reuters.com

19. thenationalnews.com

20. ourworldindata.org

21. rferl.org

22. cnbc.com

23. enerdata.net

24. dailybusiness.ro

25. g4media.ro

26. cursdeguvernare.ro

27. universul.net

28. spotmedia.ro

29. techxplore.com