de dr. Isam Mahgoub
Nu am urmărit niciodată o discuție înregistrată așa cum am făcut și cum mi s-a întâmplat cu interviul lui Bret Baier, prezentatorul politic șef al canalului american Fox News, cu Prințul Moștenitor al Regatului Arabiei Saudite, Alteța Sa Prințul Mohamed bin Salman.
L-am urmărit o dată ascultând fără vizionare, încă o dată cu imagine și sunet, iar a treia oară combinând cele două situații și citind traducerea din engleza în araba. L-am urmărit cu toate simțurile, sentimentele, atenția, gândurile dar și cu ceva teamă.
Admirația mea pentru conținutul său creștea încetul cu încetul, și nu doar pentru cele două personaje participante la discuție, fiecare din locul lui, un jurnalist și un înalt demnitar, întrebând și răspunzând, unul provocând și altul primind acțiunea jurnalistică legitimă transformând-o în mesaje cu adrese clare și lăsându-l pe interlocutorul său să le ducă precum un poștaș la destinație.
Teama s-a risipit cu fiecare propoziție, frază, poziție, opinie, analiză, prognoză și mesaj emis de Mohamed bin Salman. De asemenea, încetul cu încetul, sentimentele de teamă s-au transformat în încredere, credibilitate și ușurare.
Pentru a știi încotro se îndreaptă Regatul Arabiei Saudite, gândiți-vă că Mohamed bin Salman a spus: „Singurul lucru care nu se schimbă în politică este schimbarea în sine”, și a adăugat textual: „Avem legi proaste? Da.. Căutăm să le schimbăm? Da”.
Saudi Crown Prince interview with Fox News
Nu există nici o îndoială că acestea sunt mesaje în toate direcțiile, către vestul european și american, către orientul apropiat și Îndepărtat, către zonele și țările din nord și sud, precum și pentru interiorul saudit, cu toate că se știe că poporul saudit nu mai are de ce să aștepte mesajele Alteței Sale Prințul Mohamed bin Salman, întrucât poporul îl inspiră pe Prinț, conform spuselor sale.
A mobiliza multe cifre în memorie pentru a le folosi într-un interviu cu un jurnalist care are capacitatea de a pune intervievatorul său într-un colț strâmt, gata pentru a vâna, se poate întoarce împotriva ta, devenind astfel o pradă ușoară. Dar, prințul Mohamed bin Salman a plasat cu ușurință cifrele unde trebuie în explicațiile sale pentru a-și atesta spusele și pentru a rămâne dovezi în mintea destinatarului captivat, deja uimit și impresionat, aproape fermecat. Acesta a fost unul dintre cele mai importante succese repurtat de prințul moștenitor în dialogul său cu ziaristul Bret Baier.
În fine, dialogul lui Bret Baier cu Prințul Moștenitor a spart stereotipurile pe care mass-media occidentală le dezvoltase despre Arabia Saudită și conducerea acesteia. Clarificările, iluminarea și mesajele lui Mohamed bin Salman sunt suficiente, cel puțin, pentru a-l face pe telespectator să se oprească și să reflecte, să analizeze ceea ce în minte despre Regat, iar acest lucru poate îl determina inevitabil să reevalueze ce s-a întâmplat și ce se întâmplă în Regat și, cel mai important de acum înainte, va interpreta pozițiile Regatului din unghiuri realiste și nu prin acele stereotipuri care cu siguranță vor fi descrise în viitor ca depășite.
Rămâne să spun: Da, Mohamed bin Salman, așa cum a spus Alteța Voastră: „Arabia Saudită este cea mai mare poveste de succes a secolului XXI… Este povestea secolului”, astfel, sub conducerea Regelui Salman bin Abdulaziz Al Saud, sărbătorirea Regatului a celei de-a 93-a Zile Naționale are un gust aparte și noi semnificații care se adresează viitorului, permițându-vă să mergeți mai departe cu mare încredere în popor și succes. Cu voia lui Allah, mulți ani înainte! La mulți ani Regatul Arabiei Saudite!
București, 23 septembrie 2023