Octavian SERGENTU, PhD

Abstract. We set out to analyze the current geopolitical situation related to the Republic of Moldova in the context of the Russian military invasion in Ukraine, the destabilization of the maritime borders in Pontus Euxinus area and the repeated threats to the free world. The present analysis tries to establish how the Russian Federation presents itself in the Black Sea basin, especially in the Republic of Moldova, seen as a Russian bridgehead for Central and Eastern Europe in the past.

Keywords: Republic of Moldova, Russian Federation, post-Soviet space, Eastern Europe, geopolitics, border, Commonwealth of Independent States, Black Sea

CUVÂNT INTRODUCTIV

Din punct de vedere geoistoric şi geocultural Republica Moldova este o construcţie artificială a Imperiului Sovietic, care a anexat o parte a României – Basarabia – şi a trunchiat-o fizic. Însăşi numele de „moldovean” sau al ţării „Moldova” dispune de un „dublu sens” şi o contradicţie. Moldova a fost un voievodat ca Muntenia, foarte mult timp aflându-se sub controlul Imperiului Otoman, unificându-se în anul 1859 într-un stat unitar – România. În 1878 statul român îşi proclamă independenţa. Locuitorii Moldovei se numeau moldoveni. În România sunt moldovenii care receptă „moldovenismul” ca apartenenţă la o comunitate regională şi subetnică aidoma muntenilor, transilvănenilor, oltenilor, maramureşenilor etc., care formează o naţiune românească unică.

În perioada comunistă laboratoarele ruseşti de la Moscova au elaborat şi lansat conceptul de „limbă moldovenească” şi de „popor moldovenesc”, iar până la anexarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord au experimentat aceasta prin Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească din anul 1924, formată între râul Nistru şi Bug, cu capitala la Balta. Ulterior, au insistat în anii 1945-1985 prin varianta Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti, actuala Republică Moldova, dar şi în teritoriile Bucovinei de Nord sau Basarabiei de sud, astăzi aflate în cadrul statului ucrainean.

După implozia Uniunii Sovietice, popoarele din fostul imperiu comunist şi-au recăpătat o parte din libertăţile şi drepturile naţionale, au început să aspire la alte modele de exprimare a valorilor pe care le conştientizau şi să reclame propria cultură naţională. Elitele naţionale ale noilor state au început să-şi regăsească sau să-şi reclădească propria identitate naţională. Geocultura a devenit una esenţială. În context, Moscova a insistat pe formarea unui „brâu al instabilităţii” în spaţiul postsovietic. Aici, ne referim la cultivarea şi inaugurarea unor „oaze de instabilitate” în interiorul republicilor, conflicte armate transformate în „conflicte latente”, conflicte religioase, etno-lingvistice şi etno-politice, degradarea social-economică a spaţiului post-sovietic, agresiuni economice, conflicte geoculturale Est-Vest, Nord-Sud, Eurasia versus Euroatlantica.Presiunea perpetuă exercitată de Rusia la adresa noilor state post-sovietice s-a manifestat în decursul a celor 30 de ani de la destrămarea Impe-riului Sovietic. În cazul în care elita unui stat pleda pentru alte valori decât cele exprimate de Rusia şi de ideologia „lumea rusă”, atunci era desemnată ca „naţionalistă”, „fascistă” şi rusofobă. Rusofobia (de la rus, şi greaca veche φόβος– spaimă) potrivit Kremlinului, reprezintă o atitudine suspicioasă, părtinitoare, duşmănoasă la adresa Rusiei, ruşilor, limbii ruse, bisericii ortodoxe ruse, o orientare specifică de etnofobie. Cei care au elaborat această ideologie rusă au dorit ca aceasta să fie echivalentă antisemitismului, ca o structură complexă de concepte şi idei, aparat critic, o istorie a genezei şi dezvoltării, psihosomatică, distinctă de majoritatea fobiilor naţionale.

În cele din urmă, adeseori, ca şi în prezent, elita culturală şi politică a Repu-blicii Moldova era desemnată ca rusofobă în caz dacă devia de pe orbita Moscovei.

REPUBLICA MOLDOVA SUB LUPA FEDERAŢIEI RUSE

Pe fondul invaziei ruse în Ucraina, Guvernul de la Chişinău promovează tot mai mult apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană. Recent, şefa statului a setat şi un termen pentru acest obiectiv – Anul 2030. În fapt, anul 2030 se regăseşte în strategia Rusiei ca fiind data limită pentru obţinerea controlului asupra Republicii Moldova şi îndepărtarea ei de UE, NATO, aliaţi şi de alţi parteneri. Ori, un astfel de document cu strategia detaliată a Moscovei a fost obţinut de RISE Moldova împreună cu un consorţiu internaţional de jurnalişti, din care fac parte Yahoo News, Delfi Estonia, Centrul Dossier cu sediul în Londra, The Süddeutsche Zeitung, The Kyiv Independent, ziarul suedez Expressen, reţeaua germană de radio Westdeutscher Rundfunk şi Nord-deutscher Rundfunk, postul de investigaţie polonez Frontstory, Centrul de investigaţii din Belarus şi site-ul de ştiri din Europa Centrală VSquare.

Ce avem?

„Un document scurs din culisele administraţiei prezidenţiale de la Kremlin divulgă planul Rusiei de a atrage Republica Moldova sub propria umbrelă până în 2030. Actul, care nu a fost făcut public, se numeşte „Obiectivele strategice ale Federaţiei Ruse în Republica Moldova” şi a fost creat în 2021. Mai multe puncte-cheie din strategia Moscovei au apărut, de-a lungul anilor, şi pe platformele publice ale unor partide pro-ruse, dar şi în discursurile unor politicieni”.¹

Pe de altă parte, documentul provine de la „Direcţia Prezidenţială pentru Coo-perare Transfrontalieră”, care a realizat o strategie similară privind planurile Rusiei de a anexa Republica Belarus. Strategia a fost elaborată în toamna lui 2021, la fel ca strategia privind Belarusul, cu contribuţia Statului Major al Rusiei şi al serviciilor spe-ciale ale Moscovei: FSB, SVR şi GRU. „Există zero la sută [şanse ca] aceste documente să fie false”, potrivit sursei care ne-a furnizat documentele (notează jurnaliştii de la RISE – n.n.). Strategia a fost construită pe trei sfere de influenţă: politică şi militară, economică şi umanitară.

OBIECTIVE STRATEGICE ÎN SFERA POLITICĂ, MILITARĂ,
MILITARO-TEHNICĂ ŞI ÎN DOMENIUL SECURITĂŢII

Vectori de influenţă: Grupuri pro-ruse de influenţă în politică şi afaceri

Obiective:

Pe termen scurt (până în 2022), Rusia şi-a propus să deschidă un consulat în UTA Găgăuzia, lucru care, însă, nu s-a întâmplat. Ideea deschiderii unui Consulat rus la Comrat este promovată de fostul şef de stat Igor Dodon încă din 2012 (…) Un alt obiectiv al Federaţiei Ruse este „Contracararea colaborării RM cu NATO”, pe care şi l-a propus să fie realizat până în 2025. Iar pe termen lung, adică până în 2030, Rusia vrea „formarea unei atitudini negative faţă de NATO în societatea moldovenească şi în cercurile politice”. Anume acesta a fost unul dintre cele „10 obiective prioritare” promovate de Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) la alegerile parlamentare din februarie 2019: „Noi nu vom permite aderarea la NATO şi vom realiza închiderea oficiului NATO din Chişinău”(…)

„Contracararea politicii expansioniste a României în Moldova” – obiectiv al Rusiei pe termen mediu – până în 2025. La aceleaşi alegeri din 2019, PSRM susţinea că, în cazul în care va avea majoritate parlamentară, va interzice „partidele şi mişcările unioniste”. Totodată, socialiştii promiteau că Republica Moldova va „obţine statutul de membru deplin al Uniunii Economice Euroasiatice” (UEE). Obiectivul se regăseşte şi în strategia Federaţiei Ruse...

OBIECTIVE STRATEGICE ÎN SFERA UMANITARĂ

Vectori de influenţă: ONG-uri pro-ruse, sprijin bisericii şi statut special limbii ruse

Obiective:

Până în 2025, Rusia şi-a propus să creeze în Republica Moldova o reţea de „ONG-uri care promovează dezvoltarea relaţiilor ruso-moldoveneşti”, precum şi să ofere „sprijin organizatoric, financiar, juridic şi informaţional pentru ONG-urile prietenoase cu Federaţia Rusă”… Strategia ruşilor vizează şi biserica. Potrivit planului, până în 2030 îşi propun să acorde sprijin „Bisericii Ortodoxe Ruse în apărarea intereselor Ortodoxiei canonice în Republica Moldova”…

OBIECTIVE STRATEGICE ÎN SFERA COMERCIALĂ ŞI ECONOMICĂ

„Menţinerea volumului şi cadrului legal pentru aprovizionarea cu gaze naturale ruseşti” e obiectivul cu care începe planul orientat spre sfera comercială şi economică… Documentul „Obiectivele strategice ale Federaţiei Ruse în Republica Moldova” ar fi fost elaborat sub conducerea colonelului Serviciului de Informaţii Externe al Rusiei Igor Maslov, care a condus aşa-zisa „Subdiviziune moldovenească” a Kremlinului până în 2021².

Există câteva subiecte aprinse, pe agenda moldo-rusă, prin care Rusia exercită presiuni la adresa R. Moldova:

1. Politică / ideologică: Partidul ŞOR pe post de vârf de lance a Moscovei în Republica Moldova. Ample proteste au organizat, în special, partidul ŞOR şi Partidul Comuniştilor şi Socialiştilor, într-un context tensionat legat de informaţiile potrivit cărora Moscova ar avea în plan schimbarea actualei conduceri proeuropene de la Chişinău cu ajutorul partidelor pro-ruse, profitând de o situaţie economică dificilă a republicii³.

b. Militară: R. Moldova este o ţară neutră. Neutralitatea s-a dovedit un impede-ment în sfera asigurare a securităţii naţionale. În context, preşedintele Maia Sandu a declarat că, în contextul războiului din Ucraina, la Chişinău are loc o „discuţie serioasă” despre oportunitatea de a renunţa la neutralitatea înscrisă în Constituţie şi de a adera la „o alianţă militară mai largă”⁴.

c. Economică: instituirea unor piramide fiscale sau alimentarea cu finanţe a actorilor politici loiali Kremlinului. Aici putem încadra formula Landromatului de spălare de bani şi corupţie financiară. Utilizarea armei energetice – Gazprom, a infra-structurii energetice din stânga Nistrului.

d. Educativă: Formarea unui mediu informativ şi electronic orientat spre Rusia. Mass-media arondată la banii ruseşti, care a instituit un orizont informativ-educativ prorusesc. Apariţia de universităţi şi think-tankuri proruseşti – Universitatea Slavonă, Şcoala Superioară de Antropologie, etc.

e. Culturală: Cultivarea unor forme de festivaluri şi concerte cu artişti ruşi. Formarea unor reţele sub apanajul Fundaţiei Lumea Rusă. Prin personalităţi politice, analişti politici sau mass-media s-au lansat ipotetic scenarii asimetrice la adresa României şi creditat probabilitatea apariţiei pe harta politică a statului „Moldova Mare”; s-a testat la nivel psiho-politic auditoriul internaţional atunci când s-au enunţat strategii de dezmembrare a statului român, de modificări teritoriale. Comunităţile ruseşti ca factori de rezistenţă neo-imperială şi de agresiune menite să descurajeze influenţa românească, europeană şi euroatlantică. Majoritatea comunităţilor ruseşti sunt bine structurate, având filiale pe întreg teritoriul statului moldovenesc, şi funcţionează ca potenţiale organizaţii de luptă. Comitetul comunităţilor ruse reprezintă o organizaţie care întruneşte etnicii ruşi şi dispune de numeroase filiale pe teritoriul Republicii Moldova, în special în oraşele Chişinău, Bălţi, Cahul. Comitetul comunităţilor ruse funcţionează pe întreg spaţiul postsovietic şi a fost organizat de prim-vicepre-mierul rus, Dmitrii Rogozin. Ulterior, această organizaţie a devenit o anexă a formaţiunii „Rodina”, care astăzi se regăseşte în Partidul Rusia Dreaptă. Reprezentanţii comitetului comunităţilor ruse, ca S. Axenov (coincidenţă sau nu, dar vice liderul organizaţiei de la Chişinău poartă numele de Axenov), actualul guvernator al regiunii Crimeea, s-a născut în R. Moldova, au promovat interesele Rusiei şi au contribuit plenar la realizarea planurilor Rusiei în anumite spaţii geostrategice (Crimeea, Ucraina de Est).

f. Religioasă: Mitropolia Moldovei versus Mitropolia Basarabiei. Preşedintele Parlamentului R. Moldova, Igor Grosu, a promis la Bucureşti că se vor soluţiona problemele referitoare la „tratamentul egal” pentru cele două mitropolii ortodoxe din R. Moldova. Patriarhul României Daniel i-a cerut să se înceteze discriminarea Mitropoliei Basarabiei în raport cu cea care ţine de Moscova şi să i se retrocedeze imobilele confiscate de comunişti. Rusia consideră că singura Biserică ortodoxă abilitată să funcţioneze pe teritoriul Republicii Moldova este cea care aparţine de Patriarhia Moscovei⁵.

g. Secesionismul: două regiuni secesioniste.

Găgăuzia. Regiunea autonomă se prezintă ca un teritoriu sărăcăcios economic, cultural şi politic. Dacă la începutul anilor 1980 în Găgăuzia se constituia o mişcare de emancipare naţională care aspira să-şi recupereze istoria şi cultura sa naţională, mai apoi regiunea de pe teritoriul sudic al Republicii Moldova a devenit obedientă forţelor proruseşti şi mass-mediei ruse. Iaşul a oferit sprijin Comratului în ultimii cinci ani.

Transnistria rămâne o problemă spinoasă, iar Rusia îşi arogă dreptul de metropolă în continuare:

„În Transnistria, după părerea mea, trăiesc 250.000 de cetăţeni ruşi. Desigur, suntem responsabili pentru ei. În primul rând, acesta este contingentul nostru de menţinere a păcii şi un grup de trupe care păzesc un imens depozit de muniţii în Cobasna. Şi avem un mandat, care a fost convenit la acea vreme cu toate părţile. Suntem convinşi că acest mandat îşi păstrează pe deplin importanţa şi ne vom ghida după el (…) Vreau să spun încă o dată că Rusia este responsabilă de securitatea în Transnistria în deplină concordanţă cu mandatul pe care îl are personalul nostru militar. Ne vom ghida după acest mandat”⁶.

Guvernarea de la Chişinău afirmă că Rusia poartă un război „hibrid” la adresa Republicii Moldova.

După criza ucraineană, noi am devenit martorii apariţiei unor noi tipuri de războaie, care au fost denumite ca fiind „hibride” (engl. hybrid warfare).

Războiul „hibrid” reprezintă o formă de acţiuni duşmănoase, potrivit căreia partea care atacă nu apelează la o invazie militară clasică, ci îl sufocă pe oponentul său, utilizând operaţiuni secrete şi discrete, diversiuni, cyber-războaie, oferă asistenţă rebelilor care acţionează pe teritoriul inamicului. Războaiele hibride sau „combinate” folosesc diferite strategii militare şi constau acestea din acţiuni militare regulare, şi iregulare, dar şi din războaie informaţionale, psihologice, cyber-atacuri. Aceste forme de războaie discrete / secrete sunt realizate nu doar de trupele militare, ci de guverne şi instituţii ale statului, corporaţii economice sau religioase (Biserica Ortodoxă Rusă în conflictul din Crimeea şi Ucraina de Est sau Republica Moldova – n.n.). În cazul dat suntem martorii că statele utilizează resurse şi instrumente complexe sau de „hibrizi” menite să extindă oportunităţile, atunci când concomitent este necesar să fie utilizată forţa militară regulară, forţa convenţională, dar şi alte tipuri de forţe, tactici şi strategii. Ele apelează la diplomaţie, mass-media, sprijinul logistic şi financiar, în formă ascunsă, a separatismului local şi regional, folosind formaţiuni de partizani sau crimă organizată, sunt utilizate tipuri speciale de arme, precum ar fi „arma economică” în formatul unor sancţiuni sau arma „electronică” sau „informa-ţională”, când sunt lansate atacuri prin intermediul reţelelor de calculatoare.

Războiul „hibrid” este o combinaţie de acţiuni militare secrete şi deschise, provocări şi diversiuni în raport cu negarea propriei implicaţii, ceea ce îngreunează oferirea unui răspuns adecvat. În dicţionarul Military Balance războiul „hibrid” este văzut: „utilizarea instrumentelor militare şi non-militare în campanii integrate, orientate să ofere surpriza, preluarea iniţiativei şi obţinerea unui avantaj psihologic, folosind oportunităţile diplomatice; să desfăşoare operaţiuni cyber, informaţionale, electronice de anvergură şi în viteză; mascarea şi tăinuirea acţiunilor militare şi de spionaj în conformitate cu impactul economic.”

O componentă esenţială a războiului „hibrid” constă în faptul că pentru solu-ţionarea anumitor obiective sunt atrase şi implicate grupări şi organizaţii militare care, neoficial, trebuie să rezolve problemele ce ţin de confruntările interstatale, fără ca să fie implicate formaţiunile militare ale statelor participante în conflict. Scopul constă în tăinuirea părţii / părţilor în conflict şi acesta nu trebuie să se transforme într-un război de anvergură. Dacă analizăm istoria războaielor şi arta militară vom remarca că acest principiu este utilizat de-a lungul istoriei. Într-adevăr, principiul războiului prin intermediul mâinilor străine, a forţei mercenarilor, a fost folosit din antichitate. Xenophon în „Anabasis” (Ἀνάβασις – «răsărirea»), compusă în prima jumătate a sec. IV î.e.n., descrie istoria mercenarilor greci. Grecii, din aceleaşi polis-uri, luptau în armata lui Darius al III-lea, dar şi în trupele lui Alexandru Macedon. Dar în acele timpuri, până la reliefarea bazelor dreptului internaţional, mercenarismul nu era perceput ca fiind o crimă şi reprezenta o afacere pentru mercenari şi angajatorii acestora… Din anul 1977 mercenarismul este interzis oficial, potrivit documentelor ONU.

Seyid Reza Mirtahir preciza în publicaţia iraniană Javan că majoritatea marilor puteri poartă războaie „hibrid”, doar că avantajul este de partea Rusiei⁷.

Incontestabil, societatea rusă bolnăvicios suportă prăbuşirea Uniunii Sovietice, pentru că s-au pierdut teritorii şi cetăţenii ruşi consideră că au fost umiliţi. Acesta este un fenomen psiho-social, bazat pe tendinţe revizioniste şi nostalgia pentru un imperiu, care s-a format la sfârşitul anilor nouăzeci din secolul trecut.

În raportul unuia din liderii opoziţiei ruse, Ilya Iaşin, care se intitulează „Agre-siunea hibridă a Kremlinului”, se spune:

„Unul dintre cei mai influenţi populişti ruşi, care a jucat pe sentimentele bolnave ale societăţii ruse, a devenit Vladimir Putin. Încă din anul 2005 el a denumit destră-marea URSS-ului ca fiind o „mare catastrofă geopolitică a secolului” ceea ce a produs satisfacţie pentru partea radicală a societăţii ruse, care aspiră la o restabilire a frontierelor URSS. Ulterior preşedintele Rusiei a arătat că populismul său imperial nu se limitează la declaraţii zgomotoase. În anul 2008 trupele ruse au intrat în luptă cu armata georgiană pe teritoriul Osetiei de Nord. Rezultatul războiului de cinci zile a constat în recunoaşterea din partea Rusiei a suveranităţii Abhaziei şi Osetiei de Nord şi asigurarea militar-politică a separării faptice de Georgia. În esenţă, aceste republici au devenit regiuni ruseşti nerecunoscute, care se subordonează Moscovei şi există în special din contul bugetului rusesc (…) Evenimentele, care s-au desfăşurat în Ucraina de la începutul anului 2014, au condus la o acutizare bruscă a relaţiilor ruso-ucrainene, care s-a finalizat cu un potenţial război dintre ţările noastre. Opţiunea europeană a societăţii ucrainene, revărsată într-o confruntare pe Maidan şi suspendarea preşedintelui Yanukovich, a fost receptată la Kremlin ca pe provocare şi un motiv pentru a demara o agresiune militară. Ţinte evidente ale lui Putin sunt Moldova, Belarus şi Kazahstan. Totodată există riscuri şi pentru ţările Baltice, necătând la calitatea acestora de membri NATO.”⁸

O componentă esenţială a Războiului „hibrid”, pe care o aplică Federaţia Rusă, este cea de spionaj, care are ca impact sistemul economico-financiar şi politic. În ultimii ani Kremlinul a desfăşurat operaţiuni specializate de intelligence la adresa Occidentului: eliminarea defectorilor, potenţialilor inamici şi competitorilor strategici, instituirea unor piramide fiscale sau alimentarea cu finanţe a actorilor politici loiali Moscovei⁹.

RUSIA FOCUSATĂ PE „INSULA IMPERIALĂ”

La 31 martie 2023, Vladimir Putin a semnat decretul „Cu privire la aprobarea conceptului de politică externă a Federaţiei Ruse”. Conceptul de politică externă reprezintă un document de planificare strategică şi de abordări legate de interesele naţionale ale Federaţiei Ruse în cadrul politicii sale externe. În document sunt enunţate principiile de bază, obiectivele strategice, sarcinile principale şi domeniile prioritare ale politicii externe ruse. Conceptul lămureşte anumite prevederi ale Strategiei de securitate naţională a Federaţiei Ruse. Conceptul de politică externă a diplomaţiei ruse reconsideră principiile recunoscute până acum în relaţiile interna-ţionale şi vine cu o abordare revizuită în ceea ce priveşte politica externă rusă după declanşarea războiul din Ucraina, pe care îl revendică ca un război al Rusiei cu SUA şi NATO. Politica externă a Rusiei identifică Occidentul ca fiind principala ameninţare la adresa sa, rezervându-şi dreptul de a-şi apăra interesele în faţa „acţiunilor neprietenoase” ale Occidentului, prin instrumentele disponibile. Federaţia Rusă îşi propune, conform documentului, ca prim scop al politicii sale externe – „formarea unei ordini mondiale echitabile şi durabile”, corelată cu înţelegerea conţinutului noii ordini mondiale. Rusia se autoidentifică ca „stat-civilizaţie originală, o vastă putere eurasiatică şi euro-pacifică care a reunit poporul rus şi alte popoare care compun comunitatea culturală şi civilizaţională a lumii ruse”. Prin urmare, Rusia îşi revendică o misiune istorică de a fi un centru autonom al dezvoltării mondiale şi că va menţine echilibrul de putere la nivel global, totodată edificând un sistem internaţional multi-polar. În cadrul Conceptului de Politică Externă, spaţiul CSI, din care face parte şi Republica Moldova, este asociat „lumii ruse”, o zonă de dominaţie geopolitică exclusiv sub controlul Rusiei, dar şi cu posibilitatea de anexare teritorială la statul rus.

În Conceptul din 2016, politica externă a Federaţiei Ruse prevedea „găsirea unei soluţii la problema transnistreană, bazată pe respectarea suveranităţii, a inte-grităţii teritoriale şi a statutului de neutralitate al Republicii Moldova în stabilirea unui statut special pentru Transnistria”. În noul document de politică externă orice menţiune directă la adresa Republicii Moldova, inclusiv a Transnistriei, este lipsă. Însă în compartimentul documentului intitulat „Străinătatea apropiată” Conceptul prevede consolidarea poziţiei Rusiei în calitate de unul dintre centrele de influenţă majoră ale dezvoltării şi civilizaţiei mondiale prin „conjugarea capacităţilor în diverse domenii în comun cu statele membre ale CSI şi alte state vecine legate de Rusia prin tradiţii vechi de secole de statalitate comună, interdependenţă profundă sub diferite aspecte, prin o limbă comună, prin culturi apropiate”.¹⁰

În Rusia existau mai multe abordări geopolitice:

– panslavismul (în varianta veche completă şi în cea nouă reducţionistă, care aspiră la o Rusie a ruşilor, ucrainenilor şi bieloruşilor, fără popoarele non-slave),

– viziunea imperială ortodoxă (ideea fantasmagorică de „moştenitori ai Imperiului Bizantin”),

– viziunea eurasiatică (care unifică Rusia într-o anumită sinteză, o lume aparte şi în conformitate cu aceasta ar fi înzestrată cu o misiune specială),

– viziunea neo-imperialismului liberal (o abordarea de coerciţie economică a statelor din fostul spaţiu post-sovietic, a fost fundamentată de A. Ciubais, una din eminenţele cenuşii de la Kremlin din perioada preşedintelui Boris Elţîn),

– viziunea de restauraţie sau a revizionismului imperial (ca şi în varianta mo-narhistă, cât şi în cea nouă, sovietică sau naţional-bolşevică, ce unifică toate ideile aberante într-o abordare postmodernistă a viziunii geopolitice neofasciste, ce examinează Moscova ca fiind inima unui imens imperiu eurasiatic şi care deţine calitatea celei de-a Treia Rome, pe axa Dublin – Moscova – Tokio.

Majoritatea ideologilor proiectului „Rusiei globale” revendică modelul „imperial” ca fiind unul care transmite o legătură istorică şi meta-geopolitică, implicit una civi-lizaţională.

Trei modele sunt abordate:

– imperiul neoliberal rus

– imperiul neosovietic

– imperiul eurasiatic.

Pe de altă parte, conceptul „Vecinătatea Estică” (Parteneriatul Estic) al UE este într-o contradicţie directă cu conceptul geopolitic de „Vecinătate apropiată”, lansat de Rusia pentru spaţiul post-sovietic.

Proiectele geopolitice ale Federaţiei Ruse îşi au originea în proiecţiile imperiale ale Imperiului Rus şi ale Uniunii Sovietice. Proiectul Uniunea Eurasiatică, formulat de Kremlin, este unul alteglobalist, geocivilizaţional (A. Dughin, M. Yuriev), se bazează pe raţiunea sferelor de influenţă.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat în luna februarie, anul 2023, că Rusia vrea să distrugă politic Republica Moldova. Potrivit preşedintelui Ucrainei, planul Kremlinului privind distrugerea ţării vecine a fost demascat de spionajul ucrainean. Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a confirmat că documentele trimise de partea ucraineană relevau că la organizarea loviturii de stat urmau a fi implicate grupări criminale din ţară, precum formaţiunea pro-rusă ŞOR, persoane din anturajul oligarhului fugar Vladimir Plahotniuc, dar şi cetăţeni străini, între care din Rusia sau Belarus¹¹.

Mai multe săptămâni la rând, din februarie până în martie 2023, formaţiunile politice de inspiraţie rusească au organizat proteste ample împotriva guvernului de la Chişinău.

Planurile ruseşti privind o agresiune împotriva Republicii Moldova au fost în atenţie încă de la declanşarea războiului din Ucraina. În luna martie 2022 au apărut imagini cu preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, în faţa unei hărţi militare, care releva direcţiile de mişcare şi ţintele armatei ruseşti, una dintre acestea fiind Transnistria. În luna aprilie, comandantul adjunct al districtului militar central al Rusiei, generalul Rustam Minakaev, declara că, dacă Rusia obţine controlul sudului Ucrainei, ar obţine „ o altă cale de ieşire către Transnistria, unde au fost înregistrate cazuri de oprimare a populaţiei vorbitoare de limba rusă”¹².

Trebuie să precizăm că la data de 2 februarie 2023 ministrul afacerilor externe al Federaţiei Ruse Serghei Lavrov a declarat că Occidentul „examinează” Republica Moldova şi vrea să-i atribuie rolul noii „anti-Rusia”, atunci când a fost întrebat ce stat poate să „urmeze calea Ucrainei”¹³. În alt context, şeful diplomaţiei ruse a spus în cadrul şedinţei cu şefii instituţiilor de securitate şi spionaj ale Comunităţii Statelor Independente că Washingtonul şi Bruxelles se amestecă în procesele de politică internă ale Chişinăului şi îi interzic preşedintelui Maia Sandu să discute despre relaţiile normale pe care poate să le aibă Republica Moldova cu Rusia¹⁴.

OPŢIUNEA CHIŞINĂULUI PENTRU „LUMEA LIBERĂ”

Republica Moldova – UE

Ucraina, Georgia şi Republica Moldova sunt cele trei state din spaţiul post-sovietic, exceptând Azerbaidjanul care nu dispune de un acord cu Organizaţia Mondială a Comerţului, ce formau organizaţia GUAM, o organizaţie considerată anti-metropola rusă şi disidentă în Comunitatea Statelor Independente. Cele trei state au semnat acordul de parteneriat şi asociere cu Uniunea Europeană şi s-au arătat deschise valorilor europene şi euroatlantice. Ucraina şi Republica Moldova au fost întâlnite cu braţele deschise de cancelariile europene pentru o eventuală aderare la „familia europeană”, pe când Georgiei i s-a recomandat să-şi remedieze problemele de corupţie. Toate cele trei state şi Azerbaidjanul nu fac parte din Uniunea Eurasiatică, Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (Rusia, Kazahstan, Tadjikistan, Belarus, Kârgâzstan, Armenia) şi, în ultimii ani, au denunţat acordurile la CSI.

Republica Moldova a depus o cerere de aderare la UE în martie 2022 şi i s-a acordat statutul de ţară candidată în iunie 2022. Consiliul va decide cu privire la următoarele etape de îndată ce Republica Moldova va îndeplini condiţiile prezentate în avizul Comisiei Europene privind cererea sa de aderare la UE.

Republica Moldova – NATO: o poveste delicată

Indiscutabil, „primele contacte ale Republicii Moldova cu Alianţa Nord-Atlantică au fost stabilite după declararea independenţei ţării. La 20 decembrie 1991, la Bruxelles, a avut loc reuniunea Consiliului de Cooperare Nord-Atlantică (CCNA), creat urmare hotărârii reuniunii la nivel înalt a ţărilor membre NATO de la Roma din 7-8 noiembrie 1991. Scopul creării CCNA a fost instituirea unui organism permanent de consultări între adversarii de altă dată pe principalele subiecte de securitate europeană”¹⁵.

Ne-am aplecat pe ultimii ani şi am observat că:

„Republica Moldova va dezvolta în continuare cooperarea cu NATO, principalul instrument în acest sens fiind Planul Individual de Acţiuni al Parteneriatului (IPAP). La actualizarea Planului respectiv, autorităţile moldoveneşti au ţinut cont de măsurile practice pentru intensificarea cooperării bilaterale convenite între Republica Moldova şi aliaţi. Asocierea politică şi integrarea economică prin implementarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, precum şi consolidarea dialogului politic şi a coo-perării practice cu structurile euroatlantice rămân principalele obiective strategice de dezvoltare ale Republicii Moldova. Cooperarea Republicii Moldova cu NATO este bazată pe respectul neutralităţii constituţionale a statului. În condiţiile statutului său de neutralitate, Republica Moldova, prin implementarea IPAP, nu urmăreşte obiectivul aderării la Alianţa Nord-Atlantică. Autorităţile moldoveneşti îşi propun să implementeze IPAP pentru avansarea procesului de reformare şi modernizare a sectorului de securitate şi apărare naţională în conformitate cu noile evoluţii şi cerinţe ale mediului actual de securitate, pentru dezvoltarea capacităţilor necesare de a face faţă noilor provocări, consolidarea securităţii cetăţenilor Republicii Moldova şi a statului. În acest scop, Republica Moldova va folosi baza politico-juridică, inclusiv mecanismele instituţionale relevante, create la etapele precedente de implementare a IPAP. Totodată, Republica Moldova este determinată să dezvolte cooperarea cu statele membre şi partenere NATO în combaterea noilor ameninţări comune la adresa securităţii cum ar fi terorismul, ameninţările cibernetice, care nu mai recunosc frontiere naţionale şi au un caracter tot mai variat şi complex, şi să contribuie la promovarea stabilităţii şi securităţii în regiune şi pe continentul european¹⁶.

La 8 februarie 2023, NATO şi Republica Moldova au lansat oficial un program de dezvoltare profesională pentru funcţionarii publici şi instituţiile din sectorul de securitate şi apărare. Cu această ocazie au fost reuniţi oficiali moldoveni, echipa Biroului de Legătură NATO de la Chişinău, reprezentanţi ai Aliaţilor şi ţărilor partenere şi reprezentanţi ai societăţii civile. Totodată, Alianţa Nord-Atlantică, în februarie 2023, îşi propunea să analizeze modalităţile de suplimentare a asistenţei concrete pentru Republica Moldova, Bosnia-Herţegovina şi Georgia, în contextul ameninţărilor ruse:

„Jens Stoltenberg a declarat că miniştrii Apărării din statele membre NATO vor discuta, în cadrul reuniunii de marţi şi miercuri, despre modalităţi de „consolidare a poziţiei NATO în sensul descurajării şi apărării”.” „Vom aborda capabilităţile industriale şi vom intensifica apărarea infrastructurii submarine esenţiale. Vom intensifica şi vom accelera susţinerea pentru Ucraina”.¹⁷

Relaţia România – R. Moldova:
o identitate strategică şi o cultură axială comună

România a fost primul stat care a recunoscut independenţa Republicii Moldova, la numai câteva ore după proclamarea independenţei noului stat (27 august 1991). Relaţiile diplomatice, la nivel de ambasadă, au fost stabilite la data de 29 august 1991. Ambasada României a fost prima reprezentanţă diplomatică, deschisă de un stat în capitala Republicii Moldova, la Chişinău (şi-a început activitatea la 20 ianuarie 1992). Primul ambasador român a fost acreditat la Chişinău în luna iunie 1993.

Activizarea României, orientată spre o implicare a ţării vecine pe orbita influenţei sale, se regăseşte reflectată prin tendinţa de a influenţa problema transnistreană, care este inclusă în sfera „conflictelor îngheţate” şi pe care s-a încercat să fie inclusă pe agenda internaţională, să fie rezolvată de UE şi OSCE. România se pronunţă împo–triva oricăror forme de federalizare a Moldovei, pentru păstrarea integrităţii teritoriale. Există un parteneriat strategic special şi real între România şi Republica Moldova.

Ca urmare a faptului că Parlamentul de la Chişinău a votat la 16 martie 2023 în lectură finală proiectul de lege privind înlocuirea sintagmei „limba moldovenească” cu „limba română” în toată legislaţia Republicii Moldova, inclusiv în Constituţie, presa internaţională a semnalat că Republica Moldova a revenit la normalitate.

„Astăzi am promulgat Legea care confirmă un adevăr istoric şi incontestabil: limba de stat a Republicii Moldova este cea română. Îmi doresc ca limba română să ne unească pe toţi cei care trăim aici şi cărora ne este drag acest pământ. Noi, alături de alţi peste douăzeci şi şapte de milioane de oameni de pe glob, vorbim limba română, una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene. Fie că este limba noastră maternă, fie că am învăţat-o pe parcursul vieţii, datorită limbii române noi nu avem nevoie de traducători: ne înţelegem dintr-un cuvânt şi spunem – într-un glas – că «vorba dulce mult aduce»”, a scris Maia Sandu pe Facebook¹⁸.

„Din anul 2009-2021 au obţinut cetăţenia română 39,6 procente de basarabeni”¹⁹, până în 2009 estimativ 22,6 procente. Aceste date au fost livrate şi de BBC. Practic se poate realiza ReUnirea pe baza identităţii asumate documentar. Nici referendum nu îţi trebuie.

În contextul dinamismului schimbărilor din regiune, interesele României coincid cu cele ale Uniunii Europene şi ale Alianţei Nord Atlantice în privinţa Republica Moldova.

Republica Moldova rămâne în centrul preocupărilor privind politica României la nivel regional şi naţional.

Obiectivul strategic legat de R. Moldova constă în construirea unui model european de cooperare interstatală şi a unui model românesc de complementaritate culturală şi etnolingvistică. În calitate de membru al Uniunii Europene, România va continua necondiţionat să sprijine politic eforturile autorităţilor de la Chişinău orientate spre procesul de democratizare a societăţii şi angajate să aibă un parcurs predictibil privind avansarea dosarului de integrare europeană. Incontestabil, Bucu-reştiul îşi va reafirma sprijinul în procesul de reglementare al conflictului transnistrean şi va încuraja o implicare activă a UE şi continuarea negocierilor în format „5+2”. Pentru a fi viabilă, orice soluţie a acestui conflict trebuie să respecte integritatea teritorială, independenţa şi suveranitatea R. Moldova²⁰.

România, prin grupurile sale epistemice, este capabilă să furnizeze expertiză în domeniul medierii şi reglementării dosarelor problemă cu care se confruntă Republica Moldova.

Trebuie să fie creat un sistem de consultare, concertare şi acţiune comune, menit să pună la dispoziţia Chişinăului toate mijloacele de care dispune România pentru promovarea agendei europene a acesteia, precum şi a statalităţii, independenţei, democraţiei şi dezvoltării Republicii Moldova. Soluţia de urmat de către României ar putea fi construirea unei strategii coerente, cu opţiuni alternative în funcţie de reacţia principalilor actori implicaţi.

Este dorită şi binevenită o abordare care ar fi determinat ca relaţia Chişinău – Bruxelles – Washington să fie dependentă de Bucureşti.

CONCLUZII FINALE

Republica Moldova a fost un stat care a oscilat continuu în raport Est-Vest, lumea euroatlantică versus lumea rusă. Mulţi ani la rând elita din Republica Moldova a încercat să profite din relaţia de cooperare sau confruntare dintre Est şi Vest. Invocând statutul de „neutralitate”, dar şi de „vulnerabilitate”, aceasta a operat meschin, mai degrabă machiavelic, având un discurs duplicitar şi o politică a dublelor standarde. Observăm şi astăzi că unele formaţiuni politice de la Chişinău fac vizite de curtoazie la Moscova, în luna martie 2023, aşa cum s-a întâmplat cu partidul Socialiştilor şi Comuniştilor din Republica Moldova la partidul de guvernământ de la Moscova „Rusia Unită”. Preşedintele Maia Sandu a avut o reacţie tăioasă şi a condamnat astfel de acţiuni, în plin război din Ucraina şi atacurile ruseşti la adresa securităţii şi stabilităţii Republicii Moldova.

Societatea basarabeană a fost formată după raţionamentul propagandei ruse şi a „canoanelor ruseşti”, invocându-se „mitul vârstei de aur”, a URSS-ului. Mai multe aspecte societale au fost racordate la politica neoimperială a Kremlinului. Spre exemplu, Mitropolia Moldovei, sub oblăduirea Patriarhiei Ruse, este considerată, ca şi Mitropolia Ucraineană, sub acelaşi patronaj, ca unitate militară a Serviciului Federal de Securitate (FSB), care are în gestiune aspectul de „securitate spirituală” a „lumii ruse” şi statului rus.

Federaţia Rusă a plasat geopolitic nişte „bombe etnice” cu caracter secesionist, precum ar fi ruşii din Transnistria, din Nordul Republicii Moldova sau găgăuzii din aşa zisa regiunea autonomă Găgăuzia. Aici, trebuie să remarcăm componenta ucrai-neană, o mare parte rusificată şi prorusă, chiar dacă Uniunea ucrainenilor din Republica Moldova şi-a asumat un rol de organizaţie care sprijină vectorul proeuropean şi euroatlantic al statului moldovean.

După anul 1992 a existat o epurare lingvistică şi etnică în stânga Nistrului şi interzicerea limbii române, a şcolilor româneşti, inventându-se o limbă artificială.

Noua guvernare de la Chişinău s-a angajat să corecteze erorile guvernelor anterioare şi să ofere o oportunitate cetăţenilor săi pentru o cultură naturală şi un set axiologic aferent drepturilor naţionale şi democratice. Aceasta dacă ne gândim că estimativ 2 milioane de cetăţeni se află în Occident. Revenind la limba română ca un prim pas la normalitate şi integrare a familiei europene şi euroatlantice, guver-narea de la Chişinău a desfiinţat mitul unei „etnii artificiale”, inventate şi promovate de vechea metropolă, Moscova.

În ultimii doi ani, Republica Moldova s-a cu o presupusă tentativă de lovitură de stat, alerte false cu bombe, atacuri cibernetice, notificări fictive de recrutare, mani-festaţii în masă.

Serviciile americane de spionaj au considerat că protestele de la Chişinău au fost orchestrate de indivizi cu legături în Rusia, cu scopul de a răsturna guvernul de la Chişinău. Purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională de la Casa Albă, John Kirby, a declarat că SUA vor sprijini în continuare poporul şi guvernul Republicii Moldova, care suportă consecinţele războiului Rusiei în Ucraina şi, în acelaşi timp, încearcă să se integreze în Europa²¹.

Să amintim că rachetele lansate de ruşi au survolat ilegal spaţiul aerian al Republicii Moldova atunci când au lovit în infrastructura critică şi civilă din Ucraina.

Având în vedere că Republica Moldova şi-a propus să renunţe la gazul rusesc din 2024, ne relevă cert că există o voinţă politică din partea elitei politice de la putere, care vrea să se decupleze de la politica energetică rusă, care prin şantaj exercită presiuni asupra Chişinăului.

În context, Uniunea Europeană şi-a propus să lanseze o misiune de sprijin în Republica Moldova în luna mai pentru a contracara „activităţile destabilizatoare” ale Rusiei. Misiunea va avea ca sarcini „îmbunătăţirea rezilienţei sectorului de securitate al Republicii Moldova în domeniul gestionării crizelor, precum şi consolidarea rezi-lienţei la ameninţările hibride, inclusiv la nivelul spaţiului cibernetic şi contracararea manipulării şi interferenţei informaţionale străine.”

Actualmente, Republica Moldova are şansa să-şi consolideze cultura strategică setată pe vectorul european şi euroatlantic. Să sperăm că va reuşi.