Ionuţ CONSTANTIN, PhD

Abstract. Central Asia is an important region in the world due to its geopolitical location and rich energy resources. Russia traditionally views the Central Asian states as being within its sphere of influence and wants a reintegration of this space into the new realities of the Eurasian project which is also integrated into the new world order, alongside China. Beijing expresses its understanding of Russia’s strong role in the region, and prefers Russian military presence in the region against US presence, who would threaten the safety of its own North-Western region. The war from Ukraine generates geopolitical confrontation of the West with Russia what might have an impact on Central Asia but it is obvious neither wants the United States nor the EU to become deeply involved there. The same war has affected Russia’s political power in the region and its ability to project it through the concept of soft power, starting with the annexation of Crimea in 2014. Although there is a weakening of Moscow in the region, the alliance with China may prove to be an inspired move aimed at bringing it closer to the Central Asian states by redirecting Russian economic flows heavily affected by Western sanctions towards them.

Keywords: Russia, China, multipolarism, soft power, Central Asia, security

Asia Centrală actuală este o regiune importantă în mecanismul geopolitic şi economic al Eurasiei. Disponibilitatea resurselor energetice bogate din acest areal, împreună cu regiunea caspică, precum şi poziţionarea geografică, fiind înconjurată de puteri precum Rusia, China, India, Iran şi Afganistan, o aduc în atenţia actorilor regionali şi globali. Asia Centrală a încercat menţinerea unui echilibru geopolitic în contextul realităţilor geopolitice şi geostrategice complexe, în special între Rusia, Statele Unite şi Uniunea Europeană, precum şi crearea unui sistem de parteneriate cu diferite ţări şi organizaţii internaţionale.

Ţările din Asia Centrală şi-au identificat priorităţile de politică externă şi au creat un sistem de control şi echilibru şi nu au oferit statutul de hegemon unei puteri regionale cum este Rusia sau globale ca Statele Unite, cel puţin la nivel formal.

Deşi nu putem discuta de parteneriate exclusive sau dominante cu Moscova din partea statelor central-asiatice, toate definesc Rusia drept o prioritate majoră a politicii externe şi îi recunosc interesul pentru Asia Centrală. Federaţia Rusă, la rândul său, a afirmat permanent că doreşte dezvoltarea relaţiilor cu ţările din regiune. Deloc lipsită de dificultăţile post-imperiale inerente, relaţia Kremlinului cu cele cinci ţări este destul de pragmatică şi acoperă sfera politică, economică, militară, educaţională şi culturală.¹

În 2012, odată cu noul mandat al preşedintelui Vladimir Putin, Rusia a introdus unele ajustări la priorităţile sale de politică externă. A aprobat în 2013 un nou Concept al Politicii Externe a Federaţiei Ruse, în care s-a stabilit sprijinirea activă a integrării economice eurasiatice drept prioritate, odată cu transformarea Comunităţii Economice Eurasiatice (CEE) în Uniunea Economică Eurasiatică (UEE), împreună cu Belarus şi Kazahstan, cea mai mare dintre statele central-asiatice. Astfel, Federaţia Rusă a fost abilă şi a atras Kazahstanul în aceste iniţiative cu ţintă geopolitică pe termen lung în ecuaţia multipolarismului atât de discutat în prezent. Concret, Moscova a demarat măsuri pentru dezvoltarea şi îmbunătăţirea mecanismelor cadrului legal şi de reglementare al Uniunii Vamale şi al Spaţiului Economic Comun.²

Preşedintele Putin nu a făcut un secret din restabilirea Rusiei ca mare putere în Eurasia şi a folosit abil o paletă largă de instrumente politice şi militare, ajutată decisiv şi de realităţile post-sovietice. În 2015, Armenia şi Republica Kârgâză s-au alăturat Uniunii Economice Eurasiatice. În mai 2015 China şi Federaţia Rusă au semnat un acord de parteneriat între Uniunea Economică Eurasiatică şi Silk Road Economic Belt, expresie a conceptului chinez al Drumului Mătăsii.³ Astfel, pe lângă Rusia a apărut hegemonul economic din umbră al Asiei Centrale, marea Chină.

Se apreciază că, paradoxal, politica Rusiei faţă de Asia Centrală este lipsită de o strategie clară în ansamblu, însă marea problemă este că, nefiind o mare putere economică, Federaţia Rusă preferă să reacţioneze la evoluţiile geopolitice şi economice ale zonei decât să acţioneze pe baza unei proiecţii clare şi susţinute. Cu 7.591 km – cea mai lungă graniţă terestră din lume – Rusia se învecinează doar cu Kazahstanul în regiunea Asiei Centrale. Cu toate acestea, a fost mereu principalul partener comercial al tuturor republicilor din Asia Centrală şi a oferit asistenţă economică şi militaro-tehnică. Prezenţa militară rusă în Asia Centrală înseamnă o bază aeriană cu mandatul Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) în oraşul kirghiz Kant, precum şi o altă bază militară în Tadjikistan.⁴

Abordarea Rusiei faţă de Asia Centrală ocupă o paletă largă, variind între relaţii interstatale normale şi ambiţii imperiale. Relaţiile au devenit, de asemenea, din ce în ce mai tensionate în ceea ce priveşte rolul milioanelor de cetăţeni ruşi care trăiesc ca minorităţi etnice în republicile din Asia Centrală. Rusia a atenţionat, referitor la discriminarea limbii ruse în regiune în ciuda faptului că limba rusă rămâne cea mai răspândită limbă în Asia Centrală. Rusa, având rolul de lingua franca, constituie un aliat extrem de preţios în ambiţiile statului rus în regiune şi în tot spaţiul ex-sovietic.

Moscova a preferat (sau nu a avut altceva la îndemână) să întrebuinţeze în gestionarea noilor realităţi post-sovietice mecanisme de natură politică (Comunitatea Statelor Independente), structuri militare (Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă) şi economice (Uniunea Economică Eurasiatică), ultima fiind însă cu o pondere mai slabă, în primă etapă, însăşi metropola având probleme economice serioase cel puţin un deceniu după destrămarea Uniunii Sovietice. Lipsa puterii economice a şi fost călcâiul lui Ahile în ambiţiile Rusiei, de care China a profitat în a instaura în acest spaţiu ceea ce este denumit drept „imperiul involuntar”.

Dacă până la operaţiunea militară specială rusă din Ucraina influenţa statului rus în acest spaţiu era unanim acceptată, după februarie 2022 s-a produs o tendinţă de alunecare a acestor state de sub patronajul Kremlinului, cel puţin la nivel imagologic. S-a declanşat, astfel, un trend de reinventare a identităţii naţionale, în special de către Kazahstan, liderul Asiei Centrale.

Conflictul ruso-ucrainean, începând cu anexarea Crimeii în 2014, a afectat puterea politică a Rusiei în regiune şi capacitatea de a o proiecta prin conceptul de soft power. Discursurile naţionaliste din mediul politic rus cu privire la rolul regiunilor ocupate de etnici ruşi din nordul Kazahstanului şi pretenţiile lor teritoriale au inflamat spiritele despre posibila lor soartă, similar estului Ucrainei.⁵

Contrar tradiţiei de a nu ieşi din rând, Kazahstanul, Kirghizstanul, Uzbekistanul, Turkmenistanul şi Tadjikistanul nu au susţinut atacul rusesc asupra Ucrainei şi au sprijinit sancţiunile occidentale împotriva Kremlinului. Nu au recunoscut autopro-clamatele republici populare Doneţk şi Lugansk sau alte teritorii ucrainene, iar băncile lor nu acceptă, în prezent, carduri de plată ruseşti MIR, cu excepţia Kazahstanului, în anumite condiţii şi cu excepţii.

Mesajul liderilor central-asiatici a fost că războiul împotriva Ucrainei a subminat credibilitatea Rusiei ca partener economic solid şi stat interesat să consolideze secu-ritatea în spaţiul ex-sovietic şi care nu mai pare capabilă să o menţină.⁶ Kazahstanul, a doua cea mai mare economie din Uniunea Economică Euroasiatică, prin vocea preşedintelui Kassym-Jomart Tokayev, a preferat, prudent, o poziţionare ambivalentă şi neangajantă şi a făcut apel către Rusia şi Ucraina să depună eforturi maxime pentru a continua dialogul şi a lucra la o reglementare paşnică. Mai mult, nu a votat împotriva rezoluţiei ONU din 2 martie 2022 de condamnare a intervenţiei ruse în Ucraina, ci s-a abţinut, la fel ca Armenia, Kirghizstanul şi Tadjikistanul.

Ministrul Afacerilor Externe Mukhtar Tleuberdi s-a poziţionat înspre a „nu se pune problema recunoaşterii Republicilor Populare Doneţk şi Lugansk de către Kazahstan”, spre deosebire de preşedintele kirghiz Sadyr Japarov, care a apărat „dreptul suveran al oricărei ţări de a recunoaşte un stat”.⁷

De altfel, războiul din Ucraina a fost reflectat diferit în mass-media de stat din statele central-asiatice, putând să observăm o anumită perspectivă centrifugă dinspre zona guvernamentală. Atacurile ruse au fost prezentate ca având loc în „zone paşnice”, iar conflictul este denumit „război” şi mai rar „operaţiune militară specială”. În Kirghizstan invazia a fost încadrată ca un „conflict” şi o „operaţiune militară specială”, mai ales de sursele pro-ruse. Cu toate acestea, în Kirghizstan terminologia conflictului din Ucraina se referă la invazie ca la un război.

În schimb, modul în care este raportată invazia rusă în media din Kazahstan sugera, la nivel imagologic, o nouă paradigmă în relaţiile între Federaţia Rusă şi Kazahstan. Pe 6 martie 2022, cel puţin 1.500 de demonstranţi au mărşăluit în sprijinul Ucrainei la Alma Ata într-un miting aprobat de guvern, cerând ca ţara lor să se retragă atât din OTSC, cât şi din UEE.

Noul regim kazah a încercat o dezgheţare timidă şi limitată a sferei publice de dezbatere, care pe vremea lui Nazarbayev era de neconceput. În timp ce protestele din ianuarie 2022 au fost în principal ca răspuns la nemulţumirile interne, iar impulsul pentru mitingul din martie a fost conflictul din Ucraina, pivotarea către contestări interne, cum ar fi aderarea Kazahstanului la OTSC şi UEE, a fost cu siguranţă anticipată de regim. S-a discutat în mediul online şi despre o petiţie publică pentru retragerea Kazahstanului din organizaţiile amintite, iar regimul este dispus să recunoască unele cerinţe ale publicului kazah. Prin legitimarea dreptului poporului de a protesta, regimul se legitimează, de asemenea, ca fiind receptiv în faţa poporului, chiar dacă nu se iau măsuri ulterioare concrete pentru împlinirea doleanţelor.

Reevaluarea de către regimului de la Astana a relaţiei Kazahstanului cu Rusia este probabil accelerată ca urmare a eforturilor lui Tokayev de a-şi legitima conducerea şi ca răspuns la agresiunea rusă împotriva Ucrainei. Aceste evoluţii mai recente, totuşi, fac parte dintr-un proces pe termen mai lung de stabilire a unei înţelegeri centrate pe Kazahstan a suveranităţii ancorate în crearea miturilor de reconstrucţie a naţiunii. Vladimir Putin a menţionat în discursurile publice că Ucraina nu a avut nicio istorie de stat, aceleaşi concepţii fiind exprimate de ruşi şi despre Kazahstan. Astfel s-a ajuns la o reimaginare treptată a istoriei şi identităţii naţionale a Kazah-stanului, inclusiv relaţia ţării cu experienţa sovietică din cel de-al Doilea Război Mondial.

Relaţia în schimbare a Kazahstanului cu Rusia nu reprezintă însă o respingere completă a cooperării şi există multe domenii în care Kazahstanul rămâne dependent de Rusia, avantaje pe care Tokayev nu îşi permite să le piardă. Această reinventare nu este îndreptată doar spre limitarea dependenţelor de Moscova, ci vizează mai curând o creştere a atractivităţii ţării, care să ducă la structurarea angajamentului Occidentului, după stabilizarea situaţiei.⁸

Reacţiile oficiale şi ale societăţii kazahe la atacarea Ucrainei de către Rusia transmit mesajul că Republica Kazahstan nu este pur şi simplu un stat client al Rusiei şi sugerează că nu va exista revenirea la sintagma „afaceri ca de obicei”, în ceea ce priveşte menţinerea unei relaţii la fel de apropiate cu Moscova în viitor.⁹ Întrebarea este dacă aceste tendinţe de emancipare vor putea fi susţinute pe termen mediu şi lung sau doar ţin de retorica publică şi atât.

După ce preşedintele Nursultan Nazarbayev a demisionat în 2019 în favoarea actualului preşedinte Tokayev, o criză de legitimitate a apărut în Kazahstan, care a culminat cu represiunea puternică împotriva protestatarilor din întreaga ţară în ianuarie 2022, evenimente care au dus la moartea a cel puţin 227 de persoane. Des-făşurarea forţelor de menţinere a păcii OTSC, prima desfăşurare de acest fel într-un stat membru, de la înfiinţare, a întărit dependenţa regimului kazah de Moscova pentru asigurarea securităţii. Poziţia anterioară pro-rusă a lui Tokayev, la rându-i un produs al sovietismului, este binecunoscută, el fiind conştient de fragilitatea noului regim. Cu toate acestea, se pare că „noul Kazahstan” doreşte să fie mult mai puţin sincronizat cu Rusia, descurajat de lipsa de anvergură economică a Kremlinului şi care poate afecta supravieţuirea pe termen lung a regimului.¹⁰

Deşi forţa rusă nu mai este suficient de motivantă, în toiul evenimentelor din ianuarie 2022, preşedintele kazah a cerut sprijinul Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă, condusă de Rusia, pentru a sprijini înăbuşirea protestelor. Preşedintele Tokayev a dat vina pe „teroriştii” pregătiţi în străinătate, fără să ofere nicio dovadă în susţinerea acestor acuzaţii. Evitarea unui euromaidan după modelul ucrainean in Kazahstan a fost un motiv suficient de înfricoşător pentru a apela la vechiul aliat, experimentat în astfel de cazuri. Forţa militară trimisă în Kazahstan a numărat aproximativ 2.500 de soldaţi, descrisă de OTSC ca o „forţă de menţinere a păcii” cu rolul de a proteja instalaţiile de stat şi militare.

Desfăşurarea de trupe ruseşti a reprezentat un pariu câştigat pentru Kremlin, care a testat şi confirmat capacitatea sa de intervenţie rapidă în zonă, acestea fiind cele mai grave violenţe în cei 30 de ani de când Kazahstanul, o ţară extrem de bogată în resurse petroliere şi uraniu, şi-a câştigat independenţa.¹¹

Evenimentele din Kazakhstan au fost o criză în care Moscova a căutat să confirme rolul de garant al securităţii acestei zone, profitând inteligent de acest moment. In-tervenţia în restabilirea liniştii a fost un bun prilej pentru a recrea o serie de dependenţe şi îndatorări între noul regim şi puterea de la Kremlin. Sprijinul Moscovei a fost esenţial în reprimarea revoltelor şi evitarea unei escaladări periculoase pentru men-ţinerea la putere a preşedintelui Tokayev. Vladimir Putin a ştiut că o intervenţie rapidă va duce la reprimarea revoltelor şi menţinerea la putere a actualului regim din Kazahstan, care îi va rămâne, o dată în plus, recunoscător şi îndatorat. În momentul izbucnirii revoltelor, redactorul-şef al reţelei de televiziuni Russia Today scria pe Twitter: „Categoric, ar trebui să-i ajutăm, dar ar trebui să prezentăm şi o serie de condiţii”.¹² Limba rusă ar trebui să fie a doua limbă oficială a statului, iar Kazahstanul ar trebui să recunoască Crimeea ca parte a Rusiei, scria redactorul şef RT.

O asemănare cu Pactul de la Varşovia constă în faptul că OTSC este o alianţă condusă de Moscova, iar decizia de a interveni rapid a fost luată, mai mult ca sigur, de Kremlin (în ciuda imaginii proiectate public, aceea că preşedintele kazah a cerut ajutorul). Nu întâmplător decizia a fost salutată imediat de preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, cel care a rămas la putere în ciuda revoltelor izbucnite după realegerea sa în august 2020, din cauza acuzaţilor de fraudare a alegerilor.

De altminteri, legat de ce exprima redactorul Russia Today, chestiunea cetă-ţenilor de naţionalitate rusă din fostul spaţiu sovietic este un alt mecanism folosit de Moscova atunci când este nevoită să acţioneze pentru a rezolva diverse urgenţe apărute în sfera sa de interes. În Kazahstan, fostul preşedinte Nursultan Nazarbayev, fondatorul statului modern Kazahstan, deşi văzut ca o reminiscenţă a regimului sovietic, a avut meritul de a evita un conflict major între minoritatea etnică rusă şi majoritatea kazahă. Kazakhstanul este cel mai îngrijorat cu privire la o posibilă agresiune rusească pe criterii etnice, deoarece populaţia sa de 19 milioane de locuitori include aproape 3 milioane de etnici ruşi concentraţi în mare parte în regiunile nordice învecinate cu Rusia. Când a anunţat dezmembrarea Ucrainei, la 30 septembrie 2022, Putin a vorbit în mod ameninţător despre presupusa hotărâre a etnicilor ruşi care trăiesc dincolo de graniţele Rusiei „de a se întoarce la adevărata lor patrie istorică”. Cu nouă ani în urmă, liderul de la Kremlin a pus la îndoială legitimitatea statului kazah şi a sugerat că este în interesul kazahilor „să rămână în marea lume rusă’’.¹³

TANDEMUL CU CHINA, GARANTUL PĂSTRĂRII ASIEI CENTRALE

Parteneriatul strategic chino-rus în Asia Centrală funcţionează sub următoarea formulă: Rusia joacă un rol vital ca putere politică şi militară, în timp ce China acţio-nează ca o importantă putere economică şi investitor în dezvoltarea infrastructurii. Războiul din Ucraina provoacă tot mai mult resursele şi dominaţia Moscovei, iar Beijingul devine din ce în ce mai interesat să-şi apere interesele regionale şi să umple economic vidul de putere creat. China urmăreşte o diplomaţie pe termen lung pentru a-şi spori influenţa în Asia Centrală.¹⁴

Nu putem înţelege strategiile Rusiei de păstrare a influenţei în Asia Centrală fără conceptul de multipolaritate care încearcă a se instaura în relaţiile internaţionale, etapa conflictului din Ucraina fiind debutul violent al acesteia. Iar multipolaritate în Eurasia şi restul globului fără China nu poate exista. În ciuda eforturilor occidentale referitoare la decuplarea Asiei Centrale de fosta sa metropolă, condiţionarea geografică şi specificităţile post-sovietice ale acestor state au făcut din acest deziderat o opor-tunitate istorică, în special pentru China, paradoxal. Astfel, fără zgomot, în 2023, constatăm că Beijingul a devenit un mare partener economic al Asiei Centrale. Cum s-a ajuns aici?

În 2001, Beijingul a lansat Organizaţia de Cooperare de la Shanghai (OCS), un bloc regional, care includea Rusia şi toate fostele ţări sovietice din Asia Centrală, cu excepţia Turkmenistanului. Departe de a fi doar o construcţie politică, China a acţionat tăcut şi eficient, a construit o reţea de conducte de petrol şi gaze în întreaga regiune, iar în 2013 preşedintele chinez Xi Jinping a ales capitala Kazahstanului, Astana, pentru lansarea Centurii Economice a Drumului Mătăsii, componenta terestră a proiectului de infrastructură de miliarde de dolari care avea să devină Iniţiativa Belt and Road (BRI)¹⁵ – un semn distinctiv al politicii externe a lui Xi.¹⁶

De la începutul conflictului ruso-ucrainean din februrie 2022 au fost semnate noi acorduri economice între China şi ţările din Asia Centrală. În prima jumătate a anului 2022, comerţul său cu Kazahstanul a fost de trei ori mai mare decât în prima jumătate a anului 2016, în timp ce comerţul său cu Uzbekistanul, între ianuarie şi iulie 2022, a fost de 32,5% mai mare comparativ cu aceeaşi perioadă din 2021. China a semnat un acord de 15 miliarde de dolari cu Uzbekistanul şi confirmarea construcţiei căii ferate China – Kirghizstan – Uzbekistan (CKU), o alternativă la ruta rusă.

Pe lângă influenţa sa economică în creştere, China este dispusă să îşi protejeze interesele în Asia Centrală şi se opune oricăror schimbări teritoriale în regiune, mai ales riscului de instalare a influenţei americane la graniţele sale. De aceea, a sprijinit integritatea teritorială a Kazahstanului în timpul tensiunilor dintre Kazahstan şi Rusia şi a sprijinit integritatea teritorială a Kirghizstanului în timpul conflictului cu Tadjikistanul.

China ştie că Rusia, o mare putere militară şi fostă metropolă a regiunii, este un actor cheie de securitate şi diriguitor economic şi are la dispoziţie instrumente puternice care pot influenţa politicile ţărilor din regiune. Deşi a crescut gradul de implicare în regiune la un nivel impresionant, China suferă de o strategie clară şi din cauză că nu are capacitatea şi nici intenţia de a înlocui Rusia.

În primul rând, cu toate investiţiile chineze importante, statele central-asiatice sunt puternic dependente de Rusia. În cifre concrete, aproximativ 40% din produsele alimentare şi îmbrăcămintea vândute în Kazahstan provin din Rusia. Moscova rămâne cel mai mare partener de import al Kirghizstanului şi al doilea cel mai mare partener de import al Tadjikistanului. În plus, Rusia este ţară de tranzit pentru comerţul din Asia Centrală. Aproximativ 80% din exporturile şi importurile Uzbekistanului trec prin teritoriul Rusiei, iar aproximativ 80% din exporturile de petrol ale Kazahstanului trec prin Conducta Caspică către terminalul din Novorossiysk.

Pentru a atenua impactul negativ al sancţiunilor occidentale şi a mări supapa de respiraţie economică, pe lângă parteneriatul cu China, Rusia ar putea amplifica şi mai mult cifra de afaceri şi importurile cu ţările din Asia Centrală, ceea ce ar putea duce la consolidarea relaţiilor economice la un nivel fără precedent.

Locuitorii Asiei Centrale consideră Rusia, în detrimentul Chinei, cea mai atractivă ţară pentru migraţia forţei de muncă. În plus, în ciuda eforturilor ţărilor din Asia Centrală de a-şi redirecţiona mărfurile către Coridorul Mijlociu şi China, Rusia va continua să joace un rol important ca ţară de tranzit.

Un gigant economic prin excelenţă, China nu are intenţia de a-şi extinde prezenţa de securitate în Asia Centrală, preferând în schimb să-şi sporească influenţa economică şi tehnologică. Rusia, prin excelenţă un gigant militar, are uneltele soft power mai puternice decât cele ale Chinei. Limba rusă, utilă în special pentru cei care preferă să meargă să lucreze în Rusia, continuă să joace un rol important pentru oamenii din Asia Centrală, fiind predată obligatoriu în şcolile publice. În această situaţie, din cauza barierelor lingvistice, China nu poate înlocui Rusia, deocamdată.

În concluzie, Rusia rămâne principalul garant al securităţii graniţei de sud a statelor din Asia Centrală şi este un jucător cheie în prevenirea răspândirii radica-lismului islamic în regiune. Asistenţa militară rusă, exerciţiile comune şi sprijinul economic, alături de tigrul economic chinez, menţin Federaţia Rusă principalul hegemon al zonei, în zorii noii ordini mondiale.¹⁶ Războiul din Ucraina poate reprezenta ocazia Rusiei de a oferi Asiei Centrale un boost economic în tandem cu China, acesta fiind un avantaj greu de refuzat, exact minusul cronic din ultimele trei decenii.

Bibliografie

1. Mirzokhid Rakhimov, Central Asia in the Context of Western and Russian Interests, în L’Europe en Formation 2015/1 (n° 375).

2. Dorin Melnic, Influenţa rusească în Asia Centrală – într-o scădere fără precedent, https://www.casamariinegre.ro/studii/geopolitica/416/influenta–ruseasca–in–asia–centrala–intr-o-scaderefara–precedent.

3. Kristoffer Rees, How Ukraine Could Remake Kazakhstan’s Relationship With Russia, https://the diplomat.com/2022/03/how-ukraine-could-remake-kazakhstans-relationship-with-russia.

4. Bruce Pannier, Ce a provocat revolta populară din Kazahstan?, https://moldova.europalibera. org/a/istoriarevoltei–populare–din–kazahstan/31642304.html.

5. Dora Vulcan, Revolta din Kazahstan, înăbuşită cu ajutorul trupelor ruseşti care „combat terorismul”, https://romania.europalibera.org/a/revolta–kazahstan–rusia/31643307.html.

6. *** Ce aşteaptă Putin în schimbul intervenţiei militare din Kazahstan şi care sunt riscurile, https://www.hotnews.ro/stiri–international–25284573–asteapta–putin–schimbul–interventiei–militare–dinkazahstan–care–sunt–riscurile.htm.

7. Reid Standish, Cum a construit China „fără mult zgomot” un imperiu în Asia Centrală, https:// romania.europalibera.org/a/china–central–asia–sinostan–inadvertant–empire/31802776.html.

8. Yunis Sharifli, China’s Dominance in Central Asia: Myth or Reality?, https://rusi.org/explore–ourresearch/publications/commentary/chinas–dominance–central–asia–myth–or–reality, accesat la 11 martie 2023.