dr. Octavian SERGENTU^

Rezumat. În prezent suntem martorii unui război deschis, fierbinte şi înfiorător în centrul Europei, pe care îl putem analiza şi evalua compoziţia şi tendinţele într-un nou mileniu. De curând, instrumentul principal al cercetării din sfera geopoliticii şi securităţii se focalizează pe ameninţări şi riscuri care trebuie să fie sesizate la nivel global, regional şi naţional, predictibilitatea lor şi prevenirea unor conflicte, gestionarea acestora prin intermediul organizaţiilor regionale (OSCE) şi globale (ONU). Politica mondială este orientată în scopul reglementării problemelor, născute din sânul globalizării. Problema gestionării riscurilor securităţii a cumulat un caracter global, care sunt determinate de principalele abordări conceptuale, la o înţelegere corectă a politicii globale în cadrul ştiinţei politice. Problema războiului şi păcii a fost una specială în cadrul cercetărilor politice şi noua realitate geopolitică ne relevă că războiul rămâne o artă a impredictibilităţii (Carl von Clausewitz). În cele din urmă, s-a produs o nouă realitate geopolitică pe harta lumii, cu actori geopolitici care împărtăşesc democraţia şi libertatea şi alţii care induc teroarea şi tiranismul.

Cuvinte cheie: Ucraina, Federaţia Rusă, geopolitică, geostrategie, ordine globală, război, teroare

CUVÂNT INTRODUCTIV

Scopul politicii, în pofida iluziilor secolului al XX-lea, constă în evitarea iadului pe pământ, nicidecum în proiectarea paradisului. Crizele militare, politice, economice, religioase ne relevă că este greu să menţii stabilitatea chiar şi în regiuni relativ paşnice şi liniştite precum sunt Europa sau America de Nord. Miturile trecutului, adeseori, erup şi se strecoară în realitate în alte forme. Ideologiile globale – comu-nismul, nazismul, califatul sau liberalismul reclamă noi abordări comportamentale. Într-o perioadă a turbulenţelor ne-am trezit în „lumea zidurilor”: democraţie / liberalism versus autoritarism / dictatură. Dictatura o receptăm ca fiind de două feluri: populară şi a spaimei. O dictatură populară oferă imaginea parţial „civică” a dictatorului unui stat, pe când cea a „spaimei” se arată, prin însăşi ingredientele sale – formă militară a liderului, discurs instigator al urii şi forţei.

Primele două decenii ale secolului al XXI-lea cumulează mai multe războaie şi conflicte militare din perioada 1946. Lumea unipolară – „globalizarea 1.0”, care a substituit lumea bipolară, s-a format sub un vector unificator şi sub impactul tendinţelor centripete, acceptându-se comparaţia universalităţii globalizării¹, când SUA / Occidentul colectiv au format spaţiul politic sub impactul forţei de proiecţie centrate pe imaginarul unui anume mod de viaţă.

În anul 2014 Federaţia Rusă a atacat Ucraina, împotriva dreptului internaţional, anexând peninsula Crimeea, care nu a fost recunoscută vreodată ca fiind teritoriu rusesc de către comunitatea internaţională.

La data de 24 februarie 2022, liderul rus Vladimir Putin a ordonat trupelor militare ruseşti şi sub pretextul „demilitarizării şi denazificării” Ucrainei să atace statul vecin. În ultimul deceniu, Rusia a insistat pe intuiţia teoriei reţelelor, prin care sistemele complexe, inclusiv sistemul internaţional – reţeaua, care constă din jucători interdependenţi (noduri) – evoluează continuu prin cumularea de forţă şi a unei creşteri exponenţiale a greutăţii nodurilor centrale „super-puternice” cu o marginalizare proporţională a periferiei. Într-o perspectivă de lungă durată nodurile periferice vor tinde către cele centrale, care sporesc continuu, care vor fi interesate să controleze fluxurile – organizaţionale, financiare, informaţionale – şi nodurile periferice să fie atrase tot mai puternic. În consecinţă se formează regiunile cu impact central la nivel global – Occident, Asia Pacific, Orientul Mijlociu, etc. Lumea este percepută ca având o altă imagine.

Faptul că Rusia, înainte de invazia la scară largă din Ucraina, a avut un discurs ameninţător la adresa UE şi NATO solicitând ca „să-şi ia bagajele din Europa Centrală şi de Est şi să revină la frontierele din 1997” relevă stilul şi poziţionarea statului rus, care se consideră o superputere bazată pe forţa militară, arma nucleară, resurse energetice şi teritoriu. „Spaima” unei forţe militare impredictibile, adeseori iraţionale, cu care a operat în spaţiul ex-sovietic, Moscova a fost pusă în „vitrina” omenirii. De asemenea, menţionăm că din anul 2014 Federaţia Rusă a insistat în discursul său pe o impunere a unei „multipolarităţi” în lume, în care se regăsea ca un decident principal al viitoarei ordini globale.

LABIRINTUL CONCEPTUAL AL NOII ORDINI GLOBALE
SAU BIPOLARITATEA ASIMETRICĂ

În actualitate vorbim despre coalizarea lumii occidentale şi furnizarea de sprijin militar şi umanitar Ucrainei în faţa „furiei” barbare a Rusiei lui Putin. Occidentul a instituit mii de sancţiuni la adresa elitei şi statului rus, iar marile companii occidentale, dar şi o parte din China au părăsit şi s-au aliat la pachetele de sancţiuni impuse Federaţiei Ruse. Rusia a devenit o „paria” în discursul şi comportamentul lumii civilizate. Genocidul şi teroarea prin nimicirea civililor ucraineni sau distrugerea obiectivelor din sfera infrastructurii critice menite să zdruncine voinţa pentru libertate a ucrainenilor au relevat că statul rus a îmbrăcat mantia cvasi-fascismului şi cvasi-terorismului. Iniţial, în primele etape ale războiului, Rusia considera că India şi China vor fi aliaţi în cadrul războiului său declanşat la adresa Ucrainei. Statele Unite şi Uniunea Europeană au devenit mai interdependente şi consolidate ca vreodată, Alianţa Nord Atlantică se extinde la frontierele estice prin Suedia şi Finlanda (trupele militare ruseşti s-au retras de la frontiera finlandeză), iar teza speculativă a propagandei Moscovei că a atacat Ucraina pentru a descuraja o eventuală extindere a alianţei la frontierele sale s-a năruit. Ori, mass-media rusă se manifestă ca în cadrul unor operaţiuni psiho-informaţionale (OPSI) printr-un tip de propagandă agresivă dusă până la paroxism, iar eşecurile militare din Ucraina (Kiev, Harkov, Herson) i-au determinat pe o parte din propagandiştii ruşi să solicite colegilor de breaslă să nu mai „mintă” populaţia cu televizorul.

O parte dintre cei mai importanţi actori politici de pe arena internaţională au operat doctrinar la nivelul militar sau de securitate – SUA, Japonia, Marea Britanie, Franţa. Noua Strategie de securitate naţională a SUA afirmă că „Rusia reprezintă o ameninţare imediată pentru sistemul internaţional liber şi deschis, într-un dispreţ total faţă de legile fundamentale ale ordinii internaţionale de astăzi, după cum arată războiul său brutal de agresiune împotriva Ucrainei”². În contrast, China reprezintă, potrivit documentului, o provocare geopolitică sistemică³.

În document se reiterează faptul că:

„Vladimir Putin ameninţă să folosească „toate mijloacele” pentru a apăra teritoriul Rusiei în care include Crimeea, anexat în 2014, şi cele patru regiuni proaspăt anexate din Ucraina.”

Strategia de securitate naţională a SUA stipulează că sprijinul american pentru Ucraina nu va fi influenţat de astfel de ameninţări.

„Statele Unite nu vor permite Rusiei sau oricărei alte puteri să-şi atingă obiectivele prin folosirea ori ameninţarea cu folosirea armelor nucleare”⁴.

La începutul anului 2023, Alianţa Nord Atlantică şi Uniunea Europeană au adoptat o declaraţie cu privire la extinderea parteneriatului comun⁵. Documentul a fost semnat de secretarul general al organizaţiei Jens Stoltenberg şi preşedintele Consiliului European Charles Michel la Bruxelles⁶. Semnatarii documentului au subliniat că ideea aprofundării parteneriatului a apărut ca urmare a războiului din Ucraina şi nevoia de contracarare a Rusiei depăşeşte frontierele statului ucrainean.

Şeful Consiliului European Charles Michel a precizat că unul din scopurile lui Vladimir Putin constă în divizarea ţărilor europene, doar că totul s-a concretizat altfel: „Putin şi-a dorit mai puţin NATO, doar că s-a ajuns contrar doleanţelor sale, el are un mai mult NATO şi o mai multă Uniune Europeană”⁷.

Şeful NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că Putin şi-a dorit să cucerească Ucraina în trei zile şi să ne despartă pe noi, dar a eşuat în ambele puncte.

„Regimul din Moscova îşi doreşte o altă Europă: el vrea să-şi controleze vecinii săi, iar democraţia şi libertatea o receptează ca pe nişte ameninţări. Pentru securitatea noastră aceasta va avea consecinţe pe termen lung. De aceea noi trebuie să consolidăm o importantă relaţie transatlantică în cadrul NATO, să consolidăm parteneriatul între NATO şi Uniunea Europeană şi să întărim sprijinul nostru pentru Ucraina”⁸.

Stoltenberg a menţionat că „într-o lume a competiţiei geostrategice actorii autoritari lansează provocări principiilor democratice”, iar declaraţia NATO – UE dă de înţeles că la baza securităţii colective a ţărilor occidentale se află Alianţa Nord Atlantică, anume aceasta este vital importantă în scopul asigurării securităţii transatlantice. Aceasta este deja a treia declaraţie a NATO şi UE din ultimii ani. Prima a fost semnată în anul 2016, a doua în anul 2018.

Ne-am aplecat pe un articol al fostului secretar de stat al SUA Condoleezza Rice şi al lui Robert Gates, ambii republicani, care consideră că Putin vede extinderea războiului şi că la un moment va fi semnalată obosirea Occidentului, inclusiv în vederea atingerii scopurilor sale⁹. Potrivit predicţiilor lor, acţiunile militare în Ucraina vor continua pentru că Putin vrea să-şi supună controlului Rusiei Ucraina, iar dacă nu poate realiza acest lucru să distrugă ţara.

„Vladimir Putin în continuare este intenţionat să readucă Ucraina sub controlul Rusiei şi dacă nu reuşeşte acest lucru atunci să-i distrugă vitalitatea acestui stat. El consideră că destinul istoric, chemarea sa mesianică reprezintă recuperarea Imperiului Rus, cum acum mulţi ani a observat Zbigniew Brzezinski, niciun Imperiu Rus nu există fără Ucraina”, se afirmă în articol.¹⁰

Potrivit funcţionarilor de stat ai Casei Albe, „Putin consideră că timpul este de partea sa şi că în proximitate îi va sufoca pe ucraineni, unitatea SUA şi Europei se va dinamita, iar sprijinul pentru Ucraina se va face pulbere”¹¹. Autorii consideră că economia rusă va suferi, oamenii la fel, atâta timp cât va exista conflictul. Putin nici nu prevede un eşec. El nu poate să cedeze patru regiuni estice ale Ucrainei, care deja au fost anunţate ca fiind parte a Rusiei. Dacă el va obţine un succes militar în acest an, el va trebui să menţină controlul asupra poziţiilor din estul şi sudul Ucrainei, care vor fi un cap de pod pentru o nouă ofensivă, ca să ocupe restul limitrof ucrainean al Mării Negre, să ia sub control Donbass-ul, ulterior să se deplaseze spre Est. Ocuparea Crimeei de ofensiva din februarie 2022 a fost desprinsă estimativ de nouă ani. Consideraţi că Putin obţinând ce şi-a dorit va fi răbdător şi de această dată -, se întreabă cei doi reputaţi analişti americani şi singura modalitate de evitare a unui atare scenariu reprezintă asigurarea cu sprijin militar masiv pentru Ucraina.

Ei consideră că cel mai bine este să fie descurajat şi oprit Putin acum, când lui SUA şi NATO nu li se solicită prea mult. În Ucraina există un partener decis, pregătit să suporte consecinţele războiului, pentru ca în viitor aşa ceva să nu mai existe. Cei doi specialişti se arată de acord cu administraţia Biden ca să fie evitată confruntarea directă cu Rusia, doar că obraznicul Putin nu oferă o aşa oportunitate¹².

RESETAREA SPAŢIULUI POST-SOVIETIC

Agresiunea Rusiei în Ucraina a oferit un palier extins de sfere pe care se concretizează identităţile politice din acest război direct: ideologică – religioasă, economică – financiară, culturală, tehnologică, medicală, sport.

Trebuie să subliniem că Federaţia Rusă trebuie să-şi ia adio de la statutul de „jandarm” al spaţiului post-sovietic, despre care vorbea acum un deceniu expertul militar, colonelul Direcţiei de informaţii a Armatei Ruse, Dmitry Trenin.

Amiralul Forţelor Maritime Militare ale Germaniei, Joachim Rühle, a explicat din partea Cartierelor generale ale statelor aliate ale Europei că „Rusia a refuzat să fie parte a lumii civilizate în acea variantă, pe care lumea deja nu o va accepta. Ea reprezintă o ameninţare pentru statele NATO – Polonia, Lituania, Letonia sau Estonia. Imperiul trebuie distrus, pentru că aceasta nu se va opri”. Această declaraţie a fost făcută în preajma celui de-al patrulea Forum al popoarelor libere PostRusia.

Indiscutabil, principalele partenere ale Ucrainei în cadrul unor organizaţii semiregionale, cum ar fi GUAM, Georgia (parţial), Azerbaidjan şi Moldova, s-au poziţionat alături de Ucraina în cadrul agresiunii ruseşti împotriva Kievului. Majoritatea statelor din spaţiul post-sovietic, deschis sau tacit, au luat poziţia Ucrainei, inclusiv în cadrul voturilor din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite. Dacă ne raportăm la mesajele trimise de către preşedintele rus statelor din lume cu ocazia Anului 2023 vom observa doar 20 de state considerate partenere, o parte fiind, nouă, din Comu-nitatea Statelor Independente. Statele din Asia Centrală au reperat Federaţia Rusă ca fiind o ameninţare a stabilităţii în regiune. Slăbirea Federaţiei Ruse în regiunea Asiei Centrale se reliefează prin:

• Excluderea Federaţiei Ruse din sfera politicii externe şi economice a dezvoltării socio-economice a Kazahstanului şi Uzbekistanului;

• Sporirea numărului de întrevederi dintre reprezentanţii din Asia Centrală în Europa, în special la Bruxelles;

• Sporirea participării forţelor armate ale SUA în Tadjikistan, unde au participat şi trupe militare ale Kazahstanului, Kârgâzstanului, Mongoliei şi Pakistanului;

• Refuzul Kârgâzstanului de a mai organiza aplicaţii militare în cadrul Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă¹³;

• Refuzul Armeniei de-a deveni parte a OTSC.

Cinci scenarii pentru Ucraina

În ultima perioadă au apărut mai multe scenarii legate de Ucraina pentru anul 2023: de la o eliberare completă a întregului teritoriu până la un război întins. Experţii BBC au dezbătut răscrucile în conflict, ajungând la concluzia că Putin va suferi un eşec.

1. Putin va apela la ultima şansă şi va iniţia o ultimă contra-ofensivă. Calculul lui Putin constă să se menţină în tranşee, să aştepte să treacă iarna (chiar dacă nu este în favoarea forţelor militare ucrainene) şi să treacă în contra-ofensivă primăvara, să determine forţele ucrainene să cedeze linia frontului actual, oferă predicţii Michael Clarke, director adjunct al Strategic Studies Institute din Marea Britanie.

2. Ucraina va reuşi să recupereze controlul asupra tuturor teritoriilor sale până în iunie 2023. Potrivit celui de-al doilea scenariu Melitopol va reprezenta bătălia cheie în „următoarele luni şi chiar săptămâni”, ucrainenii vor ajunge la Marea Azov, disecând Crimeea de Rusia, ei vor reuşi să acceadă victorios în Donbass şi vor recuceri toate teritoriile. Moscova va fi obligată să accepte capitularea sa. În favoarea acestui scenariu se exprimă voinţa Ucrainei şi a Occidentului de a învinge Federaţia Rusă pe câmpul de luptă.

3. Ucraina va învinge, deplasându-se temperat, dar convingător. Potrivit ex-comandantului trupelor forţelor militare americane NATO Ben Hodges, în anul 2023 Ucraina va destructura Rusia. Noul armament occidental a facilitat ca loviturile forţelor militare ucrainene să atingă punctele cheie din teritoriile ocupate, iar echipamentul militar occidental îl depăşeşte pe cel rusesc. Deja în ianuarie forţele militare ucrainene vor demara ultima etapă finală – eliberarea Crimeei, dar rămân bătălii sângeroase în perspectivă.

4. Confruntări sângeroase şi contraofensive din ambele părţi, Rusia şi-a menţinut şi şi-a sporit trupele, capabile pentru o nouă ofensivă. David Handelman, expert militar din Tel-Aviv, consideră că balanţa va oferi o ofensivă ucraineană în Donbass. Recuperarea Melitopolului şi probabil cu Donbass-ul va fi mai greu, totul depinde de furnizarea de tehnică militară occidentală.

5. Războiul se va extinde pentru mulţi ani şi va tinde până la ultimul element, consideră Barbara Zanchetta, analist al Departamentului de studii militare, Colegiul Regal din Londra. Doar că există un factor intern: se vor produce schimbări în interiorul Rusiei, când elitelor războiul le va sta în gât, aşa cum s-a terminat cu războiul în Vietnam pentru SUA şi Afganistanul pentru URSS.

EŞECUL ÎN UCRAINA PRESUPUNE DEZINTEGRAREA RUSIEI?

Ce presupune eşecul Rusiei în Ucraina? Experţii au enunţat viitorul Federaţiei Rusiei după prăbuşirea regimului lui Putin în Rusia şi îi prevestesc statului rus dezintegrarea aidoma URSS-ului. Aspectul colapsului Federaţiei Ruse contemporane în contrast cu URSS l-a explicat profesorul de politologie al Rutgers University -Newark Aleksand Motâly. El face apel către Occident să fie pregătit de scenariul când Federaţia Rusă se va dezmembra ca Uniunea Sovietică. În data de 7 ianuarie jurnaliştii de la Foreign Policy au publicat articolul „E demult timpul să ne pregătim de colapsul Rusiei”¹⁴. Unul din experţii intervievaţi de publicaţia americană, Aleksandr Motâly, nu are dubii că după eşecul Federaţiei Ruse în Ucraina ţara se va dezintegra în faţa întregii lumi. Ţara va avea un „nou Gorbaciov”. După plecarea lui Putin, bătălia pentru funcţia de preşedinte se va da între cei care vor să continue „operaţiunea militară specială” (radicalii de dreapta), cei care vor s-o oprească (opoziţia) şi cei care vor să menţină ţara aşa cum a fost în perioada lui Putin (conservatorii autoritari). Experţii subliniază că până şi restructurarea – perestroika – lui Gorbaciov nu a reuşit să salveze un stat ca URSS. Şi cine nu va ajunge la putere nu va reuşi nimic, pentru că regimul este slab. Va fi distrusă economia Federaţiei Ruse, iar prin ea va avea loc sărăcirea populaţiei. Cetăţenii statului vor ieşi la proteste, care vor fi greu de oprit. După războiul din Ucraina armele vor fi prezente în fiecare casă. Apropos, Federaţia Rusă este singurul „imperiu care nu s-a prăbuşit”. În acelaşi timp sunt o serie de regiuni, precum ar fi Cecenia, Yakutia, Daghestan, Tatarstan, etc., care pot să supravieţuiască de sine stătător. Protestele din aceste regiuni pot provoca destrămarea Rusiei. Ca să-şi menţină starea actuală, Moscova va trebui să devină o resursă a materiei prime pentru China. Putin nu va mai fi un „macho-leader” din cauza eşecurilor din Ucraina (…) Directorul institutului pentru cercetări europene, ruse şi eurasiatice al Universităţii George Washington Marlene Laruelle este convins că prăbuşirea Rusiei va conduce la o serie de războaie civile. Aceasta înseamnă că Occidentul trebuie să fie pregătit pentru un astfel de scenariu. Occidentul trebuie să tragă concluziile din greşelile anterioare. Statele din proximitatea Rusiei vor urma logica de formare a unui „cordon sanitar”, având funcţii cheie de-a descuraja instabilitatea din Rusia¹⁵.

CONCLUZII

Ucraina a depăşit sindromul spaimei, impusă de către Federaţia Rusă în spaţiul post-sovietic şi în lume. Sistemul valorilor democratice se confruntă pe teritoriul Ucrainei cu un sistem valoric dictatorial, al terorii, al autarhiei. Războiul a deschis o cutie a Pandorei, prin care se discută o nouă evaluare a organizaţiilor internaţionale, de la ONU, OSCE, şi al dreptului internaţional. Teroarea impusă în Ucraina reflectă starea de nervozitate ca actor politic pe arena internaţională a Federaţiei Ruse. Revizionismul Rusiei este susţinut de discursul imperial de recuperare a vechii URSS sau Rusiei Imperiale, inclusiv prin intermediul mass-mediei şi atacul la adresa statelor democratice folosind elemente de război hibrid. Armistiţiul propus de Federaţia Rusă regimului de la Kiev constă în capitularea statului ucrainean. Ucraina reprezintă o piesă din puzzle-ul occidental, care trebuie să reziste agresiunilor ruseşti şi să demonstreze că valorile democratice şi libertatea sunt vii şi decisive în faţa dictaturii spaimei şi a terorismului de stat.

„Măreţia Rusiei” invocată de Putin, care va demantela lumea occidentală şi va impune „lumea rusă” în vitrina globală, a eşuat. Atacurile la adresa NATO au reprezentat un fiasco pentru ruşi, pentru că Alianţa se extinde prin intermediul Suediei şi Finlandei, iar statele neutre realizează că Alianţa Nord Atlantică reprezintă o sursă a protejării propriilor state.