dr. Vasile SIMILEANU

În ultimul deceniu al secolului al XX-lea consideram că, după demantelarea URSS şi relansarea unui mediu de securitate global, la care „noua” Rusie să fie parte, lumea va abandona geopolitica telurocratică şi va adopta geopolitica toposului. Perioada care a urmat până în anul 2020 (care coincide cu preluarea puterii de către Vladimir Putin în Rusia) îmi dădea aceste speranţe, mai ales că se vorbea deschis de resetarea relaţiilor dintre Rusia şi SUA+NATO, în paralel cu dezgheţarea relaţiilor cu R. P. China.

Încheiam secolul al XX-lea, în care lumea nu a beneficiat de o singură zi de pace! Eram convins că am îngropat securea războiului şi vom merge spre democraţie şi prosperitate!

A fost doar o iluzie!

Tot în acea perioadă scriam, cu o speranţă care s-a dovedit deşartă, că lumea globală va duce la o nouă arhitectură de securitate bazată pe încredere şi prosperitate!

Aşa a fost până la criza din 2009!

Un cunoscut analist american în domeniul crizelor afirma că „Lumea nu va mai reveni la ce a fost până în anul 2009. Din acest moment, prosperitatea va înceta şi vom avea provocări diverse care vor afecta echilibrul social!”.

Din nefericire aşa este!

Pentru noi, destrămarea URSS a însemnat o nouă şansă, pe care am risipit-o, chiar dacă am accedat către două organizaţii mondiale elitiste: UE şi NATO, concomitent cu părăsirea sferei ruse de influenţă. De ce spun am risipit-o? Deoarece ne-am lăsat în continuare măcinaţi din interior de unele grupări aflate sub influenţa rusă, până la acest duş rece declanşat de războiul declanşat de Rusia împotriva unui stat suveran şi independent: Ucraina.

Toate semnalele transmise în mediul de interes geopolitic au fost, în mare parte, ignorate de către factorii de decizie din România, în timp ce în străinătate se acordau spaţii de studii şi analiză privind evoluţiile geopolitice din spaţiul eurasiatic. În acest sens afirmam, în urmă cu peste două decenii, că noua arhitectură determinată de şocul geopolitic al secolului al XX-lea va duce la apariţia unor noi manifestări pe axa Washington – Moscova – Beijing: SUA va fi stat hegemon, Rusia va fi putere în refacere – care are nevoie de timpul acordat de Occident pentru resetare -, iar China se comporta ca putere în aşteptare. Dacă este să facem o paralelă cu ceea ce se întâmplă în prezent, vom observa că am avut dreptate!

Rusia lui Putin, cu camarila de militari şi oligarhi, doreşte să impună o nouă ordine mondială. De fapt, atacarea Ucrainei a fost un pretext pentru a declanşa un conflict cu Occidentul, pentru a impune o nouă ordine mondială, cu noi sfere de influenţă, în acest sens folosind un conflict hibrid asimetric şi multimodal. Pentru a-şi îndeplini planul perfid de instaurare a unei noi ordini mondiale, se foloseşte de China

şi de formatele militare, economice şi politice construite din 1992 şi până în prezent. De fapt, ce vrea Rusia? Doreşte un război total conceput ca „război sfânt”, care, mai devreme sau mai târziu, va inflama şi relaţiile cu statele asiatice din Extremul Orient, Asia Centrală şi Orientul Mijlociu. Jocul periculos adoptat este un fel de ruletă rusească pentru Putin şi camarila sa, un joc a cărei miză este supravieţuirea Rusiei în actualele teritorii, abuziv impuse asupra unor popoare ţinute cu arcanul sub steaua roşie de pe Kremlin.

Ca urmare a acestei strategii de sorginte stalinist-bolşevică, Rusia nu va mai face parte, pe termen mediu şi lung, din arhitectura mondială de securitate, determinând apariţia unei bipolarităţi SUA – China.

Tot în acest context, statele care se vor elibera de jugul impus de Kremlin, în special cele din Caucaz şi Asia Centrală, vor realiza noi parteneriate cu Turcia, UE şi China, care va lăsa Rusia fără resurse de hidrocarburi.

Nu întotdeauna jocurile din laboratoarele moscovite au finalitate în teren!

Agresiunea împotriva Ucrainei nu a reeditat invazia Crimeei, dar a relansat naţionalismul şi patriotismul poporului ucrainean, care luptă să îşi apere identitatea naţională. Sprijinul acordat de Occident Ucrainei este, de fapt, o strategie de contracarare a acţiunilor Rusiei asupra democraţiei şi libertăţilor democratice, fiind pe deplin justificat!

În noua ordine mondială impusă de Rusia, observăm că ne-am întors în istorie, la cele două războaie mondiale, iar dacă vom analiza comportamentele ruse şi încălcarea normelor de drept internaţional umanitar, vom constata că actualul comportament al militarilor ruşi a mai fost întâlnit numai pe timpul invaziilor popoarelor provenite din stepele asiatice sau al mujicilor pe timpul revoluţiei roşii. Putem trage concluzia că Rusia a rămas ancorată în istorie, neînţelegând că lumea a evoluat!

Rusia nu a înţeles că a fi centru de putere mondial înseamnă că ai nişte responsabilităţi speciale, plecând de la respectarea normelor de drept la protecţie socială, de la combaterea terorismului – şi nu promovarea terorismului de stat, folosirea forţei militare şi uzul de forţă, respectarea drepturilor şi libertăţilor versus dictatură ş.a.

Din nefericire, unele state occidentale au folosit în scop naţional „binefacerile” axei Paris – Moscova – Berlin, nerealizând existenţa cailor troieni din interiorul spaţiului euratlantic: partidele politice şi liderii extremişti în solda Moscovei, state pivot ale Kremlinului (Ungaria, Austria, Serbia, Armenia), multitudinea de ONG-uri proruse finanţate de ambasadele ruse din unele state europene, multitudinea de firme paravan ale serviciilor de informaţii ruse (având scopul precis de a crea crize economice, energetice şi sociale).

În noua lume în care Rusia, şi nu Ucraina, se va fragmenta, competitorii mondiali vor fi SUA + UE + NATO şi China. China, care s-a convins că un conflict militar (chiar dacă are o armată foarte mare şi facilităţi militare moderne, care – mare atenţie!, nu pot contracara SUA + UE + NATO) ar fi defavorabil actualei conjuncturi internaţionale, va căuta să redeschidă axa Washington – Beijing şi să îşi renegocieze relaţiile cu UE. Probabil că va acţiona moderat şi în cadrul Tratatului de Cooperare Economică de la Shanghai (cu sau fără Rusia), pentru a face o organizaţie asiatică puternică similară UE.

În ceea ce priveşte relaţia SUA – UE, după încheierea conflictului din Ucraina, vom asista la crearea unui nou construct euratlantic cu doi poli de putere economică: 1. SUA – Canada – Marea Britanie, 2. UE, a cărei umbrelă de securitate va fi asigurată de către NATO.

Dacă Rusia tot a dorit o lume nouă, aceasta va fi fără ea – deoarece va trece în sfera puterilor terţiare, de mică importanţă, care va trebui să plătească şi despăgubiri Ucrainei!

Aici este marele succes al strategiei lui Putin!

Dacă Lumea marilor puteri a înţeles că lumea războaielor determină crize greu de gestionat, şansa este a lumii curate, prin noi provocări ridicate de crearea unui mediu de securitate global, din care să lipsească definitiv termenul de război. Evoluţiile viitoare ne vor translata către inteligenţa artificială ca a cincea dimensiune a geopoliticii şi, după 2050 (probabil), către Exopolitică. Iată de ce „Lumea războaielor” este apusă, iar „războaiele lumii” sunt provocări inimaginabile tehnologice, care să atingă noi orizonturi şi să aducă bunăstare şi prosperitate!

Utopie şi idealism…

Vom trăi şi vom vedea!