Motto:
„Analfabetismul viitorului nu va fi cel care nu ştie să citească, ci acela care nu ştie să înţeleagă.”
Alvin Tofflerdr. ing. Sorin DOBIRCIANU^

Abstract. The material presented is a reflection of the complex formulas in the subject matter and in the field, rendered in the current global international dynamics, in a multidisciplinary way, in the form of an analysis centered on the roles assumed in the new conglomerate of multinational architectural systems, generated by the new centers of power and world geopolitical axes.

Procesele globalizante suferă transformări de fond, în dinamica mondială, prin acces şi noi formule de membership aferente proceselor de (re)integrare eu-ropeană, euroatlantică, de extindere, în contextul noilor strategii şi intervenţii expansioniste din est, respectiv ale intervenţiilor de forţă ale Federaţiei Ruse, superputere în refacere, care derulează strategii politico-militare de laborator mai mult sau mai puţin ireverenţioase în raport cu entităţile şi organizaţiile internaţio-nale, transnaţionale şi multinaţionale aderente spaţiului vestic, ponderea resurselor fiind axată, îndreptată, canalizată şi, în special, dirijată, în arealul caspic, zona nodală de confluenţă a intereselor mondiale, care includ Rusia, India, Kazahstan, China şi care pot genera efecte imediate în zona matricială de dispute mondiale, în care participă, de asemenea, Federaţia Rusă, alături de China şi Japonia, respectiv Marea Chinei de Sud-est. Scopul oficial, deschis, în clar, diseminat de sistemele de propagandă ale acestor spaţii, este reprezentat de acţiuni justificate şi îndreptăţite, de riposta fermă şi autoritară, în raport cu strategiile şi acţiunile Chinei, în macro zona descrisă, care emerge, la o dimensiune superioară şi avansată, arealului de arhipelaguri insulare şi nu numai, prin care Beijing-ul este încadrat ca pol de imixtiune în întreg spectrul descris, având drept obiectiv stabilit, pe termen lung, SCHIMBAREA ECHILIBRULUI DE FORŢĂ, PUTERE şi AUTORITATE şi AL CONTESTĂRII „SECOLULUI AMERICAN”.

Acestor acţiuni, prin cogenerare a formatelor platformelor multinaţionale Federaţia Rusă – America de Sud – Africa – Asia – China – Zona Arctică pendinte UNESCO, BRICS – Tratatul de la Shanghai – Iran [Eastern Gulf] li se juxtapun cele două direcţii majore de acţiuni ale axei estice mondiale, şi anume: vizarea unui rol de decizie în problematici internaţionale, de către Federaţia Rusă, pe de o parte, şi afirmarea, tot mai puternică, sustenabilă şi susţinută, la o dimensiune de participare, „la vedere”, a spaţiilor asiatice, în viaţa politică mondială, conjugate, întrutotul, superior, la scenariile

militare de laborator ale jucătorilor mondiali, circumscrise spaţiului arabo-islamic divizat, pe de altă parte.

  Zona Arctică

Una din resursele esenţiale de susţinere a resorturilor acestor politici inter-naţionale este asumată şi performată, la o înaltă prestaţie, de către Coreea de Nord, care, în mod public, susţinut şi ireversibil, pe fondul crizelor arabe, denunţă, continuu, Tratatul de Neproliferare a Armelor Nucleare şi Conceptul „The Hindus Sub-Continent Challenges”, model cu origini generate în India şi care creează efecte, „la zi”, actuale, reale, precise şi, mai ales, ‘oportune’, în raport cu rolurile şi, în principal, în raport cu atributele oficiale ale jucătorilor incluşi în strategiile în speţă, caracterizând şi influenţând evoluţiile actelor de mediu înconjurător şi de securitate, la scara macro-continentală.

Totodată, noile formule circumscrise efectelor, în lanţ, BREXIT şi dinamica complexelor evoluţii din Turcia, cuprinzând structura analizelor şi a evaluărilor de specialitate, aferente fenomenelor de migraţie, în noile contexte ale scenariilor în derulare, pendinte acordurilor existente şi în vigoare, care reglementează clar şi explicit, prin mecanisme de jurisdicţie internaţională, circulaţia mărfurilor, a persoanelor şi a capitalurilor etc, impun elemente noi, conexate unor planuri şi strategii adaptate şi conjugate fenomenelor climatice, încălzirii globale, topirii gheţarilor, lipsei apei potabile, inundaţiilor, mişcărilor telurice & seismice, epuizării resurselor, creşterii demografice afro-asiatice şi scăderii, considerabile, demografice, a populaţiei emisferei nordice, au generat şi, încă, perpetuează şi rostogolesc, la nivele majore, fenomene de migraţii necontrolate, pe direcţii diferite, dar care, totuşi, disting direcţiile Siria, Spaţiul / Deşertul Libian, Turcia etc., având drept destinaţii Europa. Pe fond, fenomenul terorist internaţional se adaptează, se diversifică şi exacerbează, prin niveluri avansate de asalt, în spaţiul euroatlantic, în special.

În conformitate cu prevederile teoriilor ştiinţifice şi în acord cu metodologiile şi tematicile în domeniu, care includ criteriile de universalitate istorice, transpuse de şi prin organicitatea geopolitică şi geo-etnologică a popoarelor şi a populaţiilor care ocupă şi trăiesc, convieţuiesc în teritorii, este dovedit şi demonstrat cadrul teoriei statului naţional, în raport cu vecinătăţile sale, concept istoric perpetuat şi adus la dimensiunea sistemelor de valori actuale. În ceea ce priveşte spaţiul carpato-danubiano-pontic, ca areal de însemnătate strategică pentru Europa, modelul repre-zintă, în esenţă, o strategie multilaterală bazată pe 3 suporţi pivotali: Munţii Carpaţi, fluviul Dunărea şi Marea Neagră, elemente esenţiale, cu importanţă majoră în teoriile noi de geopolitică actuală, subsecvente strategiilor NATO, UE, nu doar din perspectiva relaţiilor cu şi între partenerii euro-atlantici, dar şi demonstrate în cele două războaie mondiale, scenarii noi, cu validitate şi aplicabilitate curentă şi care sunt izvorâte din sferele de Compliance Energy Security, extrapolate formulei extinse a geo-resurselor energetice actuale, în care Federaţia Rusă participă prin jocuri şi operaţiuni active reprezentate, în special, de: repoziţionare şi reaşezare la locul pe care l-ar avea, de drept, la masa ŞAH-ului mondial, prin utilizarea unor înalte pârghii şi strategii de laborator, transpuse în operaţiuni practice, de generare, în continuare, de tensiuni între UE şi NATO, prin exercitarea monopolului rusesc asupra Europei, referitor la resursele naturale, minerale şi energetice, crearea şi adâncirea unor noi falii, prin care statele asiatice să fie şi mai vulnerabile şi prin care să fie exploatate şi valorificate superior, breşele de securitate, prin atragerea exclusivă a Germaniei, ca partener unic de dialog şi negociere, pe acest palier de monopol. Pe fondul dinamicilor revoluţiilor portocalii şi a schimbărilor politice care impun noi modele economice şi sisteme de alianţe, în spaţiile din imediata zonă de vecinătate a Federaţiei Ruse (respectiv ţări care deţin resurse naturale), Germania se evidenţiază prin TĂCERE, coroborat cu diminuarea accesului la resursa energetică GAZ, furnizată de Gazprom, în principal, scenariu care şubrezeşte, substanţial, economia şi industriile Germaniei, axate, în principal, pe producţia pentru END USER-ul – Piaţa Chinei.

Analiza acţiunilor evidente ale Germaniei, în raport cu problematicile mondiale generate de Federaţia Rusă, au concluzionat un mod ezitant al Berlinului, prin care această ţară îşi îndeplineşte angajamentele de a susţine efortul de apărare al Ucrainei, marcând clar şi chiar lăsând impresia că în capitala germană există, în conservare, un model, pregătit deja, low profile, al unei garanţii pacifiste şi echidistante, în aşteptare şi în poziţie de iniţiere şi lansare, pentru reluarea relaţiilor cu Federaţia Rusă, după terminarea ostilităţilor militare, aspect în măsură să altereze, în continuare, imaginea acestei ţări, între aliaţi, percepţie generală care are la bază suportul asigurat, la vedere, de deputaţii social-democraţi din Bundestag şi a unui segment considerabil al populaţiei, pe fondul evidenţei de netăgăduit conform căreia strategia hibridă a Kremlinului de a răspândi FRICA de costurile crizei şi de un război nuclear începe să dea roade şi să se materializeze în rândul populaţiei germane. Acesta este motivul real pentru care guvernul acestei ţări a dispus o serie de măsuri sociale, reprezen-tate de un volum financiar de 30 miliarde de euro, pentru despovărarea persoanelor mai nevoiaşe din această ţară, de costurile crescute de energie.

În acest conglomerat de strategii şi jocuri de laborator, dincolo de strategiile declarative, prin care Rusia ar dori reconfigurarea procesului complex de reconstruire a unei Lumi multipolare, în esenţă, vizează detronarea poziţiei SUA şi preluarea locului şi a rolurilor de hegemon mondial.

Lupta este derulată în planuri multiple, pe toate fronturile, în complexitatea dinamicii mondiale, iar Rusia a trebuit să iasă, la atac şi la vedere, întrucât EXIT-ul din încorsetarea în spaţiul fostei sale zone de influenţă a fost lansat şi, încă, este menţinută, păstrată, asigurată şi securizată de strategiile euroatlantice şi presiunile Chinei, marcaje stricte care jalonează operaţiuni clare de blocare a acţiunilor Rusiei de ocupare a Oceanului Planetar şi, totodată, incomodează strategiile pentru 2025 ale liderilor politici de la Kremlin, strategiile confluente incluzând şi Zona Arctică, care este un vector special de dispută în triunghi, pe axa: SUA – Canada – Rusia.

În acelaşi timp, există riscuri majore, determinate de iminenţa unor posibile şi potenţiale apariţii a unei „primăveri islamice”, de tipul celei arabe, care ar putea zdruncina, din temelii, şi care, de asemenea, ar putea destabiliza interesele exis-tentului conglomerat politico-economico-oligarhic şi militar rus, în cadrul BRICS şi al Tratatului Shanghai, cu obiectiv principal Asia Centrală, în contextul existenţei şi al unor ample dispute a zonelor de influenţă între Rusia şi Germania, în zona extinsă menţionată.

În zona de emergenţă comercială circumscrisă raporturilor Rusiei cu UE, în contextul declinării rolului major al uniunii, de Actor Regional Postmodern, într-o construcţie generată şi asumată de o arhitectură unică, în curs de finalizare, pe scena mondială, conform regulilor de deţinere a conceptelor economic, politic, geo-politic, de forţă, putere şi autoritate politică, care funcţionează după principii clare, de promovare a democraţiei şi a drepturilor şi libertăţilor democratice cetăţeneşti şi o piaţă liberă integrată, noile tendinţe asociate cu aşa-zisul neo-imperialism rus, declanşat odată cu înfiinţarea Uniunii Vamale Eurasiatice, care utilizează principii de forţă în politicile externe ale Federaţiei, sfidând, întrutotul, sistemele de valori promovate de statele euroatlantice, se conturează, tot mai clar, fragmentarea diferitelor sisteme de alianţe şi profiluri de organizaţii şi entităţi europene, Federaţia reuşind să exploateze, la niveluri superioare, necoagularea între membrii UE şi chiar neasumarea de către unele state europene a identităţii integrate a uniunii.

Pe acest fundal de dominare şi afirmare a puterii SUA, în perioada următorilor ani, va continua să se afirme din ce în ce mai clar Uniunea Europeană, ca forţă politică, economică, culturală şi chiar militară, ca factor de stabilitate şi de progres care să-şi poată promova propriile opţiuni şi interese.

Pe această linie, modelul Schengen a dovedit, pe deplin, lipsa coeziunii politicilor semi-integrate europene şi valorificarea unor lacune de organizare multistatală eu-ropeană, în pofida faptului că:

1. Sistemul Geopolitic şi Spaţiul Schengen au fost create după agenda din 1984, dintre fostul cancelar Helmut Kohl şi preşedintele de atunci al Franţei, Francois Mitterand, ca o iniţiativă menită să favorizeze libertatea de mişcare prin eliminarea controalelor dintre cele două state.

2. La data intrării în vigoare (1995) au fost eliminate controalele la frontierele interne ale statelor membre, fiind adoptate reguli comune, privind procedurile de acordare a vizelor, migraţie, azil, cooperarea între structurile de poliţie, cele judiciare, cele vamale etc.

3. Acest set de măsuri, Acordul Schengen, Convenţia de Implementare a Acordului Schengen, deciziile şi declaraţiile adoptate de către Comitetul Executiv Schengen, protocoalele şi acordurile care au urmat, privitoare la condiţiile de aderare, constituie Acquis-ul Schengen şi, începând cu anul 1997, odată cu semnarea Tratatului de la Amsterdam (intrat în vigoare în anul 1999), este incorporat în acest document şi a căpătat statut juridic în cadrul Uniunii Europene.

În pofida existenţei cadrului menţionat anterior, a unor reguli de club bine stabilite, agreat şi pentru care jucătorii implicaţi, state şi guverne, au reglementat şi consfinţit reguli ferme, anumiţi membri ai respectivei organizaţii, în temeiul şi în considerarea altor direcţii de interconectare multistatală, şubrezind, în fond, însăşi menirea Schengen, în parteneriate cu jucători terţi estici, au blocat mecanismele unionale şi strategiile de dezvoltare, prin împiedicarea accederii unor noi membri, în ciuda faptului că aderenţii au întrunit întreg spectrul de cerinţe şi condiţii impuse şi au parcurs, cu succes, procedura de aderare, impusă prin statutul entităţii în speţă.

Chiar şi aşa, vizând alte scopuri şi obiective, juxtapuse unor interese concurente şi unele chiar contrare politicilor şi regulamentelor uniunii, Austria tinde să iasă din cadrul la care a achiesat şi pentru care a obţinut calitatea de membru, în anul 1995, vizând, în principal, consolidarea unor poziţii post-armistiţiu sau de încetare a păcii, în spaţiul aferent buffer-ului circumscris teatrului de operaţiuni militare conexate Frontului Ucrainean. În atari situaţii, aparatul politico-militar al Austriei are în vedere păstrarea şi consolidarea relaţiilor speciale cu Federaţia Rusă, întărirea puternicelor linii de cooperare politice, militară şi economică între Viena şi Moscova, ca vector consacrat, admis şi recunoscut de mediere a dinamicii proceselor de acces şi exploatare a resursei naturale & minerale ruse, care urmează traiectoria de alimentare, în aval, a economiilor ţărilor Europei de Vest, prin HUB-ul Baumgarden. În acest context, Austria, la o avansată dimensiune, continuă să expună, la vedere, prin acţiuni concrete, planurile şi intenţiile sale, de şubrezire a integrităţii UE şi a organismelor europene importante, în raport cu dinamica platformei bilaterale, operată alături de Federaţia Rusă, lăsând să transpară, diseminat şi controlat, dincolo de acţiunile disimulate ale aparatului politic vienez, scenarii energetice europene diverse. În realitate, conducerea politică austriacă vizează întărirea şi consolidarea relaţiilor cu Federaţia Rusă şi menţinerea rolurilor complexe şi multiple de monopol, pentru formulele de distribuţii de GAZ rusesc în Europa, acţiunile laboratorului vienez fiind susţinute, în continuare, de vectorii de influenţă din cadrul OPEC Vienna, Schwechat Vienna, OMV Vienna, OSCE Vienna, Wiener Börse, Vienna UN Office etc, platforma extinsă care-i permite, în continuare, să se repoziţioneze şi să influenţeze, prin participare şi OPINIE de CLUB, viitoarele jocuri energetice, deşi această ţară nu deţine resurse şi, prin asocierea companiei OMV (Austria) cu Petrom (România), şi-a câştigat dreptul de ieşire la Marea Neagră şi, totodată, a obţinut accesul la resursele naturale respective.

În oglindă, în timp ce Germania TACE, Austria ACŢIONEAZĂ LA VEDERE, în forţă, exercitând pârghii cvasi-legale şi pseudo-oficiale, facilitând, în schimb, politicile energetice proiectate, simulate, modelate şi operate, cu succes, în laboratoarele din est.

Din perspectiva analizată se remarcă crearea unor falii interne în UE şi apariţia unor noi formule de axe geopolitice, care includ TRIANGLE ENERGY MATRIX: Federaţia Rusă – Germania – Austria, formula pregătită să preia, în orizontul imediat post-ucrainean, modelul integrat comun şi multilateral energetic rus, asimilând, deja, în anul 2022, criteriile speciale de Compliance & Certification (TUV Turingen), pentru orizontul marcat de etapa post-conflict din Ucraina, a cărei proiecţie a fost inclusă în planning-ul bilateral, în orizontul mai 2023.

Pe cale de consecinţă, NATO iese din moarte cerebrală şi şi-a definit duşmanii, sunând mobilizarea, încă din martie 2022.

La summitul liderilor de la Madrid din 29 iunie 2022, NATO a adoptat noul său concept strategic, modificat radical faţă de cel în vigoare, din cauza schimbărilor şi transformărilor din mediul global de Securitate, definind noile concepte, modele şi strategii de Defence, Communication, Military, Security (for Aviation, Maritime, Cyber) şi lansând the first op: întărirea flancului estic al alianţei.

Restabilirea noilor pieţe energetice, în contextul noilor sisteme de alianţe mondiale, conjugate buffer-ului care marchează şi delimitează cele două mari macrosisteme vestic şi estic şi care grăniţuieşte falia geopolitică Marea Nordului, Marea Baltică, Ţările Baltice, Polonia, Ucraina, România, Marea Neagră, Bulgaria, Grecia, repoziţionează şi strategiile circumscrise noului context al construcţiei geo-economice şi geopolitice al Lumii, remarcând tendinţe revizuite, întregite şi derivate din dinamicile şi evoluţiile celor două curente mondiale: suveranism şi globalism, formule la care, adaptat, au achiesat, în special, organizaţii mondiale de talia, anvergura şi importanţa ONU, UNESCO, FAO, Consiliul de Securitate, FMI, Banca Mondială, Wall Street Banking Leveraging, Canary Wharf, Berkeley Square, NATO, Cornerstone Holdings, the New Jesuit World Order, Vanguard, Putnam, Marsh McLennan, The Open Secrets, Bilderberg, Rockfeller, Rothschild, the Brotherhood, Williams Mullen, G7 (G8), Eurasia Group, RIAC the Russian Council, the New Eurasia, BRICS, Fortune Five Hundred, Asia Square Tower 1 and 2, the Dragon Family Asia etc.

În prezent, omenirea trece prin transformări profunde. Fenomene noi, ce poartă denumiri prea vagi pentru observatorul obişnuit, precum globalizare sau re-gionalizare, provoacă, adesea, spiritul la o analiză atentă, pentru a afla ce se ascunde dincolo de aparenţe. Pentru că, poate mai mult decât oricând, dincolo de imaginile „show-ului”, există culise pline cu adevăraţii jucători şi actori care implică adevăratele roluri. Spectacolul ce este oferit lumii este o paradă de aparenţe care disimulează şi ascunde interese diverse, dar predominant economice, satisfăcând orgoliul în raport cu posesia materială şi puterea oferită de bogăţie şi prosperitate. În concluzie, toată evoluţia materială a omului şi a societăţii moderne este orientată spre maximizarea beneficiilor: interese şi profituri, iar palierele economice, politice, sociale şi militare sunt subordonate acestui scop, încadrat, pe deplin, de o stare de normalitate expusă, întrucât, chiar prin esenţa naturii umane, indivizii încearcă să-şi promoveze, în primul rând, propriul interes şi că, din punct de vedere economic, se comportă egoist în maximizarea avantajului propriu. De altfel, pe această teorie se şi bazează prospe-ritatea societăţilor occidentale, respectiv pe motivaţia profund individuală pe care agenţii o au în acţiunea lor, respectiv pe faptul că nimeni, nicio entitate supremă, oricare ar fi aceea, nu poate şti mai bine decât fiecare în parte ce este mai util pentru sine şi ce trebuie făcut în acest scop. Şi atâta timp cât se respectă regulile de bază, protejându-se sfera libertăţilor individuale, este aproape sigur că rezultatul va fi mult mai benefic, atât pentru individ, cât şi pentru societăţi, decât în cazul contrar, în care o autoritate tutelară va avea în intenţie maximizarea avantajelor individuale sau sociale într-o anumită colectivitate vizată. De aceea, subordonarea politicului de către economic este, probabil, mai evidentă la nivelul relaţiilor internaţionale, pe scena economiei mondiale, decât la nivel naţional. Aici ies în evidenţă, cel mai bine, acţiunile care au drept obiectiv beneficiul economic. Jucătorii de structură, mărime şi importanţă diferită se confruntă, prin intermediul pârghiilor, al mecanismelor şi al instrumentelor de care dispun, într-o luptă permanentă, pentru găsirea soluţiei optime de eficientizare. Jucătorii secolului XXI, menţionaţi anterior, disimulează spectre extinse de formule şi resorturi low profile şi conjugă noi metode de dinamică adaptată, modelate în laboratoare.

Semnificativă este dispariţia unor organizaţii nord-americane de mare anver-gură, cum este şi cazul Open Secrets, care a fost unul din promotorii principali ai puternicului curent suveranist al politicilor dezvoltate şi promovate de establishment-ul Casei Albe, în timpul mandatului preşedintelui Donald Trump.

Explicaţia este dată de analiza comparativă a celor două modele istorice: în societatea antică, principalele centre de putere au fost imperiile, structuri imense, bazate, mai ales, pe expansiune militară şi care au jucat un rol important în formarea fluxurilor comerciale şi în civilizarea unor zone întinse din Europa şi Asia; în perioada modernă a fost, mai întâi, statul-naţiune, născut din dorinţa de a promova interesele naţionale pe scena internaţională şi pentru a se opune puterii, el însuşi devenind rapid o structură de putere în cadrul noului iniţiat mecanism de globalizare.

Pentru viitorul apropiat, statul naţiune nu va dispărea, ci se va manifesta, în continuare, ca un actor important al scenei internaţionale, conform teoriilor dezvoltate de Martin Wight, în una din lucrările de referinţă pentru relaţiile internaţionale, Politica de putere, „ultima loialitate pentru care omul de azi s-ar lupta”.

Atribuţiile nu au dispărut, dar competenţele i-au fost clar încălcate, de către alţi actori-jucători, observându-se, în ultimul timp, o diminuare treptată a suveranităţii statului şi, implicit, a puterii sale, ce are loc nu ca urmare a unui act coercitiv, ci, în primul rând, printr-o cedare benevolă, în favoarea unor instituţii şi firme supranaţionale şi, în al doilea rând, printr-un proces firesc de răspuns la globalizarea afacerilor şi liberalizarea pieţelor internaţionale, având drept rezultat un transfer treptat de putere, dinspre state şi economii naţionale, înspre pieţele internaţionale.

Conform statisticilor OMC (Organizaţia Mondială de Comerţ), mai bine de un sfert din totalul schimburilor la nivel mondial este realizat în interiorul companiilor transnaţionale, întrucât actorii cei mai importanţi ai acestor pieţe sunt multinaţio-nalele, care desfăşoară un rol în continuă creştere, pe axa de circulaţie a materiilor prime, până la consumul final, în contextul asigurat şi securizat ca întreg procesul să se deruleze în interiorul firmei.

Principiile şi regulile acestor mari grupuri transnaţionale de interese mondiale îşi au corespondenţi direcţi şi nemijlociţi în politicile blocurilor comerciale, UE, Asia – Pacific şi NAFTA şi, totodată, în instituţiile internaţionale, care contribuie la îmbu-nătăţirea şi liberalizarea fluxurilor internaţionale, întrucât debitul şi viteza fluxului de bogăţie şi putere economică orientate de la vest spre est sunt fără precedent în istoria modernă.

Aceste tendinţe hibride, după unii cercetători tendinţe hermafrodite de auto-întreţinere şi autogestiune, conduc spre o autonomizare a unor pieţe proprii, aflate, desigur, sub un control exclusiv şi în care mecanismele pieţei libere nu mai funcţio-nează, întrucât se creează structuri monopoliste, cu putere mare de manipulare a pieţelor, în contextul susţinerii, la vedere, a factorilor favorizanţi: acumularea şi investiţiile, care joacă rol de catalizator al pieţelor în continuă expansiune, aliniate la noul regulament de banking leveraging mondial, care impune noi reguli de catalizator pentru formulele de compliance pendinte: corporate & guvernanţă corporativă, total quality management control-performance & excellence în performing, resilience, sustainability, cohesion, coherence etc, tehnici şi metode noi, moderne, cuprinse în formula globală şi integrate modelului geopolitic vestic, care are, în vedere, în principal, neutralizarea răspunsului macrosistemului estic care generează continuu şi sistematic disruptions, pe aliniamentul buffer-ului estic, sector extins cuprins între Marea Nordului – Marea Baltică – Letonia, Estonia – Lituania – Polonia – România – Marea Neagră, în contextul actual al imprevizibilei dinamici şi evoluţie, în desfăşurare, a frontului din Ucraina.

Rolul determinant va fi, în continuare, reprezentat şi performat de jucătorii din sectorul energetic mondial, respectiv ţările OPEC, OIL and Gas Unlimited, care vor influenţa, semnificativ, la vârful elitei mondiale, profiturile care urmează a fi înregistrate de actorii implicaţi în teatrele vizate, respectiv statele Golfului, statele riverane sau cu acces la resursa Caspică şi, în special, Kazakhstan şi Federaţia Rusă, dar şi de restructurarea regulilor organizaţiilor mondiale în speţă.

CONCLUZII DE FINAL

• Bogăţia lumii nu circulă doar de la vest la est, dar, mai ales, în urma declanşării crizei financiare mondiale, din 2008, apărută în Wall Street, ea se concentrează sub controlul statului şi, cu puţine excepţii, dintre care cea mai remarcabilă este India, „apetitul” statului pentru putere economică creşte pe fondul diminuării democraţiei, atât în ceea ce priveşte respectarea drepturilor omului, cât şi în zona de penumbră, a măsurilor care tind să şteargă până şi distincţiile aparent atât de clare dintre ceea ce înseamnă public şi privat în domeniul economic. Exemple elocvente în acest sens sunt China, Rusia şi statele Golfului, care, încă, nu urmează modelul liberal occidental, al dezvoltării de la sine prin mecanisme de piaţă şi care privesc, cu neîncredere, la disputele din interiorul sistemului occidental, din care se remarcă modelul vestelor galbene, iniţiat de Rothschild în Franţa.

• Costul relativ scăzut al forţei de muncă şi politicile elaborate în Asia, care au atras în zonă sediile, reprezentanţele, filialele, branch-urile şi sediile unor mari corporaţii multinaţionale care operează în ramurile industriilor manufacturiere şi din sfera serviciilor, este susţinut, în profunzime şi structural, în special în China şi India, spaţii care securizează continuarea deplasării centrului de greutate al puterii economice mondiale, dobândind caracterul unei megatendinţe, pe fondul căreia „re-echilibrarea” balanţei economice globale va fi însoţită de tensiuni atât în ţările bogate, cât şi în cele sărace. În acest context, cele două aspirante la poziţii dominante în ierarhia economică mondială, în fapt, principale contributoare la creşterea economică globală, pot să-şi redobândească statutul pe care îl deţineau în urmă cu două secole, când produceau aproximativ 30% (China), respectiv 20% (India) din bogăţia lumii.

• Consecinţa imediată va fi însă o „dublă identitate”. Pe de o parte, în orizontul lui 2025, cele două vor depăşi produsul general brut al tuturor celorlalte state, cu excepţia Statelor Unite şi Japoniei, însă saltul nu se va regăsi şi la nivelul pro-dusului pe cap de locuitor, mulţi dintre chinezi şi indieni rămânând relativ săraci, în comparaţie cu standardul occidental. În conformitate cu concluziile raportului grupului de consultanţă Boston Consulting Group, în 2006, într-un „top 100” al celor mai mari noi corporaţii globale, 84 îşi aveau sediul în Brazilia, China, India şi Rusia. Argument convingător, poate decisiv, pentru a evidenţia această tendinţă.

• În contextul reprezentat de Puterea Mondială, explicaţiile marilor laboratoare sunt întemeiate pe criteriile subsecvente teoriilor care atestă următoarele:

• Lumea multipolară incipientă, în care puterea va fi, cel puţin într-o primă fază, mai degrabă dispersată, decât coagulată, Statele Unite cedând o parte însemnată din sfera de dominaţie unor actori ca India, China şi Rusia, care, deşi au în prezent roluri secundare, aspiră la o altă ordine mondială şi oferă un alt model de dezvoltare, diferit de cel occidental;

• Presiunea sporită asupra resurselor (energie, alimente, apă) exercitată de saltul demografic şi creşterea economică (nesusţinută de tehnologii adecvate);

• Amplificarea potenţialului de conflict, generat atât de zonele de instabilitate, prezente în special în Orientul Mijlociu Extins, cât şi de proliferarea şi accesi-bilitatea unor puternice mijloace de distrugere (în special nucleare);

• Terorismul va continua să existe, dar este posibil ca „atractivitatea” lui să fie redusă prin dezvoltarea regiunilor din care îşi recrutează adepţii; dincolo de această tendinţă pozitivă, va spori însă ameninţarea unor atacuri teroriste de amploare, care nu va putea fi contracarată decât prin intensificarea adecvată a tendinţei de globalizare;

• Schimbările climaterice sunt o certitudine, dar este greu de apreciat cât de rapid se vor impune şi unde se va întâmpla acest lucru.

Strategia UE, exprimată prin politica europeană comună de securitate şi prin politica europeană comună de securitate şi apărare (PECSA), nu are în vedere războiul continuu, ci doar anumite aspecte ale acestuia, în special pe cele care generează acţiuni şi misiuni de tip Petersberg, care se referă la combaterea terorismului, a traficului de droguri şi a crimei organizate, la acţiuni umanitare, la acţiuni în caz de calamităţi naturale, în urgenţe civile şi militare. Prioritatea strategiilor UE o reprezintă, într-o prima etapă, realizarea tuturor condiţiilor care să permită unitatea de facto a conti-nentului, rezolvarea problemelor economice, politice, sociale, etnice interne, gestionarea crizelor şi conflictelor de tipul celor care au avut loc şi sunt, încă, în curs de desfăşurare în spaţiul ex-iugoslav, zona Balcanilor de vest şi în alte zone.

Strategia rusească nu va renunţa niciodată la marile ei linii de forţă, care rezultă din caracterul de putere eurasiatică al Rusiei şi din determinările speciale ale teritoriului şi resurselor. Rusia este cea mai mare ţară din lume, este depozitarul unor uriaşe rezerve de resurse naturale şi dispune de un uriaş potenţial material, uman, cultural şi militar. Rusia are o viziune specială asupra strategiei războiului, care rezultă din imensitatea spaţiului, din experienţa îndelungată, din poziţia ei geostrategică şi, evident, din rolul pe care îl joacă şi pe care şi-l asumă, în construcţia noii ordini mondiale, în reconfigurarea centrelor de putere.

THE NEW EURASIA CA OPOZANT AL EURASIA GROUP USA, SPECIALIZAT ÎN TOP RISKS PROFILING

Conducătorii de la Kremlin, la fel ca şi ceilalţi cetăţeni ruşi, percep ţara lor ca parte a unei Mari Europe. Preşedintele Vladimir Putin nu scapă ocazia să agite apele politice şi economice, evocând planul său de a crea „Uniunea Eurasia” de la Atlantic la Oceanul Pacific „care va întări poziţiile şi oportunităţile Federaţiei Ruse pe direcţia economică a Noii Asii”, ca „putere continentală”, având misiunea de a unifica marile spaţii din Eurasia „de la Lisabona la Vladivostok”. Toate alianţele externe se vor baza pe valori geopolitice, nu ideologice: „Sub nicio formă nu vorbim despre reînvierea URSS-ului, ci de o strânsă integrare pe baza unor noi valori politice şi economice, aflate la ordinea zilei”, scria Putin într-un articol din ziarul Izvestia.

UE şi Rusia sunt cei mai buni parteneri comerciali (75% din investiţiile străine în Rusia erau din UE, la nivelul lunii februarie 2022). În contextul crizei mondiale, Rusia este gata să facă ţărilor din UE „o ofertă de nerefuzat”: împrumuturi financiare directe, oferta în speţă fiind suspendată ca urmare a pandemiei care a cuprins întreaga Lume, cât şi ca efect al măsurilor de sancţiuni impuse de comunitatea internaţională, ca urmare a războiului declanşat de Rusia în Ucraina.

Speranţa conducerii politice a Federaţiei Ruse că NATO va deveni structura subordonată şi fixată în liniile politico-militare ale OSCE a fost zadarnică, întrucât, astăzi, această luptă pentru a nu permite, sub nicio formă, extinderea NATO în Georgia şi Ucraina se află în profundă dispută, iar instalarea scutului antirachetă în Europa Centrală reprezintă un alt motiv de îngrijorare pentru politicienii ruşi: „fiindcă ar periclita echilibrul forţelor nucleare strategice ale Rusiei şi distruge balanţa de putere, construită timp de zeci de ani”.

Temerile Rusiei sunt alimentate şi de constantul refuz al partenerilor americani, de a semna un acord special, care să stipuleze clar că elementele sistemului american de apărare cu rachete nu sunt îndreptate împotriva Rusiei. Ori, semnarea unui astfel de act este inutilă, în contextul în care Rusia are toate datele şi elementele necesare pentru a cunoaşte conţinutul relativ la scutul antirachetă, la faptul că nu e o ameninţare pentru ea şi nici nu afectează echilibrul strategic. Apariţia acestor obiective militare la graniţele Rusiei, în pofida asigurărilor SUA, îi conferă temeri de „încercuire”. În cazul în care nu va fi înregistrat un progres în dialogul Rusiei cu NATO şi cu Statele Unite, s-ar putea să ne aşteptăm la o mobilitate strategică, prin „contramăsuri” din partea Moscovei:

• dislocarea unui arsenal nuclear în enclava Kaliningrad;

• realizarea de către Rusia, China şi Iran a propriului scut antirachetă;

• repoziţionarea Rusiei în raport cu tendinţele şi evoluţiile din Ucraina.

La Moscova s-a exprimat neliniştea şi în privinţa imixtiunii SUA, atât în „regiunile tradiţional importante”, cât şi în campania electorală din Rusia, deşi, prin insistenţele diplomatice ale Washingtonului, Rusia a primit acceptul pentru intrarea în OMC şi G7 (devenind G8), Kremlinul neprocedând la oferirea de semnale clare că Rusia va renunţa la propria „doctrină Monroe” pentru „vecinătatea imediată” (adică „niciun pas NATO spre Ucraina, Georgia sau Republica Moldova”).

CONTEXTUL UNIUNEA EUROPEANĂ – CHINA

Dintr-un bastion al comunismului dur şi pur, China a devenit o ţară de tip socialisto-capitalist, iar marile puteri europene, ca Marea Britanie, Franţa şi Germania caută să configureze o nouă formă, adaptată, de ordine europeană, alternativa la spaţiul euroasiatic, în care Japonia, după o perioadă de recesiune economică, revine în forţă, încercând, prin capacităţile pe care le dezvoltă, să se afirme şi ca mare putere militară, în ciuda faptului că, după cel de Al Doilea Război Mondial, marile puteri, învingătoare, au redimensionat capacitatea economică a acestei ţări şi, respectiv, au constrâns forţa şi puterea de absorbţie şi de alimentare cu resursa industrială, la numai câteva zile, economia japoneză performând, în orizontul de la sfârşitul conflagraţiei mondiale şi până în prezent, prin perseverenţa şi stăruinţa intensificării dezvoltării dedicate şi constanta aferentă ritmicităţii de alimentare a arhipelagului cu resurse de orice tip, dar nu mai mult de câteva zile.

  Triunghiul Rusia – China – SUA

Este evident că nicio altă ţară din Lume nu-şi poate asuma, încă, responsabi-litatea împărţirii puterii şi responsabilităţii cu Statele Unite ale Americii, iar disputa pentru controlul şi gestionarea spaţiilor cu mari conotaţii geopolitice şi geostra-tegice, îndeosebi cel euroasiatic, se amplifică şi devine tot mai aprigă şi mai acută.

În întreaga Lume se conturează coaliţii, care au ca scop oprirea suveranităţii absolute a SUA. Sunt elocvente, în acest sens, alianţa dintre China şi Rusia, precum şi dorinţa de independenţă tot mai evidentă a Europei, care, îndeosebi, prin intermediul Franţei şi Germaniei, devine tot mai puţin un aliat şi tot mai mult un competitor, pe fondul amplificării spectaculoase a mişcării anti-globalizare.

Pe fondul analizei dezvoltării SUA, se remarcă beneficiile şi avantajele conferite de un sistem democratic funcţional şi pragmatic, de o economie performantă şi eficientă, de resurse financiare şi militare impresionante, în lipsa unui concurent pe măsură şi afirmarea ca singura superputere mondială reală – megaputere – în accep-ţiunea unor cunoscuţi analişti şi politologi, iar tendinţele actuale care se manifestă în afirmarea şi consacrarea noilor centre de putere sunt consecinţe directe ale eve-nimentelor petrecute în mediul de securitate global.

Evenimentele din ultimii 30 de ani au evidenţiat că nicio altă putere din Lume, fie ea şi nucleară, nu poate lua iniţiative politico-economice sau militare de anvergură, fără asentimentul şi, uneori, asistenţa SUA. Astăzi, SUA au o poziţie dominantă în Lume, iar crizele economice şi de securitate facilitează relansarea politicii de apărare şi reconfigurează interesele strategice ale SUA, oriunde şi, în materializarea scopurilor sale strategice, SUA vizează consolidarea capului de pod stabilit în Europa unită, printr-un parteneriat transatlantic veritabil, astfel încât noua UE, în curs de lărgire, să poată deveni o trambulină mai viabilă pentru proiectarea, în Eurasia, a noii ordini mondiale, iar relativ-recenta extindere „robustă” a NATO, de la Marea Baltică, la Marea Neagră demonstrează, pe deplin, interesul SUA pentru controlul regiunii de margine sau a „bordurii maritime” a Eurasiei, care începe cu Finlanda şi ţările scandinave, continuă cu Polonia, România, Turcia şi Georgia, cuprinde zona Orientului Apropiat şi a Indiei şi, de asemenea, se încheie pe teritoriul Mongoliei, Chinei şi Japoniei. Bordura maritimă a Eurasiei, denumită de teoreticieni „Rimland”, reprezintă, la ora actuală, esenţa puterii globale şi cel ce domină Rimland-ul domină Eurasia, iar cel ce domină Eurasia ţine, în mâinile sale, destinul Omenirii.

Bibliografie

1. Nicolas Spykman – Teoria ţărmurilor (rimland), 1942

2. Gl. Br. (r) Gheorghe Văduva, „Principii ale războiului şi luptei armate”, Centrul de Studii Strategice de Apărare şi de Securitate, Bucureşti, 2003

3. Nicolae Ţibrigan, Vectorul asiatic revine pe agenda geopolitică rusească, 03/04/2012

4. ***, Boston Consulting Group 2006

5. ***, Cornestone Holdings Canada

6. ***, Sankt Petersburg Forum December 2022