Parcevschii Nicolae. Președintele Centrului de Geografie Istorică Militară  din Republica Moldova.

Absolvent al Școlii doctorale a Academiei de Administrare Publică pe lângă Președintele Republicii Moldova.

Psiholog militar, geograf  militar, locotenent colonel (r).

parcevschiinicolai@mail.ru

Horațiu- Nicolae Guță.  Economist. Absolvent al cursului ,, Psihoistorie și Teoria Jocurilor Reflexive, competență și inteligență  geostrategică,,

horațiuguță@gmail.com

Abstract.

Geopolitica și reformele lui Petru-I[1] reprezintă rezultatul tendințelor care s-au manifestat pe timpul Shismei după Boris Godunov[2], domniei  lui Alexei Mihailovici Romanov[3] si țarinei Sofia[4] când după Marele  Sobor din Moscova[5]  1666-1667 se atestă tendința de a trece de la misia sacrală bizantină a Rusiei, turanism și  ,,simfonia puterilor[6],,  ca esență a perioadei moscovite,  spre absolutism și vesternizare pe timpul lui Petru-I cu conținut nou politic și geopolitic. Apogeiul acestor reforme reprezintă domnia lui Petru-I care pune capăt dominației doctrinei moscovite de guvernare și trecerea la doctrina baltică cu noua capitală la Sanct- Peterburg.

Deorece este vorba de aceeași țară, acelaș popor, acelaș spațiu geografic   multe aspecte psihoistorice recurg consecutiv din dinamica și dialectica precedentă. Dualismul epocii lui Petru-I (1682-1917) pe lângă reformele revoluționare sub anumite aspecte reprezintă o continuitate a epocii moscovite. Anume acest dualism existențial al mentalității ruse va aduce Rusia în fața  Revoluției din octombrie 1917, lupta dintre occidentalistii ruși și euroasiaticii ruși  va crea o situație dramatică în psihoistoria rusă în perioada 1917 – 2022 apogeu care s-a manifestat la 24 februarie 2022.

Cuvinte cheie.

Petru-I, Rusia, psihoistoria, război, doctrină, strategie, conflict, 24 februarie 2022.

Psychohistorical files.

Reflections of Peter- I geopolitics in contemporary Russia

and current Russian telocratic imperialism.

Nicolae Parcevschii. President of the Center for Military Historical Geography from the Republic of Moldova. Graduate of the Doctoral School of the Academy of Public Administration under the President of the Republic of Moldova. Military psychologist, military geographer, lieutenant colonel (r). parcevschiinicolai@mail.ru

Horatiu- Nicolae Guță.Economist. Graduate of the course,, Psychohistory and Theory of Reflexive Games, competence and geostrategic intelligence,,

horațiuguță@gmail.com

Abstract.

The geopolitics and reforms of Peter I are the result of the trends that manifested themselves during the Schism after Boris Godunov, the reign of Alexei Mihailovichi Romanov and Tsarina Sofia when, after the Great Moscow Council of 1666-1667, the tendency to move away from the Byzantine sacral mission is attested of Russia, Turanism and the “symphony of powers”, as the essence of the Muscovite period, towards absolutism and westernization during the time of Peter I with new political and geopolitical content. The peak of these reforms is the reign of Peter I, which ends the dominance of the Muscovite doctrine of government and the transition to the Baltic doctrine with the new capital in St. Petersburg.

Since it is the same country, the same people, the same geographical space, many psycho-historical aspects are consecutively drawn from the preceding dynamics and dialectics. The dualism of the era of Peter I (1682-1917) in addition to the revolutionary reforms in certain aspects represents a continuity of the Muscovite era. It is this existential dualism of the Russian mentality that will bring Russia to the Revolution of October 1917, the struggle between the Russian Westernists and the Russian Eurasians will create a dramatic situation in Russian psychohistory during the period 1917-2022 peak which manifested itself on February 24, 2022.

Keywords.

Peter- I, Russia, psychohistory, war, doctrine, strategy, conflict, february 24, 2022.

Psihoistoria subiectului.

Schimbările fundamentale ale epocii Petru- I se manifestă prin următoarele:

– refuzul de  la bizantism și turanism (concept regenerat  de V. Putin, unde observăm o relație specială cu R. Erdohan. Ambii sunt adepții turanismului în propriile redacții);

– refuzul de la  conceptului că Rusia are o misie universală escatologică[7] (concept revirogat  de V. Putin);

– omiterea conceptului de al doilea Constantinopol, a treea Romă și noului Ierusalim de rit rusesc (sau sionismul rusesc);

– omiterea conceptului mistic că poporul rus este  purtător de Dumnezeu în Noul Testament și epoca Modernă[8] (concept revirogat  de V. Putin);

– apariția conceptului că Rusia este o mare putere europeană, în stadie de devenire și modernizare după modelele statelor europene;

– transferul capitalei la Sanct-Peterburg și transformarea capitalei noi în anclavă aparte, înconjurată de spațiul și mentalul bizantin- turanian de la periferie;

– trecerea de la funcția sacrală a Țarului  (simfonia puterilor) la cea laică și absolutism;

– creștinii ortodocși de rit vechi sunt supuși unor represii economice drastice, în afară de cele religioase și administrative, aceste aspecte sunt întărite juridic și creștinii de rit vechi devin un subiect al aparteidului religios rus (în transcripție modernă cei care nu îl susțin pe V. Putin sunt oameni de categoria a doua și  în mare parte se referă la intelectualitatea contemporană rusă, care emigrează și care sunt supuși persecuțiilor administrative și chiar penale)

– are loc reviziurea canoanelor biblice creștine și copyright al canoanelor  biblice catolice poloneze de Dmitrii Rostovskii[9] (ulterior canonizat), plasarea la funcții superioare în Biserica rusă a filo-catalicilor și filo-protestanților (Stefan Iavorskii mare deminitar cleric al Bisericii ruse de origine iezuită). Are loc raționalizarea și pragmatizarea discursului teologic și credinței ortodoxe bizantine. Paralel are loc înlocuirea clerului de origine rusă cu clerici proveniți din zona Knezatului Galiția, care deja erau familiarizați cu catolicismul și protestantantismul. Cu alte cuvinte  Biserica contemporană rusă pe timpul lui Petru-I ca doctrină religioasă diferă mult de doctrinele bizantine canonice și apostolice.

– are loc abolirea institutului Patriarhului și conducerea supremă a bisericii este transferată către Sinod în frunte cu  procurorul- șef al Sinoduluicu, persoană laică (Rusia moscovită se conducea de principiul ,,simfoniei puterilor,, iar pe timpul Sanctității Sale Patriarhului Kiril, are loc închinarea Bisericii Ruse intereselor absolutiste a lui V. Putin, adică ne lovim de un fenomen nou- revenirea la turanism și bizantism fără ,,simfonia puterilor,, pe de o parte, și păstrarea puterii laice asupra clerului);

– are loc abolirea și desființarea istitutului monahal;

– se produce o lovitură puternică asupra modului cotidian și  tradițional de viață al rușilor, interzicerea purtării bărbilor, obligațiunea de a bea ceai și cafea, trecerea aristocrației la moda vestimentară vestică, obligațiunea de a învăța limbi străine- olandeza, germana, franceza (astfel la un moment dat mentalul   religios bizantist dispare și are loc devizarea  etniei ruse în două subetnii separate aristocrații- alolingvi și poporul rusolingvi, care nu se percepeau si înțelegeau la nivel de comunicare, acest fapt a format premisele Revoluției din 1917. În transcripție modernă cei ce nu gandesc în limbajul lui V. Putin. Dispariția legăturii spirituale dintre intelectuali și puterea absolută a lui V. Putin. Apare anomia[10] socială. Situația socială din Rusia formează premisele unei revoluții sociale în viitor, dar e prematur de interpretat o astfel de situație ca fiind reală la etapa actuală).

– are loc transformarea aristocrației ruse, tradițional conservatoare în una europenizată, se întroduce rotația aristocrației la actul guvernării. Are loc importul aristocraților de peste hotare, în armată, medicină, știință și aparat administrativ. Se desfășoară substituirea fizică a elitei aristocratice și clerului arhaic rus (ca purtători tradiționali a mentalității bizantino- turanice);

– are loc pătrunderea logiilor masonice în spațiul social rus;

– cea mai importantă reformă a lui Pentru- I este cea militară, nemijlocit legată de noile tendințe geopolitice, refuzul de la bizantismul- turanian aduce noi paradigme, care nu erau specifice Țarilor predecesori și anume a purta războaie cu Turcia. Pentru –I se concentrează pe vectorul geoplitic nordic  și războiul cu Suedia și Regele Carol al XII. Cu alte cuvinte Petru-I  intră în Europa prin forța armelor după principiul european ,,dacă voi lupțați între voi, de ce Rusia ca stat european nu ar putea face acelaș lucru,,. Rusia bizantino- turaniană nu prezenta pericol pentru Europa, Rusia poziționată pe calea modernizării europene va deveni un adversar strategic a Europei, până în zilele noastre. Revenim la războiale ruso- suiedeze  care   se soldează cu victoria absolută a armatei ruse  la Poltava (8 iulie 1709). Suedia este scoasă din formatul unei supraputeri europene de epocă (care promova unia suedo-teutono- polono- lituaniană și prin aceasta Petru- I își  impune voința  și amprenta geopolitică peste țările baltice cu repercusiune în geopolitica lui V. Putin, care promovează  dreptul istoric al Rusiei la aceste teritorii. Iar frustrarea geopolitică a țărilor baltice nu este lipsită de raționamente la etapa actuală). După această înfrângere Suiedia  devine o provincie a Europei, în prezent cu un nivel de viață avansat. Putem spune că Petru-I a reformatat gândirea suedezilor, care se concentrează în dinamica istorică pe propria paradigmă existențială, fără ambiții militare și geografice (la fel ca japonezii după cel de al Doielea Război Mondial)

În perioadă următoare a domniei sale Petru-I își îndreaptă privirea spre sud și bazinul Mării Negre cu intenția de a ajunge la Bosfor și Dardanele (adică o tendință geopolitică care nimis nu are comun cu bizantismul și turanismul autentic). În anul 1711 are loc lupta de la Stănilești[11] unde armatele aliate moldo- ruse sunt înfrânte și apoi se semnează  Acordul de pace de la Prut[12]. Conform unor stipulări a istoricilor militari ruși (de rang militar înalt) acest acord are două compartimente primul (secret, similar Molotov – Ribbentrop) este semnat de Petru-I și Ecaterina –I cu obligațiunea de ,, pace veșnică ,, între Rusia și Turcia, și partea a doua enunțată oficial, semnată de ducii P. Șafirov și M. Șeremetev și reprezentantul Turciei – Marele Vizir Mehmed Pașa. Un moment important al acestui acord de pace este faptul că Carol- XII a stăriut să influiențeze semnarea acestui acord de pace, dar nereușit (aflarea lui Carol XII la Bender 1709-1711[13]). Est cert faptul că după Stănilești  nici Petru- I nici Ecaterina – I nu au purtat războaie cu Turcia, atenția țarului rus fiind îndreptată spre  vectorul geopolitic nordic. În anul   1718 moare Carol XII (asasinat)  ca urmare a unei conspirații masonice inspirate de Marea Britanie și Suedia se retrage de pe teatrul geopolitic baltic și european. (Bătălia de la Stănilești produce reflexii în zilele noastre prin relațiile speciale dintre V. Putin și R. Erdohan, nu numai prin doctrina turanismului arhaic, specific ambelor țări, dar și Acordului de pace de la Prut, prin obligațiuni diplomatice seculariste).

Ulterior succesorii  lui Petru-I participă activ la geopolitica europeană, inclusiv prin puterea armelor, și la o anumită perioadă istorică Rusia devine o putere militară de temut, fapt ce va provoca Marea Britanie, Franța, Turcia și Sardinia să înceapă  războiului din Krimea  (1853- 1856).  

Fără îndoieală că politica voluntaristă a lui S. Hrușcov, samitul NATO de la București 2008, precum și memoria dreptului istoric privitor la această peninsulă au provocat argumentarea anexării  ei în 2014  (Tmutarakan este un knezat rus care a existat în secolele X-XI, cu centrul în orașul Tmutarakan (Taman). Menționat în cronicile rusești și „Povestea regimentului lui Igor[14]”. În 1792, a fost descoperită de arheologi piatra Tmutarakan, iar în jurul ei ruinele asezării Tmutarakan.  În mod tradițional se crede că knezatul cuprindea teritoriul din Crimeea de Est și până la poalele Caucazului, fiind un centru politic important în regiune.

            Kneazul de Tmutaracan Mstislav Vladimirovich, fiul lui Vladimir- I de la prințesa de Polotsk- Rogneda. Mulți istorici consideră că el s-a născut anul 983 și a fost al treilea fiu al Rognedei. Frații săi mai mari au fost Iziaslav, mai târziu kneaz de Polotsk și Iaroslav. În 1023, Mstislav a început un război cu kneazul Kievului, fratele său Iaroslav. Lângă orașul Listveni a avut loc o bătălie între trupele lui Mstislav și Iaroslav. Iaroslav a fost învins și a fugit la Novgorod. Cu toate acestea, Mstislav nu a capturat Kievul și, ca urmare, frații au făcut pace la Gorodeț. În urma negocierilor, Mstislav a părăsit partea stângă a Niprului se se retrage la  Cernigov și Pereiaslavl. Necătând la  faptului că Mstislav devine kneazul Cernigovului, el se întoarcea periodic la Tmutarakan).

Respectiv V. Putin găsește scuzele istorice și argumentarea privind anexarea Crimeei în 2014.

Piatra de Tmutaracan cu inscripția „În vara anului 6576, kneazul Gleb a măsurat marea pe gheață de la Tmutorokan la Korchevo (Kerci) la 14.000 de brațe».

Concluzii.

Unicele țări care posedă la nivel academic disciplina ,,psihoistorie,, sunt SUA și Rusia. Mai mult ca atât analiștii NATO și CIA folosesc psihoistoria în analiza strategică, pentru a învinge  în rivalitatea geopolitică cu Rusia. Faptul că astfel de analize nu au fost efectuate determină eșecul  mesajului geopolitic contra Rusiei putiniste.  Legea universală a psihoistoriei este redată prin conceptul de cicluri psihoistorice și ,,secțiunea de aur,, aplicată la evenimentele istorice și geopolitice. Opinia consolidată a țărilor europene UE și NATO deseori nu iau în considerație  că V. Putin are un stil de comunicare cinghizid ,,zis- făcut,, sau ,,raza solară,,.  Pe de altă parte el este un bun cunoscător al arhivelor și istoriei ruse, paginilor ascunse de ochii poporului. Din punct de vedere a politicii interne continuă strategia lui Petru-I  de modernizare a Rusiei, fie și prin militarizare, expansiune și agresiune în spații geografice aflate sub incidența Dreptului Internațional și Hartiei ONU. Impune Europei doctrina eurasiatică, care are adepți și autori clasici în Europa. Iar comportamentul său agresiv față de Ucraina poartă un pronunțat caracter pragmatic, de sorginte telurocratică, îmbălsamată cu turanism și bizantism. El este total motivat și argumentat de doctrinele sale, iar această motivare se extinde nu numai asupra mentalului poporului rus, dar și mentalului popoarelor vecine. Ori mentalul colectiv al Europei trebuie să conștientizeze că a vorbi cu V. Putin din poziția doctrinei ,,atlantismului ofensiv,, este ineficientă și puțin productivă.

Cu toate acestea constatăm că în Ucraina și Rusia mentalitatea etnică, psihoistorică și geopolitică diferă.

Trebuie să recunoaștem că soarta Ucrainei este predeterminată în mod dramatic și tragic de nențelegerea de către V. Zelenschii a psihoistoriei Ucrainei, în timp ce V. Putin cunoaște aceste aspecte foarte bine și manipulează iscusit cu ele în plan regional și geopolitic.

După 7 octombrie 2022 în geopolitica globală intervine o nouă paradigmă legată de enunțul lui V. Zelenskii despre lovitura nucleară preventivă asupra Rusiei. V. Zelenskii cade pradă reflexiilor psihoistorice din arsenalul și plasa lui V. Putin.

Rusia la momentul actual rămâne în libera alegere a metodelor și mijloacelor sale de acțiune în geopolitica europeană și globală.

Tema originii  psihoistorice a geopoliticii ruse  contemporane va urma.

Bibliografie:

1. Anatoly Bershtein, Dmitry Kartsev Third world. Unified Legacy of Genghis Khan Archived December 21, 2007 at the Wayback Machine // Vremya novostey. – No. 231. – December 17, 2007
2. Gumilyov L. N. “Ethnogenesis and biosphere of the Earth”
3. Gumilyov L. N. Ancient Turks. M.-L., Nauka, 1967.
4. Huntington S. F. Clash of Civilizations
5. Jean Parvulescu, Le Gué des louves, Guy Trédaniel, 1995 ;
6. Jean Parvulescu, Les Fondements géopolitiques du grand gaullisme, Guy Trédaniel, 1995 ;
7. Jean Parvulescu, L’Étoile de l’Empire invisible (préface de Guy Dupré), Guy Trédaniel, 1994 ;
8. Klyashtorny S. G. Ancient Turkic inscription on a stone statue from Choyren // START. Issue. XXII. M.: 1980. S. 90-102.
9. Klyashtorny S. G. Savinov D. G. Steppe empires of ancient Eurasia. St. Petersburg: 2005.
10. Leontiev K. N. “From the Danube”, “Byzantism and Slavism”
11. Eliade Cosmologie şi alchimie babiloniană, 1937 text integral în antologia Drumul spre centru, Univers, 1991.
12. Eliade. Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, trans. Cezar Baltag, Bucharest: Editura Univers Enciclopedic, 2000.
13. Mackinder H. D. Geographical axis of history.
14. Malov S. E. Monuments of ancient Turkic writing. Texts and studies. — M.; L., 1951 (MPDP).
15. Mihai Eminescu, Opere, vol. IX, Publicistică 1870- 1877, Albina, Familia, Federațiunea, Convorbiri literare, Curierul de Iași, studiu introductiv de Al. Oprea, ediție critică întemeiată de Perpessicius, Editura Academiei Române, Muzeul Literaturii române, 1988
16. Mihai Eminescu, Opere, vol. X, Publicistica. 1 noiembrie 1887- 15 februarie 1890, Timpul, ediție critică întemeiată de Perspessicius, coordonator Dimitrie Vatamaniuc, Editura Academiei Române, 1989
17. Iorga, Desvoltarea imperialismului contemporan : Lecţii la
18. Iorga, Legăturile românilor cu ruşii apuseni şi cu teritoriul zisn“Ucrainian”. Bucureşti, Editura Pavel Suru şi Librăriile Socec &Comp., 1916, 61 p.
19. Iorga, Războiul pentru independenţa României – Acţiuni diplomatice şi stări de spirit. Bucureşti, Editura Naţională, 1927, 243 p.
20. Iorga, Universitatea din Bucureşti. Vol 1-2. Bucureşti, 1940. Vol. 1 , 256 p. Vol. 2 : 200 p.
21. Mehedinți Aplicări antropogeografice în sfera etnografiei, istoriei și a altor științe. În “Anuarul de Geografie și Antropogeografie”, Vol. I, 1910
22. Mehedinți Locul geografiei între știinte. În “Buletinul S.R.R. de geografie, Vol. XV
23. Mehedinți Obiectul și definiția geografiei. În “Convorbiri litarare”, 1901
24. Mehedinți, Considerațiuni geopolitice în Milvovia, anul I, numărul 1, București, 1930
25. Mehedinți. Problemele geografiei contemporane ca știință despre Cosmos. București, 1900
26. Savitsky, P. N. Continent of Eurasia. — M.: Agraf, 1997.
27. Savitsky, P. N. On the tasks of nomadism: (why should the Scythians and Huns be of interest to the Russian?). – Prague: Evraz. book publishing, 1928. – 14 p.
28. Sergey Sulyak. Rusins of the Carpatho-Dniestrian Lands (from the 14th century to 1918)
29. Spengler O. “The Decline of Europe”.
30. Toynbee A. D. “Comprehension of history”
31. Trubetskoy Nikolai Sergeevich // Great Soviet Encyclopedia: [in 30 volumes] / ed. A. M. Prokhorov – 3rd ed. — M.: Soviet Encyclopedia, 1969.
32. Zbigniew Brzeziński. Geostrategic triad: life with China, Europe and Russia. Center for Strategic and International Studies, December 2000 ISBN 0-89206-384-X
33. Zbigniew Brzezinski. Russian-Soviet nationalism. MA, McGill University, 1950.
34. Zbigniew Brzeziński. The Grand Chessboard: America’s Supremacy and Its Geostrategic Imperatives. New York: Basic Books, 1997. ISBN 0465027253.

[1] Petru I (Petru cel Mare)   n. 30 mai  1672,  Moscova, Țaratul Rusiei  – d.  1725, Sankt Petersburg, Imperiul Rus a condus Rusia din 7 mai (27 aprilie) 1682 până la moartea sa.

[2] Boris  Godunov (monahal Bogolep ( 1552  –  1605) – boier, cumnatul (după soție) al țarului Fedor- I Ivanovici, în 1587-1598   primul țar rus din dinastia Godunov.

[3] Alexei Mihailovici (n. 1629  ) – d. 29   1676  a fost țarul Rusiei în perioada 1645 – 1676. În ajunul morții sale, Țaratul Rusiei avea aproximativ 8.100.000 de km².

[4] Sofya Alekseevna (1657 – 1704 ) – prințesă, fiica țarului Alexei Mihailovici, în 1682-1689 regentă дф frații mai mici Ivan și Petru.

[5] Marele Sobor din Moscova din 1666-1667”, „sobor care a condamnat patriarhul Nikon”) este un consiliu bisericesc al Bisericii Ruse, convocat la Moscova la comanda țarului rus. Alexei Mihailovici „despre schismaticii și răzvrătiții recent apariți ai sfintei Biserici Ortodoxe Catolice „Catedrala a acceptat pocăința de la majoritatea clerului chemat la curtea catedralei, în special episcopul Alexandru de Viatka; cei care stăruiau să nu accepte reforma rituală au fost anatematizați. În plus, consiliul a ales un nou Patriarh al Moscovei Ioasaf al II-lea.

[6] Armonia puterilor- principiu statal bizantin, care egala puterea clericilor și administratiei laică.

[7] Totalitatea concepțiilor religioase referitoare la soarta finală a lumii și a omului.

[8] Epoca modernă este considerată a fi perioada ce a succedat Evului Mediu. Ca și epocile anterioare, aceasta nu are un început stabilit într-o dată anume. Tranziția de la Evul Mediu la Modernitate a fost relaționată în mod convențional cu evenimente majore ca Reforma Protestantă, care promova conștiința critică asupra religiei și bisericii, Descoperirea Americii, care a lărgit perspectivele asupra lumii sau Umanismul, care a contribuit la formarea unei noi viziuni în multe domenii.

[9]  Dimitrii de Rostov (în lume Danila (Daniel) Savvich Tuptalo; 11 decembrie (21), 1651   – Biserica Ortodoxă Episcop al Rusiei, Mitropolitul Rostovului și Iaroslavlului; scriitor spiritual, hagiograf, predicator, profesor. Fondator al Liceului Rostov, unde, alături de gramatica limbii slavone bisericești și cărțile liturgice, s-au studiat și limbile antice (latina și greacă veche), filozofia și versificarea.

10. Mitropolitul Ștefan (în lume Simeon Ivanovici Iavorski; în Unia lui Stanislav; 1658, Yavor, Voievodatul Rus, – Episcop al Bisericii Ortodoxe Ruse; din 7 aprilie 1700, mitropolit de Ryazan și Murom; din 16 decembrie 1701, exarh (păzitor al tronului patriarhal) – în anii premergătoare desființării patriarhiei sub Petru I. Din 22 octombrie 1721, președinte al Colegiului Teologic (Sfântul Sinod Guvernator).

[10] starea societății cu dezorganizarea normelor și instituțiilor sociale, incertitudinea, discrepanța dintre scopurile proclamate de societate și   mijloacelor legale de a le atinge. absența unui sistem clar de norme sociale, distrugerea unității culturii, în urma căreia experiența de viață a oamenilor încetează să mai corespundă normelor sociale ideale

[11] Bătălia de la Stănilești a avut loc  în iulie 1711 între Rusia (sprijinită de Dimitrie Cantemir – Principatul Moldovei) și trupe ale Imperiului Otoman

[12] Acord de Pace  de la Prut din 1711 intre Rusia si Turcia, semnat la 12 (23) iulie in apropierea raului Prut langa orasul Iasi.

[13] Carol al XII-lea a galopat de la Bender în tabăra Marelui Vizir Mehmed Pașa Baltaji și a Hanului Devlet Giray al II-lea și i-a felicitat pentru marea armată pe care o adunaseră, remarcând cu ironie că e păcat că o armată atât de mare nu va intra efectiv în luptă. Se referea la tratatul de pace, ai cărui termeni au fost conveniți între Imperiul Otoman și ruși la 21 iulie 1711.

[14] un monument al literaturii Rusiei Antice, care povestește despre campania nereușită a kneazului ruș Igor Sviatoslavich Novgorod-Severskii împotriva polovcenilor în 1185.