prof. univ. dr. Cristian BARNA
dr. Iulian DINULESCU

Abstract. The COVID-19 pandemic has tested and is testing the limits of all institutions, not just hospitals, because some citizens have not complied with the measures imposed by the authorities to limit the spread of the virus. On this occasion, the low resistance of people to the mental pressure generated by the virus and its effects on them could be observed. Some people, more mentally affected by the pandemic, have either mastered conspiracy theories, or have turned to religion, or have combined the two. The leaders of some Christian congregations and churches have vehemently publicly rejected the measures imposed by the authorities to limit the spread of the virus. Such positions of some clerics have had a great effect on people as faith and religion have a strong effect in reducing fear.

Keywords: rezilienţă, pandemie, COVID -19, instituţiile statului, spitale, cetăţeni, religie, credinţă

REZILIENŢA – DELIMITĂRI CONCEPTUALE

Pericolele la adresa societăţii în general şi a cetăţenilor în particular, indiferent de natura lor, prezintă trăsături care le fac să fie catalogate ca fiind imprevizibile, context în care creează „numeroase provocări pentru înţelegerea şi adaptarea structurilor organizaţionale care sunt cele mai eficiente pentru atenuarea lor sau pentru a răspunde dezastrelor ulterioare”.¹

În acest context, rezilienţa a devenit, cu timpul, „un concept cheie în ştiinţele şi practicile guvernării”, care presupune ca „sistemele de guvernanţă să fie stabile şi flexibile în acelaşi timp”, echilibrul asigurând funcţionarea optimă a organizaţiilor.²

Obţinerea unei rezilienţe, care să permită unei instituţii să absoarbă „şocul pericolului în procesele complexe şi ciclice” indiferent de natura acestora, precum şi să diminueze „efectele”, se poate realiza doar printr-un „sistem de guvernanţă pe mai multe niveluri”.³

Astfel, rezilienţa presupune o „adaptabilitate” personalizată, în sensul că o organizaţie „se schimbă păstrându-şi în acelaşi timp trăsăturile de bază”. Mai precis, organizaţia trebuie să aibă „capacitatea de a reveni la o anumită ordine sau norma-litate după o criză”.⁴

Cu toate că, în ultimele două secole, termenul de rezilienţă a fost folosit cu diferite sensuri, acesta este la origine un termen tehnic şi are la bază cuvintele „resiliens, reilire and re-salire” care înseamnă „a sări, a face un salt sau a reveni înapoi”, care fac trimitere la proprietăţile materialelor precum rezistenţa la „deformare sau distrugere”, revenirea la „forma iniţială după ce a fost îndoit, comprimat sau întins” şi întărirea „prin contactul cu anumite tipuri de stres”.⁵

Termenul de rezilienţă este folosit în sensul actual încă din secolul al XVII-lea, definind rezistenţa faţă de presiunile ieşite din comun, „rezistenţa la dezastre” a indivizilor şi colectivităţilor umane.⁶