conf. univ. dr. Maria CONSTANTINESCU
Abstract. The contemporary world is characterized by a sharp increase in the rivalry and competition between states, with a tendency towards instability and multi-polarity. In the current international environment, the rivalry between states manifests itself mainly in the so-called ”grey zone”; namely through conflicts that take place under the threshold of an armed confrontation between states, in the grey area between peace and war, without excluding though the potential escalation into an armed conflict. Conflicts in the grey zone have been proven difficult to counter, as the security strategies of many countries still focus disproportionately on the military side of the conflict and less on the asymmetric threats, which are no less dangerous. Threats to national security (which may also have military implications) may come from a variety of areas, which were not traditionally described in the strategic documents: climate change, disinformation and influence campaigns, dependence on technology, economic dependence on a certain country or sole supplier, the emergence of new technologies, high inequalities, increased connectivity, etc.
An appropriate response for mitigating the effects of grey area conflicts requires a change in the security paradigm, in order to cover all the new risks and threats, regardless of their nature, but also the development of an appropriate response framework, including the elaboration of integrated strategies and actions from various ministries and agencies. Is essential that the response to these new security challenges must be an integrated one, covering all dimensions – diplomatic, military, information, economic, as well as the methods used in grey area conflicts.
The methods, tools and tactics used in the grey area conflicts may derive from a variety of domains (military, political, diplomatic, economic and intelligence). The goal of this article is to provide a brief analysis of the main military methods used in grey area conflicts and to propose ways and strategies for states to respond to and counteract these methods.
Key words: conflicts, grey zone, strategies, power, influence, military
CONFLICTELE DIN ZONA GRI – ELEMENT DE NOUTATE
SAU DOAR O REINTERPRETARE A UNOR METODE CLASICE?
Lumea contemporană este caracterizată de o creştere accentuată a rivalităţii şi competiţiei dintre state, cu o tendinţă spre instabilitate şi multipolaritate. După o perioadă de relativă relaxare ce a urmat sfârşitului Războiului Rece, rivalitatea dintre SUA şi Rusia s-a reluat, însă aceste două puteri nu mai sunt singurele care doresc să îşi manifeste influenţa pe plan regional şi chiar mondial. China s-a afirmat ca un actor global, în special prin influenţa economică, dar şi militară şi politică în ultimii ani. Acest tablou este completat de emergenţa unor puteri regionale precum India, Pakistan, Brazilia, Turcia, Azerbaidjan etc., care se manifestă în mod activ pentru extinderea zonei lor de influenţă.
Conflictele contemporane se manifestă atât sub forma unor confruntări armate (conflictul dintre Armenia şi Azerbaidjan privind regiunea Nagorno-Karabah din anul 2020), dar şi prin utilizarea altor metode, cum ar fi presiuni diplomatice, războaie comerciale, atacuri cibernetice, influenţarea alegerilor în alte state, utilizare tehnologiei în scopuri militare sau de influenţă / propagandă (ca să menţionăm doar câteva). Unele dintre aceste metode de agresiune non-militară nu sunt noi (cum ar fi războaiele comerciale), altele se bazează pe tactici clasice, amplificate de utilizarea tehnologiei moderne. Specificul conflictelor moderne între state derivă astfel din două direcţii principale: utilizarea unei abordări integrate, în spiritul conceptului de „război politic” şi viteza de răspândire a informaţiei la nivel global, facilitată de avansul fără precedent al dezvoltării tehnologice, în special în domeniul IT şi al comunicaţiilor.
Conceptul de război politic nu este nou, datând din perioada următoare celui de Al Doilea Război Mondial, şi se bazează pe aplicarea doctrinei lui Clausewitz pe timp de pace, prin utilizarea deliberată şi integrată a tuturor instrumentelor de putere pe care o ţară le are la dispoziţie pentru atingerea intereselor naţionale. Acţiunile din această sferă pot fi la vedere (alianţe politice, măsuri economice de ajutor – cum ar fi planul Marshall, sau de sancţionare, acţiuni din sfera conceptului de „putere blândă – soft power”) sau mai puţin vizibile / admisibile în mod oficial (acţiuni din sfera războiului informaţional, susţinerea unor grupări teroriste / de rezistenţă de pe teritoriul altor ţări, război, acţiuni de război psihologic, acţiuni de spionaj industrial). Desigur, o parte din aceste acţiuni nu sunt noi, însă caracteristica principală a războiului politic este utilizarea integrată a acestora, cu intenţie ostilă deliberată. China şi Rusia sunt două dintre ţările care au adoptat această abordare la nivel integrat, de politică de stat2, în timp ce alte state utilizează doar o parte din metode (cum ar fi susţinerea de către Pakistan a talibanilor din Afghanistan).
Mediu internaţional contemporan se caracterizează prin rivalităţi dintre state care se manifestă în principal în aşa numita zonă gri, a conflictelor aflate sub pragul unui război armat, în zona dintre pace şi război. Aceasta nu exclude însă utilizarea forţei armate, în special în conflicte de intensitate mică / medie, localizate la nivel regional.
Unul dintre motivele pentru care conflictele din zona gri se dovedesc dificil de contracarat este acela că strategiile de securitate ale multor ţări se concentrează încă în mod disproporţionat pe latura militară a conflictului şi mai puţin pe ameninţările ce pot proveni din alte domenii, care pot fi la fel de periculoase pentru securitatea naţională. Astfel, ameninţările la adresa securităţii naţionale pot proveni dintr-o varietate de domenii care nu sunt abordate în mod tradiţional în documentele strategice: schimbări climatice, campanii de dezinformare şi influenţă, dependenţă de tehnologie, dependenţă economică de o anumită ţară sau pentru un singur furnizor, apariţia noilor tehnologii, inegalităţi ridicate, conectivitate sporită etc.
1 Studiul are la bază articolul „Metode utilizate de către marile puteri competitoare – Rusia, China, SUA – în cadrul conflictelor din Zona gri” publicat în volumul Dimensiunea de securitate a conflictelor din Zona gri, Editura Top Form, Bucureşti, 2021
Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, Bucureşti
2 Mark Stokes and Russell Hsiao, The People’s Liberation Army General Political Department Political Warfare with Chinese Characteristics, 2003, P2049_Stokes_Hsiao_PLA_General_Political_Department_ Liaison_101413.pdf (project2049.net)
Coments