Dr. Adrian Filip
Asociatia de Geopolitica `Ion Conea`
A început războiul acum patru zile. Militarii ruși au crezut că vor fi primiți ca eliberatori, cu pâine și sare. Li s-a spus că acolo sunt frații lor oprimați de o mână de naziști; însă au fost primiți cu proiectile, rachete antitanc și antiaeriene. Propaganda post sovietică a funcționat cu sloganul din Al Doilea Război Mondial, „Armata sovietică (rusă acum) eliberatoarea popoarelor” care a prins ușor pentru că li s-a picurat în urechi timp de 70 de ani minciuna asta. Rușii obișnuiți de pe stradă și astăzi mai cred povestea cu “eliberatul”. Acum încearcă să elibereze Ucraina, dar s-au lovit de un popor determinat să-și apere țara, lucru care a fost ca un cutremur pe întreaga scară ierarhică de la soldatul de 18 ani, până la Putin și cercul lui foarte restrâns de siloviki. Armata ucraineană s-a comportat admirabil reușind să depășească primele 48 de ore, pe care le consideram critice pentru cei aflați în defensivă. Lanțul de comandă a funcționat, nu s-au văzut defectări. Zelenski și echipa lui au avut ieșiri substanțiale în media ținând situația sub control. Sprijinul Occidentului a fost și va fi determinant atât pentru moralul armatei cât și pentru nevoile acesteia de informații, logistică, armament, muniție și tehnică militară letală modernă. Se întorc militarii ucraineni din Legiunea Străină iar aviația ucraineană primește rachete aer-aer moderne. Ieri se discuta despre transferul unui număr considerabil de MIG-uri în stare bună de luptă, pe care state occidentale le-au achiziționat după anii “90 de la foste țări socialiste. În același timp militarii ucraineni află că familiile lor sunt primite cu brațele deschise în statele europene cu viză pe trei ani. În România societatea civilă s-a mobilizat exemplar, rapid și masiv punând la dispoziția refugiaților cazare în case, pensiuni și hoteluri private, mâncare și transport, toate oferite în mod gratuit. Marile lanțuri de spitale private oferă asistență medicală gratuită. Nu am mai văzut încă o asemenea mobilizare. Guvernul, cum era de așteptat, ne-a dezamăgit din nou, dar probabil că de rușinea opiniei publice se va mobiliza să aibă o acțiune coerentă și eficientă la nivel național. În același timp România ar putea oferi Ucrainei armament individual și muniție de artilerie. Mă îndoiesc că am reușit să vindem în cei 30 de ani tot excedentul de Pistoale mitralieră/ mitraliere sau AG-uri rămas în depozite pentru Gărzile patriotice – parcă erau vreo două milioane; pot să greșesc puțin. Aveam aceleași tipuri de muniție de artilerie. Sunt convins că ar fi mai bine să o dăm ucrainenilor să o folosească, decât să ajungem să o folosim noi sau să trebuiască să o delaborăm cu costuri mari peste câțiva ani. Acum încercăm să le dăm timid niște arme; rușinos. Sper să o fi făcut în liniște până acum, dar la asemenea guvern, mă cam îndoiesc.
Dar să revenim la vecinii noștri.
Patru zile de luptă, patru zile în care armata ucraineană a făcut față cu brio înaintării unei forțe majore pe mai multe direcții. Putin a mizat pe o lovitură de teatru rapidă asupra Kievului dar n-a fost să fie; „ghinion de neșansă” cum spunea cineva. Rusia nu are nimic de câștigat hazardându-se să intre în capitala ucraineană. Dacă au un ultim dram de înțelepciune, nu o vor face. Kievul va însemna probabil începutul luptei urbane; pierderi foarte mari pentru ruși, măcel pentru civili, va însemna creșterea presiunii internaționale și acuzații de genocid la adresa conducerii politico-militare a Rusiei. Chiar dacă Kyiv-ul va cădea, asta nu înseamnă pierderea războiului pentru armata ucraineană, ci doar începutul unui lung război de uzură, pe care Rusia nu mai are cum să-l mai câștige. Nu mai suntem în Evul Mediu când se cucereau castelele și gata războiul. Ucrainenii pot și trebuie să lupte pe mai multe fronturi. La aprox 40 de milioane pot mobiliza aprox. 600.000 de oameni. Au fost mobilizați deja 100.000 (50.000 de rezerviști, 50.000 de voluntari). Putin și camarila lui nu au înțeles faptul că prin cucerirea peninsulei Crimeea au forțat formarea unei națiunii ucrainene determinată să se apere serios. Toată lumea știa/ observase că armata și poporul ucrainean nu mai erau cele din 2014. Ucraina este conștientă că dacă vor ceda în fața rușilor vor fi împărțiți în patru gubernii fără niciun viitor, cu armata desființată și cu trupe ruse pe teritoriu. Singura lor alternativă este să lupte pentru menținerea independenței, altfel se vor întoarce în 1946; oricum Europa va păși în al doilea Război Rece, chiar dacă Putin va fi expulzat de la putere și ucis după obiceiul pământului, la fel ca majoritatea dictatorilor ce i-au precedat.
Sancțiunile Occidentului în primă fază vor induce panică în companiile rusești și în populație, ceea ce va duce la blocarea sistemului bancar rusesc. Deja sunt cozi imense la ATM-uri; cererea de cache pe 27.02 era de 58 de ori mai mare decât în ziua precedentă. Pe termen mediu presiunea sancțiunilor se va vedea în economie, Rusia putând să se întoarcă la nivelul crizei din 2008. America și statele europene au deblocat sume imense pentru sprijinirea Ucrainei pe toate palierele, de la zona umnitară la cea militară.
Coments