Margareta Aslan, Călin Felezeu

Autorul tratatului de tactică militară este İbrahim Müteferrika. Nu se cunoaștem momentan care a fost calea prin care clujeanul İbrahim ajunge la Poarta otomană, datele pe care le deținem în acest moment sunt pure supoziții. Se presupune, conform unor opinii vechi, că tânărul s-ar fi alăturat cumva prin anii 1690-1691 refugiaților transilvăneni conduși de principele pribeag Emeric Tököly, și că în 1696 ar fi ajuns în Istanbul. Ce este cert, documentat, este că apare la un moment dat ridicat la rangul de hâcegân (Hâcegân-i Divan-i Hümayun), având responsabilități de scrib¹ în administrația otomană.² Apoi îl găsim în corpul militar al Müteferrika-lelor. Despre corpul Müteferrika putem spune că era un contingent militar cu atribuții speciale ce avea funcții la palatul sultanului, și datează încă de dinaintea sultanului Mehmet Cuceritorul. Tânărul clujean primește titlul de Müteferrika în anul 1715 în timp ce era în serviciul de mühürdarlık³ al pașalei Șehit Ali, cu ocazia trimiterii lui ca interpret de turcă în timpul misiunii militare otomane împotriva Austriei când a avut loc campania de la Mora.

În decursul carierei sale în armata otomană a primit numeroase însărcinări: cu aspect diplomatic – însărcinat cu înnoirea Tratatului de pace cu Polonia (1737, Kiev), cu aspect militar – responsabil de evidența armamentului și muniției, supravegherea lor atât în depozitele de armament de la Poartă, cât și în timpul transportării tunurilor și ghiulelelor spre frontul de luptă, si împărțirea armamentului pe front cu prilejul războiului turco-austro-rus din 1737-1739; responsabil de interpretariat și supraveghetor al principelui Transilvaniei Francisc Rákoczy ce se afla în refugiu la Poarta otomană; responsabil de registrul de evidență al refugiaților transilvăneni; însoțirea și supravegherea unor principi sau hani turcici ce se aflau găzduiți la Poarta otomană; sau aspecte ce țin de latura de negociere – în 1738 a făcut parte din negocierile de preluare a cetății Orșova de către turci, etc.⁴ Chiar dacă anumite însărcinări le percepem acum din perspectiva culturală, în secolul XVII-XVIII acestea aveau un aspect militar-diplomatic, deoarece puteau fi încadrate în securizarea informațiilor ce țin de politica de expansiune a statului otoman.

Marele său merit a fost de a pune în funcțiune prima tipografie fixă din statul otoman, unde operele marilor scriitori din spațiul turcic și musulman erau redactate în tiraje a câte cel puțin de 500 de exemplare.

De un tiraj de 500 de exemplare a beneficiat și tratatul Usûlü el-Hikem fî Nizam el-Ümem⁵ tipărit în anul 1732. İbrahim Müteferrika avea 53 de ani și și-a prezentat lucrarea sultanului Mahmud al III-lea. Pe atunci, İbrahim Müteferrika își gândise tratatul în așa fel încât să răspundă necesității imperioase de reorganizare a structurii militare, și aici trebuie să ținem seama că acest lucru are loc imediat după revolta lui Patrona Halil, în ideea de a împiedica viitoare revolte ale ienicerilor. Conceptul lucrării se pare că o avea conturată în minte începând din 1718, când încep primele probleme cu trupele de ieniceri, ce erau nemulțumiți de Tratatul de la Passarowitz din 1718 datorită politicii pacifiste adoptate de către Nevșehirli Damad İbrahim Pașa, când, ca urmare a evoluțiilor politico-militare, imperiul a pierdut poziții redută precum Belgradul și vilayetul de Timișoara.

Fig. nr. 1. İbrahim Müteferrika (1674-1745). Fig. nr. 2. Filă din Tratatul Usûlü el-Hikem fî Nizam el-Ümem.

Conceptul tratatului a pornit de la necesitatea de a identifica cauzele situației interne din imperiul otoman care intra în primii ani ai declinului, identificarea strategiilor de întărire a puterii politico-militare a statelor europene și efectuarea unei analize comparative de specialitate, din perspectiva expertizei sale de diplomat-militar. Scopul principal era de a identifica vulnerabilităților politice, militare și administrative ale statului otoman și de a găsi soluții optime pentru a opri imperiul de la declin.

La începutul tratatului este oferită o introducere a lucrării împărțite pe trei capitole: Primul capitol tratează orânduiala și disciplina, dar, analizează în același timp și marile avantaje pe care le aduce ordinea și disciplina într-un stat.

Al doilea capitol oferă detalii despre importanța pe care o are studiul geografiei în operațiunile militare pentru asigurarea victoriei pe câmpul de luptă. Așadar, identifică marea importanță a bunei stăpâniri de cunoștințe de geopolitică și corelarea acestora cu politicile de expansiune militară a statului otoman. Și nu întâmplător, observăm că cea mai mare preocupare a sa în întreaga-i carieră, a fost de a tipări istorii și hărți geografice, pe care le completa și adnota cu note strategice. Toate acestea le făcea din necesitatea „cunoașterii treburilor și operațiunilor necredincioșilor”, dușmani ai imperiului otoman. La tipărirea primului atlas geografic Cihannüma, munca laborioasă a istoricului Kâtip Çelebi va suferi îmbunătățiri prin completări și note explicative în text și pe hărți, pe care İbrahim Müteferrika le considera necesar a fi introduse.⁶

Al treilea capitol cuprinde date despre organizarea diverselor structuri armate europene, ordinea și disciplina în sistemul militar european, strategiile de luptă etc.

În cadrul lucrării înșiră cele trei mari forme de guvernare politică: monarhia, aristocrația și democrația, cărora le acorda și o expunere explicativă, însă se pare că forma de guvernare pe care ar fi preferat-o, deși s-a ferit să exprime acest lucru, dar rezultă ca urmare a conținutului mult mai vast al expunerii, este democrația și bazele sale: Adunarea Stărilor Generale (Parlamentul), suveranitatea poporului.

În încercarea de a identifica cauzele care au dus la starea de fapt în care se afla imperiul și la situația de declin care se prefigura, le înșiră și argumentează în cadrul a 8 articole. Acestea sunt sintetizate de Șerif Korkmaz după cum urmează:

1. Nerespectarea aplicării legii,

2. Lipsa de dreptate,

3. Ascensiunea în structurile administrative ale statului a personalului fără specializare,

4. Lipsa consultării clasei intelectuale⁷ și neascultarea sfaturilor acestora,

5. Lipsa de cunoaștere a tehnologiilor militare moderne,

6. Lipsa de disciplină în armata otomană,⁸

7. Folosirea în rele condiții a patrimoniului financiar de stat și mita,⁹

8. Lipsa de interes față de spațiul internațional.¹⁰ Sultanii, după înfrângerea de la Zenta (1697), după Pacea de la Karlowicz (1699), și după înfrângerea de la Războiul din 1716-1718 și Pacea de la Passarowitz (1718), nu au mai fost doritori să participe la mari confruntări militare europene. Abia după succesul relativ în campania din 1736-1739 și realipirea Olteniei la Țara Românească, după 21 de ani de ocupație austriacă și după consacrarea noului eșichier politic consfințit prin Pacea de la Belgrad (1739), imperiul otoman încerca să își conserve granițele rămase după marile pierderi teritoriale suferite la sfârșitul secolului al XVII-lea – începutul al XVIII-lea.

Văzut de istoricii și specialiștii militari ca un inovator în viziunile sale, Muteferrika propune trei direcții care trebuiau urmate în politica externă: ¹¹

1. Necesitatea imperioasă de a face reforme prin adoptarea de noi metode

2. Problematica occidentalizării Rusiei pentru viitorul Turciei – unde occidentalizarea Rusiei apare ca un potențial pericol pentru stabilitatea imperiului otoman,

3. Aduce în atenția administrației otomane faptul că tema supraviețuirii imperiului otoman este o temă dezbătută de către puterile occidentale, și aceasta ca o reacție a creșterii puterii Rusiei.

Important este textul introductiv, unde İbrahim Müteferrika se descrie pe sine și nevoia de la care a trecut la concretizarea conceptului tratatului militar. Redăm prin respectarea aspectelor de exprimare specifice vremii prin câțiva termeni descrierea sa extrem de modestă: un sărac și umil supus, lipsit de elocvență și geniu, a cărui singură ocupare era atașamentul intangibil față de îndatoriri, ce își petrecea zilele făcând rugăciuni asidue pentru păstrarea vieții sultanului și a imperiului otoman, pentru Gloria și Măreția Sa. El este martor unei perioade deplorabile de nenorociri publice ce au copleșit imperiul otoman. Mintea i-a fost asaltată de o mulțime de gânduri și avea sufletul îndurerat, fiind preocupat de căutarea adevăratei origini a tuturor acestor rele.

Atribuie unele nenorociri groaznice pe seama executării defectuoase a legilor și a legilor statului, a indolenței extreme a membrilor administrației statului. În ce privește tratarea corespunzătoare a treburilor imperiului, neglijarea îndatoririlor avute de cele mai înalte funcții din stat, nonșalanța cu care asistau pasiv la dezordinea din imperiu fără să ia măsurile necesare, erau doar câteva aspecte înșirate ca slăbiciuni ale imperiului.

Vede structura armată otomană ca prezentând semne de infirmitate, iar aceste semne de slăbire a forței armate le consideră a fi nimic altceva decât o prognoză a declinului.

Limba latină pe care o învățase la Colegiul de teologie reformat din Cluj în perioada formării sale școlare,¹² i-a fost de folos pentru a putea studia și extrage idei din lucrările ce existau în spațiul european, informații de istorie politico-militară pe care le-a supus analizei, iar rezultatele avea să le coroboreze cu datele acumulate din întreaga perioadă în care se afla în serviciul militar și diplomatic al imperiului, se baza pe expertiza avută în „afacerile militare”. Notează că a consultat diverse scrieri despre arta războiului și memorii privind strategiile militare de luptă, despre structura și ordinea aparatului militar. Mai mult decât atât, caracterul științific al cercetării lui İbrahim Müteferrika transpare din faptul că a apelat la cei mai mari specialiști din structurile militare europene, pe care i-a „consultat” sau, cum notează el, a avut grijă să conducă conversațiile cu multă blândețe, camuflându-și adevăratul scop al intenției, și reușind în acest fel să pătrundă până la cele mai mari secrete.

Afirmațiile vizavi de personalitatea lui Ibrahim Muteferrika le considerăm suficient de semnificative pentru interesul pe care îl manifestăm față de un concitadin de-al nostru.

Bibliografie selectivă:

1. ASLAN, Margareta, İbrahim Müteferrika eğitim dönemi üzerine bazı değerlendirmeler, prezentare susținută în cadrul Celei de-a II-a ediții a Conferinței internaționale „İbrahim Müteferrika, a Military Strategist at the Sublime Porte”, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, 17 decembrie 2021. (volum under-press).

2. KORKMAZ, Şerif, Ibrahim Müteferrika ve Ilk Türk Matbaası, în „Dini Araştırmalar”, septembrie-decembrie 1999, vol. 2, nr. 5, pp. 285-297.

3. MÜTEFERRİKA, İbrahim, Usûlü el-Hikem fî Nizam el-Ümem, Istanbul, 1730.

4. KOYUNOĞLU, H. Hüsnü, Kâtip Çelebi`nin Cihannüması ve bu kitaba İbrahim Müteferrika`nın yaptığı eklemeler, în Dicle Üniversitesi İlahiyat Fakültesi Dergisi IX 2, Dityarbakır 2007, pp. 165-166

5. ȘEN, Adil, İbrahim Müteferrika ve Usûlü`l-Hikem fî Nizam`l-Ümem, Diyanet Vakıf Yayınları, Istanbul, 1995, 194 p.

6. USTA, Ahmet, İbrahim Müteferrika`nın Risale-i İslamiye isimli eserlerinin tanıtılması, în „Türkiye 1. Dinler Tarihi Araștırmaları Sempozyumunun cildi”, Samsun, 1992, p.152.