prof. dr. George HĂLĂRESCU
Abstract. Artificial intelligence is a “gift” we must look for with caution. Disproportionate development of AI could cause big problems to man, like digital dictatorship or genetic engineering research projects with unpredictable effects. This is the motive why AI must be always thought of in an ethical context, for the benefits of mankind.
Keyword: artificial intelligence, rationality, ethics, morality, centralization of power, human condition, digital dictatorship
Inteligenţa artificială (IA) este noul zeu pe care-l venerăm. În jurul IA ne organizăm viaţa, pentru că ea este cea care ne guvernează deciziile, fie că vorbim de tranzacţii financiare, de securitatea traficului ori de banalele căutări pe Google. Ea este în toţi şi în toate!
Totuşi, ce este IA? Este bună ori rea? Va submina condiţia umană? Unde se află omul în relaţia cu creaţia sa, cu IA? Acestea sunt doar câteva întrebări la al căror răspuns poate se merită să reflectăm.
Dar înainte de a vedea ce este IA, se impune să încercăm să vedem cine este creatorul ei şi cărui fapt datoram această creaţie pe care o fetişizăm.
Omul este o fiinţa socială, un constructor de unelte, un creator de civilizaţie, o fiinţă raţională, creaţia lui Dumnezeu, un proiect nedefinibil şi definiţiile filosofilor ar putea continua. Dar aceste definiţii nu au clarificat ce este omul, ci dimpotrivă ne-au introdus într-o mai mare nebuloasă.
Pentru a face un pic de lumină am putea cădea de acord că omul este o fiinţă complexă, iar toate aceste încercări de a-i surprinde esenţa pot fi complementare.
Aşadar, din caracteristicile definitorii ale omului nu putem să excludem inteligenţa, care îmbracă multiple forme şi care este specifică atât omului, cât şi animalului, cu care omul are multe în comun.
Această inteligenţă, care poate fi definită ca fiind capacitatea de a rezolva pro-bleme, a surprinde relaţii esenţiale şi a se adapta la situaţii noi, la om a atins cel mai înalt stadiu.
Pentru că este o sursă de plăcere, de confort, de putere, fiind generatoare de civilizaţie etc. şi pentru că are valenţe pragmatice, aplicate şi cuantificabile, omul a investit foarte mult în sporirea şi creşterea acestei capacităţi, în inteligenţă. Aşa s-a născut acest „apendice” al inteligenţei umane şi anume IA sau inteligenţa moartă, ca un obiect / instrument anexat activităţii umane.
Putem afirma, fără să greşim, că evoluţia umană se află între instinct şi raţiune, iar adaptarea continuă la condiţiile mediului social şi natural l-a constrâns pe om să caute soluţii rezolutive problemelor cu care se confruntă, iar inteligenţa şi IA sunt o mică parte din soluţie, alături de eşafodul moral, născut ca urmare a interacţiunilor spontane dintre oameni.
Potrivit lui Hayek „Omul nu se naşte înţelept, raţional şi bun, ci trebuie să fie învăţat să devină astfel. Nu intelectul nostru a creat morala; mai degrabă, interacţiunile umane guvernate de morală au făcut posibilă dezvoltarea raţiunii şi a celorlalte capacităţi asociate cu ea. Omul a devenit inteligent fiindcă a avut tradiţia – cea care se găseşte între instinct şi raţiune – de la care să înveţe. Această tradiţie, la rândul ei, îşi avea originea nu într-o capacitate raţională de a interpreta faptele observate, ci în deprinderile de a răspunde. Ea i-a spus omului în primul rând ceea ce trebui sau nu trebuie să facă în anumite condiţii, nu ce trebuie să aştepte să se întâmple.”1
Şi totuşi se impune să menţionam că nu avem niciun temei solid să facem apologia inteligenţei, deoarece omul este un complex de funcţii / mecanisme psiholo-gice, fiind rezultatul interacţiunii acestora într-o ecuaţie existenţială complexă cu valenţe sociale, culturale şi istorice.
Aşadar, nu putem exclude sau minimiza în viaţa omului rolul emoţiei, instinctului, imitaţiei şi intuiţiei. Acestea alături de inteligenţă şi raţiune formează conştiinţa de sine a omului, care-l situează pe om în planul valorilor şi al transcendenţei, fiind un creator de cultură şi de tradiţii.
Această ipostază în care se află îl înnobilează pe om cu puterea raţiunii şi a libertăţii de a alege între bine şi rău.
Dar ce este IA? Este un produs al creaţiei umane, un instrument cu ajutorul căreia omul a putut să-şi sporească capacitatea de a face analiză şi sinteză, dar şi de a stoca date pe care să le prelucreze, pentru a-şi spori puterea de a lua în stăpânire natura. În completarea inteligenţei naturale, omul a creat dispozitive algoritmice prin care să-şi sporească capacitatea de calcul matematic pentru a obţine diverse produse tehnice care să-i aducă avantaje competitive pe piaţă, care să-i sporească puterea, confortul etc. şi capacitatea de a coloniza spaţiul cosmic.
Este bine, este rău?
IA nu este nici bună, nici rea în sine. Modul în care este utilizată poate genera o serie de consecinţe care pot fi bune sau rele, pentru unii, pentru alţii sau pentru toţi.
Ea este ca o piatră pe care o putem folosi, fie la construcţii, fie să ucidem pe cineva, valoarea ei este dată de modul în care omul o foloseşte.
Poate singurul pericol real pe care-l are dezvoltarea exponenţială şi necon-trolată a IA este dată de forţa necunoscută pe care încă nu o putem cunoaşte şi pe care nu o vom putea controla, mai ales când aceasta va genera un lanţ cauzal de consecinţe nedorite. Este ca atunci când ajunşi pe vârful unui munte înzăpezit con-struim un frumos om de zăpadă, iar un bulgăre alunecă la vale din varii cauze şi declanşează o avalanşă pe care nu o mai putem controla.
Există riscul apariţiei unui dezechilibru existenţial ca urmare a incapacităţii omului de a putea gestiona toată povara consecinţelor care-l asaltează şi-l expun din cauza IA.
Din acest motiv omul nu trebuie să devină nici euforic şi nici orb în goana după putere sau altceva, pentru că totul este „goană după vânt”, de aceea el trebuie să rămână prudent şi cumpătat, să nu-şi submineze libertatea şi să-şi „atrofieze” raţiunea.
Utilizarea neadecvată a IA poate duce la subminarea condiţiei umane, prin centralizarea puterii, prin crearea unei dictaturi digitale, care-l va putea înrobi pe om şi-l va manipula într-un mod fără precedent în istoria umanităţii. Această înrobire poate duce la pierderea libertăţii şi a conştiinţei de sine a omului.
IA trebuie să o privim cu rezerve, atât în ce priveşte modul cum este folosită de către entităţi statale sau suprastatele, cât şi în privinţa dezvoltării sale în domeniul inginerii genetice sau a upgrade-urilor biologice, care ar putea conduce la experimente pe oameni cu consecinţe imposibil de anticipat.
IA, „ÎMBLÂNZITĂ” DE ETICĂ
Evoluţia IA trebuie circumscrisă normelor etice. Aceasta din două motive:
a) ca urmare a riscului trecerii unor graniţe care ar putea afecta iremediabil omul şi lumea sa;
b) din cauza concentrării unei puteri prea mari în mâinile unor entităţi statele ori individuale, putere care nu este pe deplin nici cunoscută şi nici suficient de reglementată.
Nevoia unui timp de reflecţie şi de înţelegere deplină a puterii şi consecinţelor pe care IA le are asupra omului este un imperativ, mai ales în domeniul ştiinţelor sociale şi al ingineriei genetice.
De ce este nevoie ca IA să fie pusă sub lupa etică? Pentru că etica este cea care, de-a lungul evoluţiei omului, a permis selectarea acelor norme sau conduite ce i-au permis omului să alegă, să opteze pentru cele mai bune decizii ce vizează binele – binele omului, cum ar spune Aristotel.
Aşadar, orice sistem etic, fie că vorbim de etica virtuţii, de morala creştină, de etica deontologică kantiană, ori etica utilitaristă etc. toate au în centru omul şi binele său.
Se va putea obiecta, dar ce IA urmăreşte să facă rău omului?
Nu! Dar, etica este un sistem de reguli, norme care reglementează acţiunea omului în vederea obţinerii unui comportament virtuos, bun, moral. În timp ce IA este un instrument de maximizare a funcţionalităţii unor sisteme care să-i sporească omului puterea şi eficienţa, lucru care ne-ar putea aduce în situaţia clasică a Mitului lui Gyges, din Republica lui Platon, ca atunci când deţine puterea de a fi nevăzut poate să facă tot ce-i pofteşte inima. Deci întrebarea: Omul prin natura sa este drept sau nedrept? rămâne deschisă, iar comportamentul moral rămâne singurul care să-l conducă pe om spre bine.
Şi poate nu ar strica să investim mai mult în responsabilizarea comportamen-tului uman şi în sporirea conştiinţei umane, pentru că aşa cum ne spune Yuval Noah Harari „pericolul este că, dacă investim prea mult în dezvoltarea inteligenţei artificiale şi prea puţin în dezvoltarea conştiinţei umane, inteligenţa artificială deosebit de sofisticată a computerelor ar putea sluji doar la manipularea prostiei naturale a oamenilor. E greu de crezut că vom avea de-a face cu o revoltă a roboţilor în următoarele decenii, dar ne-am putea confrunta cu o mulţime de boţi care vor şti să ne manipuleze emoţional mai bine decât mamele noastre şi să folosească această abilitate neobişnuită ca să încerce să ne vândă ceva – o maşină, un politician sau o întreagă ideologie. Boţii ar putea să ne identifice cele mai mari temeri, aversiuni şi dorinţe şi să folosească aceste pârghii lăuntrice împotriva noastră.”2
Aşadar, nu ar trebui să ne lepădam de comportamentul moral oricât de promiţător ar fi câte un „zeu” aducător de putere, de glorie şi de prosperitate, pentru că omul trebuie să fie în centru tuturor acţiunilor noastre. De aceea nu ar strica să ne amintim de: Imperativul categoric kantian: „acţionează astfel ca să foloseşti umanita-tea atât în persoana ta, cât şi în persoana oricui altcuiva totdeauna în acelaşi timp ca scop, iar niciodată numai ca mijloc”; ori de Legea Iubirii a lui Hristos: „iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”; sau că în căutarea scopului ultim al acţiunilor umane trebuie să acţionăm virtuos, cum ne îndemnă Aristotel: „Fericirea este activitatea sufletului conformă cu virtutea, iar dacă există mai multe virtuţi cu cea mai înaltă dintre ele.”
IA trebuie privită concomitent cu încredere şi cu rezervă. Ea ne poate aduce foarte multe beneficii, dacă nu dăm dovadă de un optimism naiv. Condiţia umană este o ecuaţie complexă cu multe variabile, iar noi trebuie să ţinem cont de toate aceste variabile, atunci când ne raportăm la om şi la condiţia sa ca fiinţă socială. Orice dezvoltare necontrolată a IA şi negândită într-un context etic i-ar putea influenţa omului existenţa şi ar putea genera dezechilibre sociale cu efecte greu de anticipat.
Bibliografie:
-
Aristotel, Etica Nicomahică, Ed. Antet XX Press, Filipeşti Târg, Prahova;
-
Fr. Hayek, Infatuarea fatală – Erorile socialismului, Ed. Antet, Filipeşti Târg, Prahova, 1990;
-
Yuval, Noah Harari, 21 de lecţii pentru secolul XXI, Editura Polirom, Iaşi, 2018.
1 Fr. Hayek, Infatuarea fatală – Erorile socialismului, Ed. Antet, Filipeşti Târg, Prahova, 1990.
2 Yuval, Noah Harari, 21 de lecţii pentru secolul XXI, Editura Polirom, Iaşi, 2018.
Coments