Nicholas Dima

(Abstract. Mirela Roznoveanu, a writer of aromanian origin, just published an epic novel called Vlachica. The background of the book is a forbiden love story that takes place during the late 18^th Century in the Balkan Peninsula and under the Ottoman Empire between a young aromanan christian girl and a moslem Albanian pasha. The author, however, uses the story to present the rich history, legends, traditions and lives of the aromanians; a population whose language and very existence as an ethnic group is now on the verge of disappearance..This article focuses mainly on the language and identity of the aromanians, also known as vlachs, armani and macedo-romanians)

Intro

La sfarsitul primului razboi mondial Imperiul Otoman s-a dezmembrat si in Peninsula Balcanica au luat infiinta state nationale noi si independente. Macedonia istorica, unde locuiau numerosi aromani, cunoscuti deasemenea ca armani, vlahi sau macedo-romani, a fost impartita intre Grecia, Bulgaria, fosta Iugoslavie si Albania. Una din cele mai vechi etnii din peninsula a ramas astfel fara un stat propriu si asa este si azi. Dintr-o minoritate relativ puternica intr-un stat mare si multi-national, aromanii au ajuns minoritari in state nationale mici si intolerante care toate au urmarit sa-i deznationalize.

In perioada interbelica Romania a tratat cu Grecia si Albania si a infiintat si sustinut scoli si biserici romanesti in cele doua tari. Acele scoli si biserici au fost desfiintate treptat de catre noile guverne dupa cel de al doilea razboi mondial. Intre timp, autoritatile comuniste instalate

Cine sunt aromanii si care e soarta lor actuala?

O carte emotionanta

Recent, a aparut in Statele Unite o carte ampla in limba engleza despre aromanii din peninsula Balcanica; un roman istoric intitulat Vlachica. Cartea e publicata de editura Xlibris si e semnata de Mirela Roznoveanu, scriitoare de origine romana si aromana stabilita la New York. Este o lucrare captivantă de proportii epice, probabil prima de aceasta natura publicata in lumea anglo-saxona, dar nu este usor de parcurs. Cititorul trebuie să navigheze prin mai multe planuri și evoluții paralele si printre numeroase detalii si fapte istorice îmbinate cu mituri și legende. Pentru o mai bună înțelegere a cărtii, autoarea a adăugat hărțile regiunilor populate de aromani, arborele genealogice ale unor familii mentionate și o bibliografie. Explicatiile, parantezele si anexele îmbogățesc narațiunea, dar îngreunează lectura.

Aromânii, care intre ei se numesc armani, dar sunt deasememnea cunoscuti ca vlahi sau macedo-romani, reprezinta una din populațiile cele mai vechi ale peninsulei Balcanice. Traditional, ei ocupau centrul peninsulei si erau cu precadere pastori si negustori, de cele mai multe ori vanzand propriile lor produse. Aromanii se învecinau cu grecii la sud, care ocupau cu precădere regiunile litorale, cu ilirii la vest, și cu rudele lor de aceiași origine de la nordul peninsulei si din Dacia. Peste aromani au venit insa slavii și bulgarii care i-au împins spre sud, dar de la sud grecii îi presau si ii impingeau spre nord. Aromanii nu au avut unde se refugia decât la munte, unde mai pot fi găsiți și acum. Ocuparea peninsulei de catre otomani le-a ingreunat soarta si le-a complicat si mai mult existenta. Pe langa natiunile care ii inconjurau si care jinduiau la pamanturile lor, ei au inceput sa sufere si presiunea turco-musulmana.

Fundalul romanului, care uneori dispare dincolo de orizont, îl constitue evolutia unei iubiri neacceptate dintre o tinara creștină vlahă si un albanez musulman devenit între timp pasha regiunii Ioannina. Actiunea se petrece in a doua jumatate a secolului 18. Cererea de casatorie a sefului albanez este respinsă ferm de tatal fetei. Vlahii nu se căsătoreau în afara clanului, iar fetele nu ieseau de sub tutela familiei și mai ales de sub cuvantul tatălui. Cartea descrie cu lux de amanunte complexitatea vietii in Imperiul Otoman din acea epoca in paralel cu evolutia si soarta clanurilor de aromani. Ea ofera cititorilor un tablou bogat al evolutiei aromanilor din Balcani si a eforturilor lor menite sa le asigure autonomia, eforturi care ii poarta la portile Vienei, la Venetia si la Constantinopol.

Aromanii din Balcani

Roznoveanu descrie cu imaginatie si talent vietile aromanilor din Balcani in diferite perioade istorice si in special in peroada de la sfarsitul veacului al 19-lea cand principalele asezari urbane vlahe din Macedonia au fost distruse. Si pentru a se documenta asupra situatiei actuale a aromanilor, ea a calatorit in anii din urma prin toate tarile Balcanice unde si-a intalnit rudele si a stat de vorba cu multi confrati. Citind cu mult interes cartea si dorind sa scriu o recenzie am rugat-o pe autoare sa ne descrie pe scurt calatoriile, impresiile si constatarile ei. Unde a intalnit aromani? Cum traiesc ei azi si ce gandesc? Iata cateva din raspunsuri:

Armânii sunt peste tot, din Croația până la Salonic… În una din călătorii, taximetristul care mă trecea granița dintre Albania și Grecia s-a oprit undeva pe drum ca să bem o cafea. Cel ce servea ca și stăpânul cafenelei pierdute în acea pustietate erau armâni. Vorbim și nu îmi vine să cred..!

Apoi ajung într-o stație auto si aștept autobuzul spre Salonic. Un batrân trist stătea singur la o masă în cafeneaua învecinată. Îl servesc cu o cafea și aflu că este armân. Vorbim armânește și începe să lăcrimeze, deplângând jalea pierderii limbii materne în tânăra generație… Tinerii, spunea bătrânul, nu sunt încurajați să își mențină limba maternă, armâna. Ca să îi alin sufletul, i-am dat o revistă în armânește pe care o primisem în dar în Girokaster. Menționez că în acea vară, am subvenționat o săptămână de școală de învățare a limbii armâne a copiilor armâni, cu abecedare și cărți de povești în armână.

Altă data, plimbându-mă pe strada principală din Ioannina, am intrat într-o librărie căutând cărți despre armâni. Nu existau în nici o limbă. Vânzătorul mi-a destăinuit în schimb că era armân. Putea citi ce scriu armânii din Franța și armânii din România pe Facebook pentru că învățase alfabetul latin la clasele de limbă engleză. Copiii armâni din Grecia învață numai alfabetul grec.

La Aminciu, o comună armânească de lângă Ioanina, totul este armânesc. Bătrânii încă se întâlnesc în centru și stau la taclale ca în vremurile de demult. Cateva femei dintr-un magazin cu dulciuri m-au întrebat cum este lumea de dincolo de Aminciu, nu ieșiseră niciodată în afara satului.

La Veria, în nordul Salonicului, toți cei întîlniți, de la brutăria din centru la restaurantul unde am mîncat și vănzătoarele din magazinele prin care am trecut erau armâni, și regret și azi că nu am ajuns la biserica armânească din oraș.

La Bitola, Macedonia de Nord, la biserica armânească (unde din păcate slujba se ține mai mult în macedoneană, probabil pentru că astea sunt directivele oficiale) am găsit tineri excepționali dornici să scrie și să vorbească limba maternă… Cimitirul Armânesc din Bitola sau Mănăstiri este o istorie concretă a armânilor de pe acele meleaguri…

Acțiunile guvernului român în țările balcanice, au înrăutățit practic situația armânilor. Pe de o parte, cei mai inteligenți tineri armâni sunt atrași cu burse spre România și ei nu se mai întorc în țările lor. Armânii din Balcani sunt deprivați de cei mai inteligenți tineri care ar putea lupta pentru drepturile armânilor. Pe de altă parte, susținând că armânii sunt români, guvernul României pune in pericol comunitățile de armâni de la sud de Dunăre astfel percepute (de tarile respective) drept comunități trădătoare…

Deoarece grecii au o politică represivă împotriva vlahilor/armânilor, armânilor le este teamă în Salonic să își proclame identitatea națională. Asta am văzut la rudele mele din Salonic. Mai nou armânii sunt calificați de grecii integrați în EU drept -naziști- deoarece țin la familie, biserică, si identitatea vlahă/armână. Am avut numeroase dispute pe tema asta cu familia mea din Salonic…

Si totusi, Armânii de azi de oriunde i-am întâlnit se consideră pe ei înșiși mai întâi armâni/vlahi și după aceea cetățeni ai țărilor în care locuiesc, fie că este Croația, Macedonia de Nord, Bulgaria, Grecia, sau România… a raspuns Mirela Roznoveanu.

Limba si Identitate

Ii port mult respect autoarei si o admir pentru ca a facut pentru aromani mai mult decat oricine alt cineva in ultimele decenii. Nu suntem insa de acord in ce priveste limba si identitatea confratilor nostri din Balcani. Si fac aceasta afirmatie pentru ca sunt doctor geograf si am studiat geneza formarii limbilor si a etniilor si in acelasi timp sunt preocupat de soarta confratilor nostri de pretutindeni.

Roznoveanu sustine ca aromana nu ar fi un dialect, ci o limba tot de origine latina ca si romana, dar diferita de aceasta. Eu cred ca pentru a evita o contradictie inutila, trebue definita mai intai notiunea de limba. Nu sunt ligvist, dar se pare ca distinctia dintre limba si dialect este cumva arbitrara.

***

Cand eram profesor la Addis Abeba, un coleg Etiopian care cunostea limba Itaiana a parcurs un text scris de mine in limba romana dupa care m-a intrebat intrigat: in ce limba e scris? Pare a fi un dialect Italian… Si mi-am adus aminte ca in primele mele zile in Statele Unite, cand lucram la un magazin din New York, intr-una din pauzele de pranz citeam o declaratie destul de lunga pe care o primisem de la un grup de manifestanti. Cand m-a vazut citind, un coleg m-a intrebat nedumerit: cum citesc un asemenea document cand eu nu stiam sa vorbesc? Simplu, i-am raspuns eu. Jumatate din cuvinte erau de origine latina. Mult mai tarziu ma gandeam in mod amuzant ca daca un chinez ar sosi in Europa si ar parcurge diferite texte in engleza, spaniola, italiana sau romana, i s-ar parea ca toate acestea sunt dialecte ale unei singure limbi. Intrebarea este deci: Cand un dialect este dialect si cand devine o limba separata?

Apropo de chinezi! In China exista zeci de dialecte si desi alfabetul este comun, fiecare grup etnic pronunta diferit ceace vede. L-am intrebat odata pe un chinez originar din Canton daca intelege limba Han din Beijin. A raspuns ca o intelege, dar ca e total diferita de cantoneza. Apoi l-am intrebat, de ce se considera chinez daca chinezii vorbesc limbi diferite? Mi-a raspuns ca indiferent de limba pe care o vorbesc toti chinezii se simt chinezi.

Alta data, pe o plaje din California, am intalnit un grup de tineri care vorbeau o limba germanica si i-am intrebat ce limba vorbesc. Au zambit si mi-au spus ca vorbesc dialectul german din satul lor natal din Elvetia. Si au adaugat ca in Elvetia nu exista o limba germana unitara si ca in scris si in presa ei folosesc limba literara din Germania. De altfel in Germania, Italia, Spania, Marea Britanie si alte tari europene se vorbesc multe dialecte locale din care unele sunt neinteligibile intre ele. Si totusi, germanii sunt germani, italienii sunt italieni, si asa mai departe. Limba este o componenta importata a identitatii nationale, dar nu este determinanta. Elementul esential este constiinta apartenentei la un etos comun. Si constiinta nationala se formeaza incet si in timp indelungat.

Asemanari lingvistice

Sa revin insa la aromanii din tara, din occident si din Balcani. Cum se identifica ei si ce limba materna vorbesc? Mai intai, ramane totusi intrebarea daca aromana sau macedo-romana este o limba sau un dialect. Studiile de specialitate sustin ca este un dialect al lmbii stramosilor nostri comuni, dar care s-a dezvoltat separat si izolat de limba romana. De fapt, acest lucru reiese si din romanul Vlachica, o carte care abunda in asemanari dintre aromana si romana.

Ma refer la nume proprii cu rezonanata veche si istorica: Puica, Doru, Puiu, Balaure, Gruia, Corbu, Negoi, sau Manzu si Murgu… Ma refer la asemenea toponime ca Gradistea, Clisura, Valea Calda, Valera Rea. Ma gandesc la cuvinte cu rezonante arhaice, dar si actuale, precum si la fraze complete asemanatoare limbii romane nestandardizate de acum cateva sute de ani: Ghine (Bine). Nevasta, Preaspa (prispa), Poala; Striga-strigoi; Gios (jos), bucuria, Cashu de Kavalia (Cascaval?). Ma refer la unele propozitii mentionate in carte: “Cum esti? Di dorlu’a tau lea vruta mea, Dultsea loclui, Deschlide gione ochiu ca di amura…” Cat de frumos suna expresia de acum 500 de ani “Vruta mea”, adica Iubita mea!

Desigur, unele cuvinte comune in romana si armana sunt de origine slava pentru ca au intrat in limba romana veche odata cu slavii care s-au asezat in mijlocul nostru. Alte cuvinte comune exista si in limba albaneza, pentru ca provin din fondul lexical Iliro-tracic, dupa cum altele sunt cuvinte grecesti si chiar turcesti. Si totusi, nici o limba din Balcani nu se spropie de limba romana asa cum se apropie limba sau dialectul aroman.

Un articol personal

Pe la inceputul anilor 1980 au aparut in presa din fosta Iugoslavie unele articole care au suscitat interesul pentru vlahii sau aromanii din Balcani. La scurt timp up ace le-am ciutit am abordat si eu chestiunea dezbatuta si in septembrie 1985 am publicat in revista Americana East European Quarterly articolul Daco-Romanians and Aromanians.

Pornind de la cele scrise de presa iugoslava am facut o scurta prezentare istorica a aromanilor si am incercat sa aduc subiectul la zi. In cele 22 de note bibliografice de subsol ale articoluolui am mentionat cateva surse si unele din numele proeminente care au studiat subiectul: A.D. Xenopol, Dimitrie Gazdaru, Alexandru Graur, Constantin Giurescu, Eugene Keefe, Iorgu Iordan, Maria Manoliu, Tache Papahagi… Toti sustin, ca de altfel si unii cercetatori straini, ca aromana este un dialect al limbii romane. Cu toate acestea, asa cum am afirmat mai devreme, distinctia intre limba si dialect nu e tocmai clara. Ce m-a frapat cand am scris articolul a fost insa asemanarea conjugarii verbelor de baza pe care se dezvolta gramatica unei limbi. Si daca lexicul se schimba in timp, cuvintele de baza si gramatica se schimba extrem de lent ori pur si simplu nu se schimba.

Iata cateva verbe din aromana. Indicativ prezent:

A avea: Eu am, tine ai, el (ea) are, noi aem, voi aetz (avetz), el’i eale. A fi: Eu hiu (him, escu), tine hii (esti), el easte, noi him, voi hitz, el’i santu, (suntu).

A vrea: Eu voi, tine vrei, el (ea) va, noi vrem, voi vretz, el’i vor…

Verbele auxialiare invartesc limbile si dialectele. Impreuna cu vocabularul de baza si gramatica verbele auxiliare determina apartenenta unei limbi la o familie lingvistica sau apartenenta unui dialect la o anumita limba. Limba unei populatii este obiectiva si acolo unde e cazul indica origini comune. Identitatea este insa subiectiva si poate creia confuzii personale si nationale

Oameni si Idei

Literatura, arta, cultura romaneasca, abunda in personalitati care au fost si sunt de origine aromana. Ce se considerau asemenea personalitati si cum se identificau? Si imi vin in minte asemenea personalitati si nume ca: Iorga, Murnu, Onciu, Simu…Si mai recent lingvistul Tache Papahagi si actorul Toma Caragiu. Cand marele nostru istoric Nicolae Iorga s-a intalnit cu presedintele academiei Elene, probabil ca sa-l impresioneze, i-a spus ca familia sa ar avea radacini grecesti. La care acesta i-a replicat. “Ce interesant domnule Iorga, eu am radacini romanesti!”

I-am cunoscut bine pe multi macedoneni aromani si am avut vecini, colegi, profesori si preieteni dintre ei. Cu fratii Guliu din Bucuresti, de exemplu, ma revad ori de cate ori ma intorc in tara. In America m-am imprietenit cu multi frati aromani: Aurel Ciufecu, Zahu Pana, Jean Moscopol, Nicolae Chiahu, Cola Chiran. Ne-a Cola ne povestea cat de incantat a fost el cand a ajuns prima oara in tara si a constatat ca un intreg popor vorbea limba lui natala, o limba cumva diferita, dar pe care a deprins-o foarte repede. Toti se simteau si armani si romani si nu vedeau nici o contradictie in aceasta dubla identitate.

In intregul meu exil de 53 de ani am intalnit un singur aroman din Grecia care nu se mai considera roman si care sustinea ca si Grecii si-au schimbat atitudinea si acum tind sa-i considere o natiune aparte. Ar putea fi un nou cal troian menit sa duca la accelerarea deznationalizarii.

Identitatea si constiinta nationala se formeaza in timp de mai multe generatii. Ele nu se stabilesc prin decret. Faptul ca noi si macedo-romanii am fost despartiti de slavi a dus intr-adevar la evolutii diferite. Radacinile comune nu se pierd insa chiar daca uneori ele nu se mai vad.

Actualitate

Se pare totusi ca in prezent exista o tendinta reala si onesta de creiere sau de declarare a unei identitati aromane separata de cea romaneasca. De altfel, recent am urmarit un discurs tinut in parlamentul Romaniei de catre deputatul Costica Canacheu. Acesta pleda cu mult bun simt, as spune cu dragoste frateasca, pentru reccunoasterea etniei aromane. Intre timp problema a ajuns la Consiliul Europei unde se fac presiuni pentru recunoasterea internationala a aromanilor. Nu se stie cati aromani sau vlahi exista in peninsula Balcanica, dar trebue sa fie cateva milioane din care cateva sute de mii inca vorbesc limba materna. Autoritatile actuale de la Bucuresti au o atitudine ambigua si chiar indiferenta fata de ei, dar ar fi bine ca repezentantii tarii sa studieze istoria si sa-si consulte constiinta.

Personal, nu ma pot pronunta asupra identitatii aromane, in special din punct de vedere lingvistic, dar la Alba Iulia, la aniversarea a 75 de ani de la marea unire din 1918, am intalnit doi tineri aromani din Albania care vorbeau perfect romaneste si care m-au intrebat ingandurati: dece nu pleaca minoritarii din Romania ca sa venim noi acasa? Ei afirmau ca la vremea respectiva existau in Albania cateva sute de mii de aromani, dar intre timp multi dintre ei au plecat in Grecia pentru a scapa de saracie. Grecii sustin ca aromanii sunt greci latinizati si le ofera automat acte de identitate grecesti…

In ce priveste identitatea, aceasta tine de constiinta, dar in acelasi timp este de mare importanta politica si geo-politica. Aromanii spera probabil ca daca isi declara o identitate proprie tarile din Balcani ii vor recunoaste si le vor respecta drepturile. E posibil, dar putin probabil. Nu stiu ce surprize ne rezerva viitorul, dar istoria ne arata ca etniile au radacini adanci si uneori renasc in mod cu totul neasteptat.

Prof. Dr. Nicholas Dima, USA, Septembrie 2021

Anexe:

1: Poemul “Carmina mortae carent” de poeta contemporana Kira Iorgoveanu Mantsu, aromana din Albania (Traducere/adaptare de Mirela Roznoveanu)

(Aromana)  

«Poematli nu cunoscu moartea!»/ Mashi a meali trã moarti/ S’amintarã!/ Limba tu cari li’aspunu/ Anarga’anarga/ Cãtã ascãpitata’agãrsheari/ S’dutsi! // Hiu, poati, singura/ Poetã tu lumi cari / Moarti poemati amintã!/ Tsi, poati, tu cãrtsã/ Va s’doarmã/ Cã nu va s’yinã vãr’/ S’li dishteaptã!// «Poematli nu cunoscu moartea!»/ Dzãtsea aushilji latinji…/ Ama nu’i daima ashi!/ Poematli’a meali tu carti/ Vulusiti,/ Nialeapti, agãrshiti,/ Semnu’ahãnda/ Di unã limbã tsi di multu eara!  

(Romana)  

“Poemele nu cunosc moartea!”/ Numai ale mele pentru moarte/ S-au născut!/ Limba în care le scriu/ Încet-încet/ Spre-ntunecata uitare/ Se-ndreaptă!// Sunt, poate, singura / Poetă pe lume care/ Naşte poeme moarte!/ Care, poate, în cărţi/ Vor dormi/ Căci nimeni nu va veni/ Să le trezească!// “Poemele nu cunosc moartea!”/ Spuneau batrânii latini/ Însă nu-i mereu aşa!/ Poemele mele-n cărţi/ Închise,/ Necitite, uitate/ Semne adânci/ Ale unei limbi ce de mult a apus!  

2: Fragment dintr-o poezie de inchisoare de Radu Gyr

…Am fost candva o cetina’mandoi

Si amandoi acelasi conifer;

Ne-au smuls vantoase grindine si ploi,

Azi alte crengi cresc dincolo de noi,

Dar radacina ne-a ramas in cer!)