Editura Scoala Ardeleana, Cluj-Napoca, 2018.
Recenzie si comentarii de Nicholas Dima
Cartea Iuliu Maniu Vazut de Romanii Americani a istoricul Vasile Puscas este alcatuita din diferite texte si documente intiate de marele lider Ardelean ori de personalitati care l-au cunoscut si vine sa umple un gol in cunostintele si cultura politica romaneasca actuala.
Iuliu Maniu a fost un mare patriot, un om politic de talie internationala, si probabil cel mai important reprezentant al democratiei din Romania. Parcurgand textele din carte imi dau seama insa ca Maniu a fost un idealist si ca in contextul istoric in care a trait nu isi putea aplica ideile si convingerile. El a visat ca un inger; a trait ca un om; si a murit ca un martir, dar ramane pentru noi toti un exemplu de nationalism moderat si de integritate morala. Cartea profesorului Puscas este foarte bine venita deoarece regimul comunist a facut tot posibilul sa distruga memoria marelui om politic ardelean iar cei care conduc tara de trei decenii nu par sa aiba capacitatea sa inteleaga ce inseamna a fi om de stat.
Am parcurs filele cartii cu doua sentimente contradictorii: Dece au esuat ideile politice ale lui Maniu? Putea sa fie oare si altfel..? Si, ce inseamna in final democratia? Este ea aplicabila ori ramane doar un ideal la care aspiram? Nu am gasit raspunsuri, dar framantarile prin care am trecut mi-au imbogatit viata, desi mi-au lasat un gust amar. La ce bun zbuciumul nostru daca nu putem schimba nimic? Si totusi, acest zbucium ofera sens si semnificatie vietii!
Iuliu Maniu a pornit in viata ca un om simplu si a urcat toate treptele devenirii intelectuale si politice, dar nu a uitat nici odata originea familiei sale. El a luptat toata viata pentru drepturile si demnitatea romanilor ardeleni batjocoriti si persecutati de nobilimea maghiara. A militat neincetat pentru emanciparea lor, pentru autonomie, si in final pentru o Romanie mare si suverana. In acest scop, inca de tinar Maniu a jurat ca va lupta, chiar cu pretul vietii, pentru “libertatea si unirea poporului roman.” (p. 97) Si avea motive sa lupte.
Sabin Manuila, un alt lider ardelean si colaborator al lui Maniu, scria: ”Romanii din Transilvania au trait peste patru secole in cea mai neomenoasa subjugare religioasa, politica, sociala si politica cunoscuta in istoria Europei (p. 133) Conditiile de existenta ale poporului romanesc din Transilvania au fost, pana la unire, fara indoiala tragice: Romanii au fost scosi prin silnicie in afara legii si tinuti in afara istoriei…”(p. 143)
Maniu isi incepe viata politica in 1906 in parlamentul de la Budapesta unde sustine neinfricat cauza romaneasca. Ungurii din parlament il ameninta si insulta continuu numindu-l “bandit murdar.” (p.98) Si ca sa scape de el, cand a inceput primul razboi mondial, l-au mobilizat si in deridere i-au dat gradul de soldat desi avea 42 de ani si avea studii de ofiter. Cu toate acestea, Maniu si-a facut datoria cu demnitate pe frontal Italian si spre incheierea ostilitatilor a fost avansat de Austrieci la gradul de sublocotenent. La sfarsitul razboiului, cand imperiul era in destramare, Maniu a organizat o armata de 70 de mii de soldati, majoritatea romani, si impreuna cu ei a mentinut ordinea publica la Viena.
Ulterior, cand a luat conducerea Transilvaniei, in pofida fostelor persecutii unguresti, Maniu le-a acordat tuturor nationalitatilor drepturi egale. Apoi, asa cum il evoca Romul Boila, un alt mare ardelean, Maniu a sprijinit trupele romane care aveau sa treaca Tisa in urmarirea “bandelor comuniste secuesti” si aveau sa ocupe Budapestea. (p. 101) Este demn de amintit ca dupa razboi, cand Romania Mare a facut reforma agrara, Secuii si Ungurii din Ardeal au fost improprietati in mod egal cu Romanii. Si care a fost recunostinta lor..?
Din cartea profesorului Puscas se desprind clar marile idealuri umaniste ale lui Iuliu Maniu. El a afirmat, de exemplu: “Democratia face posibil ca fiecare om sa-si poata dezvolta insusirile pe care i le-a dat Dumnezeu.” (p. 145) De altfel, cand i s-a incredintat guvernarea Romaniei, obiectiele sale au fost: democratie sincera, constitutionalism, nationalism tolerant, si morala crestina. Aceste deziderate urmareau “sa salvgardeze interesele permanente ale tarii.” Ghidata de un astfel de spirit, in anii inter-belici Romania isi continua procesul de emancipare, dar regale Carol s-a opus noului curs democratic si treptat a instaurat dictatura personala.
In perioada fierbinte premergatoare celui de al dolilea razboi mondial, Maniu si-a manifestat patriotismul in modul cel mai intransigent. Iata declaratia sa in Consiliul de Coroana din 30 August 1940 fata de dictatul de la Viena.
“Nu putem permite sa ni se rapeasca nici cea mai mica parte din Transilvania… Protestez in contra incercarii de a se hotari… soarta Ardealului fara a fi intrebat poporul roman din Ardeal… Sa nu se accepte hotarirea adusa la Viena… Sa o respingem cu toata hotarirea si cu orice risc… Si in conitnuare:
“Se repeta cu Transilvania ceace s-a intamplat cu Basarabia si Bucovina. A fost o mare greseala care a pricinuit o demoralizare a opiniei publice, o descurajare a armatei, si o imensa pierdere in ce priveste avutia materiala si mandria sufleteasca a poporului roman…
“Mai bine o infrangere in lupte, decat o retragere rusinoasa, decat pierderea unei provincii fara o lovitura de tun…
“Cei vinovati pentru dureroasa pierdere a Basarabiei si Bucovinei trebue chemati la raspundere cu atat mai mult, ca nenorocirea pe care o suferim acum cu Transilvania si demoralizarea in care a cazut poporul roman se atribue catastrofei de atunci, care ne-a adus pierderi si prejudicii ireparabile.” (pp. 283- 284)
Dupa acea pierdere dureroasa, la inceputul anului 1941, Maniu a adresat tarii urmatoarea incurajare:
“Urez poporului roman sa-i fie sufletul stapanit in anul care vine de un adevarat fanatism national, capabil sa infaptuiasca cel mai mare bun pamantesc: unitatea nationala.” (p. 285)
In timpul razboiului Maniu s-a opus Axei condusa de Germania si a militat pentru apropierea tarii de puterile aliate, cu care a mentinut o legatura continua. Germanii au aflat de acele legaturi si i-au cerut lui Antonescu sa-l aresteze, ceace generalul a respins categoric. Altfel, Maniu si-a pus toate sperantele in America si Anglia, dar evenimentele au demonstrat ca sperantele sale au fost nefondate. Cinismul politic a prevalat. Apoi, dupa nefastul act de la 23 august 1944, cand si-a dat seama de consecintele actului, Maniu a luat imediat atitudine impotriva comunizarii tarii desi era constient ca se expune unor primejdii letale.
Intr-o conferinta tinuta in iunie 1945 si adresata tineretului taranist Maniu a afirmat fara echivoc:
“Natiunea Romana a avut mai multe tinte de atins, prima a fost unitatea nationala. Odata unitatea nationala atinsa, multi credeau ca putem dormi pe laurii victoriei. Vai insa de natiunea care nu are noi si noi idealuri de realizat. Natiunile urmeaza marea lege a naturii: sau urmaresc un ideal si progreseaza, sau n-au nici o tinta si sunt supuse disolutiunii si disparitiei.” (p. 122) Si ma intreb retoric: Ce tinta are Romania azi?
Continuindu-si lupta “Maniu a socotit ca singura nadejde a tarii este apelul la constiinta universala si interventiile pe langa puterile occidentale…” (p. 174) In acest sens, el a redactat si trimis plangeri si memorii aliatilor, dar tranzactia fusese facuta definitiv la Yalta…
Si in paranteza. Dupa 30 de eram si eu refugiat si ma aflam la Washington unde locuia Constantin Visoianu, unul din liderii taranisti trimisi de Maniu in occident sa intervina pe langa autoritatile Americane. Batranul Visoianu care ma indemnase sa ma angajez la Vocea Americii imi spunea cu tristete ca la inceputul activitatii sale in exil fusese foarte bine primit si incurajat de inalti functionari ai Departamentului de Stat. In ultimii ani insa il mai primeau, si doar de forma si evident plictisiti, doar unii mici functionari. In cine sa mai ai incredere?
Si doresc sa inserez aici o experienta personala. Inainte de 1989 eram incurajat la Vocea Americii sa sustin cauza Basarabiei romanesti si in acest scop faceam lobby pe langa marile institutii federale din Washington. Treptat insa, dupa 1989, am inceput sa fiu intrebat dece ma proecupa pe mine republica Moldova, chipurile o alta tara..? Ce se schimbase intre timp?
Revenind la Iuliu Maniu, ingrijorat de ce se intampla sub guvernul comunist condus de Groza, in decembrie 1946 a lansat urmatorul manifest:
“Tara noastra e bantuita azi de cea mai neagra urgie care s-a abatut vreodata asupra ei…. Teroarea, minciuna, falsul, incearca sa culce la pamant orice licarire de libertate, orice indemn spre mai bine.” (p. 289) …Si curajosul om politic afirma raspicat:
“Acuz acest govern al teroarei instalat la 6 marie 1945 de a fi calcat in picioare legile tarii si libertatile neamului… A provocat umilirea oamenilor, haos economic in toata tara si infometarea maselor populare.” (p. 290)
Inchei cu o evocare si un indemn transmise noua de Iuliu Maniu:
“Ne inchinam memoriei celor cazuti eroic pentru apararea drepturilor sfinte ale neamului… Partidul National Taranesc se inchina in fata avantului spre libertate, a virtutilor cetatenesti, si a spiritului vostru de sacrificiu, si va chiama la lupta neinfricosata pana la victoria finala.” (p.291)
Iuliu Maniu a fost arestat in iulie 1947, a fost condamnat la munca silnica pe viata si a fost ucis in inchisoare. Lupta trebue insa continuata PANA LA VICTORIA FIANALA!
Prof. Dr. Nicholas Dima, USA, Ianuarie 2021.
Coments