Ovidiu BOUREANU, MBA
Abstract. In the current study we intended to analyse the structure of the global and regional order as part of the contemporary international relationship, which today claims patterns, some of them not fully undertaken and understood. No doubt, the analytic environment set and sustains the international relationship system of the XXI century. Our focus is on the concept of ”multipolarity” and the forms employed and developed along the historical ages.
Keywords: Classical multipolarity, Complex multipolarity, Global order, International System, civilisation, empire, geopolitical Identity
INTRODUCERE
În actualitate trăim într-o lume a turbulenţelor globale şi regionale. Adeseori specialiştii operează cu istoria relaţiilor internaţionale şi cu periodicizarea istoriei lumii. Un punct de pornire când vorbim despre structura sistemului internaţional – apelăm la Tratatul din Westfalia, din 1648, care „a cristalizat forma societăţii internaţionale europene şi unităţile sale dominante, care ulterior şi-au folosit puterea pentru a reface sistemul internaţional global după imaginea lor”1.
Ilustrul analist, John Maersheimer, adept al realismului ofensiv, afimă: „Marile puteri nu caută numai să câştige puterea în detrimentul rivalilor, ci aspiră să-i împiedice pe aceşti adversari să dobândească puterea în dauna lor. Păstrarea potenţialilor agresori la distanţă este, uneori, o sarcină destul de simplă. De vreme ce marile puteri îşi maximizează partea din puterea mondială, ele investesc mult în apărare şi, de obicei, clădesc forţe combatante redutabile. În general, această capacitate militară este suficientă pentru a descuraja statele rivale care intenţionează să dezechilibreze balanţa de putere”2.
În relaţiile internaţionale sunt utilizaţi termenii de „unipolaritate”, „bipolaritate”, „centrele de putere”, „multipolaritate”, „interese naţionale”, „securitate naţională”, etc., care se bazează pe resursa conceptuală a puterii. Deocamdată, nu există vreo explicaţie cu privire la aceasta şi în ce mod trebuie să fie evaluată: „forсe, power, might sau strength”.
Adeseori lumea este dependentă de conceptul de „unipolaritate” sau de cel de „uni-multipolaritate”, dacă este să-l cităm pe Samuel Huntington3. Conceptul de „unipolaritate” s-a născut în anul 16.04.1992, la Pentagon, când a fost elaborat un document prin care se propunea „să fie descurajat orice potenţial adversar de pe glob”. Actul se focalizează pe adversarii tradiţionali, cât şi pe parteneri / aliaţi, dar şi pe competitori strategici. Documentul subliniază rolul pe care trebuie să-l joace forţa militară americană în perspectivă şi care să fie capabilă să anihileze orice intenţie a statelor din Europa şi Asia.
Pe lângă promotorii „unipolarităţii” există şi adepţii „uni-multipolarităţii” (unipolari – multipolari / superpower multipolarity). Aceştia revendică hegemonia unipolară ame-ricană, dar admit că state precum Germania, Japonia, Franţa, etc., pot forma un brâu multipolar. Aceştia reclamă şi o „multipolaritate complexă” (complex multipolarity) şi resping să-i atribuie un statut de hegemonie Statelor Unite. Unul din motivele pe care se pliază aceştia se întemeiază pe ideea că Strategia Naţională a SUA s-a concen-trat pe un nivel regional şi apoi a marşat la un nivel global. Pe de altă parte, aceştia susţin că „multipolaritatea” presupune existenţa unor puteri regionale capabile să-şi asigure suveranitatea şi independenţa proprie, în afara oricăror alianţe.
1 Barry Buzan, Richard Little, Sistemele internaţionale în istoria lumii, Politom, Iaşi, 2009, p. 416.
2 John Maersheimer, Tragedia politicii de forţă, Antet, 2001, p. 113.
3 Samuel P. Huntington, Ciocnirea civilizaţiilor, 2012, Editura Litera.
Bibliografie selectivă
-
Brzezinski Zbigniew, Triada Geostrategică. Convieţuirea cu China, Europa si Rusia, Bucureşti, Historia, 2006.
-
Brzezinski Zbigniew, Marea dilemă: a domina sau a conduce, Bucureşti, Scripta, 2005 (A).
-
Castells Manuel, End of millennium, ediţia a doua, Blackwell Publishers, 2000.
-
Cooper Robert, Destrămarea naţiunilor, Univers enciclopedic, 2007.
-
Fukuyama, Francis, Sfârşitul istoriei şi ultimul om, Bucureşti, Paideia, 1995.
-
Jones Andrew, Globalizarea:teoreticieni fundamentali, Cluj-Napoca. CA Publishing, 2011.
-
Harvey David, Noul Imperialism, Bucureşti, ed. BIC ALL, 2004.
-
Haas E.B., Beyond the Nation-State. Functionalism and International Organization. Stanford, Calif.: Stanford University Press, 1964.
-
Harrison Ewan, Sistemul internaţional după războiul rece, Iaşi, Institutul European, 2010.
-
Huntington Samuel H., Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale, Bucureşti, Antet, 1998.
-
Keohane R.O., Nye J.S. (J.). Transnational Relations and World Politics. Cambridge, Ma: Harvard University Press, 1972. P. IX-XXIX.
-
Maliţa Mircea, Jocuri pe scena lumii: conflicte, negocieri, diplomaţie, Bucureşti, CH Beck, 2007.
-
Nye Jr Joseph S., Descifrarea conflictelor internaţionale, Antet XX Press, Prahova, 2005.
-
Zăpârţan Liviu-Petru, Geopolitica în actualitate, Cluj-Napoca, Eikon, 2009.
-
Khanna Parag, Lumea a doua. Imperii şi influenţă în noua ordine globală, Editura: Polirom, Iaşi, 2008.
ADDENDA
Obiectivul analizei
Transformările globale şi impactul asupra percepţiilor de reconfigurare geopolitică, cât şi invocarea unei noi tipologii cu privire la ordinea internaţională.
Joseph S. Nye Jr. analizând contextul relaţiilor internaţionale afirma în anii 2000 că în per-spectivă axele şi alianţele de civilizaţii vor destructura configuraţia geopolitică globală, configuraţie în care exista hegemonia unipolară a SUA şi că va fi revizuit conceptul dominării globale de blocurile economico-politice regionale – America, Europa, Asia1.
Cercetătorii din spectrul curentului realist şi neorealist insistau pe o balanţă a puterii în lume, prin care polarizarea va transmite impulsurile unei lumi în transformare şi la baza căreia se va realiza o „multi-polaritate complexă”, diferită de „multipolaritatea clasică” din secolul al XIX-lea, atunci când lumea a fost dominată de cinci state şi ulterior din două sisteme de alianţe – „Antanta” / „Tripla înţelegere” (Marea Britanie, Franţa, Rusia) şi „Axa” / „Tripla Alianţă” (Germania, Austro-Ungaria, Italia) ce s-au polarizat în blocuri rigide şi care au declanşat Primul Război Mondial2.
Dar au existat politologi care enunţau dominaţia „Axelor şi alianţelor civilizaţionale”, care urmau a fi privite din perspectiva construcţiilor blocurilor economico-politice regionale, ale alianţelor militare, a organizaţiilor regionale de cooperare economică şi a comunităţilor culturale.
În concordanţă cu diferite niveluri care cuantifică realitatea contemporană precum cele legate de organizarea geopolitică a lumii, identitatea geopolitică în procesele globale contem-porane, constatăm că anumite etno-spaţii şi geografii statale însumează ca dominant construcţia unei identităţi geopolitice proprii, de exemplu identitatea europeană care în mod cert ar afecta formula statelor-naţionale în formatul „romantismului” şi al idealismului geopolitic.
Identitatea geopolitică reprezintă un sistem multi-nivel, care se exprimă prin elementul de bază al spaţiului politic şi care serveşte ca fundament pentru integrarea subiecţilor geopolitici în diverse niveluri de relaţii politice globale şi de receptare a problemelor naţionale.
Ipoteza de lucru a cercetării: constă în faptul că trebuie să lămurim noile tendinţe din secolul al XXI-lea şi să realizăm construcţia teoretică aferentă urmărind rigorile ştiinţifice.
Scopul cercetării, pe care ni l-am propus, constă în faptul că trebuie să abordăm şi să rezolvăm următoarele obiective cu caracter general şi specific:
– conceptualizarea modelelor de „multipolaritate” şi cuantificarea realităţii din cadrul politicii con-temporane;
– analiza identităţilor geopolitice într-o lume în transformare;
– determinarea specificului identităţii civilizaţionale într-o lume globală;
– identificarea statutului actual şi funcţionarea statelor naţionale în contextul globalizării şi al apariţiei blocurilor economico-politice şi ale alianţelor civilizaţionale.
– reconstrucţia ordinii mondiale şi tipologia acesteia.
Metodologia analizei a fost determinată de specificul instrumentului investigat, ceea ce ne-a permis să ne raportăm la acele metode şi abordări care sunt considerate a fi eficiente şi care sunt în concordanţă cu structura şi tipologia studiului. Ori, cercetarea metodologică solicită un sistem al meto-delor ce se întemeiază pe o înţelegere a identităţilor geopolitice ca o construcţie teoretică a paradigmei constructivismului social (Peter Ludwig Berger, Thomas Luckmann).
În cazul abordării metodologiei interdisciplinare putem să examinăm procesele legate de construcţia identităţilor geopolitice care sunt pliate pe o interdependenţă.
În cazul abordării structural-funcţionale – David Apter, Sharon Eisenshtadt – putem să examinăm politica în totalitate şi să vedem cum sunt coordonate interesele multi-nivel.
Pe de altă parte, abordarea sistemică – T. Parsons, D. Easton – este focalizată pe o examinare a iden-tităţii geopolitice ca un fenomen sistemic multi-nivel. O atare abordare este eficientă atunci când iden-tificăm ameninţările din sfera securităţii naţionale şi internaţionale.
Baza metodologică a cercetării a fost determinată de următoarele metode de analiză politologică: interdisciplinară, comparativă sistemică, instituţională, socio-culturală etc.
Baza teoretică a cercetării este reprezentată de studiile politologilor specialişti din sfera geopoliticii şi cea a relaţiilor internaţionale care includ concepţiile şi abordările identităţilor statale şi non-statale, în care sunt luate în consideraţie multiplele reprezentări obiective şi subiective, bazate pe cogniţie, pe loialitatea faţă de „pluralism” şi „fragmentare”, pe poziţionarea civiliza-ţiilor de pe mapamond, pe ideile legate de natura procesuală şi situaţională, pe natura multiplă a identităţilor spaţiale, pe compo-ziţia civilizaţională, regională şi statală. Respectivele teorii au admis că rolul identităţilor trebuie să fie actualizat atunci când sunt elaborate şi realizate politicile ce ţin de securitatea naţională şi interna-ţională, de procesele regionale şi internaţionale. Acestea trebuie să fie adaptate la noile provocări şi tendinţe globale din cadrul politicilor economice şi politice, să fie evaluate interesele naţionale şi evoluţia statului într-un nou format: cel post-modern (flexibil şi participativ). Aici putem apela la concepţiile lui U. Beck, D. Bell, Z. Bauman, A. Toffler, M. Castels, dar şi la R. Aron, H. Arendt, E. Giddens, T. Adorno, R. Darendorf, J. Habermas, S. Huntington, A. Toynbee, Z. Brzezinski, H. Kissinger etc.
1 Colegiul Naţional de Apărare, Universitatea Naţională de Apărare ”Carol I”
2 American Foreign Policy Council, The World Almanac of Islamism: 2011, Rowman and Littlefield Publishers, Inc, p. 845
Coments