“Fără tradiție, arta este o turmă de oi fără păstor. Fără inovație, este un cadavru.”

Winston Churchill 

Dr. Ştefana Rotaru 

Abstract

Since the First World War, the United States maintains its cultural leadership around the globe. The digital era transforms and accelerates each area of our life. Mixing and matching information and technology the digital era contributes to the evolution of a everlasting world in which United States, sometimes in close partnership with Europe, a natural and reliable partner leads. Europe has cultural policies, ideas and a wealthy history. United States has diversity, growing technology and a very strong sense of unity. The arts, especially the newest among the arts – the cinema -, research and innovations, technology become crucial tools for expressing the power, a soft power aiming to generate ideas, export values, change perceptions and educate the human being. The United States through its diversity, multicultural, multi-etnicity, through its exceptionalism often forgot or neglected is the only truly global power. And Europe is and will always be its natural companion in sharing common values and a vision, including in arts in the digital era.

 Ca să ajugem la prezent, la mult încercatul an 2020, să explic de ce am ales ca titlu al articolului „Este SUA lider mondial al artelor şi în era digitală?” trebuie  să recapitulăm, pe scurt, câteva momente care s-au transformat în repere pentru întreaga lume, înainte ca globalizarea să devina fenomen discutat şi, parţial acceptat de majoritatea societăţilor civilizate.

Pentru că Primul Război Mondial a lăsat în urmă distrugeri şi pierderi uriaşe, o situație economică  grea la nivel global, o criză morală de conștiință, în lume s-a produs, ca un reflex firesc, instalarea  curentului pacifist care a condus la iniţierea de programe și proiecte în scopul declarat de a asigura pacea, securitatea, dezvoltarea și bunăstarea omenirii. Guvernul bolșevic proclamase în 1917 „Decretul asupra păcii”, iar guvernul american programul de pace cunoscut sub denumirea „Cele 14 puncte ale preşedintelui Wilson”[1] unde se regăseau principii importante ca diplomația deschisă, dreptul la autodeterminare (prin care fiecare populație își putea alege forma de guvernare, să trăiască liber, într-un stat liber, independent și suveran), pacea democratică. Programul american prevedea egalitatea între state, libertatea navigației pe mare, libertatea comerțului, reducerea înarmărilor, crearea unei Ligi a națiunilor pentru menținerea păcii și cooperării între state.

Președintele american Woodrow Wilson în dialogul cu președintele francez, Raymond Poincare, declarase că, menținerea păcii va fi mai dificilă decât războiul deşi, războiul şi mişcările sociale și naționale, precum și obligațiile grele impuse statelor înfrânte conduseseră la destrămarea celor patru mari imperii: rus, austro-ungar, german și otoman şi  la „regândirea” relaţiilor interstatale.

Aşa cum reiese din toate analizele făcute de istorici şi politologi, Primul Război Mondial a avut un efect transformator ireversibil asupra umanității, sub toate aspectele sale, implicând, inevitabil şi cea de-a şaptea artă şi, producția de film, care încă nu atinsese performaţa de a fi o industrie puternică, a cunoscut semnificative modificări. Există păreri că aceste modificări și-au lăsat amprentele până în ziua de azi. Marea conflagrație a adus „atingeri” sistemului de producţie în cinematografie, în ţări precum  Germania, Franța, Anglia, Rusia și Statele Unite ale Americii, iar, citez opinia analiştilor, până la un anumit punct, industria actuală de film se păstrează în forma de atunci.

În timpul Primului Război Mondial, începând cu anul 1917,  industria cinematografică germană a suferit un vizibil proces de sincronizare a domeniului cu prioritățile naționale, foarte curând devenite naţionaliste. UFA (Universum Film AG)[2] o companie de film a cărei intenție era să reacționeze la propaganda pe care Antanta o făcea prin intermediul cinematografiei, după cum au evoluat lucrurile până în 1918 nu a reușit să atingă scopul vizat.  După 1918, UFA a devenit cel mai mare și mai bine dotat studio de film (din punct de vedere tehnic), în anii ’20 a produs filme aparținând unor genuri foarte diferite, Marele Război, fiind însă o „temă lipsă” din aceste producții. În 1927, când conducerea companiei a fost preluată de Alfred Hugenberg adeptul  lui Hitler, UFA a suprins publicul cu filmul în două părți al lui Leo Lasco, The World War, în care apar reprezentări ale conceptului de organizație paramilitară. În acest context, filmul german despre Primul Război Mondial, „Westfront 1918” al regizorului GW Pabst,  produs de Nero-Film, un studio  independent fondat în 1930, același an în care a avut loc premiera faimosului film hollywoodian „All Quiet on the Western Front” al lui Lewis Milestone, adaptare după romanul Nimic nou de pe frontul de vest, de Erich Maria Remarque a „ocupat” cu prioritate dezbaterile critice ulterioare, ridicând pentru prima oară problema supremaţiei pe piaţa filmului mondial.

„Europa versus America sau invers?” Să nu uităm că filmul era invenţia francezilor chiar înainte de 1914, companiile de producție Pathe și Gaumont deveniseră faimoase în întreaga lume. Să ne amintim că data de naştere a cinematografiei este considerată de către mulţi ca fiind 28 decembrie 1895, când fraţii August şi Louis Lumiere au proiectat fotografii în mişcare prin intermediul unui aparat numit „cinematograf”, format dintr-o cameră, un priector şi o imprimantă[3].

După război, într-o Europă distrusă şi sărăcită, producția de film a scăzut semnificativ iar în perioada următoare filmele franceze proveneau de la întreprinderi mici. Există, totuși, producții franceze notabile în acea perioadă, precum pelicula „J’accuse” realizată în anul 1919. Trei ani mai târziu, acelaşi  Abel Gance aduce pe ecrane o nouă variantă a filmului, scurtată și cu un conținut  modificat. Dacă originalul era focusat în sensul condamnării vehemente a războiului, varianta din 1922 aducea în prim-plan ardoarea naționalistă.

Cinematografia rusă cedează locul celei sovietice şi producţiile anilor ’20 se caracterizează, în primul rând, prin oglindirea evenimentelor sociale și politice ale perioadei. Cel  mai important film care a rămas un punct de referinţă în istoria genului este „Crucişătorul Potemkin” în regia lui Serghei Eisenstein, pelicula care evocă evenimentele ce au condus la Revoluția din 1905, prezentând o rebeliune a echipajului împotriva ofiţerilor despotici. Filmul a căpătat o greutate suplimentară, revoluţia din 1905 fiind considerată ulterior drept un prim pas în pregătirea Revoluţiei ruse din 1917.[4][5]

Marea revoluție a cinematografiei nu a avut loc în Rusia, ci în Statele Unite ale Americii, singurul stat implicat în conflict, fără ca această conflagraţie să aibă efecte devastatoare asupra societăţii sau a economiei. Este momentul dobândirii monopolului asupra producției de film la nivel mondial de către Hollywood.

Filme de război americane au apărut pe piaţă încă dinainte ca SUA să intre în război – se consideră chiar că producția „Naşterea unei naţiuni” (1915), a lui D.W. Griffith, a pus bazele stilului cinematografic modern, însă modul în care a evoluat mesajul filmelor în perioada următoare este legat de modificările ce au avut loc în cadrul politicii americane cu privire la starea de război de pe continentul european.

Anul 1925, când Irving Thalberg a produs „Marea Paradă” regizat de King Vidor, este considerat apogeul filmelor hollywoodiene care aveau ca subiect principal Primul Război Mondial.[6] Pelicula i-a adus celebritatea lui John Gilbert și a consacrat pe piaţa cinematografiei mondiale, studioul MGM.

Prima mare conflagrație mondială a avut un rol semnificativ în apariția și dezvoltarea studiourilor cinematografice, pe de o parte, dar a contribuit semnificativ şi la consolidarea viziunii  cinematografice asupra conceptului de război. Evoluția imaginii și a percepției asupra acestui eveniment istoric se observă limpede cronologic, analizând lista filmelor realizate cu scenarii bazate pe subiecte de ”război”.

A urmat Perioada interbelică, intervalul de 21 de ani scurşi între cele două războaie mondiale, respectiv între 1918-1939. A fost o perioadă zbuciumată marcată de puternice conflicte care mocneau în stare latentă. Tot atunci în calendarul evenimentelor „negre” apare anul 1918 când pandemia „gripa spaniolă” a decimat Europa. Este momentul în care se concretizează cele trei ideologii care au schimbat fața lumii:  fascismul, nazismul şi comunismul. Aceste trei ideologii se impun pe fondul lipsei de reacţie din partea democrațiilor europene. Nu putem trece mai departe, în această succintă analiză care nu are pretenţia de a fi exhaustivă, fără să amintim anul 1927, an crucial pentru industria filmului. Este vorba despre apariţia sunetului ca instrument inovator în producţia cinematografică. Artiştii celebri în perioadă filmului mut, capătă glas…  Puţini vor supravieţui acestui nou mod de a face film, ceilalţi vor trece în „trecutul recent” menţionaţi doar de istoriile cinematografice. Vedete cu o cotă ameţitoare  la box office îşi încheie brusc cariera odată cu introducerea tehnologiei sunetului: Gloria Swanson este unul din aceste exemple. Chalie Chaplin, genialul Charlot este excepţia fericită, este şi modelul de emigrant din Anglia în State, integrarea perfectă în sistemul vedetelor de la Hollywood, conflictul major în care este implicat şi emigrarea back în Europa, de data aceasta în Elveţia. Era globalizării era pe cale să se nască. La Hollywood apar genuri noi, musicalul este pe primul loc. „Cântărețul de Jazz” a fost prima peliculă sonoră din istoria cinematografului. Urmează filmul color şi, istoricii de cinema apreciază cinematograful ca fiind mai realist, având capacitatea de a ajunge în inima spectatorilor mai rapid, majoritatea caracteristicilor tehnice ale cinematografelor din prezent fiind inventate în această perioadă.

Ce se întâmpla în Europa? Cea de-a doua criză va domina bătrânul continent după ascensiunea naziştilor la putere şi începutul celui De-al Doilea Război Mondial. Tendinţele naţionaliste devin tot mai puternice iar această acţiune de ideologizare forţată împletită cu o politică cu puternice accente rasiale sunt la originea emigrării unor personalităţi de seamă, regizorul Fritz Lang, producătorul Erich Pommer alături de mulţi alţi artişti cu nume deja consolidate, pentru că, să nu uităm, nu numai în Germania dar şi în Franţa şi Anglia se dezvoltaseră puternice industrii de film, aceştia în număr tot mai mare trec Oceanul şi se stabilesc în America. Emigrări  benefice pentru cinematograful hollywoodian care se dezvoltă vertiginos şi atinge apogeul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Arc peste timp, ajugem în prezentul anului 2020, secolul XXl, mileniul trei şi cea mai populară melodramă a tuturor timpurilor, „Pe aripile vântului” film lansat în 1939, câştigătorul a opt premii Oscar, cu cele mai mari încasări din istoria cinematografiei, de 3,44 miliarde de dolari considerat un clasic, prezent în toate topurile cu cele mai bune filme făcute vreodată, intrat în cultura americană, în 2020, marile platforme distribuitoare de filme şi seriale de televiziune îl scot din programe alături de alte producţii care au devenit, brusc „rasiste” prin conţinut, în contextul noilor evenimente extrem de violente petrecute, nu doar în SUA  unde a căzut victimă  „Pe aripile vântului”, scos de pe platforma HBO Max, alături de serialul Little Britain  eliminat de pe  reţelele Netflix și BBC dar şi în Europa. Nici opere literare celebre nu au scăpat furiei şi, astfel, celebrul roman al Agathei Christie, „Zece negri mititei” va circula în lume sub titlul schimbat „Au fost zece”. Aserţiunea potrivit căreia arta nu trebuie apreciată, folosind considerente politice şi sociologice… este contrazisă de realitatea mileniului trei.

Revenim la America anilor ’40 timp în care îşi consolidaseră poziţia pe piaţa cinematografică cinci mari studiouri: MGM, Warner, Paramount, 20th Century Fox și RKO[7]. Tot atunci este realizată şi difuzată cu un imens succes şi capodopera lui Orson Welles  „Cetăţeanu Kane”  ( în 1941).

Se apropie sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial iar cinematograful îi ajută pe oameni să „respire” prin artă aerul libertăţii plătite atât de scump. Internaționalizarea filmului aduce un suflu proaspăt marilor festivaluri europene de film (Cannes 1946, Berlin 1951) Ideile circulă liber, nu se pune problema plagiatului. John Sturges se inspiră pentru producția filmului „Cei șapte magnifici” (1960) din filmul de aventuri al japonezului Kurosawa,  „Cei șapte samurai” (1954).

La Hollywood, care dezvoltase între timp noi genuri, filmul științifico-fantastic, filmul noir, apar şi thriller-ele lui Alfred Hitchcock care cuceresc cu rapiditate şi publicul european. Omenirea se confrunta cu o nouă situație politică, Războiul Rece și bătăliile legate de accesul la progresul tehnologic care, împreună, ofereau Americii noi perspective dar şi poziţia de lider mondial în domeniul artelor.

Publicul de cinema, vrăjit de apariția televiziunii se îndepărtează de sala de cinema şi la Hollywood dar şi în industriile cinematografice din ţări care produc şi vând „cu sacul” seriale, Franţa sau Anglia se schimbă „politica” şi intră în producţie, cu prioritate, filme bazate pe scenarii cu acţiune alertă, violenţă, poveşti cu traficul de droguri şi de carne vie. Apar super eroi, salvatorii planetei în pragul catastrofei, batmanii, spidermanii, oamenii furnică, Agenţii 007 dar şi extratereştri care se luptă în Cosmos pentru supremaţie, producătorii folosind efecte speciale din cele mai spectaculoase şi costisitoare… şi cu ajutorul  calculatorului şi a diferitelor programe. Frumoasele de odinioară, starurile Sophia Loren, Claudia Cardinale, Catherine Deneuve, Brigitte Bardot, Elisabeth Taylor, Marylin Monroe intră în istoria filmului şi a programelor derulate de cinemateci, lasând locul femeii moderne înfrumuseţată uneori artificial sau cu ajutorul tehnicii moderne … În acei ani au avut parte de glorie şi o parte din militantele care au fondat în 2018 mişcarea „me too”, zguduind lumea cu scandaluri legate de „poveşti cu sex şi hărţuire” care s-ar fi petrecut în umbra platourilor de filmare. Fiind o industrie deosebit de profitabilă dar care presupune existenţa unor investiţii mari, producătorii de la Hollywood din poziţia de principali decidenţi în aprobarea scenariilor şi a casting-urilor solicită angajaţilor ca „marfa” lor artistică să se adreseze unui public mai tânăr.

Începea o nouă eră în care filmul dar şi noile tehnologii vor merge mână-n mână, într-un ritm ameţitor. Globalizarea informaţiei devine o realitate iar artele intră într-o relaţie de dependenţă cu Internet-ul, cu World Wide Web, cu magistralele informaţionale. Ideea societăţii bazate pe informaţie lansată în SUA a suscitat interes şi în Europa care acceptă generalizarea muncii cu calculatorul, dezvoltarea unor capacităţi mari de stocare CD, DVD-uri, reţele de debit mare (20Mb, 155Mb). Calculatorul alintat de internauţi „fascinantul aparat” devine partenerul de nelipsit al tuturor categoriilor de vârstă. Tehnicile artei digitale devin tot mai utilizate de mass-media care produce reclame, inundă ecranele televizoarelor şi întrerup obositor vizionarea filmelor dar şi de producătorii de filme pentru a produce efecte vizuale. Tehnologiile digitale stimulează filmele și înregistrările video de scurt metraj și permit noi modele de distribuție și lansări flexibile, cum ar fi posibilitatea de a lansa un film pe diferite platforme imediat după lansarea în cinematografe.

Uniunea Europeană este preocupată de concurenţa din ce în ce mai acerbă venită de peste Ocean şi intervine în susţinerea cinematografiei europene, apelând la decizii politice pentru că „investițiile în cultură produc rezultate imateriale și de durată, asupra mai multor generații, care contribuie la formarea identității europene, întrucât sectorul audiovizual european, inclusiv cinematografia, constituie o parte importantă a economiei UE și ar trebui să fie mai competitivă la nivel global”. Sub titlul Cinematograful european în era digitală este publicată Rezoluția Parlamentului European din 16 noiembrie 2011 referitoare la cinematograful european în era digitală şi relevã că în 2010, în UE au fost vândute aproape un miliard de bilete de cinematograf, ceea ce demonstreazã continua sa popularitate și enormul său potențial financiar, de creștere și de ocupare a forței de muncă; subliniază că cinematografia europeană are o importanță din ce în ce mai mare pentru economie, oferind peste 30 000 de locuri de muncă; subliniazã cã, pe lângã avântul economic generat în UE de sectorul artelor, cinematograful european în special are, de asemenea, o extrem de importantã dimensiune culturalã și socialã și reprezintã un factor important al dezvoltãrii culturale și al identitãții Europei[8].

Iniţiativa oficialilor europeni îşi trage seva din ideile promovate de-a lungul timpului de personalităţi ale culturii europene, care au devenit adevăraţi influenceri şi a căror opinie a putut fi capitalizată, inclusiv politic. Cantautorul italian Adriano Celentano în emisiunea Rockpolitik a invitat, sezoane întregi pe platoul televiziunii RAI 1 personalităţi ale vieţii cultural-artistice. Surpriza acestor discuţii a constituit-o „conţinutul politic” promovat de interlocutori şi, mai ales, impactul pe care l-au avut în rândul spectatorilor. S-a creat astfel o legătură puternică şi directă între artă şi decidenţii politici. Un exemplu, dar de peste Ocean este actorul Arnold Schwarzenegger care a părăsit, temporar lumea filmului pentru a se pune în slujba cetăţenilor, devenind guvernator al statului California.

Contemporanii noştri, artiştii îşi demonstrează talentul dincolo de domeniul artistic. Una dintre trupele celebre cu discurs puternic politic este U2 cu Bono, care a identificat rasismul …în cele mai neaşteptate acţiuni ale unor grupuri active în societate. El a crezut şi exprimat ideea că America nu este doar o ţară, este o idee, un vis care aparţine lumii întregi[9].

Revoluţia culturală cuprinde ca o vrajă întreaga Planetă, tehnologiile care converg se leagă de profiturile enorme care se redirecţionează, o parte şi în noua cinematografie americană. Super-producţii care au la bază bugete fabuloase, încasări pe măsură sau, dimpotrivă, falimente răsunătoare. Un festival care impune valorile americane conferă an de an, în cadrul unor ceremonii luxoase şi intens mediatizate dar şi politizate, râvnitele premii Oscar.

În 2016, sloganul campaniei Preşedintelui Donald Trump sintetiza mai vechea dorinţă a fostului Preşedinte Ronald Regan (ca o ironie a soartei, fost actor de profesie) „Make America Great Again”. Să facem America mare, din nou, ar suna în traducere. America, ţara sau mai bine spus un întreg continent, care a urcat pe podiumul învingătorilor acum mai bine de opt decenii şi şi-a păstrat poziţia de lider în domeniul artei a şaptea şi în era digitalizării, impunând lumii produsele ei artistice, stilul ei de viaţă, valorile ei democratice.

Europa se străduieşte să-şi menţină identitatea culturală şi face eforturi legislative şi financiare pentru că digitalizarea permite o distribuire mai ieftină a conținuturilor culturale, America fiind în continuare principalul furnizor…

În anul 2020, anul pandemiei, artele şi industria care gestionează şi finanţează artele au fost obligate să se adapteze unei noi paradigme pentru a supravieţui. Evenimente de prestigiu – festivaluri de teatru, de film, concerte de muzică rock, pop, jazz – au trecut, în exclusivitate, în sistemul online, încasările fiind donate, uneori,  în scopuri caritabile. Platforme de tip-facebook, twitter, zoom, microsoft teams, au preluat produsele culturale, făcându-le accesibile unui public larg în condiţii avatajoase în perioada crizei sanitare globale.

Societatea civilă americană se implică activ în susţinerea valorilor culturale, considerând cultura o direcţie puternică, economică, un catalizator capabil să influenţeze şi să transforme sistemul educaţional. Arta îmbogăţeşte, înfrumuseţează, are menirea să comunice şi să destindă publicul, sprijinind acea dimensiune expresivă a sufletului uman. Criza actuală solicită din partea oamenilor descoperirea unor noi capacităţi legate de creativitate, înţelegere a fenomenul actual, inovaţie şi responsabilitate. Arta a cultivat şi va cultiva imaginaţia şi empatia.

Biblioteca, loc tradiţional de lectură şi relaxare a devenit în era digitalizării o sursă modernă de informaţie şi formare. Încă un avantaj pentru cetăţenii secolului XXI datorat noilor tehnologii. Spre deosebire de Europa, de Uniunea Europeană care are şi promovează prin organismele ei legislative, un exemplu este Parlametul European, politici culturale, se implică activ în susţinerea inclusiv financiară a fenomenului cultural,  America are capitalism de succes şi o puternică piaţă concurenţială, fiind, de peste două secole exemplul unui stat democratic care susţine valori precum familia, drepturile omului la liberă exprimare, recunoştiinţa faţă de semeni, generozitatea, voluntariatul. Toate acestea susţinute intens de legiuitorii din Washington, care, prin National Foundation on the Arts and the Humanities încă din 1965[10] s-au preocupat de finanţarea şi susţinerea artelor în SUA. [11]

Europa doreşte să îşi menţină identitatea culturală în timp ce America, cunoscută ca fiind the melting pot sau the melting together, metafore utilizate pentru a descrie o societate caracterizată de influx de elemente străine cu backgrounduri culturale şi educaţionale diferite, consideră cultura ca un exponent al diversităţii rasiale, etnice, religioase. Cultura populară americană rămâne „în top” nu doar prin creativitatea sa, ci și prin afacerile sale.  Stalin nu s-a abţinut să nu comenteze: “Dacă aș fi putut controla mediul filmului american, nu îmi mai trebuia nimic altceva pentru a converti întreaga lume în comunism“[12]. Exprima deschis invidia unui dictator alături de alţi lideri membri în acelaşi ”club”, geloşi pe extrordinara abilitate a creatorilor de la Hollywood de a spune povești credibile pentru întreaga planetă.

Joseph Nye, profesor emerit şa prestigioasa Universitate Harvard a inventat termenul de “soft power”[13] în 1990, când Războiul Rece se apropiase de sfârșit, imperiul sovietic se prăbușea, relațiile de putere care guvernaseră lumea timp de aproape o jumătate de secol se terminaseră. Soft power a fost o rețetă de succes pentru factorii de decizie politică din SUA în acel moment care a trecut, dar termenul s-a păstrat şi este, încă, în uz general.

SUA rămâne o națiune de imigranți. Mai mult de 40 de milioane de oameni care trăiesc în America s-au născut în afara SUA – ei reprezintă 13 la sută din populație și unul din patru imigranți se găseşte în statistici ilegal. Fiecare emigrant reprezintă o conexiune cu altă țară. Într-o lume a comunicațiilor globalizate, aceste legături, pentru majoritatea oamenilor nu se „rup” atunci când o persoană sau o famile întreagă pleacă în America. Prin imigrare, experiența americană este împărtășită la nivel global. Desigur, nu orice poveste a unui emigrant este una fericită, dar mulţimea ştirilor pozitive fac din societatea americană un model pentru lume. Prin cultură, prin intermediul programelor de cultură, educație și informare diplomatică, SUA îşi menţine în continuare poziţia de lider în domeniul artelor şi nu numai pe plan internaţional.

Conform unor statistici publicate în 2018, exporturile americane de film și televiziune au câștigat 17,2 miliarde de dolari industria cinematografică generând o balanţă comercială pozitivă în majoritatea pieţelor.  Este SUA lider mondial al artelor şi în era digitală? Răspunsul nostru fără echivoc este DA, conştienţi fiind că poate unii ar dori să conteste afirmaţia prin invocarea Chinei ca principal actual competitor al Statelor Unite inclusiv în domeniul artelor. Dar considerăm multiculturalismul, inovaţia, interesul pentru cercetare şi educaţie, folosirea tehnologiei şi cel lingvistic, fondurile alocate pentru dezvoltarea artelor vor continua să reprezinte avantaje competitive semnificative.

[1] https://www.theworldwar.org/learn/peace/fourteen-points.

[2] https://www.britannica.com/topic/UFA-German-film-company.

[3]  În acest sens a se vedea o scurtă istorie a cinematografiei: https://www.scienceandmediamuseum.org.uk/objects-and-stories/very-short-history-of-cinema.

[4] https://www.historytoday.com/archive/months-past/mutiny-potemkin.

[5] https://www.history.com/topics/russia/russian-revolution.

[6] A se vedea inclusiv articolul publicat în New York Times despre modul în care primul război mondial aschimbat industria cinematografică – https://www.nytimes.com/2000/11/19/movies/film-how-the-first-world-war-changed-movies-forever.html.

[7] Expoziţie de imagini grăitoare pentru grandeţea celor cinic studiouri şi locul ocupat de Hollywoof în industria cinematografică mondială – http://www.csun.edu/~med61203/Big%205.pdf.

[8] https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=CELEX:52011IP0506&from=ES.

[9] Discursul lui Bono la Universitatea Georgetown University în anul 2012 – https://www.youtube.com/watch?v=Tg3Xzh2cXD8.

[10] https://www.neh.gov/about/history/national-foundation-arts-and-humanities-act-1965-pl-89-209.

[11] https://www.arts.gov/sites/default/files/NEAChronWeb.pdf O cronologie a acţiunilor de susţinere prin fonduri federale a  artelor în SUA.

[12] Globalization, Encychlopedia of the Cold War, Ruud van Dijk, Taylor and Francis Group, 2008.

[13] Soft Power, The Means to Success in World Politics, Joseph S. Nye Jr., Public Affairs, NY, 2004.