Editura Titonic, 2020
Noua harta a lumii, suprapusă peste cea veche, înseamnă şi descoperirea unei comori noi, şi anume resursa fundamentală a Pământului: inteligenţa umană. Demografia, prin educaţie, se transformă în resursă, mult mai rarisimă, prin valoarea sa, decât oricare alta. Statul naţional, în căutarea competiti-vităţii, în noul strat geografic, caută roadele investiţiei sale, într-o manieră mult mai profundă decât a fost cazul vreodată. Specializarea forţei de muncă nu mai este un deziderat, căci omul nu mai este valorizat prin costul mai scăzut sau mai ridicat al orelor muncite. În schimb, adaptabi-litatea, capacitatea omului de a învăţa continuu devine mult mai valoroasă, într-un sistem complex de tip reţea, în care geografia este redată prin conectivitate. Acest lucru se traduce prin cultura, deschiderea către cunoaştere a indivizilor – resursă, atributele umane care trec dincolo de educaţia scolastică şi se referă, în schimb, la însuşiri sociale legate de înţelesul frumosului, moralităţii, comportamentului etic.
Evenimentele curente ne dezvăluie o lume agitată, iar preocuparea noastră, atunci când citim ştirile, este legată de ziua de mâine. Liderii politici sunt însă de o importanţă momentană, opţiunile acestora determinând, doar pe termen scurt, felul în care arată lumea. Menirea lor este sa vegheze la stabilitate şi securitate, să răspundă nevoilor sociale, în timp ce apară interesul naţional, al societăţii din care fac parte. De aceea, cu cât privim mai atent la curgerea geografiei prin secole, cu cât căutăm mai mult sursele reale ale schimbării şi încercăm să înţelegem ceea ce înseamnă, de fapt, inovaţia socială, cu atât vom afla mai repede limitele pe care le au liderii, comunităţile şi societatea umanăa, în general. Cu atât suntem mai aproape de viitor.
Coments