Interviu realizat de Vasile Simileanu
Doamnă Ambasador, care este poziția Turciei în ceea ce privește problema Nagorno-Karabakh și conflictele recente dintre Azerbaidjan și Armenia?
Turcia a adoptat încă de la început o atitudine consecventă în ceea ce privește conflictul din Nagorno-Karabakh. Continuăm să sprijinim soluționarea problemei în conformitate cu legislația internațională, pe baza integrității teritoriale a Azerbaidjanului.
Abordarea noastră este aceeași și în ceea ce privește ultimele evoluții.
Această confruntare armată a avut loc, în primul rând, prin ocuparea ilegală în 1992 a teritoriilor recunoscute la nivel internațional ale Azerbaidjanului, cu încălcarea tuturor principiilor dreptului internațional, în primul rând Convențiile de la Geneva.
Cel mai recent val de conflicte a început de fapt în iulie anul trecut cu atacul Armeniei asupra regiunii Tovuz din Azerbaidjan. Această agresiune nu a primit un răspuns adecvat din partea comunității internaționale. Prin urmare, a urmat al doilea pas, și anume bombardarea pozițiilor armatei azere și a zonelor rezidențiale civile până la sfârșitul lunii septembrie. Am condamnat cu fermitate aceste atacuri, care constituie încă o încălcare clară a dreptului internațional și care au provocat victime civilLE.
Nu în ultimul rând, am ajuns să asistăm la atacurile forțelor armene asupra țintelor civile din orașele Azerbaidjanului. Atacurile asupra populației civile reprezintă o nouă dovadă a lipsei oricărui respect pentru lege. Condamnăm aceste atacuri asupra așezărilor civile de dincolo de zona confruntărilor armate.
În ceea ce privește actualul conflict și atacurile deliberate asupra civililor, susținem poziția administrației azere, nu de a riposta provocării, ci de a-și exercita dreptul la autoapărare, care decurge din dreptul internațional, în interiorul granițelor sale recunoscute la nivel internațional și din faptul că depune toate eforturile posibile pentru a preveni vătămarea populației civile. Aceste provocări au atins nivelul de amenințare directă la adresa păcii și stabilității regionale internaționale.
Care sunt relațiile Turciei cu Azerbaidjanul în acest cadru? În ce măsură este legătura sa specială cu Azerbaidjanul un factor determinant în atitudinea actuală?
Turcia sprijină pe deplin Azerbaidjanul, cu o solidaritate neclintită în acest proces. Sprijinul nostru decurge nu doar din relația specială dintre cele două țări, ci și din faptul că Azerbaidjanul este partea care are dreptate, fapt confirmat oficial de legislația internațională.
Armenia nu se retrage din teritoriile azere pe care le ocupă, încălcând astfel dreptul internațional, și nu recunoaște rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU și rezoluțiile OSCE.
Ceea ce trebuie subliniat este că Azerbaidjanul își folosește dreptul la autoapărare, consfințit în articolul 51 din Carta ONU, pentru a-și proteja poporul și integritatea teritorială, și că Forțele Armate Azere desfășoară o operațiune pe teritoriul său de drept, din punct de vedere legal. Obiectivul operațiunii militare a Azerbaidjanului este protejarea populației sale, restabilirea integrității sale teritoriale și îndemnarea Armeniei să revină la negocieri productive.
În retrospectivă, cum evaluați implicarea comunității internaționale?
Timp de 28 de ani, 20 la sută din teritoriul Azerbaidjanului s-a aflat sub ocupație ilegală armeană și peste 1 milion de azeri strămutați internațional așteaptă să se întoarcă în patria lor.
Grupul OSCE Minsk, coprezidat de Rusia, SUA și Franța, este principalul organism înființat pentru soluționarea conflictului din Nagorno-Karabakh. Și noi suntem parte din grupul de la Minsk, împreună cu o serie de alți actori, inclusiv Azerbaidjanul și Armenia, ca părți la conflict.
Încă de la începutul său, Procesul de la Minsk nu a făcut progrese concrete către găsirea unei soluții. În acest sens, înțelegem și considerăm îndreptățită dezamăgirea Azerbaidjanului față de eșecul Procesului de la Minsk în a face progrese concrete către găsirea unei soluții.
În acest cadru, a te poziționa la o distanță egală, sub pretextul neutralității, atât față de partea ofensatoare, cât și de cea agresată, înseamnă a cauționa partea invadatoare, iar această abordare nu este nici legală, nici justă din punct de vedere moral.
Facem apel la comunitatea internațională, în special la copreședinții grupului de la Minsk, să exercite presiuni asupra Armeniei într-un mod care să o împingă la negocieri semnificative și substanțiale. Comunitatea internațională ar trebui să fie alături de cei drepți și de adevărata victimă.
Cum ați vedea o cale de ieșire din acest conflict prin mijloace multilaterale?
Turcia susține o soluționare pașnică și negociată a conflictului, în conformitate cu dreptul internațional. Evident, revenirea la masa negocierilor este ceea ce ne dorim cu toții în cele din urmă. Copreședinții grupului Minsk au făcut multe eforturi. Dar rezultatul final nu este deosebit. Cu toate acestea, apreciem intenția bună a actorilor principali din comunitatea internațională de a detensiona ostilitățile din Nagorno-Karabakh și regiunile învecinate. În acest sens, am luat act de declarația celor trei președinți.
Dar, în acest stadiu, problema nu este doar încetarea focului. Dacă nu ne concentrăm pe îndeplinirea rezoluțiilor ONU și a deciziilor OSCE, nimic nu se va schimba.
Armenia ocupă ilegal regiunile populate de etnici armeni, dintre care unii au fost aduși din Orientul Mijlociu și încearcă să schimbe structura demografică a teritoriilor pe care le ocupă. Acestea sunt încălcări clare ale dreptului internațional, constituind cel mai mare obstacol în calea păcii și stabilității ca atare în regiune.
A cere Armeniei să respecte deciziile ONU și OSCE nu poate fi interpretată ca impunere a unor „precondiții”. Cu alte cuvinte, dacă nu se acceptă faptul că încetarea ocupației este punctul cheie, orice încetare a focului va fi fragilă și temporară; vor exista alte erupții în viitor.
Din păcate, Armenia s-a prefăcut până acum că negociază, în timp ce în realitate a încercat să-și asigure ocupația permanentă. Comunitatea internațională poate ajuta conducerea armeană să înțeleagă că negocierile ar trebui să se desfășoare într-un mod constructiv, astfel încât să producă un rezultat. Dacă nu ne concentrăm pe îndeplinirea rezoluțiilor ONU și a deciziilor OSCE, nimic nu se va schimba.
Trebuie să împrospătăm Procesul de la Minsk printr-o nouă mentalitate. A pune capăt ocupației este esențial. Mediatorii nu trebuie să rămână la o distanță egală față de ocupant și ocupat.
În acest sens, aș pune întrebarea; cum este acest lucru în concordanță cu reacțiile noastre de drept în ceea ce privește Transnistria, Crimeea, Donbas, Abhazia sau Osetia de Sud? Reacționăm pentru a apăra integritatea teritorială a Republicii Moldova, Ucrainei și Georgiei. Acesta este un act moral și just, dacă vrem să vorbim despre ordine internațională, drept și principii bazate pe reguli. Așadar, ar trebui să adoptăm o poziție consecventă în ceea ce privește integritatea teritorială a Azerbaidjanului.
Cum ați răspunde acuzațiilor Armeniei la adresa Turciei în ceea ce privește actualul conflict? Mă refer la acuzațiile de implicare directă a Turciei și presupusa doborâre a unei aeronave armene de către Turcia sau aducerea luptătorilor teroriști străini din Orientul Mijlociu pentru a lupta alături de Azerbaidjan.
Acestea sunt dezinformări, știri false și propagandă defăimătoare împotriva Turciei. Vorbim de o campanie țintită a Armeniei, cu acuzații nefondate, fără dovezi. Am respins deja aceste afirmații în diverse cadre. De asemenea, autoritățile azere le-au respins la rândul lor pe toate, de la cel mai înalt nivel.
Din contră, cele mai alarmante știri sunt că Armenia aduce teroriștii PKK din Irak și pe cei ai organizației afiliate din Siria, YPG, să lupte în Nagorno-Karabakh împreună cu forțele armene. PKK este o organizație foarte periculoasă, desemnată teroristă atât de NATO, cât și de UE, iar YPG este ramura sa siriană. PKK este un risc major la adresa stabilității regionale din Orientul Mijlociu, iar YPG este afiliatul său.
Așadar, decât să acționeze concomitent ca victimă și agresor, Armenia ar trebui să clarifice în primul rând acest lucru. În caz contrar, aceasta va constitui încă o dovadă a acțiunilor Armeniei împotriva securității și stabilității din Caucazul de Sud. Această circumstanță nefastă este lucrul despre autoritățile armene trebuie întrebate și cercetat.
Pentru a juca rolul de victimă, Armenia recurge la distorsionarea realităților de pe teren. Armenia vrea să-și ascundă propriul iredentism. Am putea aici să amintim anunțul ministrului armean al apărării David Tonoyan despre doctrina „Noului război pentru noile teritorii” anul trecut. Prin urmare, conducerea armeană încearcă să uite încălcările legii și propria sa agresiune și să își ascundă iredentismul.
Aș dori, în final, să vă rog să ne împărtășiți pe scurt punctele de vedere cu privire la implicațiile acestui conflict din perspectiva economiei politice, precum și a posibilului viitor al relațiilor dintre Turcia și Armenia.
Perspectiva economiei politice este într-adevăr unul dintre principalele aspecte al acestui conflict cu grave implicații globale. Regiunile Tovuz și Ganja din Azerbaidjan, pe care Armenia le-a atacat, se află deasupra conductelor de gaze naturale și petrol, precum și deasupra liniilor de conectivitate. Prin urmare, această agresiune iredentistă pune în pericol securitatea aprovizionării cu energie a Europei.
Pe de altă parte, situația actuală împiedică aceste țări să utilizeze potențialul real al regiunii. Acest lucru aduce efecte economice devastatoare, cu influențe adverse mai ales asupra populației Armeniei.
Relațiile dintre Azerbaidjan și Armenia sunt foarte importante pentru noi. Dacă problema Nagorno-Karabakh va fi rezolvată și relațiile dintre Azerbaidjan și Armenia vor fi îmbunătățite, relația noastră cu Armenia ar putea ajunge la o fază diferită în viitor.
În acest sens, aș dori să profit de această ocazie pentru a reitera poziția noastră că problema poate fi soluționată doar prin diplomație și negocieri. Prin urmare, dacă vom pierde din vedere rezoluțiile UNSC ca punct de plecare, o rezolvare viabilă a conflictului va fi dispărut. Dreptul internațional ar trebui să prevaleze, ocuparea teritoriilor recunoscute la nivel internațional din Azerbaidjan ar trebui să ia sfârșit, iar cei peste 1 milion de azeri strămutați internațional să se întoarcă în patria lor. Acest lucru ar ajuta populațiile și guvernele deopotrivă.
Coments