Interviu cu E.S., dl. Sergey MINASYAN,
Ambasadorul Armeniei la Bucureşti

Vasile SIMILEANU: Excelenţa Voastră,
Regiunea Extinsă a Mării Negre cunoaşte prefaceri şi descărcări impuse de evoluţiile din Asia Centrală şi Caucaz. Asistăm la noi conflicte îngheţate – Crimeea şi estul Ucrainei -, care se suprapun pe cele deja existente. Armenia şi Azerbaidjanul sunt sub presiunea unui astfel de conflict. Care sunt cauzele acestor conflicte îngheţate?

Sergey MINASYAN: Fiecare dintre conflictele enumerate, fie că vorbim de cele din Regiunea Extinsă a Mării Negre, cele din Orientul Apropiat sau cele din Balcani au avut şi au propriile cauze şi o logică a evoluţiei lor. În ceea ce priveşte conflictul din Nagorno-Karabakh, principala cauză este tendinţa conducerii Azerbaidjanului să încalce un drept absolut normal al poporului din Nagorno-Karabakh şi nu vorbim acum de păstrarea identităţii naţionale, sau de dreptul de a-şi decide propria soartă, fără a depinde de voinţa dictatorului moştenitor, ci de dreptul la viaţă – un drept pus sub ame-ninţare de Azerbaidjan, practic, în fiecare zi, începând cu pogromurile anti-armene şi epu-rările etnice la care au fost supuşi armenii din Sumgait, Baku, Kirovabad (începând cu sfârşitul anilor 1980, până la începutul anilor 1990) şi ajungând până în zilele noastre – la agresiunea la scară largă săvârşită împotriva Nagorno-Karabah-ului, demarată la 27 septembrie a.c..

V.S.: Domnule Ambasador,
Peste tot în lume sunt facţiuni extremiste de natură etnică, religioasă, lingvistică, iar revendicările teritoriale fac parte din natura umană. În ceea mai mare parte depinde de noi cum ştim să gestionăm un conflict, cu rezonanţe istorice. Care sunt cauzele istorice şi actuale ale conflictului din Nagorno-Karabah? Care sunt părţile implicate?

Sergey MINASYAN: Cauzele istorice ale conflictului din Nagorno-Karabakh sunt extraordinar de profunde, iar părţile armene nici măcar nu trebuie să enumere aceste fapte, căci ele pot fi găsite cu uşurinţă în cărţile de istorie, din antichitate până în zilele noastre. Totuşi, pentru publicul român, cum adesea încerc să explic răspicat, pot spune că actuala etapă istorică a conflictului din Nagorno-Karabah – o regiune locuită preponderent de armeni – a început din momentul în care, prin decizia biroului caucazian al Comitetului Central al Partidului Bolşevic, cu participarea şi la presiunea directă a lui Iosif Stalin, Nagorno-Karabahul a fost anexat la Azerbaidjanul sovietic. Continua discriminare etnică, politică şi socială a armenilor din această regiune, dar şi în întregul Azerbaidjan sovietic, au dus la noua fază a conflictului militar, fapt care a coincis cu destrămarea URSS şi cu apariţia noilor state independente, iar, în paralel cu acest proces, în deplină conformitate cu legislaţia în vigoare de la acel moment, în locul fostului Azerbaidjan sovietic, au apărut două formaţiuni statale: Republica Azer-baidjan şi Republica Nagorno-Karabakh (Artsakh). Chiar acestea sunt părţile principale ale conflictului armat, în timp ce Republica Armenia, care reprezintă interesele Nagorno-Karabakh-ului, nerecunoscut, deocamdată, la nivel internaţional, este garantul principal al siguranţei sale.

Turcia – ţara care poartă responsabilitatea Genocidului, în urma căruia au pierit 1,5 milioane de armeni în Imperiul Otoman, în timpul Primului Război Mondial, şi care refuză să recunoască acest fapt istoric – încă de la începutul anilor 1990, a susţinut prin toate mijloacele posibile Azerbaidjanul. În etapa actuală, Turcia s-a declarat în mod deschis participant direct al conflictului armat încă din vara anului curent, când a facilitat furnizarea teroriştilor islamici din Orientul Apropiat, a trupelor normale, inclusiv a aviaţiei, care participă direct în acţiunile militare.

În plus, formatul principal de implicare al comunităţii internaţionale îl reprezintă eforturile de mediere a soluţionării pe cale paşnică ale celor 3 co-preşedinţi ai grupului de la Minsk al OSCE, care la 1 octombrie a.c. au venit cu o declaraţie în care făceau un apel către părţi, dar de fapt, din câte înţelegem noi, către singurul iniţiator al noului război escaladat – Azerbaidjan – să oprească imediat acţiunile militare.

Iar motivul principal pentru care Azerbaidjanul a început chiar pe 27 septembrie agresiunea sa masivă împotriva Nagorno-Karabah-ului, în condiţiile în care ne aflăm în plină pandemie globală de COVID-19, este şirul de probleme interne pe care le are regimul dictatorului moştenitor, Ilham Aliyev, pe fundalul crizei economice globale, a scăderii preţului la petrol şi situaţia social-economică complicată. Aici ar trebui să mai adăugăm şi politica cultivată de conducerea Azerbaidjanului şi insuflată propriului popor, cea a armenofobiei şi a lipsei de disponibilitate spre orice compromis cu părţile armene.

V.S.: Excelenţă,
Ştim cu toţii că nu iese fum dacă nu se face foc! Ce forţe şi state sunt implicate în conflictul din Nagorno-Karabah? Care este miza acestui areal?

Sergey MINASYAN: Parţial, v-am răspuns mai sus la această întrebare, dar pot să vă spun că dacă pentru Azerbaidjan miza principala este mândria lezată şi imaginea, pentru Turcia – ambiţiile geopolitice şi sentimentul de impunitate tot mai mare a conducerii sale, pentru Nagorno-Karabah şi Armenia care îl susţine – este o chestiune nu numai de siguranţă, ci de supravieţuire fizică, înainte de toate.

V.S.: Stimate Domnule Ambasador,
Demantelarea URSS şi noile formate politice, economice şi militare generate de Kremlin nu au reuşit să rezolve problemele conflictelor îngheţate, din contră unele având escaladări necontrolabile. Armenia şi Azerbaidjanul se află în sfera de influenţă a Moscovei, iar Azerbaidjanul cochetează cu Turcia. Formatele internaţionale sunt neconcludente, cel puţin din punctul meu de vedere. Care sunt aliaţii şi care este poziţia Armeniei faţă de aceştia? Ce parteneriate strategice aveţi în derulare?

Sergey MINASYAN: Consider că aprecierile Dumneavoastră vizavi de situaţia din jurul Nagorno-Karabah-ului, sunt ceva mai vechi. La momentul actual, nu vorbim doar de faptul că Azerbaidjanul cochetează cu Turcia, ci că acesta s-a transformat, de fapt, într-un satelit al Turciei, împlinind toate dorinţele conducerii turce, inclusiv dislocarea trupelor regulate pe teritoriul Azerbaidjanului. În egală măsură, Azerbaidjanul şi Turcia s-au transformat în focare ale terorismului islamic în Caucazul de Sud.

Sunt sigur că v-aţi informat suficient de bine din surse internaţionale şi aţi auzit despre declaraţiile co-preşedinţilor grupului de la Minsk al OSCE şi ale ministerelor de externe şi ale altor instituţii ale statului din SUA, Republica Franceză, Federaţia Rusă, Iran, care au confirmat deja, prin dovezi, dislocarea teroriştilor islamici din Orientul Apropiat, prin Turcia, în Azerbaidjan, şi care cer înlăturarea imediată a acestora.

De fapt, ne aflăm în situaţia în care Artsakhul şi Armenia se află împreună în prima linie în lupta cu terorismul islamic, susţinut inclusiv de un membru NATO – Turcia, iar în acest sens partenerul şi aliatul nostru este întreaga comunitate internaţională.

V.S.: Excelenţă,
Pe timpul vizitei pe care am efectuat-o în Armenia, am avut un sentiment de inconfort dat de prezenţa militarilor ruşi pe teritoriul Armeniei, de faptul că foarte multă lume vorbea în limba rusă, cât şi de o oarecare apăsare a omului de pe stradă, care era trist şi încruntat… Am ascultat cântecele armene, cu conotaţii ancestrale… Am vizionat dansurile, care mi s-au părut războinice, dar în aceeaşi manieră cu cele georgiene şi azere… Am vizitat lăcaşele de cult austere… Am constatat, după ce am vizitat Georgia şi Azerbaidjanul, că există un filon caucazian cultural comun care nu este exploatat! Am remarcat că aceste popoare doresc pacea, dar şi faptul că nu le va sta nimic în cale pentru dreptate şi libertate… Ce credeţi că este de făcut pentru a limita efectele extremiste şi războinice? Doresc să îmi prezentaţi soluţii, strategii şi parteneriate cu statele implicate în conflict! Aveţi aşa ceva la nivelul Erevanului?

Sergey MINASYAN: Iarăşi consider că răspunsul este legat de întrebarea prece-dentă şi n-aş vrea să mă repet. Totuşi, având în vedere că dumneavoastră aţi abor-dat subiectul extremismului, al importanţei luptei pentru combaterea acestui fenomen, şi având în vedere dovezile că Turcia şi Azerbaidjan au folosit şi sponsorizat terorismul islamic la nivel de stat, apare o chestiune absolut firească, şi anume, cea a răspunderii morale şi politice a acelor state care au încheiat, la rândul lor, un parteneriat, inclusiv strategic, atât cu Turcia, cât şi cu Azerbaidjan.

Dacă înainte, pe arena internaţională, partea armeană îi atenţiona pe partenerii săi despre cât de inoportune sunt relaţiile cu state precum este Azerbaidjanul, condus deja de şase decenii de un regim dinastic dictatorial, acum ne întrebăm cât de posibile sunt aceste relaţii cu un Azerbaidjan, care este cunoscut şi ca fiind ţara care susţine terorismul islamic la nivel de stat şi pe care îl foloseşte împotriva Armeniei şi Artsakh-ului.

V.S.: Domnule Ambasador,
Armenia a decretat mobilizarea generală şi legea marţială! Iranul şi-a mobilizat forţele la frontiera cu Azerbaidjanul, Turcia şi Azerbaidjanul au desfăşurat exerciţii militare comune. În fiecare zi auzim de victime pe front, de avioane doborâte şi oameni care sunt nevoiţi să îşi lase vatra strămoşească pentru a se refugia. Este aceeaşi imagine apocaliptică, de coşmar pe care am întâlnit-o pe timpul vizitei de documentare din zona Lugansk. Care va fi finalul acestui scenariu? Cine va câştiga şi cine va pierde? Aici nu vorbim de orgolii rănite, vorbim de oameni reali care au de suferit! Ce vor face Rusia şi Turcia pentru diminuarea şi stingerea conflictului? Care sunt reacţiile şi implicarea internaţională?

Sergey MINASYAN: Observăm o amplificare a valului de critici din partea comu-nităţii internaţionale, printre care se numără statele UE, NATO, vecinii noştri din regiune, care condamnă cu toţii începerea ostilităţilor (iniţiate, fără îndoială, de Azerbaidjan şi Turcia) şi fac apel pentru încetarea imediată a acestora. Este important şi faptul că în acest moment, comunitatea internaţională pune accent pe neacceptarea transformării Caucazului de Sud într-un bârlog al terorismului islamic susţinut de Turcia.

V.S.: Excelenţă,
Poate că voi fi cam dur în această întrebare: Care sunt condiţiile ce pot determina Armenia să renunţe la Nagorno-Karabah? Să mă explic: Poate fi vorba de un nou stat independent care să nu mai fie tributar Erevanului sau Baku-ului? Poate fi o soluţie asemănătoare Kosovo, sau conflictul se va propaga, atrăgând în vâltoarea sa Turcia, Rusia şi Iranul? Personal, după ce generaţii au fost învrăjbite, consider că soluţia aparţine şi se regăseşte în conştiinţa fiecărui armean şi azer!

Sergey MINASYAN: Sunt absolut sigur că dacă aţi fi ajuns în Republica Artsakh (Nagorno-Karabah) şi i-aţi fi văzut pe oamenii din acele locuri, v-aţi fi uitat în ochii copiilor, care de câteva generaţii cresc sub permanenta ameninţare a războiului şi a bombardamentelor, nu mi-aţi fi adresat o asemenea întrebare.

Republica Artsakh (Nagorno-Karabah) este deja de 30 de ani un stat independent, cu toate atributele pe care le are orice stat integru.

Cât priveşte formatele de soluţionare finală, pot fi folosite şi analizate orice idei, dar în cadrul singurului format legitim de negociere, la acest moment – cel al co-preşedinţilor grupului de la Minsk al OSCE, luând în considerare realitatea politică şi istorică care s-a format în regiune, precum şi decizia de neclintit a poporului din Nagorno-Karabah de a-şi decide propria soartă şi parametrii garanţiilor siguranţei sale.

V.S.: Domnule Ambasador,
Misiunea dumneavoastră în România este una facilă. Aici avem o comunitate numeroasă provenită din Armenia. Armenii au avut un cuvânt de spus în dezvoltarea Bucu-reştiului, am avut oameni de cultură reprezentativi, respectaţi şi iubiţi de români. Care sunt relaţiile Domniei Voastre cu armenii din România? Ce sprijin vă acordă comunitatea armeană?

Sergey MINASYAN: Într-adevăr, în România există una dintre cele mai vechi comunităţi armene din Europa, care a contribuit substanţial la dezvoltarea politică, economică şi culturală a ţării. Suntem recunoscători pentru sprijinul constant al comunităţii armene din România, care a fost mereu o punte de legătură între ţările şi popoarele noastre şi chiar datorită acestui fapt, România a fost prima ţară cu care Republica Armenia, după ce şi-a declarat independenţa, a stabilit relaţii diplomatice, în decembrie 1991.

V.S.: Excelenţa Voastră,
Ce relaţii are Armenia cu statele din fosta URSS? Dar cu statele din Caucaz şi Asia Centrală?

Sergey MINASYAN: Avem relaţii foarte bune cu statele din fosta URSS, inclusiv cu cele din Caucaz şi Asia Centrală, cu excepţia unui singur stat vecin, conducerea căruia continuă să aibă o poziţie ostilă faţă de Armenia şi Artsakh, şi nu ratează nicio ocazie pentru a-şi etala poziţia armeanofobă faţă de comunitatea armeană din întreaga lume.

V.S.: Excelenţă,
Uniunea Vamală Eurasiatică este o provocare pentru Armenia! Cum se manifestă statutul de membru? Ce avantaje şi proiecte aveţi? Care sunt relaţiile cu Rusia, în afara staţionarii A 107 pe teritoriul Armeniei?

Sergey MINASYAN: Niciunul dintre formatele participării noastre internaţionale în care, fie suntem membri, sau colaboratori, nu reprezintă o provocare sau o amenin-ţare la adresa Armeniei. Armenia are o abordare complexă în raport cu toţi partenerii şi aliaţii săi, respectând priorităţile şi interesele sale naţionale, siguranţa, dezvoltarea economică, politică, ţinând cont de sprijinul primit în domeniul următoarelor procese de democratizare: statul de drept şi apărarea drepturilor omului. În această privinţă avem o poziţie mai mult decât echilibrată cu Rusia, UE, SUA, dar şi cu Iranul, China, India şi prietenii noştri din ţările arabe.

Nici România nu este o excepţie în acest sens, căci are deja un rol important şi constructiv în calitatea sa de membru responsabil al ONU, OSCE, Consiliului Europei şi al altor organizaţii internaţionale, dar şi ca membru-cheie al UE şi NATO în regiunea extinsă a Mării Negre. România are o poziţie echilibrată vizavi de conflictul din Nagorno-Karabah şi face mereu apel pentru soluţionarea, doar pe cale paşnică, a acestei chestiuni.

V.S.: Excelenţă,
Vă mulţumim şi vă dorim mult succes în misiune diplomatică pe care o aveţi în ţara noastră!