Dr. Huseyn N. Najafov,
Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar
al Republicii Azerbaidjan în România

În data de 27 septembrie a acestui an forțele armate ale Armeniei, încălcând din nou grav regimul de încetare a focului, au supus pozițiile armatei azerbaidjene de-a lungul liniei de front la bombardamente intensive. Folosind diferite tipuri de arme, inclusiv artilerie grea, forțele armate armene din mai multe direcții au tras și asupra teritoriilor locuite din Azerbaidjan, ceea ce a dus la pierderi umane și răniți în rândul populației civile. Ca urmare a atacurilor de artilerie și cu rachete ale forțelor armate armene, 42 de civili au fost uciși, 206 au fost răniți, au fost distruse 1.479 de case, 66 de blocuri, iar 241 de obiective de infrastructură au fost grav avariate.

Atacul efectuat de către forțele armate armene împotriva Azerbaidjanului este un alt pas dintr-o politică agresivă menit să agraveze conflictul. Republica Azerbaidjan a luat măsuri adecvate în cadrul dreptului la autoapărare ca stat suveran și în conformitate cu articolul 51 din Carta ONU. În urma contraofensivei, forțele armate azerbaidjene au reușit să suprime pozițiile de tragere ale Armeniei situate pe teritoriile ocupate din Azerbaidjan și să elibereze o parte dintre teritorii, câteva sate și orașul Jabrayil, care a fost sub ocupația Armeniei timp de 27 de ani. Operațiunea noastră militară de succes continuă, iar Azerbaidjanul este hotărât să-și elibereze pământurile și să-și restabilească integritatea teritorială.

Vorbind despre istoria conflictului, vreau să menționez că regiunea Karabah este pământ ancestral azerbaidjan și a fost întotdeauna o parte integrantă a tuturor formațiunilor de stat care au existat pe teritoriul Azerbaidjanului din cele mai vechi timpuri, fiind importantul său centru politic, cultural și spiritual. Însuși cuvântul Karabah este de origine turcească și înseamnă ”Grădina Neagră”. În secolul al XVIII-lea, pe teritoriul Azerbaidjanului au apărut diverși hanați și sultanați. În 1805, hanatul azerbaidjan Karabah, ca stat independent, a intrat sub stăpânirea Imperiului Rus. Acest acord a fost numit acordul Kurekchay. Conform altor tratate semnate în 1813 și 1828 – tratatele Gulistan și Turkmenchay, alte regiuni din Azerbaidjan au devenit parte a Imperiului Rus. După ocupația Azerbaidjanului de Nord, regimul țarist a urmărit o politică de plasare a armenilor pe teritoriile ocupate. Articolul 15 din acordul Turkmenchay reflecta relocarea masivă a armenilor pe teritoriul Azerbaidjanului de Nord. Astfel, în 1828-1911, procesul de relocare a armenilor pe teritoriile azerbaidjene a continuat. În această perioadă, peste un milion de armeni au fost așezați pe pământurile noastre istorice.

La 28 mai 1918, Azerbaidjanul și-a declarat independența de stat. Apropo, unul dintre primele decrete ale Republicii Democratice Azerbaidjan din 1918 a fost transferarea orașului Irevan (actualul Erevan) din Azerbaidjan în Armenia și declararea acestuia capitala Armeniei. Acesta este un fapt istoric. Republica Democratică Azerbaidjan, care a existat în anii 1918-1920, a stabilit relații diplomatice cu diverse state, iar 16 misiuni diplomatice au fost deschise la Baku. În aprilie 1919, guvernul azerbaidjan a instituit guvernarea generală interimară la Karabah. Aliații (Antanta) au recunoscut această guvernare generală sub jurisdicția Azerbaidjanului. La acea vreme, Karabahul nu avea nici independență juridică, nici politică.

În 1921, când Azerbaidjanul era deja parte a URSS, Biroul Caucazian al Comitetului Central al Partidului Comunist (bolșevic), care discuta problema frontierelor dintre Republici, a decis să păstreze Karabahul în componența Azerbaidjanului. Să-l păstreze, nu să-l transmită, așa cum vor să își închipuie unii istorici armeni. În 1923, Republica Socialistă Sovietică Azerbaidjan a emis un decret privind înființarea Regiunii Autonome Nagorno-Karabah în cadrul Azerbaidjanului.

Evenimentele de la Karabah din perioada modernă au început la sfârșitul anului 1987 la Hankendi cu agresiunea armenilor împotriva azerbaidjenilor. În același timp, azerbaidjenii au fost expulzați masiv din Armenia. Drept urmare, peste 500 de mii de oameni au fost obligați să părăsească pământurile strămoșilor lor. La sfârșitul anului 1991 și începutul anului 1992, conflictul a trecut la nivel militar. Pe 26 februarie 1992, au avut loc cele mai sângeroase evenimente din istoria conflictului Nagorno-Karabah în orașul Hodjalî din Azerbaidjan. A fost un masacru fără precedent. Întreaga populație a orașul a fost distrusă. În urma acestui masacru împotriva populației azerbaidjene 613 persoane au fost ucise, inclusiv 106 femei, 63 de copii și 70 de persoane în vârstă. Într-o noapte, 8 familii au fost complet lichidate, 25 de copii și-au pierdut ambii părinți, inclusiv 130 de copii au rămas fără unul dintre părinți. În timpul evenimentelor tragice, 487 de persoane au fost rănite, 1275 civili au fost luați ostatici, soarta a 150 dintre ei este încă necunoscută.

Motivul dușmăniei este politica de anexare forțată a pământurilor noastre de către Armenia. Astăzi, aproximativ 30 de mii de armeni trăiesc în Azerbaidjan. Însă, nici un singur azerbaidjan nu a rămas în Armenia. Până la urmă, înainte de conflict, azerbaidjenii locuiau acolo, pe pământurile strămoșilor lor.

Ca urmare a agresiunii militare a Armeniei din 1991-1994 a fost ocupat 20% din teritoriul Republicii Azerbaidjan, Nagorno-Karabah și șapte regiuni adiacente. Peste un milion de azerbaidjeni au devenit refugiați și persoane strămutate intern, peste 20 de mii de persoane au murit, 50 de mii de persoane au fost rănite sau au devenit invalide, 5 mii de persoane au dispărut. În data de 12 mai 1994, s-a ajuns la un acord de încetare a focului.

Până la actuala escaladare, armistițiul a ținut mulți ani, nu doar un deceniu. Au existat anumite coleziuni pe linia de contact, au existat provocări ale părții armene la frontiera de stat. Iar noul act de agresiune armeană împotriva Azerbaidjanului, desfășurat în data de 27 septembrie, este o continuare a provocărilor părții armene puse în aplicare în ultimele luni, inclusiv încercări de ofensivă în direcția Tovuz în perioada 12-16 iulie, provocările grupurilor de recunoaștere și sabotaj în direcția Goranboy din 23 august, politicii de relocare ilegală pe teritoriile ocupate din Azerbaidjan, precum și declarații și activități provocatoare ale conducerii armene. Aceste acțiuni ale Armeniei fac parte integrantă din politica de agresiune și ocupație militară împotriva Azerbaidjanului, care continuă de mai bine de 30 de ani.

Din păcate, partea armeană, aderând la tactica tradițională a terorii, bombardează intens populația civilă și infrastructura civilă din Azerbaidjan, inclusiv teritoriile locuite situate departe de zona de conflict. Orașul Gandja, unde locuiesc peste 500 de mii de cetățeni, orașul industrial strategic Mingacevir, precum și Beylagan, Agjabedi, Goranboy și alte regiuni au fost supuse focului de artilerie și rachetelor interzise. La 4 octombrie, Armenia, după ce a efectuat o nouă provocare, a lansat două rachete cu rază medie de acțiune asupra regiunilor Khizi și Abșeron. Experții au stabilit că forțele armate armene au folosit bombe cu dispersie interzise și rachete „Smerch” cu o mare putere distructivă pentru toate țintele, inclusiv obiective civile și strategice. La 6 octombrie 2020, forțele armate armene au lansat rachete cu focoase de tip cluster pe teritoriul dens populat al regiunii Yevlah, situat departe de zona de conflict, pe teritoriul prin care trece principala conductă petrolieră de export din Azerbaidjan, Baku-Tbilisi-Ceyhan (BTC). Muniția cu dispersie a căzut la doar 10 metri de conductă. Peste 300 de fragmente de rachete de tip cluster au fost împrăștiate în jur. Aceasta reprezintă o amenințare gravă pentru viața și sănătatea populației civile. Principala conductă petrolieră de export Baku-Tbilisi-Ceyhan are o mare importanță strategică din punct de vedere economic și politic, precum și pentru securitatea energetică a Azerbaidjanului, Georgiei, Turciei, a regiunii în ansamblu, precum și a statelor europene și mondiale.

Arătând bunăvoință, partea azerbaidjană a reacționat pozitiv la apelurile Federației Ruse, în perioada 9-10 octombrie 2020, a participat la o reuniune a miniștrilor de externe ai Federației Ruse, Republicii Azerbaidjan și Republicii Armenia, unde au avut loc negocieri constructive. După cum știți, declarația finală a reafirmat încă o dată aderarea la formatul existent al negocierilor, ceea ce presupune începerea negocierilor de fond bazate pe principii fundamentale.

Ca semn al angajamentului său pentru un acord de încetare a focului umanitar, partea azerbaidjană a dat instrucțiuni adecvate forțelor armate, dar partea armeană a ales o altă cale. Forțele sale armate au deschis perfid focul de mortar asupra unei echipe azerbaidjene de medici care colectau cadavrele personalului militar armean lângă satul Sugovușan din regiunea Terter din Azerbaidjan. Drept urmare, un medic a fost rănit grav. În plus, pe 11 octombrie, la ora 02:00, forțele armate armene au lansat o rachetă balistică asupra Gandja, al doilea oraș ca mărime din Azerbaidjan, care se află la 100 de km depărtare de zona de conflict. Racheta a lovit o clădire rezidențială cu mai multe etaje și a pus-o la pământ. 10 civili au fost uciși, mulți rezidenți, inclusiv copii, au fost răniți. Pe 17 octombrie 2020 la aproximativ ora 1 dimineața, forțele armate din Armenia, continuând să comită crime de război și acte teroriste împotriva păcii și umanității, au tras din nou asupra unei zone rezidențiale din centrul vechi al orașului Gandja. Ca urmare, 13 civili au fost uciși, inclusiv trei copii iar 53 de persoane au fost rănite. Numeroase obiective civile de infrastructură au fost afectate existând pagube semnificative. Efectuând bombardamente nocturne perfide asupra populației civile din orașul Gandja de pe teritoriul său, Armenia a comis a doua oară o crimă împotriva umanității și un alt act de genocid împotriva poporului azerbaidjan.

În special, vreau să menționez că bombardarea masivă a localităților azerbaidjene de către Armenia fără nicio necesitate militară nu este întâmplătoare și se efectuează în mod intenționat. Bombardarea sistematică a așezărilor de către Armenia denotă faptul că acest plan a fost pregătit în prealabil și inclus în programul de antrenament de luptă și foc a forțelor armate armene.

În ultimii doi ani, actuala conducere politico-militară a Armeniei a luat în mod intenționat măsuri care vizează escaladarea conflictului.

Partea azerbaidjană, ghidată de dreptul internațional umanitar și de Convențiile de la Geneva, prin organizațiile internaționale relevante, a avertizat de mai multe ori conducerea militară a Armeniei să se abțină de la artilerie și atacuri cu rachete asupra localităților și a civililor. Armenia nu a îndeplinit acest lucru și a demonstrat din nou ipocrizie. Acest lucru arată încă o dată în mod clar că scopul Armeniei este de a trage în mod deliberat asupra civililor.

Republica Azerbaidjan a declarat în repetate rânduri că prezența forțelor armate armene pe teritoriile ocupate din Azerbaidjan continuă să fie o amenințare serioasă pentru pacea și securitatea regională. Conducerea politico-militară a Armeniei reprezintă o amenințare pentru întreaga regiune.

Atacurile forțelor armate armene asupra pozițiilor armatei azerbaidjene, bombardarea civililor și a obiectivelor cu arme de calibru mare sunt un alt act de agresiune militară și de utilizare a forței de către Armenia împotriva Azerbaidjanului, ceea ce reprezintă o încălcare gravă a normelor și principiilor fundamentale ale dreptului internațional, Rezoluțiilor Consiliului de Securitate al ONU nr. 822, 853, 874 și 884 din 1993, care cer retragerea completă și necondiționată a trupelor armene de pe teritoriile ocupate din Azerbaidjan.

Aceste acțiuni ale Armeniei reprezintă o încălcare gravă a dreptului internațional umanitar, a Convenției de la Geneva din 1949, precum și a protocoalelor sale suplimentare. Scopul Erevanului este creșterea artificială a numărului de armeni pe teritoriile azerbaidjene, schimbarea caracteristicilor etnice și culturale ale teritoriilor și punerea în aplicare a politicii de anexare. Acest lucru este complet contrar Convenției de la Geneva. Așezarea pe teritoriile ocupate este considerată infracțiune. În prezent, această politică continuă și pe unele dintre teritoriile noastre ocupate. Numele regiunilor și satelor noastre se schimbă, moștenirea istorică a azerbaidjenilor este ștearsă, monumentele noastre istorice sunt distruse și moscheile azerbaidjene sunt profanate.

Președintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev, a declarat în repetate rânduri că retragerea trupelor armene din Nagorno-Karabah este singura condiție pentru încetarea ostilităților. În discursul său adresat poporului, Președintele Azerbaidjanului, vorbind despre loviturile provocate procesului de negociere prin declarațiile cu caracter instigator ale conducerii armene, a remarcat că principalul obiectiv al Armeniei este de a întrerupe negocierile și de a menține statu quo-ul. Deși șefii de stat, copreședinți ai Grupului OSCE Minsk au declarat în repetate rânduri că statu quo-ul este inacceptabil și acest lucru înseamnă că ocupația trebuie să se încheie. Șeful statului a subliniat că responsabilitatea pentru dezvoltarea în continuare a evenimentelor legate de provocarea militară a Armeniei revine conducerii politice și militare a Armeniei, armata azerbaidjană se luptă pe propriul teren, iar armata armeană nu ar trebui să se afle pe teritoriul azerbaidjan.

Președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, vorbind despre etapa de după război, a menționat că „populația armeană din Nagorno-Karabah ar trebui să știe că poporul azerbaidjan nu este inamicul lor. Sărăcia domnește acum în Nagorno-Karabah, iar armenii care locuiesc în Nagorno-Karabah nu trebuie să se îngrijoreze. Viața lor va deveni mai bună, mai sigură, iar prosperitatea lor va crește după eliberarea din regimul juntei criminale. Vom investi acolo și vom implementa proiecte sociale. În același timp, vom avea programe de creare de locuri de muncă. Toate acestea vor deveni o nouă etapă pentru armenii și azerbaidjanii care locuiesc acolo. Aceasta este poziția noastră. Doar că poporul azerbaidjan vrea să trăiască pe pământurile strămoșilor lor. El are dreptul să o facă. Fie ca ambele popoare să trăiască împreună, dar să nu se alunge reciproc. Nu e corect. Noi niciodată nu ne vom putea împăca cu această idee”.

Comunitatea internațională, conștientă de faptul că prezența ilegală a forțelor armate armene pe teritoriul ocupat din Nagorno-Karabah și în cele șapte regiuni adiacente ale Azerbaidjanului, reprezintă o amenințare gravă la adresa păcii și stabilității în regiune și demonstrează o poziție de principiu cu privire la activitățile agresive și de ocupare ale Armeniei împotriva Azerbaidjanului, pe baza normelor și principiilor dreptului internațional ar trebui să condamne politica de ocupație și acțiunile provocatoare ale părții armene împotriva Azerbaidjanului. Facem apel la comunitatea internați

onală să condamne ferm crimele de război pe care Armenia le comite în mod intenționat împotriva civililor. De asemenea, ar trebui să forțeze Armenia să respecte obligațiile care decurg din dreptul internațional, inclusiv din dreptul umanitar.

Poziția noastră se bazează pe dreptul internațional și justiție. Astăzi, armata azerbaidjană pe teritoriul său protejează integritatea teritorială a Azerbaidjanului. Noi restabilim justiția. Karabah – este Azerbaidjan!