Interviu cu E.S. dl. David SARANGA
Ambasadorul Israelului în România
Vasile SIMILEANU: Excelenţă,
Sunt foarte încântat să am un dialog cu un diplomat care cunoaşte foarte bine România şi dulcele grai românesc! Relaţiile dintre statele noastre sunt unice, o mare parte din cetăţenii Israelului provenind din România. La o vizită efectuată în Israel am văzut foarte multe tinere purtând cu mândrie ia românească. Dar relaţiile nu sunt numai culturale şi sentimentale…
Avem preocupări comune privind situaţia internaţională, la nivel global, care a suferit mutaţii ce impun reacţii rapide la nivelurile diplomatic, strategic-militar, politico-social şi geopolitic. Asistăm la formarea de noi alianţe şi demantelarea unor spaţii sub influenţa mişcărilor naţionaliste sau teroriste. Se fac scenarii, se contestă strategii şi lideri, se contestă doctrinele politice şi, de multe ori, ordinea de drept a unui actor statal. Ce presiuni laterale se manifestă asupra Statului Israel? Cum comentaţi evoluţiile din plan global, cât şi cele din plan regional?
David SARANGA: La ora actuală, întreaga lume se confruntă cu ameninţări care nu existau în trecut: schimbările climatice, imigraţia, cele legate de securitatea cibernetică, lipsa hranei etc. Toate, absolut toate sunt relevante şi pentru Orientul Mijlociu. Însă există şi ameninţări din partea actorilor statali şi non-statali. Şi în acest sens, Iranul este un pericol de destabilizare al Orientului Mijlociu. Astfel, pentru Iran războiul civil a fost un teren fertil pentru Iran, o ocazie de a se amesteca în situaţia
din ţară. e mult mai uşor să disemineze ideologia proprie şi terorismul. Spre exemplu, în Siria, Au făcut la fel şi în Liban şi o fac, la ora actuală, şi în Yemen. Aşadar, oriunde există instabilitate, există oportunitate şi pentru Iran de a-şi răspândi ideologia.
V.S.: Domnule Ambasador,
Statul Israel a reprezentat şi reprezintă un pol de stabilitate, manifestându-se ca lider regional. Care sunt iniţiativele israeliene strategice şi de securizare a Orientului Mijlociu în relaţiile cu Palestina, Arabia Saudită, Egipt, Siria, Irak, Yemen şi Iran? Putem vorbi şi de proiecte economice şi de investiţii pentru reconstrucţia statelor din regiune?
David SARANGA: Statul Israel se concentrează în prezent asupra Planului de Pace al preşedintelui SUA, Donald Trump, cu speranţa că palestinienii se vor opri din a boicota planul şi vor începe să coopereze pentru a rezolva orice chestiune proble-matică. Sunt multe beneficii importante pentru ei în Planul de Pace. Spre exemplu: li s-a oferit posibilitatea de a-şi crea un stat propriu, sprijinit cu fonduri de 50 de miliarde de dolari. Fondul acesta ar fi destinat infrastructurii, industriei care ar crea locuri de muncă şi prosperitate. Chiar dacă o parte dintre palestinieni nu sunt mulţumiţi cu planul propus mi se pare firesc să vină la masa negocierilor şi să-şi prezinte sugestiile, în loc să boicoteze întreaga iniţiativă. În ceea ce priveşte Egiptul şi Regatul Haşemit al Iordaniei, acestea sunt două state importante cu care Israelul a ajuns la un acord de pace. Noi, împreună cu Iordania şi Egipt, suntem în consens atunci când vine vorba de ameninţările din regiune. În ceea ce priveşte ţările din Golf, liderii israelieni au canale discrete de dialog, dar nu voi elabora pe această temă.
V.S.: Excelenţa Voastră,
Israelul duce o politică echidistantă în ceea ce priveşte relaţiile diplomatice cu unele state europene şi eurasiatice. În prezent, care este proiecţia Tel Aviv-ului privind relaţiile strategice şi diplomatice cu NATO – SUA – UE, Arabia Saudită, Federaţia Rusă şi, bineînţeles, cu România?
David SARANGA: Există trei elemente esenţiale pentru relaţiile diplomatice şi strategice ale Israelului: relaţia cu SUA, relaţia cu SUA şi relaţia cu SUA! Împărtăşim aceleaşi valori. Atât liderii Statului Israel, cât şi cei americani au conexiuni puternice. Israel nu este membru NATO, este un observator, deci împărtăşim, oricum, multe din provocările cărora NATO trebuie să le facă faţă. În ceea ce priveşte Rusia, unul dintre lucrurile bune îl constituie faptul că, de când e prezentă în Siria, premierul Netanyahu a reuşit să stabilească o linie directă cu Kremlinul, este un bun mecanism de a reduce tensiunea în cazul în care se întâmplă ceva. Este un activ preţios pentru Israel în ceea ce priveşte strategia geopolitică.
V.S.: Excelenţă,
Situaţia din Orientul Mijlociu Extins este una foarte complexă şi cu evoluţii neaşteptate în timp foarte scurt. Asistăm la schimbări de strategii în Palestina, Siria, Irak şi Afganistan. În acelaşi timp şi Libanul se confruntă de ceva timp cu o stare de incer-titudine. În marea majoritate a conflictelor sunt implicate state care nu sunt sunt actori geopolitici regionali şi/sau grupări teroriste. Cum percepe Israelul incisivitatea Iranului în regiune? Dar finanţarea unor grupări teroriste? Cum comentaţi declaraţiile belicoase ale Iranului? Cum priveşte Tel Aviv-ul dezvoltarea programului nuclear militar iranian?
David SARANGA: Ameninţarea iraniană constă atât în aspiraţia sa nucleară, cât şi in intervenţia în ţările vecine şi în susţinerea grupărilor teroriste.
Ne îngrijorează prezenţa Iranului în Siria, precum şi influenţa pe care o exercită asupra altor state din regiune, ştiind că obiectivul său îl reprezintă destabilizarea Orientului Mijlociu. Toate aceste acţiuni ale Iranului nu sunt o ameninţare doar la adresa Israelului, ci a întregii lumi, prin prisma capacităţilor sale nucleare şi a implicării în acte de terorism. Nu mai este niciun secret faptul că Iranul finanţează reţelele teroriste din Liban, Siria, Gaza.
Guvernul israelian a denunţat de la bun început faptul că Iranul încalcă Tratatul de Neproliferare şi a cerut ca statele europene să acţioneze împotriva agresiunii iraniene. Vom continua să expunem întregii comunităţi internaţionale încălcările şi agresiunile constante comise de Iran.
V.S.: Excelenţă,
Israelul trăieşte într-o „mare arabă”, la fel cum România trăieşte într-o „mare slavă”. Din acest punct de vedere, strategiile noastre de conservare naţională corespund. Vă rog să faceţi câteva precizări privind integrarea arabilor şi palestinienilor în spaţiul israelian. Ce strategii adoptă Statul Israel pentru limitarea migraţiei ilegale şi, implicit, a terorismului? Cum oferă protecţia cetăţenilor israelieni?
David SARANGA: În Israel convieţuiesc evrei, druzi, creştini, arabi, refugiaţi şi alţii, fiind un model de democraţie pentru ţările din regiune.
În acelaşi timp, este de datoria fiecărui stat suveran să îşi protejeze graniţele împotriva infiltrărilor ilegale. Din păcate, de mult prea multe ori ne-am confruntat cu atacuri teroriste.
Din acest motiv, pentru a combate terorismul şi pentru a-şi proteja cetăţenii, condiţiile de intrare în Israel sunt mult mai stricte comparativ cu alte ţări, iar verificările sunt realizate într-un mod foarte riguros.
Statul Israel are strategii în Marea Mediterană? În ce constau acestea? Care sunt relaţiile cu UE? Sunteţi incomodaţi de incisivitatea Rusiei în regiune?
David SARANGA: Marea Mediteraneană este deosebit de importantă pentru asigurarea comerţului nostru exterior şi implicit a bunăstării noastre economice.
La sfârşitul anilor `90, pe ţărmurile israeliene s-au descoperit depozite importante de gaze şi, prin urmare, gazul a devenit principala noastră resursă de energie, precum şi o sursă importantă pentru export. Mai mult, la începutul acestui an s-a semnat un parteneriat în domeniul gazelor între Israel, Cipru şi Grecia, fapt ce indică că ţara noastră devine rapid o superputere energetică.
Relaţiile dintre Israel şi Europa datează de sute de ani. Comunităţile evreieşti stabilite pe continentul european au prosperat, creând curente de gândire şi filosofie evreieşti. În ciuda relaţiei noastre complicate cu Europa din cauza tragediei Holo-caustului, aici este locul unde comunităţile evreieşti s-au dezvoltat şi au progresat. O mare parte dintre evreii care au migrat în Israel înainte şi după crearea statului au venit din Europa.
Statul Israel şi Uniunea Europeană împărtăşesc acelaşi angajament faţă de democraţie şi valorile acestui sistem. În prezent, Uniunea Europeană este cel mai mare partener economic al Israelului. Avem numeroase cooperări în domenii precum cercetare, ştiinţă, inovare şi cel antreprenorial. De altfel, Israelul rămâne unul dintre cei mai mari contribuitori din cadrul proiectului Orizont 2020 şi sperăm ca această colaborare să continue şi în cadrul programului Orizont Europa.
În ceea ce priveşte relaţiile cu Rusia, guvernul israelian se bucură de o relaţie consolidată de prietenie cu guvernul rus. Aşa cum am menţionat deja la o întrebare anterioară, Israel şi Rusia au adoptat un mecanism de colaborare care permite fiecărui stat să-şi coordoneze acţiunile în regiune fără a leza interesele celuilalt.
V.S.: Excelenţa Voastră,
Presiunile exercitate de conflictele regionale din Liban, Siria, Irak şi Yemen sunt multiple şi de impact asupra Statului Israel. Grupările arabe de sorginte teroristă, în special ISIS şi Al-Qaida, au obiective îndreptate cu precădere împotriva ţării Domniei Voastre. În plus, în teritoriu trebuie să faceţi faţă provocărilor mişcărilor palestiniene. După atacul terorist din SUA din 11 septembrie 2001 s-a creat o structură mondială de combatere a terorismului, care a scăzut în importanţă. Apreciez specialiştii militari israelieni şi am convingerea că sunt foarte bine pregătiţi! În acest context, există o colaborare cu organismele UE şi NATO privind combaterea terorismului şi menţinerea unei operativităţi ridicate permanente şi a rezilienţei poporului lui Israel? Dar cu SUA, Arabia Saudită, Egipt şi Iordania?
David SARANGA: Aşa cum aţi remarcat şi dumneavoastră, Statul Israel deţine o experienţă cheie în combaterea terorismului. De fapt, protejându-se pe sine, Israelul îi protejează şi pe ceilalţi, inclusiv Uniunea Europeană cu care avem o relaţie de colaborare strânsă în acest domeniu. Considerăm că doar printr-un efort comun axat pe o abordare preventivă şi proactivă putem opri ameninţările teroriste.
Parteneriatul puternic dintre Israel şi SUA este esenţial în lupta noastră pentru pace şi securitate, contribuind atât la combaterea terorismului, cât şi la menţinerea unei stări de siguranţă în regiune.
V.S.: Excelenţa Voastră,
Am să revin la problema palestiniană, care continuă să fie pe agenda internaţională. Recent a fost reprins planul preşedintelui Donald Trump. Care sunt punctele de vedere şi strategiile Statului Israel privind medierea şi negocierea conflictului? Există o „foaie de parcurs” ca iniţiativă israeliană? Beneficiaţi de sprijin internaţional?
David SARANGA: Planul de pace propus de preşedintele Donald Trump repre-zintă soluţia cea mai realistă la o problemă care a marcat îndelung regiunea. Este un plan care vizează prosperitatea şi securitatea ambelor părţi.
Ne-am bucura să ne aşezăm la masa negocierii şi să dezbatem fiecare aspect al planului, în loc să ne confruntăm cu o atitudine de refuz care este în defavoarea poporului palestinian şi a atingerii prosperităţii sale.
V.S.: Stimate Domnule Ambasador,
Privind conflictul din Siria: Israelul are pe agenda de lucru strategii de colaborare cu Egiptul, Iordania şi, eventual, cu Arabia Saudită, pentru stabilizarea şi reconstrucţia Siriei?
David SARANGA: Fiecare ţară din regiunea noastră are interese diferite. A existat totuşi un numitor comun şi acela a constat în lupta împotriva Statului Islamic (ISIS) pe care am câştigat-o. Odată atins acest obiectiv comun, lumea a rămas divizată între statele care susţin Iranul (Siria) şi celelalte.
În ciuda ostilităţii continue a guvernului din Siria şi a atacurilor faţă de statul evreu, Israelul a oferit în numeroase ocazii sprijin poporului sirian.
Din 2011, peste 4.000 de sirieni răniţi în propriul război civil sângeros au fost trataţi în spitalele mobile amplasate de-a lungul frontierei cu Siria, precum şi în spitalele din Israel.
Vă rugăm să faceţi câteva referiri la modul în care Statul Israel îşi proiectează puterea (şi aici mă refer la cea militară şi economică) în regiunile geopolitice ale Mării Roşii, Golfului şi Orientului Mijlociu? Dar în relaţiile cu Iranul?
David SARANGA: Unul dintre obiectivele noastre este de a normaliza relaţiile cu un număr semnificativ de ţări arabe. Am reuşit să stabilim legături cu ţări ostile Israelului care au înţeles că o colaborare cu noi le oferă garanţii pentru un viitor mai bun şi mai sigur pentru poporul lor. Cultivarea acestor relaţii plasează Israelul drept o putere regională şi globală în contextul în care cea mai mare ameninţare la adresa securităţii ţărilor din Orientul Mijlociu şi a statelor din lume rămâne acţiunea Iranului de a dezvolta arme nucleare. Israelul va continua să lupte împotriva agresiunii iraniene.
Mai mult, în contextul pandemiei de coronavirus care nu ţine cont de graniţe, guvernul israelian a donat echipamente de protecţie Autorităţii Palestiniene.
Am organizat, de asemenea, cursuri pentru cadrele medicale palestiniene, sprijinindu-i astfel în lupta cu acest virus.
V.S.: Excelenţa Voastră,
Lumea anului 2020 trăieşte sub sabia lui Covid-19. Mapamondul este paralizat de acest virus. Nu voi intra în teoria conspiraţiei şi nu vă voi provoca pentru a găsi vinovaţii. Cert este că avem un alt mod de a percepe relaţiile internaţionale, cele sociale, cât şi cele strategice. Priorităţile sunt de supravieţuire! Statul Israel a generat strategii de luptă împotriva acestui flagel. Pe acestea vă rog să le dezvoltaţi, deoarece sunt de interes pentru România şi comunitatea internaţională!
David SARANGA: În lupta cu acest inamic invizibil Israelul a luat o serie de măsuri pentru a reduce răspândirea bolii şi pentru a salva cât mai multe vieţi.
Odată cu diagnosticarea primului pacient cu Covid-19, guvernul israelian a făcut publice pe site-ul Ministerului Sănătăţii traseele celor infectaţi, astfel ca toţi cetăţenii să urmărească dacă s-au aflat în proximitatea unei persoane infectate şi să intre în auto-izolare pentru o perioadă de 14 zile.
În plus, zeci de centre de cercetare şi companii din Israel lucrează în prezent la soluţii care nu doar vor aplatiza curba, dar ne vor ajuta să înţelegem mai bine boala, cum să oprim transmiterea ei şi cum să o tratăm. De exemplu, compania Pepticom analizează informaţiile despre structura virusului şi, cu ajutorul inteligenţei artificiale, va produce o mică proteină care va ataca virusul, în timp ce Biofence a dezvoltat deja un înveliş antiviral care este acum testat împotriva noului coronavirus. Compania Salignostics lucrează la un test care va identifica prezenţa virusului în salivă, iar EDAS Healthcare, care a dezvoltat un algoritm ce poate detecta bolile infecţioase deja implementat de Spitalul Hadassah, lucrează la un algoritm pentru depistarea cazurilor de coronavirus.
Acestea sunt doar câteva exemple dintre numeroasele soluţii dezvoltate în Israel pentru combaterea coronavirusului.
Astăzi, pe lângă pandemia de coronavirus, au apărut noi ameninţări. Observăm că fiecare ţară se concentrează mai mult pe rezolvarea problemelor domestice cauzate de acest virus, iar această situaţie o întâlnim la nivelul întregii lumi, inclusiv la nivelul statelor arabe. Putem transforma noul context într-o oportunitate pentru regiunea noastră, dacă înţelegem că sunt aspecte importante în privinţa căror putem coopera.
Excelenţă,
Vă mulţumim şi vă dorim mult succes în misiunea din România!
Coments