Mevlüt ÇAVUŞOĞLU
Ministrul Afacerilor Externe al Turciei
Turcia duce o luptă majoră la porţile Europei. Criza siriană care se prelungeşte de nouă ani, generând constant noi dezastre pentru umanitate ne ameninţă din nou pe toţi. Însă de data aceasta, ceva e diferit. Nu se mai poate ca noi să apărăm întreaga Europă, de unii singuri. Milioane de oameni au fost strămutaţi în Siria şi sunt pe drum spre graniţele noastre. Orientul Mijlociu se află şi în vecinătatea voastră nu e chiar atât de departe cum aţi putea crede. Ceea ce se întâmplă acolo vă afectează inevitabil şi pe voi. Sunt unii care cred că au dreptul să critice în mod constant Turcia, deşi poartă singură această povară. Acum e momentul pentru aceştia să înţeleagă că trebuie să depună eforturi pentru o soluţie. Pentru că Siria este un test pentru întreaga umanitate inclusiv pentru Europa.
Pe măsură ce citiţi aceste rânduri, un stat din UE, Grecia, îşi suspendă obligaţiile ce decurg din dreptul internaţional şi dreptul UE şi săvârşeşte acţiuni inumane împotriva solicitanţilor de azil, împuşcarea celor care caută refugiu la graniţa sa pe uscat şi pe mare. Le scufundă bărcile, lansează bombe cu gaze lacrimogene, astfel că a ucis deja trei persoane şi a rănit multe altele. S-a opus unei declaraţii diplomatice referitoare la dreptul internaţional. În timp ce valorile comune ale UE sunt călcate în picioare, instituţiile UE sprijină Grecia deşi ar trebui să afirme aceste valori. ONU spune însă că aceste acţiuni sunt ilegale.
Grecia încearcă să închidă Marea Egee şi Mediterana, pentru a opri accesul Turciei la aceste mări. Pe de altă parte, mecanismul numit Uniunea Europeană, în logica sa îngustă, găseşte justificări acestor politici. Problema nu este doar unul dintre vecinii noştri, care şi-a transformat peste noapte pretenţia de leagăn al democraţiei în sursă a acestor imagini groaznice.
Problema este mai generală. A spune că niciun solicitant de azil nu ar trebui să vină în ţara lor şi că Turcia ar trebui să aibă grijă de ei este iresponsabil şi nu vom mai accepta acest lucru. În orice caz, iată că Turcia este din nou forţa motrice din spatele tuturor eforturilor de a găsi soluţii atât pe teren, cât şi la masa de negocieri. Critica, în locul cooperării şi a manifestării solidarităţii, nu va rezolva problema. Dimpotrivă, face ca eforturile în acest sens să fie şi mai dificile. Să ne amintim împreună cum am ajuns până la acest punct, ce am experimentat în ultimele luni şi ce încă mai experimentăm în prezent.
Când au început manifestaţiile, pe fondul revendicărilor legitime ale poporului sirian, regimul Assad a scos tancurile împotriva poporului său, în loc să fie de partea sa. Până în prezent, cel puţin o jumătate de milion de oameni şi-au pierdut viaţa şi aproape zece milioane au fost strămutaţi. Oraşele au fost distruse; oamenii sunt epuizaţi. 3,6 milioane dintre solicitanţii de azil adică două treimi din toţi solicitanţii de azil sirieni din lume au venit în Turcia.
Dintre numeroasele organizaţii teroriste care s-au instalat în Siria, inclusiv PKK / YPG, singura împotriva căreia comunitatea internaţională a luptat împreună a fost Daesh. Chiar şi aşa, adevăratul moment de cotitură în lupta împotriva Daesh a fost operaţiunea militară a Turciei „Scutul Eufratului”, lansată în 2016. Daesh a fost eliminată de pe o suprafaţă mare, după care nu şi-a mai revenit. Din 2014, regimul Assad, cu sprijinul Rusiei şi al Iranului, a început o ofensivă totală şi distructivă asupra opoziţiei, neţinând cont de civili. În ciuda diferendelor faţă de aceştia, Turcia a încercat să contribuie la căutarea unei soluţii cu Rusia şi Iran, în loc să caute o soluţie cu actori care nu au niciun efect pe teren sau la masa negocierilor.
De asemenea, a fost necesară revitalizarea şi repornirea procesului ONU şi protejarea vieţilor a mii de oameni, astfel încât aceştia să nu devină refugiaţi. Prin formula „Mecanismului Astana”, au fost concepute modalităţi de a proteja populaţia de ofensiva de distrugere în masă a regimului Assad. În final, un astfel de mecanism a fost stabilit în Idlib. Şi acolo sunt elemente radicale, iar Turcia a luat iniţiativa de a separa moderaţii de radicali. În tot acest timp, sub pretextul combaterii terorismului, regimul Assad a atacat nediscriminat populaţia civilă şi, cel mai recent, soldaţii turci detaşaţi acolo ca observatori ai încetării focului. Acum, regimul a văzut ce înseamnă să ataci soldaţi turci şi va vedea în continuare.
Când toate acestea se întâmplau şi mai ales în etapa de după 2014 în timpul căreia regimul Assad s-a concentrat pe strategia de distrugere a propriilor oraşe şi cetăţeni, cu sprijin din exterior fluxul de oameni care au părăsit Siria pentru alte ţări a crescut. Toate ţările vecine au devenit supraaglomerate cu aceştia. Turcia a devenit ţara cu cei mai mulţi solicitaţi de azil din lume. În 2015, haosul a izbucnit în Europa, când solicitanţii de azil s-au îndreptat către Europa, părăsind Turcia. Pe 18 martie 2016, am ajuns la un acord cu UE. Acest acord a lăsat din nou povara solicitanţilor de azil mai mult pe umerii Turciei. Cu toate acestea, am salutat faptul că UE a fost pregătită, deşi doar parţial, să împartă sarcina. S-au luat angajamente reciproce, iar în ultimii patru ani, Turcia şi-a îndeplinit toate obligaţiile în temeiul Acordului din 18 martie.
Pe de altă parte, UE încă nu şi-a respectat promisiunea la următoarele capitole: trebuia să se facă o contribuţie de şase miliarde de euro; cu toate acestea, doar jumătate din ea a fost livrată. Această contribuţie nu a ajuns la noi sau la solicitanţii de azil, direct, ci a fost virată către diverse agenţii de ajutor umanitar. Valoarea sumei nici măcar nu e demnă de menţionat, ţinând cont de faptul că am cheltuit cel puţin 40 de miliarde de dolari din resurse proprii în acest sens; şi totuşi, nici măcar această sumă de şase miliarde nu a fost livrată; nu a fost lansat vreun sistem de admitere umanitară voluntară. Nu am fost sprijiniţi în implementarea propunerii noastre pentru instituirea unei zone de siguranţă în Siria.
În plus, nu s-au îndeplinit angajamentele privind îmbunătăţirea Uniunii Vamale, liberalizarea vizelor, revitalizarea negocierilor de aderare, organizarea de summit-uri Turcia – UE şi cooperarea în lupta împotriva terorismului.
Am declarat că „trebuie păstrată ordinea în Idlib, astfel încât populaţia de patru milioane de oameni să poată fi protejată de regimul criminal şi pentru prevenirea unui aflux de solicitanţi de azil”. Din păcate, vocile care ne-au susţinut au fost, încă o dată, foarte slabe. Drept urmare, Idlib şi-a lăsat din nou amprenta cu sânge în istoria umanităţii transformându-se într-o tragedie în 2020. Zona a fost distrusă de aeronavele supor-terilor regimului. Doar din decembrie 2019, aproape două mii de civili şi-au pierdut viaţa şi cel puţin un milion şi jumătate 80% dintre ei femei şi copii s-au îndreptat către graniţa cu Turcia. Nu mai putem purta această povară singuri. Nu trebuie uitat faptul că doar în următoarele şase luni va fi nevoie de aproape patru sute de milioane de dolari pentru a oferi sprijin persoanelor strămutate din Idlib.
Atacurile regimului tiranic Assad nu s-au limitat la propriul său popor. Cel mai recent, un atac aerian al regimului Assad asupra soldaţilor noştri care protejau zona de descaladare a ucis treizeci şi şase de soldaţi turci.
Vreau să subliniez încă o dată acest lucru: ţara noastră nu mai poate purta de una singură această povară grea pe care şi-a asumat-o. Este indecent să considerăm această afirmaţie drept o ameninţare, şantaj sau manevră politică. Continuăm să oferim protecţia şi sprijinul necesar pentru aproximativ patru milioane de oameni în ţara noastră. Respectăm principiul nereturnării. Nu există nicio schimbare în politica noastră privind refugiaţii. Pe de altă parte, nu avem nicio obligaţie de a-i opri pe solicitanţii de azil care doresc să se deplaseze către ţări sigure. Nu îi vom împiedica pe solicitanţii de azil care, de bunăvoie, preferă să părăsească ţara noastră şi să meargă în ţări sigure. De fapt, nici nu avem dreptul să facem acest lucru. Însă, conform legislaţiei internaţionale şi a legislaţiei UE, ţările în care aceştia merg trebuie să îi accepte. La fel cum am făcut şi noi.
Cu toate acestea, milioane de oameni încă sunt rămaşi în Turcia. Pentru ca aceşti oameni disperaţi să poată reveni în Siria, Europa ar trebui să se trezească din somnul său adânc. În cooperare cu ONU, ar trebui să creăm condiţii pentru întoarcerea lor voluntară, regulată, sigură şi demnă. Mai mult, UE nu ar trebui să încurajeze la iresponsabilitate, ci la responsabilitate. Şi, mai presus de toate, ar trebui să coopereze cu Turcia.
Marea problemă a epocii noastre sunt persoanele strămutate. Cel mai înţelept lucru de făcut este rezolvarea acestei probleme direct la sursă. Cât priveşte Siria, soluţia noastră este următoarea: împreună, trebuie să împiedicăm soluţia militară a lui Assad şi să repornim procesul politic. Trebuie să lucrăm împreună pentru a ne asigura că sirienii se pot întoarce şi se vor instala în zonele eliberate de terorişti de către Turcia. Mai mult, trebuie să ne consolidăm împreună lupta împotriva terorismului, fără a face deosebire între organizaţiile teroriste. De asemenea, trebuie să lucrăm în direcţia unei ordini în Orientul Mijlociu, bazată pe integritate teritorială şi norme universale.
Sper că poporul german, care a primit mai mulţi solicitanţi de azil decât oricare altă ţară europeană, va fi conştient de alegerile care urmează şi nu va mai da crezare celor care caută să alimenteze ostilitatea faţă de Turcia. În acest context, unul dintre liderii UE care ne-a înţeles cel mai bine a fost cancelarul Merkel. Cu toate acestea, nici măcar cele douăzeci şi cinci de milioane de euro promise o sumă simbolică, sub forma unui ajutor pentru construirea blocurilor pentru cazarea refugiaţilor nu ne-au putut fi transferate, din motive birocratice. Practic, în climatul extins şi capricios în care se regăseşte Europa, cea mai bună strategie este cooperarea cu Turcia şi respectul reciproc. Turcia este membră a NATO şi stat candidat la UE. Problemele Europei sau ale vecinătăţii sale nu vor fi rezolvate într-o singură zi; fără ajutorul Turciei, nu pot fi rezolvate deloc. Acest lucru este foarte clar şi depinde de voi să îl înţelegeţi sau nu.
material publicat prin amabilitatea Ambasadei Turciei la Bucureşti
Coments