(SAU CÂT VALOREAZĂ TEORIA LUI IANCSÓ BENEDEK)¹

Ion CONEA, 1942

…Carpaţii Meridionali nu au fost niciodată hotar între populaţiile de pe cele două versante ale lor, populaţii care de fapt erau una singură: românească. Cea de pe versantul sudic întreţinea legături strânse cu cea de pe cel nordic, dar n-a trecut mai niciodată dincolo, spre a întemeia acolo aşezări noi, alături de cele autohtone preexistente, sau spre a se aşeza în acestea, în mijlocul populaţiei locale. De dincolo dincoace, însă, a fost totdeauna curent de imigrare şi de fondare se sate noi, sub streaşina Carpaţilor mai ales, dar şi până în malul Dunării. Sulzer, Raicewich, del Chiaro, Fotino, etc., cu toţii vorbesc de un procent însemnat de populaţie ardeleană emigrată şi fixată sub versantul sudic al Carpaţilor. Cauza principală stă, desigur, în transhumanţă, acest milenar du-te vino al păstorilor ardeleni între „patria lor de vatră” – muntele şi „patria cea de iarnă” – Balta Dunării şi şesurile periferice: „Dans leurs migrations périodiques de la montagne à la plaine, les pâtres des Karpates, pour la plupart d’origine transylvaine, semblent nous présenter le symbole de la longue évolution qui a amené le peuplement de toute la Valachie par une population roumaine…”

Dar nu e numai transhumanţa cauza. Ci după cum am văzut, au fost şi altele, în frunte cu persecuţiile religioase, ca şi cu militarizarea, din jumătatea a doua a sec. XVIII, a ţinuturilor ardelene de sub graniţa carpatică, care veneau, şi unele şi cealaltă, pentru Români, cu condiţii de viaţă intolerabilă. Persecuţiile religioase, cum toată lumea ştie, au atins maximum de intensitate în jurul anului 1700 şi s-au prelungit mai ales în secolul XVIII, tot; militarizarea grănicerească a avut şi ea loc, cu toate consecinţele ei – în primul rând emigrarea de români ardeleni în Principate – în acelaşi secol XIII.

Este adevărat că aceste cauze ajung la paroxism în cel de al treilea pătrar al sec. XVIII. Iar expresia acestei culminări a rămas gravată în acel strigăt de alarmă pe care, spune un document ardelean din 1773, îl ţipau în gura mare locuitorii celor două Principate Muntenia şi moldova, speriaţi de năvala peste ei a Românilor ardeleni: „Tot Ardealul vine peste noi”: „… ut ipsi Moldavi Valachique populi hominum ad se venientium turmis stupefacti vociferari auditi sunt: Tota Transilvania ad nos venit”.

… Ca să se vadă, cu alte cuvinte, ce puţin adevăr zace în teoria lui Iancsó Benedek: că, adică, majoritatea populaţiei române din Transilvania ar fi venit acolo din cele două Principate în exact acele două secole de care ne ocupăm: XVII şi XVIII – şi în care, cum am văzut, s-a petrecut tocmai contrariul.