Gl. (r.) prof. univ. dr. Anghel ANDREESCU
Dr. Valentin DULGHERU

Abstract. Already in the summer of 1989, Hungary officially redefined Romania as it’s main enemy and it’s main military threat. The Hungarian Foreign Minister, Horn, then persuaded Gorbachev, Rijkov and Sevardnadze for the intervention in Romania, nevertheless they did not approve. The Secretary General of the Warsaw Pact, Ivan Aboinov, the leader of the Soviet crisis group, noted that ”Hungary wanted us to intervene in Romania because it hoped to solve the problem of Transylvania.” In the formation of Great Romania, all minorities, including the Hungarian one, have given their allegiance to the union, even the great Hungarian aristocratic families.

Keyords: coup d’etat, the royal dictatorship, riots, revolutions, assassinations, foreign interventions, country traitors, communists, secret services, spies, the so-called revolution, minorities, revolutionary, the Dniester Plan

Analiza loviturilor de stat, a revoluţiilor, a răscoalelor, în această perioadă a României, ne permite să descifrăm cauzele acestora în demersul ascendent al modernităţii din toate punctele de vedere.

România a cunoscut din 1821 până în prezent: 3 revoluţii, 2 răscoale şi peste 15 lovituri de stat sau tentative de lovituri de stat.

În scurta domnie de 7 ani a domnitorului Alexandru Ioan Cuza au avut loc: 4 tentative de asasinat asupra sa (din care una în Turcia), două tentative de lovitură de stat şi două lovituri de stat, din care una în 1864, când domnitorul a dizolvat Camera Deputaţilor şi a preluat puterea şi alta în 1866, împotriva sa, fiind obligat să abdice de la conducerea României. În cei 7 ani de domnie, s-au schimbat 25 de guverne, dintre care 20 de guverne în numai 3 ani.

Urmează la conducerea României şi Carol I, care în 1888 suportă o tentativă de asasinat, precum şi regele Ferdinand, care a decedat în condiţii misterioase, părăsit de medicul care îl supraveghea.

La conducerea României a succedat regele Carol al II-lea în 1930 printr-o lovitură de stat, ajutat de ofiţerii din armata României, Serviciul Secret şi Iuliu Maniu, care a pus capăt sistemului democratic în România, a compromis dinastia Hohenzollern şi a ieşit de sub prevederile Constituţiei din anul 1923.

De fapt din acest moment s-a instalat dictatura regală, partidele desfiinţate fără parlament, hotărâri discreţionare ale regelui, ilegalităţi grave financiare, degradare totală a autorităţii statului român şi a regelui în mod deosebit.

În 1944, regele Mihai I îl arestează pe mareşalul Antonescu cu ajutorul unor ofiţeri apropiaţi şi serviciul secret al României.

Şirul loviturilor de stat continuă în România cu cea din decembrie 1989, în pofida manipulărilor continue ale românilor, referitor la aşa-zisa „revoluţie” şi negarea „intervenţiei străine în România”.

Referitor la răscoale, evidenţiem pe cea din 1888, reprimată de armată şi forţele de ordine, iar din cercetări rezultă „implicarea Rusiei în instigarea şi declanşarea răscoalelor din România, întrucât România blocase accesul Rusiei spre Balcani, cu acceptul Germaniei, Austriei şi Angliei. În ce priveşte răscoala din anul 1907, aceasta s-a declanşat în anul cu cea mai mare producţie agricolă, ţăranii având în proprietate 51,3% din terenul arabil al ţării, dar şi nemulţumirea ţăranilor împotriva arendaşilor evrei, plus propaganda diversionistă de la Cernăuţi.

Scena celebrului tablou al lui Octav Băncilă – 1907, pictorul fiind chiar fratele Sofiei Nădejde, soţia agitatorului socialist Ioan Nădejde, destituit din învăţământ pentru că făcea propagandă marxistă în rândul elevilor de şcoală primară.¹

Răscoala din Moldova a fost instigată calificat şi întreţinută de interese ale Rusiei.²

Răscoala din Muntenia şi Oltenia a fost politic provocată urmărindu-se desta-bilizarea statului român, legată direct de agresiunile Rusiei la adresa României.³

De precizat că s-a estimat că dacă n-ar fi fost provocată din Rusia, Răscoala din 1907, ea oricum s-ar fi declanşat în 1909 sau 1910, când atingea faza critică a blocajului: economic, financiar şi administrativ.⁴

***

La formarea României Mari, toate minorităţile, inclusiv cea maghiară şi-au dat adeziunea pentru Unire. Chiar mai mult, principalele familii maghiare au solicitat trecerea Ungariei sub coroana lui Ferdinand I al României.⁵

România a fost caracterizată ca fiind şovină de către Ungaria şi URSS.

Budapesta a caracterizat-o sistematic ca fiind reprezentativă faţă de minorităţile maghiară şi germană.⁶

În contrast cu rapoartele Budapestei privitoare la atrocităţi, nici Berlinul şi nici etnicii saşi din zonă nu erau dornici ca Transilvania să fie cedată de Regatul Român Ungariei.⁷

Budapesta insistă că estimările oficiale ale maghiarilor se refereau la 2-2,5 milioane de maghiari, în vreme ce organizaţiile maghiaro-americane pretindeau peste 3 milioane de maghiari.⁸

După un deceniu, Budapesta recunoaşte oficial că metodele de calcul au fost eronate şi erau doar 1,5 milioane de maghiari.

Recensământul oficial executat în România, în anul 1992, a spulberat orice speranţă pe domeniu, astfel din numărul populaţiei de 22.760.499: 20.352.980 erau români (89,4%) şi maghiari (inclusiv secui) – 1.620.299 (7,1%).

Conform fostului site al Biroului Ungar pentru minorităţile din străinătate existau 1,4 milioane de etnici maghiari în România, în anul 2002, în vreme ce peste 100.000 au plecat după 1989 afară.⁹

Acuzaţiile de genocid cultural în Transilvania au fost demontate repetat de investigaţiile Congresului şi Departamentului de Stat al SUA din anii 1970 şi în deceniul următor.¹⁰

Referitor la prezenţa etnicilor români în Ungaria s-a redus numărul de la 160.000 după război la 22.000 în 1970.¹

***

În iulie 1989, Ungaria a clamat extinderea suveranităţii sale asupra etnicilor maghiari care s-au întâmplat să locuiască dincolo de graniţele Ungariei dar a insistat că nu aceasta implică intenţii revizioniste. Ba chiar mai mult ar fi bine ca soluţie „Transilvania să fie autonomă.”

În decembrie 1989, preşedintele interimar al Ungariei Mátyás Szűrös a abrogat unilateral Tratatul de Prietenie şi Cooperare semnat în 1948 cu România.

Unităţile maghiare şi sovietice fuseseră dislocate de la graniţa cu Austria, la graniţa cu România şi pregătite să intervină în România.

Secretarul general al Pactului de la Varşovia, Ivan Aboimov, lider al grupului sovietic de criză, nota că „Ungaria voia ca noi să intervenim în România, fiincă spera să soluţioneze problema Transilvaniei.”

În acelaşi timp, primul-ministru al Ungariei declara că „redislocările erau făcute spre graniţa cu România şi menite să trateze ameninţarea românescă deşi se ştie că generalul Stănculescu se întâlnise în august 1989 la Balaton cu primul-ministru al Ungariei, ministrul Apărării şi cei doi adjuncţi ai KGB.

„Deja în vara anului 1989, Ungaria redefinise oficial România ca principalul său inamic şi principala sa ameninţare militară.”²

Ministrul de externe maghiar Horn a militat atunci pentru intervenţia la Gorbaciov, Rîjkov şi Şevardnadze în România, însă nu au aprobat. În acelaşi timp Ungaria promova în rândul opiniei publice internaţionale transferul de suveranitate asupra Transilvaniei sau a unei părţi din aceasta, de sub autoritatea Bucureştiului.³

***

Aşadar, evidenţiez manipularea continuă, la nesfârşit a românilor referitor la aşa-zisa „revoluţie şi negarea continuă a intervenţiei străine în România, în 1989.”

Din anul 1969, sovieticii au pus în aplicare Planul Dniester de înlocuire a lui Nicolae Ceauşescu şi aducerea unui conducător fidel Moscovei.

Preşedintele Mao l-a avertizat de mai multe ori începând cu anul 1971 pe Nicolae Ceauşescu despre proiectul sovietic şi al celor cu studii în URSS.

Toţi care au studiat în URSS: politicieni, cadre din Ministerul de Interne, Ministerul Apărării, informaţii, au fost recrutaţi de către KGB şi GRU.

România a fost singura ţară comunistă care din 1961 nu a mai permis studiul în URSS, faţă de celelalte state comuniste care erau deja în UE şi NATO, precum: Cehoslovacia, Polonia, Ungaria etc. şi au continuat pregătirea până în anul 1996.

Cei care s-au întors căsătoriţi cu rusoaice, fie au divorţat, ori trimişi în URSS, sau trecuţi în rezervă, în niciun caz cu funcţii de conducere, chiar dacă au fost şi excepţii.

Generalul Militaru a continuat practica retrimiterii în URSS la studii, după anul 1990, însă programul a fost oprit după şase săptămâni.

România încetase să mai colaboreze cu serviciile sovietice, iar CAER-ul funcţiona fără România, aceasta fiind exclusă şi din planurile de război ale Pactului de la Varşovia din anul 1965.

***

Istoricii români¹ au apreciat că aşa-zişii revoluţionari au fost figuranţi într-o piesă de teatru regizată, cu mii de falşi revoluţionari. Aceiaşi autori de mai sus şi nu numai aceştia şi-au exprimat rezervele faţă de „calitatea umană scăzută a majorităţii oamenilor care au ieşit în stradă în prima parte a evenimentelor, inclusiv inflaţia de eroi.”² În prezent numărul revoluţionarilor este de 21.500, plus urmaşii acestora, răniţi şi cei cu fapte eroice deosebite, adică aproape 50.000, faţă de 180.000 în 1990.

De precizat că la revoltele din San Francisco, 29.04.1992, New Orleans, Saint Louis etc. din SUA, au fost zeci de morţi, 2.400 răniţi, distrugeri de peste 1 miliard de dolari, însă s-a întrerupt energia electrică, livrarea de carburant, pază întărită, iar forţele de ordine (lunetiştii) au împuşcat pe toţi care jefuiau magazinele, casele oamenilor, iar noi le-am acordat brevete celor care au jefuit la Timişoara şi în alte localităţi.

Preşedintele României, Ion Iliescu, a înfiinţat Institutul Revoluţiei Române în 2004, cu 25 de membri numiţi pe viaţă.

Interesantă este poziţia şi atitudinea străinilor faţă de aşa-zisa revoluţie din România.

O autoare germană preciza: „în istoria recentă a Europei nu s-a mai pomenit atâţia oameni trădaţi ca în decembrie 1989, în România.”³

Directorul Institutului de Relaţii Internaţionale (Franţa) confirmă legăturile liderilor români cu KGB.

Le Figaro (06.01.1990): „În 22.12.1989, în România s-a produs o lovitură de stat de către o echipă de comunişti prosovietici.”

Profesorul Mark Almond la Oxford aprecia: „Frontul Salvării Naţionale din România a fost creat de KGB, cu mult timp înainte de decăderea lui Nicolae Ceauşescu.

Soarta României a fost stabilită la Malta de către cele două superputeri (SUA şi URSS) în 02-03.12.1989.

Discuţii s-au purtat şi la Kiev în 06.12.1989 între URSS şi Franţa cu precizarea că preşedintele Mitterand aprecia că este de acord ca Transilvania să aparţină Ungariei, transformând Franţa în cea mai ostilă ţară faţă de România.

În România, în 1988 au fost 30.000 de turişti sovietici, conform tratatului încheiat cu URSS, însă în 1989 au fost 67.500 de turişti cu mult peste tratatul încheiat şi au rămas în România până în 1990.

Publicaţia britanică „Times” confirmă prezenţa sovieticilor în Bucureşti, inclusiv semnături în limba rusă la hotelul Athenee Palace şi nu numai.

În 27.12.1989, ambasadorul sovietic la Bucureşti cere ajutorul lui Ion Iliescu pentru repatrierea în URSS a unor specialişti sovietici fără documente asupra lor, unii fiind răniţi.⁴

La Iaşi, turiştii sovietici răniţi în decembrie 1989 au primit certificate de revoluţionari şi de cetăţenie română.

La Târgu Mureş, în martie 1990, ciocniri în stradă între: 2.000 de români şi peste 15.000 de maghiari, organizator Karoly Kiraly cu sute de răniţi, Cofariu, român mutilat pe viaţă şi prezentat obsesiv ca fiind maghiar.

Conform anchetei Comisiei Senatului României, urmările devastărilor din judeţele Harghita şi Covasna s-au cifrat la peste 42 de posturi de poliţie devastate, peste 200 de locuinţe ale acestora, iar 7 cadre de poliţie au fost omorâte, 3 decapitate.

Forţe sovietice în stradă în: 12.01.1990, 28.02.1990, 13-15.06.1990.

Curtea Supremă de Justiţie din România a hotărât că evenimentele din 1989 au fost catalogate ca lovitură de stat.

România a intrat într-un haos total, jaf fără precedent după 1989 şi în continuare.

Deschiderea graniţelor României, începând cu 22.12.1989, pentru plecarea unor forţe străine a fost premeditată, inclusiv pentru alte obiective urmărite.

***

În concluzie, în 1989, România a fost singura ţară din lume care s-a achitat de toate datoriile, în plus la bănci străine erau depuse peste 30 miliarde de dolari, alte peste 3 miliarde dolari în Banca României şi alte milioane de ruble şi de recuperat alte 16 miliarde de dolari de la Libia, Irak, Ciad etc., unde au muncit specialişti şi muncitori români.

România era a patra putere economică în Europa la vânzări de armament, iar acum importăm aproape totul.

În prezent România este pe primul loc în 10 domenii, precum: mortalitate infantilă; număr de analfabeţi; scădere demografică; exodul capacităţilor; resurse date aproape toate (90%) străinilor; vânzări de terenuri; păduri; retrocedări ilegale mai ales în Transilvania pentru care România a plătit în perioada interbelică 6,7 tone de aur despăgubiri celor în cauză.

Am retrocedat inclusiv la criminalii de război, precum lui Banffy, mii de hectare de pădure şi la alţii contrar Tratatului de la Trianon.

Călin Georgescu, liderul Clubului de la Roma, apreciază că jaful din România este de peste 1 trilion de euro, iar această ţară nu mai există ca stat, ci ca o corporaţie condusă de străinii care stăpânesc toate pârghiile strategice: petrol, gaze, distribuţie energie etc.

România a ajuns aici pentru că este într-un haos foarte bine calculat.

Falimentul este o chestiune matematică pentru România, dacă nu ne trezim la realitate, suntem de mult în al doisprezecelea ceas.

Bibliografie

1. Alex Mihai Stoenescu, Istoria loviturilor de stat Volumul I, II, III, Editura Rao, Bucureşti, 2006

2. Alex Mihai Stoenescu, Cristian Troncotă, Duplicitarii. Din istoria serviciilor de informaţii şi securitate de regimul comunist din România Ediţia a II-a revizuită şi adăugită, Editura Elion, Bucureşti, 2014

3. Colectiv, Acţiunile separatiste care vizează România, Editura Rao, Bucureşti, 2016

4. Corvin Lupu, Trădarea Securităţii în decembrie 1989, Editura Elion, Bucureşti, 2015

5. Corvin Lupu, Cristian Troncotă, Prăbuşirea Mitului Securităţii, Editura Elion, Bucureşti, 2018

6. Cristina Martin, Clubul Bilderberg. Stăpânii lumii, Editura Litera Internaţional, Bucureşti, 2007

7. Daniel Estulin, Stăpânii din umbră, Editura Meteor Press, Bucureşti, 2012

8. Jim Marrs, Guvernarea din umbră, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2009

9. Larry L. Watts, Cei dintâi vor fi cei din urmă, Editura Rao, Bucureşti, 2013

10. Larry L. Watts, Fereşte-mă Doamne de prieteni, Editura Rao, Bucureşti, 2011

11. Larry L. Watts, Oaia albă în turma neagră, Editura Rao, Bucureşti, 2018

12. Marian Rizea, 22.12.1989 Revo(invo)luţia din România, Editura Mica Valahie, Bucureşti, 2017

13. Miguel Pedrero, Corupţia Marilor Puteri. Strategii şi minciuni în politica mondială, Editura Litera Internaţional, Bucureşti, 2008

14. Virgil Măgureanu, În dialog cu Alex Mihai Stoenescu, Editura Rao, Bucureşti, 2008

15. Vladimir Alexe, România secretă, Editura Elit, Bucureşti, 2004