Dr. Octavian SERGENTU^

Abstract. In the present study we set out to decrypt the subject of the Trianon from a geo-historical and geopolitical perspective in Central and Eastern Europe. The article is dedicated to the Trianon peace agreement of 1920. We focused on the aspects of Russian historiography and the academic approach of elucidating the Trianon problem today.

Keywords: Romania, Hungary, Trianon, World War I, communism, Horthy, Hungarian Nazism, Carpathian basin, geopolitics of Central and Southeastern Europe.

CUVÂNT INTRODUCTIV

Până în anul 2012 mass-media rusă a speculat asiduu subiectul relaţiilor româno-maghiare şi a dedicat pagini imense reconfigurării hărţii geopolitice din Europa Centrală şi de Est. Subiectul relaţiilor româno-maghiare era văzut ca unul favorabil în contextul ingerinţelor geopolitice ruseşti în Balcani şi Europa Centrală şi de Sud-Est. În anii 2004-2012 au loc simpozioane şi conferinţe dedicate geopoliticii României şi Ungariei în care subiectul Tratatului de la Trianon şi consecinţele acestuia sunt dezbătute şi sunt reevaluate plenar în contextul noilor realităţi geopolitice. O conferinţă ştiinţifică dedicată geopoliticii României are loc la Tiraspol în anul 2010¹, organizată de Institutul Rus de Cercetări Strategice, interfaţa Serviciului de Informaţii Externe a Federaţiei Ruse, unde tematica relaţiillor româno-maghiare şi „moştenirea Trianonului” rămâne una importantă. Conferinţa ştiinţifică internaţională „Politica estică a României în trecut şi prezent (sfârşitul sec. XIX-lea-începutul sec. XX-lea)”, de la Tiraspol, din 24-25 martie 2011, a lansat o antologie de rapoarte ale reprezentanţilor din Rusia, Ucraina, Republica Moldova şi aşa zisa Transnistria, care analizează diverse aspecte ale geopoliticii estice a României – în sfera diplomatică, militară, social-economică, ideologică şi spirituală².

Din anul 2012 subiectul este evitat în spaţiul public rusesc şi reprezentanţii Institutul Rus de Cercetări Strategice, dar mai ales cercetătorii din cadrul institutelor specializate pentru Europa Centrală şi de Est ale Academiei de Ştiinţă din Federaţia Rusă investighează subiectul „moştenirii Trianonului” în contextul noilor provocări geopolitice. Rămân relaţiile româno-maghiare a fi unele tensionante care pot fi speculate de geopolitica rusă, sunt pasibile pentru noul context geopolitic?! În context, aşa zisele „trupe de şoc” se deplasează la Cluj Napoca, Budapesta, Pecz şi în alte localităţi din Transilvania românească şi Ungaria anchetând mediul academic şi analizează formatul în care se manifestă relaţiile româno-maghiare.

RUSIA IMPERIALĂ ŞI ROMÂNIA REGALĂ, ÎNAINTEA TRIANONULUI

În anul 2014 Ministerul Afacerilor de Externe al Federaţiei Ruse a reeditat documentele Arhivei de politică externă a Imperiului Rus, care dezvăluiau multipla activitate a diplomaţiei ruse în contextul conflictului militar mondial, dar şi elemente specifice funcţionării unei astfel de instituţii pe perioada Primului Război Mondial, adaptate la cerinţele şi obiectivele stabilite în perioada de criză şi conflict armat. Materialele publicate permit să emitem o serie de păreri/percepţii despre calităţile profesionale şi umane ale colaboratorilor MAE, asupra negocierilor din acea perioadă şi a intereselor Rusiei, ale aliaţilor săi sau ale Regatului României¹. Mai ales ale ţării noastre care a reuşit să-şi promoveze interesele naţionale în plan internaţional.

Precizăm faptul că reprezentanţii diplomaţiei occidentale au creat un front comun şi au sprijinit România în perspectiva realizării reîntregirii sale teritoriale şi formării ca Stat naţional consolidat. Pe de altă parte, documentele relevă faptul că în contextul negocierilor dintre statele Antantei care stabileau noile frontiere, iar România recupera teritoriul şi populaţia etnică majoritară, elita Ungariei juca la mai multe capete şi depunea eforturi şi renegocia menţinerea Transilvaniei în cadrul Ungariei după prăbuşirea Imperiului Austro-Ungariei şi solicita garanţii, ca în cazul în care îşi redirec-ţionează priorităţile geopolitice şi se orientează spre Antanta, să obţină Transilvania².

La 18 septembrie/1 octombrie 1914 între Rusia şi România a avut loc un schimb de note diplomatice care reclamă asigurarea unităţii teritoriale a României, reîntregirea regiunilor austro-ungare populate majoritar de români şi o neutralitate prietenoasă din partea României în relaţiile sale cu Rusia³. Acordul a fost încheiat printr-un schimb de note diplomatice între S.D. Sazonow şi C. Diamandi. Reprezentantul României a răspuns printr-o notă de celebrare a conţinutului, ceea ce a confirmat concretizarea acordului în fapt.

Redau conţinutul Acordului:

„Acord între Rusia şi România cu privire la unitatea teritorială a României, a alipirii regiunilor Austro-Ungariei la România şi a neutralităţii prietenoase în raport cu Rusia ( în forma schimbului de note)

18 septembrie/ 1 octombrie 1914.№ 112 Petrograd.

Rusia se angajează să contracareze orice tentativă de încălcare a status quo-ului teritorial al României în limitele frontierelor sale prezente.

Ea, în egală măsură, îşi asumă angajamentul de recunoaştere a dreptului României de alipire a regiunilor populate de români ale monarhiei Austro-Ungare. În ceea ce urmează, cu referire în special la Bucovina, atunci principiul majorităţii populaţiei va servi ca fundament în cazul delimitărilor teritoriale, care trebuie să fie alipite, fie la Rusia, fie la România. Această demaracaţie va fi înfăptuită după un studiu detaliat a chestiunii la faţa locului. În acest scop, va fi desemnată o comisie mixtă care, va fi dotată cu instrucţiuni, concepute în spiritul consensului, însufleţind ambele guverne. România poate să ocupe teritoriile sus-menţionate în momentul pe care-l consideră că este unul favorabil.

Rusia se angajează să obţină ratficarea sus-menţionatelor îndatoriri din parte cabinetelor de la Londra şi Paris. În schimbul celor expuse mai sus, România, din partea sa, se angează să respecte până în ziua, în care va ocupa regiunile populate de români ale monarhiei Austro-Ungariei, neutralitatea pritenoasă faţă de Rusia. S-a stabilit ca prezenta declaraţie să rămână secretă până la momentul alipirii teritoriilor de către România pe care le-eam menţionat. (Sazonow, (Tipar după: Culegere de acorduri ale Rusiei… – P. 426-427.Ф. 138, оп. 467, д. 328, л. 4-4 об. Copia. Limba franceză)”¹.

MOŞTENIREA „TRIANONULUI”

Tratatul de la Trianon a fost semnat la data de 4 iunie 1920 între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial şi Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat învins în Primul Război Mondial. Tratatul a fost semnat în Palatul Marele Trianon de la Versailles de către 16 state aliate (inclusiv România), pe de o parte, şi de Ungaria, de altă parte.

Tratatul a fost semnat pentru a stabili frontierele noului stat Ungaria cu vecinii săi: Austria, Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor (stat devenit ulterior Iugoslavia), România şi Cehoslovacia. Tratatul de la Trianon a făcut parte din seria tratatelor încheiate la finalul Primului Război Mondial, celelalte fiind tratatele de pace încheiate de Puterile Aliate cu Germania (la Versailles, în 28 iunie 1919), Austria (la Saint Germain en Laye, în 10 septembrie 1919), Bulgaria (la Neuilly, în 27 noiembrie 1919) şi cu Turcia (la Sèvres, semnat la 4 iunie 1920 şi repudiat apoi, fiind înlocuit cu tratatul de la Lausanne)².

„Victoria ţărilor Antantei şi SUA din primul război mondial, evenimentele revoluţionare din anii 1917-1919 din Rusia, Germania şi Austro-Ungaria a determinat instaurarea unui nou sistem în cadrul relaţiilor internaţionale din Europa Centrală şi de Sud-Est. Pe ruinele Monarhiei Habsburgic s-a format Cehoslovacia independentă. În noile frontiere se consolidează România”³

Delegaţia Ungariei a fost condusă de cinci conţi cu origini sănătoase şi presti-gioşi, iar componenţa însuma 80 de persoane. Mare parte a delegaţiei, care era condusă de Apponi, a sosit la conferinţă la 7 ianuarie, nu departe de pădurea Bois de Boulogne, pentru că membrilor delegaţiei li s-a interzis să viziteze Parisul. Ungurii a comis o eroare serioasă atunci când l-au mandat pe Apponi să fie şeful delegaţiei, pentru că europenii erau bine informaţi despre de legile acestuia referitoare la şcoli, ceea ce a condus la o lipsă a şcolilor populare, discriminarea împotriva activiştilor din cadrul mişcărilor populare, inclusiv europenii ştiau despre pasiunea liderului ungar faţă de tot ce este german.

Instaurarea regimului comunist, care s-a înarmat cu ideile revoluţiei mondiale, a relevat faptul că forţele moderate nu sunt capabil să menţină integritatea unui stat maghiar multinaţional. Experimentul comunist, totodată, s-a încheiat cu un eşec, ulterior a urmat acordul de pace de la Trianon din 1920. Liderii statelor învingătoare în primul război mondial, reuniţi la Paris, nu au sprijinit aspiraţiile Budapestei de a-şi păstra teritoriile mari, care fiind populate de alte popoare au făcut parte din Regatul Ungariei sau din Imperiul Austro-Ungariei. Istoriografia rusă spune:

„Adoptând o decizie defavorabilă Ungariei, edificatorii sistemului Versailles erau mobilizaţi, apropo, nu de reprezentările abstracte ale dreptăţii, într-o măsură infimă de o doleanţă care ar solicita pedepsirea ungurilor (mai ales a evreilor unguri) pentru experimentul comunist din anul 1919. Se încerca echilibrarea forţelor în regiunea Dunăreano-Carpatică care reclama interese pentru o viitoare stabilitate europeană şi graţie acestui fapt a fost gândită slăbirea Ungariei – un pretendent potenţial care aspira la o dominare în regiune şi un posibil aliat al Germaniei, pregătit să se ridice pe propriile picioare.”¹

Prăbuşirea regimului socialist şi accederea la putere a unui nou guvern presu-punea semnarea unui acord de pace. Numai că în doi ani s-au schimbat douăsprezece guverne, ceea ce nu a contribuit la o reglementare a subiectului prin intermediul căilor diplomatice. La putere a ajuns Miklós Horthy care era convins că modificările de frontieră reprezintă un fenomen temporar şi foarte repede va fi restabilită măreaţa Ungarie prin intermediul acţiunilor militare, care vor oferi şansa să fie „recuperate” teritoriile imperiale. Miklós Horthy a obţinut sprijin din partea guvernului polonez, căruia i s-a promis armament, muniţie şi trupe maghiare regulare.

PROVOCAREA SOVIETICĂ ŞI PLANUL DE DESTRUCTURARE
A ROMÂNIEI ÎN PREAJMA TRIANONULUI²

Precizăm că la 21 martie 1919 Ungaria s-a proclamat ca republică sovietică. Puterile Antantei au instituit o severă blocadă a Ungariei Sovietice şi ulterior România şi Cehoslovacia, ca urmare a agresiunilor sovietice şi ungare au descurajat elanul agresiv şi revizionist maghiar. Abia după ce s-a prăbuşit puterea sovietică statele Antantei au hotărât oficial să deschidă procesul de negociere cu Ungaria în vederea realizării unui acord de pace, chiar dacă problema frontierelor Ungariei a fost decisă la Consiliul Suprem al Antantei în luna mai-iunie 1919³.

Consolidarea Puterii Sovietelor în Rusia a determinat, însă, o regândire / refor-mulare a strategiei raporturilor/contactelor cu această ţară.

Primele recunoaşteri a noii puteri din Rusia au survenit din partea statelor de la frontiera de Vest: Polonia, Finlanda, Estonia şi Letonia. Urmează Afganistanul şi Turcia în 1921, ultima având vechi şi substanţiale raporturi de prietenie cu Rusia Sovietică. În 1920 Cancelariile Occidentale au ridicat blocada economică impusă Rusiei. Marea Britanie a încheiat un acord comercial cu Rusia, sperând să obţină neamestecul acesteia în chestiunile privind populaţia musulmană din Imperiul Britanic. Austria, Danemarca, Germania, Italia, Cehoslovacia s-au orientat către aceleaşi decizii pacifiste.

Guvernul englez al lui Ramsey MacDonald a recunoscut de jure guvernul sovietic în ianuarie 1924. Anterior, în luna octombrie, guvernul francez al premierului Edouard Herriot recunoscuse Statul Sovietic.

La 3 aprilie 1922, la Berlin s-a semnat Convenţia secretă între Statele Majore ale Germaniei şi Rusiei Sovietice, care prevedea furnizarea de către Germania a întregului echipament, armament şi muniţii necesare pentru înarmarea şi echiparea a 180 regimente de infanterie ale Armatei Roşii, organizarea flotei militare ruse din Marea Baltică şi Marea Neagră, completarea numărului de instructori germani pentru flotă „până la norma prevăzută de Convenţia din 25 martie 1921”.

Statul Major al Germaniei se angaja – „să instruiască cadrele Armatei Roşii în ceea ce priveşte rezultatele ultimelor experienţe şi invenţii tehnice în domeniul atacurilor cu gaz şi … să instruiască 60 de instructori ruşi trimişi de Statul Major Rus şi Armata Roşie în Germania”; Statul Major german se mai obliga „să trimită în Rusia un număr suficient de tehnicieni în vederea dezvoltării producţiei de război existente deja în Rusia şi, de asemenea, pentru echiparea şi punerea în acţiune a noilor fabrici de arme din Tula, Samara şi Petrograd”; în ce-l privea, Statul Major al Armatei Roşii se obliga să „garanteze că 3 fabrici alese de Statul Major german, şi anume: 1 fabrică de aparate de aviaţie şi motoare, 1 fabrică de gaz asfixiant şi 1 fabrică de tunuri pot fi transportate în Rusia şi puse în acţiune, cu condiţia de a asigura Armatei Roşii posi-bilitatea de a folosi produsele sus-ziselor fabrici”, precizându-se că partea sovietică „nu va face nici o obiecţie şi nu va împiedica pe ofiţerii şi specialiştii germani de a participa efectiv la activitatea fabricilor de arme recent organizate în Afganistan”. Convenţia aceasta secretă, foarte cuprinzătoare, completa convenţiile anterioare privitor la întărirea frontierei de vest a Rusiei sovietice, care trimitea în această zonă cel puţin 18 divizii de infanterie şi o divizie de cavalerie, conform „planurilor generale de operaţii stabilite”, precizându-se că prin colaborarea celor două State Majore „trebuie să se elaboreze un plan comun care va permite Rusiei accesul la Marea Baltică”.

În consecinţă, în anul 1922 URSS afirma:

– nerecunoaşterea statu-quo-ului teritorial în Europa, cu adresă directă la vecinii ei europeni, în special la România, care, prin unirea Basarabiei cu Ţara în martie 1918, privase Rusia de gurile Dunării şi ieşirea la Marea Neagră în acest sector;

– intenţia de a reglementa aşa zisele probleme pendinte relativ la unele frontiere, evident când va fi fost găsit momentul potrivit.

La 22 aprilie V.I. Lenin, liderul revoluţiei bolşevice, a reacţionat şi a afirmat că „avansarea pe teritoriul Galiţiei şi Bucovinei este necesară pentru stabilirea unei legături cu Ungaria Sovietică. Această problemă se cere a fi rezolată în mod rapid şi eficient”. În faţa Frontului Ucrainean au fost stabilite două misiuni:

1) „să fie sprijinit Donbassul”

2 „să fie instituită o legătură puternică prin intermediul căilor ferate cu Ungaria Sovietică”.¹ În cele din urmă, a doua zi, generalul Vacetis a stabilit Frontului Ucrainean misiunea de realizare a joncţiunii cu Trupele Ungariei şi accelerarea asigurării sprijinului pentru Trupele Frontului Sudic.²

Încercările de înaintare, cucerire a Basarabiei şi realizare a conexiunilor sovieticilor cu Ungaria Sovietică sau cu bulgarii bolşevici au fost respinse cu succes de Armata Română.

TRIANONUL CA SIMBOL

Majoritatea parlamentară a Parlamentului Ungariei a votat în anul 2018 faptul ca anul 2020, care invocă 100 de ani de la Acordul de la Trianon, să devină „anul unităţii naţionale”. Ministrul responsabil de comunităţile ungare din străinătate Péter Szilágyi a explicat publicaţiei Hungay Today ce reprezintă Acordul Trianon pentru statul ungar în contemporanietate³:

„Este o altă oportunitate ca să fie consolidate relaţiile cu cele 15 milioane de unguri şi fie ca până la sfârşitul anului comemorativ toţi ungurii să cunoască ce s-a întâmplat la Trianon. Faptul că estimativ o sută de procente de parlamentari a susţinut ca anul 2020 să însemne „anul unităţii naţionale” demonstrează că această decizie a fost una naţională. Anul comemrativ va fi integrat într-o parte a programelor, în care, noi sperăm, Secretariatul de stat a comunităţilor ungare din străinătate va avea un rol cheie de organizare a evenimentelor”.

La 4 iunie 1920 ţările Antantei şi Ungaria au semnat Acordul de la Trianon. Acordul prevedea anumite condiţii conform cărora Ungaria era lipsită de 2/3 din coloniile sale cu o populaţie de 3 milioane de oameni. Vicepreşedintele parlamentului Ungariei Gergey Guyenaş în discursul său rostit ca urmare a deciziei de rememorare a „Trianonului”, considerat „tragedia naţională a poporului ungar” a afirmat: „După adoptarea „Legii despre cetăţenie” mulţi dintre cei care „nu sunt lipsiţi de conştiinţa unităţii” au obţinut paşaportul de ungur etnic şi-au schimbat locul de trai în Ungaria. Şi aici remarcăm faptul că această „conştiinţă a unificării” a dispărut la funcţionari, la cetăţenii care trăiesc în „propria ţară”. Din lipsa unor programe de adaptabilitate, tinerii nu pot să-şi găsească un loc de muncă, mai ales în partea de est şi de nord a ţării. Acei pensionari care s-au mutat cu copiii nu dispun de resurse pentru alimente. Peste tot ei sunt refuzaţi în cazul pensiilor, sunt semnalate dificultăţi în asigurarea elementară a gratuităţilor din cadrul serviciilor medicale. Aceasta a produs o negativitate orientativă în „conştiinţa unificatoare”a etnicilor unguri. Şi subiectul nu se află la nivelul statului, a legislaţiei Ungariei orientată spre o unificare a ţării. Reglementarea subiectelor ţine de consolidarea disciplinei a birocraţiei, căreia îi lipseşte „sentimentul de unificare a ungurilor”, atâta timp cât la etnicii unguri nu a dispărut „sentimentul speranţei”¹.

Semnarea acordului Trianon a fost receptată în Ungaria ca pe o tragedie naţională. În Budapesta sute de mii de persoane au ieşit în stradă protestând; în ţară a fost anunţat un doliu de trei zile, drapelele au fost coborâte în bernă şi au rămas în această situaţie din anul 1938. După acordul de pace de la Trianon, semnat la Palatul Trianon, sub Versailles, în anul 1920, ratificat de Budapesta, după care laitmotivul politicii de stat a Ungariei se bazează pe revizionism şi iredentism.

În perioada interbelică, de câteva ori, puterea din Ungaria a trecut de la forţele conservatoare de dreapta la cele nazisto-fasciste şi viceversa, şi acestea nu-şi ascundeaua tendinţele ideredentiste şi revanşarde. În perioada anilor 1921-1931 premierul Ishtvan Betlen – adeptul lui Horthy – care se opunea guvernului sovietic de la Seghetzcare a fost unul din reprezentanţii plenipotenţiari ai delegaţiei maghiare la negocierile de la Trianon. Aspiraţiile sale în politică externă corespundeau lozincei populare „Mindent vissza!»” („Întoarceţi totul”!), doar că realizarea acestora întâmpinau serioase dificultăţi. Or statele din proximitatea geografică – Cehoslovacia, România, Iugoslavia – care şi-au redobândit teritoriile sale naţionale de la Ungaria, în anii 1920-1921, au semnat o serie de acorduri şi convenţii militare, de sprijin reciproc, scopul acestora fiind neadmiterea ingerinţelor revizioniste ale Ungariei în afacerile lor interne. Cehoslovacia, România și Iugoslavia au format la propriu un bloc politico-militar care a fost denumit ”Mica Antantă”¹. Alianţa politico-militară s-a consolidat, fiecare ţară din cadrul alianţei a semnat acorduri de cooperare, inclusiv militare, cu Franţa, care aspira să aibă un statut de hegemon continental după Primul război mondial. Totodată, Franţa dispunea de un acord cu Polonia, iar Polonia încheiase un acord cu România, ceea ce releva că Franţa menţinea un control asupra Ungariei, Austriei şi Germaniei, adică nucleul fostului bloc al statelor centrale-Axei. Aderarea Ungariei în anul 1922 la Liga Naţiunilor nu a oferit Budapestei un teren de manevră şi o tribună de dezbatere a chestionilor iredentiste. Conservatorii unguri au văzut ca o perspectivă apropierea de Italia, când în anul 1922 s-a instaurat în statul italian regimul fascist a lui Benito Musolini. La 5 aprilie 1927 la Roma este semnat acordul de prietenie între Betlen şi Musolini, sunt iniţiate consultări în subiectul de arbitraj internaţional între Italia şi Ungaria. În acordul ungaro-italian a fost proclamată „pacea continuă şi eterna prietenie”, care a fost încheiat pe o perioadă de 10 de ani cu posibilitatea de prelungire automată pentru o perioadă similară. În această perioadă mass-media maghiară şi italiană publică articole favorabile legate de relaţiile ungaro-italiene, sunt semnate acorduri secrete între statul ungar şi italian care obligă la un „sprijin politic şi diplomatic necondiţionat”, iar Italia îşi asumă anga-jamentul să furnizeze în secret armament evitând Acordul de la Trianon. Acordul este orientat împotriva „Micii Antante”, iar într-o perspectivă pe termen lung angaja Ungaria să se manifeste agresiv conform prevederilor fascismului european². Regimul hortyst considera Italia ca pe un aliat care poate să asigure sprijin în cazul reexaminării frontierelor cu Iugoslavia, revizuirea acordului de la Trianon, pe când în cazul Slovaciei, României, Transcarpatiei, iredentiştii maghiari mizau pe Germania. Apropierea de Germania se produce atunci când în anul 1931 este demis Bethlen, iar adepţii lui Horthy preiau guvernul, fie că premier este Gyula Caroyi sau Gyula Gömbös, arhicunoscuţi că ar avea opţiuni fasciste. Ultimul fiind antisemit, fondator al „partidului protejarea rasei”, desfăşoară o luptă acerbă împotriva parlamentarismului şi sindicatelor şi îşi propune să edifice în Ungaria un regim totalitar conform modelului fasciştilor şi nazismului german. Gömbös este primul lider al guvernului maghiar care l-a vizitat pe Hitler, după ce la putere în Germania ajung naziştii. Germania hitleristă acordă un credit imens Ungariei; în anul 1935 cele două state încheie un acord secret politic şi militar, prin care Germania îşi asumă dreptul să furnizeze armament Germaniei, în cadrul întrevederilor germano-ungare fiind dezbătută perspectiva împărţirii Cehoslo-vaciei. Cursul politicii externe a guvernului Gömbös este orientat înspre Germania dar şi la o apropiere cu Italia şi Austria. În anul 1934 Ungaria, Italia şi Austria au semnat Protocoalele de la Roma, care stabilesc un regim de cooperare economică şi politică între cele trei ţări. În Austria, la mijlocul anilor 1930, se instaurează un regim austro-fascist şi este edificat un stat corporativ potrivit modelului italian a lui Mussolini. În anul 1934 sunt stabilite raporturi diplomatice cu Uniunea Sovietică. În discuţiile purtate cu reprezentantul sovietic A. A. Beksadyan, premierul ungar Gyula Gömbös declară despre „necesittăţile vitale ale Ungariei de a-şi extinde frontierele sale”. Reprezentantul sovietic transmite centralei de la Moscova că în Ungaria există o atmosferă iredentistă şi interesele statului ungar de-a ocupa Transilvania – „(…)pentru maghiarul contemporan este importantă Transilvania şi alte raioane ale Ungariei, care potrivit acordului de la Trianon au revenit României, Iugoslaviei şi Cehoslavaciei”¹. Ulterior la guvernare ajung conservatorii maghiari iar relaţiile maghiaro-germane avansează economic şi militar. Tot mai vizibil Ungaria se pregăteşte pentru agresiuni militare în proximitate şi ca o mărturie stă adoptarea la 5 martie 1938 a unui program de modernizare a armatei şi dezvoltarea forţelor militare – un amplu program de modernizare militară, numărul militarilor depăşind de două ori limitele militare prevăzute de acordul de la Trianon². În consecinţă, intrarea Ungariei în cel de-al doilea război mondial s-a datorat, în mare parte, politicii externe iredentiste şi revizioniste pe care o îmbrăţişa elita politică maghiară, în frunte cu Miklos Horthy care avea ca scop, în primul rând, revizuirea acordului de la Trianon.

TRIANONUL ŞI HOLOCAUSTUL: BĂTĂLIA MEMORIEI

De la începutul anilor 2000 în societatea ungară se insistă pe o reorganizare a istoriei secolului al XX-lea, cu extensie în România, mizându-se pe „tragedia Triano-nului”. În sfera politicii de stat se insistă pe legea care acordă dublă cetăţenie ungurilor etnici, care locuiesc în alte state, de asemenea este legiferată Ziua memoriei Acordului de la Trianon din anul 2010. Cu mult timp, până la momentul când iniţiativele legislative să fie dezbătute şi adoptate, istoricii şi politologii unguri au examinat şi dezbătut în cadrul diverselor conferinţe, simpozioane, colocvii academice subiectele renaşterii „Ungariei Mari”. Evenimentele au fost binecuvântate de mass-media maghiară. Trianonul a fost restabilit ca un statut pe care politicienii şi istoricii îl reclamă ca o traumă a societăţii ungare, în mod identic ca în perioada interbelică, înainte de cel de-al doilea război mondial.

În societatea maghiară, în cadrul mediului academic există două tendinţe – una care reclamă Trianonul ca pe un „Holocaust” al Ungariei şi alta, care vede distinct Trianonul de Holocaust. Gábor Dyany, Gábor Papp sau Romsics Ignác sunt câţiva istorici maghiari care polemizează pe subiectul Trianonului, primul proiectând eseul „Trianonul împotriva Holocaustului”, prin care demonstrează asocierea între cele două fenomene a memoriei colective, spre exemplu, autovictimizarea, aplicarea pentru anumite evenimente a unor simboluri cu încărcătură şi semnificaţie, generalizarea lor, mitologizarea istoriei, etc şi le examinează ca forme ale memoriei care se exclud reciproc. Istoricul ungur ajunge la concluzia că în actualitate o atare construcţie precum ar fi „trauma Trianonului” ocupă o poziţie dominantă în memoria colectivă a societăţii ungare. Subiectul „Holocaustului”, în mod practic, este lipsă din spaţiul public.

Un alt istoric Peter Derdy se pronunţă împotriva abordărilor etnocentriste şi contestă politica memoriei etnocentriste. El afirmă că „supărarea Trianon” nu poate fi stinsă prin edificarea unei identităţi naţionaliste etnocentriste şi nu există un ritual specific care să pună pe acelaşi cântar Trianonul şi Holocaustul. Trebuie să subliniem faptul că istoricii care pun semnul egalităţii pe Trianon şi Holocaust sunt cei care revendică faptul că evrei maghiari bolşevici au contribuit în anul 1919 la o concep-tualizare a statului ungar modern. Unul dintre istoricii maghiari care insistă pe o atare abordare este Romsics, care insistă pe nouă versiune a istoriei secolului al XX-lea, unde îi include pe evreii maghiari bolşevici ca parte a proiectului iredentist şi revizionist din perioada antebelică şi interbelică. El spune că „Trianonul şi Holocaustul sunt componente comune ale colapsului tragic din cadrul construcţiei statului naţional-liberal”. Istoricul insistă pe un nou model de construcţie naţională, una liberală, unificatoare şi îi include pe evreii asimilaţi în proiectul de construcţie statală, care conceptual trebuie să fie asimilaţi în decurs de două luni, fără explicaţii”¹.

Centre maghiare de sensibilizare a Trianonului

Ungurii consideră că „rana” anului 1920 nu se tratează nicicum. „Trauma Tria-nonului” alimentează naţionalismul ungar şi proiectează imaginar „Ungaria Mare”, care a existat până la Primul război mondial, poate fi regăsită inclusiv pe tricourile, ecusoane, abţibilduri pe automobile, în diverse locuri publice. Consecinţele Trianonului determină şi politica actuală a societăţii ungare. În anul 2010 guvernul ungar, după ce a desfăşurat un referendum, a iniţiat procedura de acordare a cetăţeniei ungurilor etnici care locuiesc peste hotare sau a „legitimaţiei de maghiar”.

Partidul de guvernământ FIDESZ² în alianţă cu formaţiunea profascistă Jobbik (Alianţa Tinerilor de Dreapta-n.n.)³ a iniţiat modificări eenţiale la legea cetăţeniei. Din anul 2010, în anul semnării acordului de pace de la Trianon, 4 iunie, ungurii serbează Ziua unităţii naţionale (A Nemzeti Összetartozás Napja). Istoricul Andras Gere declară că memoria Primului război mondial nu reprezintă exclusiv Trianonul:

„Nu trebuie să-i acordăm o semnificaţie exagerată Trianonului. Este similar ca în cazul huliganilor din fotbal: o sută de oameni distrug un stadion, pe când ceilalţi douăzeci de mii nu îl distrug. Numai că noi ne focalizăm pe cei o sută. La fel stau lucrurile şi în cazul Trianonului în Ungaria: majoritatea ungurilor nu vor să facă nimic, eventual să bea. În schimb toţi vorbesc despre acea minoritate care urlă: “Daţi-ne înapoi Ungaria Mare!”

Sociologul Maria Vasarely spune: „Trauma Trianonului, astăzi, în mare măsură, determină politica actuală în comparaţie cu evenimentul istoric şi memoria despre acesta. Majoritatea tinerilor unguri nu se pot împăca cu consecinţele acordului de pace de acum o sută de ani. Ungurii sunt legaţi de numeroase legende în cazul Trianonului. Anume ei şi nu semnificaţiile factice determinărelaţiile între oameni pe această temă”.

Unul dintre studenţii care, în anul 2013, lansase o platformă pe facebook¹ dedicată primului război mondial a fost Akosh Forish, de la Facultatea de Istorie a Universităţii din Budapesta. Forish susţine că exclusiv prin intermediul reţelelor sociale se poate ajunge la inima şi mintea noii generaţii: „A gândit grupul prietenul meu, jurnalistul Peter Chunderli. Acesta a decis să creeze în Facebook un grup dedicat celor o sută de ani de la începutul primului război mondial(…) În Ungaria memoria Primului război mondial nu se regăseşte adecvat în conştiinţa oamenilor. Există concepţii despre războiul eroic sau al războiului care a condus la tragedia Trianonului. Numai că astfel nu vom avansa vreodată. Cel de-al doilea război mondial pune primul război mondial pe un plan secundar. În acest an avem şi cei şaptezeci de ani de la Holocaustul ungar². Oamenii sunt mai preocupaţi de istoria cu statuiele victimelor Holocaustului decât subiectul Primului război mondial. Numai că războiul a determinat istoria întregului secol al XX-lea! De aceea sunt bucuros că putem releva memoria dintr-un alt unghi de vedere”.

În ultimele decenii guvernul ungar apelează la sentimentele maghiarilor, considerate ca fiind o resursă puternică politică. Ne putem aminti de discursul stalinis cu „fraţi şi surori”. Sunt solicitate statelor din proximitate ca etnicilor unguri, minoritari în respectivele state, să le fie acordate drepturi egale sau privilegiate.

Amintim că, după acordul de pace de la Trianon, fiecare al treilea etnic ungur, în decurs de o oră, a devenit locuitorul altui stat. Cotidianul proguvernamental Magyar Idők³ solicită permanent drepturi egale minorităţilor etnice ungare, care locuiesc în statele vecine: „Acordul de la Trianon a devenit un kitsch şi o farsă /// Noi aducem argumente pro şi contra, de ce trebuia sau nu să fie semnat acordul. Noi mergem la musicale care au motive legate de evenimentele de atunci şi purtăm tricouri ţipătoare în memoria lor. La începutul anilor 2000 mulţi examinau această dată ca o oportunitate de comercializare a sentimentelor patriotice, care erau înăbuşite în perioada comunismului. (…) Şi atunci există din ce să alegi – de la tricoul cu inscripţie: Sunt ungur, nu sunt turist din scrierile lui Albert Wass (scriitorul naţionalist din Transilvania) până la abţibilduri pe automobile, care strigă despre măreţia Ungariei. În acelaşi timp memoria majorităţii ungurilor despre acordul de la Trianon sunt legate de amintirile despre moartea unei rude îndepărtate, pe care niciunul din ei nu l-a cunoscut personal”⁴.

La finele primului război mondial ideea dreptului naţiunii la autodeterminare a fost adoptată de estableshmentul european şi întărită în principiile acordului de la Versailles. Aceasta a reprezentat instrumentul de demontare ale Imperiului German, Austro-Ungar şi Otoman. Autorii documentului nu au conceput documentul ca unul care va produce efecte de propagandă pe termen lung pentru alte imperii europene.

După colapsul Imperiului Austro-Ungar circa 3 mil. de unguri au ajuns în situaţia de minorităţi naţionale în statele vecine moştenitoare: 1,7 mil. în Transilvania, care i-a revenit României, circa 1 milion în Slovacia şi Transcarpatia, care a intrat în componenţa Cehoslovaciei, estimativ jumătate de milion în Voievodina, care i-a revenit Iugoslaviei. Circa 5 mil. de germani s-au transformat din reprezentanţi ai naţiunii dominante în monarhia austro-ungară şi într-o serie de regiuni estice ale Imperiului German în minorităţi naţionale în Cehoslovacia, Polonia şi în Italia¹.

În secolul al XX-lea au apărut diverse probleme cu care se ciocneau cele două modele de imperiu: maritime (Britania, Olanda, Portugalia etc.) şi teritorial-integrate (Austro-ungaria, Rusia, etc.). Etniile care domină în teritoriile metropolelor şi de vasalitate locuiesc alături, interacţionează puternic. După cum ne releva istoria, anume experienţa din cea de-a doua jumătate al secolului al XX-lea determină destrămarea imperiiilor(…) Exploatarea sindromului postimperial reprezintă un mod eficient de obţinere a sprijinului politic. Concepţia de imperiu, precum un stat puternic care domină pe alte popoare, reprezintă un produs care poate fi comercializat lejer, precum Coca-Cola sau pamperşii. Acesta ca să fie reclamat, nu solicită eforturi intelectuale suplimentare².

Ca să vorbeşti de supremaţia naţională, despre o nedreptate în raport cu propriul etnos, care dispune de un loc în istorie, să declari că ai pretenţii teritoriale faţă de vecini ai succesul politic asigurat. În cazul în care tradiţiile democratice sau partidele politice sunt slăbite, naţionalismul radical, apelarea la o autoidentificare naţională, a supărărilor naţionale, identificarea inamicilor etnici, care sunt vinovaţi de toate, reprezintă o armă solidă în cazul luptei pentru putere. Austro-ungaria din anul 1918 reprezintă un caz clasic de utilizare a unui instrumentar politic aferent de către elitele etnice ale imperiului. Chiar înainte de prăbuşirea imperiului cercurile pan-germanice din Austria refuzau categoric ca aceasta să fie transformată într-o federaţie³.

GEOPOLITICA „DUBLELOR STANDARDE” ALE UNGARIEI

Am vrea să ne aplecăm asupra geopoliticii Ungariei, a oscilaţiilor din geopolitica maghiară şi a relaţiilor ei cu Rusia şi a noilor provocări internaţionale. G-4 de la Vişegrad a dezbătut problema de combatere a propagandei ruse şi fiecare stat din grup a elaborat un ghid sau manual de combatere a propagandei ruse, inclusiv Ungaria⁴. Trebuie amintit că în cadrul relaţiilor UE-Ucraina şi diseminării subiectului anexării Crimeei, mai ales în cazul relevanţei Memorandumului de la Budapesta din 1994, prin care Rusia se angaja să garanteze suveranitatea şi independenţa Ucrainei, Ungaria era statul care sprijinea eforturile statului ucrainean de a-şi recupera Crimeea şi condamna agresiunile teritoriale ale Rusiei în Ucraina. Pe de altă parte, Ungaria avea mesaje şi discursuri favorabile pentru Rusia, inclusiv încuraja raporturile economico-comerciale, atunci când Moscova a fost sancţionată de UE şi SUA.

Ungaria a oscilat geopolitic în ultimele decenii. Scandalurile de spionaj au explodat în spaţiul public occidental şi chiar al Federaţia Rusă. Spre exemplu, în anul 2011, mass-media rusă relata că Ungaria a devenit „vasalul” SUA după ce în statul ungar s-a desfăşurat „Săptămâna transatlantică”, la eveniment fiind prezente cele importante oficialităţi americane şi în prezența cărora s-a înfiinţat Institutul Tom Lantosh sau a fost dezvelită statuia lui Romald Reagen¹. Evenimentele s-au produs, la scurt timp, după ce în Ungaria explodase un scandal legat de spionaj în favoarea Moscovei (a fost arestat Lajos Galambosh-fostul şef Nemzetbiztonsági Hivatal – NBH, ex-şeful NBH- generalul Sandor Laborz, fostul ministru al securităţii ungare Györ Silvashi) şi după ce statele din Vişegrad stabilise relaţii avansate economice cu China.

În aceaşi perioadă, Budapesta a intensificat relaţiie culturale cu Rusia şi a fost edificată „Societatea Tolstoy”. În adevăr, toate „iniţiativele civice” din sfera diplomaţiei culturale maghiare se desfăşoară pe banii ministerului afacerilor externe al Ungariei.

Totodată, a devenit activă „Societatea prieteniei ungaro-rusă”, apropiată de FIDESZ, coordonată de Olga Syuch, născută în perioada sovietică.

Pe de altă parte, publicaţia Magyar Hirlap din 30 iunie 2011 sensibiliza opina publică despre ingerinţele reprezentanţilor din serviciile secrete maghiare care sunt direct sau indirect conectaţi la Rusia sau la vechiul regim comunist ungar. A apărut proiectul „Ofiţerii strict secreţi”² care a fost orientat împotriva colaboratorilor şi agenţilor serviciilor speciale din perioada comunistă, iar ideologic împotriva „ampren-telor” ruseşti şi sovietice din Ungaria. În această perioadă are loc o „epurare” ale cadrelor susceptibile din cadrul Ministerului afacerilor externe al Ungariei. Componenta esenţială în cazul de spionaj a lui Galambosh este Rusia, pentru că majoritatea oamenilor care interacţionau cu acesta în spălarea banilor ruşi, inclusiv sunt cei care au achiziţionat acţiunile companiei petroliere MOL. Se subliniază în mass-media maghiară rolul „intermediarului” rusesc, inclusiv participarea serviciilor speciale ungare în cazul acţiziţionării pachetului de acţiuni MOL “Surgutneftegaz” în anul 2009 de la compania austriacă OMV.

În aprile 2012 Ungaria adoptă noua „Strategie economică externă”, în care îşi propune ca obiectiv sporirea considerabilă a exportului în următorul deceniu. Accentul este stabilit pe clasa economică mijlocie autohtonă, care trebuie să reprezinte structura exportului ungar. Diplomaţia comercial-economică ungară – în condiţiile răcirii relaţiilor cu UE şi SUA – este reorientată spre Est. În anul 2012, premierul V. Orban declară în Kazahstan că după 20 de ani de integrare europeană a sosit momentul să fie inaugurate relaţii cu Orientul, pentru că centrul economic mondial migrează în Orient. Indiscutabil, Ungaria îşi propunea în anul 2012 să fie un centru de logistică comercială a Chinei, dar chinezii au considerat că piaţa maghiară este infimă şi nu au receptat-o ca parte a unei mari regiuni. Banca chineză a acordat un credit în valoare de un miliard de dolari, considerat un succes al diplomaţiei ungare. Politica „vântului oriental” al Ungariei a inclus şi statele arabe.

În ultimele decenii Rusia a devenit unul dintre cei mai importanţi furnizori de gaze în Ungaria. Gazprom dispune de contracte avantajoase cu compania MOL, estimativ 6,5 mil. tone de petrol şi 8-9 mlrd de metri cubi de gaz natural, ceea ce asigură în mod practiv 100% necesităţile de import de petrol şi circa ¾ – de gaz natural ¹.

În anul 2012 prin intermediul unei entităţi germane, Ungaria obţine un discount de la Gazprom de 50-60 dolari la achitarea a 1 mie de metri cubi, în vigoare din iulie 2013. Gazprom este deranjat de faptul că Ungaria reexportă gazul rusesc în Ucraina.

La 4 iunie 2008 societatea de acţiuni rusă «TVEL» și CAE «Paks» au semnat un nou acord de realizare a unei noi construcţii de carburant profilat de uraniu-gadoliniu de a doua generaţie. În luna decembrie 2014, Rusia şi Ungaria au semnat contractul pentru construcţia a două noi unităţi la centrala nucleară de la Paks. În virtutea acordului semnat între Moscova şi Budapesta, pentru finanţarea proiectului ce va fi realizat de compania rusă Rosatom, Ungaria va primi din partea Rusiei un împrumut în valoare de 10 miliarde de euro, care va fi returnat de statul ungar până în anul 2046, cu o rată anuală a dobânzii cuprinsă între 3,9% şi 4,9%.

Exportul ungar în Rusia este diversificat şi majoritatea livrărilor în Rusia se bazează pe utilaje şi echipamente (componente şi piese de schimb pentru vehicule, electronice, telefoane mobile). Ungaria, tradițional, furnizează Rusiei într-o măsură mai mare medicamente, fructe şi legume în conserve, materiale plastice, hârtie, carton, cereale, carne, făină, grăsimi şi haine.

În periaoda sancţiunilor Rusiei de către UE şi SUA dipomaţia din Budapesta a reuşit să obţină contracte avantajoase în zona agricolă şi a turismului.

În anul 2019 sediul central al Băncii de Inverstiţii Internaţionale care a fost înfiinţat la Moscova în anul 1970 se mută la Budapesta². Aici vorbim despre fosta bancă a CAER-ului, cota capitalului în anul 2018 fiind: Rusia – 46%, Bulgaria şi Ungaria câte 12%³. Strămutarea oficiului central al Băncii de Internaţionale de Investiţii la Budapesta a fost percepută în Ungaria ca reprezentând „calului troian al lui Putin”⁴.

Conforma datelor Serviciului Federal Vamal al Federaţiei Ruse, în perioada ianuarie-martie 2017, volumul comercial dintre cele două state a constituit $1,228 mld. de dolari (exportul rusesc – $730,9 mil., importul – $497,9 mil.), a sporit în comparaţie cu perioada similară din anul 2016 cu 44,06%⁵.

Trebuie să remarcăm rolul partidului „Jobbik” care insistă pe o relaţie avanta-joasă cu Rusia, iar liderul acestuia a desemnat în anul 2013 Rusia ca fiind „păstrătoarea tradiţiilor europene” şi a acuzat UE că ar fi perversă şi malefică. Declaraţia a fost făcută în cadrul Universităţii din Moscova⁶.

Ungaria, în raport că evenimentele din Ucraina, a ocupat o poziţie specială, distinctă de UE şi NATO. În mai 2014 guvernul Ungariei a declarat că există o situaţie specială referitoare la cei 200 mii de unguri care locuiesc în Ucraina, că trebuie să aibă cetăţenie ungară, dreptul la autodeterminare şi autoguvernare, autonomie.

În alt context, mass-media maghiară a susţinut că guvernul ucrainean, cu sprijinul propriilor servicii speciale, au declanşat un conflict cu Ungaria care are drept scop evitarea atenţiei în cazul înfrângerii sale în bătălia cu Rusia, consideră mass-media guvernamentală ungară¹.

Conform declaraţiilor oficialităţilor ungare, ca urmare a sancţiunilor antiruseşti, aplicate de UE în anul 2014 şi măsurilor ruse de combatere a acestora, pierderile economice ale Ungariei s-au cifrat la circa $6,5 mlrd de dolari².

Inverstiţiile ruse acumulate în Ungaria constituie $0,9 mld. de dolari, cele ungare în Rusia sunt de $1 mld. de dolari.

CONCLUZII FINALE

Numele „Trianonului” este unul viu şi se regăseşte inclusiv în formatul de cooperare Franţa-Rusia³. Trianonul este un simbol şi o reconfirmare a statelor care se bazează pe naţiuni şi nu sunt construcţii artificiale.

Ecoul Trianonului reprezintă nodul sensibil din cadrul relaţiilor româno-maghiare. Larry Watts, un eminent istoric al serviciilor speciale estice şi un fin cunoscător a realităţilor din geospaţiul românesc şi est-european ne atenţionează că Ungaria şi Rusia au un proiect de „sfâşiere” a României.

O voce stridentă a Academiei de ştiinţă din Federaţia Rusă în zona României, Balcanilor, Europei Centrale de Est este Tatiana Bitkova care analizează „moştenirea Trianonului” din perspectiva tensiunilor balcanice, implicit a conflictelor etnice sau a precedentului kosovar⁴.

Am vorbit anterior despre faptul că a existat un viu interes din partea cercetătorilor din cadrul Academiei de Știinţă şi a Institutului de Cercetări Strategice din Federaţia Rusă pentru relaţiile româno-maghiare, a Ungariei sau al statului românesc, în special pentru Transilvania, din perioada 2010-3014. Concluziile cercetătorilor constau în felul următor:

• 1. România şi Ungaria sunt parte UE şi NATO şi sunt sudate de angajamente ferme faţă de cele două organisme-uniune de state şi alianţă politico-militară.

  2. Transilvania reprezintă un spaţiu ermetizat unde nu pot fi utilizaţi jucători externi în contrast cu Basarabia, unde spaţiul este unul deschis şi pot fi influenţate extern politicile.

  3. În cazul în care printr-un absurd Transilvania ar accepta o abordare autonomistă, apoi independenţa şi ulterior s-ar „integra” în Ungaria şi s-ar produce acea „Ungarie Mare”, lucrurile ar deveni mult mai complicate, pentru că Ungaria s-ar trezi peste noapte cu o populaţie cu 6 milioane de maghiari şi 8 milioane de români, care oricând ar putea dicta politicile Bucureştiului în parlamentul ungar şi ar realiza o Românie şi mai „Mare”.

  4. Subiectul revanşard şi iredentist este speculat de forţe politice din Budapesta şi chiar din Cluj Napoca care manifestă interese meschine, electorale, de profit. Dar această speculaţie poate fi folosită în zona mediatică rusă, în anumite cazuri.

  5. Subiectul „acordului de la Trianon” trebuie privit ca un subiect închis ca mod de reorganizare a Europei Centrale şi de Sud-Est.

La 5 noiembrie 2010, în Budapesta, sub egida guvernului ungar avea loc „Alianţa permanentă maghiară” (Magyar Állandó Értekezlet – MÁÉRT), o reuniune a diasporei maghiare prin care statul ungar transmitea un mesaj mobilizator acesteia, iar pentru comunităţile etnice din România, Ucraina, Slovacia, din Balcani li se indica să se lupte pentru autonomie. Subiectele avansate de MÁÉRT – legate de: lupta pentru autonomie; contracararea proceselor de asimilare a etnicilor minoritari maghiari; legea maghiară referitoare la statutul conaţionalilor/dubla cetăţenie; programele educative-culturale ale Ungariei pentru etnicii săi din ţările din proximitate; – sunt astăzi cele mai exploatate mediatic şi se află pe agenda zilei în ţările lor de reşedinţă. Iniţiativele formaţiunii de guvernământ (FIDES) au avut drept scopuri resuscitarea problemelor ungurimii în teritoriile din proximitate și activizarea comunităţilor maghiare în ţările vecine. Practic, Budapesta a lansat o nouă abordare geopolitică faţă de conaţionalii săi şi anume una de decident politic în statele în care există comunităţi maghiare¹.

De la începutul anilor 2000 în Ungaria se observă o agitaţie explozivă împotriva politicilor de dreapta şi a culturii de masă. Subcultura iredentistă a intrat în perioada renaşterii şi a declanşat o amplă „afacere a Trianonului” în forma magazinelor „maghiare”, a grupurilor de rock naţionaliste, festivalurilor şi taberelor organizate în spiritul nostalgiei şi a iredentismului în Transilvania şi în alte regiuni. În perioada comunistă astfel de teme ca inechitabila „pace de la Trianon”, visurile unei „Ungarii Măreţe” şi impunerea de drepturi pentru minorităţile ungare în ţările vecine erau cenzurate. Specialistul în drept constituţional Gabor Halmay a rezumat: „Noua constituţie a Ungariei contravine standardelor democratice europene potrivit mai multor parametri. Aceasta permite noului guvern să-şi cimenteze politica sa economică şi socială; ea permite ungurilor „etnici” să obţină „drepturi” în afara Ungariei, iar interesele reprezentanţilor altor naţionalităţi, din interiorul ţării, nu sunt recunoscute; dar cea mai antidemocratică reflectare constă în faptul că subminează independenţa organelor reglementative, de la banca naţională până la curtea constituţională şi resursele mass-media”.

În acelaşi context, ilustrul economist Paul Krugman afirma în anul 2011 că Ungaria, se rostogoleşte către autaritarism şi îşi arată faţa de popor semiasiatic².

Declinul democratic al Ungariei a continuat aşa încât liderul ALDE din Parlamentul European, Guy Verhofstadt, l-a atacat pe premierul Viktor Orban, după ce acesta a acuzat implicarea instituţiilor europene în chestiunile interne ale Ungariei şi a spus deschis că nu-i convine cum funcţionează UE. Verhofstadt a susţinut că vede în premierul maghiar o versiunea a regimului comunist din Ungaria, într-un discurs din plenul Parlamentului European comparându-l cu Stalin şi Leonind Brejnev³.

La 27 noiembrie 2018, Departamentul de Stat dădea publicităţii un comunicat deosebit de dur la adresa autorităţilor maghiare, rezumat de purtătorul de cuvânt Heather Nauert în felul următor: „SUA sunt dezamăgite de decizia Ungariei de a nega solicitarea noastră de extrădare a doi traficanţi de arme suspecţi şi de a-i extrăda, în schimb, în Rusia, unde nu e clar dacă ei vor fi deferiţi justiţiei. Decizia autorităţilor ungare nu este consistentă cu parteneriatul nostru privind aplicarea legislaţiei în vigoare“¹.

România este angajată într-o alianţă militară internaţională care îi garantează conform prevederilor statutare inviolabilitatea frontierelor. Riscul de separaţie teritorială este infim, dacă luăm în calcul că ţara noastră este semnatară a tratatelor şi protocoalelor NATO şi UE, care îi asigură şi garantează suveranitatea, indepen-denţa şi unitatea teritorială. Trebuie să spunem că în politica externă ţara noastră nu are obligativitatea să se supună orbeşte şi să încuviinţeze orice decizie europeană sau euroatlantică, doar că în spiritul interesul naţional şi a credibilităţii de membru angajat la prevederile şi acţiunile NATO şi UE ar fi de dorit să îşi asume poziţii ferme şi raţionale.

Note bibliografice

1. Romanii din afara Romaniei, <http://istorie-edu.ro/istoriee/Ist_romanilor/ist_ro_035 romaf1.html>; Rosulescu V. Romania – Primul Razboi Mondial. Romanii din afara statului national 1867-1914, <http:// vladimir rosulescu-istorie.blogspot.com/2011/06/romania-primul-razboi-mondial–romanii.html>.

2. Виноградов В.Н. Дунайские княжества и Трансильвания: Национальный вопрос и за­дачи освобождения и объединения (1848-1849 гг.) // Европейские революции 1848 го­да. «Принцип национальности» в политике и идеологии. М.: Индрик, 2001. С. 393-448.

3. Покивайлова Т.А. Конфессиональ­ная ситуация в Трансильвании и ликвидация униатской церкви в Румынии (40-е годы ХХ в.) // Власть и церковь в СССР и странах Восточной Европы. 1939-1958 (Дискусси­онные аспекты). М.: Институт славяноведения РАН, 2003.

4. Molnar G. Problema transilvana // Problema transilvana. Iasi: Polirom, 1999. P. 12-37.

5. Mungiu-Pippidi A. Identitate politica romaneasca si identitate europeana // Revenirea in Europa. Idei si controverse romanesti, 1990-1995. Craiova: Aius, 1996. P. 281-291.

6. Mitu S. Iluzii si realitati transilvane // Problema transilvana. Iasi: Polirom, 1999. P. 66-79.

7. О венгерском опыте работы с соотечественниками // Страны СНГ. Русские и русско­язычные в новом зарубежье. Информационно-аналитический бюллетень Институ­та стран СНГ. 2005. Вып. 117. С. 46-49.

8. Самошкин В. Забота о соотечественниках или «реваншизм»? // Независимая газета. 29.06.2001.

9. Цилевич Б. Забота о соотечественниках – традиционная практика европейских государств. <http://www.humanitatis.info/16%20almanax/16alm.cilevits.htm>.

10. Ты записался гражданином Венгрии? 29.03.2011, <http://milli–firka.org/content/ DBAFEHBB>.

11. Cioroianu A., Ungaria – Romania: reluam fentele inamicale de altadata? // Dilema veche. 9-15 iun. 2011.

12. В Европарламенте открылось представительство непризнанного Румынией Секуйского края. 27.05.2011. <http://www.regnum.ru/news/polit/1409680.html#ixzz1NaJz9SQW>.

13. В Румынии появилась новая венгерская партия, Будапешт доволен. <http://finugor.ru/node/21232>.

14. Румыния vs Венгрия: трансильванский вариант Косово: http://hvylya.net/analytics/geopolitics/rumynija–vs–vengrija–transilvanskij–variant–kosovo.html

15. Конституция Венгрии (вступает в силу с 01.01.2012 г.) // Конституции государств (стран) мира. // Интернет-библиотека конституций Романа Пашкова.- [Электронный ресурс]. – Режим доступа: http://worldconstitutions.ru/archives/298/1.

16. Хидоятов Г.А., Дипломатия 20 века. Часть I. – [Электронный ресурс]. – Режим доступа: http://goga-hidoyatov.narod.ru/index1.html.

17. Friedensvertrag von Versailles [«Versailler Vertrag»]. Vom 28. Juni 1919. – [Электронный ресурс]. – Режим доступа: http://www.documentarchiv.de/wr/vv.html

18. Treaty of Peace with Austria (St. Germain-en-Laye, 10 September 1919) // Australian Treaty Series. – [Электронный ресурс]. – Режим доступа: http://www.austlii.edu.au/au/other/dfat/treaties/1920/3.html

19. Treaty of Trianon // Treaty of Peace Between The Allied and Associated Powers and Hungary And Protocol and Declaration, Signed at Trianon June 4, 1920. – [Электронный ресурс]. – Режим доступа: http://wwi.lib.byu.edu/index.php/Treaty_of_Trianon.

20. «Военная литература»: militera.lib.ru Издание: Сазонов С.Д. Воспоминания. – [Электронный ресурс]. – Режим доступа: http://www.militera.lib.ru/memo/russian/sazonov_sd/index.htm

21. Вдовина И. A., Лезина Е. П. Трианонский мирный договор,

22. Бибо И. 2002. О бедствиях и убожестве малых восточноевропейских государств // Венгры и Европа. М.: НЛО.

23. Исламов Т.М. 1991. Краткая история Венгрии. М.: Наука. Islamov T.N. 1991. Kratkaia istoriia Vengrii. M.: Nauka.

24. История Венгрии. В 3-х т. Т. 3. М.: Наука, 1972. Istoriia Vengrii. V 3 t. T. 3. M.: Nauka, 1991.

25. Контлер Л. 2002. История Венгрии. Тысячелетие в центре Европы. М.: Весь мир. Kontler L. 2002. Istoriia Vengrii. Tysiachiletie v centre Evropy. M: Ves mir.

26. Очерки новой и новейшей истории Венгрии. М.: Соцэкгиз, 1963. Ocherki novoi i noveishei istorii Vengrii. M.: Sotsekgiz, 1963.

27. Трансильванский вопрос. Венгеро-румынский территориальный спор и СССР. 1940-1946 гг. Документы российских архивов. М.: Российская политическая энциклопедия, 2000.

28. Treaty of Peace Between The Allied and Associated Powers and Hungary And Protocol and Declaration, Signed at Trianon June 4, 1920. URL: https://wwi.lib.byu.edu/index.php/Treaty_of_Trianon