Erghiun REFI^*

Islamul este una din marile religii ale lumii contemporane şi cuprinde peste un miliard de adepţi, grupaţi în două mari curente: sunniţi şi şiiţi. Populaţia islamică din România (de naţionalitate turcă, tătară, albaneză) aparţine ramurii Sunnite.

Comunitatea noastră datează din secolul al XII-lea şi a trecut printr-un regim comunist fără a-i fi afectate valorile cultural-religioase (tradiţii, obiceiuri) şi climatul de convieţuire paşnică alături de majoritatea populaţiei creştine (ortodoxă, catolică), precum şi cu celelalte minorităţi existente în România.

Această convieţuire paşnică dintre musulmani şi membrii celorlalte culte recunoscute de către statul român se doreşte a fi periclitată prin intermediul diverselor cărţi publicate de către asociaţii non guvernamentale, care au fost înfiinţate în baza Ordonanţei nr. 206/2000, care prevede că „persoanele fizice şi persoanele juridice care urmăresc desfăşurarea unor activităţi în interes general sau în interesul unor colectivităţi locale ori, după caz, în interesul lor personal nepatrimonial pot constitui asociaţii ori fundaţii.”

Un exemplu de o astfel de carte este „Islamul şi celălalt“. Întrebările mele referitoare la titlu sunt: Cine este „celălalt’’? Fratele meu creştin este „celălalt’’? De ce s-a tradus o astfel de carte în România? De ce este nevoie de aşa ceva? Vă propun să încercăm un exerciţiu de imaginaţie: cum ar suna o carte intitulată „Creştinii şi celălalt“? Ar deranja? Vă asigur că ne-ar deranja.

Noi, conducerea Muftiatului Cultului Musulman din România, cât şi imamii noşti, vrem să prevenim, în primul rând, orice infiltrare a unor persoane care au tendinţe spre radicalizarea comunităţii musulmane din România.

Ne dorim şi facem tot ce ne stă în putinţă să prevenim şi să împiedicam comunitatea musulmană din România să fie influenţată de idei greşite, radicale şi care pot influenţa într-un mod negativ comunitatea noastră. Nu dorim promovarea ideologiilor Islamului, ci promovarea Islamului pur.

Comunitatea musulmană de cetăţenie română din ţara noastră este în număr de circa 67.300, dintre care marea majoritate trăiesc în judeţul Constanţa. Diferenţa de până la aproximativ 100.000 enoriaşi musulmani aflaţi pe teritoriul României este formată din cetăţeni străini, şi anume arabi şi turci rezidenţi ai statului român.

Musulmanii din România s-au bucurat întotdeauna de libertate religioasă. Muftiatul Cultului Musulman din România este instituţia cu cea mai veche tradiţie şi care a existat indiferent de condiţiile socio-politice.

În România, şi îndeosebi în Dobrogea, există de foarte mult timp un creuzet al bunei înţelegeri între etnii şi religii, între culturi şi civilizaţii.

Dobrogea este model european şi mondial de convieţuire inter-etnică şi inter-religioasă. În cadrul dialogului inter-religios putem distinge în mod aparte dialogul dintre religia creştină şi cea musulmană de pe aceste meleaguri.

Prin model de convieţuire al musulmanilor din Dobrogea cu familiile creştin ortodoxe, creştin catolice şi iudaice, precum şi acţiunile pe care noi le derulăm cu celelalte culte recunoscute oficial de ţara noastră, încercăm să evidenţiem voinţa noastră de a fi conectaţi împreună la valorile universale care au la bază pacea şi înţelegerea între popoare.

Confirmarea faptului că în ţara noastră domneşte de secole un climat de toleranţă şi armonie inter-etnică şi inter-religioasă, lipsit de conflicte, un mozaic multicultural, o face lăcaşul de cult ce poartă numele regelui care l-a dăruit „loialei comunităţi musulmane’’ şi anume Moscheea Carol I din Constanţa. Monument arhitectural unic în România, Moscheea Carol I a fost inaugurată la 31 mai 1913 în prezenţa Regelui Carol I şi a reginei Elisabeta. Familia regală a dăruit edificiul musulmanilor de la malul Mării Negre pentru a le răsplăti loialitatea faţă de statul român.

Şi în cei 25 de ani scurşi de la revoluţie, Muftiatul a încercat să îi reprezinte, cât mai bine pe toţi musulmanii din România, indiferent că vorbim de etnicii turci, tătarii care s-au născut şi au crescut în spaţiul carpato – danubiano – pontic, dar şi de musulmanii veniţi din afară.

Conservarea valorilor religioase islamice din ţara noastră moştenite de pe timpul Imperiului Otoman are la bază principiul echidistanţei politice şi conservării izvoarelor spirituale ce nu au fost afectate de nicio autoritate, ba dimpotrivă, au fost respectate pentru a marca existenţa noastră pe teritoriul acestei ţări.

Aşadar doresc să evidenţiez modalitatea prin care statul român oferă cultelor libertatea religioasă prin puterea executivă şi anume prin autorităţile publice, influenţează activitatea cultelor recunoscute, printre care se regăseşte şi cultul din care facem parte noi musulmanii, şi anume Cultul Musulman din România şi conlucrarea dintre Stat şi Cultul Musulman din România.

Libertatea religioasă, privită ca un drept fundamental, cunoaşte următoarele aspecte: cultul, ritualurile, învăţământul, asocierea şi libertatea practicilor. Acest drept este, aşadar, legat în mod implicit de alte drepturi, cum ar fi cel de asociere, de întrunire, de liberă comunicare.

Principiile internaţionale din domeniul drepturilor omului, inclusiv cele referitoare la libertatea credinţelor religioase, au fost asimilate pe plan intern în Constituţia României. Toate tratatele ratificate de statul român, inclusiv cele ce conţin dispoziţii privitoare la drepturile şi libertăţile religioase menţionate mai sus, fac parte, conform art. 11, din dreptul intern.

În epoca modernă şi post-modernă, statul reprezintă puterea seculară, în timp ce cultele reprezintă puterea spirituală. Relaţia dintre Cultul Musulman şi stat în ţara noastră este caracterizată prin înţelegere şi cooperare între două instituţii total diferite, dar complementare, liantul fiind viaţa socială, economică, politică şi culturală comună a credincioşilor musulmani ca cetăţeni ai statului Român.

Libertatea poate fi privită atât ca pe o raportare, cât şi ca pe o relaţie cu factorii de care depinde, şi anume: politicul, administrativul şi juridicul. Considerăm că adevărata libertate religioasă este condiţionată de propriile noastre idei, convingeri, prejudecăţi, cultură, timp liber, preocupări cotidiene. Prin urmare, libertatea depinde nu numai de putinţa externă, de factorii decizionali externi (politici, juridici, administrativi) – cum am precizat mai sus – ci şi de voinţa internă de a fi liber, de efortul spiritual şi material personal, întreprins de fiecare dintre noi pentru realizarea acestei libertăţi.

Statul român post-decembrist ne-a asigurat un cadru normal, tolerant, civilizat, de afirmare a credinţelor şi de funcţionare a cultelor religioase, în care statul este neutru din punct de vedere religios, însă fără a fi indiferent faţă de nevoile specifice ale fiecărui cult în parte şi îndeosebi ale cultului musulman din România.

* Consilierul Muftiului Cultului Musulman din România