Dr. Tiberiu TĂNASE, Cercetător asociat Universitatea Dimitrie Cantemir

abs master Ammar EL BENNI, Master Academia Naţională de Informaţii “Mihai Viteazul”

”Terorismul este acel act care are ca intenţie provocarea morţii sau daune grave civililor, având ca obiectiv intimidarea unei populaţii, obligarea unui guvern sau a unei organizaţii internaţionale să realizeze sau să se abţină de la realizarea unei acţiuni determinate care pot fi puncte de plecare.”

Kofi Annan

Abstract. Indeed, Lebanon finds itself in a tough place today. Mind you, this small country has been facing one problem or another since its independence in 1943. But its resourceful and hospitable men and women are so accustomed to their ups and downs that they are almost programmed to deal with every setback and then move on. A jaded sense of veteran fatigue is nourished by an entrepreneurial spirit and a touch of steel that invariably sees them through adversity.

There is no denying that the vicious war across the porous borders in Syria has cast a most chilling shadow over many Lebanese citizens. Lebanon is almost evenly divided between those who support President Bashar al-Assad and those who support the opposition. The tensions are raw, with both sides providing physical and financial support to their allies, and there have been dangerous skirmishes in Tripoli, Sidon, and across the Beqaa Valley and Hermel Mountains. However, the most ominous development by far was the decision made by Hezbollah – or possibly Iran – when it openly joined forces with the beleaguered army of the Syrian regime as well as with Iranian and Iraqi fighters to defend the country against the rebels, labeled as terrorists. Such an ill-thought out and minatory decision – that was tactically helpful in overtaking Qusayr – might well prove to be a longer-term strategic blunder. Not only has it roused a recalcitrant West from its political slumber, it has also instigated Saudi Arabia and other Gulf countries to go all out against the Assad dynasty and will encourage bilious jihadis, Salafists, and takfiris of all backgrounds to pitch in. But much more dangerously even, it has pitted Sunni Islam against Shiite Islam and awakened the ideological differences that go back to the succession of the Prophet Mohammed. In a country such as Lebanon, a veritable hotbed of confessional pockets and fragile alignments, this move is anathema in that it weakens further the National Pact of coexistence, rattles the Taif Accord which set out levers of equilibrium between Muslims and Christians, and makes a mockery of the fragile dissociation policies that President Michel Suleiman – a man whose viewpoints have been both lucid and courageous of late – let alone other seasoned politicians have been advocating for months. The next few weeks and months will be critical for Syria but equally so for Lebanon. Alas, a Sunni-Shiite livid scar has imprudently been exposed which is implicating many political camps and it behooves Hezbollah to draw back from the brink if only to protect Lebanon from another conflagration and help to heal – or at least mask – this ugly scar. Times be remarkably naïve or gullible in our assessments or analyses of the region and the quest of its peoples for bread and dignity, I could not but wholeheartedly agree with his hopeful tweet.

Introducere privind terorismul internaţional

Preocupările academice cu privire la terorism sugerează că pentru înţelegerea motivaţiei teroriştilor se impune o abordare interdisciplinară. Teroriştii nu sunt motivaţi numai de factori psihologici, ci şi de cei sociali, politici, religioşi sau economici. Prin urmare, motivaţiile, scopurile, ideologiile etnice separatiste, anarhiste, revoluţionare sau fundamentalist-religioase diferă semnificativ, iar influenţa ideologică, în contextul socio-economicului, culturalului, demograficului şi a altor realităţi devine extrem de relevantă şi periculoasă.

Deşi este greu de acceptat de către lumea civilizată, terorismul a devenit o realitate cu implicaţii globale greu de prevenit şi gestionat. El nu se mai prezintă doar ca un gest criminal mărunt produs în disperare de cauză la o anumită evoluţie a sistemului social. Acum el s-a consacrat ca o acţiune deosebit de violentă, îndreptată împotriva ordinii de drept, desfăşurată în afara şi împotriva normelor internaţionale.

„Terorismul este teatru”^[1] este definiţia pe care o dă expertul Brian Jenkins acestui fenomen complex. Perceput ca o piesă de teatru, terorismul poate fi văzut ca o prezentare deliberată către o audienţă largă pentru a evidenţia un mesaj sau a atrage atenţia asupra sa. Scopul şi intenţia unor asemenea acţiuni pot avea un impact sinistru asupra populaţiei, asupra naţiunii sau la nivel regional şi global.

Pe de altă parte, terorismul a fost reprezentat ca o tactică, strategie, crimă, datorie sfântă, reacţie justificată şi greşeală abominabilă. Totul depinde din ce punct de vedere este privit. „Pentru unii, un individ poate fi un terorist, în timp ce pentru alţii, el este un luptător pentru libertate”.^[2]

Orice încercare de a defini terorismul, ne demonstrează că există o multitudine de astfel de definiţii, diferenţa dintre ele fiind dată de rolul şi responsabilităţile organizaţiei (agenţiei) emitente.

Departamentul Apărării al SUA^[3] defineşte terorismul drept „folosirea calculată a violenţei nelegale sau ameninţarea cu folosirea acesteia, în scopul inducerii sentimentului de teamă, cu intenţia de a forţa sau intimida guvernele în vederea realizării scopurilor propuse, care pot fi în general politice, religioase sau ideologice”.

La rândul său, ONU^[4] prezintă terorismul ca pe „o stare de anxietate inspirând acţiuni violente repetate, angajate de actori statali, grupări sau indivizi ce acţionează clandestin pentru motive foarte diverse, criminale sau politice în care, în deplin contrast cu asasinatele, ţinta directă a violenţei nu reprezintă şi ţinta principală”.

Guvernul Marii Britanii^[5] defineşte foarte concis terorismul ca fiind „folosirea violenţei pentru realizarea unor stări finale politice şi care pot include utilizarea oricărei forme de violenţă, în scopul inducerii unui sentiment de frică în rândul opiniei publice sau a unei părţi a acesteia”.

Deşi există foarte multe definiţii atribuite terorismului, toate au în comun o gamă largă de elemente. Caracteristicile comune ale acestor definiţii se referă la următoarele aspecte:

• politic – un act terorist este un act politic sau care este comis cu scopul de a produce un efect politic;
• psihologic – orice act terorist cauzează un efect psihologic sau teroare. Victimele acestor acte sunt altele decât cele care au fost vizate iniţial;
• violent – violenţa, coerciţia sau fenomenele distructive sunt folosite conjugat pentru îndeplinirea scopurilor propuse. Chiar dacă pierderile sau efectele distructive produse nu sunt rezultatul unui act terorist, totuşi ceea ce s-a produs este urmarea ameninţării sau violenţei potenţiale;
• dinamic – grupările politice solicită schimbări, revoluţii sau mişcări politice. Nimeni nu recurge la atacuri violente împotriva persoanelor străine sau inocente doar pentru „a menţine starea de fapt existentă”;
• deliberat – acţiunile teroriste sunt planificate din timp şi minuţios (ele nu sunt întâmplătoare) şi au ca finalitate atingerea unor scopuri specifice bine precizate.

Cu ajutorul mijloacelor militare şi bazându-se pe elemente de război psihologic, terorismul urmăreşte obţinerea unor avantaje exclusiv sectare, prevalându-se de aşa-zise precepte religioase, în fond sloganuri, scoase din tenebrele istoriei.

Întotdeauna în scopul apărării cetăţenilor, statelor şi a intereselor acestora în ţară şi în străinătate este de aşteptat ca fiecare sat membru al comunităţii internaţionale să întreprindă măsuri în următoarele domenii:

• elaborarea şi implementarea strategiilor naţionale de securitate şi a unor strategii antiteroriste / contra-teroriste
• informarea populaţiei cu privire la pericolul reprezentat de grupările teroriste;
• integrarea măsurilor de protecţie a propriilor cetăţeni din străinătate;
• adoptarea unor capabilităţi integrate de management al consecinţelor.

Violenţa politică, ca parte a condiţiei umane organizate social, poate deveni endemică în anumite condiţii favorizante. De aceea, comunitatea internaţională nu trebuie să tolereze grupările teroriste, care caută să combine puterea tehnologiei moderne cu cea a armelor de distrugere în masă, în scopul ameninţării permanente a societăţii civilizate şi a întregii omeniri. Cei mai importanţi actori internaţionali au, îndeosebi, responsabilitatea de a se abţine de la „manipularea” unor grupări teroriste în competiţia economică şi politică actuală.

Războiul împotriva terorismului nu poate fi comparat cu o „ciocnire a civilizaţiilor”, ci mai degrabă cu o „ciocnire între civilizaţie şi cei care doresc să o distrugă”^[6].

În acest sens, lumea civilizată trebuie să persevereze în lupta împotriva terorismului astfel încât să fie eliminată o ameninţare la modul ei de viaţă. Atâta timp cât teroriştii exploatează beneficiile oferite de noul mediu global şi acţionează în întreaga lume, răspunsul comunităţii internaţionale trebuie să fie, de asemenea, la nivel global.

Dacă teroriştii încearcă să fugă – consideră experţii americani – lumea civilizată trebuie să-i urmărească. Dacă aceştia se ascund, trebuie găsiţi –  vezi cazul lui Ossama ben Laden. Câteva lupte vor putea fi cunoscute, altele nu. Campania de luptă împotriva terorismului va fi una de durată şi nemiloasă şi implică în primul rând serviciile / agenţiile de Intelligence.

Terorismul în Liban, lupte şi asasinatele politice

Majoritatea specialiştilor apreciază că simpla combatere a efectelor / consecinţelor terorismului nu este suficientă. Ea trebuie însoţită de combaterea cauzelor a fundamentului său ideologic, de demontarea şi demonetizarea justificării sale morale şi etice.

Astfel, în Liban, contextul schimbărilor alternate de intervenţiile americane şi israeliene a surprins acutizarea radicalismului printre un număr mic de facţiuni musulmano-libaneze, care credeau că la mijloc sunt satisfăcute interese creştine. Tocmai dintre aceste coaliţii şubrede de grupuri şiite s-a creat Hezbollah. Hezbollah folosea tactici teroriste şi era sprijinit de Siria şi Iran^[7]. Această grupare politico-militară libaneză acceptă pluralismul etno-religios, având însă relaţii de colaborare strânsă cu Damascul şi Teheranul. Hezbollahul ar participa la procesele politice din ţară, fără a-şi dezarma totuşi miliţiile. Şiiţii, concentraţi în sud şi în Valea Bekaa au înlocuit sistemul autorităţii semifeudale cu două puternice partide moderne (mişcarea Amal-Nabih Berri şi Hezbollah). Trebuie remarcat faptul că Hezbollahul s-a opus cu armele şi prezenţei militare a refugiaţilor palestinieni în Liban^[8].

Între anii 1985 şi 1989, conflictul dintre facţiuni se agrava pe măsură ce eforturile de reconciliere naţională eşuau. Aveau loc lupte grele în “Războiul Taberelor” din 1985 şi 1986, precum miliţia musulmană şiita “Amal”, care încerca sădirecţioneze pe palestinieni în afara zonelor de conflict libaneze.

Mişcarea “Amal” s-a stabilit la jumătatea anilor 75, la începutul războiului civil, pentru a confrunta ceea ce se considera atunci ca fiind planuri israeliene de a dezrădăcina populaţia libaneză odată cu palestinienii.

Fondatorul acestei mişcării, carismaticul Imam Musa Sadr a dispărut pentru 3 ani în Libia, iar actualul conducător, Nabih Berri, este purtătorul de cuvânt al Adunării Naţionale Libaneze.

Luptele au izbucnit din nou în 1987 în Beirut, cu palestinieni, miliţii de stânga şi luptători druzi aliaţi împotriva mişcării Amal, atrăgând într-un final intervenţia siriană.

Confruntările violente dintre Amal şi Hezbollah au reaprins din nou Beirutul în 1988.

Între timp, pe frontul politic, prim-ministrul Rashid Karami, a fost asasinat pe 1 iunie 1987.

Mandatul preşedintelui Jemayel a expirat în septembrie 1988. Înainte de a-i fi preluată poziţia, el a numit un alt creştin maronit, pe Michel Aoun, comandantul Forţelor Armate Libaneze, ca prim-ministru, contravenind nescrisului Pact Naţional, care cerea ca primul ministru să fie musulman sunnit.

Grupurile musulmane au respins punerea în funcţie a lui Aoun şi l-au sprijinit pe Salim al-Hoss, succesorul musulman sunnit al lui Karami.

Libanul a fost astfel împărţit cu un guvern creştin în Beirutul de Est.

A urmat o nouă intervenţie siriană în zona Beirut în 1987 şi s-a ajuns la acordurile de la Taef, în 1989 (se menţin trupele siriene de „pace”, puterea se împarte între creştini, preşedinte, sunniţi – premier şi şiiţi – conducerea parlamentului).

Astfel, înţelegerea de la Taif din 1989 marca începutul sfârşitului războiului. În ianuarie al aceluiaşi an, un comitet numit de către Liga Arabă, în fruntea căruia se afla Kuwaitul, şi includea Arabia Saudită, Algeria şi Marocul, a început să combine soluţii de sfârşire a războiului, ajungând la acordul de reconciliere naţională din octombrie.

Cu privire la Liban, s-a ratificat înţelegerea pe data de 4 noiembrie şi l-au ales pe René Moawad ca preşedinte în ziua următoare.

Trebuie menţionat, faptul că René Moawad a fost asasinat într-un atac cu o maşină capcană în Beirut în 22 noiembrie 1989, în timpul întoarcerii coloanei oficiale de la ceremoniile Zilei de Independenţă Libaneze^[9].

În mai 1991, miliţiile, cu excepţia Hezbollah şi a celor palestiniene, au fost dizolvate, iar Forţele Armate Libaneze au început, încetul cu încetul, să se reîntregească, fiind singura şi cea mai mare instituţie non-sectariană din ţară.

Consecinţe. Pe toată durata de 16 ani a războiului civil este estimat că mai mult de 150.000 de persoane au fost omorâte, iar alte 200.000 rănite. Până la o cincime din rezidenţii de dinainte de război (900.000 de persoane) au fost dezrădăcinate, din care probabil 250.000 au emigrat permanent.

Astfel, alegerile generale din 1992 au dus la instalarea guvernului Rafik Hariri, agreat iniţial de Damasc. Libanul s-a refăcut foarte repede din punct de vedere economic, dar s-au menţinut tensiunile interne şi ostilitatea unor largi categorii ale populaţiei faţă de Siria; personalităţi ale opoziţiei şi armatei au fost „eliminate fizic”, la sugestia radicalilor musulmani şi a Siriei. În plus, în 1998, Damascul l-a instalat preşedinte pe Emile Lahoud, iar ocupaţia militară s-a permanentizat, deşi în 2000, Israelul a abandonat „zona de securitate” din sud. Rafik Hariri – acuzat că s-ar fi orientat spre occidentali şi saudiţi – s-a văzut constrâns să abandoneze puterea. La sugestia SUA şi a Franţei, Consiliul de Securitate ONU a solicitat, în decembrie 2004, în termeni fermi, încetarea ocupaţiei siriene în Liban şi dezarmarea miliţiilor locale (Hezbollah, adversar redutabil al Israelului)^[10].

Fostul prim-ministru Rafiq al-Hariri, care rezistase eforturilor siriene de permanentizare a lui Emile Lahoud în poziţia sa de preşedinte, împreună cu alte 19 personalităţi, au fost asasinaţi în Beirut prin intermediul unei maşini capcanăpe 14 februarie 2005.

După atentatul din 14 februarie 2005, Libanul a intrat brusc într-o nouă criză politică, opoziţia acuzând un complot sirian. Preşedintele G. W. Bush şi secretarul de Stat, C. Rice au adoptat un ton ameninţător faţă de preşedintele sirian Bashar-al-Assad, iar F. Rusă, Germania şi principalele state arabe au pledat oficial pentru încetarea ocupaţiei militare străine şi desfăşurarea de alegeri libere. Asasinarea a dat naştere unor proteste de proporţii masive în Beirut, iar presiunea internaţională a provocat retragerea trupelor siriene din Liban pe 26 aprilie.

Victoria „opoziţiei pluraliste” în alegerile din primăvara 2005, combinată cu replierea forţelor siriene, a favorizat însă procesele de democratizare şi de reducere a influenţei siriene (înlocuită treptat de saudiţi şi occidentali). Guvernul F. Siniora(de largă coaliţie) intră în conflict atât cu preşedintele E. Lahoud şi cu radicalii şiiţi, cât şi cu Siria (deoarece solicită un Tribunal internaţional pentru judecarea asasinilor lui R. Hariri).

Shadi Mawlawi ( AHL AL-NASRA )

Violenţele din Siria şi consecinţele grave pentru Liban

Influenţa Damascului pe scena politică libaneză este notorie, chiar şi în 2013, la 8 ani după retragerea forţelor siriene de pe teritoriul Libanului. Violenţele domestice din Siria pun în pericol echilibrul politic al vecinului său, căderea regimului al-Assad putând porni un nou război civil.

Conform estimărilor, aproape 180.000 de persoane au fost ucise în timpul violenţelor din Siria, de la debutul lor în luna martie 2011. Cea mai mare parte a victimelor se numără din comunitatea sunnită majoritară, care nu beneficiază de suficientă reprezentare politică, (cercul apropiat puterii – şi inclusiv familia al-Assad – făcând parte din comunitatea allawită ce nu depăşeşte 12% din totalul populaţiei siriene). Având în vedere că Libanul găzduieşte o importantă comunitate de sirieni sunniţi, creşte riscul ciocnirilor între interese şi identităţi. De altfel, în Liban au avut loc până în prezent mai multe demonstraţii de solidaritate cu protestatarii sirieni, o parte din ele încheindu-se în oraşul Tripoli, (care găzduieşte o comunitate allawită) cu violenţe.

Pe lângă reacţia de susţinere din partea comunităţii allawite din Liban, care numără însă doar 120.000-150.000 de membri, Bashar al-Assad beneficiază şi de simpatia unuia din cele două blocuri politice libaneze, controlat de miliţia şiităHezbollah, care, în schimb, se bucură de sprijinul politic al Damascului şi Teheranului.

Hassan Nasrallah, liderul Hezbollah, şi-a declarat explicit susţinerea pentru regimul al-Assad. “Noi, în Liban şi în mod special în Hezbollah, suntem foarte recunoscători Siriei, liderilor săi, preşedinţilor săi Hafez al-Assad şi Bashar al-Assad… Noi credem – eu personal sunt convins şi nu mă bazez pe analiză ci mai degrabă pe discuţii şi declaraţii – că preşedintele sirian Bashar al-Assad îşi doreşte să facă reforme… Ştiu că este pregătit să facă paşi în direcţia reformei dar cu grijă, serenitate şi responsabilitate”, a declarat Hasan Nasrallah.

De nemulţumirile sociale din Siria ar putea încerca să beneficieze Alianţa 14 Martie, în centrul căreia se află partidul lui Saad al-Hariri, care este susţinut de Statele Unite şi Arabia Saudită. Saad al Hariri, care a fost îndepărtat de la guvernare de Hezbollah şi alte forţe loiale Damascului, ar avea oportunitatea să încerce să scadă influenţa Siriei în politica internă libaneză. De asemenea, Siria s-ar putea folosi de influenţa din Liban ca pârghie împotriva intervenţiei străine, potenţialul destabilizator al Damascului fiind cunoscut şi recunoscut de comunitatea internaţională. Regimul al-Assad ar putea să încerce să prezinte propria cădere ca având un potenţial destabilizator prea mare pentru a se risca o implicare internaţională extinsă. Sau, cum spunea un apropiat al regimului al-Assad, Rami Makhlouf, un influent om de afaceri, văr cu preşedintele Siriei: “Ar trebui să ştie că dacă noi vom avea de suferit, nu vom suferi singuri”. Având în vedere tensiunile politice şi confesionale din Liban, orice implicare negativă a Siriei are un potenţial destabilizator imens. Rămâne de văzut dacă Occidentul şi comunitatea internaţională vor reacţiona în cazul în care violenţele din Siria rămân la aceleaşi cote ca în prezent şi, dacă o fac, în ce măsură riscul unui război civil va deveni o ameninţare iminentă.

Extinderea violenţelor din Siria dincolo de graniţele sale, în Liban, a avut ca motiv arestarea de către autorităţile libaneze a sunnitului Shadi Mawlawi, suspectat de apartenenţa la un grup terorist, care acţionează în Siria. Violenţele din Siria au trecut şi în Liban, Tripoli, mai multe zile consecutiv. În prima fază cel puţin 30 de oameni au murit şi peste 140 de persoane au fost rănite în urma confruntărilor armate în prima jumătate anului 2012, în Liban.

Mitralierele de asalt şi grenadele au făcut parte din arsenalul luptătorilor libanezi înarmaţi care au luat cu asalt străzile, pe măsură ce tensiunile sectare au izbucnit în Liban pentru a patra zi consecutiv, informează San Francisco Chronicle. Violenţele au legătură cu cele din ţara vecină, Siria, unde de 16 luni se desfăşoară revolte sângeroase împotriva regimului condus de preşedintele Bashar al-Assad. Ciocnirile au avut loc în oraşul Tripoli din Liban, al doilea oraş ca mărime, după capitala Beirut, şi au început sâmbătă, 12 mai 2012. Rezidenţii au spus că divergenţele privind problema siriană au reprezentat scânteia care a aprins luptele, generând temeri asupra unor revolte viitoare care s-ar putea extinde şi în alte ţări.

Liban şi Siria împărtăşesc o reţea complexă de legături şi rivalităţi politice şi sectare, care sunt uşor inflamabile. Tripoli s-a mai confruntat cu violenţa între secte şi în trecut, dar luptele devin din ce în ce mai frecvente pe măsură ce conflictul din Siria se înrăutăţeşte. Pe de o parte, musulmanii sunniţi susţin pe rebelii care încearcă să îl schimbe pe preşedintele Bashar al Assad, în timp cei membrii sectei alawite, urmaşi ai şiiţilor islamici, reprezintă susţinătorii cei mai loiali ai lui Bashar al Assad. Ciocnirile din mai – iulie 2012 au fost determinate pe arestarea un islamist sunnit libanez, Shadi Mawlawi, un critic cunoscut al lui Assad. Luptătorii sunniţi spun ca originea acestor ultime ciocniri din Tripoli, Liban se află de partea cealaltă a graniţei. În acest timp, armata libaneză a instalat o mică baricadă la câteva sute de metri distanţă de locul luptelor.

Un aliat fidel al regimului sirian

Ideologia organizaţiei şi punctul de vedere al organizaţiei, publicat pentru prima dată în Platforma Politică din februarie 1985, este următorul:

„Soluţia problemelor din Liban este înfiinţarea unei Republici Islamice, deoarece, numai acest tip de regim poate oferi dreptate şi egalitate cetăţenilor libanezi. Organizaţia Hezbollah este de părere că un obiectiv important este lupta împotriva imperialismului occidental şi eradicarea acestuia din Liban. Grupul militează pentru o retragere completă a americanilor şi francezilor din Liban, inclusiv a instituţiilor lor. Conflictul cu Israelul este privit ca un element de interes central. Acesta nu se limitează numai la prezenţa forţelor israeliene în Liban, ci la distrugerea completă a statului Israel şi înfiinţarea unui regim islamic, inclusiv în Ierusalim”.

Operaţiuni intense de intelligence

Libanul şi zona din jurul său este una în care spionajul internaţional şi contraspionajul local cunosc cea mai intensă activitate. Confruntarea pe viaţă şi pe moarte aici se desfăşoară la foc continuu. Un ,,succes” calificat ca neaşteptat al contraspionajului intern a fost înregistrat în 2011. În legătură cu acesta, s-a spus că ar fi o adevărată lovitură sub centură pentru spionajul american. Episodul a făcut oarecare vâlvă în presa internaţională şi în cercurile americane. Episodul la care ne referim constă în aceea că mai mulţi spioni care lucrau pentru CIA, în Iran şi Liban, au fost prinşi la începutul anului 2011 de către Hezbollah şi riscă execuţia, în caz că nu au fost deja ucişi. Se ştie şi de acest lucru sunt îngrijoraţi unii foşti şi actuali oficiali americani, că reţeaua teroristă este neiertătoare cu spionii.

Capturarea grupului de spioni ai CIA a fost apreciat ca fiind un pas înapoi, semnificativ, în eforturile internaţionale şi american, de depistare a activităţilor nucleare iraniene şi a intenţiilor Hezbollah împotriva Israelului,

Totodată, un astfel de episod face şi mai dificilă o viitoare recrutare de informatori locali de către CIA. În presa din acele zile au apărut informaţii, potrivit cărora, spionii erau plătiţi de CIA şi făceau parte din două reţele distincte de spionaj care vizau Iranul şi Hezbollah, cu baza în Beirut.

E un fapt cunoscut că Hezbollah este considerată, de către guvernul SUA, ca organizaţie teroristă susţinută de Teheran. Ea este şi o ţintă majoră a temutelor servicii secrete israeliene.

Trebuie menţionat că în Liban, şi nu numai aici, CIA adună informaţii privind:

–   legăturile Hezbollah cu terorismul,

–   capacităţile aripii sale militare,

–   legăturile în Iran şi extinderea influenţei politice din Liban.

În timpul în care se dicuta episodul relatat mai sus, un fost ofiţer din cadrul Centrului de Informaţii American a declarat, pentru ABC News, că agenţii sub acoperire nu au dat prea mare atenţie avertismentelor ce anunţau că operaţiunea ar putea fi compromisă dacă folosesc mereu aceleaşi puncte pentru întâlniri. „Am fost leneşi, iar CIA pilotează în gol acum împotriva Hezbollah”, a subliniat el^[11].

Se mai speculează că grupul de 12 agenţi (spioni) CIA ar fi fost prinşi cu ajutorul unor agenţi dubli ai organizaţiei Hezbollah. Aceştia din urmă au pretins că vor să acţioneze în cadrul CIA, însă au divulgat locaţia unde se întâlneau ofiţerii americani la Beirut. Capacitatea Hezbollah de a strânge şi procesa informaţie secretă a trebuit să fie recunoscută şi de adversarii săi actuali şi foşti oficiali americani au apreciat că Hezbollah a fost capabilă să facă acest lucru prin faptul că a fost în măsură să acceseze înregistrările telefoanelor mobile pentru a identifica şi elimina spionii. „Hezbollah a fost capabilă să identifice toate telefoanele mobile ale tuturor activelor din ţară”, declara un fost ofiţer CIA.

Capturarea grupului de agenţi (spioni) a beneficiat şi de un concurs de împrejurări, greu de anticipat: agenţii/spionii ar fi folosit codul „pizza” şi aproximativ în aceeaşi perioadă în care Hezbollah a identificat reţeaua CIA în Liban, agenţii iranieni au descoperit o metodă de comunicare secretă pe internet folosită de informatorii CIA în Iran.

Agenţia americană încă nu a stabilit cu precizie câte „bunuri” i-au fost compromise în Iran, dar numărul ar putea depăşi 12.

Prinderea acestui grup de spioni şi deconspirarea unor reţele secrete subliniază capacitatea şi gradul de sofisticare a eforturilor de contraspionaj Hezbollah.

Totuşi, lucrurile nu sunt atât de clare şi de simple cum par la prima vedere. Sunt opinii potrivit cărora nu capacitatea Hezbolah s-a consolidat, dimpotrivă, profesionalismul agenturilor / reţelelor de intelligence s-ar fi diminuat, chiar foşti ofiţeri americani recunosc faptul că aceste evenimente sunt rezultatul lipsei de profesionalism în comunitatea de informaţii a SUA, mai ales în cea a contrainformaţiilor (counterintelligence). „Am pierdut tradiţia spionajului. Ofiţerii preferă acum scurtăturile şi nimeni nu este tras la răspundere”, a spus un fost reprezentat al CIA.

Încă nu a fost transmis un punct de vedere oficial privitor la acest episod până în prezent, şi desigur Agenţia americană de informaţii refuză să comenteze asupra operaţiunilor.

Fidelitatea Hezbollah faţă de Preşedintele Siriei
şi escaladarea actelor teroriste

Fidelitatea Hezbollah faţă de Preşedintele Siriei, Bashar al Asad, a fost confirmată în luna iunie 2011. Actualul regim sirian, Bashar al Asad, are în Hezbollah un aliat fidel. Lucrul acest s-a adeverit recent, atunci când organizaţia Hezbollah a trimis mai mulţi membri luptători din Liban către Siria. Pe data de 2 iunie 2011, cinci membri dintre aceştia au fost împuşcaţi într-un conflict cu armata opoziţiei siriene. Opozanţii lui Bashar al Asad au văzut membri ai Hezbollah trăgând şi ucigând civili sirieni neînarmaţi. În privinţa trupurilor neînsufleţite ale comandoului, acestea au fost trimise înapoi în Liban, oraşul Baalbeck şi, potrivit unor surse, au fost îngropate în secret!!!

Pe tot parcursul anilor 1980, Hezbollah a folosit în premieră atacuri cu bombe sinucigaşe împotriva unor ţinte israeliene şi vestice. Gruparea a fost responsabilă şi de o serie de răpiri ale cetăţenilor vestici. Hezbollah a mai fost conectat şi cu două atacuri împotriva israelienilor în America de Sud în 1992 şi 1994, inclusiv asupra Ambasadei Israeliene din Buenos Aires.

În prezent în atentatele teroriste continuă în Liban. Astfel, după dublul atentat comis în oraşul Tripoli şi soldat cu 45 de morţi şi sute de răniţi din 24 august 2013, în Libanul s-a decretat doliu naţional, autorităţile luând măsuri de securitate suplimentare după cel mai grav atac de la sfârşitul războiului civil până acum. Atacurile teroriste au avut loc în timpul rugăciunilor de vineri ale credincioşilor musulmani din Tripoli. Prima explozie a avut loc în apropierea moscheii Taqwa la ora locală 13.30, unde se desfăşura o slujbă şeicul salafist, Salem al-Rafei, un cunoscut oponent al preşedintelui sirian Bashar al Assad. A doua deflagraţie a avut loc câteva minute mai târziu, în apropierea portului din Tripoli, în apropierea moscheii Salam, unde un alt lider salafist, Bilal Baroudi, conducea rugăciunile de vineri.

Astfel, bilanţul atentatului a ajuns la 45 de morţi, iar 380 de răniţi rămân spitalizaţi. Premierul în exerciţiu, Tammam Salam, a decretat doliu naţional “în semn de solidaritate cu familiile victimelor”. Numeroase victime carbonizate au fost înhumate în cursul nopţii şi sâmbătă dimineaţă. Atacul este cel mai grav după încheierea războiului civil din Liban, care a avut loc în perioada 1975-1990.

Organizaţia teroristă – Al-Qaida în Magrebul Islamic susţine că Hezbollah a comis atentatele din oraşul libanez Tripoli. Al-Qaida în Magrebul Islamic (AQMI) acuză mişcarea şiită libaneză Hezbollah de comiterea dublului atentat de vineri 23 august 2013 din oraşul libanez Tripoli. “Suntem siguri că este mâna Hezbollah, organizaţie care face totul pentru susţinerea preşedintelui Bashar al Assad”, a transmis AQMI. “Vom răzbuna atacul Hezbollah, în numele sunniţilor”, avertizează Al-Qaida în Magrebul Islamic.^[12]

Tot în acelaşi interval de timp, după ce patru rachete au fost trase de pe sol libanez în nordul Israelului, iar atacul a fost revendicat de gruparea sunnită cu legături cu al Qaida Brigada Abdullah Azzam, a urmat riposta Israelului (din 23 august) când Forţa aeriană israeliană a bombardat o ţintă aparţinând militanţilor, în sudul capitalei libaneze Beirut, în semn de protest faţă de un atac cu rachete cu o zi înainte, a anunţat un reprezentant oficial. Lovitura aeriană a fost îndreptată împotriva unei “locaţii teroriste” din apropiere de Na’ameh, între Beirut şi Sidon, a spus o sursă militară israeliană citată de France 24.

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, Peter Lerner, a declarat că Israelul nu va tolera agresiunea teroristă de pe teritoriul libanez. O grupare militantă palestiniană din Liban, Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei – Comanda Generală (PFLP-GC), a confirmat că baza sa din Na’ameh a fost lovită de o rachetă israeliană vineri, dar fără a provoca răniri sau pagube importante.

Dar marea îngrijorare privind escaladarea atentatelor teroriste vine din Siria, deoarece războiul civil devine regional pe măsura treceri timpului.

Astfel Preşedintele SUA a declarat sâmbătă 31 august a.c. că a luat decizia de principiu de a lovi regimul sirian, dar a solicitat undă verde din partea Congresului pentru o astfel de operaţiune militară. “Am luat decizia că SUA trebuie să acţioneze militar împotriva regimului sirian şi suntem gata să lovim atunci când vom considera că este momentul să o facem”, a declarat preşedintele american cu ocazia unei scurte intervenţii de la Casa Albă. El a solicitat Congresului să susţină această decizie în numele “securităţii naţionale” a SUA^[13]I. Într-o declaraţie scrisă difuzată de televiziunea siriană, premierul al Halqi dă asigurări că ‘armata este gata să facă faţă oricăror provocări şi oricăror scenarii^[14]. În timp ce un important responsabil al serviciilor siriene de securitate a declarat că Siria se aşteaptă ”în orice moment” la un atac occidental împotriva teritoriului său şi ”este gata să riposteze de asemenea în orice moment”. Ulterior, preşedintele Barack Obama s-a arătat dispus să renunţe la lovitura militară planificată împotriva Siriei, în cazul în care Bashar al Assad va preda controlul asupra arsenalului de arme chimice. “Cred că trebuie să epuizam toate posibilităţile diplomatice, însă este important să menţinem presiunea. Problema nu se pune doar de încredere, trebuie să şi verificăm“, a spus Obama, privind posibilitatea ca Siria să îşi cedeze armamentul chimic.^[15]

În aceste condiţii nici Libanul nu este mai puţin îngrijorat de ultimele tensiuni din ţara vecină, unde formaţiunea Hezbollah s-a implicat activ în ultimele luni alături forţele loiale preşedintelui Bashar al Assad. În orice caz, se poate observa fără prea multe probleme că repercursiunile războiului civil din Siria s-au extins şi în Liban, unde mai multe atentate teroriste care vizau zonele controlate de Hezbollah, au lăsat în urmă zeci de morţi şi au semănat teroare în rândul populaţiei^[16].

Concluzii

Tragic este că civilii libanezi rămân în continuare pradă tribalismului politic din zonă, a conflictului dintre Israel şi lumea arabă, a conflictelor interarabe şi confesionale, şi devin mereu victime ale atentatelor teroriste.

ONU, conform listei de măsuri împotriva terorismului, nu va ezita să folosească măsuri coercitive împotriva tuturor activităţilor teroriste. De menţionat că fostul secretar general Kofi Annan a preciza că: „trebuie să se închidă toate posibilităţile de finanţare a acestor grupări indiferent de mediul de provenienţă al fondurilor”. Dar, în condiţiile extinderii şi acutizării conflictului din Siria acest lucru devine din ce în ce mai greu de realizat cel puţin în această perioadă, existând pericolul extinderii conflictului şi pe teritoriul Libanului, ce poate redeveni oricând teatrul unor operaţiuni teroriste extinse cu implicaţii internaţionale imprevizibile.

Bibliographies

Documentare Articole/References

1. U.S. resupplies Lebanon army for refugee camp standoff Archived 23 February 2011 at WebCite.
2. Le Figaro – Débats : Fatah Al-Islam: the new terrorist threat hanging over Lebanon Archived 23 February 2011 at WebCite.
3. “U.S. Adds Lebanese Group To Terror List”. CBS News. August 11, 2007. Archived from the original on February 23, 2011. http://www.cbsnews.com/stories/2007/08/11/terror/main3158766.shtml.
4. Lebanon’s army announces its Nahr al-Bared death toll | Ya Libnan | Lebanon News Live from Beirut Archived 23 February 2011 at WebCite
5. Lebanon’s New War(s) Archived 23 February 2011 at WebCite
6. “Lebanon army advances into camp”. Reuters. July 15, 2007. Archived from the original on February 23, 2011. http://www.reuters.com/article/worldNews/idUSL1434460820070715.
7. “Disabled activists helped prod Lebanon politicians into accord”. Los Angeles Times. http://www.latimes.com/news/nationworld/world/la-fg-lebanon22may22,1,2795344.story?page=3&coll=la-headlines-world.[dead link]
8. Refugees: Welcome to Cepal.ca Archived 23 February 2011 at WebCite
9. BBC News (May 20, 2007). “Lebanese troops battle militants”. Retrieved May 20, 2007. Archived 16 January 2010 at WebCite
10. Lebanon Violence, CNN, 2007-05-21.[dead link]
11. “Fresh clashes engulf Lebanon camp”. BBC News. June 1, 2007. Archived from the original on January 16, 2010. http://news.bbc.co.uk/2/hi/middle_east/6710667.stm. Retrieved April 22, 2010.
12. “Many dead in Lebanon camp battle”. Archived from the original on January 16, 2010. http://english.aljazeera.net/NR/exeres/8BEC166E-EBAE-4AB2-B798-B017B463B229.htm.
13. Al Jazeera English – News – Lebanon Camp Offensive Continues Archived 16 January 2010 at WebCite
14. cnn.com: Lebanese target suspected militants inside refugee camp Archived 23 February 2011 at WebCite
15. Twelve die in Lebanese army raid on militant hideout in apartment – Haaretz – Israel News Archived 23 February 2011 at WebCite
16. Blacksmiths of Lebanon: More Fighting in the North Archived 23 February 2011 at WebCite
17. Jund Al Sham militants disband in south Lebanon camp | Ya Libnan | Lebanon News Live from Beirut Archived 23 February 2011 at WebCite
18. Islamists kill six Lebanese troops[dead link]
19. Reuters AlertNet – Lebanese army starts final push against militants Archived 23 February 2011 at WebCite
20. Lebanese Commander to declare victory over terrorists soon | Ya Libnan | Lebanon News Live from Beirut Archived 23 February 2011 at WebCite
21. Lebanese authorities announce they killed Fatah Islam deputy commander – International Herald Tribune Archived 23 February 2011 at WebCite
22. Rotten corpses hamper army operations at Lebanon camp | Ya Libnan | Lebanon News Live from Beirut Archived 23 February 2011 at WebCite
23. Tripoli Daily News: Army tells militants that staying in camp is ‘suicidal decision’
24. Lebanese Army hunts down fugitive terrorists | Ya Libnan | Lebanon News Live from Beirut Archived 23 February 2011 at WebCite
25. Lebanon declares victory against Fatah al-Islam, Jane’s News. Retrieved September 11, 2007.
26. Deutsche Presse-Agentur via Monsters and Critics (May 22, 2007). “Fatah al-Islam claims responsibility for Beirut bombings (Extra)” Retrieved May 22, 2007.[dead link]
27. “Fatah al-Islam spox denies claim to Beirut bombs”. Reuters. 2007. Archived from the original on January 16, 2010. http://www.reuters.com/article/worldNews/idUSL2222798220070522. Retrieved January 22, 2007.
28. “Aid convoy under fire in Lebanon”, BBC News Online, May 22, 2007 Archived 16 January 2010 at WebCite
29. c “Lebanon army ‘hit by militants'”. BBC News. May 28, 2007. Archived from the original on January 16, 2010. http://news.bbc.co.uk/2/hi/middle_east/6696359.stm. Retrieved April 22, 2010.
30. Al Jazeera English – News – Beirut Bomb Kills Politician
31. Jazeera English – News – Lebanon Blast Kills Unifil Troops
32. Al Jazeera English (May 23, 2007). “Refugees flee Lebanon camp”. Retrieved May 23, 2007. Archived 16 January 2010 at WebCite
33. Deutsche Presse-Agentur via Monsters and Critics. Fighting between militants, Lebanese army leaves 42 dead Archived 16 January 2010 at WebCite
34. “Refugees leave Lebanon camp; U.N. workers freed”, CNN, May 23, 2007[dead link]
35. “Lahoud calls on all Lebanese to unite around army”, Al-Manar, May 21, 2007[dead link]
36. “Hezbollah to Lebanese army: Stay out of refugee camp”. CNN. Archived from the original on January 16, 2010. http://edition.cnn.com/2007/WORLD/meast/05/25/lebanon.nasrallah/index.html. Retrieved April 22, 2010.
37. http://www.manartv.com.lb/NewsSite/NewsDetails.aspx?id=17777&language=en[dead link]
38. “Hezbollah head warns against raid”. BBC News. May 26, 2007. Archived from the original on February 23, 2011. http://news.bbc.co.uk/2/hi/middle_east/6694207.stm. Retrieved April 22, 2010.
39. Al-Qaeda: Help Fatah al-Islam attack Israel Archived 23 February 2011 at WebCite
40. “‘Lebanon guard dog of America'”. Archived from the original on January 16, 2010. http://www.ynetnews.com/articles/0,7340,L-3411428,00.html.

[1] Bruce Hoffman, În interiorul terorismului, 1998.

[2] Enciclopedia internaţională a terorismului, 1998.

[3] FM 100-20, Operaţii militare în conflicte de mică intensitate, 5 decembrie 1990, amendată în 9 ianuarie 2003.

[4] Enciclopedia internaţională a terorismului, 1998.

[5] Ibidem.

[6] Strategia Naţională a SUA privind combaterea terorismului, februarie 2003.

[7] El Benni Ammar, Luiza Moraru, Ion Zara, p.35-36.

[8] dr  Teodor Frunzetti dr. Vladimir Zodian coordonatori, op.cit. p286.

[9] El Benni Ammar, Luiza Moraru, Ion Zara, op.cit  57

[10] Dr. Teodor Frunzetti dr. Vladimir Zodian coordonatori, p 287.

[11] Catastrofă pentru spionajul american: reţele CIA din Iran şi Liban anihilate dintr-o lovitură. http://jurnalul.ro/stiri/externe/catastrofa-pentru-spionajul-american-retele-cia-din-iran-si-liban-anihilate-dintr-o-lovitura-597262.html

[12] ww.mediafax.ro/externe/dublul-atentat-din-tripoli-libanul-a-decretat-doliu-national-al-qaida-in-magrebul-islamic-sustine-ca-vina-apartine-hezbollah-11269865

[13]SUA sunt pregătite în orice moment să atace Siria AGERPRES/(AS – Editor: Codruţ Bălu) http://www.agerpres.ro/media/index.php/international/item/219651-UPDATE-SUA-sunt-pregatite-in-orice-moment-sa-atace-Siria.html Sâmbătă, 31 August 2013 21:01.

[14]Armata-siriana-are-degetul-pe-tragaci-declara-premierul-sirian.http://www.agerpres.ro/media/index.php/international/item/219641- htmlAGERPRES/(AS, editor: Flori Tiulea)acesat 1 septembrie  2013 .

[15] http://stirileprotv.ro/stiri/stirileprotv-special/istoria-conflictului-din-siria-o-tara-devastata-aproape-total-dupa-2-ani-si-jumatate-de-razboi.html – 10 septembrie Fox News.

[16] Numărătoare inversă a pus pe jar statele vecine Siriei. Ce pregătiri fac Iordania, Turcia şi Libanul http://adevarul.ro/international/in-lume/numaratoare-inversa-pus-jar-statele-vecine-siriei-pregatiri-fac-iordania-turcia-libanul-1_5220b394c7b855ff562b7b64/index.htmlvezi şi adev.ro/mscnjj