Mrd. Cristina BODONI^*

„Din perspectiva celui care comite sinuciderea, actul său poate fi una din cele mai perverse forme de manipulare morală, întrucât îi abandonează pe cei rămaşi în urma sa ruşinii, vinovăţiei şi durerii.”

Stanley Hauerwas

Abstract. The scope of this article is to mark the role of the internet in making public opinion, how easy it is to be manipulated and the importance of multimedia or of diplomacy in it.

The manipulation is as old as the human history because it consists of a long string of the human competitive spirit in need to be in power before his fellows.

Everyone knows something about propaganda, persuasion, conviction or manipulation and many people think they know a great deal about it. People always talk about the effects of manipulation. Sometimes that has the effect of a constructive polemic and other times destructive conflicts, but each individual and/or community refers to something else. Usually, the society tried to prevent conflicts and disputes, but even when we avoid these we observe we are manipulators or are being manipulated. Seldom have we the occasions when elites, masses, individuals and nations have reached consensus and certainty about or some important events / news of a specific day. One of this kind was in our case study.

For this one we have chosen three dramatic events happened in 2015 January 7 to highlight the role of internet on manipulation. We will focus on the relation between the Europeans and other nations because it is one of those important issues to vitality in the new international socio-political system without borders, on internet.

The impact of manipulation on internet requires a deep analysis both in longitude and latitude. That’s why it is important to say that cultural dialogue is involving decision making of all parties involved in the private or public space created on internet.

INTRODUCERE

Pe parcursul acestui articol vom defini termenii şi conceptele conexe manipulării, a extinderii tehnicilor de manipulare pe internet şi a rolului unui nou tip de diplomaţie în această nişă.

Acesta este diplomaţia digitală şi prin promovarea acesteia se încearcă construirea unui nou model de dialog între opinia publică, mass-media şi instituţiile guvernamentale, în care cele trei se pot influenţa unele pe altele sau pot fi manipulate.

Pentru a observa cum au fost extinse pe internet tehnicile de manipulare, noi am selectat pentru studiul de caz trei ştiri internaţionale ale unei zile din 2015.

DELIMITAREA TERMENILOR

În cadrul acestei secţiuni, noi am ales a defini spaţiul cibernetic, manipularea, diplomaţia, diplomaţia publică, diplomaţia digitală, deoarece informaţia în spaţiul virtual şi timp real este transfrontalieră, nu are bariere structurale sau organizaţionale şi toate acestea însumate influenţează publicul larg.

Vom vedea câteva definiţii şi principii ale manipulării, care pot explica motivele sau pot determina postarea şi popularizarea unui anume tip de informaţii şi ştiri pe net şi relaţia pe internet care poate fi construită de actorii statali prin instrumentele acestora cele mai utilizate – de reprezentanţele lor diplomatice -, cu mass-media şi opinia publică.

Internetul – Spaţiul Cibernetic

Dacă luăm în considerare faptul că etimologia cuvântului cibernetic vine din greacă, are sensul de guvernator. Acesta a fost apoi preluat de romani pentru a-l transforma în guvernare. În prezent, spaţiul cibernetic însumează un cumul de factori de bază, care au în comun comunicarea şi informarea utilizatorilor în singurul spaţiu construit în totalitate de către om.

Parafrazându-l pe amiralul englez Alfred Thyer Mahan, care a susţinut că puterea unei naţiuni la nivel internaţional este dată în funcţie de forţa ei militară, în special navală, exercitată pe tot cuprinsul oceanelor lumii, atunci noi am putea adapta expresia la spaţiul cibernetic. Contextul actual tehnologic este asemănător cu situaţia apelor internaţionale, în care problemele navigării, în cazul nostru pe internet, apar la nivel sistemic, interstatal, între companii internaţionale sau între simpli indivizi. Apele internaţionale şi internetul devin similare, menţinând proporţia problemelor din timpul amiralului Mahan.

În noul spaţiu s-au extins aproape toate activităţile vieţii din spaţiile naturale al lumii, unde activităţi intense publice sau private au condus la apariţia concurenţei, a rivalităţilor reciproce între toate tipurile de actori statali, non-statali sau individuali, a violenţei verbale sau în scris, care s-ar putea încheia în mediul real prin diverse acţiuni, de la hărţuire la atentate teroriste.

Comerţul on-line aproape că a devenit similar cu bogăţia şi puterea ţărilor care au fost mari puteri economice de-a lungul secolelor datorită comerţului maritim.

Principiile care au guvernat creşterea şi prosperitatea acelor state pot fi adaptate la activităţile pe internet. Cu atât mai mult cu cât avem în prezent şi partea neagră a internetului – Dark / Deep Net sau a pirateriei adaptată pe noile reţele gri de tipul TOR Browser.

Pentru a asigura navigarea în siguranţă există în prezent condiţii de înregistrare, participare şi navigare pe net, fie prin acceptarea unor condiţii personalizate, care au monopol asupra informaţiilor postate, cum sunt Facebook şi Google, sau reglementări prohibitive date de cadrul legal intern al unui stat sau al dreptului internaţional.

Toate acestea au efecte diverse, cuprinzând tot sceptrul de acţiuni şi reacţiuni. „Cine deţine informaţia deţine puterea” îşi poate pierde din valabilitate în condiţiile în care pe internet se presupune că informaţia circulă în timp real, motoarele de căutare sunt de tip transnaţional, nu au frontiere fizice între state şi, implicit, nu sunt datoare să respecte anumite legi interne ale acestora.

Deşi informaţia circulă în mod real pe internet, aceasta a început să fie greu de descoperit în multitudinea de informaţii nefiltrate.

Propaganda, Manipularea, Persuasiunea

Manipularea cu persuasiunea / influenţarea unui individ, grup sau popor sunt practici care se pierd în negura vremurilor. Aceste tehnici reprezintă faţetele aceleiaşi monede, numite propagandă. Ele sunt utilizate în scopul de a construi, deţine şi a arăta puterea. Fără a intra în detalii legate de cine, de ce, pentru ce sau cine deţine această putere, în prezent avem la îndemână unul dintre cele mai facile instrumente, internetul.

Ciclul prin care ştirile / informaţiile se pot iniţia, apoi disemina fragmentat sau în totalitate are ca obiectiv ulterior câştigarea unor simpatizanţi şi/sau partizani. Acest ciclu este la rândul lui adaptat continuu sau reconstruit cu noi strategii, implementate eficient şi eficace în direcţia atingerii obiectivelor.

În condiţiile în care informaţiile pot fi postate pe internet de oricine, oricum, oricând sau despre orice, acestea nu sunt verificate întotdeauna şi, ca atare, utilizatorii mai puţin avizaţi sunt în pericol de a fi manipulaţi, pentru că cea mai mare parte a semenilor noştri nu are timp sau nu conştientizează necesitatea verificării informaţiilor pe mai multe planuri şi din mai multe surse.

Spre deosebire de mass-media clasice tipărite şi audio-vizuale, care aveau doar sens unic, direcţionate de la transmisie la recepţie, cu posibilitate limitată de timp pentru a putea interacţiona, în prezent opinia publică are posibilitatea de a reacţiona în timp real.

În aceste condiţii, ipotetic, pe internet avem mai multe posibilităţi de a ne da seama dacă suntem manipulaţi, intoxicaţi cu informaţii inutile, minţiţi sau doar convinşi cu ajutorul ştirilor. Motivele pentru care putem fi influenţaţi sau manipulaţi fac parte din nevoia noastră ancestrală de a comunica şi a socializa.

Celor mai mulţi dintre semenii noştri le place să se privească în oglinzi distorsionate, în care se văd crezând că sunt aproape perfecţi în comparaţie cu restul lumii. Acestora le place să asculte idei asemănătoare, deoarece acestea devin motive pentru a interacţiona. Puncte de vedere comune fac din unii modele şi/sau pentru că au avut experienţe similare, care vin în completarea dorinţelor proprii ale altora (puterea exemplului sau personalităţile din diverse domenii). Deseori, acestea ne justifică decizii luate pe fond emoţional, pentru că, deşi, auzim mult, dar nu mai avem răbdare să ascultăm, suntem supra-informaţi, credem că ştim dicţionare de cuvinte, dar în mintea noastră cuvintele încep să existe odată ce le înţelegem sensul şi, de multe ori, suntem supraîncărcaţi cu informaţii inutile în defavoarea celor care, poate, ne-ar putea salva din situaţii defavorabile, dacă nu chiar, în ultima perioadă, viaţa.

Până la popularizarea internetului, ştiri importante din exteriorul spaţiului european, de tipul celor de „breaking news” apăreau foarte rar, aproape deloc în mass-media.

Internetul facilitează, în mod paradoxal, manipularea. În mod paradoxal, deoarece se presupune că fiecare ştire sau informaţie ar putea fi verificată ca apoi să fie asumată ca fiind adevărată sau falsă. Totuşi, din cauza multitudinii de informaţii (cele mai multe dintre acestea sunt ori inutile, ori sunt reclame), a devenit din ce în ce mai dificil de descoperit adevăratele ştiri.

Informaţiile puse la dispoziţie ar trebui să fie oneste, doar transmise pentru ca opinia publică – receptorii, să poată fi în măsură să aleagă între mai multe variante ale unei informaţii, în funcţie de modul şi persoanele care le-au pus la dispoziţie. Acest tip de alegere se numeşte convingere sau persuasiune, iar persuasiunea este „o comunicare prin care se intenţionează influenţarea alegerii^[1]”.

La pol opus, informaţiile se pot prezenta ca parte a unui proces care are ca scop (de multe ori, ascuns) obţinerea bunăvoinţei cititorului, ascultătorului sau a partenerului de „chat pe reţele de socializare”, a cât mai multor partizani, ai adepţilor sau fanilor cu ajutorul manipulării.

Din cele mai sus-enumerate, pentru manipulare desprindem următoarele idei:

• Pentru a putea ocoli situaţia în care să ne găsim a fi manipulaţi, ar fi util să privim informaţiile din puncte de vedere diferite şi, de ce nu, diametral opuse.
• Suntem tentaţi să credem că suntem în siguranţă şi putem alege informaţiile concludente dacă navigăm pe internet din faţa unui ecran, smart-phone, laptop, monitor sau tabletă,
• Dar să nu uităm că mutăm ceva din spaţiul public în intimitatea noastră şi invers când postăm puncte de vedere personale pe diverse reţele sociale.
• În mare măsură depinde de noi modul ales pentru a ne proteja spaţiul intim, privat sau profesional atunci când primim mesaje, vedem postările altora sau navigăm pe net. Nu putem reduce în totalitate riscurile şi ameninţările, dar acestea se pot evita, cu condiţia să ne recunoaştem vulnerabilităţile, să nu permitem legi care să ne invadeze spaţiul intim, cu toate că majoritatea internauţilor nu au mare lucru de ascuns.
• În sens opus, avem spaţiul profesional public, instituţional şi politic, în care trebuie să existe un minim necesar de confidenţialitate on-line sau off-line.

Poate printre cele mai notorii cazuri de manipulare din era informaţională pot fi menţionate efectul Wikileaks declanşat de Chelsea (Bradley) Manning sau momentul Snowden.

Împotriva fiecăruia dintre cei doi informaticieni implicaţi, Julian Assange – fondatorul Wikileaks şi Edward Snowden, s-au făcut adevărate strategii de manipulare a opiniei publice pentru a împiedica nevoia opiniei publice de a citi şi a se informa despre sute de mii de informaţii sensibile cu privire la activităţile unor instituţii guvernamentale de pretutindeni, dar, în special, ale SUA. Aceştia au fost discreditaţi, aproape diabolizaţi, pentru ca apoi să credem că dacă ei sunt atât de rău intenţionaţi, informaţiile lor n-ar avea cum să fie veridice, să uităm de acţiunile guvernelor, de faptul că, fiind sau nu trădători, aceştia au încercat să atragă atenţia opiniei publice internaţionale că nu toate acţiunile guvernelor au fost legale.

Prin campaniile de multimedia internaţionale care i-au avut ca subiect pe Snowden şi Assange au fost induse idei preconcepute legate de persoane, nu de acţiunile acestora. Cât de adevărate sau false informaţiile privind viaţa privată a fiecăruia dintre ei nu priveşte decât persoanele implicate direct şi, în cazul acţionării în justiţie, toate părţile implicate direct.

Astfel, manipularea în această nişă nu este edificatoare dacă este albă – bazată pe fapte reale, sau neagră – pe fapte false, dacă obiectivul principal de denigrare a avut scopul de a decredibiliza informaţiile făcute public.

Cele mai afectate instituţii de momentul Snowden au fost ale Administraţiei Obama, implicit, a Departamentului de Stat American condus în acea perioadă de Hillary Clinton, care punea bazele primului departament de Diplomaţie Digitală în cadrul unui Minister de Externe şi aproape toate informaţiile deţinute pe suport tipărit erau sau urmau să fie scanate şi adaptate pentru a putea fi introduse pe serverele departamentului.

Diplomaţia Digitală şi Manipularea pe Internet

Conform Convenţiei de la Viena în 1961 pentru Drept Diplomatic, misiunile diplomatice au cinci funcţii: reprezentarea bilaterală; protejarea intereselor şi conaţionalilor conform legilor internaţionale; negocierea; primirea, analizarea informaţiilor din teritoriu şi raportarea către statul trimiţător; dezvoltarea relaţiilor de prietenie, culturale, economice şi ştiinţifice între statul acreditant şi statul-gazdă.^[2]

În sensul ei tradiţional, diplomaţia are rolul de reprezentare, informare şi negociere; activităţile puteau fi formale sau informale, obişnuite, tacite sau ascunse.

Aparatul diplomatic îşi utilizează instrumentele în funcţiile de obiectivele şi strategiile alese de politica externă pentru diplomaţia tradiţională multilaterală. În completarea acestor acţiuni, diplomaţia bilaterală poate interacţiona cu mass-media locale a celuilalt stat, în scopul de a asculta opinia publică a ţării în care diplomatul îşi exercită misiunea; în acelaşi timp, acesta are obligaţia de a explica sau justifica politicile ţării pe care el o reprezintă în încercarea de a minimaliza riscurile şi ameninţările, uneori ostilităţii la adresa ţării sale şi de a încheia acorduri şi tratate.

În timp, diplomaţia a continuat să îşi diversifice domeniul de activitate şi acţiunile. Celor de mai sus li s-au alăturat relaţiile economice, activităţi consulare, negocierea intereselor naţionale şi protecţia cetăţenilor săi, emigraţi sau în vizită, în ţara acreditară. Diplomaţii şi reprezentanţii guvernamentali au început să-şi facă reclamă, să promoveze valorile şi cultura prin diplomaţie publică. Următorul pas a fost făcut în mod natural – de a utiliza noile tehnologii ale erei informaţionale şi, astfel, apare o nouă diplomaţie, diplomaţia digitală.

Hans Morgenthau definea propaganda ca al treilea instrument al politicii externe, alături de diplomaţie şi forţa militară^[3], numai că, după 1945, acest termen avea o conotaţie negativă în conştiinţele oamenilor, care tocmai trecuseră prin experienţa traumatizantă a războiului. În această conjunctură, mediul academic american a venit în întâmpinarea opiniei publice cu un nou concept care să fie cât mai apropiat mediului diplomatic şi care să se delimiteze de propagandă. Aşa a apărut Diplomaţia Publică.

Termenul „Diplomaţia Publică”, în sensul actual, a fost definit de către decanul Edmund Gillian, în 1965, astfel: „Prin diplomaţie publică se înţelege totalitatea mijloacelor prin care guvernele, grupurile private şi persoane fizice influenţează atitudinile şi opiniile altor popoare şi guverne, astfel încât să exercite o influenţă asupra deciziilor lor de politică externă în care punctul central al Diplomaţiei Publice este dat de fluxul transnaţional de informaţii şi idei”.^[4]

Dacă scopul acestui tip de diplomaţie era să vină în atenţia opiniei publice, atunci noua revoluţie tehnologică ne-a condus firesc la extinderea spaţiului de lucru al diplomaţiei în spaţiul cibernetic, având ca obiectiv principal a veni în întâmpinarea noilor cerinţe ale opiniei publice în relaţia cu spaţiul politic autohton, relaţiile externe ale statului în relaţii simetrice şi asimetrice pe întreg mapamondul.

Pentru diplomaţia digitală am găsit definiţii contradictorii. Unii afirmă că aceasta este doar o diplomaţie publică 2.0, alţii – că este un nou instrument al diplomaţiei. Noi credem că, de fapt, diplomaţia digitală este doar diplomaţia clasică nevoită să se adapteze noilor condiţii şi oportunităţi oferite de cea de-a patra revoluţie industrială la nivel internaţional geopolitic în toate spaţiile: real şi artificial (virtual).

Relaţiile internaţionale sunt în continuă schimbare, şi în ritm accelerat. Mai mult decât atât, acestea pătrund tot mai adânc în societatea noastră. Noile realităţi geopolitice şi economice se dezvoltă rapid şi pot aduce noi provocări, mai ales când subiectele sunt securitatea şi libertatea noastră. Societatea civilă internă şi diaspora au început să solicite guvernului să apere cu mai multă forţă interesele naţionale în străinătate.

Urmare a noilor cerinţe ale opiniei publice şi noului tip de democraţie participativă – e-democracy, care începe să se contureze pe internet şi poate avea efecte în secţiile de votare, diplomaţia ar putea să vizeze stabilitatea, siguranţa şi drepturile omului. Pentru a se transforma fără a complica sau a-şi depăşi aria de activitate, diplomaţia ar putea folosi în mod eficient resursele de pe internet în mod oficial pentru a se informa cu privire la resursele strategice şi la evenimentele importante ale vieţii ţării gazde în vederea optimizării rezultatelor muncii profesionale ale reprezentanţilor diplomatici. În acest context, serviciile consulare şi cele reprezentative pot deveni piloni importanţi.

Volens nolens misiunile diplomatice învaţă din mers să devină mult mai flexibile la noile cerinţe, deoarece funcţionalitatea unui sistem a devenit extrem de importantă. Pe o parte, am închis ambasade: în vederea unei funcţionalităţii defectuoase sau din spirit de economie, după 1990, ministerul nostru de externe (MAE) a închis multe dintre reprezentanţele diplomatice în Africa. Pe termen scurt, se poate presupune că a fost o hotărâre bună, dar, pentru un stat care ar trebui să aibă o strategie pe termen scurt, mediu şi lung, România nu a putut obţine informaţii utile dezvoltării unor parteneriate în cel mai efervescent continent al lumii.

Pe de altă parte, în state precum Spania, Italia sau Grecia, MAE a înfiinţat consulate şi misiuni, care îşi îndeplinesc sarcinile sau au mulţi cetăţeni declaraţi în diaspora, pentru a putea face faţă cu personalul actual activităţilor curente.

Acestea ne conduc la următoarele idei: flexibilitatea şi creşterea reţelelor diplomatice on-line şi off-line pot atrage şi dezvolta noi oportunităţi. Ele sunt un pas important către o reţea modernă de reprezentări externe, care rămâne decisivă în reprezentarea intereselor (diplomatice) naţionale, ele pot influenţa sau schimba în bine percepţia opiniei publice în străinătate.

Studiu de caz

Analiza celor mai importante ştiri ale zilei de 07 ianuarie 2015: MANIPULARE SAU NEPĂSARE?

„Cine seamănă vânt, culege furtună.”

Proverb românesc

Noi, europenii, avem pretenţia ca toată lumea să ştie despre noi, să fie alături de noi şi ştirile privind spaţiul european să fie în prim plan, indiferent dacă sunt în totalitate adevărate sau alcătuite din jumătăţi de adevăr.

Modul în care fiecare dintre statele europene îşi valorifică resursele, viteza de reacţie a decidenţilor politici sau inerţia celor din urmă pot avea efecte pozitive sau negative de la nivel individual la nivel decizional. De facilitarea relaţiilor bi/multilaterale se ocupă politicienii responsabili de politica externă a statelor prin cele două ramuri: militară şi diplomatică.

Una dintre responsabilităţile misiunii diplomatului este culegerea de informaţii despre ţara în care este exercitată misiunea diplomatică pentru a transmite în ţară rapoarte, iar decidenţii politici, superiorii diplomatului, să poată să ia decizii în timp util şi a răspunde pe măsura evenimentelor petrecute.

Unul dintre scopurile diplomaţiei este de a construi punţi. Următorul tip de evenimente ar fi putut face diferenţa între o diplomaţie de tip proactiv, reactiv sau inexistenţa oricăreia dintre acestea. Printr-o diplomaţie eficientă adaptată secolului în care trăim, prin această diplomaţie digitală, se putea reaminti că România există pe harta lumii fizice, utilizând toate instrumentele erei informaţionale.

Pentru a putea observa cât de mult s-a transformat mass-media românească şi cea europeană în relaţia cu auditoriul european, dar şi cât de mult arată că ne pasă de ceilalţi, cât de uşor se poate manipula în spaţiul clasic audio-vizual şi pe internet, vom prezenta studiul nostru de caz.

În dimineaţa zilei de 7 ianuarie 2015, au avut loc multe evenimente pe tot cuprinsul globului. Dintre cele mai sângeroase ştiri, noi vom enumera evenimentele teroriste ale Al-Qaeda în Yemen şi ale francizelor acesteia -Boko Haram în Nigeria şi DAECH în Franţa, după cum urmează:

• În capitala Yemenului, tineri absolvenţi de liceu urmau să se înscrie la Academia de Poliţie din Sanaa. Aceştia formau o coadă destul de lungă la poarta de intrare în instituţie, când a explodat un automobil cu bombă, omorând pe loc peste 32 tineri şi vătămând grav alţi 40. ^[5]
• În Nigeria, 3.700 de gospodării din două oraşe (Baka şi Doro Gowon) au fost parţial sau complet distruse la distanţă de câteva zile, în ianuarie, de Boko Haram. Pentru dimineaţa zilei de 7 ianuarie, bilanţul a fost de 2.000 de oameni omorâţi.^[6]
• La Paris, a avut loc un atentat terorist la redacţia săptămânalului de satiră Charlie Hebdo. Acolo a fost ucis aproape tot staff-ul revistei. După urmărirea şi uciderea celor doi fraţi terorişti (Saïd et Chérif Kouachi), bilanţul a fost de 12 victime, rănirea gravă a altor câteva persoane.^[7]

Atentatul de la Paris ne demonstrează faptul că, în orice tip de conflict, dacă niciuna dintre părţile implicate nu dă dovadă de înţelepciune, relaţiile se pot întrerupe, conflictele se pot media sau întreprinde acţiuni în justiţie sau se poate ajunge la crimă. Cum rămâne atunci cu valorile promovate de Decalogul de la Helsinki, în condiţiile în care în Europa noi uităm, deseori, de ceea ce se petrece dincolo de frontierele noastre?!

Pentru ca să putem influenţa alte popoare din exteriorul Europei, apoi să le manipulăm, pardon, să le influenţăm, ar putea fi util să le dăm mai multă atenţie oamenilor de acolo nu numai resurselor naturale.

În condiţiile actuale, a devenit extrem de uşor ca tineri de pretutindeni să fie manipulaţi, apoi recrutaţi pentru a lua atitudine şi să se poziţioneze de partea triadei teroriste. Prin modul prezentării ştirilor zilei de 7 ianuarie au putut fi induse sentimente de revoltă, dezgust sau teamă faţă de persoanele de origine maghrebiană musulmană. În condiţiile în care nici modul de abordare european faţă de comportamentul tinerilor neadaptaţi nu îi ajută să rămână de partea valorilor democratice şi nici comunitatea musulmană nu consideră necesar să ia atitudine şi să încerce să îşi salveze turma cu oi rătăcite, dat fiind faptul că Iisus este recunoscut ca profet de către Coran. Dimpotrivă, unii imami din moschei din Belgia, Franţa sau Germania i-au recrutat în vederea radicalizării lor şi trimiterii lor pe fronturile de luptă din Orientul Mijlociu.

Printre cele mai dese motive de recrutare pot fi enumerate: izolarea timp de decenii a unor minorităţi la periferia societăţii occidentale, lipsa educaţiei şi a unor obiective, nevoia unor tineri de a avea modele reprezentative ale unor valori pozitive aproape parentale, ce deseori sunt absente din spaţiul privat sau multimedia, pot împinge pe oricine în situaţii limită, de la utilizarea unor droguri la crimă. În acest context tinerii sunt cu atât mai uşor de manipulat.

Luând în considerare aceste aspecte, avem următoarele situaţii: indiferent care ar fi fost motivul caricaturilor celor de la Charlie Hebdo, jurnaliştii nu ar fi trebuit să fie omorâţi pentru caricaturile cu Mahomed apărute în magazinul săptămânal, deoarece în Franţa democratică există instrumente de acţionare în justiţie în cazul în care cineva se simte lezat de articolele sau reportajele care apar în multimedia; apoi, ar putea fi privit din punctul de vedere al celor care fac obiectul caricaturilor. Cum rămâne cu libertatea celuilalt, de unii îşi permit să facă haz în articole fără a avea nicio limită, motivaţi de simplul motiv că pot?! Oare libertatea unuia nu se opreşte acolo unde începe libertatea celuilalt?!

Oare ştirea zilei a fost despre francezii de la Charlie Hebdo pentru că am avut acces mai uşor la informaţii, a fost mai uşor de utilizat, pentru că victimele erau mai puţine, uşor de identificat şi aveau o istorie facil de interpretat pe considerente democratice privind dreptul la opinie şi libertatea presei?!

În ceea ce priveşte terorismul fraţilor Kouachi, nu reprezintă o noutate, cu toate că această formulă a fost deseori utilizată, doar că în prezent avem un nou tip de terorism ideologic bazat pe factorul religios musulman.

Cât despre celelalte două ştiri noi, ne putem scuza că noi suntem interesaţi de ştiri interne – comunitare, că ne priveşte direct ce se întâmplă cu cei apropiaţi de noi, dar, dacă aveam posibilitatea să aflăm în timp util, poate că societatea internaţională, opinia publică internaţională ar fi luat atitudine şi poate că acţiunile ulterioare ale organizaţiei teroriste Boko Haram nu ar mai fi fost întreprinse în cel mai atroce mod pe parcursul anului 2015.

Despre războiul civil din Yemen început în 2011 ştim şi mai puţin.

De ce cei 2.000 de nigerieni şi peste 72 tineri yemeniţi nu au fost în atenţia multimediei occidentale?! Oare este manipulare sau nepăsare?!

Dacă există oameni din diverse domenii care au observat că în mass-media spaţiului real sau pe cele mai navigate reţele sociale de pe internet nu sunt lansate şi celelalte ştiri, de ce nu au comunicat către trusturile audio-vizuale? Oare reprezentanţele noastre diplomatice aflaseră despre aceste ştiri? În caz afirmativ, dacă au informat centrala, de ce nu a fost remarcat niciun comunicat şi nicio ştire.

Dacă nu în ţară la noi, poate că ar fi fost politically corect să fie transmise mesaje sau comunicate de presă ale MAE în celelalte două state.

În goana după ştiri senzaţionale, jurnaliştii au omis unele ştiri, cu toate că modul în care au fost gestionate ştirile în multimedia din ţara noastră a putut accentua şi altfel de posibilităţi.

Imediat după breaking news-ul de la Paris, Franţa a fost compătimită. Oficial, am fost toţi de partea ei, cei mai mulţi dintre noi ne-am solidarizat cu francezii pe reţelele de socializare abordând sintagma JE SUIS CHARLIE. Apoi, am fost revoltaţi când o mică parte dintre utilizatorii de Facebook, Instagram, Twitter sau LinkedIn au abordat sintagma JE SUIS AHMED. Câţi dintre noi s-au întrebat de ce o abordaseră?! Prin aceasta se încerca să se atragă atenţia că în acest oribil atentat a murit şi AhmedMarabet, un poliţist francez de origine maghrebină şi musulman practicant.

Pentru fiecare dintre cele două postări, motivele iniţiale de postare s-au pierdut. Fiecare internaut care şi-a însuşit o sintagmă a încercat să se poziţioneze astfel încât să arate prietenilor (sic!) că îi pasă. Apoi a apărut o dilemă în interpretarea faptului că cei care abordaseră partea poliţistului mort erau presupuşi ca fiind ori împotriva francezilor, ori de partea fraţilor terorişti, fără a lua în considerare că niciunul dintre cei nu doi nu purta numele Ahmed.

Cele două postări ne indică cel puţin două moduri reuşite de manipulare pe internet, care au combinat aproape tipurile de manipulare: primul, lansarea oricărei sintagme, ne-a determinat un anumit tip de reacţie pe fond emoţional şi, implicit, abordată fără a căuta motivaţia reală pentru care ar fi fost gândită, şi după aceea pe oricare dintre cele două variante au început să fie rostogolite ca un bulgăre de zăpadă reacţiile. Al doilea s-a bazat pe fragmentarea ştirilor în aşa fel încât să fim atenţi la evenimentul cel mai puţin sângeros, omiţând alte evenimente la fel de importante sau, poate, mai importante.

Am fost convinşi sau am fost manipulaţi?!

Pentru oricare dintre cele două există puncte de vedere pro şi contra. Pe de-o parte, am fost convinşi că sunt în tabăra corectă dacă ne-am solidarizat cu ei, pe de altă parte, nu am ştiut că am fi putut da dovadă de un gram de umanitate să ne fi solidarizat şi cu ceilalţi, yemeniţi sau nigerieni.

Conform definiţiilor, transmiterea unor informaţii bazate pe jumătăţi de adevăr sau fără a fi explicat obiectul şi subiectul informaţiei este unul dintre tehnicile de bază pentru a avea o manipulare reuşită. Atunci, în cel mai fericit caz, am putea presupune că nici cei care au transmis ştirile din teren şi dezbaterile din studiouri pe canale audio-vizuale care au extensii de pe internet nu au ştiut de primele două ştiri.

Din punctul nostru de vedere, există cazuri excepţionale în care instituţiile de stat pot lua atitudine în spaţiul public pentru o informare adecvată a opiniei. Instituţiile în măsură sunt reprezentanţele diplomatice sau, pe scară ierarhică, Ministerul de Externe. Acestea pot utiliza noul instrument al acestora, diplomaţia digitală.

Rolul acesteia este de a se informa din toate sursele, oficiale sau neoficiale, pentru a transmite la propriul minister de externe în cel mai rapid mod, pe internet, toate informaţiile în vederea obţinerii dialogului bilateral sau multilateral şi de a avea un dialog constructiv cu opinia publică din statele acreditare.

Câte dintre ambasadele acelor state au raportat evenimentele rapid şi, apoi, câte comunicate ale preşedinţilor, dintre cele care s-au solidarizat cu francezii, au fost date în timp util în relaţia cu Yemenul sau Nigeria?! Poate că acestea există, dar noi nu am găsit pe internet niciunul.

Acţiunile sinucigaşe de tipul atentatelor teroriste ale fraţilor Kouachi au deschis noi abordări în cadrul analizelor pluridisciplinare pentru a construi cazuri prin care s-ar putea încerca prevenirea unor alte tipuri de acţiuni asemănătoare. Cât de mare efect au aceste noi abordări nu am putut observa, în condiţiile în care atentatele de acest tip au continuat pe tot parcursul anului 2015, apoi în 2016, şi nu sunt semne că celulele de recrutare ale viitorilor luptători DAECH sau ale teroriştilor pregătiţi individual sau în spaţiul conflictului armat din Siria ar fi diminuate.

În condiţiile în care serviciile specifice din statele occidentale cunosc faptul că cele mai importante celule de recrutare erau dezvoltate în Nisa şi Munchen, tocmai acolo au avut loc două atentate în vara acestui an.

Pe fondul emoţiilor puternice provocate de atentatele de la Charlie Hebdo, jurnaliştii multimedia francezi au cotat situaţia ca fiind un 9/11 francez.

Prin efectuarea unei operaţii de aritmetică simplă, rezultatul s-ar putea interpreta, astfel: 6.000 de americani, peste 2.000 de nigerieni şi 72 de tineri yemeniţi morţi şi răniţi valorează pentru noi europenii mai puţin de 20 francezi morţi şi răniţi. De aici la revolta unora nu mai este mult până când să nu fim luaţi prin surprindere dacă vom avea în curând mult mai mulţi oameni anarhişti, nihilişti, rebeli sau antieuropeni.

Multimedia ar putea deveni arme prin modul de abordare al subiectelor zilei, pentru a nu transforma câinele de pază al democraţiei într-o haită de hiene care să se repeadă asupra unor grupuri la comanda unora sau din goana după senzaţional (breaking news), în care decalajele societale sau de educaţie între minoritate şi majoritate ale unei populaţii pot fi cauze determinante pentru ca tehnicile de manipulare on-line şi/sau off-line să meargă în favoarea uneia sau alteia.

În condiţiile în care cele trei tipuri de propagandă (albă, gri şi neagră) sunt la distanţă de dublu-click de marea masă a populaţiei şi dat fiind numărul utilizatorilor de internet ce navighează pe site-uri de recrutate şi radicalizare, care creşte exponenţial, acestea devin din ce în ce mai populare în anumite anturaje. Acestea au început să se afirme cu slogane populiste, extremiste, de tipul cruciadelor etc. şi atunci nu este tocmai indicat să incităm şi mai tare elementele deja pornite împotriva sistemului actual de funcţionare al statelor occidentale.

CONCLUZII

Pe parcursul articolului, am văzut că manipularea şi persuasiunea reprezintă tehnicile propagandei, apoi am descris câteva dintre metodele prin care oamenii pot fi manipulaţi. În condiţiile în care manipularea, arta de a influenţa şi a convinge se regăsesc în firea ancestrală a omului, atunci o putem detecta şi pe internet.

Firul parcurs de manipulare, de la ideea de bază, eveniment petrecut într-un anume moment arată că poate deveni oricând o scânteie pentru declanşarea unui exerciţiu de manipulare, aşa cum am încercat să evidenţiem în studiul nostru de caz.

Caleidoscopul pericolelor de pe internet ar putea fi puţin câte puţin diminuat, în condiţiile în care fiecare dintre noi (diplomaţi, politicieni, jurnalişti sau simpli internauţi) poate deveni pe rând emiţător, sursă, releu sau receptor, deoarece, indiferent de distanţa fizică geografică, toate acestea sunt, de fapt, la distanţă de un dublu-click.

Pentru că odată invadat legal sau ilegal contul unei persoane, poate fi însuşit ca identitate falsă şi câte acţiuni ilegale nu se pot întreprinde în numele aceleia, ex. de la manipularea unora la recrutarea altora pentru diverse organizaţii teroriste.

Cât despre cel mai nou instrument intrat în familia diplomaţiei, sunt multe critici, limite şi neajunsuri, care pot împiedica membrii corpului diplomatic să încerce intrarea lor pe internet, dar să ne pregătim să învăţăm repede lecţiile trecutului şi să ne adaptăm rapid erei digitale nu mai este o opţiune; internetul, această stare de fapt intrată în rutina zilnică a aproape jumătate din populaţia lumii, a devenit o condiţie de a exista din punct de vedere profesional.

Comportamentul uman actual bazat pe tripticul: opinie publică, multimedia şi reprezentanţii politici / diplomatici presupune o schimbare în modul în care se desfăşoară activităţile de rutină în ambele medii on-line şi off-line. Diplomaţia digitală ar trebui considerată ca fiind prima în ceea ce priveşte teritoriul care delimitează actori statali de actorii non-statali în relaţiile internaţionale. Aceasta ar putea deveni liantul între opinia publică, multimedia şi instituţiile guvernamentale în care rolul propagandei gri sau neagră să fie minimalizat.

Cu toate că multe state occidentale au un avans important în domeniu, România deţine resursele umane de cea mai bună calitate în domeniile cibernetic şi cele conexe relaţiilor internaţionale pentru a prinde curajul necesar de a face dezvolta reţelele eficiente on-line care să faciliteze relaţiile directe între parteneri de dialog.

Relaţia de interdependenţă a acestui triptic va continua să existe on-line şi, mai ales, off-line. Acestea ar putea fi corelate astfel încât fiecare dintre cei trei să rămână stăpâni pe propriile lor sisteme nervoase pentru a-şi menţine autonomia în luarea deciziilor, în ciuda creşterii exponenţiale a infrastructurii critice pe internet şi a fluxurilor-căpuşe care pot avea rezultate de tipul fraţilor Kouachi.

Bibliografie

1. Berridge, G. R., James, Alan. A dictionary of Diplomacy, Editura Palgrave and MacMillan, 2003 (2001), pp. 284-285.
2. Larson, Charles U. Persuasiunea – receptare şi responsabilitate, Editura Polirom, Iaşi, România, 2003.
3. Hans Morgenthau, Politica între naţiuni. Lupta pentru putere şi lupta pentru Pace. Traducere Mihai Vladimir Zodian, Editura POLIROM, Bucureşti, 2013, p. 188.
4. https://www.amnesty.org
5. http://www.middleeasteye.net
6. http://www.lemonde.fr
7. http://fletcher.tufts.edu

* licenţiată în Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Europei de Sud-Est Lumina, Bucureşti, Masterand în Managementul Crizelor şi Negocierea Conflictelor, Facultatea de Securitate şi Apărare, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, Bucureşti

[1] Charles U. Larson, Persuasiunea – receptare şi responsabilitate, Editura Polirom, 2003, Iaşi, România, p. 26.

[2] G.R. Berridge, Alan James, A Dictionary of Diplomacy, Editura Palgrave and MacMillan, 2003 (2001), pp. 284-285.

[3] Hans Morgenthau, Politica între naţiuni. Lupta pentru putere şi lupta pentru Pace. Traducere Mihai Vladimir Zodian, Editura POLIROM, Bucureşti, 2013, p. 356.

[4] Edmund A. Gillion, Definitions of Public Diplomacy. The Edward R. Murrow Center of Public Diplomacy. http://fletcher.tufts.edu/murrow/diplomacy. Accesat la 02.08.2016.

[5] # Inside Yemen. 32 killed in Yemen police college blast. http://www.middleeasteye.net/ news/34-killed-and-dozens-wounded-yemen-police-college-blast-1982331972. Din 07.01.2015. Accesat la 21.7. 2016.

[6] *** Nigeria: Satellite images show horrific scale of Boko Haram attack on Baga. https://www.amnesty.org/en/latest/news/2015/01/nigeria-satellite-images-show-horrific-scale-boko-haram-attack-baga/ . Din 07.01.2015 .Accesat la 21.07.2016

[7] *** « Charlie Hebdo » visé par une attaque terroriste, deuil national décrété. http://www.lemonde.fr/societe/article/2015/01/07/attaque-au-siege-de-charlie-hebdo_4550630_3224.html . Din 07.01.2015. Accesat la 21.07.2016.