Mohammed AL-NASSERY^*

Abstract. Since ISIS was formed in Iraq and Syria, those areas continue to live in the second stage of ISIS Strategy ”Savagery Management”, while other areas in those countries that are still outside the control of ISIS still living first phase of ”Spite fork and exhaustion.” Bombing continues to weaken state official control and spread chaos among the people. In the neighboring countries of Iraq and Syria, or away from it, its operations terrorist runs common methods relatively stable, ancient and modern; these areas are still in the first phase, according to the strategy ISIS CESTER terrorist action in order to approach geographical separation between them and the areas ”savages” which are directly under the control of ISIS. ISIS Strategy regarding Europe and the US is pushing us to ”hate” each other. Among the peoples of these countries and Islamic peoples ISIS called supporters from these countries to carry out terrorist operations, or to take other times its own operations in order to rise the state confusion in European societies. In Europe and the US, ISIS wants to come to power parties and movements, rightist extremist political choices, to control governments to take actions and decisions against Muslims or that could trigger war against the terrorist organization ”ISIS” and terrorist groups in Africa, Middle East and North ISIS producing registrars inciting the US and Europe against Muslim countries through the media of their staff. ”Or maybe it reaches the stage of sending international troops to Muslim – Arab war zones, and this is the purpose of basic ISIS beneficial strategy. In the Arab world, a very large space in facing major ideologies (Islam and Arab nationalism) in recent years, the ideology of nationalism declined against the ideology of Islam, following a decline in the role of Arab nationalism, politics, and failure of the role of the central state strongly in maintaining the stability of Arab countries, bankrupt ideology of Arabians brought increases of political Islamic currents resulting in the greatest danger for the unity of the social structure in the Arab and Muslim world crises and the failure of political Islam in building a stable political and social realities makes us different perceptions and multiple future scenarios for the region. The best options in post-ISIS is to establish a model of federation ”FEDERAL” Arab Iraq, Syria, Libya and Yemen. Since we cannot form centralized states maintaining the Arab countries that have a sort of relative stability by establishing confederation ”CONFEDERATED” holding the country’s oil-rich Gulf and Jordan, to promote security and economic and social development in the environmental geopolitical system, or to help Jordan through strategic support to play a particular role to solve the problem between the Palestinians and Israelis and to make peace between them. After bringing peace to Palestine to form a federal structure with Jordan, or form a confederate structure between Palestine and Jordan, as the Jordanian regime has the ability to reflect on Palestine positivity, establishing policy and economic development.

MEDIUL GLOBAL ÎN TIMPUL RĂZBOIULUI RECE (1945-1991)

Aliaţii statelor arabe au fost nevoiţi să se coordoneze şi să lucreze împreună în cel de-al Doilea Război Mondial. De exemplu, alianţa cu Uniunea Sovietică, aceasta folosindu-şi forţa împotriva Germaniei naziste şi Japoniei, în ciuda faptului că liderii Statelor Unite (un alt mare aliat) doresc slăbirea influenţei sovietice în Europa. Aşa cum, în mod evident, omul de ştiinţă american în domeniu nuclear, Leo Szilard, a spus, în memoriile sale intitulate „Antecedente personale cu bombe nucleare”, că bomba atomică a Statelor Unite ale Americii are eficienţa şi capacitatea de a reţine activităţile Uniunii Sovietice în Europa, sovieticii fiind ameninţaţi de aceasta.

Încheierea celui de-al Doilea Război Mondial are ca efect trecerea la o nouă realitate, schimbarea echilibrului de putere şi retrasarea graniţelor pe harta politică internaţională. Au apărut două forţe principale pe scena internaţională, Statele Unite şi Uniunea Sovietică, acestea împărţind lumea în două tabere concurente ideologic: blocul capitalist de Vest condus de Statele Unite ale Americii şi blocul comunist, socialist condus de Uniunea Sovietică.

Multiple mijloace şi metode de confruntare şi de concurenţă între Statele Unite şi Uniunea Sovietică, fără a intra în războaie directe militare: concurenţa economică, concurenţa tehnologică, cursa înarmării nucleare şi modernizarea sistemelor militare, războaie proxy, impunerea hegemoniei şi a influenţei asupra gestionării ţărilor lumii, lovituri de stat militare şi asasinate politice, războaie de spionaj, menţinerea haosului sau instabilităţii, folosirea propagandei şi a mass-mediei etc.

RĂZBOAIE PROXY

Perioada Războiului Rece a fost marcată de războaie proxy, exemplele cele mai izbitoare fiind următoarele:

• Războiul civil din Grecia (1945-1949)
• Conflictul coreean (1950-1953)
• Războiul egipteano – israelian (1973)
• Invazia din Golful Porcilor (1961)
•  Războiul din Vietnam (1955)
•  Criza germană şi Zidul Berlinului (1945-1990)
•  Ocupaţia sovietică din Afganistan (1979-1989)

MEDIUL POLITIC ARAB ÎN TIMPUL RĂZBOIULUI RECE

Regiunea arabă a fost parte a „războiului rece” dintre Statele Unite şi Uniunea Sovietică. Regatul Arabiei Saudite, Regatul Haşemit al Irakului şi Regatul Haşemit al Iordaniei au fost într-o alianţă strategică cu Statele Unite şi Marea Britanie împotriva curentului comunist şi a intereselor sovietice din regiune – acestea fiind reprezentate de Egipt (cel mai important aliat sovietic în Orientul Mijlociu), sub conducerea preşedintelui Abdel Nasser Gamal. Alianţa dintre Republica Arabă Egipt şi Siria (1958) a adus motivarea Irakului şi Iordaniei să se alieze în cadrul Uniunii Hashemite pentru a face faţă Republicii Arabe Unite şi influenţei sovietice. Însă, din cauza condiţiilor politice şi sociale din interiorul Irakului, Uniunea Hashemită a durat doar câteva luni şi apoi s-a încheiat cu o lovitură militară, a unui grup de ofiţeri irakieni – aliaţi cu comuniştii -, care a dus la sfârşitul monarhiei irakiene şi declararea Republicii Baas Arab Socialiste a Irakului, în 1958, mai târziu Irakul transformându-şi sistemul de guvernare din aliat regal occidental în aliat republican al regimului comunist sovietic.

Arhivele britanice făcute publice printr-un mare set de documente care rezumă epoca istorică, care includ corespondenţa diplomatică dintre personalul britanic din Bagdad şi Ministerul de Externe britanic, vorbesc despre posibilităţile unei revoluţii din interiorul Irakului împotriva monarhiei şi despre refuzul Arabiei Saudite de a intra în regimul Uniunii Hashemite, britanicii crezând că Regatul Arabiei Saudite are două motive principale:

1.  Disputa istorică dintre cele două familii regale arabe (Al-Saudi şi Haşemită)
2.  Dorinţa şi insistenţa Irakului către britanici şi americani de a lua Kuweitul sau cel puţin de a-l putea controla (Statele Unite, Marea Britanie şi Arabia Saudită nu au acceptat dorinţa Irakului).

Schimbarea regimului în Irak se arată drept o criză pentru Occident din cauza pierderii celui mai important aliat al Statelor Unite din lumea arabă. În această perioadă, după pierderea Irakului, Washingtonul şi-a intensificat sprijinul destinat Regatului Arabiei Saudite şi Regatului Haşemit al Iordaniei, în faţa influenţei sovietice din regiunea arabă.

INTRODUCERE ÎN ÎNȚELEGEREA FENOMENULUI

Pentru a înţelege fenomenul grupurilor teroriste djihadiste în epoca modernă ar trebui, în special, să studiem fenomenul din partea politică şi istorică, fără a ne face o imagine înşelătoare. De cele mai multe ori, grupările teroriste au nevoie să atingă scopuri politice în a lor favoare. De exemplu, în timpul războiului rece din Afganistan (1979-1989), SUA a apelat la djihadiştii din ţările arabe islamice pentru a lupta împotriva sovieticilor în Afganistan.

Arabia Saudită, legată printr-o alianţă strategică profundă cu Statele Unite, a făcut parte din pilonul american de Vest în lupta împotriva comunismului şi a jucat un rol major în regiunea arabă sprijinind şi hrănind ideologia religioasă islamică contra ideologiei comuniste. Pe plan religios, Arabia Saudită ocupă primul loc în formarea credinţei spirituale şi religioase pentru toţi musulmanii. Aceasta este menţionată chiar şi în cartea sfântă a islamicilor, Coranul, iar musulmanii de diferite identităţi, etnii şi limbi din toată lumea îşi îndreaptă faţa spre „Mecca”, regiunea sfântă din Arabia Saudită, atunci când se roagă de cinci ori pe zi.

Ca urmare a ocupaţiei sovietice din Afganistan, SUA au apelat la serviciile statelor arabe aliate şi ale altor state islamice, cum ar fi Arabia Saudită, Pakistan şi Kuweit pentru asigurarea sprijinul financiar şi logistic „pentru Djihadul” împotriva sovieticilor din Afganistan. S-au implicat în acordarea sprijinului asociaţiile musulmane, care lucrează sub acoperire în Afganistan şi Pakistan. Biletele de avion pentru voluntari arabi care mergeau să lupte în Afganistan au fost oferite cu titlu gratuit sau la preţuri reduse.

Al-Qaida a trecut prin multe etape şi evenimente până s-a format. Când sovieticii au ocupat Afganistanul, arabii, „djihadişti”, nu aveau rol important în luptă, însă SUA cu statele aliatele islamice şi arabe au sprijinit coaliţia antirusă din Afganistan, dezvoltând situaţia locală la cea mondială islamică.

Abdullah Azzam – Biroul Servicii

Abdullah Azzam (1941-1989), cu cetăţenie palestiniană, a fost primul om care a reuşit să atragă şi să facă organizaţia de voluntari arabi „Al- Djhadin” în Afganistan (în timpul anilor 1980 sunt descrişi ca fiind „primii arabi afgani”). Azzam s-a alăturat organizaţiei Frăţia Musulmană „Al-Ikhwān Al-Muslimūn” din Palestina şi a devenit un lider mai proeminent. În anul 1967, s-a alăturat brigăzilor „Mujahedini”, formate de către organizaţia Frăţia Musulmană, cu bazele din Iordania, unde a participat la unele din operaţiunile militare împotriva israelienilor, inclusiv Bătălia proiectului sau centura verde; acesta a supravegheat şi operaţiunile militare în lupta în iunie 1967.

Azzam s-a angajat la Universitatea din Iordania ca profesor la „Facultatea de Sharia”, însă din cauza ideilor extremiste faţă de studenţii săi, din timpul cursurilor, Universitatea din Iordania a încheiat contractul cu Azzam în vara anului 1980. Apoi a plecat în Arabia Saudită pentru a preda la Universitatea King Abdul Azziz, iar în vara anului următor a fost angajat de Universitatea Internaţională Islamică din capitala Pakistanului Islamabad. Odată angajat la universitate, a început să facă legături cu „djihadiştii” afgani, plecând cu ei în oraşul pakistanez Peshawar. Azzam a început să atragă tineri arabi să lupte în Afganistan.

Azzam a întreprins activităţi multiple, el fiind într-o luptă continuă ca să mobilizeze sprijinul oficial şi popular; aceasta a inclus mai multe ţări, de exemplu Statele Unite, unde a deschis 38 de birouri pentru a colecta donaţii pentru afgani şi a activat conturi în bănci din SUA, în special în New York. El a emis şi o „fatwa”, apel religios pentru a lupta în Afganistan împotriva sovieticilor. Mulţi voluntari care nu ştiau să lupte au fost folosiţi în strângerea de fonduri prin mass-media, mai ales din moment ce marea majoritate a voluntarilor erau absolvenţi de universităţi din Statele Unite, Marea Britanie şi din alte state europene, unii dintre ei fiind chiar fii ai familiilor proeminente din comunităţile arabe. În vara anului 1984, Azzam Abdullah a format bazele „Biroului servicii”, care a atras cei mai mulţi dintre luptătorii „Al-Djihadin” arabi veniţi din Afganistan, ca o legătură între „mujahedini” afgani şi susţinătorii lor din ţările arabe. Acesta a fondat şi o revistă „Mesajul djihadului” pentru a propaga ştirile „djihadiste” şi informaţii despre luptele lor.

Relaţiile strânse au existat între Azzam şi Osama Bin Laden în Afganistan. Bin Laden a oferit sprijin financiar şi logistic pentru „Biroul servicii”, ca om de afaceri, aparţinând unei familii cu o avere estimată la 7 miliarde $, în plus donaţiile fiind colectate şi de la oamenii de afaceri arabi pentru a sprijini djihadiştii în Afganistan.

Osama Bin Laden – Al-Qaida

În 1984, Osama Bin Laden a format, în „Peshawar”, primul model pentru activitatea fondatorilor djihadişti arabi din Afganistan, casa de suporteri „Bait Al-Ansar”, pentru a fi folosită pentru recrutarea voluntarilor pentru Afganistan, urmând a fi transferaţi de Osama Bin Laden către organizaţiile djihadiste afgane precum Gulbuddin Hekmatyar, Abdul Rasoul Sayyaf şi Burhanud din Rabbani. Cele două organizaţii (Abdullah Azzam – „Biroul servicii” şi Osama Bin Laden – „Casa lui Ansar”) au adus mari beneficii pentru „djihadul” promovat de cei doi.

Osama Bin Laden a decis, în 1986, să extindă activitatea în domeniul militar din Afganistan şi a organizat şase tabere de instruire djihadistă, dintre care unele mobile, în funcţie de circumstanţele luptelor. În acelaşi an, a crescut numărul luptătorilor arabi în lupta împotriva sovieticilor, mai ales la sfârşitul bătăliei de la „Jaji” din 1986.

În 1988, Osama Bin Laden a observat că nu avea informaţii despre voluntarii luptători arabi care au venit din alte ţări, iar în urma multor decese a decis să-i înregistreze.

Ideea înregistrării s-a extins pentru a include „detalii complete” ale participanţilor la luptă, cum ar fi data sosirii persoanelor, data la care s-au alăturat „Casei Ansar” şi iniţierea lor în instruire, ca mai apoi să intre pe fronturile de luptă şi să devină luptători djihadişti. Osama Bin Laden împreună cu alţi membrii importanţi au format un departament separat pentru înregistrarea lor, iar pentru un întreg departament au trebuit să dea şi un nume definitiv pe plan intern, aşa a apărut renumita Al-Qaida.

Ziarul „Orientul Mijlociu” arab, publicat la Londra, a efectuat o serie de dialoguri cu unul dintre fondatorii Al-Qaida, un fost membru al organizaţiei, dl. Imam Al-Sharif, în mod obişnuit cunoscut sub numele de „Dr. Fadl”. Revista „Foreign Policy” America l-a ales pe Dr. Fadl pe lista de gânditori, el fiind unul din cei o sută de gânditori din lume în anul 2009. Dr. Fadl spune că Osama Bin Laden a predat conducerea Al-Qaida unor apropiaţi ai săi numiţi „egiptenii djihadului” – care au creat lagăre şi au dezvoltat programe de formare şi punere în aplicare a strategiilor teroriste. Ocazional, întorcându-se din Arabia Saudită, Bin Laden mergea să viziteze fiecare front de luptă.

În 1989, Bin Laden nu este de acord cu Azzam asupra unor probleme de reglementare şi, în acelaşi an, Abdullah Azzam a fost asasinat, dar familia a negat implicarea lui Bin Laden sau Al-Qaida în asasinarea sa.

Ca urmare a retragerii trupelor sovietice din Afganistan, Bin Laden s-a întors în Arabia Saudită, unde a avut probleme cu autorităţile saudite, plecând în Sudan, după aranjamente prealabile cu autorităţile sudaneze. În Sudan s-a văzut stadiul de dezvoltare în marşul lui Bin Laden, în mijlocul anului 1992:

• Bin Laden a intrat într-o luptă împotriva autorităţilor saudite.
• Bin Laden a spus discipolilor săi despre intenţia sa de a intra într-un conflict cu Statele Unite, şi a pus în practică, în acea perioadă, ciocnirile cu forţele americane în Somalia. Osama a colectat informaţii despre obiectivele americane, iar acest lucru a început în Africa de Est în 1993 şi apoi s-a extins în alte ţări, rezultatele fiind bombardarea ambasadelor americane din Kenya (Nairobi) şi Tanzania (Dar es Salaam) în 8/1998. Cu toate acestea, ei nu au intrat într-o confruntare cu americanii din Somalia în 1993, ci liderul Somaliei (Mohamed Farrah Aidid) a făcut-o.
• Fatwa şi Bin Laden stabilesc „Frontul Global” pentru Djihad împotriva evreilor şi cruciaţilor, în 1998.
• Al-Qaida urmărea să obţină arme de distrugere în masă, în scopul de a compensa lipsa numerică de luptători – motivul pentru care au ajuns să recurgă la utilizarea de aeronave, la data de 11 septembrie 2001 atacând turnurile gemene din New York.

Într-un interviu de televiziune cu Nabil Naim, unul dintre fondatorii grupării egiptene „Djihadul Islamic” şi unul dintre liderii lagărelor Al-Qaida din Afganistan, în anii optzeci, Nabil spune că «Cei mai mulţi dintre cei care au intrat în luptă în Afganistan erau foşti ofiţeri în armata egipteană, care pretind ideologii djihadiste şi care au participat înainte de a merge în Afganistan în război (1973) împotriva Israelului. După retragerea trupelor sovietice, unii luptători au vrut să renunţe şi să se întoarcă în ţara natală, în timp ce Al-Zawahiri şi Bin Laden le-au impus să lupte împotriva regimului arab, cei care s-au împotrivit fiind arestaţi.» Nu mai exista o justificare puternică pentru a efectua operaţiuni teroriste în interiorul ţărilor arabe în timpul anilor nouăzeci.

ŞCOALA DE GÂNDIRE PENTRU GRUPURILE DJIHADISTE GLOBALE (AL-QAIDA ŞI ISIS „DAASH”)

Ideologia liderilor de rang înalt a acceptat ideea Djihadului global, apreciind „orientările” – inspirate din lucrările lui Ibn Taymiyyah (1263-1328) şi Sayyid Qutb^[1], care este părintele spiritual al Fraţilor Musulmani – lui Abdullah Azzam, Osama Bin Laden şi Ayman Al-Zawahiri. Elementele cheie ale şcolii de gândire Sayyid Qutb sunt guvernare, ignoranţă şi Djihad. Construirea Djhadin-ului „intelectual” nu are la bază Coranul, în mod direct, ci, mai degrabă, se bazează pe interpretări ale şcolilor coranice. Gândirea lui Sayyid Qutb este că toate societăţile umane, inclusiv comunităţile musulmane, comunităţi care trăiesc în epoca de „ignoranţă” şi subdezvoltare, trebuiesc schimbate prin folosirea forţei, pentru a le scoate de la întuneric la lumină şi solicită eliminarea guvernelor de către organizaţii de forţă. În doctrina promovată de către Sayyid Qutb, „Guvernare” înseamnă stabilirea statului lui Dumnezeu sau Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ, iar acest stat va fi instaurat de un „djihad” care va schimba complet sistemul.

RĂZBOIUL DIN IRAK

După intervenţia din Afganistan, în anul 2001, membrii Al-Qaida au acţionat pe două „fronturi”; una condusă de Bin Laden, în zona Afganistan şi Pakistan; a doua condusă de Abu Musab Al-Zarqawi, în nordul Irakului, în coordonare cu Ansar Al-Islam de origine kurdă. În anul 2003, SUA au condus coaliţia internaţională împotriva lui Saddam Hussein. Nemulţumirile privind acţiunile aliaţilor în Irak au generat apariţia grupărilor „shiadiste” şi au acceptat conducerea lui Abu Musab Al-Zarqawi, având ţinte direct orientate spre structurile occidentale şi irakiene. Zarqawi a iniţiat în Irak „Tawhid şi Djihad”, aflată în strânsă legătură cu foşti ofiţeri din armata lui Saddam. O dată cu intensificarea luptei împotriva americanilor şi a noului guvern irakian, dominat de shia, gruparea condusă de Abu Musab Al-Zarqawi, au urmat atacuri cu bombe asupra moscheilor şi asupra pieţelor în zonele shia. Zarqawi făcea masacre sectare, iar pasiunea sa pentru organizarea de execuţii publice brutale a reprezentat un motiv de îngrijorare pentru Bin Laden, care se temea de impactul asupra opiniei publice şi diminuarea rolului de calif al lumii islamice. Atitudinea violentă s-a transmis şi la adepţii săi, după moartea lui survenită într-un raid aerian american în 2006, în nordul Bagdadului. Încă din anul 2006, adepţii săi şi foştii militari irakieni au fondat „Organizaţia statului islamic în Irak”, iniţial în asociere cu Al-Qaida aripa din Irak, cât şi cu alte grupări teroriste. La rândul lor, aliaţii au organizat în provincia sunnită „Anbar” – din vestul Irakului – coaliţia care să reprime activitatea insurgentă.

Continuarea politicii fostului prim-ministru Nuri Al-Maliki, a practicilor severe împotriva sunniţilor şi regiunilor, a indus sentimentul de marginalizare şi excludere, ceea ce a contribuit la manifestări în zonele sunnite. Nuri Al-Maliki a trimis trupele armate la proteste civile organizate de sunniţi în regiunile lor; după ce s-au lansat ordinele prim-ministrului să răspândească manifestanţii prin forţă militară, liderul organizaţiei teroriste a statului islamic din Irak, profitând de situaţia creată, a reuşit să controleze zonele, a format ISIS, iar liderul numit „khalifa”: Abu Bakr Al-Baghdadi, a ajuns comandantul credincioşilor şi liderul statului islamic ISIS „Daesh.”

RĂZBOIUL SIRIAN

În anul 2011, a izbucnit revoluţia civilă în Siria, între populaţia sunni şi guvernarea shia (regimul lui Bashar Al-Assad), deschizând o nouă arenă pentru djihadişti. În decembrie 2011, în Damasc au fost foarte multe explozii pe străzi, în clădiri şi în maşini, acestea fiind executate de Djabhat Al-Nushra, care a declarat loialitate faţă de Al-Qaida, condusă de djihadistul sirian Abu Mohammed Joulani, care a fost trimis de Al-Baghdadi în Siria. El a avut propriile sale idei, a început să organizeze evadarea de sub controlul lui Al-Baghdadi. Al-Baghdadi, simţind că pierde controlul lui, a făcut eforturi mari de a-l recâştiga în 2013, dar acest lucru nu a dat roade. De atunci, a apărut organizarea statului islamic în Irak şi Siria – Isis „Daash”. Spre sfârşitul anului 2013, s-a intensificat disputa dintre organizaţia statului islamic şi Djabhat Al-Nushra, care este parte din Al-Qaida în Siria, iar sute de persoane au fost ucise în ciocniri violente între cele două organizaţii. Djabhat Al-Nushra a reuşit, cu unele grupări siriene din opoziţie, să evacueze ISIS din cea mai mare parte a teritoriului nord-vest a Siriei. Dar ISIS a dominat oraşul sirian „Raqqa” şi apoi şi l-a făcut capitală. Mulţi dintre membrii organizaţiei Djabhat Al-Nushra au dezertat şi s-au înrolat în ISIS. La începutul anului 2014, Al-Qaida se desparte de ISIS oficial.

MANAGEMENTUL SĂLBĂTICIEI – FABRICAREA DE STRATEGII

„Managementul sălbăticiei” este o carte care a apărut pe Internet în 2004, autorul cărţii fiind unul dintre liderii „Al-Djhadin”, autointitulat „Abu Bakr Naji” (un pseudonim), care a fost ucis în Afganistan, în 2008, de o bombă căzută din avion (SUA). Acesta menţiona că organizaţia ISIS, în creşterea şi activitatea sa, trebuie să treacă prin trei faze principale: faza de „epuizare”, „managementul sălbăticiei”, iar apoi faza „împuternicire – stabilirea statului.”

Strategia include identificarea ţărilor candidate vizate de „djihadişti” în diferite etape de timp. Ţările cheie sunt, în principal, vizate de operaţiuni militare, în care instituţiile publice, civile şi de stat să lupte, pentru a slăbi reglementările şi epuiza şi a crea haos în comunităţile lor. Statele principale sunt pregătite pentru haos, întrucât cu ani în urmă a început violenţa, cum ar fi în Irak şi Siria. Principalele ţări care ar urma sunt: Arabia Saudită, Iordania, Nigeria, Maroc, Pakistan şi Yemen (Statele care nu sunt principalele nu sunt pregătite pentru controlul zonelor în mod direct din partea ISIS).

Cea de a doua fază, „Managementul sălbăticiei”, este atinsă în momentul în care ţările ţintă ajung să piardă controlul total sau parţial al anumitor zone în favoarea ISIS care va construi „societate războinică” de producţie. Sălbăticia, ca strategie deliberată de a utiliza cel mai înalt grad de cruzime şi violenţă, va instaura un control complet şi va supune comunităţile, în scopul acceptării ISIS.

Cea de a treia etapă – stabilirea şi consolidarea statului şi recunoaşterea oficială îi permite organizaţiei teroriste ISIS să preia controlul aplicând metoda de „Management al sălbăticiei”.

OBIECTIVELE MANAGEMENTUL SĂLBĂTICIEI

1. atragerea statelor occidentale în conflicte în regiunile arabe şi islamice, în special în areale supuse ideologiei „Al-Djhadin.”
2. mediatizarea operaţiunilor militare aeriene împotriva „djihadiştilor”, care produc victime şi răniţi în rândul civililor, în scopul formării opiniei publice musulmane împotriva regulamentelor oficiale, în scopul vădit de a consolida rolul şi statutul Daesh în statele islamice.
3. obţinerea sprijinului politic politica în susţinerea acţiunilor militare decisive ale Daesh în unele state islamice.
4. strategia Managementul sălbăticiei va promova impactului dramatic prin mass-media, în scopul afectării psihologice şi morale a populaţiei mondiale.
5. atacuri la instituţiile importante ale statelor în scopul de a crea stări de tensiune în ţările occidentale, odată cu creşterea nivelului alertei de securitate şi alocarea de trupe suplimentare pentru a proteja instituţiile, în scopul afectării ordinii publice şi securităţii populaţiei.

ISIS va acţiona în zonele muntoase din Afganistan, Pakistan, Yemen, Siria, cât şi în zonele de deşert dispuse în Algeria, Maroc, Mauritania, Mali şi vestul Irakului.

În aceste areale geografice, membrii ISIS desfăşoară operaţiuni privind: contrabanda cu arme, antrenamente, direcţionarea echipamentelor militare grele şi medii, atragerea sub control a armatelor naţionale oficiale, atragerea comunităţii internaţionale în conflict direct pe teren propriu în aceste state, în scopul de a controla acţiunile militare. Sunt date ca exemple: Uniunea Sovietică în Afganistan, Statele Unite ale Americii în Afganistan şi Irak, unde natura geografică complexă a contribuit la controlarea războaielor de către djihadişti, care au provocat mari pierderi militare, pierderi economice şi umane în rândurile forţelor sovietice şi SUA.

Djihadişti din Libia

Libia este o ţară bogată în petrol, care se caracterizează prin petrolul său de înaltă calitate, este, de asemenea, un punct geografic important în continentul african şi este a patra ţară ca mărime din Africa, coasta sa fiind situată între coastele Egiptului şi Tunisiei, cu vedere la Marea Mediterană, care este poarta de sud a Europei; se completează prin deşerturi în cea mai mare parte a teritoriului libian. Are graniţe cu cinci ţări: Egipt, Ciad, Niger, Algeria şi Tunisia.

Grupuri Djihadiste afiliate la Al-Qaida şi ISIS au reuşit să impună controlul după prăbuşirea regimului Gaddafi, deţinând puţuri de petrol, efectuând operaţiuni militare împotriva zonelor care nu intră sub controlul direct, folosindu-se de deşertul libian şi ţările africane în atragerea luptătorilor din rândurile Africii, din Tunisia şi din alte părţi. De asemenea, observăm că ISIS a fost capabilă să controleze oraşul „Sirte”, care a fost ultimul bastion al lui Gaddafi după prăbuşirea sistemului său politic, în situaţia în care organizaţia a fost în măsură să stabilească alianţe cu unii dintre susţinătorii lui Gaddafi, în scopul de a impune controlul şi extinderea acesteia în interiorul regiunilor libiene.

Djihadişti din Yemen

Djihadiştii au o influenţă considerabilă în zona Yemenului de o lungă perioadă de timp, mai ales că Yemenul este compus din „triburi” dispuse într-un mediu geografic extrem de complex, în care răspândirea armelor de diferite tipuri (uşoare, medii, grele) este uşor de realizat. Yemenul este vecin cu Arabia Saudită, care este interesată de stabilitatea Yemenului.

„Djihadiştii” au profitat de starea de instabilitate în Yemen după revoluţia şi absenţa rolului statului, controlul fiind preluat de către gruparea shia „Al-Huthi”, aflată sub controlul Iranului. Djihadiştii, apelând la puterea triburilor majoritare sunnite, au devenit o putere mai importantă în Yemen şi joacă un rol mai puternic.

Problema turcă

Problemele din Turcia au mai mulţi factori, iar provocările cu care se confruntă statul turc sunt din cauza războiului din Irak şi Siria. Problemele din Turcia au la bază:

•  criza internă cu privire la rebelii kurzi, Partidul Muncitorilor din Kurdistan.
•  provocările geopolitice regionale.
•  provocări militare regionale.

Războiul din Siria şi Irak a creat o hartă nouă de interese şi alianţe, a pus kurzii din Irak şi Siria în conflict direct cu ISIS, în scopul de a impune controlul asupra tuturor teritoriilor disputate. ISIS din Siria luptă împotriva regimului sirian, pe de o parte, kurzii sirieni luptă împotriva ISIS şi uneori împotriva regimului sirian. De asemenea, ISIS a ocupat oraşul irakian „Mosul” (un oraş apropiat de Turcia) şi regiunile din nordul Irakului învecinate cu unele regiuni kurde, unde, de asemenea, au încercat să organizeze şi să acapareze unele zone, dar mişcarea kurdă este sprijinită internaţional pentru lupta împotriva ISIS şi astfel kurzii au împiedicat ISIS să-i acapareze. Kurzii şi ISIS din Siria şi Irak sunt învecinaţi la graniţa cu Turcia. Turcia a luat o decizie de cooperare, dar cu întârziere, cu comunitatea internaţională în războiul împotriva ISIS.

Statul turc recunoaşte dezvoltarea unor strategii regionale apropiate de Rusia, Iran, regimul sirian, regimul irakian, împotriva ISIS, deşi problema principală este reprezentată de către PKK. În timp ce Rusia colaborează cu Ankara, sprijină iniţiativele kurzilor sirieni, implicându-i în negocierile internaţionale privind criza siriană, în scopul de a le neutraliza activităţile subversive împotriva regimului Bashar Al-Assad şi atragerea lor împotriva ISIS şi a grupurilor de opoziţie siriene.

DIFERENȚELE ÎNTRE AL-QAIDA ŞI ISIS

Cele mai importante diferenţe

1. Recrutarea luptătorilor în:

– Al-Qaida stabileşte condiţii în rândurile sale şi îi supune unor teste pe fond religios şi de loialitate bazate pe extremismul intelectual sistematic şi exerciţii militare dure.

– ISIS acceptă luptători fără a fi controlaţi, din rândul traficanţilor de droguri, cu antecedente penale sau criminali.

2. Tehnologia Internetului:

–  Al-Qaida profită de Internet limitat, folosind câteva forumuri şi ferestre.

– ISIS exploatează total revoluţiile din informatică şi aplicaţiile moderne pentru mulţime şi recrutare, precum şi grupuri fondate pentru discuţii şi comunicaţii de reţea, pentru recrutare prin intermediul Twitter, mii de conturi de Twitter care aparţin ISIS, reţele de ştiri şi reviste „Dabiq”, precum şi filmările de producţie de calitate la costuri mari. Filmele ISIS-ului au, în multe aspecte privind producţie de film, o claritate şi o tehnologie apropiată de cea de la Hollywood.

3.  Brutalitatea sălbatică:

– Al-Qaida organizează atacuri teroriste prin bombe şi uneori amplasează pe trupul luptătorilor bombe pentru a ucide, totodată murind şi aceştia.

– ISIS se foloseşte de bombe montate pe prizonieri, cărora le dau foc şi pe care îi decapitează. Copiii intră în operaţiuni de efectuare a execuţiilor în faţa camerelor de luat vederi de înaltă rezoluţie, acestea fiind vizionate de milioane de oameni pe Internet.

4.  Ideea statului:

– Al-Qaida nu a avut, timp de două decenii, intenţia de a ocupa suprafeţe de pământ sau să se extindă.

– ISIS doreşte, dimpotrivă, să acapareze ţări, prin crearea unor instituţii politice, judiciare sau financiare, precum şi impunerea unor legi stricte asupra populaţiei.

5.  Politica:

– Al-Qaida a urmat o politică strictă, bazată în principal pe ideologia lor, nu a acceptat cooperarea cu organizaţii care au alte ideologii.

– ISIS adoptă o politică mai flexibilă şi deschisă din afară, urmărind scopurile lor personale.

6. Al-Qaida puneau bombe şi foc la puţurile de petrol, în timpul războaielor.

– ISIS caută să controleze regiuni bogate în petrol, în scopul de a exploata şi valorifica petrolul pentru a investi în arme şi necesarul lor de lupta.

CONCLUZIA DIN CERCETARE

¨    războiul internaţional împotriva terorismului condus de Statele Unite ale Americii în secolului XX şi multitudinea de câmpuri de luptă şi de război au oferit o oportunitate de aur pentru grupurile teroriste să se răspândească. Organizaţia Al-Qaida, după retragerea sovietică, s-a sprijinit pe un grup de zeci de luptători, dar, după războiul SUA din Afganistan, Al-Qaida a devenit o organizaţia mai activă, care deţine mii de luptători în multe ţări. Războiul din Irak a dublat numărul de terorişti şi influenţa crescută a organizaţiei teroriste în Irak şi Afganistan. Războiul din Siria, Yemen, Libia a contribuit la răspândirea ideologiei extremiste şi numărul tot mai mare de Djhadişti sălbatici.

¨    dificil este să se ţină evidenţa tuturor teroriştilor din organizaţiile ISIS şi Al-Qaida. Cele două organizaţii Al-Qaida şi ISIS nu sunt centralizate, prin urmare nu neapărat toate actele de terorism comise în Europa sau Statele Unite ale Americii aparţin în mod organic acestor organizaţii.

¨    lipsa de înţelegere a Statelor Unite şi a aliaţilor săi occidentali pentru mediul înconjurător şi comunităţile arabe şi musulmane au contribuit la crearea unui mediu fertil pentru grupurile Djihadiste şi terorişti „Takfiri” în regiunile arabe şi islamice.

¨    sărăcia generalizată, corupţia şi lipsa de democraţie în fenomenele lumii arabe sunt factorii care au contribuit la hrănirea violenţei şi a terorismului, precum şi la creşterea rolului mişcărilor islamice radicale.

¨    declinul în rolul Al-Qaida în faţa puterii ISIS indică faptul că terorismul dă naştere la terorism, violenţă mai periculoase. Rolul ISIS în declin în Irak şi Siria nu înseamnă sfârşitul fenomenului, mai ales că ISIS şi grupurile teroriste loiale lui sunt răspândite în diferite regiuni şi ţări.

¨    regiunea arabă şi Africa reprezintă principalii candidaţi pentru escaladarea operaţiunilor teroriste, precum şi pierderea controlului asupra unor zone în beneficiul grupurilor teroriste.

¨    recurgerea la opţiunea militară nu este suficientă pentru a elimina grupurile teroriste, ci ar trebui să fie însoţită de soluţii militare legate de dezvoltarea societăţilor islamice (din punct de vedere economic, educaţional, cultural, democratic), în care grupările teroriste sunt prezente.

CONCLUZIE

De când s-a format ISIS în Irak şi Siria, în continuare acele zone trăiesc în a doua etapă de strategie ISIS – „Managementul sălbăticiei”, în timp ce alte zone din acele ţări, care se află încă în afara controlului ISIS, trăiesc prima fază a „Perfidiei fricii şi epuizării.” Bombardamentele continuă să slăbească controlul statului oficial şi au răspândit haos printre oameni. În ţările vecine cu Irak şi Siria sau de la distanţă de acestea, operaţiunile sale teroriste utilizează frecvent metode relativ stabile, antice şi moderne; aceste zone se află încă în prima fază, în conformitate cu strategia ISIS de creştere a acţiunii teroriste, în scopul de a se apropia de separare geografică între ele şi zonele „sălbatice”, care sunt direct sub controlul ISIS. Strategia ISIS în ceea ce priveşte Europa şi SUA ne împinge spre „duşmănia” reciprocă între popoarele acestor ţări şi popoarele islamice, ISIS cheamă simpatizanţii din aceste ţări să efectueze operaţiuni teroriste sau să adopte alte ori propriile sale operaţiuni, în scopul de a creşte starea de confuzie în societăţile europene. În Europa şi SUA, ISIS doreşte ascensiunea partidelor şi mişcărilor de dreapta extremiste în alegerile politice pentru a controla guvernele, pentru a lua acţiuni şi decizii împotriva musulmanilor sau a putea declanşa războiul împotriva organizaţiei teroriste ISIS şi grupurile teroriste din Africa, Orientul Mijlociu şi de Nord, ISIS producând prin mass-media proprie înregistrări care incită SUA şi Europa împotriva ţărilor musulmane. Sau se poate ajunge la stadiul de a trimite trupe internaţionale pentru zonele de război musulmane – arabe, iar acest lucru este scopul ISIS strategic de bază benefic. În lumea arabă, un spaţiu foarte mare în care se confruntă ideologii majore (a Islamului şi Naţionalismul Arab), în ultimii ani, ideologia naţionalismului a cunoscut un declin faţă de ideologia islamică, ca urmare a unui declin în rolul naţionalismului arab, a politicii şi eşecului rolului unui stat central puternic în menţinerea stabilităţii ţărilor arabe; decăderile ideologiei naţionalismului arab au adus creşteri ale curentelor politice islamice, care au avut ca rezultat cel mai mare pericol pentru unitatea structurii sociale arabe şi musulmane, precum şi eşecul Islamului politic în construirea unei realităţi politice şi sociale stabile, ne formează percepţii şi diferite scenarii pentru viitorul multiplu al regiunii. Cele mai bune opţiuni în faza de post-ISIS sunt de a stabili un model de federaţii „FEDERAL” arabe din Irak, Siria, Libia şi Yemen, deoarece nu se mai pot forma state centralizate, menţinând de asemenea, (prin stabilirea modelului confederativ „CONFEDERATED”) ţările arabe, bogate în petrol, din Golf, care au un fel de stabilitate relativă, precum şi Iordania, pentru a promova securitatea şi dezvoltarea economică şi socială în sistemul de mediu geopolitic important, sau să ajute Iordania prin sprijinul strategic să joace un rol special pentru a rezolva problema dintre palestinieni şi israelieni, pentru a aduce pace între aceştia. După aducerea păcii, Palestina să formeze o structură federală împreună cu Iordania sau să formeze o structură confederală între Palestina şi Iordania, deoarece regimul iordanian are abilitatea să reflecteze asupra Palestinei pozitivitate, stabilindu-i politica şi dezvoltarea economică.

Bibliografie

1. Management of Savagery – Abu Bakr Naji, 2004 / https://azelin.files.wordpress. com/2010/08/abu-bakr-naji-the-management-of-savagery-the-most-critical-stage-through-which-the-umma-will-pass.pdf
2. Arab Union în the British documents – Dr. Mouayad Alindawi
3. Al Qaida’s Dissident – Foreign policy / http://foreignpolicy.com/2009/11/30/al-Qaidas-dissident/
4. Islamic State group: The full story, BBC / http://www.bbc.com/news/world-middle-east-35695648
5. Abdullah Azzam / https://en.wikipedia.org/wiki/Abdullah_Yusuf_Azzam
6. Care sunt relaţia ascunsă dintre ISIS şi ideile lui Sayyid Qutb, MBC group, Alarabiya TV/ http://www.alarabiya.net/ar/saudi-today/2016/02/07/-%D8%A7%D9%84%D8%B9% D8%B1%D8%A8%D9%8A%D8%A9-%D9%86%D8%AA-%D8%AA%D9%81%D8%AA%D8%AD-%D9%85%D9%84%D9%81-%D8%AF%D8%A7%D8%B9%D8%B4-%D9%88%D8%B3%D9%8A%D8%AF-%D9%82%D8%B7%D8%A8-%D9%81%D9%8A-3-%D8%A3%D8%AC%D8%B2%D8%A7%D8%A1.html
7. Diferenţele între al-Qaida şi ISIS, MBC group, Alarabiya TV / http://www.alarabiya. net/ar/arab-and-world/2015/08/17/4-%D9%81%D8%B1%D9%88%D9%82-%D8%A8%D9%8A%D9%86-%D8%AF%D8%A7%D8%B9%D8%B4-%D9%88-%D8%A7%D9%84%D9%82%D8%A7%D8%B9%D8%AF%D8%A9.html
8. Syria’s Kurds to open first European office in Moscow / http://rudaw.net/english/ middleeast/syria/070220161
9. AL-Qaida bylaws, combating terrorism center/ https://www.ctc.usma.edu/posts/al-qaida-bylaws-english-translation-2
10. Viitorul conflictului din Afganistan, Dr. Fadl, fondatorul «Djihadului» scrie despre povestea completă a naşterii «Al-Qaida» în Afganistan, ziarul Asharq AL-Awsat / http:// archive.aawsat.com/details.asp?issueno=11381&article=554311#.V4atuvl97IV
11. Din ce motiv Turcia a atacat organizaţia ISIS? / http://arabic.cnn.com/world/2015/07 /28/turkey-q-isis

* student, Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti

[1] A fost executat de autorităţile egiptene în 1966, acuzat de complot pentru asasinarea preşedintelui egiptean Abdel Nasser Gamal. Sayyid Qutb a pus bazele interpretării religioase şi a format cadrul intelectual pentru jihadul global.

Potrivit unui reportaj publicat de British BBC, Osama Bin Laden, fondatorul Al-Qaida, spunea: „Qutb este cel mai influent din generaţia noastră.” De asemenea, el l-a descris ca fiind „o sursă de ideologie jihadistă” şi „filosof al Revoluţiei Islamice.” Un raport al comisiei oficiale însărcinate cu investigarea atacului din 11 septembrie 2001, care a adoptat regula şi a concluzionat că „Bin Laden a fost influenţat de Sayyid Qutb.