Drd. Larisa N. HAREA*

Abstract. The struggle for power in the international relations system determines the control and maintenance of states/ nations, in the sphere of influence, a conglomeration of elements in the political realism, that directs to conflicts, while law, democracy, liberty and diplomacy are the ideals constrained by law, and without power.

Postmodernist times, in the international relations system, continue to be measured by power – real paradox – small states fighting for rights, political independence, liberty, while large states are fighting for power, hegemony, and imperialism. Is human side part of the political reality? In the Russia`s geopolitics “own interests are pragmatically defended”[1] -, but there is no international law? Frozen conflicts in the former soviet states might not be in the parameters of the law of war? What Russia wants, de facto, and, de jure, in relation to the former Soviet states?

Ab actu ad potentiam[2]…

Introducere

„…depindem în primul rând şi în principal de o sigură mare forţă, şi aceea este forţa morală a opiniei publice a întregii lumi”
                                                                                                                    Woodrow Wilson

Pragmatismul de astăzi a devenit un model de tipar, în care se dezvoltă relaţii antagoniste. Proiectele geopolitice, introduse în doctrina de politică externă ale Federaţiei Ruse, creează impedimente în dezvoltarea economiei, în independenţa politică şi a securităţii statelor exsovietice. Modelul geopolitic creat în regiunea Transnistriei din Republica Moldova în 1992, astăzi, este aplicat în Ucraina de Sud-est. Nu este exclus să fie folosit tiparul dat în viitor şi în alte state exsovietice, ca Belarus sau Kazahstan, astăzi, state membre ale Uniunii Economice EURASIA, de Federaţia Rusă. În mentalul ideologic sovietic moştenit în politica rusă, nu poate exista dezvoltare armonioasă, paşnică, bazată pe încredere, cooperare şi creşterea bunăstării tuturor statelor exsovietice. Realitatea de astăzi pe care o trăim cu toţii, este rezultatul ignorării valorilor ideale din trecut, căci „Idealul este în sine o realitate în devenire”, după cum a remarcat marele diplomat român, Nicolae Titulescu.

Evoluţia istoriei internaţionale a înscris şi demonstrat umanităţii că regimurile comuniste, inclusiv comunismul sovietic, care se regăseşte şi astăzi în seva politicii ruse, duse de Kremlin, reprezintă – „…o mostră de încălcare grosolană a drepturilor internaţionale de a opta pentru o anume formă de guvernare politică, o mostră de lipsă de scrupule în acapararea puterii, o mostră de sfidare a legilor dreptului internaţional şi a tuturor Declaraţiilor şi Convenţiilor semnate în cursul acestui secol, menite să reglementeze drepturile naţiunilor şi relaţiile civilizate dintre state”[3].

Coliziunile conflictuale dintre Rusia şi statele exsovietice, de facto, sunt rezultatele autocraţiei Kremlinului, extinse prin doctrina de politică externă axată pe geopolitică şi realizată pe interesele pragmatice, nu pe un drept internaţional, în raport cu Moldova, în spaţiul căruia a creat conflictul din spaţiul de Est, stânga râului Nistru – Transnistria, în anul 1992, în Georgia, crearea conflictul din Abhazia, creat în anul 1992 şi în Osetia de Sud, 1991, în Azerbaidjan, conflictul din Karabahul de Munte „nagorno”, creat în 1991, Astăzi, în anul 2014, nici Ucraina slavă nu scapă neatinsă de interesul geopolitic al Kremlinului -, din „corpul” integrităţii capturând peninsula Crimeea şi anexând-o fraudulos la Federaţia Rusă pe 7 martie 2014 şi destabilizând politica regiunii Donbas, S-E Ucrainei. Un scenariu asemănător de capturare a Crimeei a fost întreprins în 1812, când Basarabia a fost anexată de către Rusia, prin violarea tratatelor şi a dreptului internaţional, după victoria ei asupraTurciei – un teritoriu care de la fondarea vechiului Principat al Moldovei, în sec. XIV-lea, constituia jumătatea sa răsăriteană, situată între Prut şi Nistru, botezată „Basarabia” de către cuceritorii ei, decisă de a profita de dreptul la autodeterminare al popoarelor cu completa separare de statul în componenţa căruia intra. (…)

„Atâta vreme cât Rusia formulează condiţiuni imposibile pentru norma-lizarea relaţiunilor sale cu vecinii ei, politica sa nu poate fi considerată ca una pacifică”[4] – un argument care determină caracterul şi atitudinea neschimbătoare a politicii Ruse în evoluţia istorică a relaţiilor sale cu statele vecine, îndeosebi cu statele exsovietice, precum şi cu celelalte state din sistemul internaţional.

Astăzi nici instituţiile internaţionale, ca exemplu ONU, nu a fost şi nici nu este în stare să împiedice agresiunea Federaţiei Ruse în spaţiul statelor exsovietice, aşa precum Liga Naţiunilor care „…renunţase la scopurile ei morale, abdicând în faţa Poloniei, la Viena, în faţa Italiei, la Corfu, şi în faţa Mari Britanii, în Mosul, nefiind în stare să împiedice războaiele decât între state mici”[5]. Prin urmare, dreptul internaţional este o construcţie pragmatică în aplicarea şi menţinerea păcii, securităţii internaţionale pentru statele din Consiliul de Securitate al ONU, din care face parte şi Rusia, de o parte, şi, o construcţie ideală aplicată doar pentru statele mici, de cealaltă parte, un sistem alcătuit dintr-o multitudine de elemente axate pe interesele de beneficii. Adoptarea rezoluţiilor de către Consiliului de Securitate reprezintă deseori doar recomandări. În cazul adoptării rezoluţiei pentru denunţarea referendumului organizat în Crimeea de către Federaţia Rusă, care prezintă calitatea de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, blocând orice luare de poziţie prin opunerea votului de veto, iar China, prin tradiţiile sale diplomatice s-a abţinut. Prin urmare, statele exsovietice, vor fi într-o continuă penetrare prin diferite mijloace de politica externă a Federaţiei Ruse, atâta timp cât federaţiile Rusiei vor mai fi consolidate într-un singur sistem politic condus de Kremlin. (…)

De la URSS, la „state exsovietice”.
Proiecte geopolitice: Rusia – succesoarea fostei URSS, din URSS în CSI – Eurasia – Novorossia

„…în cazurile disciplinare există alternativa la război, respectiv boicotul comerţului, inclusiv facilităţile poştale şi telegrafice puteau fi interzise acelui stat care ar fi comis fărădelegi”
                                                                                                               Arthur Ray Bowman

GEOGRAFIA influenţează demersul POLITIC. Dimensiunile geografice ale fostei URSS, constituită din 15 republici sovietice, ocupă o dimensiune geografică imensă, ce i-a conferit supremaţia imperială, o forţă ce i-a generat putere în ideologia sa politică, prin deţinerea şi a resurselor naturale bogate, (petrol, gaze naturale, resurse minerale, forestiere acvatice etc.) – extinsă pe continentul Eurasiei, între Longitudinea Estică, de la Meridianul 20º (Marea Baltică, Kaliningrad) până la Oceanul Pacific, strâmtoarea Bering, după Meridianul 18º, până în Emisfera Vestică, Meridianul de 168º şi în Latitudinea Nordică, de la Polul Nord, până în Asia Centrală, Latitudinea de 36º în Asia Centrală, Sudul Republicii Turkmenistan (de urmărit Harta geopolitica a statelor exsovietice din fosta URSS). O putere, entitate politică, care a atins apogeul în timpul „Războiului Rece ”, urmată de un declin, până la eşec şi destrămare totală, în decembrie 1989, când flamura căruia întruchipa munca silnică cu secera şi ciocanul de pe cupola Kremlinului a ajuns la pământul împietrit.

Un URSS, „menit să atrofieze conştiinţa naţională şi să creeze o anumită imagine asupra trecutului, pe care apoi să o prezinte ca adevăr prin propaganda politică de mistificare a adevărului, de deznaţionalizare şi de lichidare fizică a adversarilor, reali sau potenţiali”[6].

Constrângerea spaţiului geografic şi geopolitic pentru Rusia la Marea Neagră – după căderea URSS-ului, care avea 2.413 km ieşire la linia ţărmului, a rămas cu 475 km ieşire la ţărmul mării[7]. Această constrângere a spaţiului geografic de ieşire la ţărmul Mării Negre a direcţionat către o sufocare a Rusiei, deoarece Marea Neagră mereu va rămâne un pivot geopolitic foarte important în interesele economice şi de securitate naţională ale Rusiei, aspectul dat a şi determinat-o să nu retragă contigentele de armată[8] rusă (moştenite după căderea URSS-ului) din Crimeea şi Transnistria. A creat totodată conflictele de secesiune a Abhaziei, din Vestul Georgiei, pentru lărgirea spaţiului la ţărmul Mării Negre şi, Transnistriei în 1992, de a menţine şi controlul în spaţiul de Vest al Mării Negre, gurile râurilor Nistru, Dunării. La timpul potrivit, aceste contingente de armată rusă vor răspunde la ordinul Kremlinului. Prin urmare, cauza poziţionării armatei ruse în Crimeea, pe teritoriul Ucrainei, a dovedit efectul -, o armată transformată în oameni verzi, „militanţi înarmaţi fără semne de identificare, care organizează tulburări, ocupă clădiri administrative, incită populaţia, se ocupă de instruirea separatiştilor şi oferă consultanţă militară, astfel de forţe pot provoca o destabilizare semnificativă în cadrul unei ţări”, conform descrierii date de Comandantul suprem al forţelor NATO în Europa, generalul Philip Breedlove.

Interesul geopolitic al Federaţiei Ruse de astăzi este mai presus de „forţa morală a opiniei publice a întregii lumi”. Prin invocarea multitudinilor de pretexte, în scopul escamotării intervenţionismului în statele exsovietice, creează şi resetează proiecte geopolitice de importanţă geostrategică în interesul său naţional. Într-un mod anacronic, Rusia, este declarată moştenitoarea URSS-ului – succesoarea de jure în sistemul internaţional. De evidenţiat este cazul prin care Rusia a insistat şi intervenit prin legaţiunile occidentale de a rămâne „succesoarea” Convenţiei de la Belgrad, cu privire la regimul naval pe râul Dunărea (1948) şi la Comisia Dunării[9] de la Budapesta în urma destrămării URSS-ului, în ciuda faptului că nu este un stat riveran la râul Dunărea – catalogată drept o atitudine ab invidia[10].

Prin urmare, Rusia a preluat toate prerogativele pe plan internaţional şi intern, după care republicile sovietice ca: Moldova, Ucraina, Belarus, republicile baltice Estonia, Letonia, Lituaniană, republicile transcaucaziene Georgia (Gruzia), Armenia, Azerbaidjan şi republicile din Asia Centrală Kazahstan, Uzbekistan, Turkmenistan, Kîrghîzstan, Tadjikistan au rămas dezmoştenite, deci, sărăcite şi dezorientate pe plan internaţional, dezechilibrate pe plan naţional. Necesitatea introducerii noilor reforme pentru o economie în tranziţie, de trecere de la economia centralizată şi planificată de tip socialist la economia de piaţă liberă, reorientarea politicii interne la valori democratice, iar pe plan internaţional, la extinderea şi deschiderea de ambasade şi consulate, în scopul extinderii relaţiilor cu statele internaţionale, integrarea în structurile economice internaţionale, refacerea activelor militare şi de apărare naţională – aspect care a direcţionat fostele republici sovietice, numite în continuare state independente şi suverane, exsovietice la o formă cutumă comună, din care nu lipsea Rusia.

Astfel, Rusia se impunea prin atitudinea sa „moştenitoare” şi de ideologie sovietică de a controla politica pe plan intern şi extern, constituind Comunitatea Statelor Independente (CSI) în anul 1991, 21 decembrie (de urmărit Harta Comunităţi Statelor Independente).

O comunitate în care au mai rămas doar 9 membri, în 2014, La timpul constituirii CSI, Kremlinul spera că statele exsovietice vor tinde din nou spre Rusia[11].

CSI a fost constituită pe baza principiilor ca:
–  recunoaşterea reciprocă şi respectarea suveranităţii statelor-membre;
–  egalitatea în drepturi;
–  neamestecul în treburile interne;
–  renunţarea la aplicarea forţei;

Parlamentul georgian a votat în unanimitate retragerea Georgiei din CSI, pe data de 14 august 2008. După anexarea Crimeei la Rusia, Ucraina nu mai doreşte în CSI, 2014. Ucraina anunţase că se retrage din Comunitatea StatelorIndependente, după anexarea Crimeei, „s-a decis lansarea procedurilor pentru ieşirea din Comunitatea Statelor Independente”, declarase Andrei Parubi, secretarul Consiliului Ucrainei pentru Securitatea Naţională şi Apărare. O declaraţie postată anterior pe site-ul MAE de la Kiev arată că Ucraina a decis deja că nu va mai asigura preşedinţia CSI în 2014. „Ucraina a decis să nu continue mandatul preşedinţiei CSI pentru 2014 şi îşi rezervă dreptul de a-şi revizui apartenenţa sa viitoare”, precizase purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Ucrainei, Evgheni Perebiinis .

Harta 1. Geopolitica statelor exsovietice – URSS

Harta 2. Comunitatea Statelor Independente (CSI)

Acordul din 2011 al statelor membre ale CSI „permite participarea la uniuni vamale, de liber schimb sau aranjamente comerciale transfrontaliere, care corespund cu normele OMC”, reliefat în art. 18. Însă, procesul ratificării Acordului de Asociere a Republica Moldova, Georgia şi Ucrainei cu Uniunea Europeană a creat o criză politică economică şi de securitate naţională, declanşând un „război viu” al exporturilor de produse alimentare şi conflicte armate, susţinute de Federaţia Rusă, în raport cu Moldova şi Ucraina. Această dimensiune geoeconomică in spaţiul Europei reprezintă o evoluţie naturală bazată pe diferite forme de relaţii economice, la care Federaţia Rusă se opune, invocând aspectul de subminare a intereselor sale privilegiate cu statele exsovietice.

• Aceste să fie mecanismele de apărare pragmatică a intereselor privilegiate ale Rusiei?
• Atunci, Rusia se contrazice pe sine, care nu agreează pragmatismul creat însăşi de ea în spaţiul CSI şi întreaga Europă. Pragmatismul geopolitic dus de Kremlin trebuie să fie fide, non armis[12]!

Cu toate că CSI mai există, Federaţia Rusă a dorit un proiect mult mai ambiţios şi anume punerea bazei unei uniuni vamale cu statele din vecinătatea sa apropiată şi apoi, la o uniune economică eurasiatică, prin care să construiască o economie politică de la peninsula Iberică occidentală până la Vladivostok-ul oriental. În primăvara anului 2014, la 29 mai, Uniunea Economică Eurasiatică devine realitate. În Kazahstan la Astana au fost semnate oficial acordurile de înfiinţare, între Federaţia Rusă, Belarus şi Kazahstan, cu capitala la Astana.

Nici un proiect constituit politic şi economic nu are o garanţie macrobiană. Doar la trei luni de la înfiinţarea Uniunii Eurasiatice pe arena politică din cadrul Uniunii Eurasiatice au apărut declaraţii ireversibile din partea Preşedintelui Rusiei, V. Putin, la adresa statului Kazahstan. Preşedintele Kazahstanului Nursultan Nazarbaiev a declarat că „Kazahstanul are dreptul de a se retrage din Uniunea Economică Eurasiatică. (…) Kazahstanul nu va face parte din organizaţii care constituie o ameninţare la adresa independenţei noastre”.

Un scenariu plauzibil, în cazul aspiraţiilor de retragere a Kazahstanului sau Belarus din Uniunea Eurasiatică, cu siguranţă, Kremlinul va reacţiona dur şi va folosi mecanismele asemănătoare aplicate în Moldova, regiunea Transnistria, Georgiei (Abhazia, Osetia de Sud), Ucrainei (Crimeea, şi în S-E ţării, Doneţk, Lugansk).

Armenia, stat din Caucazul de Sud este ademenită de Federaţia Rusă în problema conflictului din Karabaghul de Munte că va fi susţinută şi va primi ajutor din partea statului rus, în cazul escaladării diferendului cu Azerbaidjan, numai să adere la Uniunea Eurasiatică. Armenia a prezentat interesul său pentru o posibilă aderare la Eurasia, deci, contează pe ajutorul Federaţiei Ruse. Azerbaidjanul contează pe ajutorul Turciei şi Georgia pe cel american – o triadă cu valenţe coordinative.

Organizaţia GUAM – GU(U)AM

Organizaţia GUAM a fost constituită în scopul dezvoltării cooperării cvadrilaterale pentru întărirea stabilităţii şi securităţii în Europa, bazându-se pe principiile de respectare a suveranităţii, integrităţii teritoriale, inviolabilitatea hotarelor statului, democraţiei legii şi respectării drepturilor omului. În mod indirect, de a restricţiona influenţa rusească în statele exsovietice de către Georgia, Ucraina, Azerbaidjan şi Moldova, statele fondatoare; ulterior, a aderat la GUAM şi Uzbekistan în 1999, însă, pe 5 mai 2005 s-a retras. O retragere, în scopul considerării că relaţia cu Federaţia Rusă este una dintre cele mai privilegiate şi nu doreşte să-i afecteze interesele în sfera sa de influenţă a spaţiului exsovietic.

În anul 2014, GUAM se revitalizează într-o organizaţie pentru Democraţie şi Dezvoltare Economică, preşedinţia căruia o deţine Republica Moldova. O cooperare patrulateră între statele membre ale GUAM va direcţiona spre o nouă dimensiune de avansare a dialogurilor cu UE şi aplicarea Acordurilor de asociere. Preşedinţia se bazează pe sprijinul statelor membre şi a Secretariatului GUAM, intenţionând să implice în mod activ toate capacităţile instituţionale şi organizatorice ale organizaţiei în scopul de a promova imaginea GUAM în sistemul relaţiilor internaţionale.

• UE, SUA consideră că prin organizaţia GUAM s-ar putea dezvolta o cooperare mai avansată prin politica Parteneriatului Estic şi a dezvoltării aşa-zisului „Coridor de transport Europa – Caucaz – Marea Caspică”, o perspectivă în restauraţia „Drumului Mătăsii”.
• Rusia consideră că GUAM reprezintă o ameninţare la interesele sale politice, economice şi de securitate din spaţiul exsovietic.

În continuare, GUAM se axează pe dezvoltarea continuă a zonei de liber schimb, bazată pe principiul liberei circulaţii şi a bunurilor servicii. Totodată, GUAM consideră o necesitate de a consolida, în continuare, cooperarea cu organizaţiile internaţionale, în special ONU, OSCE şi Consiliul Europei şi de dezvoltare a bunelor practici existente între statele membre ale organizaţiei GUAM pe baza planurilor anuale aprobate, şi pentru a ghida misiunile diplomatice în raport cu organizarea de consultări, în scopul de a conveni asupra unor abordări comune şi de dezvoltare a poziţiilor comune.

Este important menţinerea activă a priorităţilor de implementare a politicilor din cadrul Parteneriatului Estic, cu un specimen aparte pentru statele membre ale GUAM, remarcabile prin dorinţa de aliniere la standardele europene şi nu euroasiatice şi anume, un plan de cooperare sectorială în cadrul „GUAM +” va fi, de asemenea, elaborat, în special în domeniile:

• Economiei şi Comerţului;
• Transportului;
• Energiei;
• IT-ului;
• Ştiinţelor şi Educaţiei;
• Cultură şi Turism;
• Combaterii terorismului şi a criminalităţii;
• Prevenirea situaţiilor de urgenţă şi atenuarea lor;
• Cooperării consulare.

Statele membre ale GUAM-ului intenţionează să extindă dimensiunea şi să intensifice dezvoltarea de cooperare şi cu alte state şi organizaţii internaţionale, pentru consolidarea poziţiei GUAM şi a semnificaţiei sale, cu:

• Statele Unite ale Americii;
• Japonia;
• ţări ale Grupului de la Vişegrad;
• Ţările baltice;
• ţările scandinave;
• ţările Alianţei Pacifice,

în scopul de a dezvolta un dialog politic cu ţările date pe o dimensiune extinsă de probleme în ceea ce priveşte cooperarea internaţională, inclusiv probleme legate de soluţionarea paşnică a conflictelor îngheţate din regiunile ţărilor membre ale GUAM, state exsovietice.

De asemenea, GUAM specifică în mandatul preşedinţiei Republicii Moldova, pentru anul 2014, că va continua să dezvolte cooperarea în primul rând cu acele organizaţii internaţionale care au încheiat acorduri relevante cu GUAM şi au stabilit parteneriate, în special cu ONU, OSCE, Consiliul Europei, Uniunea Europeană, grupul de la Vişegrad etc. O atenţie deosebită va fi acordată dezvoltării dialogului cu Uniunea Europeană. În special, se va intensifica cooperarea între ţările Parteneriatului Estic, adică cu Belarus şi Armenia.

Este important de specificat că în mandatul de preşedinţie a Republicii Moldova pentru anul 2014 în cadrul GUAM nu este reliefată cooperarea cu Organizaţia Uniunii Vamale Rusia – Belarus – Kazahstan / Uniunea Economică EURASIA.

Uniunea Eurasiatică: din Uniunea Vamală Rusia – Belarus – Kazahstan, la Uniunea Economică Eurasia

Rusia, un „stat median”[13] în raport cu Europa, care reprezintă doar „capul apusean” al Eurasiei? Aceasta este doctrina filozofilor cinici, aplicată în analiza de geopolitică a filosofului rus Alexandr Dughin, întemeietorul şi susţinătorul proiectului Eurasia, în care evidenţiază principiul fundamental în determinarea perspectivelor pragmatice ale geopoliticii Ruse, „poporul rus (Rusia), fără îndoială, este responsabil de controlul asupra regiunilor nord-estice ale Eurasiei. Acest „Drand nach Osten und Norden” rusesc constituie un proces geopolitic firesc al istoriei ruse din ultimele secole, care n-a fost întrerupt de nici un fel de cataclisme politice. Mackinder a numit Rusia „Axa geopolitică a istoriei”, ceea ce este adevărat, întrucât poporul rus într-adevăr înclină, tradiţional, spre asimilarea civilizată a tuturor spaţiilor eurasiatice situate chiar în inima continentului. De aici se poate trage concluzia că interesele strategice ale ruşilor sunt inseparabile de întinderile Nord-estice ale Eurasiei”[14]. Ar fi şi un triumf pentru constituirea statutului „poporului rus”, în cazul care statele şi organizaţiile sistemului internaţional ar rămâne imune la boala imperialismului rusesc.

La 29 mai 2014, în capitala Kazahstanului, Astana, Federaţia Rusă cu Belarus şi Kazahstan au semnat un tratat privind crearea unei Uniuni Economice Eurasiatice, destinate să amplifice integrarea între cele trei state exsovietice.

• Armenia şi Kîrghîzstanul, alte două state exsovietice, şi-au anunţat intenţia de a adera la Uniunea Eurasiatică.
• Prin semnarea tratatului, statele îşi asumă obligaţiile pentru garantarea circulaţiei libere a mărfurilor, serviciilor, capitalului, forţei de muncă, precum şi pentru crearea unor politici comune în domeniile energiei, industriei, agriculturii şi transporturilor.
• Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a reliefat că Ucraina trebuie „mai devreme sau mai târziu” să adere la Uniunea Economică Eurasiatică, alături de Belarus, Kazahstan şi Rusia. „Am pierdut participanţi pe drum, mă gândesc la Ucraina (…)”

“Novorossia”

Sursa: http://www.wnyc.org/story/why-do-so-many-places-in-ukraine-and-crimea-sound-a-bit-greek/
Harta 3. Novorossia în viziunea politicii de la Kremlin în 2014

Termenul de Gubernia Novorossia a existat în timpurile anilor 1775, a Ecaterinei a II-a a Rusiei, care luase o serie de măsuri menite să întărească absolutismul şi iobăgia. Rusia a fost împărţită în 50 de gubernii (a câte 400.000 de locuitori) şi fiecare gubernie era formată din judeţe. Guvernatorii şi ispravnicii judeţelor au primit trupe de armată şi de poliţie pentru înăbuşirea răzmeriţelor[15]. În 1772 hanatul Crimeea îşi proclamă independenţa faţă de Turcia, punându-se sub protectoratul rus, iar în 1783 are loc anexarea Crimeei la Rusia şi Georgia trece în acelaşi an sub protectoratul rus.

În prezent, termenul de Novorossia este folosit în scopul constituirii statutului poporului nou rus, odată cu declanşarea separatismului in Sud – Estul Ucrainei, Doneţk şi Lugansk pentru o NOUĂ RUSIE/ NOVOROSSIA. Un termen, folosit de adepţii federalizării Ucrainei şi de preşedintele Rusiei, V. Putin, însă, după impunerea sancţiunilor de către occidentali pentru intervenţia Rusă în Ucraina, a scăzut şi intensitatea de propagandă a termenului de „Novorossia“, totodată, şi din discursurile preşedintelui rus.

Harta 4. Guberniile anexate la Rusia între anii 1734-1783. Novorossia
Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/Novorossiya

Doctrina de politică externă a Rusiei în raport cu statele exsovietice (07 mai 2012)

„Este o realitate geografică faptul că nici o altă ţară a lumii nu a depins mai mult decât Rusia de geopolitică în ceea ce priveşte direcţiile politicii sale externe”.[16]
Ezzatollah Ezzati

Doctrina de politică externă a Rusiei în sec. XXI este axată pe evoluţia istorică şi a interesului geopolitic, dedus din geografia poporului rus. Poziţia geopolitică a Rusiei în cadrul coordonatelor Terrei, creează premisa direcţiilor geocardinale de politică externă în scopul folosirii popoarelor comunităţii mondiale ca o necesitate obiectivă[17]. Totuşi, puterea de manevră a Rusiei poate scădea în unele state exsovietice, care au constituit organizaţia GUAM, odată cu aderarea lor la alte structuri internaţionale ca UE, NATO. Evenimentul summit-ului Parteneriatului Estic la Vilnius din decembrie 2013 a contribuit la creşterea importanţei UE şi NATO în societatea civilă din statele exsovietice ca Moldova, Ucraina, Georgia, Azerbaidjan, mai puţin Armenia, Belarus şi statelor exsovietice şi în Centrul Asiei.

În scopul de a pune în aplicare o politică externă coerentă a Federaţiei Ruse, permiţând asigurarea intereselor sale naţionale pe baza principiilor pragmatice, deschiderea şi formarea multi-vectorială în condiţiile unui nou sistem policentric în relaţiile internaţionale, se stipulează cu privire la relaţiile cu statele membre ale CSI (state exsovietice):
– de revizuit dezvoltarea cooperării multilaterale şi a proceselor de integrare a spaţiului CSI ca un domeniu-cheie al direcţiei politicii externe a Rusiei;
– constant de efectuat cursul mai departe de dezvoltare şi cooperare pe mai multe planuri cu statele – membre ale CSI, în socio-economie, probleme umanitare, apărarea dreptului şi alte domenii;
–  contribuţia aprofundată de integrare eurasiatică în cadrul Uniunii Vamale şi economică unică al spaţiului Federaţiei Ruse, Republicii Belarus şi Republicii Kazahstan şi crearea la 1 ianuarie 2015 a Uniunii Economice Eurasia, bazate pe deschiderea acestor procese de aderare a altor state, în special membrilor Comunităţii Economice Eurasia şi participanţii Comunităţii Statelor Independente, promovarea poziţiei internaţionale în integrarea noilor structuri.
–  continuarea participării active în găsirea căilor de soluţionare a problemelor conflictului transnistrean, pe baza respectării suveranităţii, integrităţii teritoriale şi neutralităţii Republicii Moldova în determinarea unui statut special al Transnistriei.
Î-  continuarea în mod constant a lucrărilor în interesul de soluţionare a conflictului din Nagorno-Karabah în cooperare cu alte ţări – copreşedinţi ai grupului Minsk de la OSCE şi pe baza principiilor, stabilite în declaraţiile comune ale Preşedintelui Federaţiei Ruse, Preşedintele Statelor Unite ale Americii şi Preşedintele Republicii Franceze, făcute în anii 2009-2011;
–  în mod activ de promovat, intensificarea creării Republicii Abhazia şi Osetiei de Sud ca un stat democratic modern, consolidarea poziţiei internaţionale, pentru a asigura securitatea sigură şi recuperarea economico-socială a acestor republici[18], etc.

Prin doctrina de politică externă, Rusia urmăreşte reconstrucţia sa în poziţionarea de mare hegemonie mondială, de misionar şi apărător conservatorist al curentului slav ortodox. Revizuirea de dezvoltare a cooperării multilaterale şi a proceselor de integrare a spaţiului CSI ca un domeniu-cheie al direcţiei politicii externe al Rusiei a direcţionat mai mult crearea de noi conflicte în Ucraina. Ceea ce nu se evidenţiază în măsurile de politică externă ale Rusiei este „vectorul de construire a imperiului care transferă pe loc, raporturile ruşilor şi kazahilor în Kazahstan, sau ale ruşilor şi ucrainenilor în Ucraina…, fărâmiţarea confesională şi naţională a Ucrainei, problema Crimeei etc., devenind o problemă de coexistenţă a diferitelor etnii în limitele unui spaţiu politic unic”[19].

Rusia a fost şi este un imperiu şi politica ei se apropie într-un mod deosebit de clar de filosofia unui imperiu ce nu mai poate fi socotită ca fiind ceva normal şi comun pentru sec. XXI. Politica preşedintelui V. Putin este o politică agresivă, folosind ca instrument de intimidare armată, chiar dacă în cazul Crimeei nu s-a tras nici un glonţ. Aceasta este o politică pe care politologii o consideră ca fiind realmente o politică imperialistă sau neo-imperialistă[20].

Astăzi, comunitatea internaţională este foarte atentă la intenţiile şi măsurile de politică externă ale Rusiei. Datorită intervenţiei ruse în Ucraina, SUA, UE au întreprins un şir de sancţiuni economice, mai dure de către SUA şi mai blânde de către UE, datorită dependenţei directe de asigurarea cu gaze ruseşti. Totuşi, Rusia devine un stat tot mai mult izolat şi marginalizat de comunităţile internaţionale, iar statele exsovietice încearcă să complementeze economia naţională în cooperare cu statele membre ale UE, la politica embargourilor impuse de Kremlin.

Federaţia Rusă de astăzi ar trebui să pledeze pentru o lume multipolară, în această lume Rusia este un pol cu propria sa sferă de influenţă[21]. Toate alianţele externe se vor baza pe valori geopolitice, nu ideologice[22].

Statele exsovietice în geopolitica Rusiei: conflictele îngheţate

Pornind de la termenii utilizaţi de Gerhard Lenski, care reliefează „fiecare ciclu începe cu luarea puterii prin forţă de către o nouă elită şi implică o fază iniţială de violenţă, în care rezistenţa organizată e nimicită sau înlăturată. În următoarea fază, regimul se străduieşte să-şi reducă dependenţa de forţă brută şi să-şi crească autoritatea legitimă, o tendinţă spre constituţionalism sau domnia legii trebuie oprită sau chiar inversată, dacă forţe interne sau externe se confruntă cu puterea elitei. Totuşi, dacă nu există o succesiune continuă de asemenea provocări, tendinţa pe termen lung implică o reducere a rolului activ al forţei şi constrângerii, o creştere a rolului convingerii şi stimulentelor, până când, în cele din urmă, ciclul se încheie prin răsturnări sau cucerire”[23] -, aspectul dat reprezintă asemănări ale implicării forţei externe, ale Rusiei, prin intermediul unor grupări insurgente create tot la comanda Kremlinului sau ale armatelor fost sovietice, rămase în teritoriul unor state după destrămarea URSS-ului, cu scopul de a destabiliza situaţia politică, de creare a violenţei în rândurile societăţii civile pentru secesiunea teritoriilor în regiunile Moldovei de Est, Georgiei, de Nord şi Vest, Azerbaidjanului de Sud, Ucrainei, de Sud şi Sud-est, transformându-le în regiuni secesioniste, de ordin naţional, invocând apărarea conaţionalilor de origine rusă, cu tendinţe de constituţionalizare de noi autonomii sau federaţii prin legile cărora să direcţioneze la oprimarea direcţiilor geocardinale de politică externă a statelor exsovietice.

Harta 5. Regiunea Transnistria, Estul Moldovei: 1992

Astăzi, regiunile de conflict ca Transnistria (Harta 5.), Abhazia, Osetia de Sud (Harta 6.), Karabahul de Munte (Harta 7.), neavând un statut politic acordat în raport cu dreptul internaţional, au fost denumite conflicte post-sovietice sau îngheţate, urmate de conflictul din Donbas şi până la Crimeea ucraineană, care a devenit o republică în cadrul federaţiilor ruse.

Neimplicarea directă, de jure şi de facto, a instituţiilor internaţionale în rezolvarea politică a conflictelor iniţiale din 1991-1992 în regiunile statelor exsovietice ca Transnistria, Abhazia, Osetia de Sud şi a Karabahului de Munte a direcţionat la încurajarea Kremlinului de a mai recurge la gesturi asemănătoare şi în Ucraina, evenimentele pe care le trăim cu toţii în prezent, 2014.

Harta 6. Georgia: Abhazia 1992 şi Osetia De Sud, 1991

Harta 7. Azerbaidjan: Karabahul de Munte / Nagorno 1991

Conflicte asemănătoare pot urma şi în alte state exsovietice, în cazul în care unele guverne vor dori să se redirecţioneze şi să se alinieze la noi standarde de relaţii economice, în afara intereselor Federaţiei Ruse. Aşa precum reliefează şi Nicu Popescu[24] că „…ocolirea adevărului, lipsa de unitate şi chiar inacţiunea comunităţii internaţionale, inclusiv a UE, au dus la prelungirea mai multor conflicte” [25].

Harta 8. Ucraina: Crimeea şi Regiunea Donbas 2014

Clubul Valdai: un rol geocardinal în politica externă a Federaţiei Ruse

• Clubul a fost numit după locul primei şedinţe – oraşul denumit Novgorod cel Mare,în apropierea lacului Valdai, înfiinţat în 2004 de către Agenţia RIA Novosti şi Consiliul privind politica externă şi de apărare a Rusiei.
• Clubul Internaţional Valdai reprezintă o adunare exclusiv din experţi ruşi şi internaţionali în istorie, politică, economie şi relaţii internaţionale.
• Misiunea clubului este de a promova un dialog la nivel global cu privire la Rusia şi de a oferi o analiză independentă, imparţială, ştiinţifică a proceselor politice, economice şi sociale din Rusia şi din lumea universală.
• Consiliul Consultativ al Clubului Valdai este responsabil pentru planificarea temelor de lucru ale clubului şi aprobarea noilor membri. Consiliul include cei mai influenţi membrii care au fost în club încă de la începuturile sale şi, la care au participat cei mai mulţi dintre ei la conferinţele sale anuale. Primul Consiliu este format din Svetlana Mironyk, Serghei Karaganov, Tim Colton, Alexander Rahr, etc.
• Clubul de reflecţie Valdai este recunoscut atât în Rusia, cât şi în străinătate pentru angajamentul său de „efort intelectual” (în accepţia ruşilor).

Concluzii

■                                  Factorul geopolitic a contribuit la doctrina politicii externe a Rusiei.

■                                  Revizuirea pentru dezvoltarea cooperării multilaterale şi a proceselor de integrare a spaţiului CSI ca un domeniu-cheie al direcţiei politicii externe al Rusiei va direcţiona la extinderea Uniunii Economice Eurasiatice şi la crearea impedimentelor de funcţionare a mecanismelor de politică în cadrul CSI şi GUAM

■                                  Statele exsovietice ca Moldova, Ucraina, Georgia şi Azerbaidjan vor ieşi din sfera de influenţă a Rusiei şi se vor integra în UE şi NATO, aşa precum au aderat România şi alte state din blocul socialist/comunist.

■                                  Armenia şi Kîrghîzstan ar putea să adere la Uniunea Eurasiatică, dacă viitoarele guverne nu-şi vor redirecţiona geocardinalele de politică externă.

■                                  Viitoarele guverne din Belarus şi Kazahstan ar putea părăsi Uniunea Eurasiatică, în cazul nerespectării intereselor lor naţionale de către Rusia.

■                                  NOVOROSIA este un proiect care într-un viitor îndepărtat ar putea integra Rusia Europeană (…)

■                                  Conflictele îngheţate din statele exsovietice se vor reconfigura în republici autonome sau viitoare state independente.

■                                  Regiunile Doneţk şi Donbas sunt în devenire ca autonomii în cadrul Ucrainei. Crimeea nu va fi restituită Ucrainei de Rusia.

Bibliografie

1. Aide-Memoriu, clasificată ca adresă confidenţială, document din Arhiva Diplomatică a României, Vol. 23/Fond 71/1914. E.2
2. Alex Berca, Ucraina un punct de vedere geopolitic. Ed. Top Form, Bucureşti 2014
3. Alexandr Dughin, „Bazele geopoliticii şi viitorul geopolitic al Rusiei”, Ed. Eurasiatica. ro, Bucureşti, 2011
4. Antoaneta Olteanu, Civilizaţia Rusă. Perioada veche şi modernă. Ed. PAIDEIA, Bucureşti, 1998
5. Buletin Diplomatic, Moscova, nr. 2 1997 – E. Bajarov, Evoluţia politicii externe a Rusiei în anii 90
6. Decret semnat, despre măsurile privind realizarea cursului de politică externă al Federaţiei Ruse din 7 mai 2012. http://kremlin.ru/acts/15256
7. Document din Arhiva Diplomatică a României, Vol. 23/Fond 71/1914. E.2. Legaţiunea Regală a României la Washington D.C. 28 iulie 1926. Adresă către E.S. Dl. Ion Mitilineu, Ministru al Afacerilor Străine
8. Е. Примаков, Преобраэнная Россия. Мединародная жини, нр. 3-4, 1992
9. Ezzatollah Ezzati, Geopolitica în secolul XXI. Ed. Top Form, Bucureşti, 2010
10. Florin Matrescu „Holocaustul roşu sau crimele în cifre ale comunismului internaţional”, Ed. Făt-Frumos, Bucureşti. 1998
11. Gerhard E. Lenski, Putere şi privilegii. O teorie a stratificării sociale. Ed. Armarcord, Timişoara
12. Grineveţkii S. R., Jiliţov S.S. Zonn I. S. „Cazinoul geopolitic la Marea Neagră”, Ed. Vostok Zapad, Moscova, 2009 (Ediţia este în limba rusă – („Геополитическое казино Причерноморья”)
13. Ioan Scurtu, Coordonator „Istoria Basarabiei de la începuturi pănă în 2003”. Ed. ICR, Bucureşti. 2003, pag. 7
14. Nicu Popescu, Politica externă a Uniunii Europene şi conflictele post-sovietice. Ed. Cartier istoric, Chişinău, 2013
15. “Scrisoarea către Secretarul de Stat, 27 martie 1933, Domn Cordell Hull, Washington D.C.”
16. Stavinţki Piotr Nicolaevici, „Bazele geografice şi geopolitice ale eurasiatismului” în „Element”, nr. 3 din 1933
17. Titus Corlăţeanu, „Succesoarea” Federaţiei Ruse la Convenţia de la Belgrad cu privire la regimul naval pe râul Dunărea (1948) şi la Comisia Dunării. Ed. Juridic, Bucureşti. 2011
18. http://www.wnyc.org/story/why-do-so-many-places-in-ukraine-and-crimea-sound-a-bit-greek/
19. http://en.wikipedia.org/wiki/Novorossiya

*      Beneficiară a programelor de cercetare şi documentare ştiinţifică: Bursa de studiu ARCADIA în domeniul dezvoltării internaţionale 2014, pentru vizita de studiu în perioada 22-29 aprilie 2014, în Moldova şi Ucraina; Bursa de cercetare şi documentare pentru sprijinirea românilor de pretutindeni din cadrul MAE – DPRRP, pe perioada iunie-noiembrie 2014.

[1]              Serghei Lavrov, Ministrul Externe ale Federaţiei Ruse, explica pe 18 ianuarie 2007.

[2]              Traducere din limba latină – de la real la posibil.

[3]      Florin Matrescu,,Holocaustul roşu sau crimele în cifre ale comunismului internaţional”, Ed. Făt-Frumos, Bucureşti. 1998, pag. 36.

[4]      Document din Arhiva Diplomatică a României, Vol. 23, pag. 319/Fond 71/1914. E.2. Aide-Memoriu, clasificată ca adresă confidenţială.

“Scrisoarea către Secretarul de Stat, 27 martie 1933, Domn Cordell Hull, Washington D.C.”

[5]      Document din Arhiva Diplomatică a României, Vol. 23, pag. 20/Fond 71/1914. E.2. Legaţiunea Regală a României la Washington D.C. 28 iulie 1926. Adresă către E.S. Dl. Ion Mitilineu, Ministru al Afacerilor Străine.

[6]      Ioan Scurtu, Coordonator ,,Istoria Basarabiei de la începuturi până în 2003”. Ed. ICR, Bucureşti. 2003, pag. 7.

[7]      Grineveţkii S. R., Jiliţov S. S. Zonn I. S. “Cazinoul geopolitic la Marea Neagră”, Ed. Vostok Zapad, Moscova, 2009, pag. 14 (Ediţie este în limba rusă – “Геополитическое казино Причерноморья”).

[8]      De facto şi de jure, contingentele armate din timpul URSS au trebuit să rămână pe teritoriul căruia erau amplasate, cu statut de apartenenţă în componenţa fostelor republici sovietice, astăzi, state exsovietice, independente şi suverane.

[9]      Titus Corlăţeanu, în lucrarea „Succesoarea” Federaţiei Ruse la Convenţia de la Belgrad cu privire la regimul naval pe râul Dunărea (1948) şi la Comisia Dunării. Ed. Juridic, Bucureşti. 2011, descrie implicaţiile care le poate produce în Comisia Dunării, prezenţa Rusiei.

[10]     Traducere din latină, demonstraţie falsă, un fel de argument al urii.

[11]     Buletin Diplomatic, Moscova, nr. 2 1997 – E. Bajarov, Evoluţia politicii externe a Rusiei în anii 90, pag. 60.

[12]     Traducere din latină – prin încredere, nu cu ajutorul armelor.

[13]     Stavinţki Piotr Nicolaevici, “Bazele geografice şi geopolitice ale eurasiatismului” în ”Element”, nr. 3 din 1933 / Reprezintă o denumire geopolitică dată Rusiei, în comparaţie cu China/

[14]     Alexandr Dughin, “Bazele geopoliticii şi viitorul geopolitic al Rusiei”, Ed. Eurasiatica.ro, Bucureşti, 2011, pag. 126 /Notă: la pagina dată sunt evidenţiate multe alte principii, considerate ca misiuni civilizatoare, care constituie sensul existenţei poporului rus în accepţia autorului, inadmisibile în structura comunităţilor internaţionale. Autorul dorind să reliefeze într-un fel, idealistic, elementele de triumf final al statutului poporului rus, însă, condiţiile actuale, cu toate normele occidentale civile, de abordare juridică, nu există posibiliate obiectivă de consolidare… /

[15]     Antoaneta Olteanu, Civilizaţia Rusă. Perioada veche şi modernă. Ed. PAIDEIA, Bucureşti, 1998, pag. 68

[16]            Ezzatollah Ezzati, Geopolitica în secolul XXI. Ed. Top Form, Bucureşti, 2010, pag. 90.

[17]            Ibidem.

[18]            Decret semnat, despre măsurile privind realizarea cursului de politică externă al Federaţiei Ruse din 7 mai 2012. http://kremlin.ru/acts/15256

[19]            Ibidem

[20]            Alex Berca, Ucraina un punct de vedere geopolitic. Ed. Top Form, Bucureşti 2014, pag. 68

[21]            Е. Примаков, Преобраэнная Россия. Мединародная жини, нр. 3-4, 1992

[22]            Ibidem

[23]     Gerhard E. Lenski, Putere şi privilegii. O teorie a stratificării sociale. Ed. Armarcord, Timişoara, pag. 74

[24]     Doctor în ştiinţele Relaţiilor Internaţionale, născut în Republica Moldova, fost director de program la Consiliul European pentru Relaţii Externe din Londra şi consilier al Prim-Ministrului Republicii Moldova.

[25]     Nicu Popescu, Politica externă a Uniunii Europene şi conflictele post-sovietice. Ed. Cartier istoric, Chişinău, 2013, pag. 11.