MA Silvia ŢILICĂ^*

„Nu supravieţuiesc speciile cele mai puternice,
nici cele mai inteligente, ci cele mai uşor adaptabile”
Charles Darwin

Nu mai este o noutate faptul că trăim într-o eră a globalizării şi nici că suntem la început de secol XXI, în care accentul este pus pe o modernitate târzie, care să-şi asume experienţa socială a diversităţii şi a diferenţei.

Trăim într-o societate multinaţională, deci este important ca fiecare dintre noi să fim cointeresaţi în a cunoaşte şi a descoperi noul – cultura, obiceiurile celuilalt, tradiţiile specifice culturii date, bucatele tradiţionale, portul. Deci, o comunicare eficientă, un dialog ne ajută să înţelegem o persoană sau o situaţie şi ne permite să rezolvăm diferite probleme.

Vorbim de comunicare, de necesitatea comunicării – necesitatea de a relaţiona şi de a interacţiona, dar şi necesitatea de a ne informa inteligibil şi de a înţelege corect semnificaţia mesajului.

Auzim termenii de multiculturalitate şi interculturalitate, termeni adesea confundaţi, cu toate că este o mare diferenţă între aceştia.

O societate multiculturală este aceea în care oameni de diferite culturi, naţionalităţi, etnii şi grupuri religioase, trăiesc în acelaşi loc, dar nu intră în contact unii cu ceilalţi. Diferenţele sociale şi culturale reprezintă o provocare atât pentru sfera politică interesată să găsească soluţii, cât şi pentru ştiinţele sociale interesate în găsirea unor interpretări ale acestora. Astfel, cultura, identitatea şi politicul devin categorii centrale, oferind multiculturalismului trei interpretări fundamentale, şi anume:multiculturalism descriptiv, normativ şi critic.

Multiculturalismul descriptiv se referă la diversitatea bunurilor „culturale”, atât din domeniul producţiei culturale, cum este arta, muzica, filmul, cât şi din domeniul comunicării şi al serviciilor.

Cel normativ se bazează pe critica regulilor şi discursurilor anterioare referitoare la diferenţele sociale şi culturale, reclamând validarea unor noi norme.

Multiculturalismul critic este, după cum menţionează Claus Leggewie, „răspunsul dat la criza tehnicilor de tratare a fenomenului diversităţii culturale şi a statului naţional etnic omogen, iar, ca program, se angajează să găsească noi concepţii pentru convieţuirea grupurilor demografice cu tradiţii diferite”[1]

Între cele trei categorii centrale – cultura, identitatea şi politicul – există o strânsă legătură. În dimensiunea politică a multiculturalismului se vorbeşte de problemele identităţii, a genului, a culturii în politică. Deci are loc „politizarea identităţii şi a culturii”.

Ca răspuns la criticile existente cu privire la multiculturalitate, a apărut interculturalitatea, care se referă la sprijinul pentru dialog intercultural; care implică mai mult decât o acceptare pasivă a unui fapt multicultural; care promovează dialogul şi interacţiunea dintre culturi.

Martha Nussbaum descria interculturalitatea ca fiind „recunoaşterea nevoilor umane comune între diferite culturi şi de disonanţă şi dialog critic în culturi”.

Deci, comunicarea, după cum spunea John Fiske, este „o dimensiune centrală a vieţii noastre culturale; fără ea, orice tip de cultură moare”.

Şi ca o definiţie scurtă a comunicării putem spune că este un proces prin care o persoană transmite un conţinut altei persoane. Sau mai bine zis, „arta transmiterii informaţiilor, ideilor şi atitudinilor de la o persoană la alta”[2].

DAR CE ESTE INFORMAŢIA?

Dacă luăm definiţia din DEX, spunem că este o comunicare, o veste, o ştire care pune pe cineva la curent cu o situaţie. Dar, în acelaşi timp, putem spune că informaţiile prezintă întotdeauna o anumită semnificaţie obţinută în urma procesării unei cantităţi de date după anumite criterii.

Prelucrarea informaţiei este foarte importantă; particularităţile privind prelucrarea acesteia, diseminarea ei, scopul şi utilizarea informaţiei.

Astfel, în mod pozitiv, informaţia poate fi folosită pentru a identifica şi promova lucrurile care unesc comunităţile; pentru a promova comunicarea şi coexistenţa multiculturală.

În mod negativ, informaţia este prelucrată în sensul de a introduce o anatemă sau mai multe, cu tentă relaţională, culturală, morală, legală, mod de viaţă; creează atitudini potrivnice unor posibili adversari de multiculturalitate.

Contrar – informaţia care vine din partea subiecţilor afectaţi, care are în vedere acuzaţii de discriminare, abuz, intoleranţă, de victimizare, sens în care se foloseşte informaţia ca armă, dar care, anterior, a folosit procedurii de prelucrare şi creează un mesaj care să dea percepţia dorită părţii implicate direct / indirect, ori sensibil democratic, diplomatic şi politic.

De asemenea, informaţia este folosită în atingerea scopurilor de promovare a propriilor concepţii, a recunoaşterii şi promovării drepturilor respectivelor comunităţi interculturale.

Vorbim despre comunităţi – comunităţi umane.

Dacă ne gândim la definiţia fiinţei umane dată de filozofie, ca fiind o entitate bio, psihosocială şi culturală, atunci putem spune că omul este unicat.

Diversitatea este dată, în primul rând, de subspecia umană; de rasele umane, care, în mod consecvent, fiecare vine cu propria multiculturalitate, însemnând prin aceasta, modul de a privi lumea, viaţa şi de a se raporta la ea.

Aceasta este diversitatea naturală, care atrage după sine sisteme culturale şi multiculturale proprii sau relativ comune.

Caracterul istoric de identificare a culturalităţii, acumulările, transformările, schimbările ce-au avut loc în existenţa şi cultura diferitelor comunităţi rasiale au determinat şi apariţia unor diferenţe chiar în interiorul aceleiaşi comunităţi etnice, cum ar fi, de exemplu, de natură religioasă.

Informaţia este – în sens larg – cea care a contribuit nu numai esenţial, ci şi determinant, în dezvoltarea fiinţei umane; vorbirea care poartă informaţia, şi scrisul fiind atribute exclusive ale fiinţei umane.

Informaţia a fost folosită pentru a promova propriile interese, de la natura individului ca subiect, continuând cu familia, comunitatea etnică şi cu comunităţile de habitat, religioase, până la epoca modernă, unde putem identifica comunităţi înalt specializate cu afinităţi specifice, inclusiv de natură sexuală, comunităţi – minorităţi.

Vorbim despre comunităţi mari de oameni, definiţi natural, şi culturi apărute şi dezvoltate ulterior, şi comunităţi mai mici, apărute în cadrul acestora, de natură mai mică. Totul, viaţa economică, socială, într-un cuvânt istoria omenirii, înseamnă informaţie acumulată, transmisă, perfecţionată. Într-o figură de stil, poate fi comparată cu sângele care curge în organismul uman.

Este binecunoscut addagio-ul conform căreia „informaţia înseamnă putere” – asta pentru a defini şi locul şi rolul informaţiei ca modalitate de a-ţi impune propriile interese personale, atât în sens restrâns, cât şi în sens larg.

Informaţia folosită în sens pozitiv poate crea sisteme democratice mari de natură multiculturală, chiar la nivel de organizare statală? Sau negativ, situaţii de crize umanitare, până la anihilarea fizică reciprocă sau unilaterală?

Din ce în ce mai mult vedem în ultima perioadă ce se întâmplă cu grupul migraţionist din Orientul Mijlociu. Pe toate posturile de televiziune, publicaţiile online şi cele tipărite, din toate colţurile lumii, apar imagini cu mulţimea de migranţi care doreşte să ajungă în Europa de Vest. Analişti, experţi, diplomaţi, politicieni, oameni de stat încearcă să dezlege şi să pună capăt acestor provocări asimetrice.

Cele trei mari puteri implicate în acest proces – Rusia, UE, SUA – au propria lor percepţie asupra ciclului informaţional în relaţia Occident – Orient.

Îşi folosesc propriile mijloace de informare sau dezinformare, manipulare a maselor, în vederea obţinerii scopului scontat.

Urmărind şi făcând o analiză a acestui ciclu informaţional, observăm că ne aflăm în faţa unui proces gândit, calculat, bine pus la punct şi nu în faţa unui eveniment spontan. Este un război cald.

Fostul Consilier economic al lui Vladimir Putin – Andrei Ilarionov – a menţionat, într-un interviu dat în noiembrie 2014 la TV Republika, că „nu avem de-a face cu un război rece…

Chiar oamenii lui Putin îl numesc cel de-al IV-lea Război Mondial… E un război declarat de Rusia restului lumii, aproape întregii lumi. Războiul pentru aşa-numitele „valori tradiţionale ruseşti”, pentru crearea unei lumi ruseşti – a unei entităţi neo-imperiale pe fostul teritoriu al imperiului sovietic sau al imperiului rusesc”[3].

Un alt material reprezentativ în această problematică este „discursul de la Soci” din octombrie 2014, în care Putin contestă în întregime ordinea mondială actuală, regulile sistemului internaţional actual. El vrea să schimbe acest sistem cu unul nou şi chiar transmite într-un fel Preşedintele Obama şi guvernul SUA, o ofertă foarte clară: împărţirea lumii între ei şi instituirea unor noi reguli ale ordinii mondiale.

Acest tip de acţiune al Uniunii Sovietice seamănă cu cele ale lui Adolf Hitler, din august 1939, când i-a transmis premierului Marii Britanii, Neville Chamberlain, două mesaje, prin care sugera exact acelaşi lucru: schimbarea ordinii mondiale, împărţirea Europei Occidentale între Imperiul Britanic şi cel de-al III-lea Reich. Iar istoria ne-a dovedit că rezultatul a fost Pactul Ribbentrop-Molotov, în urma căruia a fost împărţită Europa Centrală şi de Est.

Andrei Ilarionov a punctat surprinzător, în interviul său, inevitabilul eveniment migraţionist „…ţările şi naţiunile europene nu ar trebui să fie surprinse, dacă, să spunem, la anul, în primăvară, apare o masivă mişcare politică islamistă, o primăvară islamică în Europa, care va destabiliza ţările europene şi va consuma energia şi atenţia liderilor europeni, în timp ce Putin va încerca să-şi ducă la capăt proiectele sale neo-imperiale”.

Pe de altă parte, Generalul (r) Constantin Degeratu a declarat într-un interviu la Adevărul Live că „Rusia generează criza acestei migraţii excesive. Se doreşte distragerea atenţiei de la războiul din Ucraina”[4].

Generalul Degeratu a vrut să evidenţieze că se exagerează cu această criză generată de asaltul imigranţilor asupra Europei, pentru a se acoperi criza principală, adică agresiunea Rusiei din Estul Europei.

În acest moment sunt, de fapt, patru probleme:

1.    Agresiunea Rusă din Estul Europei
2.    Statalizarea terorismului în Orientul Apropiat, prin aşa-zisul Stat Islamic, care a creat o problemă pe fondul preluării controlului crizei siriene de către Rusia
3.    Criza migraţiei excesive
4.    Criza economică majoră care a zguduit lumea, Europa.

Cum putem demonstra că totul se întâmplă după un plan bine pus la punct, coordonat şi organizat? Punându-ne câteva întrebări pertinente:

1.    Cum de nu observăm că criza economică începută în 2008 a făcut ca GDP-ul total al Chinei să ajungă pe primul loc?
2.    Cum de nu observăm că criza actuală are un anumit specific: Grecia, Macedonia, Serbia, Ungaria?
3.    Cum se face că fenomenul migraţionist a început exact la o săptămână după ce s-a terminat de construit gardul de către Ungaria?
4.    Cum se poate ca trei sferturi dintre migraţionişti să fie atât de bine îmbrăcaţi şi să posede mii de Euro, când vin din zone de război?

Aşa cum menţionam la începutul acestui material, prelucrarea informaţiei, diseminarea ei, scopul şi utilizarea informaţiei este de maximă importanţă.

Făcând o analiză de intelligence, putem desprinde în cazul de faţă, trei scenarii:

1.    Consecinţa „Primăverii Arabe” – care a fost un proiect nu numai eşuat, ci o catastrofă , şi politica greşită a Europei au aruncat Orientul Mijlociu în haos, pentru că nu s-a înţeles nimic din specificitatea multiculturală şi cele geostrategice, dar nici din interesele prezente în zonă.
2.    Acest fenomen migraţionist face parte dintr-un plan strategic al Rusiei, de impunere şi redevenire a Federaţiei Ruse ca actor principal alături de SUA, într-un scenariu bipolar de putere SUA – Rusia. După cum vedem în exodul migraţionist, nu avem de-a face cu o pătură săracă, ci, dimpotrivă, cu tineri instruiţi, şcoliţi, bineînţeles incluşi printre mulţimea disperată.
3.    Un alt actor important, ce nu poate fi lăsat de-o parte, este Israelul. Tăcerea Israelului nu poate fi interpretată că n-ar avea interese, ci, mai degrabă, că „lucrează” (mai ales pe fondul crizei nucleare, după pactul SUA – Irak).
Rusia pare să fie iniţiatorul în susţinerea ţărilor care au o dimensiune propusă – Siria, Grecia, Macedonia, Ungaria, cu scopul de a produce o reacţie asimetrică la poziţia UE faţă de problema Crimeei şi Ucrainei. Şi aici vedem reacţia la sancţiunile economice impuse Rusiei.

Observăm o migraţie apărută pe fondul războiului din Orientul Mijlociu, folosită conjunctural de Rusia pentru a demonstra imposibila eliminare a ei din tabloul actorilor.

Această criză migraţionistă este o consecinţă conjuncturală a politicii multiculturaliste promovată de UE alături de principiile apărării drepturilor omului, libertăţii umane, universal aplicabile.

Momentul acestei migraţii aparent necontrolate scoate în evidenţă o sumă întreagă de contradicţii în interiorul UE, pe de o parte, şi a UE cu statele terţe, pe de altă parte, definind state terţe pe cele care nu fac parte din UE. Aici avem în vedere şi diferenţele de politică internă a UE şi abordările contradictorii privind libera circulaţie în interiorul UE. Şi mă refer aici la abordările privind libertatea de circulaţie şi unicitatea muncii europene; vezi restricţiile în deschiderea pieţei muncii pentru români şi bulgari. De asemenea, libera circulaţie a persoanelor şi bunurilor în UE – şi aici menţionez problematica Schengen şi existenţa în UE a acestora, dar şi a unor ţări UE care nu au parte de ele şi care vin în contradicţie cu politicile migraţioniste ale UE, conform căroraaccesul cetăţenilor statelor terţe în spaţiul european este strict limitat şi controlat – persoană cu persoană, ca şi procesul migraţionist ca atare, care este strict limitat, inclusiv în cea ce priveşte numărul şi ţările de provenienţă, dar şi de destinaţie în UE a persoanelor circumscrise procesului migraţionist.

Chiar dacă nu s-a urmărit manipularea opiniei publice europene, este susceptibil un astfel de demers; conduita unor entităţi statale constând în inconsecvenţa poziţionării faţă de fluxul migraţionist de la interzicere la permitere a tranzitului, folosirea forţei publice cu inerentele abuzuri (dacă ne uităm la situaţii apărute pe teritoriul Ungariei şi Austriei, care au fost şi sunt de natură a influenţa opinia publică, atât în sensul sensibilizării umaniste, cât şi în sensul restrângerii sau reţinerii părţii din populaţie care iniţial se opuneau acestui fenomen.)

Toate aceste evenimente au fost puternic mediatizate şi exemplificările publice au fost puternic folosite de factorii politici şi formatorii de opinie pentru sensibilizarea opiniei publice şi dirijarea ei spre o conduită permisivă faţă de fluxul migraţionist.

Astfel, dacă iniţial opinia publică din diferite ţări europene era puternic divizată, existând reacţii evidente şi considerabile împotriva prezenţei migranţilor în ţările lor, ulterior aceste reacţii s-au diminuat şi au apărut reacţii chiar de simpatie şi solidaritate faţă de migranţi. Această dinamică a reacţiei publice a fost, cu siguranţă, influenţată de promovarea publică şi dezbaterea conduitelor agresive, violente, culminând cu „autobuzul morţii” de pe autostrada austriacă.

Problema este că majoritatea refugiaţilor musulmani nu par să considere că ar trebui respectate regulile Europei laice, iar Europa nu pare să înţeleagă că Orientul musulman nu are idee despre noţiunile de democraţie, libertate, liberă exprimare! Şi nici că ar dori să le exerseze.

Visul european al unităţii în diversitate, multiculturalitate, pare să se confrunte cu o mare dilemă: acceptarea invaziei masive de refugiaţi, din motive umanitare!

Însă, dacă ne întoarcem la ziua atentatului asupra cotidianului „Charlie Hebdo” şi citim declaraţia dată de Anjem Choudari, conducătorul spiritual al musulmanilor din Anglia, declaraţie citată mai jos, observăm că Orientul tânjeşte după facilităţile lumii occidentale, însă urăsc orice constrângere.

„Contrar unei populare erori de înţelegere, Islamul nu înseamnă pace, ci mai degrabă supunerea exclusivă la poruncile lui Mohamed. De aceea, musulmanii nu cred în conceptul libertăţii de expresie, deoarece exprimările şi acţiunile lor sunt determinate de revelaţia divină şi nu sunt bazate pe dorinţele oamenilor”. De asemenea, aş mai menţiona, şi nu greşesc când spun, că Acordul Schengen în Europa este în acest moment vulnerabil şi se simte necesitatea regândirii lui.

Criza actuală nu este o problemă care se va rezolva de la sine şi nici prin status quo. Şi cum a constatat Gen.(r) Constantin Degeratu: „UE nu funcţionează. N-a funcţionat pentru criza din Ucraina… Când a început criza economică, UE nu a mai funcţionat din punct de vedere politic”.

În acest context, concluziile sunt clare:

1.    Situaţia devine din ce în ce mai complexă şi complicată şi numărul actorilor angajaţi este din ce în ce mai mare; interesele sunt multiple şi antagonice.
2.    Starea antagonică, de război total, din zonă, este cu atât mai dificil de gestionat şi de rezolvat, cu cât această zonă se află la congruenţa a două civilizaţii: cea europeană creştină şi Asia, Orientul Mijlociu preponderent musulman.
3.    În contextul geopolitic zonal, rol de maximă importanţă în desfăşurarea viitoare a evenimentului îl are Turcia, care, prin poziţia ei, poate balansa şi contra-balansa între poziţia laică occidentală şi cea pan-islamistă, afirmată ca politică externă de Preşedintele Recep Tayyip Erdogan, dar care nu are forme foarte vizibile de manifestare, pentru că nu are nici suficientă susţinere internă tradiţională din partea forţelor armate turce – garant al laicităţii Turciei de la prima constituţie girată de Mustafa Kemal Atatürk.

Ne aşteptăm la modificări importante în perioada următoare, cum ar fi reconsiderarea actorilor implicaţi şi repoziţionarea lor în ecuaţia crizei. Este de aşteptat că se vor căuta soluţii pe două planuri principale:

%   Rezolvarea crizei europene privind situaţia emigranţilor

%   Rezolvarea situaţiei din Siria, dar şi din Irak şi Liban, în încercarea de obţinere în primă etapă a unei încetări a ostilităţilor, după care o rezolvare politică şi cu obiectivul de stabilizare a zonei în perspectiva de timp mediu şi poate lung, a repatrierii migranţilor din motive de război.

Este de aşteptat, de asemenea, apariţia incisivă a Rusiei prin propuneri de implicare directă în rezolvarea situaţiei din Siria şi atragerea diplomaţiilor europene, în primul rând, şi a Statelor Unite, în găsirea unei soluţii în criza siriană.

În tot acest tablou, formatul şi diseminarea informaţiei capătă o dimensiune esenţială, atât la nivelul surselor închise şi participării serviciilor secrete şi diplomaţiilor în acest demers, precum şi din punct de vedere al surselor deschise, publice, formatoare de percepţii, care să slujească pro sau contra un interes sau altul.

Bibliografie

1.  http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/aligica-problema-imigratiei/
2.  http://evz.ro/pulsul-planetei-vin-hoardele-de-imigranti-peste-europa.html
3.  http://deveghepatriei.wordpress.com
4.  http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/gen-degeratu-rusia-genereaza-criza-acestei-migratii-excesive-se-doreste-distragerea-atentiei-de-la-razboiul-din-ucraina
5.  http://inliniedreapta.net/andrei-ilarionov-nu-va-mirati-daca-la-anul-incepe-o-primavara-islamica-europa/
6.  http://inliniedreapta.net/lavedere/de-la-marx-la-mahomed-rusia-si-terorismul-islamic-anca-cernea-la-by-alexa/
7.  http://www.stratfor.com/analysis/europe-rethinks-schengen-agreemen
8.  http://www.ires.com.ro/articol/304/criza-imigrantilor-in-europa
9.  http://www.ultima-ora.ro/2015/09/06/criza-refugiatilor-si-pericolul-destramarii-visului-european

* Absolventă Master specializarea: Studii de securitate – Analiza informaţiilor, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială – Universitatea din Bucureşti

[1] Leggewie 1990: I-XIV

[2] Monica Voicu, Costache Rusu – „ABC-ul comunicării manageriale”, Editura Danubius, Brăila, 1998

[3] http://inliniedreapta.net/andrei-ilarion-nu-va-miraţi-dacă-la-anul-incepem-o-primavară-islamică-europa/

[4] http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/gen-degeratu-rusia-genereaza-criza-acestei-migratii-excesive-se-doreste-distragerea-atentiei-de-la-razboiul-din-Ucraina/