Mrd. Dănuţa Eugenia ROMAN*

Deşi cuvântul manipulare are o percepţie peiorativă de încălcare a libertăţii omului trezind în mintea noastră un sentiment de respingere, totuşi se pune problema dimensiunii pozitive a manipulării, atât în domenii vitale ale dezvoltării societăţii cum ar fi educaţia, cât şi în gestionarea conflictelor, mai ales în epoca pe care o trăim, epocă a globalizării care cuprinde toate domeniile existentului de la politică, social-economic, cultură la ştiinţă, ideologie si religie.

PERSUASIUNEA ŞI MANIPULAREA –
FORME ALE INFLUENŢEI SOCIALE

Ambele forme ale influenţei sociale au ceva comun, respectiv scopul de a determina pe cineva (individ sau masă de indivizi) să se comporte într-un fel dorit de cel care transmite mesajul. De-a lungul timpului cele două concepte au avut conotaţii axiologice opuse, persuasiunea sau capacitatea de a convinge fiind considerată dezirabilă, pozitivă, în timp ce manipularea a fost văzută ca ocultă, negativă şi periculoasă.

Diferenţa între cele două forme ale influenţei sociale constă în cunoaşterea sau nu a intenţiei celui ce foloseşte aceste tehnici de către receptor. Spre deosebire de persuasiune unde receptorul este conştient de această intenţie, în manipulare cel manipulat nu cunoaşte intenţia celui ce foloseşte această tehnică de convingere.

În încercarea de a influenţa prin persuasiune se pot observa şase metode conform psihologului R.B. Cialdini, respectiv: reciprocitatea, angajamentul şi consecvenţa, dovada socială, simpatia, autoritatea şi raritatea.

Reciprocitatea sau cultura darului este considerată a fi omniprezentă în cultura umană, fiind un mecanism adaptativ în evoluţia omului şi constând într-o reţea de obligaţii create între oameni. În baza acestui principiu oamenii se simt obligaţi ca atunci când cineva le face un dar, indiferent că este vorba de un obiect sau de un serviciu, să ofere la rândul lor ceva asemănător.

În ceea ce priveşte angajamentul şi consecvenţa, acestea ţin de un proces uman instinctual de a considera în continuare bun ceva ce a fost iniţial acceptat ca fiind bun (obiect, serviciu sau comportament), acceptare tacită sau sub forma unui angajament public al acceptantului.

Dovada socială sau principiul grupului ţine de străvechiul instinct de turmă care în schimbul protecţiei cere alinierea la opiniile majorităţii ceea ce face ca oamenii să imite comportamentul grupului din care fac parte temporar sau pe o durată nedefinită. Oamenii au tendinţa să-i simpatizeze pe cei cu care seamănă, cu care au lucruri în comun cum ar fi stilul de viaţă, modul concret de comportament în grup, nivelul de educaţie şi acesta este mecanismul simpatiei prin care oamenii pot fi persuadaţi.

Autoritatea este un alt mod de influenţă în societate – referirile la oficialităţi sau persoane foarte cunoscute – deoarece oamenii tind să se supună autorităţilor fiind impresionaţi de statutul social, de prestigiu, de nivelul de experienţă. De aceea, în diferite reclame sau ştiri lansate în media întâlnim formule de genul „un grup de oameni de ştiinţă” sau auzim un sportiv cunoscut dându-şi cu părerea într-un domeniu pe care logica bunului simţ ne spune că îi este străin. Nemaivorbind de diverşi „analişti”din toate domeniile posibile care prin intermediul canalelor media formează opiniile publicului în direcţia dorită de patronatul media.

În ceea ce priveşte raritatea, este evident că atribuim oportunităţilor, resurselor, produselor mai greu disponibile mai multă valoare. Această caracteristică a persuasiunii se foloseşte în campaniile promoţionale cu sume, cantităţi şi termene limitate, în cazul aşa ziselor „ocazii”, oamenii cumpărând obiecte inutile. Cred că am văzut cu toţii promoţii la rochii de mirese sau tigăi, când persoane supraponderale sau care intră rar în bucătărie cumpără şi se întreabă apoi ce să facă cu obiectele achiziţionate.

Ca persuasiunea, manipularea este şi ea omniprezentă în societate, dar spre deosebire de persuasiune dă senzaţia celui manipulat de libertatea de alegere, deşi prin manipulare este constrâns să gândească sau să se comporte într-un mod compatibil cu interesele manipulatorului nefiind conştient de influenţa acestuia.

În afară de ascunderea intenţiei, manipularea presupune cunoaşterea vulnerabilităţilor grupului ţintă, cum ar fi identitatea de sine difuză, gradul crescut de labilitate emoţională, lipsa de asertivitate, dependenţa emoţional-afectivă, sugestibilitatea etc, iar scopul manipulatorilor ţine de nevoia acestora de putere şi superioritate faţă de ceilalţi, de atingerea scopului fără a ţine cont de cei din jur şi nu în ultimul rând de nevoia de a deţine controlul. Cel care manipulează are o personalitate care se înscrie fie în narcisism (deci vanitate, lipsă de empatie şi o apreciere exacerbată a sinelui), machiavelism (acea capacitate de a încânta şi exploata vulnerabilităţile celuilalt combinat cu o răceală afectivă) sau psihopatie (cu desconsiderarea principiilor etice în comportamentul social, egoism, iresponsabilitate şi grad scăzut de empatie). Se observă din această triadă neagră a personalităţii prezenţa permanentă a lipsei de empatie, a răcelii afective care permite celui care manipulează să vadă în oameni doar obiecte ce pot fi manipulate atât fizic, cât şi afectiv. Un exemplu în acest sens sunt soldaţii care pentru a-şi îndeplini misiunea de a ucide inamicul sunt antrenaţi în acest sens sau membrii sectelor religioase.

RELIGIE, GLOBALIZARE ŞI OMUL-MASĂ

Specificul globalizării lumii contemporane este activitatea comună a indivizilor atât în plan socio-economic, cât şi în plan cultural. Prin alianţele regionale ce au la bază convingeri religioase progresele globalizării sunt însă limitate de bariere politico-religioase. În lucrarea sa „Ciocnirea civilizaţiilor”, Samuel Huntington arată cum odată cu începutul globalizării în anii 1990 a început şi renaşterea sistemelor religioase, în special a celor conservatoare cum ar fi islamul, budismul, sikhismului în India etc.

Raportul dintre globalizare şi religie privit din perspectivă modernă are drept termen de referinţă secularizarea lansată de iluminişti. Aceştia credeau că toate religiile supuse secularizării vor avea acelaşi cadru de gândire şi trăire religioasă, iar conflictele vor dispărea treptat în procesul de secularizare accentuat şi accelerat la rândul său de globalizare.

Privind dintr-o perspectivă postmodernă se constată respingerea tradiţiei religioase care nu mai este un reper valoric, instaurându-se o atitudine de negare a doctrinelor cu valoare universală, cu înclinaţii spre versiuni ale religiilor orientale sau spre neo-păgânism.

Având un caracter complex şi contradictoriu, conceptul de globalizare produce interpretări contradictorii uneori. Din această cauză globalizarea este prezentată la nivel mondial ca o ameninţare la adresa valorilor religioase, devenind un factor de polarizare în cadrul identităţilor şi practicilor religioase. Omul globalizat riscă să se dezumanizeze, să devină omul atomizat care trăieşte numai pentru producţie şi consum, golit de sens, cultură, religie, politică. Omul globalizat sau omul-masă apare prin ştergerea memoriei colective de apartenenţă naţională, prin globalizarea, nivelarea comportamentelor individuale, prin răsturnarea valorilor şi amestecarea limbajelor ca vectori de sens. Rol esenţial în acest proces îl joacă mass-media, prin care în detrimentul culturii tradiţionale umaniste omul se dezobişnuieşte să gândească şi astfel manipularea maselor prin video-dictatură devine certă, distrugându-se astfel capacitatea fundamentală a omului de abstractizare. Omul este redus la imanenţă, devine predictibil comportamental şi uşor de manipulat, iar mass-media favorizează mediocritatea din considerente de rentabilitate tinzându-se spre o scufundare în egalitarism nediferenţiat şi nihilism moral şi religios într-o nouă barbarizare spirituală după cum afirmă filosoful englez A. Macintyre.

TEHNICI DE MANIPULARE RELIGIOASĂ

Se poate vorbi în principal de opt tehnici de manipulare: controlul mediului (a comunicaţiilor umane), manipularea mistică, cerinţa de „puritate”, cultul confesiunii, ştiinţa sacră, remodelarea limbajului, doctrina mai presus de oameni şi delimitarea socială.

Controlul mediului este cel mai important mijloc de remodelare a gândirii umane prin care individul este separat de familie, prieteni, lăsându-se astfel loc pentru crearea unei realităţi paralele creată artificial de manipulator, în care minciuna poate fi folosită subtil prin omisiune, ascundere sau reţinerea unei părţi semnificative de adevăr.

Atunci când manipulatorul face o greşeală, cea mai răspândită metodă de manipulare este negarea, cât şi minimizarea. Cel care manipulează afirmă că atitudinea sa nu este rău-voitoare şi că este insultat sau luat în râs de alţii. Exemple de control al mediului sunt taberele de antrenament ale grupării ISIS sau alte tabere ale diverselor secte religioase, unde se stabilesc norme şi reguli obligatorii de comportament în interiorul comunităţii respective indiferent că este permanentă sau temporară. Astfel, pentru cel manipulat lumea se împarte în două: credincioşii şi necredincioşii (cei din afara grupării religioase). Prin limitarea comunicării şi interacţiunii cu mediul exterior se sădeşte convingerea că gruparea deţine monopolul adevărului absolut. Astfel tinerii misionari mormoni trimişi după o perioadă de pregătire în diferite ţări pentru prozelitism au accesul la telefoane acasă şi la internet restricţionat pentru a nu avea acces şi la alte informaţii decât cele oferite de religia mormonă.

Teleologia manipulării mistice cuprinde trezirea în sufletul audienţei a unor stări psihologice speciale de entuziasm sau de groază, prin aşa zisele „revelaţii” sau „viziuni” prin care liderul religios ca agent al manipulării îşi prezintă convingerile, ca emanând de la Dumnezeu, ceea ce îi conferă în ochii celor ce-l urmează o aură mistică, specială de har sau puteri deosebite, iar povestirile plăsmuite, fără o bază istorică reală, au rolul de a impresiona auditoriul. Tehnicile de respiraţie sau de hipnoză colectivă, testimonialele publice ale celor prezenţi pot induce stări de euforie, iar liderul apare în ochii mulţimii ca trimisul divinităţii. Prin aceste tehnici de manipulare se induce individului sentimentul de a fi „ales” special, iar unul din motivele pentru care monoteismul iudaic şi-a păstrat forţa până în prezent este inculcarea de la vârste fragede a sentimentului elitist, de a face parte din „poporul ales” de Dumnezeu.

Cerinţa de puritate folosită de liderul grupării în manipularea religioasă pleacă de la ideea imperfecţiunilor, slăbiciunilor şi limitărilor umane considerate păcate ce trebuie condamnate în numele căutării unei purităţi ce nu poate fi ajunsă niciodată în standardele ei. Aceste standarde de puritate sunt impuse de liderul grupării religioase şi pot consta în muncă, bani sau prozelitism pentru mişcarea respectivă. Se practică aşa zisul voluntariat, plata din venit a unor procente sau angajamentul de a recruta noi membri ai mişcării.

Legat de cerinţa de puritate este cultul confesiunii care implică auto- degradarea vocală în care individul este obligat să-şi recunoască în public vini şi păcate inexistente uneori, şi astfel se exploatează vulnerabilităţi individuale prin şantaj emoţional.

Manipularea religioasă are drept corolar sacralitatea religiei respective în cel mai pur stil totalitar. Orice îndoieli sau întrebări sunt prohibite şi critica este respinsă ca venind din partea „necredincioşilor” ducând la crearea unui sentiment de teamă de a critica, de a nu fi de acord pentru a nu fi respins.

Prin remodelarea limbajului se produce o extensie a sacralităţii sistemului religios respectiv. Liderul grupării nu foloseşte argumente pentru a convinge, ci cuvinte simbol cu încărcătură emoţională puternică ce trezesc sentimente puternice în audienţă. Aceste cuvinte au rolul de a produce reacţii-clişeu în sufletul colectiv al mulţimii, câmpul gândirii individuale îngustându-se semnificativ. Liderul nu argumentează ci îndeamnă la unitate, la supunere în faţa standardelor impuse tot de el comunităţii care sunt mai presus de orice alt adevăr decât cel invocat.

Prin plasarea doctrinei mai presus de individ se ajunge la înăbuşirea creativităţii, a talentelor individuale, doctrina acţionând ca un pat a lui Procust, ca o matriţă care limitează dezvoltarea personalităţii şi în care individul caută să se încadreze în dorinţa de a fi acceptat şi aprobat de comunitate.

Un alt obiectiv al manipulării religioase este crearea unui sentiment de apartenenţă la o elită privilegiată, de delimitare socială prin punerea în contrast a experienţelor anterioare cu cele prezente în comunitate şi evident mai bune. Se creează astfel o mentalitate elitistă („noi suntem altfel decât ceilalţi”), un complex de superioritate, de aroganţă faţă de „necredincioşi” ce trebuie respinşi sau anihilaţi, lucru extrem de actual în condiţiile afirmării şi extinderii terorismului islamist.

CONCLUZII

Din cele analizate se poate remarca importanţa cunoaşterii tehnicilor de manipulare, în special a manipulării religioase, dat fiind impactul emoţional foarte puternic pe care îl are asupra individului, cât şi a mulţimilor de indivizi prin legătura arhetipală creată artificial în interes propriu al celor care manipulează. Desigur că în afara aspectelor negative ale manipulării religioase există şi dimensiunea pozitivă a manipulării individului în interes societal pentru crearea unui climat social propice dezvoltării umane. S-a vorbit mult despre orele de religie şi de prezenţa icoanelor în şcoli. Religia este necesară în şcoli cu evitarea exagerărilor de felul prozelitismului, deoarece postmodernismul actual a creat un vid în jurul individului, vid pe care se pot grăbi să-l umple diverşi factori manipulatori în folos propriu. În plus religia este un mod de creare şi susţinere a identităţii individului, inclusiv a celei naţionale, pentru că întotdeauna individul va simţi nevoia de apartenenţă fiind dispus să facă sacrificii pentru aceasta. Deşi globalizarea este un fenomen complex şi în dinamică evidentă, totuşi evoluţia societăţii arată că, deşi filosoful francez Rousseau urmat de discipolul său fanatic Robespierre au crezut în nivelarea religioasă a societăţii printr-o aşa numită „religie civilă revoluţionară”, omul are nevoie de religie, de transcendenţă. De aceea trebuie înţeles şi folosit acest aparent oximoron, respectiv dimensiunea pozitivă a manipulării religioase în folosul societăţii, mai ales că luând în considerare ultimele evenimente internaţionale ale migraţiei necontrolate îl putem parafraza pe filosoful scoţian Alasdair MacIntyre spunând că „barbarii nu sunt adunaţi (doar) la frontiere; ei ne conduc deja de o bucată de vreme. Parte din nenorocirea noastră este că nu suntem conştienţi de asta. Nu-l aşteptăm pe Godot, ci pe un alt şi probabil foarte diferit – Sf. Benedict”.

Bibliografie

1. Aristotel – Politica – Ed. Antet Bucureşti 1996
2. R.B. Cialdini – Persuasiunea – Ed. Businesstech Bucureşti 2013
3. Stephen Martin – The Heresy of Mind Control A.C.W.Press Nashville Tennessee 2007
4. Gustave Le Bon – Psihologia mulţimilor Ed. Anima Bucureşti 1990
5. Serge Moscovici – Psihologia socială sau maşina de fabricat zei. Ed. Polirom Iaşi 1997
6. C.G. Jung – În lumea arhetipurilor – Ed. „Jurnalul Literar” Bucureşti 1994
7. Alvin Toffler – Puterea în mişcare – Ed. Antet Bucureşti 1995
8. Toffler – Al treilea Val – Ed. Z Bucureşti 1996
9. Niccolo Machiavelli – Principele – Ed. Antet Bucureşti 1996
10. Curzio Malaparte – Tehnica loviturii de stat – Ed. Nemira 1996
11. R. Remond – Religie şi societate în Europa – Ed. Polirom 2003
12. Petru Culianu – Religie şi putere – Ed. Nemira 1996
13. Ficeac – Tehnici de manipulare – Ed. Politica Bucureşti 1997
14. Peter Sloterdijk – Zelul faţă de Dumnezeu – Ed. Curtea Veche 2012
15. Jan Assmann – Monoteismul violenţei – Ed. Takt Bucureşti 2012
16. MacIntyre – Tratat de morală După virtute – Ed. Humanitas 1998

* inginer, licenţiată în Drept, Universitatea din Bucureşti, masterand al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti