Dr. ing. Dan Ion OPREA

Abstract. The paper begins with a phenomena definition based on historical facts and elements of frozen conflicts theory. Answers of world, regional, national and local authorities as well as some non-governmental international bodies are provided, as political and social crisis is increasing from internal conflicts and wars within and among countries around European Union. Some insights instead of outcomes might lead to a deeper reflection of all involved parties, as a preview of necessary global, regional, national and local policy change of paradigm.

Motto: Ubi bene ibi patria (proverb latin)

Conflictele îngheţate şi dislocarea populaţiilor

De foarte multe ori, căutarea febrilă a identităţii culturale, a grupului etnic sau religios, cu limba şi tradiţiile sale, a constituit preambulul unei crize[1]. Astfel de crize s-au manifestat din ce în ce mai evident odată cu sfârşitul Războiului Rece în Europa de Est, unde existenţa lor fusese atent ascunsă opiniei publice până în acel moment. În Europa occidentală, în regiuni precum Ţara Bascilor sau Irlanda de Nord, tensiunile s-au mai acutizat în cursul primului deceniu al sec. XXI[2].

Conflictele îngheţate sunt elemente de confruntare între două sau mai multe state, având ca temei anumite aspecte de ordin politic, teritorial, economic sau etnic, prin intermediul cărora se manifestă anumite neînţelegeri punctuale[3].

Evoluţia speciei umane este caracterizată, în anumite limite, de mobilitatea teritorială sau geografică, expansiunea şi constrângerea într-un anumit areal. Această particularitate este cunoscută sub numele de migraţie.

Migraţiile implică deplasarea, schimbarea locului şi a locuinţei pe o anumită perioadă de timp, care poate fi şi nedeterminată. Termenul cuprinde atât plecarea individuală, deplasarea grupurilor umane, cât şi mişcările sezoniere, în scopul căutării de lucru sau din alte motive.

Migraţiile pot fi:
–  migraţii intraurbane sau intrastatale, determinate de nivelul de dezvoltare economico-socială;
–  migraţiile internaţionale, centrifuge sau centripete în raport cu zone de dezvoltare economică, de conflict sau de importanţă religioasă/culturală; acestea cuprind migraţiile competenţelor (exod de inteligenţă, scurgere de inteligenţă, transfer invers de competenţe ş.a.).

Cauzele generale ale fluxurilor migratorii sunt complexe şi multiple, fiind determinate de procese de superpopulare, care se manifestă într-o gamă imensă de condiţii aşa-zise secundare impuse de situaţia economică, culturală, religioasă, etnică, sanitară şi psihologică a individului sau a grupului social căruia acesta îi aparţine.[4]

Termenul de Asia Centrală este folosit pentru a descrie republicile fostei Uniuni Sovietice, aflate în sudul Federaţiei Ruse şi în estul Mării Caspice: Kazahstan, Kîrghîzstan, Tadjikistan, Turkmenistan şi Uzbekistan. Aceste state împărtăşesc un număr mare de similarităţi şi probleme, luând în considerare dezvoltarea politică şi economică, sursele de instabilitate internă şi poziţionarea strategică în apropierea unor mari puteri sau state eşuate.

Problema frontierelor este deosebit de complexă. Artificialitatea graniţelor trasate de sovietici, în scopul de a divide regiunea şi de a reduce riscul unor eventuale rezistenţe, se întoarce în prezent împotriva acestor republici, ameninţând cu instalarea haosului în întreaga regiune.

Densitatea populaţiei în Asia Centrală este moderată, atingând o valoare de peste o sută de locuitori pe kilometrul pătrat doar în zonele urbane. Raportând mărimea populaţiei la teritoriul statelor central-asiatice, Uzbekistanul este o forţă demografică, beneficiind de o poziţie strategică în regiune. În zonele urbane este populaţia cea mai educată, în general gradul de alfabetizare fiind de 97%, cu excepţia Tadjikistanului, unde este de 88%.[5]

Numărul mare de imigranţi stabiliţi aici din considerente diferite (deportări, nevoia de specialişti, refugiaţi ai războiului din Transcaucazia) şi restructurările economice au condus la creşterea şomajului rural şi urban. Şomajul a fost în parte rezultatul căderilor interregionale: economice, comerciale, financiare, ale transporturilor şi telecomunicaţiilor.

Strategiile occidentale în Asia Centrală sunt vulnerabile în faţa următoarelor ameninţări: război în Caucazul de Sud; secesiunea Kazahstanului, criminalitatea văii Ferghana şi pierderea ordinii în Uzbekistan şi Kîrghîzstan, intervenţia militară rusă, intervenţia militară iraniană (Marea Caspică), instabilitatea prelungită a Afganistanului. Având în vedere posibilitatea unor reacţii agresive din partea celorlalţi competitori SUA şi UE vor putea exploata oportunităţile: schimbarea elitelor în Asia Centrală, divergenţele Rusia-China, Rusia-Iran sau China-India.[6]

Tabelul 1 – Traficul, limitările şi rutele alternative pentru transportul de petrol pentru cele mai importante strâmtori ale lumii

Strâmtoarea	Trafic zilnic de nave	Capacitatea suplimentară	Limitări	Ameninţări	Rute alternative transport maritim petrol
Urmuz	50	limitată	coridor îngust	conflicte regionale	conductă est-vest prin Arabia Saudită şi Marea Roşie 745 mile
Bosfor şi Dardanele	135	foarte limitată	pescaj redus şi tranzitul de flote	limitări ale guvern. Turciei, risc de accident, terorism (după 11.09.01)	nicio alternativă clară, posibile conducte Rusia, Bulgaria şi Grecia 173 mile
Bab el Mandeb / Canalul Suez	400	limitată	lăţime redusă	trafic uman şi droguri	Capul Bunei Speranţe, în plus 6.000 mile
Malacca	600	limitată	adâncime redusă	terorism, piraterie, risc de accident	strâmtorile Lombok sau Sunda în Indonezia, posibile conducte Malaezia şi Thailanda

Deşi în lume există sute de strâmtori de importanţă regională şi locală, numai unele dintre acestea prezintă valoare pentru economia mondială datorită locaţiei acestora pe rutele maritime ale comerţului internaţional. Aproximativ jumătate dintre aceste strâmtori sunt vulnerabile factorilor disturbatori care le transformă în resurse economice reduse. Din această cauză este posibil ca aceste strâmtori să devină surse pentru conflictele internaţionale. Din tabelul prezentat de autori, am selectat acele strâmtori care prezintă ameninţări legate de migraţia masivă, tabel care indică numărul de nave şi limitările curente.[7]

Am adus în atenţie aceste reflecţii, deoarece există posibilitatea reală ca fluxuri migratorii importante – refugiaţi sau trafic de persoane – să se aglomereze pe aceste puncte sensibile ale traficului internaţional, în acelaşi timp cu traficul militar – de stat sau rebel -, cu traficul comercial curent sau rerutat sau cu traficul de repatriere a refugiaţilor din Uniunea Europeană pe axele pe care aceştia au sosit. Este de neimaginat efectul unei catastrofe umanitare în chiar aceste puncte obligate de trecere cu navele maritime.

O altă situaţie poate fi estimată pentru strâmtoarea Gibraltar, care prezintă fluxuri migratorii pe direcţia sud-nord, însă travers faţă de sensul de parcurgere a traseului navigabil. De asemenea, strâmtorile daneze prezintă un risc de flux migrator redus cel puţin din următoarele considerente: a) migraţia pe uscat până la Sankt Peterburg sau republicile baltice este probabilă, dar redusă, iar migranţii se pot refugia în spaţiul Uniunii Europene, tranzitul spre Marea Nordului fiind prea îndepărtat; b) pentru posibilii migranţi din Federaţia Rusă şi Asia Centrală rutele nordice sunt mai puţin atrăgătoare din cauza climei.

Astfel că înspre Europa, fluxurile migratoare maritime cele mai importante vizează coasta de sud, mai puţin Marea Ligurică şi Marea Adriatică, mai puţin expuse. Alte fluxuri migratorii importante externe Mării Mediterane se înregistrează dinspre statele mai îndepărtate din fostele colonii şi metropolele Marea Britanie, Irlanda, Olanda şi Belgia, precum şi pe axa Turcia-Germania.

Creşterea populaţiei umane, care se dublează la fiecare 25 de ani, este în mod necesar limitată de mijloacele de subzistenţă, de interdicţiile naturale şi antropice, de conflictele interne şi internaţionale, de efectele negative ale mediului şi de evoluţiile unor epidemii, unele dintre acestea cu efecte catastrofale. După Howard şi Fiske (1911) există unul sau mai mulţi factori „facultativi” care controlează dinamica efectivului fiecărei populaţii, fluctuaţiile numerice fiind determinate, în mare măsură, de factorii de mai sus.[8]

Puţine state de pe mapamond sunt omogene etnic şi religios.

În marea majoritate a statelor convieţuiesc, pe lângă populaţia majoritară, grupuri etnice diferite. Demn de luat în seamă este aspectul de proliferare a minorităţilor ca trăsătură importantă a perioadei actuale. Se poate aprecia că minorităţile sunt de numărul miilor, fiind diferite de majoritate prin rasă, culoare, etnie, limbă, cultură, religie. Documentele recente apreciază că în Europa sunt 60 de minorităţi. În Nigeria sunt peste 250 de comunităţi lingvistice distincte, iar în India, China şi Rusia – cu istorii şi evoluţii diferite – sunt un brasaj de popoare de diferite etnii, limbi şi religii.

Minorităţile au apărut în epoci istorice având la bază diverse cauze, situaţia actuală a acestora fiind diferită de la ţară la ţară.

Tipuri de minorităţi:
–      rezultate în urma migraţiei europene către America de Sud, America de Nord, Asia australă şi Siberia, sudul Africii;
–      minorităţile apărute în urma traficului de sclavi;
–      minorităţi create de regimul colonial;
–      minorităţi rezultate în anii 1950-1970 în perioada creşterii economice rapide a lumii industrializate;
–      minorităţile rezultate din destrămarea imperiilor mari ale lumii: otoman, austro-ungar, după Primul Război Mondial şi destrămarea URSS după 1990;
–      minorităţile religioase.[9]

După cel de al Doilea Război Mondial, pe timpul Războiului Rece lumea avea să cunoască o nouă arhitectură, bazată pe cele două sisteme ideologice mondiale şi pe evoluţia procesului de decolonizare. Modificarea frontierelor de stat a avut ca efect transferuri importante ale unor grupuri de populaţie – din sistemul comunist, în special – unde s-au manifestat deportări masive ale populaţiei autohtone din statele federative ale URSS către Siberia şi Asia Centrală, cât şi migraţia persoanelor mutante (cei ce au lucrat pentru al treilea Reich, foştii prizonieri, colaboraţioniştii din Europa Centrală, foştii refugiaţi, oameni politici din partidele tradiţionale şi intelectualii din statele satelite URSS), dar şi a unor valuri de migranţi şi refugiaţi determinate de evoluţiile regionale, în special în Africa şi Asia.[10]

Transferurile de populaţie în Uniunea Sovietică pot fi clasificate după următoarele categorii:
–      deportarea unor categorii ale populaţiei considerate ca având atitudini „antisovietice” şi cei vizaţi fiind consideraţi de cele mai multe ori ca duşmani ai clasei muncitoare/proletariatului/poporului;
–      deportarea unor grupuri naţionale;
–      transferul în lagăre de muncă şi organizarea migrării în sens invers, pentru repopularea teritoriilor epurate etnic.

Mutarea în masă a unor grupuri etnice, potenţial dăunătoare sovietelor, a fost o tehnica folosita foarte des de Stalin, cât timp a fost la putere, şi de către cei care i-au servit în instituţiile de coerciţie.

Victimele acestor transferuri au fost:

• polonezii – 1934;
• coreenii – 1937;
• ucrainenii, evreii, lituanienii, letonii, estonii – 1940-1941 şi 1945-1949;
• germanii de pe Volga, din Crimeea şi regiunea Odesa – 1941;
• balkarii, cecenii, inguşii – 1944;
• calmucii – 1944 -, turcii meşketieni – 1944;
• tătarii din Crimeea – 18 mai 1944;
• culacii, indiferent de naţionalitate, au fost relocaţi în Siberia şi Asia Centrală.[11]

Colonizările, sau după cum sunt prezentate în literatura socială actuală, strămutările forţate din Uniunea Sovietică au avut mai multe forme.

Cele mai cunoscute erau:

• sistemul muncii obligatorii în urma condamnărilor penale în lagărele Gulagului;
• strămutările unor întregi categorii de populaţie.

Aceste strămutări aveau rolul principal în colonizarea şi exploatarea zonelor îndepărtate ale Uniunii Sovietice. Acest rol a fost subliniat în mod explicit în primul decret sovietic cu privire la lagărele de muncă obligatorie.[12]

Impactul direct al migraţiei se produce prin intrarea imigranţilor şi restrângerea sau ieşirea populaţie native, care afectează bilanţul şi echilibrul demografic. Impactul indirect al imigranţilor se face simţit prin creşterea mai rapidă a natalităţii decât la populaţia autohtonă, precum şi apariţia notabilă a unei populaţii metise.

Pentru studiile de securitate, specialiştii au stabilit ca fiind relevante trei tendinţe demografice:
–      ţările în curs de dezvoltare tind să se împartă în ţări la care rata fertilităţii este în scădere, stagnează sau este în creştere;
–      ţările dezvoltate se confruntă cu reducerea cronică a natalităţii;
–      lumea contemporană înregistrează creşterea urbanizării populaţiei.

La nivelul securităţii globale, aceste tendinţe generează la rândul lor trei potenţiale schimbări:
–      schimbări în natura conflictului: orientarea către conflictul urban, creşterea influenţei diasporelor etnice, organizarea paramilitară a grupărilor de criminalitate transfrontalieră, înzestrarea cu armament a organizaţiilor fundamentalist-religioase;
–      schimbări în sursele puterii naţionale: scăderea sau creşterea surselor puterii militare în funcţie de scăderea, respectiv creşterea parametrilor demografici;
–      schimbări în sursele conflictului: fluxurile de refugiaţi creează tensiuni în ţara gazdă; creşterea populaţiei tinere şi scăderea celei vârstnice determină creşterea violenţelor, scăderea populaţiei active în statele de origine.[13]

Imigraţia contribuie la creşterea economică a ţărilor de destinaţie în măsura compatibilităţii sociale şi culturale ale grupurilor în cauză. Efectele certe se manifestă asupra salariilor şi a folosirii forţei de muncă a nativilor; a calificării, specializării şi perfecţionării concurenţiale a imigraţilor şi nativilor; ponderile cheltuielilor cu persoanele asistate social şi ale cheltuielilor cu beneficiarii de asigurări de sănătate subvenţionate în bugetul consolidat al statului gazdă şi raportul dintre plătitorii de taxe şi impozite şi asistaţi; posibila segregare a unor domenii de muncă între cele două grupuri pe piaţa internă.

În plan politic, imigraţia internaţională conduce la recompunerea sferelor de influenţă şi crearea noilor poli de atracţie constituiţi în câmpuri migratoare.

Din punct de vedere social, imigranţii vin cu elemente culturale, obiceiuri, cutume, practici religioase şi credinţe specifice statului şi zonei geografice de origine, elemente care constituie factori de creştere a tensiunii sociale în procesul de integrare în societatea gazdă.[14]

Nerezolvarea sau tergiversarea soluţionării conflictelor interetnice, teritoriale, culturale sau religioase au reprezentat permanent o ameninţare la adresa securităţii naţionale şi a bunelor relaţii de colaborare între statele vecine.

Se pot sintetiza patru niveluri de conflicte: conflictul între indivizi (de rol); conflictul între personalitate şi societate; conflictul între grupuri sociale; conflictul între state, naţiuni, comunităţi sociale şi sisteme politice.

Analiza multidimensională a unor astfel de confruntări a condus la elaborarea de către comunitatea internaţională a unor strategii şi tactici pentru rezolvarea conflictelor emergente.[15]

Crizele de orice natură au întotdeauna o legătură biunivocă şi indisolubilă cu componenţa societăţii. Ameninţarea teroristă nu aşteaptă decât o mână străină pentru a avea un obiectiv politic. Toate manipulările sunt posibile, admiţând ca ele să nu fie deja în acţiune. Printre şomeri, chemând la violenţă, ocupând ilegal clădiri, se infiltrează elemente revoluţionare extremiste, reduse numeric în această fază, dar care se străduiesc să înlocuiască revendicarea sectorială cu elemente insurecţionale. Ameninţarea este intrinsecă. Nici nu este nevoie de o putere străină pentru a provoca suflul violenţei. Văzând grupurile de tineri sau de şomeri revoltaţi răspândind teroare, dintre care o parte importantă este de origine europeană, este clar că nu etnia îi adună laolaltă, ci traiul într-o arie geografică comună, mizeria şi lipsa de ocupaţie.[16]

Migrarea forţei de muncă şi urbanizarea forţată din statele MENA din ultimii douăzeci de ani a deschis noi perspective omului comun, care a părăsit stadiul dezvoltării sale iniţiale şi a migrat către metropole. Acest exod a fost alimentat de mass-media, având ca scop suplimentarea forţei de muncă cerută de industrializarea rapidă. Subvenţionarea programelor sociale răspunde la creşterea viguroasă din această perioadă. Dintre factorii speciali care au stimulat creşterea rapidă nu trebuie omisă reglementarea şi organizarea spaţiului social.[17]

Aculturaţia şi manifestarea terorii nu se reduc la un proces în sens unic, la simpla trecere de la cultura autohtonă la cultura străină. Există un proces invers prin care cultura indigenă integrează elementele altor culturi, fără a pierde din caracterul său original.

În procesul de integrare elementele străine sunt încorporate în sistemul indigen care le supune propriilor sale scheme şi categorii. Chiar dacă provoacă transformări în ansamblul societăţii, această reorganizare capătă sens prin modelele şi valorile autohtone.

La celălalt pol, procesul de asimilare realizează procesul invers: adaptarea elementelor europene este însoţită de eliminarea tradiţiilor indigene ale imigranţilor, supunându-le modelelor şi valorilor societăţii dominante. În cadrul acestei evoluţii, identitatea etnică moştenită se dizolvă în variantele culturii occidentale.

Între cei doi poli, ai integrării şi asimilării, se situează un număr de tipuri intermediare. Este cazul diferitelor sincretisme, al combinărilor de elemente rezultate din culturi diferite, dar care dau naştere unui nou sistem ordonat după principiile diferite ale celor integraţi în sistemele originare.[18]

Efectele situaţiilor şi trăirilor asupra persoanelor care migrează pot conduce la destructurarea persoanei, procedeu de asemenea folosit în războiul informaţional. Comportamentele considerate frecvent ca „aberante” nu trebuie judecate doar după canoanele normalităţii, căci ele nu sunt produse de situaţii „normale” de viaţă. Persoanele pot fi destructurate sub impactul diferenţei de reuşită: un scor al reuşitei situat mult peste nivelul de aspiraţii, situaţie trăită de recruţii reţelelor teroriste şi interlope.

În studiul său din 1955 „Societate alienată şi societate sănătoasă”, Erich Fromm inventariază căile prin care omul poate ajunge la comuniune: prin supere (faţă de o altă persoană, faţă de un grup, faţă de o instituţie sau faţă de divinitate), prin dominaţie (unirea cu lumea prin exercitarea unei presiuni asupra respectivului) şi prin dragoste. Numitorul comun al primelor două căi, spune Fromm, constă în existenţa relaţiilor simbolice, precum şi în faptul că cele două părţi îşi pierd deopotrivă integritatea şi libertatea.[19]

Graficul nr. 1 
Cauzele care determină tensiunile dintre Lumea Islamică şi Lumea Occidentală.
Sursa: V. Simileanu, Conflicte asimetrice, ed. Top Form, Bucureşti, 2011, p. 362

Când se vorbeşte de culturi „elementare” ori „inferioare”, „evoluate” ori „superioare”, etnologia se referă numai la progresul înregistrat şi la schemele evolutive relative. Pentru a evita o parte din confuzie, Sapir propune substituirea termenuluide cultură, întrebuinţat în acest sens, cu cel de civilizaţie.[20]

Globalizarea a determinat o schimbare la faţă a modului de derulare a activităţilor specifice crimei organizate. În aceste condiţii, ameninţarea pe care o reprezintă marile grupări criminale implicate în traficul de droguri la nivel regional şi internaţional este cu atât mai evidentă, finanţarea terorismului cu bani proveniţi din traficul de droguri trecând din sfera posibilului în cea a certitudinii.

Din nefericire, accidentele politico-religioase au fost preluate de unele doctrine ale secolului al XX-lea. Lumea avea să cunoască holocaustul evreilor în cel de al Doilea Război Mondial. Civilizaţia islamică avea să devină ermetică şi să respingă tot ce este occidental. Anti-occidentalismul lumii islamice avea să genereze fundamentalismul religios şi doctrine politico-religioase care au escaladat crizele sociale mondiale proliferând terorismul.[21]

Figura 1. Relaţia stabilitate – criză
Sursa: V. Simileanu, Conflicte asimetrice, ed. Top Form, Bucureşti, 2011, p. 457

Programul Tematic Migraţie şi Azil – DCI Migration – ms

Bugetul estimat asigurat pentru 2011-13[22] se ridică la 179 milioane €, alocate după cum urmează:

• Orientul Mijlociu, Mediterana de sud şi Africa subsahariană: €68 mil;
• Asia Centrală şi Europa de răsărit[23]: €28 mil;
• Alte regiuni: €18 mil;
• Priorităţile tematice ţintă: €53 mil;
• Măsuri speciale: €12 mil.

Cele mai multe proiecte finanţate prin programul tematic sunt selectate pe baza cererii de propuneri. Programul acoperă de asemenea proiectele ţintă implementate prin organizaţii care se află în poziţii dominante pentru respectivul tip de activitate. Programele Anuale de Acţiune sunt dezvoltate în fiecare an pentru definirea domeniilor de intervenţie pe specific tematice şi zone geografice, obiective, tip de acţiune şi rezultate urmărite prin efectul general al programului.

Toate ţările non-UE care sunt acoperite prin Instrumentul Dezvoltare Cooperare (DCI), Fondul European de Dezvoltare şi Instrumentul de Parteneriat pentru Cooperare de Vecinătate sunt eligibile în contextul acestui program. Totuşi, în conformitate cu articolul 38 al Regulamentului DCI, se acordă prioritate statelor vecine UE. Criterii suplimentare de eligibilitate se pot aplica pentru cererile de propunere individuale sau cererile de ofertă şi sunt specificate în documentaţia respectivă a acestor cereri.

Figura 2. Imigraţia totală în Uniunea Europeană după ţara de destinaţie

Libertatea de circulaţie spre un alt stat membru UE pentru a lucra fără un permis de muncă reprezintă un drept al cetăţenilor UE.

Cetăţenii non-UE pot dobândi dreptul de muncă într-un stat membru UE sau pot beneficia de tratament egal cu cetăţenii UE cu privire la relaţiile de muncă. Aceste drepturi depind de statutul acestora ca membri ai familiilor cetăţenilor UE şi de naţionalitatea proprie.

Cu privire la Islanda, Liechtenstein şi Norvegia, chiar dacă aceste ţări nu sunt membre ale UE, cetăţenii lor pot munci în UE în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii UE, de vreme ce aceştia aparţin Spaţiului Economic European.

Muncitorii din câteva state UE pot face faţă unor restricţii temporare de muncă în Islanda, Liechtenstein sau Norvegia. În prezent acestea sunt: Bulgaria şi România.[24]

Prin Acordul UE-Elveţia cu privire la libera circulaţie a persoanelor, cetăţenii Elveţiei sunt liberi să trăiască şi să muncească în UE, cu anumite restricţii pentru muncă în Croaţia.

Cei mai mulţi cetăţeni UE nu au nevoie de un permis de muncă în Elveţia. Restricţiile se aplică numai la cetăţenii din Bulgaria, Croaţia şi România, muncind în Elveţia ca cetăţeni ai UE – care au nevoie de un permis de muncă[25]. Informaţii suplimentare se găsesc pe site-uri.

Drepturile cetăţenilor turci de deplasare către un stat UE depind pe deplin de legislaţia respectivului stat.

Lucrătorii turci angajaţi legal într-un stat UE şi care sunt înregistraţi corespunzător ca aparţinând forţei de muncă de acolo au următoarele drepturi:

• după perioada de un an de angajare legală au dreptul la reînnoirea permisului de muncă la acelaşi angajator dacă locul de muncă este disponibil;
• după trei ani de angajament legal aceştia pot să schimbe angajatorul şi să răspundă oricărei alte oferte de angajament pentru aceeaşi ocupaţie;
• după patru ani de angajament legal beneficiază de accesul liber la orice angajament plătit din acel stat UE.

Cetăţenii turci care lucrează legal într-un stat UE au de asemenea dreptul la aceleaşi condiţii de muncă cu cetăţenii statului respectiv.

Cu privire la alte ţări care nu au un acord privind lucrul cu UE, cetăţenii acestor ţări, care lucrează legal în Uniunea Europeană, au dreptul la aceleaşi condiţii de muncă cu cetăţenii ţării gazdă:

• Algeria, Maroc, Tunisia;
• Rusia;
• Albania, Croaţia, Fosta Republică Iugoslavă Macedonia, Muntenegru;
• Andora, San Marino;
• 79 ale Grupului de state Africane, Caraibiene şi din Pacific.

Pentru cetăţenii celorlalte ţări – care nu au niciun acord cu UE – dreptul la muncă într-un stat UE depinde în principal de legislaţia acelui stat, numai dacă nu sunt membri ai unei familii de cetăţenie UE.

Totuşi, reglementările UE acoperă următoarele domenii pentru lucrătorii din toate ţările non-UE:

• cetăţenii non-UE care sunt rezidenţi pe termen lung ai UE;
• dreptul la reunificarea familiei;
• admisia cercetătorilor non-UE;
• admisia studenţilor, schimbul de copii, instruirea gratuită şi serviciul voluntar;
• drepturile lucrătorilor de înaltă calificare/măiestrie din afara UE (schema cărţii albastre UE).

Noile reglementări UE au fost propuse pentru:

• simplificarea procedurilor de intrare şi drepturile tuturor lucrătorilor migranţi non-UE;
• condiţiile de intrare şi rezidenţă a lucrătorilor sezonieri din ţările non-UE;
• condiţiile de intrare şi rezidenţă ale cetăţenilor non-UE în cadrul transferului intra-corporatist.

Evaluarea impactului

Structura procesului de evaluare a impactului[26] şi dezvoltarea politicii de susţinere identifică:

• problema de interes şi obiectivele urmărite;
• principalele opţiuni pentru atingerea obiectivului şi impacturile probabile asupra economiei, mediului şi societăţii;
• avantajele şi dezavantajele fiecărei opţiuni şi examinarea posibilelor sinergii şi compensaţii.

Departamentele Comisiei îşi realizează propriile evaluări de impact la momentul lansării iniţiativelor importante. Toate părţile interesate relevante sunt consultate cu privire la definirea problemei, aplicarea principiului subsidiarităţii, opţiunilor şi efectelor etc. În prealabil Comisia publică o listă a tuturor evaluărilor de impact planificate şi fişele de parcurs aferente împreună cu programul său de lucru.

Mai jos urmează exemple ale evaluărilor de impact cu privire la ocupare, afaceri sociale şi incluziune:

• Propunerea de Regulament cu privire la Fondul Social European;
• Propunerea de Regulament cu privire la Fondul European de Ajutor pentru cele mai dezavantajate persoane;
• Comunicarea cu privire la angajamentul reînnoit faţă de Europa socială – Consolidarea Metodei Deschise de Coordonare pentru Protecţie Socială şi Incluziune Socială;
• Comunicarea cu privire la Recomandarea Comisiei cu privire la incluziunea activă a persoanelor excluse de pe piaţa muncii;
• Iniţiativa de susţinere a lucrătorilor migranţi UE în exercitarea dreptului acestora la liberă circulaţie;
• Revizuirea legislaţiei cu privire la detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării serviciilor;
• Propunerea de revizuire a Directivei 2004/40 cu privire la cerinţele minime de sănătate şi securitate la expunerea lucrătorilor la riscurile din agenţii fizici (câmpuri electromagnetice);
• Propunerea pentru o Directivă cu privire la înfiinţarea Consiliului European al Muncii;
• Propunerea pentru o Directivă cu privire la îmbunătăţirile în securitatea şi sănătatea muncii pentru lucrătoarele gravide, lăuze sau care alăptează (amendarea Directivei Consiliului 92/85/EEC).

Ca reacţie la modul de abordare politică şi instituţională a Uniunii Europene la evenimentele recente din regiunea Mării Mediterane, a fost publicat un raport care studiază dacă UE se derobează de viitoarele aspecte ale migraţiei către „vecinătatea de sud”[27], analizând migraţia de mediu în relaţie cu externalizarea.

Acest raport, pregătit pentru Proiectul de previzionare asupra Migraţiei şi Schimbărilor Climatice, îşi propune să studieze un factor important cu potenţial de afectare a mediului indusă de migraţie (EIM) în zona Mediteranei, anume externalizarea politicilor de control adoptate la nivelul Uniunii Europene. Principalul obiectiv al raportului este explorarea complexului migraţiune – EIM către regiunea sudică a Mediteranei (în special spre Africa de nord). În acest scop, domeniile de acţiune posibile dintre cele două procese vor fi discutate prin expunerea punctelor de vedere asupra mijloacelor de externalizare. Pe baza acestei dezbateri despre EIM în Mediterana, au fost subliniate patru scenarii viitoare.

În prima jumătate a anului curent 2014, a fost publicat cel de al 37-lea raport al Sistemului de raportare continuă asupra migraţiei[28], organism al Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare. Lucrarea oferă o perspectivă largă asupra tendinţelor recente ale fluxurilor migratorii internaţionale şi politicilor cu migraţia. Prin aceasta este examinat în detaliu impactul crizei economice asupra situaţiei ocupării imigranţilor şi evidenţiază schimbările politice majore.

Suplimentar sunt furnizate o analiză comparativă a impactului fiscal al imigraţiei, precum şi o perspectivă a discriminării imigranţilor în ţările OECD. Sunt de asemenea incluse note specifice pentru fiecare ţară[29] şi statistici ale evoluţiei mişcărilor migratorii internaţionale din anii recenţi.

În legătură cu migraţia din ţările MENA[30], ultimii ani au arătat o creştere în atenţia acordată de mediile academice migraţiei către, dinspre şi în interiorul Orientului Apropiat şi Africii de nord (MENA). Aceasta se reflectă prin calitatea cercetării rezultate şi prin interesul şi participarea la evenimentele şi dialogurile din acest spectru. Totuşi, în parte datorită naturii interdisciplinare a studiilor de migraţie şi în parte datorită barierelor lingvistice, gama largă a oamenilor de ştiinţă care lucrează în acest domeniu nu intră întotdeauna la fel de bine în legătură cum o fac în alte domenii.

Trăgându-şi inspiraţia de la succesul iniţiativelor ştiinţifice similare, din ştiinţele sociale şi umaniste, platforma electronică are scopul de a organiza, construi şi stimula baza cunoaşterii globale pentru aspecte în legătură cu migraţia şi regiunea Orientului Mijlociu şi Africii de nord. Încearcă aceasta furnizând cercetătorilor, oamenilor de ştiinţă, practicienilor şi altor părţi interesate care lucrează în acest domeniu un spaţiu de dezbatere şi diseminare şi un mănunchi de instrumente care să permită schimbul facil de informaţie dintre utilizatori.

În calitate de organism parte a sistemului Naţiunilor Unite, Banca Interna-ţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare/Banca Mondială elaborează sub coordonare studii prospective pentru fundamentarea politicilor internaţionale, inclusiv fişe de ţară pentru statele membre, precum şi analize ale efectelor implementării programelor tematice[31] astfel proiectate. Banca Mondială a ajuns să deţină astfel o bibliotecă de literatură de specialitate utilă studiilor şi analizelor pentru mai multe domenii, inclusiv în domeniul migraţiei, acordării de azil şi refugiaţilor de pe cele cinci continente[32].

Institutul pentru Politicile Migraţiei este o organizaţie neguvernamentală internaţională parteneră a Băncii Mondiale, specializată în problematica populaţiilor dislocate şi pregătirea proiectelor de finanţare pentru operaţiunile umanitare în beneficiul migranţilor, statelor gazdă, de tranzit şi de origine ale acestora.

Orientul Mijlociu şi Africa de nord împărtăşesc ambii poli ai migraţiei: atât ca ţări de destinaţie a migraţiei, în special ţările Consiliului de Cooperare a Golfului, cât şi ca ţări de origine a migraţiei. Regiunea are o sursă consistentă de alimentare cu lucrători tineri, activi, cu mai mult de 20 de milioane de migranţi lucrând oriunde în regiune sau în Europa. Studiul[33] se concentrează asupra migraţiei forţei de muncă şi a rolului celor care recrutează; fluxurile umanitare rezultate din războaie şi instabilitatea politică; implicarea diasporei şi altele.

Subiectul migraţiei spre Europa de sud din Maroc este dezbătut de Institutul pentru Politicile Migraţiei, aşa cum este şi Maroc: Se stabileşte statutul de ţară de tranzit a migraţiei?

Marocul a evoluat spre poziţia de lider mondial a ţărilor de emigraţie. Restricţiile europene asupra migraţiei nu au oprit migraţia, ci mai degrabă au împins imigranţii marocani la stabilire permanentă, prin intermediul reunificării familiale la scară largă. Marocul a devenit de asemenea o ţară de destinaţie, iar prezenţa în creştere a imigranţilor confruntă societatea marocană cu un mănunchi cu totul nou de probleme sociale şi legale tipice ţărilor de imigraţie, posibilitate explorată de această ţară.

Instituţii guvernamentale ale ţărilor afectate şi neguvernamentale internaţionale analizează şi dezbat împreună teme precum Sirienii la limită: statutul de refugiat în ţările vecine[34], din cadrul Institutului pentru Politicile Migraţiei.

O discuţie cu concluzii ale unui raport OSRAM care evaluează efectul crizei refugiaţilor în Turcia, Liban, Iordania şi Irak, cât şi ale celor peste 3 milioane de sirieni care şi-au părăsit ţara de baştină pentru a deveni refugiaţi în ţările vecine. Discuţia se concentrează asupra impactului social şi economic al refugiaţilor în Turcia[35], cu remarci ale directorului general al agenţiei de asistenţă a persoanelor dislocate a Turciei, AFAD. Acesta a fost secondat de vorbitori din OSRAM, Institutul de Studii al Orientului Mijlociu şi din Consiliul Atlantic într-o discuţie moderată de Kathleen Newland, care coordonează munca de protejare a refugiaţilor la MPI.

Sesiunea de dezbateri ale Institutului pentru Politicile Migraţiei (MPI), în parteneriat cu Institutul de Cercetări pentru Orientul Mijlociu şi Centrul pentru Studii Strategice pentru Orientul Mijlociu (ORSAM), examinează statutul refugiaţilor sirieni în afara graniţelor şi efectul crizei în desfăşurare în Siria asupra Turciei, Libanului, Iordaniei şi Irakului[36]. Vorbitorii Oytun Orhan, coordonator de proiect şi cercetător ORSAM, Peri-Khan Aqrawi-Whitcomb, cercetător asociat la Institutul de Cercetări pentru Orientul Mijlociu, Faysal Itani, colaborator al Centrului Rafik Hariri pentru Orientul Mijlociu din cadrul Consiliului Atlantic, şi Saban Kardas, preşedintele ORSAM discută experienţele fiecărei ţări aşa cum au fost relevate prin raportul ORSAM. Echipa de proiect a vizitat fiecare ţară după şase luni de la cercetarea din teren, şi a conchis că femeile şi copiii numără mai mult de 75 la sută dintre refugiaţi, făcând ca în principal educaţia să fie o problemă devastatoare pentru următoarea generaţie de sirieni[37]. În plus, emigranţii sirieni se stabilesc nu numai în tabere, dar şi în oraşe, făcând să crească preţurile şi să scadă câştigurile de-a lungul graniţelor siriene. Discuţia este moderată de Kathleen Newland, director al Programului de protecţie a refugiaţilor al MPI.

Dezbaterea arată că datorită costurilor uriaşe ale crizei financiare şi sociale, dislocarea siriană nu mai este doar o problemă a Siriei, ci mai degrabă a întregului Orient Mijlociu. Destabilizarea este o problemă globală care necesită participarea semnificativă a comunităţii globale.

Într-o listă de 10, cele mai importante teme MPI la sfârşitul anului 2013, Escaladarea crizei refugiaţilor sirieni provoacă abilitatea de răspuns a comunităţii internaţionale se află pe locul 4.

Războiul civil din Siria a escaladat într-o manieră dramatică în 2013, trimiţând peste 1,8 milioane de sirieni în dislocare pentru refugiu în ţările vecine şi mai departe – câştigând o distincţie nedorită, cea de cea mai mare urgenţă umanitară din aproape douăzeci de ani. La sfârşitul acestui an, mai mult de 2,2 milioane de sirieni au căutat refugiu în străinătate, iar alţi peste 4 milioane au fost dislocaţi la interior. Naţiunile Unite estimează că în cazul în care situaţia nu se schimbă semnificativ, la sfârşitul anului 2014 mai mult de 8 milioane de sirieni ar putea fi forţaţi să-şi părăsească locuinţele, dintre care 5,2 milioane în afara ţării.

„Nu am mai văzut o asemenea revărsare în creştere de refugiaţi de la genocidul din Ruanda de acum aproape 20 de ani”, a arătat António Guterres Înaltul Comisar pentru Refugiaţi al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Confruntaţi la sosirea intempestivă prin taxele bugetare, infrastructura, resursele naturale, iar în unele cazuri, stabilitatea socială, Libanul, Iordania, Turcia, Irak şi Egiptul s-au străduit să asigure în 2013 nevoile acestei populaţii vulnerabile. Înaltul Comisar pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite (UNHCR) a căutat locuri pentru reaşezarea refugiaţilor sirieni mai departe decât regiunea imediat învecinată, agenţia şi organizaţiile partenere şi-au exprimat îngrijorarea că anumite ţări au pus bariere sau au expulzat sirieni[38].

În Egipt, despre care UNHCR estimează că găzduieşte circa 127.000 de refugiaţi sirieni (înregistraţi şi aşteptând înregistrarea), mai mult de 1500 de refugiaţi sirieni au fost deţinuţi timp de săptămâni sau luni, apoi mulţi fiind forţaţi să părăsească ţara, potrivit Human Rights Watch. (Guvernul egiptean a negat acuzaţia). Amnesty International a acuzat Iordania, care a preluat mai mult de 544.000 de sirieni, că a returnat forţat sute de sirieni în ţara de origine, violând legislaţia internaţională.

Iordania estimează că totalul costului de găzduire a refugiaţilor sirieni în 2013 şi 2014 va ajunge până la 5 milioane USD, taxând suplimentar şcolile, spitalele şi restul infrastructurii. Turcia, care a preluat mai mult de 504.000 de refugiaţi sirieni, a raportat în august că a cheltuit mai mult de 2 miliarde USD adăpostind refugiaţii. Banca Mondială proiectează că în Liban, care a preluat cea mai mare populaţie de refugiaţi sirieni (peste 795.000), costul adăpostirii sirienilor va atinge 2,6 miliarde USD peste trei ani.

În aceeaşi chestiune, ţările din Europa – în special Bulgaria şi Grecia – au făcut faţă acuzaţiilor că ar fi repatriat forţat pe solicitanţii de azil sirieni sau că barează intrarea acestora[39]. „UNHCR face apel pentru un moratoriu global asupra oricărei repatrieri a sirienilor către ţările vecine”, a arătat un purtător de cuvânt al agenţiei. „Acesta ar reprezenta un gest concret de solidaritate cu acele ţări care în prezent găzduiesc mai mult de 2,2 milioane de refugiaţi”.

Europa devine o destinaţie mai atractivă pentru sirieni cu cât condiţiile se înrăutăţesc pentru aceia care au căutat adăpost în ţările învecinate cu Siria. Sirienii fac faţă câtorva provocări până să ajungă în Europa, inclusiv costurile care pot ajunge la mii de dolari de persoană, cât şi pericolelor de pe drum. Odată ce ajung, aceştia ar putea fi plasaţi în tabere supraaglomerate cu condiţii proaste[40].

Pentru UNHCR, provocarea de a ţine frontierele deschise pentru refugiaţii sirieni mai aproape de casă înseamnă găsirea sprijinului financiar pentru ţările gazdă, ca şi asigurarea că locurile de reaşezare şi azil sunt disponibile în altă parte.

Şaptesprezece ţări au acceptat să participe la Programul UNHCR Syria Resettlement/Humanitarian Admission, oferind circa 10.000 de locaţii de reaşezare – variind de la 5.000 declarate de Germania, până la un minim de 10 convenite de Ungaria. Statele Unite au acceptat recent 2.000 de refugiaţi. Agenţia UN pentru Refugiaţi speră să găsească adăpost pentru 30.000 persoane până la sfârşitul lui 2014 prin Resettlement/Humanitarian Admission Program.

În septembie 2013, Suedia a decis să ofere rezidenţă permanentă refugiaţilor sirieni, în timp ce Germania furnizează refugiaţilor sirieni permise de rezidenţă pentru doi ani, acces la serviciile de sănătate şi educaţie, cât şi drept de muncă.

Suplimentar fată de aceste provocări, organizaţiile pentru sprijin umanitar se confruntă de asemenea cu necesitatea de a pregăti refugiaţilor condiţiile de iarnă, în vreme ce autorităţile de pretutindeni sunt preocupate de răspândirea poliomielitei în răsăritul Siriei, care ar putea aduce fără preaviz boala în Europa şi oriunde.

Cu slabe şanse de eliminare a crizei politice şi a războiului civil din Siria, furnizorii de ajutor guvernamental şi umanitar pregătesc un răspuns umanitar pe termen lung. În tabăra Za’atari din nordul Iordaniei, cea mai mare tabără de refugiaţi sirieni din zonă, şeful taberei are planuri pentru mai mult de 120.000 de persoane în oraşul temporar. Deja trailerele au început să înlocuiască corturile, iar sute de firme s-au deschis. Şeful taberei a început să organizeze consilii de vecinătate, în care autorităţile iordaniene, poliţia comunitară şi refugiaţii lucrează împreună la soluţionarea problemelor locale. Înfiinţarea Za’atari ca un oraş temporar, totuşi, este riscantă, fiindcă multe ţări vecine Siriei deja se tem că refugiaţii vor deveni rezidenţi permanenţi.

Răspunsul internaţional la criza refugiaţilor sirieni urmează un traseu binecunoscut prin care ţările în curs de dezvoltare găzduiesc patru din cinci refugiaţi pe plan mondial, potrivit estimărilor UNHCR. Răspunsul internaţional la această criză va furniza testul de anduranţă pentru viitoarea solidaritate internaţională şi asistenţă umanitară pentru refugiaţi şi găzduirea comunităţilor.

Fluxurile migratoare din Mediterana: evoluţii recente şi acţiuni necesare în cadrul Uniunii Europene

Evenimentele tragice care au avut loc recent în Mediterana, încă o dată, pun în lumină modul în care imigraţia ilegală afectează prin drama umană.

Presiunea migratorie din Mediterana, departe de a se diminua, este în creştere datorită situaţiei de instabilitate şi sărăcie din ţările de origine.

Această situaţie solicită eforturi majore din partea statelor membre UE mediteraneene; eforturi care se depun în beneficiul întregii Uniuni Europene. Ca state membre mediteraneene avem de gestionat sarcina de a controla o parte a graniţei externe a UE. Trebuie reţinut că un mare număr de migranţi care sosesc la graniţele noastre doresc să îşi continue înainte către alte părţi ale UE.

Apreciem implicarea Comisiei Europene în soluţionarea acestei urgenţe la nivelul UE şi apelăm la o participare în creştere din partea tuturor statelor membre, într-o manieră decisivă, prin eforturi care să întărească abordarea cuprinzătoare a problemelor cu migraţia.

Această formulă sprijină munca depusă prin Comitet (Task Force for the Mediteranean), care a identificat un grup de măsuri specifice a căror implementare eficientă ar trebui accelerată.

Toate aceste provocări pot fi abordate doar printr-o manieră cuprinzătoare, prin adoptarea atât a măsurilor pe termen scurt şi lung, în Uniunea Europeană, dar şi în ţările terţe, unde UE şi comunitatea internaţională ar trebui să mobilizeze resursele pentru gestionarea fluxurilor migratorii.

• Solidaritatea intra-UE cu statele membre sudice afectate de sosirea masivă şi dezordonată a fluxurilor migratorii, în ciuda eforturilor substanţiale ale acestora de a-şi controla graniţele externe, ar trebui să includă sprijinul financiar suficient şi eficient de la UE. Solidaritatea cu statele membre sudice ar trebui de asemenea confruntată cu controlul complex al frontierelor şi/sau operaţiunile SAR.
• Controlul graniţelor externe ale UE – atât pe uscat, cât şi pe mare – ar trebui menţinută şi consolidată prin Frontex, care ar trebui să-şi concentreze activităţile pe misiunea sa principală pentru activitatea operativă, inclusiv operaţiuni comune cu o participare superioară a statelor membre.
• Construirea capacităţii în ţările de origine şi tranzit din Mediterana şi regiunea subsahariană ar trebui realizată pentru consolidarea capacităţilor proprii de control al frontierelor, având în vedere încurajarea prevenirii eficiente a migraţiei neregulate la sursă.
• Lupta împotriva reţelelor criminale şi a traficului de fiinţe umane, care constituie forme intolerabile de exploatare, ar trebui să rămână o prioritate, prin dezvoltarea cooperării operaţionale cu ţările terţe.
• Sunt necesare acţiuni clare cu privire la toate întoarcerile şi readmisiile, astfel ca aceia care se află într-o situaţie iregulară în UE să se poată întoarce în ţările lor cu uşurinţă, în exercitarea deplină a drepturilor lor fundamentale şi pe baza standardelor internaţionale şi UE.
• Organizaţiile internaţionale care operează în terţe ţări de tranzit, cum este Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, au un rol cheie în domeniul asistenţei întoarcerilor voluntare prin implementarea programelor specifice, care, împreună cu alte programe care ar putea fi dezvoltate în viitor, ar trebui sprijinite instituţional şi financiar având de asemenea în vedere ajutorarea ţărilor terţe de tranzit de a întoarce migranţii ilegali către ţările lor de origine.
• Este necesară încheierea acordurilor de readmisie cu ţările de origine şi tranzit, pentru îmbunătăţirea practicilor curente ale statelor membre UE. În acest context, implementarea articolului 13 al Acordului Cotonou UE-ACP are o mare importanţă. Comisia trebuie să facă eforturile necesare pentru asigurarea că statele africane îşi îndeplinesc angajamentele de readmisie.
• În acelaşi timp, cooperarea dintre ţările de destinaţie şi de origine ar trebui consolidată, inclusiv asupra utilizării canalelor de migraţie legală existente, luând în calcul atât interesele comune ale ţărilor partenere, cât şi importanţa evitării pierderii de capital uman. Un exemplu ar putea fi „migraţia circulară”.
• Politica de migraţie a UE ar trebui asumată şi integrată pe deplin în acţiunea sa externă, astfel ca obiectivele şi priorităţile politicii de migraţie să poată fi luate în calcul la proiectarea şi implementarea politicii sale externe. În acest scop, este esenţial să se îmbunătăţească mecanismele de coordonare dintre statele membre, SSEE/EEAS şi Comisia Europeană. Este nevoie să se folosească cât mai eficient cu putinţă instrumentele UE disponibile în promovarea cooperării cu ţările terţe prin Abordarea Globală a Mobilităţii şi Migraţiei (GAMM).

Parteneriatele de mobilitate semnate deja cu Marocul şi Tunisia ar trebui să beneficieze de finanţarea UE necesară, iar în viitor se vor semna mai multe parteneriate cu ţările terţe din regiunea Mediteranei. Similar, acţiunile trebuie continuate pentru coordonarea cu dialogurile şi procesele regionale, cum sunt Procesul Rabat, precum şi prin Strategia Comună UE-Africa, promovând cooperarea în materie de migraţie şi dialogul regional. Un dialog regional asupra problemelor migraţiei ar trebui lansat cu ţările din Africa de est.
Graficul nr. 2. Rata şomajului în Uniunea Europeană şi anumite state membre

• Eforturile necesare în domeniul migraţiei şi dezvoltării ar trebui să continue să se adreseze corespunzător – cauzele derivate ale migraţiei asociate cu sărăcia, conflictul şi instabilitatea politică, precum şi lipsa de respect pentru drepturile omului, crearea de alternative în ţările de origine şi tranzit. Este necesar angajamentul tuturor instituţiilor UE relevante în dezvoltarea cooperării pentru continuarea realizărilor deja obţinute de către statele membre în ultimii ani.
• Toate acestea ar trebui să ia forma cooperării UE sprijinită prin diverse programe şi instrumente de finanţare, care să abordeze simultan presiunea migratorie şi să promoveze dezvoltarea economică şi socială a ţărilor de origine şi de tranzit.
• În cele din urmă, acest forum subliniază importanţa tuturor acestor aspecte care să fie abordate la planificarea viitoarelor instrucţiuni strategice legislative şi operative în domeniul libertăţii, securităţii şi justiţiei care vor fi definite de Consiliul European din iunie 2014.

Dialogul de la Doha – Crucea Roşie şi Semiluna Roşie

În Europa, Platforma europeană pentru cooperarea cu Crucea Roşie cu privire la refugiaţi, solicitanţii de azil şi migranţi, PERCO[41] (Platform for European Red Cross Cooperation on Refugees, Asylum Seekers and Migrants) reprezintă una din platformele regionale de cooperare cu Crucea Roşie Internaţională, care îşi asumă participarea în cadrul Dialogului de la Doha[42] asupra migraţiei, a cărui reuniune a avut loc în luna mai 2014.

În coordonarea şi aplicarea politicii proprii în materie de migraţie şi azil, Crucea Roşie Internaţională, în acord cu Semiluna Roşie, îşi ghidează activităţile comune pe baza celor zece principii ale migraţiei[43]:

1)     Concentrarea pe nevoile şi vulnerabilităţile migranţilor;
2)     Includerea migranţilor în programele umanitare;
3)     Sprijinirea aspiraţiilor migranţilor;
4)     Recunoaşterea drepturilor migranţilor;
5)     Asistenţa de legătură, protecţia şi motivarea umanitară pentru migranţi;
6)     Construirea parteneriatului pentru migranţi;
7)     Lucrul pe traseele de migraţie;
8)     Asistenţa acordată migranţilor la întoarcere;
9)     Răspunsul la dislocarea de populaţii;
10) Diminuarea presiunilor migratorii asupra comunităţilor de origine.

O politică a vieţii, lucrul cu şi pentru migranţii vulnerabili este una dintre tradiţiile perene ale Crucii Roşii Internaţionale şi Semilunii Roşii. Aceasta este înrădăcinată în Principiile fundamentale şi caracterul universal, precum şi în baza voluntarilor şi a comunităţii. Chiar dacă metodele şi aspectele asociate migraţiei se schimbă tot timpul.

De aceea deci, examinarea continuă a metodelor noastre de lucru cu şi pentru migranţi pentru a ne asigura că acţiunea noastră rămâne puternică, coerentă şi înţeleaptă în faţa problemelor multiple. Politica noastră cu privire la migraţie este o politică a vieţii: va fi revăzută, iar la nevoie, revizuită pe măsură ce dezvoltăm implementarea acesteia.

Fiecare Societate Naţională şi Federaţia Internaţională vor lua în calcul şi vor adopta această abordare asupra migraţiei[44].

Misiunea Bisericii către migranţi[45] este înrădăcinată în primul rând şi înainte de toate în dragostea lui Dumnezeu pentru umanitate şi pentru „oamenii în mişcare”. Principiul susţine munca Oficiului pentru Politica Migraţiei (OMP).

Iarăşi şi iarăşi autorii scripturii descriu în Biblie prezenţa lui Dumnezeu alături de migranţi. În Geneza (Gen 12:1-3), Avram şi Sarah sunt înştiinţaţi să părăsească ţara lui Ur şi să meargă în pământul promis din Canaan. La începutul Evangheliei după Matei, Maria şi Iosif se îndepărtează de trei ori de comunitatea lor: prima dată călătoresc de la Nazaret la Bethleem pentru recensământ, apoi fug în Egipt din cauză că Irod vrea să le omoare fiul nou născut, Iisus, iar în final se întorc atunci când pericolul a trecut.

Este bine să ne amintim că străinii au fost primii care au venit să îl preamărească pe Iisus şi că Maria şi Iosif erau de fapt refugiaţi (Mt.2:7-16).

Misiunea Bisericii către Migranţi este declaraţia episcopală din 2008 care cinsteşte patrimoniul cultural şi spiritual al migranţilor şi căile prin care aceştia îmbogăţesc parohiile şi diocezele catolice.

Biserica din Anglia şi Ţara Galilor lucrează împreună cu poliţia la combaterea traficului de fiinţe umane[46]. Principalul scop al conferinţei internaţionale de două zile de la Roma[47] este dezvoltarea pe baza angajamentului anterior cu factorii de aplicare a legii pentru conştientizarea dimensiunii traficului de persoane şi dezvoltarea căilor de împiedicare a acestuia în mod mai eficient prin reţele catolice.

Procesul se bazează pe colaborarea de succes dezvoltată între Conferinţa Episcopilor Catolici din Anglia şi Ţara Galilor şi Serviciul Poliţiei Metropolitane din Marea Britanie.

Aceasta a avut patru componente cheie:

• Prevenirea prin care creşterea conştiinţei are loc în ţările ţintă despre realitatea a ceea ce implică migraţia pentru un stat occidental şi în societatea gazdă despre realităţile traficului uman.
• Îngrijirea pastorală în ţară: de exemplu prin examinarea atentă despre cum victimele pot fi ajutate pastoral şi practic atunci când sunt acuzate de autorităţile statale.
• Reintegrarea: cum poate fi acordat sprijinul adecvat în ajutorarea de relocare a victimelor în ţara gazdă sau oferirea opţiunii de întoarcere la statul original, dacă se doreşte.
• Dezvoltarea Reţelei Internaţionale a Conferinţelor Episcopale şi a agenţiilor de ordine publică: traficul cu fiinţe umane este o crimă serioasă, iar răspunsul nostru la cerinţele acestuia necesită implicarea unei lucrări mai productive cu factorii de ordine publică şi procuraturile, astfel încât persoanele care sunt traficate spre exploatare să poată fi tratate ca victime.

În loc de concluzii

Cei care profită întotdeauna de existenţa unor conflicte îngheţate sunt membrii grupărilor infracţionale organizate, care pot profita de carenţele ce apar în zonele de război, creându-şi fiefuri, dar şi alte posibilităţi de profit. Pentru ei este mai uşor să ofere mită (în diferitele sale forme) ofiţerilor cu grad înalt din zonă.

Primii interesaţi în existenţa acestui tip de conflict sunt statele care au declanşat aceste războaie. De obicei, ele sunt state mari, cu potenţial militar şi economic deosebit, astfel încât îşi pot impune voinţa prin forţă directă, dar contextul internaţional (mai ales de natură diplomatică) nu le permite să facă aşa ceva. Cu toate acestea, ele vor stabiliza frontul la o anumită dimensiune, astfel încât să fie clar tuturor că rezolvarea conflictului nu se poate face în lipsa lor. Orice neincludere în formatele de negociere ale acestora se soldează în fapt cu caducitate instantanee a acordurilor semnate, pentru că aceste state au forţa necesară de a controla în teren situaţia, ele demonstrând astfel inutilitatea convorbirilor ce îi exclud. Istoria cunoaşte mai multe asemenea exemple, nu este rostul prezentului studiu de a realiza o inventariere.

Alţi beneficiari ai conflictelor îngheţate care doresc ca acestea să fie menţinute sunt, din partea statului agresor (cel care a declanşat criza şi îi controlează limitele de acţiune), militarii cu poziţii de comandă în dispozitivele amplasate în zona respectivă.

Ultima categorie de actori oficiali din partea statului agresor sunt diplomaţii săi, chemaţi la rândul lor să asigure realizarea intereselor statutului lor, fiind şi în postura de a „visa frumos” – astfel de acţiuni sunt apreciate de şefii guvernelor pentru că nu orice diplomat are abilitatea de a lucra în astfel de condiţii şi tensiuni, acuzele aduse statului agresor fiind întotdeauna foarte numeroase, mai ales din partea organizaţiilor care luptă pentru drepturile civile sociale şi politice.

Actorii neoficiali ai statului agresor interesaţi sunt serviciile secrete, care pot realiza prin intermediul situaţiei nou create infiltrări de fantome, recrutări şi creări de fonduri pentru serviciu.

Actori nelegali ai aceluiaşi stat sunt persoanele cu influenţă din lumea interlopă, care sesizează rapid potenţialul oferit de astfel de conflicte îngheţate, fiindcă acolo apar acele supape dorite întotdeauna de aceştia pentru a scăpa de ochiul atent al poliţiei (care chiar dacă nu intervine, ştie totuşi unde să caute) şi al altor „răuvoitori”.

Ei pot prin aceste zone nu numai să îşi fraudeze propriul stat (dar şi pe altele, prin clasica contrabandă), dar şi să producă statelor diferite alte daune (legate de traficul de droguri şi de persoane). Prin aceasta ei devin uneori mai periculoşi decât dacă ar fi fost lăsaţi să acţioneze mai liber în statul lor, puterea acumulată de aici (bani, conexiuni, armament cumpărat) fiind mult mai greu de învins.

Din celelalte părţi sunt doritori ca aceste conflicte să existe:

1. a)diplomaţii – din aceleaşi motive precizate mai sus, dar cu particularităţile de rigoare, ei încercând să termine conflictul, prestigiul astfel câştigat propulsându-i către funcţii în stat sau în instituţiile internaţionale.
2. b)militarii din zonă – care ştiu că nu pot realiza prea mult în soluţionarea conflictului (altcineva decizând în mod real soarta conflictului), dar care pot dobândi averi, pot intra şi ei în lumea interlopă, şi care vor fi avuţi în vedere la avansări, deoarece „au servit patria pe câmpul de luptă”, această onoare nefiind pentru oricine.
3. c)interlopii locali din zonele de conflict, considerând că pot să câştige de pe urma acestora.
4. d)poliţiile sunt oarecum interesate de permanentizarea conflictelor îngheţate, tocmai pentru că ele cunosc permanenţa infracţională din zonă.
5. e)diplomaţii de la instituţiile internaţionale, care sunt mulţumiţi cu existenţa acestor conflicte, care le justifică existenţa şi valoarea;
6. f)producătorii de arme, deoarece prin aceste războaie îşi pot justifica nu doar dezvoltarea de noi arme, ci îşi pot spori vânzările;[48]
7. g)producătorii de medicamente, instrumente şi materiale sanitare, producătorii de alimente conservate şi împachetate, cât şi de băuturi îmbuteliate;
8. h)traficanţii de organe umane pentru transplant, dar şi marile reţele spitaliceşti la care se înregistrează cererile pentru transplantul organelor.

În cele mai multe cazuri, cei care au de suferit cel mai mult au fost copiii, femeile şi bătrânii. Dacă s-ar încerca evitarea transformării acestor categorii sociale în victime, acestea nu ar mai fi folosite ca obiect de şantaj în negocierile internaţionale.[49]

Bibliografie

1. Atlas-Le Monde Diplomatique, Regiuni versus state-naţiune, Editura LMD, Bucureşti, 2006
2. Bădescu, Ilie, Noologia. Cunoaşterea ordinii spirituale a lumii. Sistem de sociologie noologică, Editura Valahia, Colecţia Euxin, Bucureşti 2001
3. Berca, Alex, Ucraina – un punct de vedere geopolitic, Colecţia GeoPolitica, Editura Top Form, Bucureşti, 2014
4. Bilgic, Ali, Migraţia şi schimbarea globală a mediului, World Bank, 2011
5. Blându, Tudor, Crizele identitare în conflictele îngheţate ale spaţiului est european, în GeoPolitica-Revista de geografie politică, geopolitică şi geostrategie, Bucureşti, 2008
6. GeoPolitica-Revista de geografie politică, geopolitică şi geostrategie, Editura Top Form, Asociaţia de geopolitică Ion Conea, Bucureşti, 2008
7. Maliţa, Mircea, Jocuri pe scena lumii, conflicte, negocieri, diplomaţie, Editura CHBeck, Bucureşti 2007
8. Nichiporuk, Brian, The Security Dynamics of Demographic Factors, Arroyo Center, RAND Corporation, 2003
9. OECD, International Migration Outlook 2013
10. Phillips, Lindsey, Top 10 of 2013 – Issue #4: The Escalating Syrian Refugee Crisis Challenges the International Community’s Ability to Respond, MPI, 2013
11. Pishgahi Fard, Zahra, Khaninha, Nasrin, Ghurchi, Morteza, Globalization, Post-Fordism and Important Straits, în GeoPolitica-Revista de geografie politică, geopolitică şi geostrategie, Bucureşti, 2008
12. Pop, Irina Ionela, Surse de conflict în Asia centrală. Implicaţii pentru Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii, în GeoPolitica-Revista de geografie politică, geopolitică şi geostrategie, Bucureşti, 2008
13. Sebag Montefioare, Simon, Ierusalim – biografia unui oraş, Editura Trei, Bucureşti, 2012
14. Simileanu, Vasile, Conflicte asimetrice – note de curs, Editura Top Form, Bucureşti, 2011
15. Văcărelu, Marius, Necesitatea existenţei conflictelor îngheţate, în GeoPolitica-Revista de geografie politică, geopolitică şi geostrategie, Bucureşti 2008
16. UNHCR, Issue No. 5: Is Europe Faltering in Addressing Its Multiple Migration Challenges?, Geneva, 2013
17. UNHCR, Issue No. 8 Questions of Immigration Control Preoccupy Policymakers as Humanitarian Arrivals Continue, and in Some Cases, Surge, Geneva, 2013
18. United States Department of State, Background Central Asia, Washington DC, mai 2007

Adrese electronice accesate

1. http://www.cbcew.org.uk/CBCEW-Home/Departments/International-Affairs/Human-Trafficking/Combating-Human-Trafficking-Conference-2014, septembrie 2014
2. http://www.cbcew.org.uk/CBCEW-Home/Departments/International-Affairs/Refugees-and-Migrants/Migration-Publication/(language)/eng-GB, septembrie 2014
3. cbcew.org.uk/trafficking-conference-2014, septembrie 2014
4. www.ch.ch/en/working-switzerland-eu-efta/, septembrie 2014
5. http://ec.europa.eu/europeaid/where/acp/country-cooperation/index-en.htm, septembrie 2014
6. http://ec.europa.eu/digital-agenda/futurium/en/content/international-migration-outlook-2013, septembrie 2014
7. http://ec.europa.eu/digital-agenda/futurium/en/content/migration-and-global-environmental-change-cs8-eu-offloading-future-migration-issues-, septembrie 2014
8. http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=463&langId=en, septembrie 2014
9. http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=760&langId=en, septembrie 2014
10. http://ec.europa.eu/social/main.jsp?langId=en&catId=470, septembrie 2014
11. http://ec.europa.eu/europeaid/subsites/thematic-programme-migration-asylum_en, septembrie 2014
12. http://www.exteriores.gob.es/Embajadas/ATENAS/es/Noticias/Paginas/Articulos/20140417_NOT2.aspx, septembrie 2014
13. http://www.ifrc.org/en/what-we-do/migration/, septembrie 2014
14. http://www.ifrc.org/en/what-we-do/migration/#sthash.7uS4YLzi.dpuf, septembrie 2014
15. http://www.ifrc.org/en/what-we-do/migration/migration-principles/, septembrie 2014
16. http://www.ifrc.org/en/what-we-do/migration/migration-principles/#sthash.39AiFA1Q.dpuf/, septembrie 2014
17. http://menamigration.com/, septembrie 2014
18. http://www.migrationpolicy.org/article/issue-no-4-escalating-syrian-refugee-crisis-challenges-international-communitys-ability, septembrie 2014
19. http://www.migrationpolicy.org/multimedia/syrians-edge-status-refugees-neighboring-countries, septembrie 2014
20. http://www.migrationpolicy.org/regions/middle-east-north-africa, septembrie 2014
21. http://www.oecd.org/els/mig/country_notes_sources.pdf, septembrie 2014
22. orsam.org.tr/en/showReport.aspx?ID=2638, septembrie 2014
23. http://siteresources.worldbank.org/INTMENA/Resources/SF_background-1.pdf, septembrie 2014
24. www.state.gov, mai 2007
25. http://vimeo.com/97145438, septembrie 2014

 

[1]      Maliţa, Mircea, Jocuri pe scena lumii, conflicte, negocieri, diplomaţie, Editura CHBeck, Bucureşti 2007, p. 52, apud. Blându, Tudor, Crizele identitare în conflictele îngheţate ale spaţiului est european, în GeoPolitica – Revista de geografie politică, geopolitică şi geostrategie anul VI nr. 28 Conflictele îngheţate euro-asiatice, Editura Top Form, Asociaţia de geopolitică Ion Conea, Bucureşti, 2008, p. 25

[2]      Regiuni versus state-naţiune, în Atlas-Le Monde Diplomatique, Editura LMD, Bucureşti 2006, pp. 72-73, apud BT op. cit. p. 25

[3]      Văcărelu, Marius, Necesitatea existenţei conflictelor îngheţate, în GeoPolitica – Revista de geografie politică, geopolitică şi geostrategie anul VI nr. 28 Conflictele îngheţate euro-asiatice, Editura Top Form, Asociaţia de geopolitică Ion Conea, Bucureşti, 2008, p. 61

[4]      Simileanu, Vasile, Conflicte asimetrice – note de curs, Editura Top Form, Bucureşti 2011, pp. 129-131

[5]      Pop, Irina Ionela, Surse de conflict în Asia centrală. Implicaţii pentru Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii, în GeoPolitica – Revista de geografie politică, geopolitică şi geostrategie anul VI nr. 28 Conflictele îngheţate euro-asiatice, Editura Top Form, Asociaţia de geopolitică Ion Conea, Bucureşti, 2008, pp. 107-109; date citate din United States Department of State, Background Central Asia, www.state.gov (mai 2007)

[6]      PII, op. cit., pp.114-115

[7]      Pishgahi Fard, Zahra, Khaninha, Nasrin, Ghurchi, Morteza, Globalization, Post-Fordism and Important Straits, în GeoPolitica-Revista de geografie politică, geopolitică şi geostrategie anul VI nr. 28 Conflictele îngheţate euro-asiatice, Editura Top Form, Asociaţia de geopolitică Ion Conea, Bucureşti, 2008, p. 202-203, trad. aut.

[8]      SV, op. cit., p.111

[9]      SV op. cit. pp. 123-124

[10]     SV op. cit. pp. 129

[11]     Berca, Alex, Ucraina – un punct de vedere geopolitic, Colecţia GeoPolitica, Editura Top Form, Bucureşti, 2014, pp 50-51

[12]     BA, op.cit. p. 58

[13]     Nichiporuk, Brian, The Security Dynamics of Demographic Factors, Arroyo Center, RAND Corporation, apud SV, op.cit., pp. 469

[14]     SV, op.cit., pp.134-136

[15]     SV, op.cit., pp.175-177

[16]     SV, op. cit. p. 214

[17]     SV, op. cit. p. 228

[18]     SV, op. cit. pp. 238-241

[19]     SV, op. cit. p. 299

[20]     SV, op. cit. p. 362

[21]     SV, op. cit. p. 362

[22]            http://ec.europa.eu/europeaid/subsites/thematic-programme-migration-asylum_en, septembrie 2014

[23]     Având în vedere perioada previzionată, sumele nu se referă la statele devenite membre ale UE din 2007, adică nu se referă la România şi Bulgaria (not. aut.)

[24]            http://ec.europa.eu/social/main.jsp?langId=en&catId=470, septembrie 2014

[25]     Croaţia a devenit un stat membru UE în 2013 (not. aut.)

[26]            http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=760&langId=en septembrie 2014

[27]     Bilgic, Ali, Migraţia şi schimbarea globală a mediului, http://ec.europa.eu/digital-agenda/futurium/ en/content/migration-and-global-environmental-change-cs8-eu-offloading-future-migration-issues-, 2011, septembrie 2014

[28]     OECD, International Migration Outlook 2013, http://ec.europa.eu/digital-agenda/futurium/en/ content/international-migration-outlook-2013, 2013, septembrie 2014

[29]            http://www.oecd.org/els/mig/country_notes_sources.pdf, 2014, septembrie 2014

[30]            http://menamigration.com/, septembrie 2014

[31]     World Bank, http://www.migrationpolicy.org/regions/middle-east-north-africa, 2008, septembrie 2014

[32]            World Bank, http://siteresources.worldbank.org/INTMENA/Resources/SF_background-1.pdf, 2008, septembrie 2014

[33]            Migration Policy Institute, http://www.migrationpolicy.org/regions/middle-east-north-africa, septembrie 2014

[34]            MPI, Syrians on the Edge: The Status of Refugees in Neighboring Countries, http://vimeo.com/ 97145438

may 20, 2014, septembrie 2014

[35]            MPI, http://www.migrationpolicy.org/multimedia/syrians-edge-status-refugees-neighboring-countries, may 20, 2014, septembrie 2014

[36]            Migration Policy Institute iunie 2014, septembrie 2014

[37]     ORSAM Report, orsam.org.tr/en/showReport.aspx?ID=2638, iunie 2014, septembrie 2014

[38]            Phillips, Lindsey, Top 10 of 2013 – Issue #4: The Escalating Syrian Refugee Crisis Challenges the International Community’s Ability to Respond, December 18, 2013,MPI http://www.migrationpolicy. org/article/issue-no-4-escalating-syrian-refugee-crisis-challenges-international-communitys-ability, septembrie 2014

[39]     UNHCR, Issue No. 8 Questions of Immigration Control Preoccupy Policymakers as Humanitarian Arrivals Continue, and in Some Cases, Surge, 2013, septembrie 2014

[40]     UNHCR, Issue No. 5: Is Europe Faltering in Addressing Its Multiple Migration Challenges?, 2013, septembrie 2014

[41]     PERCO, http://www.ifrc.org/en/what-we-do/migration/#sthash.7uS4YLzi.dpuf, septembrie 2014

[42]            International Federation of Red Cross, http://www.ifrc.org/en/what-we-do/migration/, septembrie 2014

[43]     International Federation of Red Cross, http://www.ifrc.org/en/what-we-do/migration/migration-principles/ iunie 2014, septembrie 2014

[44]            International Federation of Red Cross, http://www.ifrc.org/en/what-we-do/migration/migration-principles/#sthash.39AiFA1Q.dpuf/, iunie 2014, septembrie 2014

[45]            Biserica Catolică a Angliei şi Ţării Galilor, http://www.cbcew.org.uk/CBCEW-Home/Departments/ International-Affairs/Refugees-and-Migrants/Migration-Publication/(language)/eng-GB, 2009, septembrie 2014

[46]            Biserica Catolică a Angliei şi Ţării Galilor, http://www.cbcew.org.uk/CBCEW-Home/Departments/ International-Affairs/Human-Trafficking/Combating-Human-Trafficking-Conference-2014, 08/04/2014 10:54 am, septembrie 2014

[47]            Biserica Catolică a Angliei şi Ţării Galilor, cbcew.org.uk/trafficking-conference-2014, 04/2014, septembrie 2014

[48]     VM, op.cit., pp. 63-64

[49]     SV, op.cit., p. 471