Drd. Maria POSTEA*
Drd. Amalia BOUTTE**
Graniţa a fost rareori spaţiul unor intense schimburi culturale, al dialogului şi al îmbogăţirii spirituale.
Dacă împrumutul de valori este unilateral, se pune problema conservării propriei individualităţi, a pericolului pe care îl reprezintă tendinţa de imitare a celuilalt, transplantul fără discernământ al modelelor străine.
„Ne place a maimuţări pe străini şi a ne defăima pe sine. Aşadar am fost pe rând turcomani, grecomani sau Domnul ştie ce, acum din mila lui Dumnezeu, suntem francezomani; poate în curând vom trece … în vreun balon aerostatic şi atunci ne vei vedea anglomani”, i se plângea într-o scrisoare Costache Negruzzi lui Gh. Asachi.
Alteori graniţa dintre culturi urmează îndeaproape cursul relaţiilor politice şi economice.
Un popor se apără prin istoria şi cultura sa. Cu cât argumentele istorice sunt mai fragile, cu atât creşte patosul afirmării naţionale. Trasarea barierelor politice, îngheţarea schimburilor economice este urmată întotdeauna de fixarea unor graniţe culturale de separaţie, cu negarea sau desconsiderarea valorilor.
Globalizarea manifestată iniţial în sfera politicului şi a economicului va cuprinde uşor-uşor şi sfera culturii.
Graniţele politice odată şterse, se va urmări o egalizarea a standardelor de viaţă şi a şanselor de cultură a fiecărui popor din cadrul UE. În principiu n-ar trebui să existe graniţe culturale. Franceza, ca limbă a diplomaţiei şi a culturii la nivel european, a cedat locul englezei.
Un pericol întrezărit de servantul rus Dimitri Lihaciov – „A neaga existenţa caracterului naţional al identităţii naţionale nu înseamnă să transformi universul popoarelor în ceva extrem de plictisitor şi banal.”
Ceea ce este captivant la un popor, ceea ce trezeşte interesul celuilalt, e doza de mister, trăsăturile sale pertinente segregatoare, irepetabile şi de negăsit la alte popoare.
Cât priveşte graniţele acestea, ar trebui să existe:
– Zone de comunicare;
– Vii schimburi de experienţe şi valori.
Doar în aceste zone de contact se va putea dezvolta conştiinţa de sine a fiecărei culturi în parte, creaţiile artistice vor avea un mare suport de originalitate, vor rezista confruntării cu timpul, vor facilita o mai bună înţelegere a celuilalt.
Graniţa – linie naturală sau convenţională care desparte teritoriul altor state sau întinderi de apă care nu fac parte din teritoriul său.
Spiritualitate – ansamblu de idei şi sentimente care caracterizează un popor, o naţiune din punctul de vedere al vieţii spirituale, al specificului culturii sale.
New Age (Noua Eră) – curent spiritual occidental apărut în a doua jumătate a secolului XX şi având ca obiectiv crearea „unei spiritualităţi fără graniţe sau dogme ce îngrădesc”.
Orient şi Occident – sunt doi termeni care devin concepte culturale şi identitare odată cu confruntările între civilizaţii pe care le deschid marile descoperiri geografice.
Originile celor doi termeni sunt analizate de E. Said (Orientalism Concept Occidentale despre Orient, 1978) din perspectiva experienţei coloniale a Europei.
Orientul este:
– Adiacent Europei;
– Locul celor mai mari, bogate, vechi colonii ale Europei;
– Sursa civilizaţiilor;
– Concurentul cultural;
– Recurenţa şi profundă imagine a Celuilalt;
– A ajutat la definirea Europei.
Oamenii au împărţit întotdeauna lumea în regiuni distincte în mod real sau imaginar una de alta. Democraţia între Est şi Vest s-a constituit în ani, chiar secole. Au existat colonii soldate cu descoperiri, au existat contacte prin intermediul comerţului şi al războiului. Începând cu mijlocul secolului al XVIII-lea au existat două elemente principale în relaţia Est şi Vest – Sporirea cunoştinţelor sistematice ale europenilor despre Orient ca urmare a extinderii coloniilor cât şi a interesului larg pentru tot ce era străin şi necunoscut; Europa s-a aflat pe o poziţie de forţă ca să nu spunem de dominaţie.
Bizanţul, Constantinopolul, Istanbulul – emblema culturii de contrast.
Mihai Rolea în studiul Fenomenul românesc identifică trăsături esenţiale ale Occidentului şi Orientului.
„În apusul şi centrul Europei, domneşte o mentalitate, iar către răsărit, către posturile avansate ale Asiei, o alta.”
Englezul, francezul, germanul, italianul, scandinavul, cu toate deosebirile dintre ei, constituie la un loc un fel de civilizaţie. Tehnicile lor de a vedea viaţa, felul adaptării la mediu, sunt comune.
Dincolo de frontierele Asiei, ca o peninsulă mutată în centrul Europei, turcii, ruşii, o parte din popoarele balcanice, constituie o altă lume, cu alte legi, cu alt suflet, cu altă filozofie.
Ea constă într-un singur cuvânt: aptitudine creatoare. Occidentalul e spirit creativ, activ. El preface ambiţia, sfinţeşte locul, căruia îi impune legea, şi ideea sa, care îl face docil şi învins. Ştie să rişte şi să fie, în acelaşi timp, subjugat de forţele naturii, sezoanele, fauna şi flora. Dar, mai ales, a inventat tehnica, devenită ascultătoare.
Psihologia orientalului este exact contrară. Ea se reduce, de obicei, la o resemnare pasivă. Dacă occidentalul se impune mediului, orientalul se supune.
Filozofia vieţii este supunerea, resemnarea la forţele care ne depăşesc şi nu le putem schimba.
Spiritul occidental – caracteristici:
– Activitate;
– Aptitudinea creatoare;
– Voluntarismul;
– Credinţa că totul e posibil;
– Încrederea în forţele proprii;
– Afirmarea individualităţii.
Spiritul oriental:
– Resemnarea pasivă;
– Fatalismul;
– Supunerea;
– Masa anonimă.
Conotaţiile negative asociate influenţelor orientale în cultura şi mentalităţile româneşti sunt foarte puternice.
Ele au fost identificate de-a lungul timpului cu alterarea purităţii române, a modului şi a latinităţii române, cu instabilitatea politică a epocii fanariote, în general cu o mentalitate retrogradă, neserioasă, marcate de superficialitate, a populaţiei, şi, mai recent, cu o ideologie totalitară comunistă.
Există o geografie imaginară care separă Occidentul de Orient, iar această falsă cartă este opera Orientalismului.
Edward Said consideră că acestea sunt:
– Relaţiile economice şi culturile dintre Europa şi Asia incluse pe patru milenii;
– Disciplină occidentală de investigare a culturii şi tradiţiilor orientale;
– Imaginile şi fanteziile care circulă în legătura cu Orientul înfăţişat ca o regiune de o accentuată instabilitate.
ISLAM:
Sunniţi – nu se bazează pe ideile luate de la imam, ci se bazează pe carte, pe care fiecare o citeşte cum vrea;
Şiiţi – dacă eşti imam poţi să afirmi: Asta nu e albastru, e galben. Şi toţi fidelii trebuie să creadă asta.
În Islam, tradiţia criticii şi autocriticii nu a fost o trăsătură semnificativă. Lumea islamică a funcţionat pe trei axe:
– Războinicii care caută să impună teoria Jihadului;
– Teologii care dau autoritatea sfântă;
– Negustorii care finanţează.
Deasupra lor se află califul şi, în imaginea intelectului, filozofii.
ÎN PRACTICĂ E ACEEAŞI STRUCTURĂ:
Suveranul care guvernează;
Autoritatea religioasă (ulema) care emite fatwa pentru a sprijini acţiunea politică;
Afaceriştii care finanţează acest sistem şi scopul obţinerii unor beneficii materiale.
În interviul realizat de Adrian Irvin Rozei, (Paris – Bucureşti 2006) M. Chesal spunea: Problema este că se poate fabrica un terorist în trei săptămâni, dar trebuie 30 de ani pentru a fabrica un intelectual critic. Câtă vreme n-am ales soluţia formării spiritelor critice capabile de a interpreta un text, de a dialoga cu celălalt, vom rămâne în căutarea unui Islam al păcii pierdute, unui Islam al hunilor.
Bibliografie
- Sinteza Orient Occident
http/literaturape bune.files.wordpress.com - Dimensiuni culturale
- www mi.rei.ase.ro
- Instituţii europene si drepturile omului www.irdo.ro/fib.php
- Orientalism by Edward W. Said Reviews Discussion
* doctorand specializarea: Geografie, Universitatea din Bucureşti
** doctorand – Facultatea de Geografie, Universitatea din Bucureşti
Coments