MA Mariana STOICA*

EVOLUŢIA CONCEPTULUI DE SECURITATE ALIMENTARĂ

Conceptul de securitate alimentară a fost formulat pentru prima dată după cel de-al Doilea Război Mondial, în cadrul dezbaterilor Organizaţiei pentru agricultură şi alimentaţie (FAO), când a fost lansat la Roma în 1963 celebrul manifest „Proclamaţia dreptului fiecărui om de a mânca pentru a-şi astâmpăra foamea”.

Securitatea alimentară este un concept nou adus în prim plan la începutul anilor 1970. Conceptul a fost definit mai întâi pornind de la consideraţii de natură cantitativă şi economică ajungând spre o definire a dimensiunii umane şi a calităţii alimentelor.

După cum ştim, alimentele şi asigurarea alimentaţiei populaţiei reprezintă o problemă deosebit de importantă în orice societate şi are consecinţe economice, sociale, influenţează mediul şi sănătatea umană.

Conform „Declaraţiei Mondiale asupra Nutriţiei” şi a „Declaraţiei asupra Securităţii Alimentare Mondiale „securitatea alimentară există atunci când toţi oamenii, în orice moment, au acces fizic şi economic la alimente sigure şi nutritive care îndeplinesc necesităţile de hrană ale organismului uman, pentru a duce o viaţă normală”.

Dreptul la alimentaţie este cuprins în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din anul 1948 şi a fost reiterat în multe situaţii, ca de exemplu în cadrul Conferinţei Mondiale privind Alimentaţia din anul 1974 şi a Summit-ului Mondial privind Alimentaţia din anul 1996. Cu ocazia acestor evenimente, comunitatea internaţională s-a angajat să asigure securitatea alimentară pentru toţi şi să depună eforturi constante pentru eradicarea foametei. Scopul vizează reducerea, până în anul 2015, a numărului de persoane subnutrite la jumătatea nivelului înregistrat la acea vreme. Această ţintă a fost cuprinsă în Scopurile de Dezvoltare ale Mileniului (MDGs) formulate în anul2000. În multe regiuni ale lumii s-au înregistrat progrese în acest sens, dar,în prezent, atingerea obiectivului stabilit pare imposibil de realizat. Odată cu criza alimentelor din 2007-2008, numărul persoanelor subnutrite a crescut, iar impactul crizei financiare ulterioare poate genera noi stagnări.

FACTORII CARE AU STAT LA BAZA EVOLUŢIEI CONCEPTULUI
DE SECURITATE ALIMENTARĂ

Creşterea preţului alimentelor

Conform FAO preţurile la alimente şi cereale arată astfel:

1. Alimente                                        b.   Indicele la cereale
2. Statistica privind evoluţia preţurilor la alimente conform FAO.

Creşterea populaţiei ce locuieşte în zonele urbane – aşa numitul fenomen de urbanizare, pe de o parte, şi, pe de altă parte, scăderea populaţiei din mediul rural;

Dinamica demografică nu este uniform repartizată, astfel 70% din populaţia planetei este concentrată pe 12% din suprafaţa acesteia şi, în special, în zonele urbane. Această explozie demografică este pusă pe seama exceselor civilizaţiei moderne.

Creşterea numărului populaţiei la nivel global şi în special al suprapopulării anumitor zone.

Creşterea demografică, conform prognozelor, se va accelera în secolul XXI, şi, în special, vom avea o creştere în sudul planetei şi o scădere în nordul acesteia, mai precis în Europa. Se preconizează că Asia va ajunge la 5,2 miliarde de locuitori în anul 2050, faţă de 3,9 miliarde cât înregistra populaţia Asiei în 2005. De asemenea, Africa va avea circa 2 miliarde de locuitori faţa de 906 milioane în 2005.

Toată această explozie demografică în zonele mai sus amintite va crea probleme, avem în vedere faptul că în aceste zone sunt dificultăţi legate de lipsa alimentelor, fiind caracterizate de regiuni cu foamete cronică. Potrivit FAO, numărul persoanelor subnutrite în lume este foarte mare, depăşeşte un miliard, iar în prezent una din 6 persoane din ţările în curs de dezvoltare este subnutrită.

Pe de altă parte, experţii la nivel mondial spun că este suficientă cantitatea de alimente produsă pentru hrănirea întregii populaţii, însă repartizarea aceasta este neuniformă, existând astfel zone puternic industrializate şi dezvoltate unde există un exces de alimente chiar o risipă a acestora şi zone sărace. Repartizarea inegală se regăseşte la toate nivelele respectiv regiuni, state, global.

Penuria de apă dulce

Apa dulce, elementul cel mai important al vieţii pe Terra, şi sursă vitală a progresului şi dezvoltării umane, a devenit o problemă a lumii contemporane. Semne ale unei crize a resurselor de apă dulce au fost constatate odată cu deceniul 1981-1990, prin iniţierea Deceniului internaţional al apei potabile, program demarat la iniţiativa Naţiunilor Unite. „Criza resurselor de apă potabilă, este mai mult decât evidentă, dacă ţinem cont şi de faptul că, deşi 72% din suprafaţa Terrei este acoperită de apă, mai mult de 97% este însă apă sărată”. Estimările specialiştilor de la Woods Hole Oceanographic Institution – WHOI, Massachusetts SUA, prezintă faptul că acum pe Terra există aproximativ 1.332 miliarde de kilometri cubi de apă. Apa dulce, captivă în gheţari, reprezintă 70% din această estimare şi mai puţin de 1% din apa dulce de pe planetă este accesibilă.

În acelaşi timp, mai mult de o treime din populaţia globului trăieşte în ţări în care apa dulce reprezintă o adevărată problemă.

Evoluţia consumului de apă dulce confirmă evoluţia umană, astfel, dacă la începutul secolului trecut consumul mediu era de doar 240 metrii cubi pe întreaga perioadă a vieţii unui individ, în ultimii ani s-a ajuns la un consum aproape triplu, conform standardelor moderne de viaţă. Criza resurselor de apă este determinată de anumiţi factori, printre care putem menţiona explozia demografică, procesul rapid de urbanizare care a condus la mari aglomerări, dar mai ales de necesarul crescut de apă dulce din industrie şi agricultură.

Cu certitudine, cauza principală, care a determinat curba ascendentă a necesităţilor şi consumului de apă actual, o constituie progresul tehnic, astfel încât industria şi agricultura înghit cea mai mare parte din consumul de apă pe glob. În timp ce ţările bogate pot folosi în general fără restricţii resursele de apă, în alte ţări resursele de apă sunt insuficiente. Într-un alt raport internaţional, problema apei la nivelul Terrei este privită nu din punct de vedere al cantităţii existente pe glob, ci conform distribuţiei şi gestionării ei. Cel mai recent raport în domeniu a fost prezentat în septembrie 2011, în cadrul celui de-al XIV-lea Congres Internaţional al Apei de la Pernambuco, Brazilia. Îmbunătăţirea distribuţiei apei la nivelul Terrei va avea un impact semnificativ şi asupra producţiei de hrană pentru populaţie, deoarece apa dulce nu este distribuită astfel încât să asigure necesarul de hrană al planetei. În următoarea perioadă se doreşte şi folosirea eficientă a apei de ploaie, care, la nivel mondial, reprezintă 4% din totalul cantităţii de apă de pe Terra. Se estimează că deficitul de apă şi distribuţia ei va afecta cel puţin jumătate din populaţia globului, începând cu anul 2030. Astfel, criza apei poate determina şi conflicte majore în rândul populaţiilor afectate.

Conflictele pentru apă sunt cunoscute de-a lungul istoriei dezvoltării civilizaţiei. Una din primele consemnări este de acum peste 6.000 de ani cu privire la războiul pentru apă dintre oraşele mesopotamiene Lagaş şi Umma. De actualitate este şi raportul recent al serviciului National Intelligence din SUA, privind securitatea apei, care a fost solicitat de secretarul de stat Hillary Clinton. Conform acestui raport, apa dulce poate deveni un motiv de război mai puţin obişnuit, care poate apărea în Orientul Mijlociu, Asia de Sud şi Africa de Nord. În opinia experţilor americani, apa va deveni în viitor o posibilă armă de război sau o ameninţare teroristă.

Pe fondul unor secete succesive în mai mulţi ani la rând, cumulate cu inundaţii catastrofale, şi lipsa apei potabile, aceste aspecte pot conduce la instabilităţi şi conflicte la nivel global în următoarele decenii, în ţările în curs de dezvoltare, care se confruntă şi cu o explozie demografică, dar şi cu efecte serioase care duc la schimbări climatice majore. Riscul ca apa potabilă să fie un motiv de război, în următorii 10 ani, este minim, chiar dacă aceasta creează tensiuni în interiorul unor state, cât şi între ţări şi ameninţă perturbarea pieţelor de produse alimentare naţionale şi globale. După anul 2022, raportul previzionează că utilizarea apei va deveni o armă de război sau un instrument de terorism, în special în Asia de Sud, Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.

Brazilia, Rusia, Canada, Indonezia, China şi Columbia sunt ţările care deţin 50% din totalul rezervelor de apă dulce de pe glob. La această oră, China este cel mai mare investitor, la nivel global, în protejarea surselor naturale de apă, investind sume considerabile pentru protejarea zonelor care asigură resursele de apă naturală. Un fapt periculos este şi deversarea în apele de suprafaţă a unor produşi toxici ai activităţilor industriale, fapt care conduce la deteriorarea ecosistemelor acţionând nefast asupra florei şi faunei din zonele afectate. Apele contaminate conţin, în prezent, de ordinul sutelor de mii de substanţe chimice unele fiind chiar nocive vieţii. Afectarea sănătăţii populaţiilor provine din patologia hidrică, dar şi indirect prin hrana neadecvată generată de secetă şi sărăcie, şi este provocată şi indusă de lipsa apei dulci. În acelaşi timp, afacerile cu apă dulce devin din ce în ce mai rentabile. Fie prin îmbutelierea ei din apa provenită din topirea gheţarilor, din zona Alaska, fie prin aducerea unor iceberguri în zonele calde ale planetei pentru a asigura necesarul de apă dulce, soluţii sunt destule la ora actuală. Oferta de apă potabilă îmbuteliată provenind din topirea unor gheţari din Canada sau Groenlanda variază de la câţiva zeci de dolari şi până la mii de dolari per sticlă, fiind o afacere profitabilă, pe fondul consumului unora, de fapt un moft al bogaţilor planetei. Previziunile actuale consideră că populaţia creşte şi consumul de apă se dublează la fiecare 20 de ani. Şi analizele ONU sunt alarmante, acestea arătând că, până în 2040, cererea de apă va depăşi cu 30% cantitatea disponibilă. Potrivit unui alt raport ONU, 1,1 miliarde de oameni nu au acces durabil la resurse de apă potabilă la nivel mondial. Cum previziunile specialiştilor sunt pentru o populaţie de peste 9,5 miliarde de oameni la nivelul anului 2050, provocarea determinată de necesarul şi distribuţia apei pe glob este departe de a fi rezolvată. Problema actuală nu este una de resurse, ci o problemă de distribuţie şi de gestionare eficientă a apei la nivel global. Concluzia este certă şi anume dezvoltarea societăţii umane în general depinde şi este condiţionată de prezenţa resurselor de apă dulce.

„Accentul pus pe apă diferă foarte mult la nivelul globului, în funcţie de factori precum înzestrarea cu resurse, nivelurile veniturilor şi guvernarea. Apa este deja intens dezvoltată şi rară din punct de vedere fizic în mai multe economii emergente, precum şi în anumite zone din sudul şi din estul Africii. Numeroase ţări cu venituri scăzute au suficientă apă pentru nevoile proprii, dar apa este rară din punct de vedere economic, pentru că nu există capacitate financiară, umană şi tehnică suficientă pentru a asigura şi a susţine infrastructura de acces. Alte ţări suferă din cauza unui exces de apă sub formă de inundaţii. Variabilitatea climatului şi evenimentele extreme, precum secetele şi inundaţiile, vor spori dificultăţile gestionării şi ale ofertei.

Din perspectiva dezvoltării, principala dificultate este sporirea securităţii apei pentru populaţiile vulnerabile. Definim securitatea apei ca fiind disponibilitatea şi accesul la apă suficientă din punct de vedere cantitativ şi calitativ pentru a satisface cerinţele populaţiilor cu privire la sănătate, mijloace de trai, ecosistem şi producţie, în condiţiile unui nivel acceptabil de risc în ceea ce priveşte apa.

Atingerea securităţii apei impune investiţii atât în infrastructura hidraulică, cât şi în cea instituţională, pentru stocarea, transportul gestionarea eficace a apei. În numeroase ţări lipseşte capacitatea de stocare adecvată, cu care să se stabilizeze variabilitatea pluvială, iar acest lucru va impune investiţii semnificative în infrastructura fizică.

Acolo unde resursele de apă se folosesc mai intensiv, investiţiile în gestionare şi în instituţiile pentru rezolvarea tensiunilor, ce ţin de alocare şi de compromisuri, reprezintă o prioritate, în special la nivelul interfeţei dintre agricultură şi mediul urban. În acest context, sunt fundamental necesare investiţiile pentru planificarea alocării, dezvoltarea unor sisteme moderne de drepturi privind apa care să atribuie diferitor utilizatori şi utilizări anumite cote din resursele disponibile, precum şi utilizarea înţeleaptă a instrumentelor de reglementare şi de piaţă pentru alocarea apei într-o manieră transparentă, echitabilă şi eficientă.

Repartizarea gradului de stres asupra resurselor de apă la nivel global
realizată de ONU

Utilizarea terenurilor este strâns legată de apă, care are o importanţă centrală pentru productivitatea terenurilor.

De exemplu:

• Utilizarea mai eficientă a apei a ajutat Egiptul să îşi mărească randamentul la grâu cu 300% între 1960 şi 2010.
• De la sfârşitul războiului, din 1975, cultivatorii vietnamezi au înregistrat o creştere cu 400% a producţiei de orez.

Accesul la apă stă şi la baza a numeroase achiziţii de terenuri, investitorii dorind garantarea accesului viitor la apă. De aceea, neluarea în calcul a apei în cadrul tranzacţiilor funciare a devenit o preocupare atât de importantă. La nivel internaţional, acest aspect necesită atenţie pentru tranzacţiile cu apă virtuală. La nivel naţional, utilizarea apei şi cea a terenurilor trebuie gestionate împreună şi trebuie analizate sisteme de producţie care să utilizeze mai eficient resursele. De asemenea, acest aspect evidenţiază nevoia de deconectare, consolidare şi sporire a transparenţei drepturilor privind terenurile şi apa”.

Trecând de la general la particular şi luând ca exemplu ţara noastră, putem spune că aceasta nu prezintă risc crescut de criză al resurselor de apa dulce, acest lucru datorită poziţionării geografice şi al salbei de râuri existente pe teritoriul ţării noastre.

Degradarea solurilor şi folosirea tot mai intensă a îngrăşămintelor chimice, avem în vedere şi modificările genetice;

Dezvoltarea industrială, în special prin folosirea multiplelor forme de îngrăşăminte chimice, vor duce pe de-o parte la degradarea calităţii alimentelor şi pe de altă parte la degradarea solului.

Schimbările climatice conduc la modificarea structurii culturilor, deşertizarea anumitor zone, etc.

Problematica mediului se va acutiza în continuare. Poluarea, lipsa unor măsuri ineficiente pentru stoparea acesteia, lipsa unui consens la nivel global, dar nu numai a consensului, ci şi a respectării acestuia de către statele puternic industrializate. Astfel, schimbările climei vor conduce la deşertizarea anumitor zone, scoaterea acestora din circuitul agricol, imposibilitatea dezvoltării producţiei de cereale şi în general agricole în aceste zone. Modificările de climă vor conduce şi la modificările de culturi, ce vor trebui adaptate la tipurile de climă viitoare.

„Efectele încălzirii globale asupra planetei noastre sunt tot mai evidente şi mai dramatice. Creşterea alarmant de rapidă a temperaturilor, apariţia fenomenelor meteorologice extreme şi impactul lor devastator asupra vieţilor umane, toate conturează tot mai clar un tablou pesimist pentru starea Pământului.

„În ultimul secol, la nivel global, temperaturile au crescut cu circa 0,74 de grade Celsius, iar această modificare poate părea nesemnificativă, dar rapiditatea cu care creşte este îngrijorătoare”, notează Live Science. Mai mult de jumătate din această valoare a fost acumulată din 1979, conform Grupului Interguvernamental, de Experţi privind Schimbările Climatice.

Efectele devastatoare ale schimbărilor climatice ameninţă milioane de oameni condamnaţi de acestea la sărăcie, conform unui raport recent publicat de Banca Mondială. În acest sens, preşedintele instituţiei internaţionale de creditare, Jim Yong Kim trăgea un semnal de alarmă cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri pentru reducerea emisiilor gazelor cu efect de seră şi, în acelaşi timp, sublinia importanţa ajutorării ţărilor aflate în pericol, pentru a putea supravieţui schimbărilor climatice extreme.

„Persoanele cele mai afectate de aceste schimbări climatice vor fi cele care deja se luptă cu sărăcia, dar efectele se vor răsfrânge şi asupra populaţiei care locuieşte în zonele tropicale şi asupra comunităţilor marginalizate”, declara fostul preşedinte al Irlandei, Mary Robinson, citat de The Guardian.

Fenomenele meteorologice extreme alimentate de încălzirea globală ar putea pune stăpânire pe întreaga suprafaţă a Pământului, iar printre acestea se numără atât perioadele de căldură extremă şi secetele, cât şi viscolele şi furtunile devastatoare. Un studiu recent arăta că, în acest secol, regiunile Asiei şi Coastei de Est a Statelor Unite sunt expuse pericolului de a fi lovite mult mai frecvent de uragane puternice. Cercetarea preconizează că cele mai afectate regiuni vor fi cele din zona Pacificului de Nord, Atlanticului de Nord şi din zona de sud a Oceanului Indian.

Creşterile dramatice de temperatură afectează zonele arctice şi favorizează topirea gheţarilor. Această situaţie deja a luat proporţii alarmante, de exemplu în regiunea Oceanului Arctic, unde s-a atins un nivel record al topirii blocurilor de gheaţă în anul 2012, conform Organizaţiei Mondiale de Meteorologie. De asemenea, gheţarii din regiunea vârfului Everest au fost afectaţi de efectele încălzirii globale, scăzând cu aproximativ 13 procente în ultimii 50 de ani. Chiar şi locuitorii din zona Alpilor Elveţieni sunt expuşi ameninţărilor apărute pe fondul topirilor gheţarilor din regiune.

Topirea gheţarilor din regiunile arctice este un fenomen problematic, deoarece conduce la creşterea nivelului mărilor. Conform Agenţiei americane pentru Protejarea mediului, nivelul apelor mărilor la nivel global a crescut cu circa 20 de centimetri (8 inch) din 1870, iar valoarea se află în creştere.

Pe fondul încălzirii globale, problema asigurării hranei ar putea deveni tot mai îngrijorătoare. „Seceta ar putea contribui la scăderea productivităţii în segmentul agriculturii, lucru care ar putea afecta, de asemenea, industria produselor lactate”, conform Climate Hot Map. Solul afectat de secetă riscă să devină impracticabil din cauza scăderii fertilităţii. De asemenea, creşterea temperaturilor determină apariţia necesităţii irigării pământului cu o frecvenţă mai mare, lucru care creşte şi costurile de producţie şi naşte şi conflicte cu privire la resursele de apă. Posibilitatea micşorării sau chiar dispariţiei sezonului rece poate conduce la creşterea alarmantă a insectelor şi plantelor dăunătoare culturilor agricole, care se pot reproduce astfel mai des şi pot trăi mai mult. Consecinţele negative în acest sens rezultă şi din cauza precipitaţiilor abundente, prin favorizarea apariţiei inundaţiilor.

Încălzirea globală va avea un impact major şi asupra vieţii diverselor specii de animale.

Un exemplu:

• Urşii polari sunt afectaţi de topirea gheţii. Un studiu arăta că puii de urşi polari sunt expuşi la un risc cu 45 de procente mai mare de a muri, în cazul în care trebuie să înoate 48 de kilometri, faţă de puii care înoată pe distanţe mai scurte şi al căror risc de a muri scade la 18%. Aceste animale sunt nevoite să înoate chiar şi 12 zile din cauza fragilităţii gheţii din regiunea Oceanului Arctic.

Tot pe fondul creşterii temperaturilor, vor fi expuse riscului infectării cu bacterii specifice zonelor tropicale şi subtropicale.

Conform unui raport publicat în jurnalul Nature Clime Change aproape o treime din animalele lumii ar putea dispărea până în anul 2080 din cauza modificărilor climatice, conform unui raport.

Acestea sunt doar cinci consecinţe importante şi alarmante ale încălzirii globale. Impactul asupra oamenilor şi asupra întregii planete nu se opresc însă aici, iar efectele creşterii temperaturilor sunt tot mai vizibile şi capătă proporţii tot mai îngrijorătoare”.

Industrializarea masivă, folosirea pe scară largă a conservanţilor chimici, dezvoltarea alimentelor de tip fast-food cu efecte asupra sănătăţii populaţiei; calitatea alimentelor se degradează chiar şi în democraţiile occidentale. Industrializarea, produsele în serie, folosirea pe scară largă a conservanţilor chimici, generalizarea produselor de tip fast-food au deja un impact asupra sănătăţii locuitorilor, chiar şi în ţările afluente economic.

Lipsa unor standarde comune şi cuantificabile în domeniul securităţii alimentare la nivel global; referitor la calitatea alimentelor aceasta este diferită în funcţie de regiuni. Din nou zonele mai dezvoltate au şi o protecţie mai ridicată.

Exemplu:

• Europa are reguli şi norme ce trebuie respectate în producerea alimentelor nu numai de cele produse în acest spaţiu dar şi de cele aduse din import. Pe de altă parte, există şi acele substanţe precum aditivi şi rezidiurile de orice tip, în special medicamentoase ce se regăsesc în alimente. Totuşi, aceste spaţii sunt ţinute sub control, dar sunt zone ale planetei unde regulile sunt mai puţine, iar standardele alimentare lipsesc. Calitatea alimentelor se reflectă şi în starea sănătăţii populaţiilor. Conform specialiştilor din medicină, „Suntem ceea ce mâncăm”.

Modificările genetice asupra plantelor în special a cerealelor influenţează calitatea alimentelor şi în final securitatea alimentară.

Alimentele de tip fast-food s-au dezvoltat foarte mult, mai ales în zonele urbane intens populate, sunt într-o luptă continuă cu calitatea alimentelor şi sănătatea populaţiilor.

Mai putem identifica din punct de vedere al calităţii alimentelor şi abundenţa zahărului folosit în produsele alimentare. Boala cu care se luptă zonele lumii dezvoltate este obezitatea, produsă în special de calitatea alimentaţiei, în contradicţie cu zonele sărace unde predomină subnutriţia. Îmbunătăţirea alimentelor cu aditivi şi arome, în mod normal folosite în cantităţi corecte din punct de vedere ştiinţific nu ar crea probleme, însă lipsa controlului sau un control ineficient, fac ca acestea să devină un factor de insecuritate alimentară.

Securitatea alimentară presupune: Dezvoltarea unei strategii integrate care să cuprindă: energia, populaţia, politica apei, agricultura, securitatea alimentară.

Repartizarea inegală a resurselor alimentare la nivel planetar conduce la decesul a milioane de oameni, ce mor din cauza lipsei alimentelor.

Mortalitatea în statele din Africa având drept cauze lipsa alimentelor este una foarte mare.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sanitaţii anual mor în lume în jur de 2,2 milioane de locuitori din cauza unor boli cauzate de lipsa alimentelor şi a apei potabile.

• Un exemplu de implicare a FAO, de sprijin acordat statelor, regiunilor pentru dezvoltarea acestora în domeniul alimentaţiei este şi acela de a ajuta Georgia să îşi intensifice eforturile pentru a opri răspândirea de bruceloză în efectivele de animale.

În această ţară există aproximativ 1,2 milioane de bovine şi aproape un milion de ovine, caprine şi porcine din zona montană a Georgiei, care oferă o sursă vitală de hrană şi de venit pentru o parte însemnată a populaţiei. Bruceloza este o boala bacteriană mult prea comună într-o ţară care face o afacere intensă din exporturile de animale şi produse lactate. Boala poate provoca scăderea producţiei de lapte, pierderea în greutate, avorturi şi infertilitate la animale infectate, simptome care ameninţă o sursă vitală de hrană şi de venit. Guvernul Georgiei şi-a intensificat eforturile sale de combatere a bolii, a apelat la FAO pentru a-l ajuta să pună în aplicare o strategie naţională pentru controlul acestei boli.Practicile corespunzătoare de creştere a animalelor şi canalizare, vaccinuri şi servicii de sprijin sanitar-veterinare – împreună cu supraveghere regulată, informaţii epidemiologice corecte şi actuale şi mai mare conştientizare în rândul agricultorilor şi consumatorilor – poate reduce răspândirea brucelozei. Acestea au fost probleme preluate de FAO printr-o intervenţie strategică, care a ajutat şi pune bazele pentru o politică pe termen lung de control pentru bruceloză în Georgia – şi a investiţiilor viitoare din partea Guvernului şi partenerilor săi.O evaluare de bază, organizată în cadrul proiectului, a identificat priorităţile, lacunele, blocajele şi oportunităţile, în timp ce rezultatele de la evaluare au constituit baza unei propuneri care prezintă o strategie de control, complet cu un plan de realizat.Utilitatea acestui program a determinat preluarea şi de Uniunea Europeană, ce a dezvoltat un program de sprijin pentru politică în sectorul agricol, ce rulează până în 2015, şi care se axează pe sănătatea animalelor şi siguranţa alimentară. Acesta a introdus, de asemenea o construcţie instituţională (CIB) instrument cuprinzător pentru a contribui la dezvoltarea capacităţii Agenţiei Naţionale de Hrană a Georgiei.

CONCLUZII!

Ø    Având în vedere factorii care au condus la un deficit de securitate alimentară, consider că se impune dezvoltarea unei strategii la nivel global cu privire la securitatea alimentară, cu aplicabilitate regională în funcţie de deficitul înregistrat de fiecare zonă / stat al lumi.

Ø    Avem în vedere astfel:
Creşterea gradului de standardizare al alimentelor în vederea asigurării unei calităţii globale a alimentelor şi repartizarea mai uniform a resurselor alimentare;

Ø    Dezvoltarea tehnologiilor de ultimă generaţie în vederea procurării apei potabile, mai ales în acele zone lipsite de această resursă;

Ø    O distribuire mai echilibrată a alimentelor pe glob;

Ø    Dezvoltarea cercetărilor în zona geneticii şi asigurarea unei siguranţe a alimentelor produse din plantele modificate genetic;

Ø    Adaptarea culturilor, faunei şi florei la noile schimbări climatice şi adoptarea unor politicii de dezvoltare în acest sens;

Ø    Sprijinirea ţărilor în curs de dezvoltare în vederea adoptării unor strategii de securitate alimentară individuale, în funcţie de specificul fiecărei regiunii.

* Expert jurist, absolventă Master, specializarea: Drept Comunitar European (USH), masterand, specializarea: Managementul Informaţiilor în combaterea Terorismului (ANI)